Liberalismul economic clasic si paradigma lui

Liberalismul economic clasic si paradigma lui

In noul context social, tumultos si dinamic, s-a formulat si s-a impus cel mai de seamǎ curent de gandire economicǎ din epoca modernǎ, care va dainui peste secole, curentul liberalismului economic.

Prima etapǎ a acestui proces de cunoastere a constituit-o liberalismul clasic ale carui radacini se aflǎ in opera lui W. Petty, unul din reprezentantii mercantilismului englez, cel care a introdus si formula prin care se exprimǎ legatura dintre cei doi factori ai avutiei: "munca= tatal, pamantul = mama avutiei (valorii)".

Liberalismul economic clasic are la bazǎ si idei ale reprezentantilor curentului fiziocrat, pentru ca mai apoi sǎ ajunga la maturitate in operele celor doi mari clasici englezi: A. Smith si D. Ricardo in intervalul de timp cuprins intre mijlocul secolului XVII si mijlocul secolului XIX.

Atributul de clasic subliniaza aportul teoretic substantial al acestor ganditori la faurirea stiintei economice si la motivarea teoreticǎ a politicii economice a liberului schimb.

Pentru a intelege mai usor demersul teoretic si concluziile practice ale liberalismului clasic, este necesar sǎ evidentiem trasaturile principale ale paradigmei acestui curent care sunt:

aspiratia spre libertate;

apararea proprietatii private si a individualismului;

ordinea naturalǎ din economie si autoreglarea economiei de piatǎ prin mecanismul preturilor;

hedonismul (maximum de castig cu minimum de efort);

rationalitatea si eficienta agentilor economici (homo oeconomicus);

respingerea cu vehementǎ a interventionismului si promovarea politicii liberului schimb sau a liberei concurente;

teoria obiectivǎ a valorii bazate pe muncǎ si convingerea cǎ principiile metodologice si teoretice formulate de ei au valabilitate universalǎ.

Primii reprezentanti ai liberalismului clasic au abordat cu precadere probleme de microanalizǎ, ce stateau in atentia agentilor economici, in principal problema preturilor si a veniturilor.

Unii dintre acestia au abordat insǎ si probleme macroeconomice cum ar fi: circulatia veniturilor intre clasele sociale, implicatiile economice ale cresterii populatiei, politica fiscalǎ s.a.

Dezbaterile aprinse privind alternativa intre protectionism si liberschimb au condus catre abordarea mai mult sau mai putin constientǎ a unor aspecte privind relatiile economice internationale si piata mondialǎ.

Toate acestea au contribuit la maturizarea cunoasterii stiintifice si la consolidarea curentului liberal clasic din gandirea economicǎ.

Avansul economic evident al Regatului Unit al Marii Britanii dublat de forta navalǎ si politica ei colonialǎ s-au afla la baza progresului rapid si multilateral al gandirii economice liberale clasice. Intre reprezentantii acestui curent se detaseazǎ net douǎ personalitati remarcabile: Adam Smith in a doua jumatate a secolului XVII si David Ricardo in prima treime a secolului al XIX-lea (perioada mari revolutii industriale masiniste).

Alaturi de acesti titani , o contributie insemnatǎ au avut si Th. R. Malthus, James Mill si J. Stuart Mill.

C

Format la scoala lui David Hume, bun cunoscator al enciclopedistilor francezi, al fiziocratilor si al lui Voltaire, Adam Smith a predat lectii de literaturǎ, moralǎ si economie politicǎ, devenind in scurt timp rector al Universitatii din Edinburgh (Scotia).

Din vasta operǎ a marelui ganditor, mentionǎm "Teoria sentimentelor morale" si in mod deosebit "Avutia natiunilor". "Cercetare asupra naturii si cauzelor ei" (1776), consideratǎ drept "Biblia liberalismului economic".

Trei motive stau la baza considerǎrii sale drept o lucrare fundamentalǎ pentru stiinta economicǎ si anume:

A reusit sǎ sistematizeze cele mai importante cunostinte acumulate in domeniu pana in acel moment.

A adus solutii noi care au contribuit la definirea mai clarǎ a continutului, obiectivului si metodei de studiu ale economiei politice.

A dat un fundament teoretic solid liberei concurente si politicii liberului schimb, bazat pe studierea naturii omului, cat si pe analiza diferitelor doctrine economice anterioare (mercantilismul, fiziocratismul).

C

Ideea centralǎ a lucrarii , o constituie definirea notiunii de avutie a natiunilor si analiza tuturor fortelor productive ce contribuie la sporirea acesteia.

Lucrarea este impartita in cinci pǎrti:

primele douǎ pun accentul pe teoria economicǎ;

ultimele trei pun accentul pe aspectele normative pe care le implicǎ aceasta.

In cadrul lucrarii autorul analizeaza pe larg probleme privind rolul hotarator al muncii omenesti in crearea si sporirea avutiei, diviziunea si rodnicia muncii, originea si intrebuintarea banilor, valoarea si pretul marfurilor, capitalul si utilizarea lui, crearea si repartitia venitului national, veniturile si cheltuielile statului, politica economicǎ a acestuia etc.

Pe langa aprofundarea acestor probleme, A. Smith, face referiri tangentiale la probleme ca: mecanismul de ansamblu al functionǎrii economiei de piatǎ, unele categorii agregate (macrocategorii), precum si probleme ale comertului international.

C

Prin intreaga sa operǎ, marele clasic englez si-a adus o contributie majorǎ la punerea pe baze stiintifice a liberalismului economic clasic si prin aceasta la dezvoltarea stiintei economice in general. Dintre acestea, ne vom opri si vom expune douǎ mai pe larg si anume:

Explicarea valorii marfurilor;

Crearea si repartitia venitului national si a veniturilor fundamentale (salarii, profit si rentǎ funciarǎ).

Cu privire la explicarea valorii marfurilor din timpul sǎu, folosind douǎ metode diametral opuse, A. Smith ajunge la concluzii diametral opuse, ceea ce-l situeaza pe o pozitie oscilantǎ in explicatiile pe care le dǎ. Dar tocmai semnele de intrebare pe care teoria sa le ridicǎ, il fac pe Karl Marx sǎ afirme cǎ aceste contradictii din gandirea lui A. Smith, fac parte din categoria celor care imping stiinta inainte. Exemplul cel mai elocvent in aceastǎ privintǎ este tocmai conceptia sa despre valoare si pret la timpul sǎu si in timpuri mai vechi.

Referindu-se la relatia dintre productie si schimb, A. Smith formuleaza un raspuns fara echivoc, cu privire la relatia dintre pret si valoarea marfurilor. Generalizand constatarile sale, conchide cǎ banii constituie pretul nominal al marfurilor, iar munca este pretul real al acestora, cǎ este scump ceea ce constǎ multǎ muncǎ si cǎ numai munca este singurul etalon adevarat si definitiv dupa care valoarea tuturor marfurilor poate fi, intotdeauna si oriunde, apreciatǎ si comparatǎ. Aceasta este una dintre cele mai coerente si complete formulari ale teoriei bazatǎ pe muncǎ din toatǎ istoria stiintei economice.

O altǎ mare contributie la punerea pe baze stiintifice moderne a teoriei economice o reprezinta conceptia sa cu privire la crearea si repartitia venitului national si a veniturilor concrete ce iau nastere in cadrul acestui proces (salarii, profit si rentǎ funciarǎ).

Cu toate preocuparile sale legate in special de activitatea agentilor economici particulari, A. Smith a facut unele reflectii foarte interesante. In acest sens ii revine meritul de a fi formulat cateva principii generale privind unele procese de ansamblu din economie, intre care cele privind crearea si repartitia venitului national.

Conform ideilor sale :

venitul national este partea cu care sporeste anual avutia unei tǎri;

el este creat in toate ramurile productive in urma efortului produs de muncitorii salariati;

se imparte intre cele trei clase sociale participante la economia de piatǎ (muncitori, patroni si proprietarii funciari), capatand denumiri distincte: salariu, profit, respectiv rentǎ funciarǎ;

impartirea sa are loc conform unor reguli diferite, iar raportul dintre aceste venituri si interesele generale ale societatii difera de la un venit la altul.

Fatǎ de predecesorii sai, A. Smith are atat meritul de a fi prezentat o viziune de ansamblu asupra problemelor repartitiei venitului national in economia de piatǎ cat si pe acela de a fi incercat sǎ identifice specificul fiecarui venit si regulile care guverneaza miscarea acestora. Insistand asupra microanalizei statice, el a formulat unele si idei referitoare la dinamica economicǎ. Un deosebit interes in acest caz il reprezinta incercarea sa de a desprinde tendintele pe termen lung in ceea ce priveste raportul dintre crearea avutiei si miscarea celor trei venituri primare. El opineaza cǎ evolutia salariului si a rentei funciare are loc in acelasi sens cu cresterea avutiei spre deosebire de profit care are o evolutie inversǎ.

Cel mai ilustru continuator al operei smithiene este conationalul acestuia D. Ricardo, care alaturi de  Th. R. Malthus apartine liberalismului pesimist. Ideile sale referitoare la bani, circulatia monetarǎ si agriculturǎ se regasesc in vasta corespondentǎ purtatǎ cu unii contemporani ai sai ca Th. R. Malthus, J. S. Mill, J. B. Say, dar mai ales in operele sale intre care celebra lucrare "Despre principiile economiei politice si impunerii".

D. Ricardo a cautat explicatii si solutii pentru numeroasele probleme economice ale vremii. El a contribuit substantial la progresul teoriei economice privind mecanismul de functionare a economiei moderne de piatǎ, semnaland si anumite tendinte ingrijoratoare (scaderea profitului) ceea ce a condus la includerea sa in randul liberalilor pesimisti.

Contradictiile si insuficientele gandirii economice anterioare l-au condus pe Ricardo la concluzia cǎ predecesorii sai "n-au inteles concret principiile rentei". Analiza sa are la bazǎ o metodǎ mai consecventǎ si mai eficientǎ pentru apropierea de esenta fenomenelor studiate: abstractizarea si deductia. Teoria sa este mai consecventǎ si mai profundǎ, depasind oscilatiile lui A. Smith, contribuind substantial la maturizarea stiintei economice.

Cu privire la analiza valorii si a preturilor bunurilor economice, Ricardo se situeaza pe pozitia de continuator al ideilor lui A. Smith, delimitandu-se insǎ de ambiguitatile si contradictiile acestuia.

C

Astfel, el demonstreaza cǎ preturile bunurilor oscileaza in jurul unui punct de gravitatie care este valoarea. Dar pentru cǎ marfurile sǎ aiba valoare, ele trebuie sǎ fie utile. Ricardo este acela care aratǎ cǎ utilitatea este o conditie necesarǎ a valorii, dar nu si izvor al acesteia. El sustine clar cǎ izvorul valorii marfurilor este munca. Masura valorii (si a preturilor) este, dupa parerea lui Ricardo, timpul de muncǎ necesar, considerat a fi timpul cel mai indelungat. Pe teoria valorii bazatǎ pe muncǎ, Ricardo a construit alte trei teorii de o covarsitoare importantǎ:

teoria cantitativǎ a banilor;

teoria rentei funciare si a repartitiei venitului national;

teoria comertului exterior.

Teoria ricardianǎ a exercitat o asemenea influentǎ asupra mai multor generatii de economisti ajungand pana in secolul XX la ganditorii neomarxisti, radicali si postkeynesisti, calificati adesea ca "neoricardieni".

In ceea ce priveste teoria lui Ricardo despre renta funciarǎ si influenta acesteia asupra celorlalte venituri, superioritatea fatǎ de predecesorii sai rezidǎ in nivelul teoretic la care expune problema si in concluziile formulate. Aceste concluzii au la bazǎ analiza tendintei rentei pe masura dezvoltarii societatii si influenta negativǎ a cresterii rentei funciare asupra salariului si profitului, conducand la accentuarea contradictiilor de interese dintre proprietarii funciari, patroni capitalisti si muncitori salariati.

Investigatiile lui Ricardo, au urmarit sporirea avutiei si dezvoltarea fortelor productive, cu precadere a capitalului.

C

In operele sale economice D. Ricardo a abordat o serie de probleme cum ar fi:

1. C

   Teoria valorii bazate pe munca - a constituit axul conceptiei economice a lui D. Ricardo. In aceasta problema el a adus un plus de rigoare, exactitate in ceea ce priveste notiunile legate de valoarea muncii, valoarea de intrebuintare, valoarea de schimb. De asemenea, a sustinut cu fermitate ca izvorul valorii se afla in munca cheltuita pentru producerea marfii. Tot in cadrul teorie valorii D. Ricardo a explicat corect structura cheltuielilor de munca vie materializate. Si in cazul masurii marimii valorii marfii D. Ricardo a definit-o printr-o dimensiune unica - timpul de munca necesar, considerat de el drept timpul de munca cel mai indelungat ceea ce este valabil numai pentru agricultura.
2. Categoriile repartitiei. Chiar in debutul lucrarii sale de referinta D. Ricardo arata ca produsul social se imparte intre trei clase: proprietarii funciari, capitalistii si muncitorii care primesc fiecare renta, profitul sau salariul, acesta reprezentand in conceptia sa principala problema in economia politica. Salariul este considerat de D. Ricardo drept o parte din valoarea nou creata de lucratori si reprezinta pretul muncii. El imbraca forma pretului natural al muncii - ce reprezinta mijloacele de subzistenta intretinerii lucratorului si familiei lui. D. Ricardo a conceput salariul ca o marime relativa raportata la profit apreciind ca muncitorul creeaza o valoare noua care se imparte - o parte pentru salariul muncitorului si cealalta, profitul intreprinzatorului. O crestere a salariului nu aduce nici o modificare in valoarea si valoarea de schimb a marfurilor ci modifica marimea profitului. Profitul este definit ca un surplus de valoare nou creata de muncitor peste salariul lor si pe care intreprinzatorii proprietari si-o insusesc. D. Ricardo leaga profitul de volumul capitalului si incearca sa explice existenta unei tendinte de egalizare a ratei profitului pe baza mecanismului oscilatiei preturilor si migratiunii capitalului intre diferite ramuri ale activitatii sub impulsul luptei de concurenta. Renta funciara - ca si profitul si renta este surplusul de valoare nou creata de lucratori peste salariu. D. Ricardo a reusit sa explice corect mecanismul formarii rentei funciare diferentiale, aceasta fiind determinata de fertilitatea pamantului, dar nereusind sa explice renta absoluta, obtinuta pe terenul cel mai slab productiv. In conceptia lui D. Ricardo renta, salariul si profitul reprezinta o parte din valoarea nou creata. Deoarece marimea partii salariatului trebuie sa corespunda cu valoarea minimului mijloacelor de subzistenta, cealalta parte din valoarea nou creata se distribuie intre capitalisti si proprietarii funciari, apare si ea ca o marime obiectiv data, ceea ce inseamna ca orice crestere a rentei va determina inevitabil o scadere a profitului. Pe aceasta baza D. Ricardo a considerat ca in procesul repartitiei interesele capitalistilor si interesele proprietarilor funciari sunt opuse. De aici D. Ricardo a considerat ca interesele proprietarilor funciari contravin intereselor societatii. Cresterea rentei funciare aduce dupa sine readucerea profitului iar in aceste conditii se reduc posibilitatile acumularii, sunt franate investitiile si prin aceasta este limitata dezvoltarea evolutiei industriale si inevitabil dezvoltarea capitalista. Finalitatea urmarita de D. Ricardo ca reprezentant al burgheziei industriale este necesitatea schimbului politicii economice in sensul abrogarii legii cerealelor - ce limita importul cerealelor in Anglia - si in perspectiva liberalizarea comertului international.

Comertul international. Ideea liberalizarii acestuia dar si a specializarii tarilor in producerea si schimbul international au constituit puncte de maxima actiune. La aceasta D. Ricardo a ajuns si din perspectiva conceptiei sale despre bani si circulatia monetara, conceptie elaborata in conditiile cresterii preturilor si a degajarii circulatiei banilor din Anglia. Pornind de la teoria cuantificata a banilor, potrivit careia valoarea si puterea de cumparare a unei unitati monetare, indiferent din ce este confectionata, depinde in ultima instanta de cantitatea de bani aflata in circulatie la un moment dat. Dupa D. Ricardo modificarea cantitatii de bani aflata in circulatie ar atrage dupa sine si modificarea in nivelul preturilor in raport direct proportional in aceasta cantitate astfel:

cand pe piata circula o cantitate mai mare de moneda decat cea normala, preturile marfurilor cresc si ca urmare valoarea si pretul aurului, marfa este mai mare decat valoarea aurului monetar utilizat ca mijloc de circulatie. In aceste conditii este oportun sa se exporte aur - marfa - lingou - cu o putere de cumparare mare si sa se importe marfuri care sunt mai ieftine si ca urmare, se reduce surplusul de moneda si scad preturile.

cand pe piata interna circula o cantitate mai mica de moneda decat cea normala, preturile scad, atunci valoarea si pretul aurului marfa este mai mica decat valoarea aurului monetar. In aceste conditii este nevoie sa se exporte marfa care datorita pretului scazut, este competitiva pe pietele externe si sa se importe aur marfa.

Concluzia la care ajunge D. Ricardo:

libera circulatie a aurului si a marfurilor pe piata internationala, situatie ce ar determina o repartitie rationala a aurului pe tari, in functie de nevoile lor economice;

o echilibrare automata a circulatiei banesti interne;

o echilibrare spontana a balantei comerciale si de plati externe.

C

In comertul exterior D. Ricardo considera ca fiecare tara trebuie sa se specializeze in producerea acelor marfuri pentru care dispune de conditii materiale sau artificiale mai favorabile, iar celelalte marfuri sa le importe pe baze avantajoase. Specializarea tarilor in producerea marfurilor este in legatura directa cu costurile de productie comparativ cu cele mai mici.

J. B. Say (1767 - 1832) a fost unul dintre cei mai de seama economisti ai liberalismului clasic francez, el fiind numit si "printul economiei politice franceze".

Exponent al intereselor marii burghezii J. B. Say a pus in circulatie idei economice care si astazi se intalnesc in cadrul unor economii de piata. El si-a explicat teoriile economice in "Tratat de economie politica" - 1802 si "Curs complet de economie politica", acesta din urma in 6 volume (1828-1830).

Contributia sa la dezvoltarea gandirii economiei politice ar consta in:

precizarea obiectului de studiu al economiei politice. Dupa el aceasta se rezuma la trei sectiuni: productia, schimbul si consumul. In realitate J.B.Say a preluat si dezvoltat unele idei din conceptia lui Smith pe care le-a incadrat intr-o teorie de sine statatoare.

in ceea ce priveste productia J.B.Say nu a conceput-o ca o creatie de bunuri materiale ci de servicii reciproce care implica in mod obligatoriu schimbul. El considera ca in cadrul productiei, trei factori sunt esentiali: munca, uneltele si natura. Considerand ca productia este o creatie de utilitati, valoarea este rezultatul actiunii celor trei factori, care sunt in acelasi timp izvoare de venituri.

C

Referindu-se la raportul dintre productie - schimb J.B.Say considera ca producatorii sunt atat vanzatori cat si cumparatori, ca produsele se schimba pe produse, ca cel care ofera anumite produse pe piata, va cumpara la randul lui alte produse si in felul acesta, activitatea economica se va desfasura fara blocaje. Aceasta teza a fost denumita "Legea pietelor" (legea debuseelor) care ar conduce la ideea ca produsul social se realizeaza fara greutati pe piata si ca nu sunt posibile dezechilibre si cauze economice.

In comertul pe piata, prin sistemul cererii si ofertei, s-ar realiza in mod automat echilibrul economic. Teoria lui J.B.Say este definita sub mai multe aspecte:

in primul rand conceptia sa despre bani este implicita, el vazand in aceasta un mijloc tehnic al schimbului de marfuri;

J.B.Say ignora deosebirile de fond dintre schimbul nemijlocit de produse si schimbul de marfuri mijlocit de bani care sunt ei insusi marfa si pot sa provoace modificari in cerere si oferta (exp. inflatia).

teoria repartitiei a lui J.B.Say are la baza cei trei factori ai productiei - munca, capital si natura - acestora corespunzandu-le trei feluri de venituri: salariul, venitul si renta.

El considera ca repartitia ar avea un caracter echitabil, ca fiecare participant primeste ceea ce i se cuvine: muncitorul- salariul pentru munca depusa; intreprinzatorul - profitul pentru capitalul investit, riscul si talentul sau; proprietarul funciar - renta pentru posesiunea pamantului.

In felul acesta, capitalismul apare ca o societate echilibrata a armoniei si buneiintelegeri.

In ciuda unor deficiente de constructie, neargumentarea corespunzatoare si a unor contradictii cu realitatea concretizate in crize economice, teoria pietei lui J.B.Say si a mainii invizibile al lui Smith, au dominat sec. al XIX-lea fiind considerate adevarate dogme, ele nefiind influentate decat de marea criza din 1929 - 1933 care a marcat falimentul liberalismului clasic.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt trasaturile principale ale liberalismului economic clasic? ( 1 punct)

2. De ce "Avutia natiunilor" a lui Adam Smith este considerata o lucrare fundamentala pentru stiinta economica? ( 1 punct)

3. Probleme analizate de Adam Smith in opera sa fundamentala "Avutia natiunilor" ( 2 puncte)

Cum explica Adam Smith valoarea marfurilor, crearea si repartizarea venitului national si a veniturilor concrete ce iau nastere in cadrul acestui proces ( 1 punct)

Care sunt teoriile concepute de David Ricardo pe baza teoriei valorii-munca ( 1 puncte)

Probleme abordate in opera sa de catre David Ricardo. (2 puncte)

7. Care a fost contributia lui J. B. Say la dezvoltarea gandirii economiei politice? ( 1 punct)

8. La ce problema economica se referea "legea pietelor" a lui J. B. Say? ( 1 punct)

Total puncte posibile 10/ realizate.

Timp de lucru: 15 min.