Rolul F.M.I. in economia mondiala

F.M.I. se plaseaza efectiv in centrul Sistemului Monetar International fiind interesat nu numai de problemele fiecarei tari, ci si de functionarea sistemului.

Statutul F.M.I. (Articles of Agremeent) a fost adoptat la 22 iulie 1944 de catre cele 45 de state participante la Conferinta Monetara si Financiara Internationala de la Bretton Woods, si a intrat in vigoare la 27 decembrie 1945. F.M.I. si-a inceput activitatea la 1 martie 1947.

Acordul semnat la Bretton Woods a fost concretizat in 20 de articole, constituind statutul F.M.I. Acesta prevede ca Fondul dispune de deplina personalitate juridica, fiind un sistem de organe de conducere, cu buget propriu si cu mecanism procedural de decizie si de interpretare a propriului statut.

Tarile care adera la Fond isi asuma o serie de obligatii cu titlu general:

furnizarea de date economice si financiare necesare derularii operatiunilor F.M.I.;

eliminarea restrictiilor asupra efectuarii de plati si transferuri pentru tranzactii internationale curente;

eliminarea practicilor monetare discriminatorii si a celor multiple;

convertibilitatea, la cerere, a sumelor in moneda proprie detinute de alte state.

Constituirea resurselor F.M.I.

Resursele Fondului provin din cotele - parti ale statelor membre si din imprumuturile contractate de F.M.I. Locul cel mai important il ocupa cotele - parti, care sunt susceptibile de modificari periodice.

Cotele parti:

Cota reprezinta participarea financiara a tarii membre la Fond, si de ea depinde puterea de vot a fiecarei tari, accesul la facilitatile creditelor F.M.I. (dreptul de a trage asupra Fondului), precum si partea alocarilor de D.S.T. pentru fiecare membru.

Initial, marimea cotei fiecarui membru, exprimata in dolari, a fost stabilita astfel incat sa reflecte dimensiunea economica a tarii respective in cadrul economiei mondiale, luandu-se in considerare factorii economici importanti:

2% din venitul national;

5% din rezervele de aur si dolari;

10% din media importului;

10% din variatia maxima a exportului;

suma elementelor de mai sus, majorata cu procentul exportului mediu fata de venitul national.

"Formula de la Bretton Woods" care a fost aplicata pana in 1963, se prezinta astfel:

X Y

Cota = (0,02Y + 0,05R + 0,10M + 0,10V) 1 +

unde: Y = venitul national in 1940;

R = valoarea aurului in dolari la 1 iulie 1943;

M = media importurilor in perioada 1934 - 1938;

V = variatia maxima a exporturilor in perioada 1934 - 1938;

X = media exporturilor in perioada 1934 - 1938.

Cotele membrilor initiali au fost legate de aceasta formula, dar nu strict determinate de ea.

"Formula de la Bretton Woods" a fost revizuita in anii 1962 - 1963. Astfel, dupa aceasta data, stabilirea marimii cotelor sa facut dupa criterii mai elastice, predominand comparatia cu cotele tarilor membre care au aproximativ acelasi nivel de dezvoltare economica si financiara ca tara aderenta. In urma celei de a doua revizuiri generale a cotelor, adoptata in 1990, formula modificata se prezinta astfel:

C Y

Cota = (0,01Y + 0,025R + 0,05P + 0,2276VC) 1 +

unde: Y = produsul intern brut in 1985;

R = media lunara a rezervelor in 1985;

P = media anuala a platilor curente in 1981 - 1985;

C = media anuala a veniturilor curente in 1981 - 1985;

VC = variatia veniturilor curente.

In cadrul repartitiei initiale a cotelor, ordinea descrescanda a fost urmatoarea:

Potrivit statutului initial, cota se varsa in aur si in moneda nationala, astfel:

partea varsata in aur se numea transa aur, si reprezenta partea cea mai mica dintre 25% din cota si 10% din rezervele oficiale nete in aur si dolari;

partea varsata in moneda nationala reprezenta diferenta pana la completarea cotei, in general 75%.

Din anul 1979, partea de 25% poate fi varsata in D.S.T. sau in devize cu o utilizare internationala.

In ceea ce priveste partea de 75% din cota, sumele in moneda nationala cu care disponibilitatile Fondului depasesc acest nivel, reflecta datoria tarii membre fata de Fond, iar sumele cu care disponibilitatile sunt inferioare acestui nivel reflecta datoria Fondului fata de tara membra. Varsamintele in moneda nationala se efectueaza in conturile deschise pe numele fondului la bancile centrale ale tarilor membre.

De marimea cotelor - parti depinde puterea de vot a membrilor F.M.I. Astfel, numarul de voturi atribuit unui stat este proportional cu capitalul subscris de acesta la Fond. Totusi, indiferent de cota subscrisa, fiecare membru dispune de 250 de voturi, la care se adauga cate un vot suplimentar pentru fiecare parte din cota sa echivalenta cu 100.000 de D.S.T.

Revizuirile generale ale cotelor

Periodic, la perioade de cinci ani, se procedeaza la revizuirea generala a cotelor, luand in calcul cresterea economiei mondiale si schimbarile in pozitiile economice relative ale membrilor. Aceasta operatiune este realizata de Consiliul Guvernatorilor, asa cum este prevazut in statutul initial al F.M.I.

Revizuirea cotei are doua parti:

o parte proportionala prin care fiecare tara primeste acelasi procentaj de crestere pe care il aplica cotei existente;

o parte selectiva prin care, fiecare tara primeste o majorare proportionala cu cota calculata.

Astfel, cota actuala provine din ajustari graduale ale cotei calculate.

In urmatorul tabel sunt prezentate cotele rezultate in urma celei de-a noua revizuiri generale (martie 1997), precum si cele propuse sa cea de-a unsprezecea revizuire generala (31 martie 1998), pentru primele 10 tari, in ordine descrescatoare a marimii cotelor:

Se poate remarca faptul ca tarile industrializate detin 59,8% din capital, din acestea grupul celor 10 tari industrializate avand un procent de 52,2%. Grupul celor peste 120 tari in curs de dezvoltare detin doar aproximativ 28% din capital F.M.I. si, deci, din puterea de vot.

Functiile F.M.I.

Supravegherea politicilor financiar-valutare internationale

F.M.I. isi exercita functia de supraveghere a politicilor promovate de catre membrii sai, in concordanta cu obligatiile acestora prevazute in statut. Supravegherea politicilor financiar - valutare internationale a constituit scopul initial al Fondului.

→ In continutul acestei functii este evidentiata obligatia membrilor de a colabora cu Fondul si cu ceilalti membri pe probleme financiar valutare si de politica macroeconomica. Astfel, Fondul exercita o supraveghere a politicilor cursurilor valutare practicate de membri si adopta principii specifice pentru orientare tuturor membrilor cu privire la aceste politici.

Asistenta tehnica a F.M.I.

Asistenta tehnica acordata de F.M.I. statelor membre reprezinta o parte importanta a activitatilor acestuia. Asistenta este oferita in domenii variate, cum sunt: politicile fiscale, monetare, balanta de plati, sistemul bancar etc. Diversificarea asistentei financiare in ultima perioada este tot mai accentuata si se concretizeaza in:

trimiterea gratuita de specialisti in domeniile de expertiza ale F.M.I.;

consultanta privind politicile economice si financiare;

elaborarea si implementarea politicilor valutare si fiscale;

crearea de institutii (de exemplu, dezvoltarea bancilor centrale si a trezoreriilor);

revizuirea sau chiar elaborarea legislatiei in domenii specifice;

colectarea si prelucrarea datelor statistice;

training pentru perfectionarea functionarilor publici.

Asistenta financiara a F.M.I.

Asistenta financiara acordata de catre F.M.I. are drept beneficiare statele membre care se confrunta cu dificultati in echilibrarea balantei de plati. Aceasta asistenta consta in acordarea dreptului de a cumpara cu moneda nationala o moneda straina, cu obligatia de rascumparare a monedei nationale intr-un anumit interval de timp, la un pret mai mare, diferenta de pret constituind costul operatiunii.

Creditul acordat de F.M.I. solicita anumite garantii speciale. Acestea se refera la obligatia guvernului tarii beneficiare a creditului, de a respecta anumiti indicatori de stabilitate macroeconomica, definiti in cadrul strategiei de relansare a economiei, sau in cooperare cu reprezentantii Fondului.

Acesti indicatori reflecta: politica monetara, fiscala, bugetara, politici structurale microeconomice (in masura in care dezechilibrele la nivel microeconomic afecteaza echilibrul balantei de plati).

Finantarea acordata de F.M.I. si formele sale

In practica Fondului, se disting mai multe tipuri de imprumut, denumite si facilitati F.M.I., cu reguli distincte de acordare si rambursare.

F.M.I. are ca principala functie creditarea temporara a deficitelor balantelor de plati pe termen scurt, prin mijloace de restrangere a cererii interne (consumul populatiei, investitiile agentilor economici, cheltuielile statului), cunoscuta sub denumirea de politica de austeritate.

Cumpararea de moneda straina de catre o tara membra, echivalenta cu primirea unui imprumut, poarta denumirea de tragere. Sistemul specific F.M.I. de acordare a creditelor este Sistemul tragerilor. Tragerile se efectueaza in transa rezervei si in alte patru transe de credit.

Prima facilitate pe care Fondul o acorda unei tari este transa rezervei. Aceasta este distincta prin faptul ca reprezinta o parte a rezervelor proprii ale tarii respective. Utilizarea resurselor F.M.I. in limita transei de rezerva nu constituie o utilizare a creditelor Fondului. Aceasta reprezinta o linie automata de credit, pe care F.M.I. o deschide unei tari pentru acoperirea unor nevoi ale balantei, in limitele cotei - parti ale acesteia.

A doua categorie de facilitati o constituie tragerile in contul transelor ordinare de credit. Exista patru asemenea transe, fiecare in proportie de 25% din cota de participare a tarii membre. Transele ordinare de credit, impreuna cu transa rezervei nu pot sa depaseasca 200% din cota parte a tarii respective. Prima transa se acorda pe baza cererii prezentate de catre tara respectiva. Pentru acordarea urmatoarelor transe, tara care solicita ajutorul financiar trebuie sa adopte un program politic elaborat in colaborare cu F.M.I.

Pentru transele de credit ordinare, fondul percepe un comision care se situeaza sub nivelul dobanzii practicate pe piata. Rambursarea creditului se face intr-un termen de cel mult cinci ani de la data la care a fost efectuata cumpararea. Creditele din aceasta categorie imbraca, de regula, forma unor facilitati cunoscute sub numele de:

aranjamentul de credit stand-by; aceasta reprezinta o decizie a Fondului, prin care un membru este asigurat ca va putea face trageri din Contul de resurse generale, in cursul unei perioade date si pana la o suma specificata. Aranjamentul de credit stand-by are o durata de 12 - 18 luni, tragerile fiind esalonate trimestrial, iar eliberarea lor este conditionata de indeplinirea criteriilor de performanta si efectuarea periodica a unei revizuiri a programului. Rambursarea se face dupa expirarea unei perioade de gratie de 3 si ¼ ani, intr-un termen care sa nu depaseasca 5 ani de la cumparare.

facilitatea extinsa a Fondului (Extended Fund Facility) sprijina programele pe perioade de 3 - 4 ani, in special pentru tarile in curs de dezvoltare. Are ca scop depasirea dificultatilor balantelor de plati, care au la baza probleme macroeconomice si structurale ale productiei, comertului sau preturilor.

B. Facilitatile speciale de credit:

facilitatea de transformare sistemica (Systemic Transformation Facility), are un caracter temporar, si consta in acordarea de asistenta financiara tarilor in tranzitie, confruntate cu perturbari severe ale aranjamentelor lor comerciale (comert exterior) si de plati.

In cadrul acestei facilitati, tarile aflate in tranzitie catre economia de piata pot imprumuta 50% din cota de participare, in doua transe, cu termene flexibile. Facilitatea s-a adresat in particular Rusiei si altor tari din fosta Uniune Sovietica, tari care nu-si puteau dezvolta un program politic cuprinzator in cazul folosirii facilitatilor normale ale F.M.I.

In prezent, aproximativ 20 de tari membre au beneficiat de aceasta facilitate, insumand peste 5 mld. $.

Rambursarile in acest caz se fac la fel ca cele pentru facilitatea extinsa.

Facilitatea de finantare compensatorie si neprevazuta (Compensatory and Contingency Financing Facility) a fost constituita in august 1988. Se acorda sprijin financiar tarilor membre confruntate cu scaderile temporare ale veniturilor din export, precum si un sprijin suplimentar pentru depasirile de costuri la importul de cereale.

Facilitatea de finantare a stocurilor tampon (Buffer Stock Financing Facility) a fost creata in 1969, cu scopul de a asigura finantarea contributiilor membrilor la formarea de stocuri internationale tampon (de exemplu, zahar, cacao cauciuc etc) daca se face dovada existentei unui deficit al balantei de plati si favorizeaza stabilizarea preturilor la anumite materii prime de interes, pentru tarile producatoare de produse primare.

Facilitatile pentru tarile cu venituri mici (cu caracter concesiv)

Acestea au fost introduse in schema de functionare a Fondului in momentul cand a devenit evident ca tarile cel mai slab dezvoltate din cadrul F.M.I. nu vor putea face fata datoriilor, pe baza modalitatilor de creditare existente la acel moment. In cadrul acestora se disting:

facilitatea de ajustare structurala (Structural Adjustment Facility) a fost creata in martie 1986, in scopul acordarii de fonduri, in conditii de favoare, tarilor in curs de dezvoltare cu venituri mici, pentru programele de reforma economica. Resursele utilizate sub aceasta forma provin din rambursarea imprumuturilor acordate de la Fondul de sprijin, dobanzi incasate de la beneficiarii acestor imprumuturi, venituri din plasamente etc. Se asigura fonduri pentru programe de reforma economica in conditiile favorabile.

facilitatea de ajustare structurala extinsa (Enhanced Structural Adjustment Facility) a fost creata in decembrie 1987, fiind prelungita si extinsa in mai multe randuri, cu scopul de a veni in sprijinul tarilor membre cu venituri mici, confruntate cu probleme repetate ale balantelor de plati. Resursele utilizate in acest caz se bazeaza pe imprumuturi si donatii din partea unor tari bogate.

Facilitatile temporare se bazeaza pe resursele procurate de fond pe cale de imprumut.

In acest cadru amintim mecanismele petroliere, instituite in iunie 1974 si aprilie 1975 cu scopul de a sprijini tarile membre care aveau deficit de balanta provocat de cresterile mai mari ale pretului petrolului. Aceste facilitati, finantate prin fonduri imprumutate de F.M.I. de la un numar de tari mari exportatoare de petrol si tarile industrializate, au insumat 6,9 mld. D.S.T. Ele au luat sfarsit in mai 1976.

mecanismul de finantare suplimentara a fost creat in februarie 1979, in scopul sprijinirii tarilor care se confrunta cu dificultati de plata, in raport cu dimensiunile economiei lor nationale si cu marimea cotelor lor de participare la Fond. Deoarece resursele Fondului erau insuficiente pentru a acoperi facilitatile de creditare care depaseau cota de participare, s-a apelat la imprumuturi contractate la un numar de tari dezvoltate.

politica de acces largit constituie o prelungire a mecanismului de finantare suplimentara, datand din mai 1981 si pana in noiembrie 1992. S-a hotarat, astfel, introducerea temporara a unor reguli de acces largit la resursele Fondului. Pentru a finanta accesul largit, Fondul a apelat, din nou, la imprumuturi de la tarile membre.

mecanisme speciale au fost utilizate de Fond pentru a acorda asistenta financiara si tarilor membre al caror grad de dezvoltare economica era mai scazut.

Astfel, fondul de sprijin (Trust Fund) a functionat intre anii 1976 si 1981, fiind creat in scopul acordarii unei asistente suplimentare tarilor mai slab dezvoltate pentru a-si echilibra balantele lor de plati.

In urma acordurilor de la Kingston (Jamaica) privind demonetizarea aurului, Consiliul guvernatorilor a decis vanzarea unei treimi din stocul de aur al Fondului. Vanzarea aurului s-a facut la pretul pietei, iar beneficiile rezultate au fost repartizate astfel:

o parte a alimentat Fondul de sprijin;

o parte a fost distribuita tarilor in curs de dezvoltare, proportional cu cotele acestora;

o parte a fost pusa la dispozitia anumitor tari in curs de dezvoltare, cu titlu de imprumut, pe timp de zece ani, cu o dobanda simbolica (0,5% pe an).

Au fost selectionate sa beneficieze de asistenta financiara de la acest fond un numar de 61 de tari in curs de dezvoltare.

Contul de bonificare a finantarii suplimentare a fost creat in 1980, in scopul acoperirii partiale sau totale a dobanzilor datorate Fondului, in urma acordarii unor finantari suplimentare tarilor cel mai slab dezvoltate.

Concluzie:

Concluzia care se poate formula este ca incepand de la prabusirea sistemului de la Bretton Woods, au fost promovate o multitudine de facilitati de creditare. Instrumentele de finantare create s-au departat de sarcina initiala a Fondului, aceea de protejare a circulatiei bunurilor si capitalului impotriva fluctuatiei cursului de schimb, creditul maxim disponibil teoretic pentru tarile membre a crescut la 480% din cota de participare.

Avantajele tarilor care contracteaza imprumuturi la F.M.I. sunt semnificative:

primul avantaj il constituie nivelul dobanzii percepute de F.M.I.;

al doilea avantaj rezida in faptul ca acordarea unui imprumut de catre Fond este considerata de catre piata financiara internationala ca o confirmare a bonitatii tarii respective, ceea ce echivaleaza cu atragerea de noi imprumuturi de pe aceasta piata.

Pe langa aceste avantaje, trebuie evidentiat ca programele de ajustare ale F.M.I. au propriile lor costuri. Din acest motiv programele convenite cu Fondul sunt adesea criticate, mai ale atunci cand au efecte negative asupra populatiei sarace.

Aspecte privind doctrina F.M.I.

F.M.I. VAZUT DE EL INSUSI

Scurt istoric

Fondul Monetar International a luat fiinta in iulie 1944, prin hotararea a 44 state participante la Conferinta Monetara si Financiara Internationala de la Bretton Woods (New-Hampshire, S.U.A.). Actul sau constitutiv il reprezinta "Acordul" incheiat atunci pe baza documentara a planurilor White si Keynes si reflecta o predominanta a conceptiei anglo-americane, temperata prin mentinerea mai pregnanta a suveranitatii monetare a statelor participante in raport cu ideea initiala a introducerii unei discipline monetare mai riguroase.

Initial "Acordul" s-a concretizat in 20 de articole constituind Statutul F.M.I. Urmare a unor amendamente ulterioare s-a produs modificarea a 8 articole si s-au adaugat 12 noi articole si anexe.

Statutul Fondului stabilit prin "Acordul" de la Bretton Woods prevede ca acesta:

- se va bucura de o deplina personalitate juridica pe teritoriile fiecarui stat membru;

- va avea capacitatea de a contracta, de a dobandi bunuri mobile si imobile si de a dispune de acestea;

- va avea capacitatea de a sta in justitie pe teritoriile supuse jurisdictiilor membrilor sai.

Rolul F.M.I. prezentat in Raportul din 1991/1992 este urmatorul:

- supervizeaza sistemul monetar international si promoveaza cooperarea monetara internationala;

- promoveaza stabilirea schimburilor valutare si relatii de schimb ordonate intre membrii sai;

- acorda asistenta membrilor care au dificultati temporare ale balantei de plati, prin atribuirea unei finantari pe termen scurt, pana la mediu, acordandu-le prin aceasta posibilitatea de a-si corecta dereglarile in balanta de plati;

- suplimenteaza rezervele membrilor prin alocarea de DST-uri, in cazurile in care exista o cerinta globala pe termen lung;

- isi constituie resursele, in principal din subscrierea cotei de catre membrii sai[1].

Data fiind completa independenta financiara a F.M.I., acestuia nu-i sunt aplicabile prevederile art. 17 al Cartei O.N.U. referitoare la controlul financiar al Adunarii Generale asupra bugetului.

Asadar, F.M.I. nu este obligat sa transmita ONU informatii de detaliu asupra activitatilor sale, asigurand prin aceasta secretul documentelor si al operatiunilor membrilor sai. Acest secret necesar si inerent operatiilor Fondului, preluat din normele si practicile bancare, reprezinta un element fundamental, caracteristic, al autonomiei acestei institutii specializate a ONU asa cum reiese din prevederile Art. I(3) al acordului intre ONU si FMI.

FMI - aspecte preliminare[2]

O revizie fundamentala o constituie consultarile din cadrul Articolului IV care permit FMI sa supravegheze politicile tarilor membre. Aceste consultari ajuta FMI sa se ocupe cu promptitudine de cererile inaintate de tarile membre FMI pentru folosirea resurselor financiare ale FMI, si de propunerile de modificare a politicilor si practicilor inaintate FMI pentru avizul sau. Consultarile din cadrul Articolului IV permit personalului tehnic si Consiliului de Administratie sa beneficieze de ampla experienta acumulata de tarile membre in decursul timpului. Printre celelalte subiecte luate tot mai des in dezbatere, in cadrul consultarilor purtate sub egida Articolului IV, au fost: combaterea saraciei, chestiuni sociale, industriale si cele legate de piata fortei de munca si, de data mai recenta, cheltuielile militare si problemele legate de protectia mediului inconjurator.

Temelia conditionalitatii este un element esential al rolului FMI de ajutorare a tarilor membre pentru a-si ameliora problemele legate de balanta de plati. De asemenea, conditionalitatea a fost conceputa cu scopul de a se asigura ca tarile membre care utilizeaza resurse FMI vor fi in stare sasi indeplineasca obligatiile la termenele stabilite, asa incat sa se mentina caracterul rotativ al resurselor FMI.

Astfel, prin aplicarea programelor FMI pentru America Latina din anii '90 se considera ca s-au inregistrat unele succese. Argentina[3] si Mexic au avut in mod deosebit succes in recastigarea pietelor, reprezentand 60% din totalul anului 1993. A crescut, de asemenea, volumul emisiunilor de obligatiuni ale Braziliei si Venezuelei. Chile si Uruguay si-au restabilit prezenta pe aceste piete in 1993, iar Columbia, Guatemala si Peru au reintrat pe piata pentru prima data dupa mai multi ani.

"Cazul Mexic" a devenit oarecum un etalon, o referinta pentru aplicarea masurilor promovate de FMI care au dovedit ca "se poate", sub rezerva manifestarii unor efect adverse ale integrarii internationale. Cresterea integrarii pietelor financiare in ultimii 10-15 ani a adus mari beneficii prin asigurarea unei alocari mai eficiente a economiilor globale si prin influentarea investitiilor si cresterii economice in multe tari. Dar exista si un revers: cresterile vaste ale fluxurilor financiare peste granitele nationale, a facut ca tarile participante la pietele financiare peste granitele nationale sa fie mult mai vulnerabile la efectele adverse ale acestora: preocupari in privinta viabilitatii politicilor adoptate, asupra capacitatii de a preveni instabilitatile economice, globalizarea financiara facand sa creasca viteza de propagare a perturbarilor economice de la o tara la alta . Deci, globalizarea financiara este, in acelasi timp, o cauza si un efect al progresului economic al timpurilor noastre, escaladand provocarile de a preveni si rezolva crizele financiare.

Autoevaluarea si evaluarea externa a practicii FMI[5]

Ca OAR[6], dupa cum am aratat, FMI nu se supune controlului nici unei institutii internationale sau locale. Cu toate acestea, FMI resimte cerinta de a-si autoevalua continuu eficienta si, din cand in cand, de a se supune une evaluari externe, de catre experti din afara Fondului. La evaluarea FMI participa functionarii institutiei, Oficiul de Audit si Inspectia Interna, Comitetul de Audit Extern, evaluatorii externi si specialistii desemnati.

Autoevaluarea

Obiectul evaluarii este sa inveti, sa ameliorezi rezultatele cu privire la scopurile fixate si sa profiti de aceste rezultate, ca si corectarea erorilor - pentru obtinerea unei mai bune eficiente. Cei care invata cel mai bine sunt functionarii institutiei si acestia au nevoie de dorinta de a invata.

O evaluare poate sa ia diferite forme. Dezbaterea intensa si continua, insusirea de cunostinte au fost prezente in cadrul FMI cu timp in urma.

Recomandarile de politica economica facute tarilor, administratiei sau directorului executiv sunt precedate de analiza minutioase si de discutii. Aceasta este o caracteristica a FMI si unul din stalpii fundamentali ai capacitatii institutionale. Procesul de evaluare interna al FMI are ca obiectiv dobandirea capacitatii de consultanta si constituie un sistem de verificari si ajustari.

Cand FMI se angajeaza sa acorde resurse financiare unei tari sau ajunge la o concluzie bazata pe supervizarea politicii economice a unei tari, hotararile sale sunt aprobate de catre 24 de membri ai Directoratului Executiv, care reprezinta cele 181 de tari membre. Propunerile Directoratului sunt analizate in detaliu de un reprezentant al tarii interesate, reprezentanti ai altor tari si autoritatile si entitatile independente pe care tarile le consulta.

Directorul face periodic o evaluare a experientei dobandite din colaborarea directa cu tarile interesate. Directorii examineaza politicile de baza, de la folosirea resurselor financiare ale FMI pana la supervizarea politicilor economice ale tarilor. Aceasta evaluare se completeaza adesea cu consultatii ale lumii academice.

Unii observatori vad FMI ca o entitate doctrinara si monolitica. Totusi, institutia se mandreste ca poate exprima o parere unanima cand formuleaza recomandari unei tari sau colaboreaza la conturarea unui program de ajustare. Aceasta parere unanima este rezultatul unei intense dezbateri interne si a unui proces serios si de mare anvergura.

De 30 de ani, functionarea Departamentului de Elaborare si Examinare a Politicilor, care controleaza existenta coerentei consultantei pe care o ofera FMI in materie de politici economice, analizeaza experienta institutiei si informeaza Directoratul asupra programelor de ajustare sprijinite de FMI. Recent, de exemplu, s-a analizat experienta FMI in ceea ce priveste programele aprobate in cadrul serviciului de ajustare structurala. Aceasta analiza de functionare a ajustarii structurale, care se efectueaza la fiecare 4 ani, ofera Directoratului o concluzie asupra administrarii si functionarii FMI, iar publicului, o evaluare a eficientei ajustarii structurale, cu efecte de promovare a reformei structurale si de crestere in tarile in curs de dezvoltare.

La fiecare 2 ani, Departamentul de Elaborare si Examinare a Politicilor si Departamentul de Studii prezinta Directoratului un studiu despre calitatea si eficienta supervizarii pe care o exercita FMI, ale carui principale concluzii se publica in raportul anual. In evaluarea supervizarii, in 1997, Directoratul a semnalat necesitatea unei transparente mai mari. Urmare a acestei evaluari, s-a decis sa se publice "Note de informare a presei", in care se rezuma dezbaterile Directoratului referitoare la consultanta, conform Articolului IV (supervizare) cu fiecare tara membra. Aceste note se publica la cererea tarii in discutie.

Au trecut ceva ani de cand Directoratul incearca sa determine care este cea mai buna forma de evaluare a muncii institutiei. In 1992, un grup de lucru a recomandat crearea unui oficiu de evaluare, dar recomandarea s-a formulat intr-un moment in care necesitatile economiilor in tranzitie faceau presiuni puternice asupra personalului si bugetului de operare si nu a ajuns sa fie pus in practica.

Dar, Directoratul nu pare dispus sa acorde un monopol in ceea ce priveste evaluarile. S-ar monopoliza procesul de evaluare daca s-ar stabili, de exemplu, un departament intern de evaluare? Ar continua sa participe evaluatorii externi? S-ar suprima evaluarile pe care le realizeaza functionarii institutiei? Administratia si personalul considera ca evaluarile interne sunt indispensabile pentru a stabili politicile. Avand in vedere toate aceste intrebari si putinele raspunsuri clare, Directoratul a considerta prudent sa puna in miscare acest proiect experimental, cu participarea evaluatorilor externi. Pentru a adopta masuri noi, Directoratul va examina, mai intai, rezultatele proiectului. Directorii executivi par a fi de acord cu modul in care trebuie sa se continue procesul intens de evaluare interna. Cand Directoratul are o alta parere despre o tema specifica, va putea sa recurga la o "a doua parere" a unor experti externi independenti, dandu-le deplin acces la informatiile FMI.

Evaluarea externa

Procesul de evaluarea se bazeaza, de asemenea, pe opinii ale expertilor externi, pe care FMI le solicita, mai ales in cazul anumitor tari. In cazul auditului este o practica obisnuita sa contactezi auditi externi pentru a da o credibilitate mai mare a procesului. Un comitet de trei auditori profesionisti externi numiti anual de Directorat si asistati de o societate publica prestigioasa de audit certifica, in fiecare an, situatia financiara a institutiei. Acest proces merge dincolo de o simpla evaluare a situatiei financiare deoarece implica o considerabila divulgare de informatie.

Ocazional, FMI a recurs, de asemenea, la experti straini ca sa efectueze o evaluare independenta a eficientei institutiei. In 1995, Departamentul de Afaceri Monetare si Schimburi Valutare a contactat mai multi experti externi pentru a evalua serviciile de aistenta tehnica. In raport au fost prezentate recomandari care au fost examinate de Directorat si, apoi, adoptate de Departament.

Totodata, FMI a pus in miscare un proiect pilot de mare anvargura la care vor participa evaluatori externi. In timpul desfasurarii acestui proiect experimental (1997-1998) Directoratul Executiv a ales temele, a stabilit atributiile si a selectionat expertii externi care sa duca la capat studiile si sa informeze Directoratul. Au fost duse la capat doua sau trei evaluari in fiecare an. Primul studiu, destinat diverselor aspecte ale ajustarii structurale, a fost deja pus in miscare. Jan Willem Gunning de la niversitatea din Yale a evaluat viabilitatea platilor externe si Kwesi Botchwey, de la Universitatea Harvard si ex-ministru de finante din Ghana au avaluat masura in care tarile percep ca proprii programele sprijinite de FMI. Acest studiu s-a realizat in paralel cu evaluarea interna a fondurilor de ajustare structurala.

In anumite ocazii, de o frecventa redusa, FMI a recurs la evaluarea externa speciala. Dupa criza din Mexic, Directoratul executiv l-a solicitat pe Alan Wittorne, ex-director de la Departamentul Europa si al Departamentului de Elaborare si Examinare a Politicilor care a dus pana la capat un studiu pentru a analiza de ce FMI nu a detectat inainte si cu mai mare precizie gravele presiuni in economia mexicana si ce invataturi s-ar putea desprinde din aceasta experienta. Studiul a dat nastere unor importante reforme, intre care planurile FMI pentru imbunatatirea divulgarii datelor din partea diferitelor tari beneficiare din partea FMI.

FMI si stabilizarea economica: aceeasi reteta pentru toti?[7]

Focalizarea cantitativa adoptata de FMI cu privire la stabilizarea economica - si conditionarea inerenta - a fost mereu obiectul unei controverse considerabile, in mod special in ultimii ani. Criticii sustineau in mod eronat ca FMI este rigid si nu se adapteaza conjuncturii tarilor membre, nici schimbarilor in situatia economica, pentru ca, in mod practic, toate programele sale includ criterii cantitative de executare fiscala si monetara si se bazeaza pe modele si principii economice antice, care nu tin cont de complexitatea si nici de incertitudinea care caracterizeaza relatiile macroeconomice fundamentale.

Intr-un seminar recent al Institutului FMI, Michael Mussa, consilier economic si director al Departamentului de Studii si Miguel Savastano, subdirector al Diviziunii de produse bazice si Afaceri Speciale, au abordat acest subiect si alte neintelegeri vis-à-vis de forma in care se formuleaza un program sprijinit de FMI si cum se aplica in practica.

Cum se formuleaza un program

Majoritatea neintelegerilor asupra flexibilitatii si dogmatismului programelor FMI deriva din similitudinea superficiala pe care o arata in termenii de fixare a criteriilor cantitative de executare a politicii fiscale si monetare. Savastano a clarificat ca, in practica, programele FMI sunt foarte flexibile si ajusteaza evenimentele economice externe, politicile autoritatilor nationale si raspunsul functionarilor care ghideaza asistenta tarilor membre.

In proces intervin doua parti: o tara care se confrunta cu problemele balantei de plati, care au dat nastere dezechilibrelor macroeconomice sau structurale sau amandoua si FMI care are mandatul de a oferi asistenta tehnica si financiara tarilor membre, care realizeaza o ajustare economica. Din punctul de vedere al tarilor, procesul este delimitat de dispozitia si capacitatea autoritatilor de a aplica masurile care sa permita rezolvarea problemelor de plati externe. Din punctul de vedere al FMI, procesul este ghidat de conditionare, adica politicile si procedeele care permit accesul si folosirea resurselor FMI. Savastano a semnalat ca procesul cuprinde sase faze generale:

- initierea;

- planul bazic;

- negocierea;

- aprobarea;

- vigilenta;

- concluzia

si toate acestea sunt subiecte de revizie si negociere.

Un program tipic al FMI incepe cu o cerere explicita a unei tari membre. In anumite cazuri cererera este precedata de o discutie cu functionarii sau Directorul FMI. In procesul obisnuit de supervizare al FMI, se poate semnala autoritatilor necesitatea de a adopta masuri pentru a corecta dezechilibrele reale sau potentiale - dar autoritatile sunt acelea care decid solicitarea sprijinului. Frecvent, autoritatile intarzie adoptarea masurilor de ajustare necesare si dezechilibrele interne si externe cresc in mod substantial inainte de a solicita ajutorul. In multe cazuri, programele FMI incep cu o situatie de criza sau de semicriza a balantei de plati, care cere raspunsuri rapide si cu o frecventa dureroasa si nepopulara.

O data primita cererea, functionarii FMI pregatesc un plan pentru programul de ajustare care contine o evaluare preliminara a cauzelor dezechilibrelor balantei de plati, o evaluare a reactiei autoritatilor in fata crizei si o schema a elementelor centrale ale unui program de ajustare care ar putea sa justifice sprijinul financiar al FMI. Acordul la care se ajunge cu autoritatile - trebuie sa fie aprobat de Directorul-Girant al FMI. Tehnicienii pregatesc un raport care contine discutiile cu autoritaatile si intelegerea la care s-a juns in materie de politici. Raportul contine, de asemenea, un cadru macroeconomic detaliat cu proiectii fiscale, monetare si de balanta de plati, care se refera la primul an al Acordului cu FMI si un scenariu cu proiectii pe 5 ani. Raportul se prezinta Girantului FMI care va trebui sa recomande aprobarea sa catre Directoratul Executiv.

Desi Directoratul rar respinge un program care a fost aprobat de Girant, procesul nu este automat. Directorii executivi, care reprezinta cele 182 de tari membre ar putea respinge programul propus. Aceasta constituie o atentionare pentru ca numai Girantul si personalul FMI sa prezinte programe care justifica sprijinul Directoratului. Dupa aprobare, se autorizeaza prima plata a unui imprumut de la FMI.

De aici inainte transele de plata se realizeaza automat, daca initial se satisfac toate clauzele specifice, ceea ce rareori se intampla pe toata durata valabilitatii unui acord. Daca nu se indeplinesc diverse conditii, se pot elimina anumite abateri, se revizuiesc proiectiile si se modifica scopurile cantitative. Din acest motiv, supravegherea care urmeaza aprobarii Directoratului poate fi faza cea mai prelungita si importanta a unui program sprijinit de FMI si poate acoperi o perioada de 1 sau 3 ani, in timpul careia se vor efectua platile cele mai mari din resurse. Supravegherea implica mult mai mult decat controlul mecanic al indeplinirii scopurilor cantitative si structurale: este o urmarire constanta a evolutiei economiei in tara care efectueaza imprumutul si a realizarii scopurilor programului (subl. ns.).

Formal, programele FMI se completeaza cand tara careia i se acorda imprumutul se afla in situatia de a primi ultima transa a imprumutului, desi aceasta nu semnifica totdeauna ca s-au indeplinit scopurile cantitative ale principalelor obiective economice aprobate de Directoratul Executiv. Incheierea programului implica faptul ca, din punctul de vedere al FMI, tara a experimentat (nota bene!) un program substantial si satisfacator pentru indeplinirea principalelor obiective ale programului sau de ajustare si ca politicile autoritatilor pot observa, in termeni generali, ca s-au indeplinit intelegerile (frecvent revizuite) cu FMI, pe durata valabilitatii acordului (subl. ns.)

Aspecte economice ale programelor sprijinite de FMI

In ciuda diferentelor rezultate din circumstantele proprii fiecarei tari, planurile de ajustare pregatite de functionarii FMI au multe elemente in comun (sub. ns.), a semnalat Mussa. In mod obisnuit programele sprijinite de FMI acorda atentie urmatoarelor trei aspecte:

1. O finantare externa sustinuta. Cum frecvent tarile experimenteaza ajustari serioase in materie de finantare externa, programele incearca sa restabileasca cat mai repede posibil accesul la aceasta. Specialistii FMI pregatesc estimari "rationale" ale fluxului net de finantare din surse oficiale si private;

2. Masuri ale continutului cererii. Acestea sunt parti ale politicii macroeconomice care cauta sa restabileasca si sa mentina un echilibru viabil intre cheltuielile si incasarile tarii. In mod normal, urmaresc aplicarea politicilor fiscale si monetare restrictive care se considera necesare pentru a adapta cererea agregata si estimarile functionarilor FMI in ceea ce priveste produsul si finantarea externa disponibila;

3. Reforma structurala include masurile destinate reducerii distorsiunilor impuse de guvern si alte rigiditati structurale si institutionale care impiedica o alocare eficienta de resurse in economie. Componenta reformei structurale difera de alte componente bazice, dupa cum preciza Mussa, in ceea ce priveste aplicarea lor; ele variaza mai mult de la o tara la alta in functie de nivelele sale de incasare si de dezvoltare.

Critici ale focalizarii FMI

Mare parte din criticile la adresa focalizarii FMI se bazeaza pe disparitatea dintre cele trei elemente de baza si cele care se considera obiective dorite de politica economica. Aceste obiective generale, a semnalat Mussa, includ obtinerea unei cresteri inalte si o inflatie scazuta, un slab ajutor pentru saracie si o finantare adecvata de bunuri publice, si capata importanta in configuratia programelor. Dar nu s-ar putea spune ca efectul imediat al programelor sprijinite de FMI va fi mereu pozitiv, in toate dimensiunile dorite de politica si evolutia economica. Mussa a evidentiat ca FMI este ca un medic care administreaza chimioterapie unui pacient care sufera de cancer (subl. ns.): obiectivul este sa-l vindece, dar efectul imediat poate fi dureros, costisitor si perturbator. Reforma si ajustarea economica sunt procese costisitoare si dificile, in mos special in situatiile de criza sau aproape critice, in care, in mod normal, se recurge la FMI in cautare de ajutor. In astfel de circumstante, nu exista solutii rapide si usoare care sa-i satisfaca de toti.

Din alta perspectiva se pune intrebarea daca doctrina intelectuala pe care se bazeaza programele FMI raspunde, in mod real, conditiilor in schimbare ale economiei mondiale si daca focalizarea FMI in materie de stabilitate economica nu este rigida si dogmatica. Aceasta impresie, a recunoscut Mussa, nu este lipsita integral de temei. Cadrul juridic al operatiunilor FMI, bazat pe Conventia Constitutiva si politicile Directoratului executiv, impune limite la ceea ce este, in acelasi timp, rau si bine; rau, pentru ca implica o conditionare mai putin flexibila de cea care ar trebui sa se aplice, buna, pentru ca tarile care doresc sa foloseasca resursele FMI sau ale acelora care sunt solicitati sa furnizeze aceste resurse au nevoie sa inteleaga in mod rational circumstantele, conditiile si termenele in care pot sa se obtina resursele FMI. Trebuie sa existe o anumita garantie de echitate (subl. ns.) in tratamentul fata de toti si toate tarile membre care experimenteaza probleme similare de balanta de plati si sunt dispusi sa prezinte mijloace de ajustare in conditii similare de acces la resursele FMI (subl. ns.). Mussa a aratat ca, totusi, impresia generala de inflexibilitate in atitudine, politici si doctrina FMI este foarte exagerata. Toate acordurile contin obiective cantitative pentru cresterea produsului intern brut, a ratei de inflatie si a contului curent, cu o anticipare de la 1 la 3 ani si include criterii cantitative pentru variabilele de politica fiscala si monetara.

Multi observatori cred, in mod eronat, ca, totusi, FMI cere tarilor care adera acceptarea unei norme de inflexibilitate: daca se indeplinesc criteriile, programul urmeaza cursul sau si platile continua; daca nu se indeplinesc, inceteaza platile. In mod normal nu se percep - sau FMI nu face cunoscute - posibilitatile de dispensa sau modificarile criteriilor de executare sau de revizuire si renegocieri ale programului de ajustare pentru a intari masurile de politica si a minimiza intreruperile de flux de plati ale FMI, desi tarile membre si FMI cunosc pe deplin aceste posibilitati.

Pentru a asigura o coerenta minima intre obiectivele cantitative in materie de politica fiscala si monetara si de datorie externa continute in toate acordurile FMI, institutia utilizeaza un cadru cantitativ denumit "programare financiara", care combina identitatile macroeconomice de baza si limitarile balantei generale, pe care specialistii o folosesc pentru a masura dimensiunea ajustarii ceruta unei tari care trece prin dificultati ale balantei de plati, in functie de opiniile formulate in legatura cu finantarea externa, produs, crestere, inflatie si tip de schimb. Avand in vedere erorile care afecteaza inevitabil acest proces, utilitatea programarii financiare nu depinde nici de exactitatea pronosticurilor sale si nici de flexibilitatea necesara modificarii principalelor obiective cantitative, pe masura ce se dispune de noi date.

Programele FMI trebuie sa fie - si sunt - suficient de flexibile, in abordarea inauntrul unui cadru general care are o dimensiune cantitativa si impune suficiena coerenta si disciplina tuturor beneficiarilor resurselor FMI.

FMI - creditor international de ultima instanta[8]

(un fel de Casa de amanet, n.ns.)

Creditorul de ultima instanta este la fel de important pentru sistemul financiar international, pe cat este nevoie ca un organism international sa-si asume aceasta functie pentru tarile aflate in criza. Aceasta necesitate este determinata de puternica instabilitate a fluxurilor de capitaluri internationale ca si de efectul de contaminare, semnul clasic al panicii financiare; in plus, un creditor international de ultima instanta poate sa ajute la atenuarea consecintelor acestei instabilitati.

In numeroase privinte, FMI joaca deja rolul de creditor international de ultima instanta; el este in masura sa imprumute in caz de criza si sa gestioneze criza, chiar daca nu este o banca centrala internationala. Cu toate acestea, creditorul national de ultima instanta, cu functiile lui de creditor sau de regularizator, nu este, cu necesitate, banca centrala. Structura financiara a FMI are acces la o rezerva de resurse pe care le poate reimprumuta tarilor membre. El poate sa puna pe picioare montaje financiare importante in situatia de criza. In caz de probleme sistemice, el poate sa recurga la Noile Acorduri de imprumut sau la Acordurile Generale de imprumut. In functia lui de regularizator de crize, FMI a condus negocierile cu tarile in dificultate si participa la crearea unor montaje financiare.

Putina statistica

La 22 ianuarie 1999 a intrat in vigoare cresterea cotelor in cadrul celei de-a 11-a reuniuni generale, care a ridicat totalul cotelor la 212.000 milioane DST. Utilizarea creditelor FMI in perioada 1996-1999 este aratata in tabelul de mai jos.

Pana in 1998 utilizarea creditelor a crescut substantial fata de anul de referinta 1996. In 1999 s-a inregistrat un declin relativ al acordarii de asistenta pentru tarile membre, fie din cauza restrictiilor pe care si le-a pus singur, fie din cauza solicitarilor mai reduse din partea tarilor membre. Structurile au fost si ele instabile.

Utilizarea creditelor F.M.I.

- milioane DST -

Surse: FMI BOLETIN, nr. 5/15 martie 1999, p. 65, nr. 22/29 noiembrie 1999, p. 379, nr. 2/31 ianuarie, p. 26.

Utilizarea creditelor F.M.I.

dinamici

- in procente, 1996 = 100 -

Utilizarea creditelor F.M.I.

structuri

- in procente -