Gestiunea stocurilor in societatile de comert, turism, servicii

GESTIUNEA STOCURILOR IN SOCIETATILE DE COMERT, TURISM, SERVICII

Stocurile reprezinta bunuri ce se pot consuma la prima utilizare, se pot obtine din productie proprie pentru a fi vandute ori se pot vinde in starea in care s-au achizitionat.

Obiectivele si factorii de influienta ai organizarii contabilitatii stocurilor

Obiectivele contabilitatii stocurilor sunt in principal legate de realizarea functiilor intreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilitatii in acest domeniu sunt:

1. Urmarirea si controlul realizarii programului de aprovizionare. Aceasta este posibila prin organizarea evidentei pe grupe si feluri de stocuri, comparandu-se permanent cu programul de aprovizionare;

2. Asigurarea integritatii patrimoniului la locurile de depozitare si, urmarirea permanenta a miscarii lor.Contabilitatea face posibila realizarea acestui obiectiv prin organizarea evidentei analitice si sintetice pe gestiuni si locuri de depozitare.

3. Evaluarea realista a stocurilor si determinarea influientelor asupra patrimoniului si rezultatelor, prin aplicarea corecta a regulilor de evaluare;

4. Aplicarea principiului prudentei si continuitatii activitatii, ca principii esentiale ale evaluarii stocurilor.

Realizarea acestor obiective este conditionata de studierea si respectarea factorilor specifici care influienteaza organizarea contabilitatii activelor circulante intre care se remarca:

1.       Marimea societatii, care determina alegerea metodei de organizare a contabilitatii sintetice a stocurilor:metoda inventarului permanent sau a inventarului intermitent;

2.       Structura organizatorica si functionala a gestiunii stocurilor care determina circuitul documentelor primare si evidenta analitica a gestiunilor. Modul de organizare a activitatii de aprovizionare, stocare, livrare influienteaza categoriile de documente primare care trebuie intocmite precum si circuitul acestora.

3.       Obiectul de activitate al societatii si caracteristicile stocurilor determina modul de organizare a evidentei operative si a contabilitatii analitice;

4.       Metoda de evaluare la intrarea si la iesirea din gestiune a stocurilor influienteaza organizarea evidentei sintetice si analitice si determinarea preturilor folosite.

Pentru gestiunea stocurilor prezinta un interes deosebit modul de reflectare a acestora in contabilitate.In acest sens,se deosebesc urmatoarele forme:

- valoric, in contabilitatea sintetica;

- cantitativ si valoric, cu unele exceptii, in contabilitatea analitica;

- cantitativ in evidenta operativa de la locul de depozitare.

O problema fundamentala a contabilitatii stocurilor o constituie valoarea costului ce urmeaza a fi recunoscut drept activ si, care este raportata pana cand veniturile aferente sunt recunoscute.

Potrivit Standardelor Internationale de Contabilitate(SIC)- un element de activ, respectiv de stoc, nu se recunoaste in bilant daca este imposibil ca acesta sa genereze avantaje(beneficii) economice viitoare pentru intreprindere.

Beneficiile economice viitoare reprezinta potentialul stocurilor de a contribui, direct sau indirect la fluxul de numerar si echivalentele de numerar catre intreprindere. Un activ este activ curent cand se asteapta ca, in perioada urmatoare, acesta sa fie realizat, adica urmeaza sa fie vandut sau consumat in ciclul normal de exploatare.

In concluzie, recunoasterea unui activ, respectiv a unui activ curent de natura stocurilor este procesul de includere in bilant a elementelor de stoc, in conditiile in care se respecta simultan doua criterii:

- al utilitatii,

- al cuantificarii monetare.

Criteriul utilitatii este reprezentat de capacitatea acestora de a genera sau a diminua beneficii viitoare.

Cuantificarea monetara consta in atribuirea de valori ce pot fi estimate in mod credibil.

In acest context, obiectivul fundamental, cuantificarea costului stocurilor in momentul recunoasterii activului, determina o serie de probleme ca:

- recunoasterea ca activ a stocului;

- prezentarea conceptelor, conventiilor, principiilor si metodelor de evaluare;

- determinarea marimii costului stocului,conform metodelor de determinare a acestuia (tratamente de baza si alternative), prin precizarea cheltuielilor ce sunt luate in calcul, dar si cele ce nu sunt imputabile costului;

- recunoasterea ulterioara a acestor costuri drept cheltuieli, in functie de circumstantele in care se misca stocul si, asocierea cheltuielilor cu veniturile aferente, in concordanta cu principiul conectarii cheltuielilor la venituri;

- conservarea costului determinat la recunoasterea initiala si prezentarea regulilor de evaluare la sfarsitul exercitiului.

Evaluarea stocurilor de natura marfurilor

Definerea evaluarii:

Contabilitatea masoara si inregistreaza in unitati monetare elementele patrimoniale si operatiile care modifica masa patrimoniului.

Evaluarea in contabilitate consta in cuantificarea si exprimararea in unitati monetare a marimii elementelor patrimoniale(active, datorii, capitaluri, cheltuieli si venituri) si a operatiilor economice si financiare care modifica masa patrimoniului[1].

Criterii de evaluare

In teoria si practica contabila s-au conturat trei criterii cu privire la evaluarea stocurilor: valoarea de utilitate sau valoarea reala(corecta, justa potrivit legislatiei anglo-saxone), valoarea de piata ca referinta de pret si timpul.

1. Valoarea de utilitate in cazul stocurilor este valoarea pe care un cumparator potential accepta sa o plateasca.In contextul SIC valoarea reala, justa este definita prin prisma valorii la care poate fi tranzactionat un activ sau valaorea recunoscuta de piata.

2. Valoarea de piata, folosita in cadrul tranzactiilor directe, reprezinta pretul care poate fi obtinut,platit pe o piata activa, si prezinta uematoarele caracteristici:

- activele respective sunt relativ omogene;

- sunt cantitati suficiente tranzactionate, in asa fel, oricand pot fi gasiti potentiali cumparatori si vanzatori;

- preturile sunt disponibile pentru a fi recunoscute de public.

3. Timpul vizeaza momentul evaluarii:in trecut, prezent, viitor.

Evaluarea tranzactiilor la intrarea in patrimoniu se face la timpul prezent si se bazeaza pe costul istoric, iar la iesire la pretul de vanzare.

Avand in vedere criteriile de evaluare s-au conturat urmatoarele baze de evaluare:

costul istoric;

costul curent sau de inlocuire;

valoarea realizabila(valoarea actuala de iesire);

valoarea actualizata.

Costul istoric este o valoare reala in momentul intrarii in patrimoniu. Daca se face recurs la Cadrul pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare elaborat de IASC, costul istoric reprezinta valoarea considerata reala la momentul achizitiei sau productiei.

Costul curent sau de inlocuire reprezinta costul pe care il accepta societatea pentru a dobandi un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluarii.Adica, valoarea in numerar sau echivalentul de numerar care poate fi obtinuta prin vanzarea normala a unui activ.

Valoarea realizabila(valoarea actuala de iesire) reprezinta valoarea pe care societatea ar primi-o daca ar vinde la timpul prezent activul.

Valoarea actualizata sau valoarea capitalizata reprezinta o estimare in prezent a unei valori ce devine disponibila in viitor.

Nici o baza de evaluare nu are aplicabilitate generala si nu satisface complet interesele si nevoile unei societati comerciale.De aceea, se pune problema optiunii. Normele contabile europene si internationale au optat pentru costul istoric dar s-au folosit si de baze combinate sau alternative.In acest sens, situatiile financiare sunt intocmite conform modelului contabil bazat pe costul istoric recuperabil si pe conceptul de mentinere a nivelului capitalului. De ex. stocurile sunt, de regula evaluate in bilant si decontate la minimul dintre costul istoric si valoarea realizabila neta.

Principile evaluarii

Problematica evaluarii in contabilitate trebuie analizata in relatie cu principiile fundamentale ale contabilitatii. In acest sens sunt retinute cinci principii de baza ale evaluarii:

costul istoric;

stabilitatea unitatii monetare;

prudenta;

continuitatea activitatii;

evaluarea separata a activelor si datoriilor.

1.Principiul costului istoric impune inregistrarea in contabilitate a stocurilor la costul de intrare consemnat in documentele justificative.Acest pret poate fi substituit prin alte preturi sau modificat prin reevaluare.Optiunea pentru costul istoric se intemeiaza pe faptul ca este consemnat in documente justificative si, deci are caracter verificabil.

2.Principiul stabilitatii unitatii monetare are in vedere folosirea unitatii monetare ca unitate de masurare si inregistrare a fluxurilor si a stocurilor.

3.Principiul prudentei are rolul de a corija limitele costului istoric si, consta in aprecierea cu precautie pentru a evita supraevaluarea rezultatelor si transefrul in viitor al incertitudinilor prezente, susceptibile de a greva patrimoniul si rezultatele societatii.

4.Principiul continuitatii activitatii porneste de la prezumtia ca societatea isi va continua activitatea in viitor fara a avea intentia si nevoia de a se lichida sau reduce semnificativ. Pornind de la acest principiu evaluarea trebuie sa asigure conservarea costului istoric.

5.Principiul evaluarii separate a activelor si datoriilor

In conditiile continuitatii activitatii se impune evaluarea elementelor de stoc cu ocazia inventarierii si incheierii exercitiului,la valori actuale sau de utilitate.In cazul noncontinuitatii se renunta la aplicarea principiului prudentei, independentei exercitiilor si consecventei prezentarii informatiilor, ceea ce presupune evaluarea elementelor de stoc la valori lichidative.

Prin recurs la IAS in functie de criteriul timp evaluarea stocurilor se realizeaza la:

intrarea in patrimoniu;

iesirea din patrimoniu;

inventariere;

inchiderea exercitiului financiar.

Evaluarea stocurilor de marfuri la intrarea in patrimoniu

Evaluarea in acest moment se bazeaza pe costul istoric.Potrivit conceptului de cost acesta trebuie sa cuprinda toate cheltuielile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte cheltuieli suportate de societate pentru a aduce stocurile in forma si in locul stabilit.

In functie de modalitatea de intrare in patrimoniu a marfurilor evaluarea se face la:

a)cost de achizitie pentru marfurile procurate cu titlu oneros ;

b)cost de productie pentru cele obtinute din productie proprie;

c)valoarea justa, de utilitate (pentru aportul in natura la capitalul social).

d)Cost standard

e)Pretul cu ridicata este pretul comerciantului angrosist construit pe baza relatiei:pretul de achizitie+ adaosul comercial=pretul cu ridicata

f) Pretul cu amanuntul

Valoarea de intrare este cunoscuta sub denumirea de valoare contabila.

Costul de achizitie al marfurilor procurate cu titlu oneros este format din:

pretul de cumparare,

cheltuieli de transport-aprovizionare si de manipulare ;

taxe vamale ;

taxe nerecuperabile (prime de asigurare),

alte cheltuieli ocazionate de achizitia si pregatirea pentru vanzare,

Reducerile comerciale primite de la furnizori, rabaturile si alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achizitie.

Acest cost determinat prin insumarea tuturor elementelor componente seveste la inregitrarea la intrarea patrimoniu, devine istoric si, va fi luat in calcul la eliberarea din gestiune a bunurilor pentru recuperare.

2. La iesirea din patrimoniu marfurile se evalueaza cu respectarea principiului costului istoric, asa incat societatea sa recupereze cat mai exact costul de achizitie. Acest moment al evaluarii pune unele probleme de evidenta si calcul, si de aceea s-au stabilit metode de evaluare care sa necesite efort minim, operativitate si exactitate.

3. La inventar – evaluarea marfurilor se face cu ocazia inventarierii pentru a aprecia starea reala si in intervalul dintre momentul achizitiei, in care valoarea marfurilor este reala, si alte momente de pe parcursul existentei in stoc a acestora. Cu aceasta ocazie marfurile sunt evaluate la valoarea lor actuala (utilitate)

4. La inchiderea exercitiului financiar pentru evaluarea marfurilor aflate in stoc se compara valoarea reala a acestora cu valoarea de intrare. Evaluarea la sfarsitul exercitiului financiar are rolul de a prezenta o imagine fidela a fiecarui element al pozitiei financiare.Cu ocazia acestei evaluari se pot intalni urmatoarele situatii:

a) valoarea de inventar poate fi mai mare decat val.de intrare,si nu se inregistreaza in contabilitate conform principiului prudentei deoarece ea se realizeaza si devine valoare certa prin vanzare;

b) valoarea de inventar poate fi mai mica decat valoarea de intrare, marfurile au suferit o depreciere valorica care se recupereaza prin constituirea de provizioane.In contul de marfuri acestea raman la valoarea de intrare

Deci, plusurile de active nu se inregistreaza,acestea ramanand inregistrate la val.contabila iar minusurile constatate se inregistreaza ca provizioanecare au rolul de a aduce marfurile la valoarea actuala.

In mod similar,si in cazul evaluarii la bilant este obligatoie respectarea criteriilor de evaluare pentru:

- a se asigura conservarea valorii de origine a bunurilor;

- a se inregistra diminuarea de valori, conform principiilor prudentei (pt. a nu aparea un profit iluzoriu, cresterea nu se inregistreaza in contabilitate)

- a se inregistracresterea de valoare care trebuie sa respecte principiul realismului si prudentei.

Evaluarea la iesirea din patrimoniu

Evaluarea la iesirea din patrimoniu este un moment care necesita o mare atentie pentru a calcula cat mai exact valoarea marfurilor care ies din gestiune, si a se evita denaturarea rezultatelui financiar al societatii.

Referinta in acest moment al evaluarii o constituie valoarea de intrare la care s-au inregistrat marfurile,urmarindu-se recuperarea tuturor cheltuielilor efectuate pentru achizitia si vanzarea marfurilor.

Potrivit principiului costului istoric, marfurile vor fi evaluate la valoarea de intrare. In cazul in care nu este posibil evaluarea la cost de achizitiese poate folosi unul dintre urmatoarele procedee:

- costul mediu ponderat, global sau pe loturi de marfuri.

- procedeul epuizarii succesive a stocurilor tot in doua variante – FIFO (primul intrat intrat primul iesit) sau LIFO (ultimul intrat I primul iesit).