NOTIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE SI PRODUCTIA AGENTILOR ECONOMICI

Adancirea liberalizarii economiei de piata este obiectivul principal in domeniul economic, aceasta liberalizare avand ca urmare multiple schimbari in societate. In economie, fara indoiala, un loc important il ocupa asigurarea resurselor de materii prime si energie necesare procesului de dezvoltare, reducerea cheltuielilor pentru procurarea acestor resurse si nu in ultimul rand, cresterea profiturilor intreprinderii.

Problematica stocurilor a fost dezvoltata, si este dezvoltata in continuare, fiind unul din aspectele cele mai vizate in ansamblul proceselor de aprovizionare a resurselor materiale si de desfacere a produselor finite. Analiza procesului de stocare a permis stabilirea cailor, mijloacelor si formelor de constituire, utilizare si functionare a mecanismelor stocurilor care a devenit un mecanism important de conducere stiintifica a activitatii economice si in cresterea continua a eficientei acesteia.

1.1 Definirea stocurilor

Problematica stocurilor este vasta, cuprinzand atat probleme de dimensionare, de optimizare a amplasarii in spatiu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cat si de problemele de depozitare, de structura sortimentala, pastrare si utilizare a stocurilor.

Prin definitiile date de diferiti autori se constata o opinie comuna cu privire la rolul stocurilor in buna desfasurare a activitatii economice. Astfel:

"Stocurile reprezinta cantitati fizice de materii prime, materiale consumabile, produse etc. necesare fiecarui stadiu al ciclului de exploatare (aprovizionare, productie, desfacere) pentru a asigura desfasurarea continua si ritmica a activitatii de exploatare".

"Stocurile si productia in curs de executie cuprinde ansamblul bunurilor si serviciilor din cadrul unitatilor patrimoniale, avand urmatoarea destinatie:

de a fi vandute in aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor in procesul de productie;

de a fi consumate la prima lor utilizare".[2]

"Stocurile sunt active circulante:

detinute pentru a fi vandute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii;

in curs de productie in vederea vanzarii;

sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile ce urmeaza a fi folosite in procesul de productie sau pentru prestarea de servicii"[3].

"Stocurile sunt cantitati de resurse materiale care se acumuleaza in depozitele si magazinele unitatilor economice, intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, cu un anumit scop."[4]

"In economie, notiunea de "stoc" are doua sfere de cuprindere, si anume: 1) in sens general, stocul reprezinta cantitatea de active materiale si financiare existente la un moment dat intr-o unitate patrimoniala si 2) in sens restrans, stocul reprezinta un ansamblu de materii prime, materiale etc. destinate productiei, respectiv de semifabricate, produse finite, marfuri, etc. destinate vanzarii.

In contabilitate, stocurile sunt tratate in sens restrans, drept componente ale activelor circulante aflate intr-o continua miscare, schimbandu-si forma materiala si utilitatea in cadrul circuitului economic al patrimoniului."[5]

Esenta acestor definitii este aceeasi, si anume ca stocurile intra si ies in si din patrimoniu continuu, la fiecare ciclu de exploatare.

La unitatile comerciale circuitul economic consta in doua faze: aprovizionare si desfacere. In faza de aprovizionare disponibilitatile banesti se transforma in stocuri de marfuri, iar in cea de-a doua faza sunt revandute in aceeasi stare, revenind la forma baneasca.

In privinta unitatilor productive o particularitate este aceea ca stocurile trec prin cele trei faze ale circuitului economic (aprovizionare, productie, desfacere), forma si continutul lor material schimbandu-se. In faza de aprovizionare activele circulante se transforma din disponibilitati banesti in stocuri de materii prime si materiale consumabile. Mai departe, in faza de productie, aceste stocuri sunt prelucrate, obtinandu-se stocuri de semifabricate si produse finite. In faza de desfacere, dupa vanzarea semifabricatelor si marfurilor clientilor si decontarilor ce rezulta, din nou activele circulante iau forma disponibilitatilor banesti. Prin acest circuit stocurile sufera continuu transformari, trecand dintr-o forma in alta, dintr-o stare in alta si dintr-o gestiune in alta.

1.2. Structuri financiare si contabile privind stocurile

Din punct de vedere financiar stocurile de materii prime si materiale sunt dimensionate pe baza urmatorilor doi factori[7]:

necesarul fizic si valoric de materii prime si materiale pentru realizarea programului (N);

timpul total de imobilizare (blocare, stationare) a materiilor si materialelor (Tit).

Necesarul fizic de materii si materiale se determina in functie de cantitatea de produse prevazute a se fabrica si de consumul specific, iar necesarul valoric reprezinta produsul dintre necesarul fizic si pretul de aprovizionare.

Cel de-al doilea factor, timpul de imobilizare total, face referire la numarul total de zile in care vor fi stocate materiile si materialele in depozite. Acest timp total cuprinde mai multi timpi: timpul pentru stocul curent, timpul pentru stocul de conditionare, timpul pentru stocul de siguranta si, eventual, alti timpi (pentru transporturi interne si pentru stocul de iarna).

Timpul pentru stocul curent (Tsc) reprezinta un anumit numar de zile mediu intre aprovizionari si se obtine pe baza informatiilor furnizate de fisele de magazie din perioada precedenta sau din contracte, calculandu-se dupa relatia:

Tsc=

in care:

Tsc - timpul pentru stocul curent, denumit si interval mediu intre aprovizionari;

Ci - cantitatile intrate de materii si materiale;

i - intervalele intre aprovizionari.

Timpul pentru stocul de conditionare (Tscdt) cuprinde numarul de zile necesar efectuarii unor operatiuni de pregatire a materialelor, de sortare, debitare in magazii, analize prealabile, in vederea intrarii in productie si se stabileste prin insumarea timpilor aferenti acestor operatii.

Timpul pentru stocul de siguranta (Tssig) reprezinta numarul de zile necesar prevenirii intreruperii procesului de productie ca urmare a unor defectiuni in aprovizionare si se calculeaza potrivit relatiei:

Tssig =

in care:

zi - zile de intarziere in aprovizionari;

ci - cantitati intarziate.

Prin insumarea timpilor de mai sus, eventual si a altora, se obtine timpul total de imobilizare (Tit). Fiecarui timp ii corespunde in expresie fizica si valorica un anumit stoc: stocul curent, stocul de conditionare, stocul de siguranta si, eventual, alte stocuri. Oricare dintre aceste stocuri se poate determina dupa relatia:

in care:

Ti - timpul de imobilizare (Tsc, Tssig,Tscdt etc.).

De pilda, stocul curent (Scrt) se va determina astfel:

Scrt =

Prin insumarea stocurilor curente, de conditionare, de siguranta si, eventual al altor stocuri, se obtine stocul total la materii si materiale. Acelasi rezultat pentru stocul total (S) se obtine prin relatia:

S =

Stocul curent are rolul de a asigura continuitatea procesului de productie intre aprovizionari.

Stocul de conditionare asigura continuitatea productiei pe perioada cat dureaza operatiunile de conditionare.

Stocul de siguranta asigura continuitatea productiei in perioada in care au loc intreruperi in procesul de aprovizionare.

In vederea finantarii, stocul curent se poate lua pe jumatate, deoarece nivelul sau variaza intre 0 si 100%, iar stocul de siguranta nu trebuie sa depaseasca stocul curent, intrucat acesta se poate reconstitui intr-un timp maxim egal cu intervalul dintre doua aprovizionari.

Este necesar ca stocurile sa fie inscrise in fisele de magazine ale materialelor, deoarece astfel se poate urmari daca stocurile existente sunt sau nu in stare sa asigure continuitatea procesului de exploatare ori daca s-au acumulat cantitati mai mari decat nevoile intreprinderii.

Prin compararea stocul prevazut (Sp) cu cel existent (Se) se poate constata ca:

Se>Sp, ceea ce inseamna ca in intreprindere sunt stocuri supranecesare, care echivaleaza cu blocari de fonduri si care duc la reducerea rentabilitatii;

Se<Sp, ceea ce inseamna ca exista o insuficienta de resurse materiale, care va pune in pericol continuitatea productiei, constituind, totodata, un semnal de alertare a intreprinderii pentru a face aprovizionari.

In cadrul metodei analitice, calculele de mai sus se fac pe fiecare fel de materii prime si materiale.

Pentru a simplifica munca de previziune a stocurilor, mai ales la acele intreprinderi care dispun de un sortiment foarte bogat de materii prime si materiale, pentru o parte din acestea, care sunt de valori mici, se poate dimensiona stocul pentru toate la un loc, formandu-se o grupa speciala intitulata "diverse materiale". Stocul total pentru aceasta grupa se poate determina dupa relatia:

Sdm = Ndm

in care:

Sdm - stocul total valoric pentru grupa materiale diverse;

Ndm - necesarul valoric de materiale pentru aceasta grupa;

Sn - stocul valoric total pentru materiile si materialele nominalizate;

n - necesarul valoric total la materiile si materialele nominalizate.

In fond, aceasta relatie de calcul rezulta din regula de trei simpla.

Din punct de vedere contabil stocurile au urmatoarea structura[8]:

materiile prime care constituie substanta principala a produselor finite;

materialele consumabile care participa sau ajuta la procesul de productie, fara a se regasi de regula, in produsul finit;

materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunurile care nu indeplinesc conditiile de valoare si/sau de durata pentru a se include in categoria imobilizarilor corporale;

produsele se refera la semifabricate, produse finite si produse reziduale;

productia in curs de executie este productia care nu a trecut prin toate fazele procesului de productie;

animalele si pasarile se refera la animalele tinere, la ingrasat, de productie (lana, lapte, oua), coloniile de albine;

marfurile sunt stocurile cumparate in vederea vanzarii acestora in aceeasi stare;

ambalajele sunt stocurile utilizate pentru pastrarea si transportul bunurilor.

Clasificarea stocurilor se face dupa mai multe criterii:

a)      Dupa sursa din care provin;

Stocuri cumparate: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, baracamente si amenajari provizorii, animale, ambalaje;

Stocuri fabricate: productia in curs de executie, semifabricate, produse reziduale, produse finite.

b) Dupa apartenenta la patrimoniu:

- Stocurile care fac parte din patrimoniu, care se pot afla fie in spatiu propriu, fie se afla la terti in custodie, in consignatie, pentru prelucrare sau separare;

- Stocurile care nu fac parte din patrimoniu, dar care se afla in gestiunea unitatii, fiind primite de la terti pentru vanzarea in consignatie, pentru prelucrare, reparare, etc.;

c) Dupa gradul de individualizare si modul de gestionare:

- Stocurile identificabile, care sunt individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, in care se includ, de regula, bunurile de folosinta indelungata: autoturisme, televizoare, calculatoare etc.;

- Stocuri fungibile sau interschimbabile, care in cadrul fiecarei categorii, nu pot fi in mod unitar identificabile: pungile de zahar ambalat care apartin aceluiasi sort, chiar daca sunt cumparate la preturi diferite etc.

1.3. Evaluarea stocurilor

Pentru a exprima bunurile de natura activelor circulante, din care fac parte si stocurile, in unitati monetare acestea trebuie evaluate.

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzatoare starii lor patrimoniale: 

evaluarea la intrarea in patrimoniul intreprinderi;

evaluarea la inventariere;

evaluarea la bilant;

evaluarea la iesirea din patrimoniu.

La intrarea in patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate astfel:

Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, marfurile, ambalajele si alte bunuri procurate cu titlu oneros, la costul de achizitie;

Productia in curs de executie, semifabricatele si produsele finite, obiectele de inventar, ambalajele si alte bunuri produse de catre unitatea patrimoniala, la costul de productie;

Animalele si pasarile, la costul de achizitie sau la costul de productie, dupa caz.

2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generala de evaluare si inregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuala sau de utilitate denumita si valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc in functie de utilitatea bunului in intreprindere sau pretul pietei si se identifica, in functie de destinatia lor, astfel:

Stocurile destinate vanzarii, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este data de pretul de vanzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc. ;

Semifabricatele si productia in curs de executie se evalueaza la valoarea componentelor materiale incorporate la care se adauga costurile stadiilor de prelucrare ;

Materiile prime si materiale consumabile destinate utilizarii in exploatare se evalueaza la costul lor de inlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudentei, potrivit caruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor. In acest sens:

In cazul in care se constata ca valoarea de inventar, stabilita in functie de utilitatea bunului pentru unitate si pretul pietei, este mai mare decat valoarea cu care sunt acestea inregistrate in contabilitate, in listele de inventariere vor fi inscrise valorile din contabilitate;

In cazul in care valoarea de inventar este mai mica decat valoarea din contabilitate, in listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar ;

Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, in cazul constatarii unor deprecieri relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care sa reflecte situatia reala existenta, chiar si in cazul in care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal ;

In cazul constatarii unor lipsuri in gestiune, imputabile, administratorii vor lua masura imputarii acestora la valoarea lor de inlocuire. Prin valoarea de inlocuire se intelege costul de achizitie, in care sunt incluse costul de cumparare practicat pe piata, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.

3. Evaluarea stocurilor la inchiderea exercitiului prin bilant contabil se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele evaluarilor la inventariere, astfel pot fi posibile urmatoarele cazuri:

Pentru stocurile la care au rezultat diferente in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare, in bilant acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se inregistreaza in contabilitate ;

Pentru stocurile la care s-au constatat diferente in minus intre valoarea de inventar si valoarea lor de intrare, acestea se evalueaza in bilant la valoarea de inventar. In contabilitate aceste stocuri vor continua sa fie inregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se inregistreaza prin intermediul conturilor de provizioane. Daca din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate si inregistrate provizioane, se obtine valoarea de inventar ca valoare neta ce se inscrie in bilant ;

Pe baza celor aratate mai sus se desprinde regula generala de evaluare si inregistrare a stocurilor, si anume: inregistrarea lor in contabilitate la valoarea de intrare, stabilita la nivelul costului de achizitie sau a costului de productie, dupa caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigura aplicarea principiului realitatii, costurile efective de achizitie si de productie fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.

4. La iesirea din patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate prin aplicarea urmatoarelor metode[9]:

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda primei intrari-primei iesiri (FIFO-respectiv, first in-first out);

Metoda ultimei intrari-ultimei iesiri (LIFO-respectiv, last in-first out);

Metoda urmatorului intrat-primului iesit(NIFO-respectiv, next in-firs out),

Metoda identificarii specifice (IS);

Metoda ultimului pret de cumparare;

Metoda pretului standard (prestabilit) sau de inregistrare.

a)      Metoda costului mediu ponderat - costul unitar mediu ponderat, se calculeaza, fie dupa fiecare intrare, fie lunar, ca raport intre valoarea totala a stocului initial, plus valoarea intrarilor si cantitatea existenta in stocul initial, plus cantitatile intrate.

Relatia de calcul este urmatoarea

in care:

CMP - costul mediu ponderat;

Si  - soldul initial;

I  - intrarile in cursul perioadei;

Qi   - cantitatea initiala;

Q  - cantitatea intrata in cursul perioadei.

b)      Metoda FIFO (primul intrat-primul iesit) consta in aceea ca bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costurile de achizitie sau de productie al primei intrari (al primului lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al lotului urmator, in ordine cronologica.

c)      Metoda LIFO (ultimul intrat-primul iesit) presupune ca bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al ultimei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al lotului anterior, in ordine cronologica

d)     Metoda urmatorului intrat-primului iesit (NIFO) are ca principiu de baza faptul ca iesirile din stoc sunt evaluate la valoarea de inlocuire, care corespunde cu pretul pietei la momentul respectiv, sau costul de inlocuire al bunului respectiv.

e)      Metoda identificarii specifice (IS) este o metoda de evaluare a bunurilor prin care fiecare bun material (lot) iesit este evaluat in functie de perioada de intrare si costul de achizitie al bunui respectiv, ca reper luandu-se pretul estimativ al urmatoarei facturi. Aceasta metoda de evaluare se practica, de regula, in cazul bunurilor fungibile, adica a acelor bunuri caracteristice pietei bursiere, care permit inlocuirea unui lot de produse cu un alt lot, avand caracteristici asemanatoare si posibilitate de pastrare indelungata (zahar, orez, grau, etc.).

f)       Metoda preturilor standard (prestabilite) consta in evaluarea si inregistrarea in contabilitate a materiilor prime, produselor, marfurilor si altor bunuri de natura stocurilor, se poate face si la preturi standard (prestabilite), pe baza preturilor medii ale bunurilor respective, denumite preturi de inregistrare, cu conditia evidentierii distincte a diferentelor de pret, fata de costul de achizitie sau costul de productie, dupa caz.

Diferentele de pret astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective in patrimoniu, se inregistreaza proportional, atat asupra valorii bunurilor iesite, cat si asupra stocurilor.

Preturile standard, folosite pentru inregistrarea in contabilitate a bunurilor materiale, este necesar sa fie actualizate periodic, de regula, cel putin o data pe an, in functie de evolutia preturilor si de alti factori.

In cazul in care evaluarea bunurilor materiale se face la preturi standard (prestabilite), diferentele stabilite intre pretul de inregistrare si costul de achizitie, respectiv, costul de productie efectiv, se inregistreaza distinct in contabilitate.

Repartizarea diferentelor de pret asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor se efectueaza cu ajutorul unui coeficient (Kr), care se determina in baza urmatoarelor relatii de calcul:

a) Determinarea coeficientului de repartizat

in care:

Kr - coeficientul de repartizare a diferentelor de pret;

SiD - soldul initial al conturilor de diferente de pret;

RdD- rulajul debitor al conturilor de diferente de pret, respectiv diferentele de pret aferente intrarilor in cursul perioadei, cumulat de la inceputul anului;

SiS - soldul initial al conturilor de stocuri, la pret de inregistrare (standard);

RdS - rulajul debitor al conturilor de stocuri, la pret de inregistrare (standard), adica valoarea intrarilor de stocuri in cursul perioadei, la pret de inregistrare, cumulat de la inceputul anului.

a)      Determinarea cotei de repartizat (Cr) se face prin inmultirea coeficientului de repartizare (Kr), cu valoarea bunurilor iesite din gestiune, la pret de inregistrare, iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoare in care au fost inregistrate bunurile iesite, respectiv: