Functionarea sistemului international actual

Functionarea sistemului international actual

Sistemul monetar international utilizeaza, in prezent, un etalon national si unul propriu, in ambele cazuri el fiind rezultatul activitatii economice din una sau mai multe economii nationale, fiind internationalizat in contextul unor factori economici si monetari interni si externi economiilor in cauza. Deci, locul etalonului aur-devize a fost preluat de etalonul putere de cumparare. Fiind vorba de economia mondiala, nu putem considera ca etalon puterea de cumparare creata de o singura economie; apare, deci, o contradictie intre caracterul international al economiei si utilizarea ca etalon propriu a unei monede nationale. Contradictia s-a rezolvat prin internationalizarea unei puteri de cumparare nationala in cadrul mecanismului complex al cursurilor de schimb.

Fata de etalonul aur-dolar, in care cursul oficial rezulta din raportarea valorilor paritare determinate oficial de fiecare tara, in actualul sistem compararea puterilor de cumparare devine o operatiune mult mai complexa, neavand un etalon care sa se exprime prin unitati de greutate (ca in cazul valorilor paritare). Iesirea din impas se realizeaza prin urmarirea statistica a preturilor din tarile care se compara in cadrul mecanismului cursurilor de schimb pentru grupe de marfuri si servicii similare. Din comparatia indicilor de preturi rezulta un curs, considerat drept oficial in relatiile unei economii cu piata internationala. pozitia internationala a etalonului putere de cumparare constituie o preocupare principala, atat in FMI cat si a economiei emitente a monedei cu circulatie pe piata externa; el poate sa-si indeplineasca functiile monetare numai in conditiile in care oscilatiile cursului de piata fata de cursul oficial se mentin in anumite limite considerate rezonabile.

In actualul sistem, cand puterea de cumparare functioneaza ca etalon, mecanismul de coordonare a cursului de piata a suferit schimbari structurale, dirijarea lui bazata pe o marja relativ fixa sipe interventii de tip monetar a incetat sa mai functioneze. S-a trecut din 1973 la tehnica cursurilor flotante, cursul de piata fiind lasat sa oscileze in raport direct cu pozitia economiei emitente a monedei in cauza in cadrul economiei mondiale. Rezulta, de aici, un etalon care reflecta mai bine capacitatea reala a economiei emitente, dar care nu mai prezinta acea stabilitate in timp specifica, de altfel, vechiului sistem. La prima vedere, situatia a creat panica in practica si teoria monetara; cu timpul, lumea s-a obisnuit cu instabilitatea mecanismelor monetare si a etalonului international. O prima masura de atenuare a tehnicii cursurilor flotante a fost luata de CEC prin punerea in functiune in 1979 a unui sistem monetar bazat pe cursuri relativ stabile in relatiile dintre tarile comunitare, dar pe fluctuarea cursurilor in raport cu terte tari. O alta iesire din situatia creata de instabilitatea etalonului provenit dintr-o economie nationala se considera a fi crearea monedei internationale (sub forma DST), prin intermediul FMI.

In ce priveste convertibilitatea se mentine acceptiunea data de FMI in 1944, intelegand prin aceasta desfiintarea restrictiilor monetare in domeniul platilor si transferurilor de fonduri legate de tranzactiile curente. Datorita, insa, lipsei de stabilitate a cursurilor de schimb, convertibilitatea capata caracteristicile unei convertibilitati de piata. De asemenea, a fost creata o grupa de cinci monede liber utilizabile si a fost largit numarul monedelor posibil de utilizat de FMI in operatiunile sale, cu conditia ca balanta de plati si rezervele internationale ale tarilor emitente sa fie suficient de puternice.

Interesele divergente nu au permis adoptarea de hotarari care sa restructureze fundamental sistemul monetar international, ci doar luarea unor masuri cu caracter tranzitoriu, apreciindu-se ca un nou sistem va putea fi constituit intr-o succesiune de etape. In ultimii ani, problema reformei este relansata, trei directii importante fiind prioritare si anume:

o mai mare stabilitate a cursurilor de schimb;

impunerea unei discipline mai severe in politica economica si monetara dusa de tarile membre ale FMI si

asigurarea unor lichiditati corespunzatoare cantitativ si calitativ pentru redresarea economiilor confruntate cu dificultati.

De la prabusirea sistemului Bretton Woods bazat pe cursurile fixe, reglementarile privind organizarea pietelor monetare si crearea monedei internationale au fost supuse hazardului, ceea ce nu ne permite sa vorbim de existenta unui sistem monetar international in acceptiunea sa deplina. Unele propuneri de realizare a ordinii monetare cauta sa imbunatateasca operatiuni legate de cursurile de schimb fluctuante, in timp ce altele pledeaza pentru reintoarcerea la mecanismul cursurilor fixe. S-au pus in balanta avantajele si dezavantajele utilizarii lor.

Cei care sustin reintoarcerea la cursurile fixe aduc in discutie cateva argumente:

dezvoltarea comertului si a investitiilor internationale a fost considerabil diminuata de evolutia incerta a cursurilor flotante;

cursurile flotante sunt generatoare de speculatii valutare destabilizatoare. Daca speculantii vand o moneda slaba, pretul monedei straine exprimat in acea moneda va creste. Vor creste si preturile de import, iar nivelul preturilor din tara cu moneda slaba va creste mai repede.

De asemenea, prin compararea si vanzarea de active de rezerva, interventia autoritatilor monetare este mai substantiala in perioada actuala de fluctuatie a cursurilor de schimb decat in deceniile precedente in care cursurile de schimb erau aliniate (fixe). Daca nu ar fi existat aceste interventii, modificarea valorii de schimb a $ SUA si a altor monede ar fi fost mult mai ampla.

In schimb, sustinatorii cursurilor fluctuante afirma ca utilizarea lor asigura tarilor in cauza o mai mare independenta monetara. Fiecare tara adopta o politica monetara libera de constrangeri din afara. De asemenea, comertul si investitiile internationale nu trebuie sa fie impiedicate de incertitudinea evolutiei cursurilor de schimb deoarece se pot introduce in contracte clauze de evitare a riscului valutar. In plus, speculatiile nu sunt destabilizatoare pentru ca cei care fac speculatii privind evolutiile viitoare ale cursurilor de schimb pot ajunge in situatii de faliment.

O problema cheie este modalitatea prin care reglementarile institutionale influenteaza politica monetara a fiecarei tari. Independenta monetara apare datorita faptului ca fazele ciclului de afaceri nu sunt perfect corelate intre diferite tari. Chiar daca ar fi asa, tarile acorda o importanta diferita problemelor privind stabilitatea preturilor si a fortei de munca, ca obiective pe plan national. In plus, chiar daca o tara se decide sa dispuna de mai multa independenta monetara, va intampina dificultati din exterior; modificarea politicii monetare a unei tari poate acea consecinte variate asupra circulatiei capitalurilor sau asupra valorii de schimb a propriei sale monede.

In dezvoltarea unui nou sistem de reglementari monetare internationale trebuie avute in vedere, deci, modificari profunde privind organizarea pietelor monetare si oferta de active internationale de rezerva, diminuarea practicilor interventioniste ale bancilor centrale. Realizarea acestui deziderat este cu atat mai incerta, daca avem in vedere ca cei care elaboreaza politica economica si monetara a unei tari aplica analiza cost-beneficii, asupra efectelor pe care le-ar avea adaptarea unor noi reglementari monetare internationale, asupra capacitatii lor de a-si atinge obiectivele nationale