Sistemul monetar bimetalist

Sistemul monetar bimetalist

Bimetalismul a fost introdus la inceputul secolului XIX in speranta ca ar putea asigura mai bine, decat monometalismul argint (cel mai vechi etalon metalic), stabilitatea monedei prin procese compensatoare. In cadrul acestui sistem baterea monedelor etalon pentru ambele metale era libera, circulatia lor fiind paralela si simultana.

In functie de modalitatea de stabilire a raportului valoric dintre cele doua metale, bimetalismul a cunoscut trei variante: bimetalismul integral; bimetalismul paralel; bimetalismul partial.

a. Bimetalismul integral. Pentru mentinerea unui raport fix de schimb in circulatia monedelor din ambele metale, statul fixa prin lege un raport de valoare de 1 la 15,5. Baterea monedelor din ambele metale era nelimitata, monedele avand o putere liberatorie egala. Prezenta avantajul ca asigura o cantitate suficienta de moneda pentru satisfacerea nevoilor pietei. Prezenta, insa, si unele neajunsuri. Indata ce raportul de valoare dintre cele doua metale se schimba, moneda din metalul mai pretios era retrasa din circulatie. Fenomenul este cunoscut sub numele de legea lui Gresham, potrivit careia "atunci cand intr-o tara circula concomitent doua monede, dintre care una e considerata public ca fiind mai buna si cealalta ca fiind rea, moneda rea goneste pe cea buna". Aceasta, deoarece moneda considerata mai buna realiza o crestere pe piata si in consecinta era tezaurizata sau utilizata la plati in strainatate. Prin extensie, putem spune ca aceasta lege isi pastreaza si astazi actualitatea.

b. Bimetalismul paralel. In acest caz, prin legea monetara se prevedea ca moneda etalon putea fi confectionata ca si in prima varianta din ambele metale. Deosebirea consta in faptul ca monedele circulau independent, fiecare avand putere liberatorie nelimitata. Raportul de valoare nu era fixat prin lege, ci se stabilea pe piata fara nici o interventie a autoritatii monetare.

c. Bimetalismul partial. (schiop sau compozit). A reprezentat o derivata a bimetalismului integral, caracterizandu-se prin faptul ca unul din metale (aurul) era cel din care era batuta moneda-etalon in mod nelimitat. Argintul era folosit, atat la baterea monedei-etalon pe baza raportului de valoare fixat prin lege, cat si la baterea de moneda secundara (divizionara), care se gasea in raport fata de moneda etalon, avand o parte liberatorie limitata. Tipul clasic de bimetalism schiop a fost cel adoptat de Uniunea Monetara Latina. Romania a optat pentru bimetalism la crearea sistemului monetar national in 1867, raportul legal dintre cele doua metale fiind fixat la 1 kg aur - 14,38 kg argint. Dificultatile in functionare, in general, a bimetalismului si necesitatea intaririi monedei nationale au dus in 1890 la inlocuirea lui in monometalismul aur.

In perioada de functionare a bimetalismului se pot distinge trei perioade:

prima perioada (1803 - 1850) cand sistemul a functionat foarte bine, atata timp cat intre valorile comerciale ale celor doua metale s-a pastrat raportul de 1:15,5;

a doua perioada (1851 - 1870) marcheaza inceputul dificultatilor in functionarea sistemului, ca urmare a modificarii raportului dintre cele doua metale. Monedele de argint aveau o valoare de piata mult mai mare decat cea fixata prin lege, cele de aur devenind mai slabe. Aceasta stare se putea remedia pe doua cai: fie reducand valoarea monedelor de argint, fie sporind pe cea a monedei de aur;

a treia si ultima perioada (1871 - 1885). Incepand cu 1871 incepe declinul monedei de argint, aceasta depreciindu-se treptat. Raportul de valoare se deplaseaza simtitor in favoarea metalului galben, acesta fiind retras din circulatie. Este momentul in care tarile abandoneaza bimetalismul si pun la baza sistemelor lor monetare etalonul aur.

Bimetalismul nu a fost formula monetara ideala, asa cum se prevazuse, datorita imposibilitatii mentinerii in timp a raportului fix intre valorile legale sau de piata ale celor doua monede etalon. De asemenea, bimetalismul nu a fost adoptat ca sistem monetar decat intr-un numar restrans de tari, ceea ce a facut posibila speculatia cu monedele respective pe pietele altor tari. Inlaturarea unui asemenea neajuns nu era posibila decat daca bimetalismul ar fi fost adoptat de toate tarile, cooperand in acelasi timp la mentinerea unui raport de valoare constant intre cele doua monede etalon. Dar acest lucru nu s-a intamplat, sistemele monetare reorganizandu-se pe baza etalonului aur, care va face o stralucita cariera in indeplinirea functiilor monetare.

Inainte de a prezenta monometalismul aur se impun insa unele succinte aprecieri in legatura cu etalonul argint care a stat o perioada lunga de timp la baza sistemelor monetare, cu mult inaintea bimetalismului fiind, pana la inceputul secolului trecut, etalonul aproape universal. In cadrul monometalismului argint a functionat ca etalon moneda de argint fara o circulatie paralela a monedei de aur, asa cum vor circula monedele de argint in cadrul monometalismului aur. Monedele ajutatoare sau cele divizionare erau confectionate din alte metale, stabilindu-se intre acestea si moneda etalon intr-un raport fix de schimb. Daca, totusi, circulau si monedele de aur, ele aveau caracteristicile unor monede comerciale, pretul lor exprimandu-se tot in moneda etalon.

Monometalismul argint a fost abandonat de majoritatea tarilor in a doua jumatate a secolului trecut, exceptie au facut Indochina si China, care au mentinut etalonul argint pana in 1930, respectiv 1935. Cauza principala a abandonarii acestui etalon a fost schimbarea raportului de valoare intre aur si argint in detrimentul metalului alb si frecventele fluctuatii ale pretului lui pe piata.