Keynesismul si teoria preferintei pentru lichiditate

KEYNESISMUL SI TEORIA PREFERINTEI PENTRU LICHIDITATE

In cartea "Teoria generala a ocuparii fortei de munca, dobanzii si banilor", publicata in 1936, John Maynard Keynes prezinta a teorie a cererii de bani in care se evidentiaza importanta ratelor dobanzilor. In teoria sa, intitulata teoria preferintei pentru lichiditate Keynes analizeaza elementele care influenteaza deciziile indivizilor si postuleaza motivele pentru care indivizii doresc sa detina o anumita cantitate de bani:

Realizarea tranzactiilor. Potrivit teoriei lui Keynes, aceasta componenta a cererii de bani este determinata in primul rand de volumul tranzactiilor, care la randul sau este proportional cu venitul.

Precautie, cheltuieli neasteptate. Keynes considera ca detinerea de bani din motive de precautie este determinata in primul rand de nivelul (asteptat) al tranzactiilor viitoare, iar acesta este proportional cu venitul. Astfel, cererea de bani pentru motive de precautie sau cheltuieli neasteptate este proportional cu venitul.

Motive speculative. In modelul sau Keynes considera ca atat publicul, cat si firmele sunt influentati de motive speculative in compararea banilor cu celelalte tipuri de active (non-bani). Acest tip de comportament reprezinta un exemplu simplificat referitor la decizia de alocare a portofoliului. Ipoteza care sta la baza modelului lui Keynes este aceea ca publicul isi imparte averea intre doua active: bani si titluri (reprezentand toate celelalte tipuri de active financiare), iar castigul anticipat al titlurilor este determinat de rata dobanzii purtate de acestea, ajustata cu expectatiile privind castigurile sau pierderile de capital. Pentru bani (definiti la nivelul agregatului monetar M1), Keynes a presupus un castig zero[1].

Incorporand in modelul sau comportamentul descris la punctele 1-3, Keynes a ajuns la concluzia ca detinerile de bani ale publicului depind de venitul real Y si de rata dobanzii purtate de activele non-bani. Deci, cererea reala de bani este o functie L (preferinta pentru lichidate) de venitul real, Y si rata dobanzii, i:

(6)

+ -

Intrucat cererea de bani creste o data cu venitul si numarul tranzactiilor, o crestere in Y conduce la o crestere a - o relatie pozitiva (+). Deoarece o dobanda mai mare creste costul oportunitatii detinerii de bani, reducand astfel cererea de bani, o crestere a i determina o scadere a - o relatie negativa (-).

Relatia negativa dintre cererea de bani si rata dobanzii avansata de teoria preferintei pentru lichiditate a lui Keynes permite explicarea fluctuatiilor ce intervin in viteza de rotatie a banilor. Pentru a demonstra modificarile de viteza, putem rescrie ecuatia (6) dupa cum urmeaza:

(7)

Multiplicand cu Y ambii termeni obtinem:

(8)

Dar reprezinta viteza de rotatie (definitia lui Fisher), deci:

(9)

Ecuatia (9) pune in evidenta faptul ca viteza de rotatie a banilor variaza o data cu modificarile intervenite in venitul agregat si rata dobanzii.

Sa presupunem ca rata dobanzii corespunzatoare titlurilor, i, creste, dar venitul agregat, Y, ramane nemodificat. Deoarece costul oportunitatii detinerii de bani s-a majorat, publicul va utiliza o parte din bani pentru achizitionarea de titluri, reducand astfel cererea de bani. In aceste conditii, numitorul termenului din dreapta al ecuatiei (9) va scadea, iar acest lucru echivaleaza cu cresterea vitezei de rotatie a banilor. In concluzie, viteza de rotatie a banilor nu este constanta si este pozitiv influentata de rata dobanzii.

Intrucat dobanzile sunt prociclice - cresc in faza de expansiune, scad in faza de recesiune a ciclului economic -, iar teoria preferintei pentru lichiditate indica o relatie pozitiva intre acestea si viteza de rotatie a banilor, rezulta ca miscarile prociclice ale ratelor dobanzii determina un comportament prociclic al vitezei de rotatie.