PIATA FORTEI DE MUNCA. SALARIUL

1. Piata fortei de munca - concept, caracteristici, functii

2. Cererea si oferta de munca. Factori de influenta

3. Salariul - abordari teoretico-metodologice

4. Relatia productivitate-salariu

5. Formele de salarizare

1. Piata fortei de munca - concept, caracteristici, functii

In conditiile economiei contemporane factorul de productie - munca - se asigura prin intermediul pietei muncii, parte distincta a circulatiei marfurilor, in cadrul careia se confrunta cererea si oferta de munca.

Piata muncii poate fi definita ca spatiul economic in care se intalnesc, se confrunta si se negociaza in mod liber cererea de forta de munca (detinatorii de capital, in calitate de cumparatori), si oferta, reprezentata prin posesorii de forta de munca. Ea se prezinta ca un sistem al relatiilor si tranzactiilor care asigura prin mecanisme specifice - inainte de toate prin intermediul salariului si al negocierilor - echilibrarea ofertei si cererii de forta de munca.

Piata muncii se afla in stransa legatura cu celelalte piete - pe de o parte receptioneaza semnalele de pe piata bunurilor si serviciilor, a capitalurilor s.a. si este influentata de miscarea acestora, de modul de functionare si distorsiunile acestora. De exemplu, inflatia si cresterea preturilor la bunuri si servicii exercita o presiune puternica asupra tranzactiilor cu privire la salarizare, pe de alta parte piata muncii transmite propriile semnale si cerinte spre celelalte piete.

In esenta, sub aspect economic si juridic, proprietarul fortei de munca dispune in mod liber de ea si o ofera proprietarului de capital, care formuleaza cererea, iar negocierile dintre acestia se concretizeaza intr-un contract de angajare si in salariu.

Piata muncii se desfasoara pe doua trepte. Prima treapta se manifesta pe ansamblul economiei sau pe segmente mari de cerere si oferta, determinate de particularitati tehnico-economice ale activitatilor. Aici se formeaza conditiile generale de angajare ale salariatilor, se contureaza anumite directii de stabilire a salariilor la nivel inalt sau scazut. A doua treapta o continua pe prima, aici intalnindu-se cererea cu oferta de munca in termeni reali, in functie de conditiile concrete ale firmei si salariatilor ei. Cererea se contureaza precis, ca volum si structura, pe baza contractelor asumate de firma iar oferta se delimiteaza si ea pornind de la programul de munca, numarul de ore suplimentare pe care salariatii accepta sa le efectueze sau nu, in functie de nevoile si aspiratiile lor, de situatia sociala si economica etc. la momentul respectiv. Din confruntarea cererii cu oferta, la acest nivel, se determina marimea si dinamica salariului nominal.

Ca trasaturi[1] mai importante ale pietei muncii amintim urmatoarele:

- este o piata imperfecta (ofertantii sunt mai numerosi decat cumparatorii; interventii legislative ale guvernelor; presiuni exercitate de sindicate; capacitate de informare partiala cu privire la dinamica cererii si ofertei de munca)

- este o piata contractuala (stabilirea drepturilor si obligatiilor dintre vanzatori si cumparatori se realizeaza pe baza unor contracte)

- este o piata administrata (firmele isi gestioneaza fondurile in functie de strategiile de salarizare elaborate pe baza prevederilor legislative, dar si in functie de strategiile de dezvoltare a productiei)

- este o piata puternic segmentata, pe diferite nivele, in functie de factori economici si sociali, putandu-se vorbi de un segment primar, ce cuprinde locurile de munca sigure, cu un venit cert si perspective de evolutie in cariera; un segment secundar ce cuprinde locurile de munca ce necesita un grad scazut de calificare, cu angajari temporare si venituri sub medie; un segment tertiar, ce cuprinde munca la negru si se dezvolta odata cu evolutia economiei subterane.

- este o piata cu un grad ridicat de eterogenitate in ceea ce priveste cererea si oferta de munca, determinat de existenta unei diversitati de trebuinte, aflate in continua crestere si diversificare.

- este o piata caracterizata si printr-o anumita rigiditate, determinata de factori naturali (evolutia demografica, mobilitatea redusa a posesorilor fortei de munca, caracteristicile socio-profesionale) si factori legislativi-institutionali (carente de ordin legislativ, institutional, conventional si comportamental).

Pe piata muncii intervin statul (reprezentat atat la nivel macroeconomic, dar si la nivel local), patronatul (firmele) si forta de munca, reprezentata la nivelul relatiilor colective de munca de sindicate, dar si individual. Fiecare din acesti reprezentanti ai pietei muncii detin si utilizeaza informatii cu privire la gradul de ocupare, zonele cu deficit sau excedent, conditiile cerute de specificul fiecarui loc de munca si dispun de forme institutionalizate de organizare, prin intermediul carora militeaza pentru infaptuirea obiectivelor proprii.

Statul este reprezentat de organismul sau specializat - Executivul, prin care elaboreaza si cauta sa asigure realizarea propriei politici de ocupare[2] integrata in ansamblul politicii economice generale, politica influentata de linia politica urmarita de partidul sau alianta aflata la conducerea statului. Organul central - guvernul - este reprezentat de organismele sale specializate, incepand cu ministerul de resort, continuand cu directiile de munca si protectie sociala regionale, aflate in subordinea ministerului si continuand cu oficiile de munca teritoriale subordonate formei de administrare practicate de fiecare stat.

Pe piata muncii statul indeplineste un dublu rol: agent economic in intreprinderile cu capital de stat (sau majoritar de stat) interesat in gestionarea fortei de munca angajata a acestora si gestionarul resurselor de munca la nivel national, revenindu-i misiunea de reprezentare, indrumare, mediere, instruire, asistenta financiara pe piata muncii etc.

Serviciile de forta de munca si somaj au functii de informare, mediere, de consultanta, recalificare si sprijinire in vederea ocuparii, reocuparii unui loc de munca, oricarei persoane care le solicita serviciile.

Patronatul reprezinta punctul de vedere al agentului economic la nivel microeconomic. El reprezinta elementul hotarator in deciziile cu privire la ocupare, detinand in proprietatea sa locul de munca si influentand nivelul cererii pietei. Patronatul, in vederea intocmirii strategiilor adecvate de dezvoltare, mentinere sau restrangere a activitatii sale, actioneaza efectiv asupra factorului de munca si nivelului de ocupare a acestuia.

Sindicatele sunt organizatii constituite sa apere interesele colective ale angajatilor, ele reprezinta puternice partenere de dialog manifestand disponibilitate, si chiar sustinand efortul de stabilizare sau redresare a economiilor in care actioneaza.

In procesul de dezvoltare si functionare a economiei nationale, piata muncii indeplineste functii importante, de ordin economic, social-economic si educativ:

a) alocarea eficienta a resurselor de munca pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu in concordanta cu volumul si structura cererii de forta de munca;

b) unirea si combinarea fortei de munca cu mijloacele de productie;

c) influenta asupra formarii si repartizarii veniturilor;

d) contribuie la formarea si orientarea climatului de munca si de protectie sociala;

e) furnizeaza informatii pentru procesul de orientare profesionala, recalificarea si reintegrarea fortei de munca si actioneaza prin mecanismele sale asupra acestui proces.

2. Cererea si oferta de munca

Piata muncii functioneaza in fiecare tara, pe diferite grupuri de tari si la scara mondiala.

Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este remunerarea (salarizarea). De aceea in cererea de munca nu se includ activitatile care se pot realiza de catre femeile casnice, militarii in termen, studenti, alti nesalariati.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat intr-o economie de piata si se exprima prin intermediul numarului de locuri de munca.

La nivelul unitatilor economice, cererea de munca reprezinta cantitatea de servicii de un anumit fel pe care un intreprinzator este dispus sa le cumpere, la un salariu determinat.

Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii salariale.

La nivelul unitatilor economice ea se identifica cu cantitatea de servicii, de un anumit gen, pe care lucratorii sunt capabili si doritori sa le furnizeze la un anumit salariu determinat.

Cererea si oferta de munca sunt doua marimi dinamice care reflecta legaturile existente dintotdeauna intre dezvoltarea economico-sociala, ca sursa a cererii de munca si populatie, ca sursa a ofertei de munca. De asemenea, cererea si oferta de munca nu trebuie considerate prelungirii simple si directe ale cererii si ofertei de bunuri economice pe o alta piata, ci ca niste categorii specifice cu un continut care le este propriu. In acest sens trebuie retinute urmatoarele:

- pe termen scurt, cererea de munca este invariabila, deoarece dezvoltarea unor activitati existente si initierea altora noi, generatoare de locuri de munca, presupune o anumita perioada de timp;

- oferta de munca in ansamblul sau se formeaza in timp, in care creste si se instruieste fiecare generatie de oameni pana la varsta la care se poate angaja;

- posesorii fortei de munca au o mobilitate relativ redusa;

- oferta de munca depinde de varsta, sex, starea sanatatii psihologice, conditii de munca etc., aspecte care nu sunt neaparat de natura economica;

- oferta de munca este eminamente perisabila si are caracter relativ rigid. Cel ce face oferta trebuie sa traiasca, nu poate astepta oricat angajarea pe un loc de munca;

- cererea si oferta de munca nu sunt omogene, ci se compun din segmente si grupuri neconcurentiale sau putin concurentiale, neputandu-se substitui reciproc decat in anumite limite sau deloc;

- oferta de munca formeaza, in general, singura sursa de venit, conditia esentiala de existenta a lucratorilor, reprezentand astfel, o oferta "formata" sub presiunea trebuintelor si necesitatilor muncitoresti;

- oferta de munca tine cont, intr-o anumita masura, de ceea ce s-ar putea numi "costul muncii", definit ca remunerare necesara pentru crearea fortei de munca.

Pentru piata muncii prezinta importanta informarea asupra locurilor de munca pe domenii, localitati, unitati economice, forme si niveluri de calificare, conditii oferite etc.

In perioada tranzitiei la economia de piata, principala caracteristica a functionarii si evolutiei pietei muncii o reprezinta presiunea ofertei asupra cererii de forta de munca.

Factorii de influenta ai cererii si ofertei de munca

Oferta de munca este determinata de numarul lucratorilor apti pentru a desfasura o activitate lucrativa, de structura pe varste a populatiei active, de calitatea capitalului uman, de migratia acestuia etc.

Oferta de munca prezinta aspecte particulare in cazul unor muncitori izolati, fiind determinata de avantajele economice nete, comparativ cu avantajele oferite de diverse locuri de munca unde oferta incepe de la un salariu egal cu costul de subzistenta al lucratorului. In afara de marimea salariului muncitorii mai tin seama si de natura muncii, securitatea muncii, gradul de independenta pe care i-l ofera etc.

Daca salariul depaseste limita minima de subzistenta, interesul muncitorului creste si astfel sporeste oferta de munca. De la un anumit punct, sporirea salariului va determina insa reducerea ofertei de munca ca urmare a dorintei muncitorilor de a se odihni. Daca are loc o reducere a salariului, in general, va spori oferta de munca ca urmare a dorintei muncitorilor de a-si asigura mentinerea nivelului de trai. Astfel, curba ofertei individuale de munca se prezinta atipica in comparatie cu curba ofertei unei marfi oarecare, asa cum se vede in graficul urmator:

Aceasta alura a curbei ofertei de munca rezulta din preferintele individului care se manifesta intre dorinta de venit si cerere, deci depinde de elasticitatea cererii de venit (daca cererea de venit este elastica, cresterea salariilor va determina o sporire a eforturilor si a ofertei de munca; daca cererea de venit este rigida, cresterea salariilor va determina reducerea ofertei de munca). Marimea salariului la nivel individual va tine seama de efectul de substituire, care inlocuieste o parte din timpul liber al salariatului cu timp de munca, din dorinta unui castig (venit) mai mare si de efectul de venit, care presupune renuntarea la munca suplimentara, sau chiar la o parte din orele programului normal, datorita atingerii unor conditii apropiate de aspiratiile de venit. Efectul de substituire va imprima salariului o tendinta de crestere, iar efectul de venit, una de stagnare.

Analizand oferta de munca a muncitorilor izolati in functie de cererea de venit trebuie luate in considerare doua elemente care influenteaza adaptarea ofertei la variatia salariului.

1. familia este unitatea de decizie, oferta de munca depinde de veniturile familiei, conditiile de viata a familiei si gradul de ocupare a membrilor familiei.

2. imobilitatea relativa a muncii care face ca nu in toate cazurile sa se obtina avantaje nete (cei care au un loc de munca nu se grabesc sa-si caute altul chiar daca acesta nu-l satisface pe deplin, el preferand sa astepte sa se iveasca ceva mai bun).

In cazul in care piata muncii este dominata de sindicate optiunile individuale au o influenta scazuta asupra ofertei de munca, sindicatul apare ca vanzator, iar oferta de munca este in functie si de obiectivele sindicatului.

Cererea de munca este determinata de doi factori mai importanti: a) productivitatea marginala a muncii care va determina si marimea salariilor si b) conditiile generale ale activitatii economice (aici volumul productiei devenind foarte important).

Numarul de locuri de munca pe care le ofera o firma trebuie in asa fel oferite pe piata incat veniturile obtinute din angajarea unui lucrator suplimentar sa asigure compensarea cheltuielilor facute pentru aceasta.

Pentru o oferta data a altor factori de productie, elasticitatea cererii de munca de un anumit gen va fi determinata atat de conditiile tehnice ale productiei cat si de elasticitatea cererii produselor create prin intermediul acestei munci.

Conditiile generale ale activitatii vizeaza cererea de munca prezenta, in ansamblul ei, in functie de evolutia previzibila a cererii de bunuri si servicii create de firma respectiva, de evolutia consumului in general, a raportului in care venitul se utilizeaza pentru investitii productive si neproductive, a fazei in care se afla evolutia economiei etc.

3. Salariul: abordari teoretico-metodologice

Termenul de salariu provine din limba latina, de la "salarium" care reprezenta suma platita fiecarui soldat roman (considerat un om dependent) pentru cumpararea sarii. Folosirea termenului s-a extins in timp si a capatat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic.

Salariul reprezinta suma platita pentru a obtine serviciul factorului de munca. In acest sens, salariul este un cost pentru agentul economic dar, pentru ca se obtine dupa ce munca s-a consumat, salariul este un venit pentru posesorul factorului munca. Cele mai multe teorii considera, in mod just, ca salariul reprezinta un venit insusit prin munca, sau ca urmare a muncii depuse.

Substanta (natura) salariului o reprezinta partea din valoarea nou creata in procesul folosirii fortei de munca salariate si distribuita, in mod direct salariatilor sub forma baneasca, asigurand existenta acestora si a familiilor lor, respectiv reproductia fortei de munca.

Salariul, in conditiile contemporane, constituie pentru toate tarile, cel mai important venit din societate. P.A. Samuelson apreciaza ca el reprezinta cca. 80% din venitul national al tarilor dezvoltate.

Salariul exprima atat retribuirea muncii de executie a lucratorilor propriu-zisi, cat si remunerarea muncii celor ce executa activitati de conceptie si conducere. Numitorul comun e dat de faptul ca se inchiriaza capacitatea de munca si a unora si a altora de catre cei ce au nevoie de ea. Deci, acestia din urma platesc pretul necesar pentru obtinerea si folosirea capacitatii de a muncii, a posesorilor acesteia. Deci, salariul, se poate considera ca pret al inchirierii fortei de munca, a capacitatii de a muncii, a unor oameni liberi juridic si economic si, desigur, ca pret al serviciilor aduse prin munca depusa de catre acesti oameni. "Acest pret este nivelul salariului, care este de la distanta cel mai important pret" (P.A. Samuelson).

Salariul, in expresie baneasca, imbraca doua forme: salariul nominal si salariul real. Salariul nominal reprezinta suma de bani pe care salariatul o primeste in schimbul muncii sale de la unitatea pentru care lucreaza. Salariul nominal poate fi brut (totalitatea drepturilor banesti cuvenite salariatului) si net (venitul ramas dupa scaderea impozitelor). Salariul real exprima cantitatea de bunuri si servicii pe care salariatul le poate cumpara cu ajutorul salariului nominal. Salariul real este in functie de marimea salariului nominal si de nivelul preturilor bunurilor si serviciilor. Altfel spus, salariul real exprima puterea de cumparare a salariului nominal. Cresterea preturilor va duce la scaderea salariului real iar reducerea preturilor va avea ca rezultat cresterea salariului real.

, unde SR - salariul real; SN - salariul nominal; IP - indicele preturilor

In functie de originea veniturilor muncitorilor se distinge salariu direct (de randament) si salariu social. Salariul direct este strans legat de participarea lucratorilor la procesul de productie si masoara contributia productiva a salariatilor in cadrul intreprinderii. Acest salariu este, in principal, individual.

Salariul social (indirect) este independent de activitatea lucratorilor si ia in considerare conditia sociala a acestora. El cuprinde:

- salariul familial reprezentand ansamblul prestatiilor familiale regulate (alocatiile familiale) sau ocazionale (alocatiile prenatale, de maternitate etc.);

- prestatiile de securitate sociala, de exemplu asigurarile de boala;

- varsaminte pentru concediile platite si pentru pensii.

Marimea salariului se stabileste in modalitati si forme diferite:

a) prin confruntarea cererii si ofertei pe piata concurentiala;

b) prin conventii colective

c) prin decizii ale statului.

Se disting doua sisteme de fixare a salariului: descentralizate si centralizate.

Pentru sistemele descentralizate de fixare a salariului, acesta se stabileste la nivelul firmelor avand in vedere rate orientative (in functie de raportul dintre cererea si oferta de munca, de compararea cu ratele practicate pe piata locala si regionala a muncii sau la nivelul ramurii din care face parte etc.), iar la nivelul economiei nationale se porneste de la conditiile de salarizare ale anumitor firme care reprezinta modele orientative pentru diverse ramuri si tind sa se generalizeze.

In cazul sistemelor centralizate rata salariului se stabileste printr-o decizie la nivelul economiei nationale si aceasta se aplica tuturor sectoarelor de activitate.

Rata salariului, inteleasa ca pretul unitatii de munca (ora, zi, piesa) oscileaza intre doua limite:

superioara - determinata de productivitatea marginala a muncii;

- inferioara - determinata institutional (salariu minim egal) sau social (luandu-se ca etalon firme reprezentative din domeniul respectiv).

In Romania elementele necesare pentru estimarea salariului minim pe economie (S.M.E.) au ca punct de pornire bugetele familiilor de salariati (circa 20% din numarul acestora) din care se extrag datele fundamentale cu privire la salarii, alte venituri, numar de persoane etc.

S.M.E. = Cp K n

unde:

Cp - cheltuieli totale medii ce revin pe o persoana de regula pe un an recalculate la preturile din ultima luna a perioadei pentru care se determina S.M.E.;

K - ponderea pe care o au salariile in totalul cheltuielilor unei familii de salariati;

n - numarul de persoane care sunt in intretinerea salariatilor dintr-o familie.

Intre aceste doua limite exista zone de nedeterminare ale salariului unde se confrunta rezistentele si concesiile subiectilor acestei confruntari. Conceput initial ca o masura de protectie sociala, salariul minim a dobandit treptat si alt sens, datorita actiunilor initiate de sindicatele salariatilor si patronilor care fac din acesta un salariu director pe care se construieste scara remuneratiilor publice si private, un instrument in negocierile dintre ele, o baza de revendicari.[3]

Determinarea practica a marimii salariilor in sistemul descentralizat presupune negocieri colective intre sindicatele muncitoresti si patronat si incheierea contractelor colective de munca (acorduri asupra conditiilor de munca si a nivelului salariilor). Nivelul salariului rezultat este determinat de puterea de negociere a celor doua parti. Daca nu se ajunge la nici un acord se poate declansa greva.

In graficul urmator redam modalitatea de stabilire a salariului pe parcursul unei greve, conform lui J. R. Hicks care a studiat aceasta problematica.

salariu

curba de concesie a patronului

C

B

Sn

A

curba de rezistenta a grevistilor

Fig. nr. 2. Stabilirea salariului pe parcursul unei greve

In punctul C de pe grafic avem salariul de propaganda de la care pornesc grevistii, in A - nivelul salariului propus de grevisti, iar Sn este salariul negociat la care se ajunge.

In sistemele centralizate ratele salariului pot fi fixate de guvern sau ministere, dupa consultarea marilor organizatii sindicale si patronale; negocierile dintre organizatiile sindicale de nivel national si cele ale patronilor, tot la acelasi nivel; institutiile nationale specializate in acest domeniu.

Pe termen lung, marimea salariului este ondulatorie, cu tendinta generala de crestere, iar pe termen scurt nivelul salariului poate creste, scadea sau stagna.

Daca economia se confrunta cu o inflatie puternica, guvernul poate hotari, pentru o perioada de timp relativ scurta, blocarea salariilor la nivelul existent la acea data.

Statul decide si asupra procesului de indexare a salariilor. Aceasta masura are in vedere protejarea impotriva diminuarii salariului real si a degradarii standardului de trai. Pentru a stapani inflatia, indicele de crestere a salariilor si a altor venituri va fi mai mic decat indicele de crestere a preturilor.

Un prim factor de influenta asupra dinamicii salariului este costul fortei de munca. Aici intra cheltuielile necesare pregatirii si reproducerii fortei de munca, ca urmare a eforturilor tot mai mari pentru instruire si calificare, transport, hrana, imbracaminte, locuinta etc.

Productivitatea muncii este un alt factor ce influenteaza dinamica salariului, cu cat acesta este mai mare, cu atat posesorii fortei de munca cer salarii mai ridicate.

Raportul dintre cererea si oferta de munca actioneaza asupra dinamicii, mai ales pe termen lung, datorita timpului indelungat pe care il reclama cresterea si instruirea fortei de munca.

Asupra dinamicii salariului actioneaza si evolutia preturilor bunurilor si serviciilor. Daca preturile cresc, salariatii cer salarii mai mari, lucru realizabil prin indexarea permanenta.

Alti factori de influenta sunt: marimea si importanta sindicatelor, capacitatea lor de a obtine castig de cauza pentru revendicarile salariatilor; capacitatea salariatilor de a se organiza si de a dialoga cu conducerea unitatii economice, cu organele specializate ale statului cu prilejul desfasurarii acordurilor colective, a contractelor; migratia internationala a fortei de munca; legislatia cu privire la miscarea sindicala si revendicativa in fiecare tara etc.

Nivelul salariilor pe categorii de salariati si in interiorul acestora este influentat de:

1) diferenta de calificare, grade diferite de dificultate a activitatii din cadrul unei societati, talentul, indemanarea;

2) preferintele indivizilor cu privire la o profesie sau alta, un loc de munca sau altul;

3) existenta sau inexistenta discriminarii in functie de sex, varsta;

4) tipul pietei de munca si gradul de imobilitate a acesteia.

4. Relatia productivitate-salariu

Productivitatea muncii are urmatoarele posibilitati de influenta asupra salariului:

- daca creste, apare posibilitatea de a mari salariul lucratorilor, lasand costul de productie neschimbat. Daca se actioneaza asupra costului, salariul ramane neschimbat sau se modifica in sensul cresterii intr-o masura mai mica:

- daca scade, va duce la cresterea costului de productie si la scaderea sau stagnarea salariului.

Productivitatea marginala a muncii poate influenta cererea de munca si rata salariului. Daca o firma isi pune problema de a angaja mana de lucru pana in punctul in care veniturile obtinute din angajarea unui lucrator suplimentar sunt egale cu cheltuielile facute pentru aceasta, atunci curba cererii de munca este reprezentata de curba productivitatii marginale in expresie valorica (sau curba venitului marginal in conditiile concurentei imperfecte).

Conform teoriei "salariilor inalte", sporirea salariilor ar antrena o crestere a productivitatii marginale a lucratorilor si a ocuparii fortei de munca. In fapt, cresterea salariului de la S la S' - conform graficului - va determina reducerea gradului de ocupare de la OA la OB. Dar ridicarea salariului va determina in timp o crestere a nivelului de trai si a cresterii productivitatii, ceea ce va duce la deplasarea curbei cererii de la C la C'. In acest caz ocuparea va redeveni in OA iar S' devine rata de echilibru a salariului.

5. Formele de salarizare

Formele de salarizare reprezinta modalitati prin care se determina partea de venit ce revine muncitorilor, in raport cu activitatea depusa. Ele realizeaza legatura directa intre marimea produsului muncii, activitatea depusa si partea ce revine lucratorilor.

In esenta se cunosc trei forme de salarizare:

a) salarizare in regie (pe unitatea de timp);

b) salarizare in acord (in raport cu rezultatele obtinute);

c) salarizarea mixta.

In economia contemporana exista o larga autonomie si pluralism economic astfel incat fiecare forma de salarizare se practica in mai multe variante. Tocmai de aceea, in functie de specificul activitatii fiecarei firme si urmarindu-se o cointeresare cat mai buna a salariatilor, intreprinderile isi stabilesc formele de salarizare cele mai adecvate, deoarece fiecare releva in forme proprii cantitatea, calitatea si insemnatatea activitatii depuse.

Salarizarea in regie consta in remunerarea salariatului dupa timpul efectiv lucrat, fara precizarea expresa a cantitatii de munca pe care acesta trebuie s-o presteze pe unitatea de timp, dar fixandu-i-se raspunderile ce ii revin la nivelul functiei respective. Marimea totala a salariului este determinata de timpul lucrat si de salariul pe unitatea de timp (ora, zi etc.). Aceasta forma se aplica in unitatile economice cu lucrari foarte variate, neomogene si unde calitatea are o importanta deosebita. Pentru servicii suplimentare, salarizarea in regie admite acordarea de sporuri, premii si alte recompense, iar pentru nerealizarea sarcinilor permite penalizari pana la concediere.

Salarizarea in acord consta in remunerarea pe baza unor tarife fixate pentru executarea unor operatii, piese, subansamble, produse etc., de o anumita complexitate. Salariul se determina pe baza produsului dintre tariful de salarizare si numarul de produse.

Aceasta forma este preferabila celei in regie deoarece reflecta mai bine legatura dintre marimea salariului si munca depusa, stimuleaza lucratorul in cresterea productivitatii muncii, diminueaza o serie de cheltuieli legate de supraveghere etc. Salarizarea in acord are si aspecte negative legate de diminuarea calitatii in detrimentul cantitatii pentru a obtine castig mai mare.

Ca varianta a salarizarii in acord poate fi considerata si salarizarea in remiza sau in cote procentuale, mai ales in domeniul desfacerii produselor si prestarea de lucrari si servicii.

Salarizarea mixta consta intr-o remunerare stabila (fixa) pe unitatea de timp, de regula pe o zi de munca, ce se acorda in functie de indeplinirea unor conditii tehnice, tehnologice, de organizare etc. fiecare conditie avand un tarif, dupa importanta pe care o prezinta pentru volumul si calitatea productiei, astfel marimea salariului devenind variabila ca in cazul salarizarii in acord.

Aplicarea diferitelor forme de salarizare, oricat de perfectionate ar fi ele, este de multe ori contestata de catre salariati, agenti economici si chiar de catre societate. Astfel, s-au conturat cateva directii de actiune privind imbunatatirea formelor de salarizare, cum sunt: corectarea, participarea si socializarea.

Corectarea priveste toate formele de salarizare, referindu-se la: cresterea sigurantei lucratorilor in obtinerea unui salariu minim necesar, adaptarea rapida a salariului la cresterea preturilor si a inflatiei; atenuarea disparitatilor intre salariile din diverse forme de proprietate (la munca egala); acordarea de diverse sporuri si compensatii pentru conditii mai deosebite de munca etc.

Participarea se refera la admiterea salariatilor la impartirea beneficiilor obtinute de unitatea in care isi desfasoara activitatea. Participarea se poate realiza in trei forme: sub forma unei cote - parti din beneficii, ca supliment mai mult sau mai putin substantial la salariu; prin intermediul actiunilor cumparate de catre salariati la intreprinderea la care lucreaza; ca salariu proportional, ca procent constant din cifra de afaceri a firmei.

Socializarea consta in asigurarea unui plus de salariu ca o creanta asupra comunitatii sociale in ansamblul sau. Ea se aplica doar unor grupuri de salariati, aflati in situatii mai grele si care nu pot face fata situatiilor respective numai cu salariul incasat pentru munca depusa. Aceasta se realizeaza cu ajutorul salariului familial si a salariului social.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

piata muncii; legatura cu celelalte piete; doua trepte de manifestare; trasaturi; piata imperfecta, contractuala, administrata, puternic segmentata, cu un grad ridicat de eterogenitate, caracterizata printr-o anumita rigiditate; participanti pe piata muncii: statul, serviciile de forta de munca si somaj, patronatul, sindicatele muncitoresti; functii ale pietei muncii

cererea de munca; oferta de munca; marimi dinamice; caracteristici ale acestora; factori de influenta ai cererii si ofertei de munca; efectul de substituire; efectul de venit;

salariu; salariu nominal; salariu real; salariu social(indirect); sisteme de fixare a salariului - descentralizate si centralizate; rata salariului; salariu minim pe economie; negocierea salariilor; proces de indexare; factori de influenta asupra dinamicii salariului: costul fortei de munca, productivitatea muncii, raportul dintre cererea si oferta de munca, evolutia preturilor bunurilor si serviciilor

productivitatea muncii; productivitatea marginala a muncii

forme de salarizare; salarizare in regie; salarizare in acord; salarizare mixta; corectarea, participarea, socializarea