Functiile sectorului public

Functiile sectorului public

Sectorul public indeplineste multiple functii ce pot fi ordonate in categorii, cea mai cunoscuta clasificatie fiind cea realizata de Musgrave care prezinta si avantajul corelarii principalelor functiuni cu domenii bine definite ale analizei economice.

Astfel se poate spune ca sectorul public indeplineste trei functii de baza[1]:

Functia alocativa

Functia redistributiva

Functia reglativa

Functia alocativa consta in alocarea optimala a resurselor economice rare in scopul realizarii bunastarii colectivitatii. Aparitia unor esecuri ale pietei impune o interventie a statului prin detinerea unor intreprinderi sau controlul altora, instituirea unor impozite, redistribuirea veniturilor etc.

In aceasta categorie de esecuri ale pietei se pot inscrie:

- dispersia nediferentiata a bunurilor publice in cadrul productiei si accesul neingradit la beneficiile produse de acestea, care genereaza o scadere a motivatiei economice in producerea bunurilor de acest tip de catre agentii economici. De aceea oferta de bunuri publice este preluata de catre stat care asigura resursele necesare realizarii si distributiei lor.

- concurenta imperfecta generatoare de monopoluri care in momentul in care devin semnificative (aparitia unor majorari nejustificate a preturilor unor produse, diminuarea voluntara a productiei destinate consumatorilor) se impune interventia statului, cu atat mai mult cu cat acesta din urma este un consumator al produselor realizate de monopolist. Controlul preturilor si reglementarile antimonopol sunt instrumente directe folosite de catre autoritatea centrala in scopul ameliorarii eficientei mecanismelor de piata.

- aparitia unor externalitati cum ar fi poluarea , catastrofele naturale sau generate de om ca rezultat al unei tranzactii involuntare intre doi agenti economici in care unul dintre acestia impune costuri suplimentare sau absoarbe beneficii fara a plati o recompensa corespondenta. Interventia statului trebuie sa reduca efectele nocive ale acestora, efecte generate chiar de mecanismul de piata.

Functia redistributiva a aparut ca rezultat a faptului ca orice sistem de piata genereaza inegalitati deoarece distribuirea bunurilor economice se realizeaza conform averilor si nu raportat la nevoile individuale. Decizia publica referitoare la diminuarea inegalitatii de venit poate fi materializata printr-un sistem de impozitare progresiva, prin transferuri sau plati catre populatie, prin subventionarea consumului etc.

Interventia statului se poate dovedi in unele cazuri inoportuna, utilizarea instrumentelor de atenuare a inegalitatilor putand genera risipe , rigiditati si chiar periclitand mecanismele pietei.

Functia reglativa este exercitata de catre stat prin intermediul unui ansamblu de instrumente ale politicii macroeconomice cuprinzand atat instrumente fiscale legate de efectuarea cheltuielilor publice si instituirea impozitelor cat si instrumente monetare axate pe reglarea ofertei de masa monetara, a ratelor dobanzilor, conditii de acordare a creditelor.

Intrebarea la care trebuie sa se raspunda este urmatoarea: trebuie sa se opteze pentru o expansiune fiscala caracterizata prin venituri si presiuni fiscale mai mari, pentru o expansiune monetara ajungand la zero somaj si dobanzi mai mici sau trebuie aleasa o combinatie intre expansiune fiscala si politica monetara adaptata care sa conduca spre o pozitie intermediara.

Avand in vedere ca toate aceste alternative conduc la acelasi rezultat insa au impact diferit asupra diverselor sectoare problema se poate reduce la alegerea beneficiarilor extinderii cererii totale prin intermediul deciziei asupra cailor de realizare a acestei cresteri: prin scaderea dobanzilor si cresterea investitiilor, prin reducerea taxelor si cresterea cheltuielilor individuale sau prin expansiunea sectorului guvernamental.

Aceste optiuni intre variantele prezentate sunt dictate, in mare masura de diferitele preferinte politice. Astfel, partidele conservatoare se vor situa intotdeauna in tabara aparatorilor unei politici de reducere a presiunii fiscale. Vor fi intotdeauna pentru politicile de stabilizare, care reduc taxele si impozitele in perioadele de recesiune si care restrang cheltuielile guvernamentale in perioade de expansiune economica. Dupa un anumit timp, la epuizarea mai multor cicluri economice, sectorul guvernamental va deveni mai redus, asa cum doresc conservatorii. Parerile contrare apartin celor care considera ca guvernul are un rol foarte important in educatie, pregatirea si recalificarea profesionala, protectia mediului si alte activitati similare si care ca urmare , favorizeaza politicile expansioniste sub forma suplimentarii cheltuielile guvernamentale.

O alta categorie o reprezinta cei care doresc cresterea economica si cei ce sustin domeniul constructiilor si care opteaza pentru politici expansioniste bazate pe rate joase ale dobanzilor.

Solutia optima ar putea-o constitui un mix de politica care nu numai sa aduca economia la nivelul de ocupare totala a fortei de munca dar sa si contribuie la rezolvarea unor alte probleme precum cresterea si echilibrul balantei de plati.