Elementele esentiale ale contractului de vanzare-cumparare comerciala

Elementele esentiale ale contractului de vanzare-cumparare comerciala

Contractul de vanzare-cumparare fiind un contract consensual, vanzarea este perfecta din momentul in care consimtamantul valabil al partilor, dotate cu capaci­tatea de a contracta, s-a realizat asupra bunului care face obiectul vanzarii si asupra pretului.

Deci, elementele esentiale ale contractului de vanzare-cumparare sunt: capa­citatea partilor; consimtamantul; obiectul vanzarii si pretul.

Capacitatea partilor. Pentru incheierea valabila a contractului de vanzare-cumparare comerciala, partile trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege, adica ca­pacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

In materia vanzarii-cumpararii comerciale, capacitatea este regula, iar incapa­citatea reprezinta o exceptie care, deci, este de stricta interpretare (operand numai in cazurile expres prevazute de lege).

Exista incapacitati speciale privind incheierea contractului de vanzare-cum-parare in general si interdictii speciale privind incheierea contractului de vanzare-cumparare comerciala.

Incapacitatile speciale de incheiere a contractului de vanzare-cumparare, instituite de Codul civil in scopul proteguirii unor interese, sunt de fapt interdictii sau prohibitii de a vinde ori de a cumpara: interdictia incheierii contractului intre tutore si minorul aflat sub tutela sa; interdictia cumpararii de catre mandatari a bunurilor pe care au fost imputerniciti sa le vanda (art. 1308 pct. 2); interdictia de a cumpara de catre persoanele care administreaza bunuri ale statului sau ale unitatilor admi-nistrativ-teritoriale, precum si de functionarii publici, a bunurilor pe care le admi­nistreaza, respectiv a bunurilor care se vand prin mijlocirea lor (art. 1308 pct. 3 si 4); interdictia incheierii contractului de vanzare-cumparare de catre persoanele care indeplinesc anumite functii in organele statului (art. 1309 C. civ.).

In afara interdictiilor generale sus-mentionate sunt si interdictii speciale de in­cheiere a contractului de vanzare-cumparare comerciala: prepusul nu poate, fara invoirea expresa a patronului, sa faca operatiuni si nici sa ia parte pe contul sau, la un comert de natura aceluia cu care a fost insarcinat (art. 397 C. com.) etc.

Consimtamantul, incheierea contractului de vanzare-cumparare comer­ciala implica un acord de vointe ale partilor, in scopul transmiterii de la vanzator la cumparator a dreptului de proprietate asupra unui bun, in schimbul unui pret.

Conditiile in care trebuie sa se manifeste vointele partilor pentru incheierea contractului de vanzare-cumparare comerciala suni cele prevazute de lege pentru incheierea oricarui contract, fiind deci inutila o analizare a lor.

In materie comerciala, manifestarea consimtamantului poate sa rezulte si din traditia materiala a titlurilor reprezentative de marfuri (cand acestea sunt la purtator) sau din girul titlurilor reprezentative de marfuri la ordin (cum este cazul conosamen­tului), in aceste cazuri, traditia materiala sau girul echivaleaza cu o manifestare de vointa expresa, in forma dreptului comun.

Consimtamantul poate fi afectat de unele modalitati: poate fi dat sub conditie suspensiva sau rezolutorie sau partile pot conveni ca va fi dat dupa ce un anumit fapt va face obiectul unei verificari (vanzarile pe gustate, incercate etc.).

In privinta efectelor viciilor de consimtamant acestea sunt cele aratate de dreptul civil, imbracand o forma speciala in materia vanzarii comerciale doar dolul.

Dupa cum este cunoscut, dolul consta din manevre destinate sa induca in eroare o persoana in contractarea unei obligatii, el trebuind insa sa prezinte o anu­mita gravitate, care se apreciaza in raport cu conditiile in care s-a produs, cu cali­tatea persoanelor, cu pregatirea lor (este o chestiune de apreciere a instantelor).

In materie comerciala, potrivit unei vechi uzante, dolul nu se apreciaza cu aceeasi rigurozitate ca in materie civila. Asa, de exemplu, o reclama exagerata a marfii a fost uneori privita cu toleranta de instante, deoarece, pe de o parte, aceasta face parte din arta de a vinde, iar, pe de alta parte, fiecare parte trebuie sa se in­formeze singura asupra calitatilor si defectelor unor marfuri.

In legatura cu procesul de formare al acordului de vointa al partilor contrac­tante, trebuie examinata si institutia „promisiunii de vanzare'.

Promisiunea de vanzare nu trebuie sa fie confundata cu un contract de van­zare, intrucat lipseste esentialul, acordul de vointe al ambelor parti, purtand asupra obiectului si pretului. Asadar, promisiunea de vanzare este o conventie unilaterala, prin care numai una dintre parti se obliga sa contracteze, sa vanda sau sa cumpere (de regula, vanzatorul), cealalta parte avand doar facultatea de a adera, manifestan-du-si consimtamantul in termenul stipulat, si de a perfecta vanzarea.

Promisiunea de vanzare nu trebuie confundata nici cu oferta, aceasta din urma fiind prin esenta revocabila, sub sanctiunea daunelor, pe cand promisiunea de vanzare obliga pe promitent in mod definitiv, din moment ce a fost acceptata de cealalta parte.

Obiectul vanzarii comerciale nu poate fi decat un bun mobil, corporal sau incorporai, lucrurile prezente si viitoare, lucrurile determinate sau determinabile (bunurile imobile nu pot constitui obiectul contractului de vanzare-cumparare co­merciala, actele de vanzare-cumparare privind aceste bunuri fiind acte juridice civile).

Oricare ar fi lucrul vandut, pentru a fi considerat obiect al contractului de van­zare-cumparare comerciala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii (aceleasi ca si in cazul vanzarii-cumpararii civile): sa se afle in circuitul civil; sa existe in momentul incheierii contractului sau in viitor; sa fie determinat sau determinabil; sa fie proprietatea vanzatorului.

Lucrul sa se afle in circuitul civil. Art. 310 C. civ. prevede, in aceasta privinta, ca „Toate lucrurile care sunt in comert pot fi vandute, afara numai daca o lege a oprit aceasta'.

In anexa nr. l a H. G. nr. 201/1990 (data in aplicarea Decretului-Lege nr. 54/1990) sunt stabilite categoriile de activitati care nu se pot desfasura pe baza liberei initiative. De asemenea, din dispozitiile aceluiasi act normativ rezulta si bunurile care nu pot fi fabricate sau comercializate de catre intreprinzatorii particulari.

Lucrul sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor (daca lucrul nu exista si nici nu poate sa existe in viitor, obiectul vanzarii este imposibil si contractul este lovit de nulitate).

In materie comerciala, contractele se incheie in multe cazuri mai inainte ca lucrul vandut sa existe (el abia urmand sa fie fabricat, recoltat etc.).

Contractul de vanzare-cumparare a unor lucruri viitoare este perfect din mo­mentul realizarii acordului de vointe. Dar, intrucat obiectul contractului este un lucru viitor, problema care se pune este aceea de a sti care sunt consecintele nerealizarii in viitor a lucrului respectiv.

Trebuie facuta sublinierea ca nerealizarea in viitor a lucrului nu afecteaza va­labilitatea contractului incheiat ci numai executarea lui. Ca atare, daca lucrul nu a fost realizat din culpa vanzatorului, el nu-si poate executa obligatia privind predarea lucrului si deci va fi obligat la plata de despagubiri. Daca insa nerealizarea lucrului s-a datorat unei imprejurari fortuite, consecintele vor fi diferite, in raport cu intentia partilor la incheierea contractului, in mod obisnuit, riscul contractului este suportat de vanzator si deci el nu mai poate cere plata pretului. Dar, alta este situatia cand cumparatorul si-a asumat riscul nerealizarii in viitor a lucrului (de exemplu, cazul unei recolte compromise), intr-un atare caz cumparatorul va datora pretul, cu toate ca nu va primi lucrul de la vanzator.

Lucrul sa fie determinat sau determinabil. Aceasta conditie priveste stabi­lirea in contract a elementelor care permit concretizarea obiectului obligatiei vanza­torului, indiferent de natura bunului.

Lucrul este determinat in cazul in care in contract au fost prevazute elemen­tele care permit stabilirea lucrului chiar in momentul contractului (elementele care individualizeaza lucrul-bun cert sau care arata genul, cantitatea si calitatea lucrului-bun generic).

Lucrul este determinabil cand in contract se prevad numai elementele cu aju­torul carora se va determina in viitor lucrul care va face obiectul obligatiei vanza­torului (de exemplu, cantitatea unui produs ce se va recolta de pe terenul vanza­torului).

In legatura cu caracterul determinat sau determinabil al obiectului vanzarii, se cuvin unele mentiuni speciale in ceea ce priveste vanzarea fondului de comert si vanzarea de marfuri in curs de transport.

Fondul de comert avand calitatea de bun mobil incorporai (fiindca dintre ele­mentele care-1 compun prevaleaza cele incorporale: marca, emblema, brevet, nume comercial si in special clientela), poate face obiectul unei vanzari (din punct de vedere juridic operatia poate fi asimilata cu cesiunea, intrucat efectul este acelasi: trecerea proprietatii la dobanditor). Vanzarea poate avea ca obiect atat fondul de comert in globalitatea sa, cat si elementele distincte ale acestuia.

In ceea ce priveste vanzarea marfurilor in curs de transport, aceasta vanzare comporta doua variante: una dintre ele priveste marfuri in curs de transport, cu aratarea vasului care le transporta sau urmeaza a le transporta (art. 63-66 C. corn.), iar cealalta este vanzarea avand ca obiect marfuri pentru care s-au emis titluri re­prezentative (polita de incarcare, insotita sau nu de polita de asigurare); transmi­terea acestor titluri are drept efect si transmiterea dreptului de proprietate si a ris­curilor, in consecinta, obligatia cumparatorului de a plati pretul trebuie sa fie efectu­ata in momentul in care se predau documentele respective.

Lucrul sa fie proprietatea vanzatorului, intrucat contractul de vanzare-cum-parare este un contract translativ de proprietate, inseamna ca pentru a putea trans­mite dreptul de proprietate trebuie ca vanzatorul sa fie proprietarul lucrului respectiv. d) Pretul. Pentru a incheia contractul de vanzare-cumparare, partile trebuie sa cada de acord nu numai asupra lucrului vandut, ci si asupra pretului care este obiectul prestatiei cumparatorului (pretul fiind suma de bani pe care cumparatorul o da vanzatorului in schimbul lucrului).

Pentru a putea fi obiect al contractului de vanzare-cumparare, pretul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie stabilit in bani; sa fie determinat sau determinabil; sa fie real (sincer, serios).

Pretul sa fie stabilit in bani. Stabilirea pretului in bani este de esenta con­tractului de vanzare-cumparare. Daca pretul nu consta intr-o suma de bani, ci intr-un alt lucru sau o prestatie, contractul incheiat nu este un contract de vanzare-cumpa­rare ci un contract de schimb sau, respectiv, contract de intretinere.

Pretul sa fie determinat sau determinabil. Aceasta conditie se refera la sta­bilirea prin contract a elementelor care permit concretizarea obiectului obligatiei cumparatorului.

Pretul este det cand in contract s-a precizat in concret suma de bani datorata pt lucrul vandut.

Pretul este determinabil in cazul cand in contract s-au prevazut anumite ele­mente cu ajutorul carora se va stabili in viitor cuantumul pretului (de exemplu, pretul pietei dintr-o anumita luna sau trimiterea la pretul legal etc.).

Pretul trebuie sa fie real (sincer, serios). Seriozitatea pretului este un ele­ment al echilibrului prestatiilor partilor. Ca atare, atata vreme cat nu exista un pret real, adica un pret care sa corespunda cu valoarea lucrului vandut, nu exista van­zare.

Daca pretul stabilit de parti este fictiv sau derizoriu, contractul de vanzare-cumparare este nul, deoarece obligatia cumparatorului, in lipsa pretului sau a ca­racterului sau derizoriu, este fara obiect, iar obligatia vanzatorului, in mod corelativ este fara cauza.