Comunicarea de criza. gestionarea crizelor

COMUNICAREA DE CRIZA. GESTIONAREA CRIZELOR

1. Aspecte generale

Situatiile de criza pot aparea in viata oricarei organizatii si astfel ii este afectata functionarea normala sau reputatia.

Din perspectiva domeniului relatiilor publice, crizele sunt fenomene de intrerupere a functionarii normale a unei organizatii sau momente de blocare ori de proasta organizare a schimbului de informatii dintre organizatie si publicului ei, intern sau extern.

Mai mult, o problema cu care se confrunta o organizatie poate, de fapt, afecta mult mai mult decat organizatia respectiva. Criza "vacii nebune" din Marea Britanie a determinat, la scurt timp dupa aparitia ei, ca multe tari sa interzica importul de carne de vaca din Marea Britanie. Si, desi au trecut cativa ani, aceasta masura a fost, in mare parte, mentinuta, mai ales ca specialistii nu stiu inca sigur ce a provocat aceasta boala. Dar efectele crizei sunt mult mai complexe. Autoritatea nationala americana de reglementare in domeniul alimentatiei si medicamentelor (U.S. Food and Drug Administration), precum si Crucea Rosie Americana se confrunta cu numeroase reactii negative, astfel ca si-au pus problema interzicerii donarii de sange din partea persoanelor care au trecut prin Anglia incepand cu anul 1980.

Situatiile de criza pot imbraca forme variate.

In functie de sursa crizei, exista:

1. crize provocate de natura (fulger, uragan, cutremur, seceta)
2. crize intentionate (acte de terorism, preluari ostile de companii, modificarea unor produse pentru a le face periculoase pentru oameni, zvonuri rauvoitoare)
3. crize neintentionate (explozii, scurgeri de substante si alte asemenea accidente, esecul in afaceri, caderi de cote bursiere).

Fiecare din cele trei categorii poate fi subimpartita in crize violente (presupun pierderi imediate de vieti omenesti sau bunuri) si non-violente (presupun pierderi sau distrugeri ulterioare). De exemplu:

crizele provocate de natura pot fi violente (fulger, cutremur) sau non-violente (seceta, epidemie, invazie de insecte);

crize intentionate violente (actele de terorism) si non-violente (amenintari cu bomba, preluari ostile de companii)

crize neintentionate violente (explozii) si non-violente (falimentul unei afaceri, probleme cu produsul, probleme aparute in procesul de fabricatie).

Avand in vedere un alt criteriu, crizele pot fi:

interne: pot avea caracter revendicativ (de exemplu, solicitari ale angajatilor privind conditiile de munca, privind salariile sau securitatea locului de munca) sau caracter distructiv (erori umane, tensiuni, accidente),

externe: datorate fie unor factori naturali (catastrofe), fie unor factori umani. Acest tip de crize pot afecta: mediul inconjurator (poluari), bunastarea publicului (sanatatea publica), situatia economiei, viata sociala, viata politica.

Etapele in desfasurarea unei crize sunt:

pregatirea - este o etapa de avertizare, in care identificarea potentialului de criza a unor evenimente poate duce la luarea unor masuri de prevenire sau preintampinare sau chiar de anulare a crizei. Este important ca organizatia sa isi dezvolte un plan bine pus la punct, prin care sa se asigure ca toti cei care ar putea fi implicati in prevenirea sau solutionarea unei crize stiu ce au de facut.

Daca evenimentele au trecut fara a fi luate masuri de preintampinare sau au fost intreprinse actiuni, dar ineficiente, incepe perioada de criza acuta.

faza acuta a crizei - este momentul care identifica o criza (de exemplu, prabusirea avionului). Daca in perioada precedenta au fost elaborate o serie de planuri de gestionare a evenimentului, atunci organizatia poate avea un anume control asupra crizei. In caz contrar, organizatia poate incerca sa controleze momentul si modul transmiterii informatiilor referitoare la eveniment, aspect extrem de important, deoarece publicul si presa au luat la cunostinta deja de criza.

faza cronica a crizei - este etapa de reactie, in care, au loc, alaturi de anchete (oficiale sau neoficiale), dezbateri publice si autoanalize si eforturile de disculpare a organizatiei, precum si actiuni de refacere a organizatiei si a imaginii publice a acesteia.

finalul crizei - este rezultatul actiunilor de gestiune a crizei. Presupune efectuarea unor actiuni prin care organizatia arata ca a depasit criza si reintra in ritmul de functionare normal. In acest moment se desfasoara si activitatea de verificare si evaluare a comportamentului din timpul crizei (atat a publicului, cu privire la modul in care a perceput criza si atitudinea organizatiei, dar si a organizatiei insasi, privind actiunile intreprinse, pregatirea organizatiei pentru a face fata unor asemenea situatii etc.).

Revine atat departamentului sau specialistului in relatii publice, cat si conducerii organizatiei, sarcina elaborarii unei strategii de prevenire si intampinare a crizei (managementul crizei), implicarea (prin constituirea celulei de criza) si elaborarea si aplicarea unei politici de comunicare adecvata (comunicarea de criza).

Managementul crizei este definit ca fiind un ansamblu de masuri, pregatite din timp, care permit organizatiei sa coordoneze si sa controleze orice urgenta.

Desi nu exista o "formula magica" care sa rezolve o situatie de criza, este dovedit faptul ca un plan de actiune planificat si pregatit poate avea un impact pozitiv deosebit. De exemplu, s-a sustinut ca, atunci cand un avion s-a prabusit pe Aeroportul Sioux Gataway, SUA, faptul ca 185 de persoane din cele 296 aflate la bordul avionului au supravietuit, a fost datorita faptului ca personalul aeroportului participase de curand la un antrenament pentru situatii de criza. Astfel ca, atunci cand echipajul avionului au anuntat aeroportul ca se confrunta cu o serie de probleme, echipele de criza au fost mobilizate si au intervenit prompt.

Pe de alta parte, numeroase aspecte pot afecta eforturile de rezolvare a unei crize. De exemplu:

amploarea crizei nu poate fi cunoscuta de la inceput;

persoanele sau organizatiile afectate sunt greu de identificat;

cauza sau cauzele crizei pot fi greu de depistat;

deciziile care trebuie luate sunt adoptate in consitii de stres;

de multe ori persoanele sau organizatiile afectate de criza incep sa puna sub semnul indoielii credibilitatea organizatiei;

comportamentul celor implicati este foarte mult influentat de emotii si sentimente.

Comunicarea de criza este comunicarea dintre organizatie si public inainte, in timpul sau dupa evenimentele negative. Este astfel pregatita incat sa reduca aspectele negative sau periculoase care ar putea afecta imaginea organizatiei.

Comunicarea de criza presupune cateva activitati specifice: evaluarea riscurilor, planificarea comunicarii de criza, raspunsul, refacerea organizatiei.

Evaluarea riscurilor consta in identificarea tuturor aspectelor care ar putea sa ameninte organizatia.

Planificarea comunicarii de criza imbraca, de obicei, forma unui dosar cu instructiuni, reprezentand un ghid de actiune flexibil, care organizeaza actiunile si formele de comunicare.

Celula de criza este formata din angajati ai companiei sau experti straini (atunci cand organizatia apeleaza la acestia in mod curent) desemnati sa aiba de a face cu orice fel de criza. Aceste echipe trebuie sa fie capabile sa se ocupe de criza respectiva, astfel incat organizatia sa-si pata continua activitatea in conditii cat mai normale. Celula de criza va fi constituita din specialisti in relatii publice (managerul crizei fiind chiar seful departamentului de relatii publice), dar nu trebuie sa fie implicati toti factorii de deciziei din organizatie, deoarece activitatea obisnuita a organizatiei nu trebuie intrerupta in totalitate. Daca acest lucru se intampla, observatorii pot trage concluzia ca organizatia nu are o conducere solida, competenta sa actioneze profesionist. Principalele atributii ale celulei de criza sunt:

sa conceapa un plan de management al crizei;

sa aplice planul de management al crizei;

sa reactioneze eficient la problemele si situatiile neprevazute in planul de management al crizei, prin oferirea de solutii pentru problemele respective.

Un rol extrem de important in gestionarea unei situatii de criza revine purtatorului de cuvant al organizatiei pe perioada crizei (va fi membru al celulei de criza). Purtatorul de cuvant este persoana care va comunica cu mijloacele de informare in masa si cu categoriile de public. Are rolul de a gestiona consistenta si acuratetea mesajelor pe care organizatia le transmite catre categoriile de public vizate. Purtatorul de cuvant trebuie sa fie un foarte bun comunicator atat in interiorul organizatiei si al echipei cu care lucreaza, cat si in relatiile cu mass-media. Este recomandat sa faca parte din conducerea organizatiei pentru a fi perceput ca o persoana competenta sa exprime un punct de vedere oficial, avand de altfel, autoritatea de a vorbi in numele organizatiei. De obicei, calitatea de purtator de cuvant revine unei singure persoane pe perioada unei crize. Astfel se evita declaratiile confuze sau contradictorii, declaratii care ar lasa impresia ca in cadrul organizatiei este haos si ca nu este capabila sa gestioneze evenimentele. Pe langa calitatile generale specifice unui specialist in relatii publice, purtatorul de cuvant trebuie sa intruneasca si o serie de trasaturi specifice, necesare in momente de criza:

trebuie sa prezinte in mod accesibil informatiile despre criza, folosind un limbaj accesibil tuturor;

trebuie sa raspunda in mod convingator la intrebarile adresate, ceea ce presupune cunostinte exacte despre situatia de criza;

trebuie sa evite reactiile de genul "fara comentarii" sau sa intre in polemici cu jurnalistii;

trebuie sa ofere o imagine convingatoare despre organizatie, transmitand ideea ca organizatia stapaneste si controleaza situatia si ca adopta o atitudine plina de intelegere pentru persoanele sau organizatiile implicate sau afectate de criza;

trebuie sa controleze intrebarile dificile, trebuie sa aiba tact si sa stie sa explice de ce nu poate oferi anumite informatii, trebuie sa stie cum sa corecteze greselile si dezinformarile care apar in presa.

In momente de criza este esential ca organizatia sa reactioneze rapid si sa ofere publicului vizat informatiile cerute, printr-un raspuns rapid - de obicei, este prima declaratie a purtatorului de cuvant - si consistent (trebuie sa contina informatii exacte, necontradictorii, concrete).

Refacerea organizatiei incepe cu evaluarea calitatii raspunsului dat, pentru a permite reluarea parcursului normal al activitatii, inclusiv refacerea imaginii organizatiei, daca aceasta a fost afectata negativ. Comunicarea este un proces bidirectional care implica ascultarea, cel putin la fel ca si vorbirea.

Informatiile pot fi impartite in trei categorii:

informatii corporatiste - contribuie la construirea unui sentiment de apartenenta si mandrie

informatii in cascada - prin care se comunica obiective (ce trebuie facut si de ce)

informatii personale - de motivare (pentru a convinge)

Prin comunicare se pot atinge mai multe obiective:

rationale (fiecare intelege ce are de facut)

emotionale (fiecare se simte implicat)

relationale (fiecare intelege in ce mod comportamentul lui influenteaza activitatea celorlalti sau a organizatiei).

Evaluarea reactiei organizatiei in situatia de criza presupune si sa fie puse anumite intrebari:

v            In timpul crizei s-a actionat in acord cu valorile si principiile organizatiei

v            Ce aspecte ale crizei au fost anticipate sau nu in planul de management al crizelor?

v            Ce modificari se pot aduce planului de management al crizelor

v            Ce concluzii se pot desprinde din succesele obtinute

v            Cum s-au comportat membrii organizatiei

v            Care sunt efectele de durata ale crizei?

v            Cum a reactionat publicul interesat sau afectat de criza la actiunile organizatiei sau la modificarile propuse de aceasta

v            Ce actiuni pot fi intreprinse pentru a profita de oportunitatile aduse de rezolvarea crizei?

Strategii ale comunicarii de criza (exemple)

strategia negarii - se bazeaza pe ideea de a arata ca nu exista nici o problema sau ca intre organizatie si criza nu exista nici o legatura.

strategia distantarii - se accepta existenta crizei, dar incearca sa diminueze legaturile dintre criza si organizatie, pentru a proteja imaginea acesteia.

strategia intrarii in gratii - se urmareste castigarea simpatiei sau a aprobarii publicului.

strategia umilirii - se incearca obtinerea iertarii publicului si convingerea lui de a accepta criza.

strategia suferintei - se urmareste castigarea simpatiei publicului prin asumarea suferintelor produse de criza si prin prezentarea organizatiei ca o victima a unei conjuncturi externe nefavorabile.

2. Specialistul in relatii publice si situatiile de criza

In situatii de criza, specialistul in relatii publice - de cele mai multe este purtatorul de cuvant - joaca un rol deosebit, fiind persoana care mentine un contact permanent cu mass-media sau alte categorii de public interesate. Astfel, comportamentul acestuia trebuie sa fie unul adecvat situatiei:

sa cunoasca toate detaliile evenimentelor - cauze, consecinte imediate si viitoare;

sa cunoasca toate masurile luate de organizatie;

sa ia legatura cu presa (prin convocarea unei prime conferinte de presa), inainte ca reprezentantii presei sa ceara acest lucru si sa ofere permanent informatii;

sa raspunda la intrebari in mod clar si detaliat;

sa participe la stabilirea informatiilor care vor fi furnizate publicului;

sa nu dezvaluie numele victimelor inainte de a fi anuntate familiile acestora si sa aduca acest lucru la cunostinta presei pentru a nu starni controverse si banuieli inutile;

sa nu le fie teama sa-si contrazica propriile informatii daca evolutia evenimentele infirma primele analize facute; o contrazicere este totdeauna de preferat unei minciuni. Cheia pentru o comunicare eficienta este mentinerea credibilitatii.

EXEMPLU DE GESTIONARE A CRIZELOR:

CAZUL TYLENOL

In anul 1982 sapte persoane au murit in zona Chicago din cauza otravirii ca urmare a ingerarii de pastile de "Tylenol" contaminate cu cianura. La vreme respectiva au fost "voci" care au sustinut ca Tylenol nu isi va mai recapata pozitia dominanta pe piata sau chiar ca firma Johnson and Johnsom nu va mai fi capabila sa vanda un produs numit Tylenol. Cum a abordat firma respectiva problema?

Fara a nega problema, firma a actionat prompt retragand cu discretie produsul de la comercializare, concomitent cu derularea unei puternice campanii de relatii publice prin care avertiza consumatorii sa nu foloseasca pastilele Tylenol. Ulterior, produsul, cu aceeasi denumire a fost relansat pe piata, dar intr-un ambalaj inovativ, cu un capac protector si cu un program de inlocuire gratuita a produselor cu probleme. In scurt timp. Tylenol si-a recapatat pozitia pe piata si in pofida actiunilor concurentei.

Tipurile de actiuni intreprinse de companie:

alertarea tuturor consumatorilor, prin intermediul mass-media,

oprirea productiei de capsule Tylenol si a publicitatii pentru aceste produse,

stabilirea de legaturi cu diferite autoritati (politie, FBI, autoritati locale etc.),

conceperea si producerea unui alt tip de ambalaj, mai rezistent (au fost investiti 50 milioane dolari),

reintroducerea noilor produse pe piata, printr-un sustinut efort de marketing,

convingerea unor publicatii de a sustine compania si actiunile sale,

participarea directorilor companiei la emisiuni televizate de mare audienta, pentru a da informatii din interiorul companiei.

ANEXA:

Pentru a marca importanta normelor de conduita etica si profesionala in desfasurarea unei activitati, organizatiile si asociatiile profesionale privind marea majoritate a profesiunilor si ocupatiilor profesionale si-au elaborat propriile coduri de etica si conduita de exercitare a profesiei respective. De exemplu:

Codul de conduita a functionarilor publici;

Codul de etica si conduita al politistului;

Codul deontologic al jurnalistului;

Codul de etica al functionarului public din administratia fiscala;

Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor;

Codul de deontologie medicala;

Codul deontologic al medicului dentist;

Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana;

Codul deontologic al consilierilor juridici;

Codul deontologic al profesiei de arhitect;

Codul deontologic al notarilor publici;

Codul deontologic al arheologilor din Romania;

Codul deontologic al profesiei de psiholog;

Carta europeana a urbanistilor etc.

Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici, (publicata in Monitorul Oficial nr. 157 din 23 februarie 2004)

- extras -

Art. 1 (1) Codul de conduita a functionarilor publici, denumit in continuare Cod de conduita, reglementeaza normele de conduita profesionala a functionarilor publici.

(2) Normele de conduita profesionala prevazute de prezentul Cod de conduita sunt obligatorii pentru functionarii publici, precum si pentru persoanele care ocupa temporar o functie publica, din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.

Art. 2 Obiectivele prezentului Cod de conduita urmaresc sa asigure cresterea calitatii serviciului public, o buna administrare in realizarea interesului public, precum si sa contribuie la eliminarea birocratiei si a faptelor de coruptie din administratia publica, prin:

a) reglementarea normelor de conduita profesionala necesare realizarii unor raporturi sociale si profesionale corespunzatoare crearii si mentinerii la nivel inalt a prestigiului institutiei functiei publice si al functionarilor publici;

b) informarea publicului cu privire la conduita profesionala la care este indreptatit sa se astepte din partea functionarilor publici in exercitarea functiilor publice;

c) crearea unui climat de incredere si respect reciproc intre cetateni si functionarii publici, pe de o parte, si intre cetateni si autoritatile administratiei publice, pe de alta parte.

Art. 3 Principiile care guverneaza conduita profesionala a functionarilor publici sunt urmatoarele:

a) suprematia Constitutiei si a legii, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii;

b) prioritatea interesului public, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a considera interesul public mai presus decat interesul personal, in exercitarea functiei publice;

c) asigurarea egalitatii de tratament a cetatenilor in fata autoritatilor si institutiilor publice, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia de a indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si constiinciozitate;

e) impartialitatea si independenta, principiu conform caruia functionarii publici sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic, religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice;

f) integritatea morala, principiu conform caruia functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun avantaj sau beneficiu in considerarea functiei publice pe care o detin, ori sa abuzeze in vreun fel de aceasta functie;

g) libertatea gandirii si a exprimarii, principiu conform caruia functionarii publici pot sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile cu respectarea ordinii de drept si a bunelor moravuri;

h) cinstea si corectitudinea, principiu conform caruia in exercitarea functiei publice si in indeplinirea atributiilor de serviciu, functionarii publici trebuie sa fie de buna-credinta;

i) deschiderea si transparenta, principiu conform caruia activitatile desfasurate de functionarii publici in exercitarea functiei lor sunt publice si pot fi supuse monitorizarii cetatenilor.

Art. 5 (1) Functionarii publici au obligatia de a asigura un serviciu public de calitate in beneficiul cetatenilor, prin participarea activa la luarea deciziilor si la transpunerea lor in practica, in scopul realizarii competentelor autoritatilor si ale institutiilor publice.

(2) In exercitarea functiei publice, functionarii publici au obligatia de a avea un comportament profesionist, precum si de a asigura, in conditiile legii, transparenta administrativa, pentru a castiga si mentine increderea publicului in integritatea, impartialitatea si eficacitatea autoritatilor si institutiilor publice.

Art. 6 (1) Functionarii publici au obligatia ca, prin actele si faptele lor, sa respecte Constitutia, legile tarii si sa actioneze pentru punerea in aplicare a dispozitiilor legale, in conformitate cu atributiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

Art. 7 (1) Functionarii publici au obligatia de a apara in mod loial prestigiul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si de a se abtine de la orice act sau fapt care poate produce prejudici imaginii ori intereselor legale ale acesteia.
(2) Functionarilor publici le este interzis:

a) sa exprime in public aprecieri neconforme cu realitatea in legatura cu activitatea autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, cu politicile si strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;

b) sa faca aprecieri neautorizate in legatura cu litigiile aflate in curs de solutionare si in care autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea are calitatea de parte;

c) sa dezvaluie informatii care nu au caracter public, in alte conditii decat cele prevazute de lege;

d) sa dezvaluie informatiile la care au acces in exercitarea functiei publice, daca aceasta dezvaluire este de natura sa atraga avantaje necuvenite ori sa prejudicieze imaginea sau drepturile institutiei sau ale unor functionari publici, precum si ale persoanelor fizice sau juridice;
e) sa acorde asistenta si consultanta persoanelor fizice sau juridice in vederea promovarii de actiuni juridice sau de alta natura impotriva statului ori autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea.

Art. 8 (1) In indeplinirea atributiilor de serviciu, functionarii publici au obligatia de a respecta demnitatea functiei publice detinute, coreland libertatea dialogului cu promovarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea.

(2) in activitatea lor, functionarii publici au obligatia de a respecta libertatea opiniilor si de a nu se lasa influentati de considerente personale sau de popularitate. In exprimarea opiniilor, functionarii publici trebuie sa aiba o atitudine concilianta si sa evite generarea conflictelor datorate schimbului de pareri.

Art. 9 (1) Relatiile cu mijloacele de informare in masa se asigura de catre functionarii publici desemnati in acest sens de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, in conditiile legii.

(2) functionarii publici desemnasi sa participe la activitati sau dezbateri publice, in calitate oficiala, trebuie sa respecte limitele mandatului de reprezentare incredintat de conducatorul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea.

Art. 10 In exercitarea functiei publice, functionarilor publici le este interzis:
a) sa participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) sa furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate publica;
c) sa colaboreze, in afara relatiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donatii sau sponsorizari partidelor politice;

Art. 12 (1) In relatiile cu personalul din cadrul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si cu persoanele fizice sau juridice, functionarii publici sunt obligati sa aiba un comportament bazat pe respect, buna-credinta, corectitudine si amabilitate.
(2) Functionarii publici au obligatia de a nu aduce atingere onoarei, reputatiei si demnitatii persoanelor din cadrul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si persoanelor cu care intra in legatura in exercitarea functiei publice, prin:

a) intrebuintarea unor expresii jignitoare;

b) dezvaluirea unor aspecte ale vietii private;

c) formularea unor sesizari sau plangeri calomnioase.

(3) Functionarii publici trebuie sa adopte o atitudine impartiala si justificata pentru rezolvarea clara si eficienta a problemelor cetatenilor. Functionarii publici au obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prin:

a) promovarea unor solutii similare sau identice raportate la aceeasi categorie de situatii de fapt;

b) eliminarea oricarei forme de discriminare bazate pe aspecte privind nationalitatea, convingerile religioase si politice, starea materiala, sanatatea, varsta, sexul sau alte aspecte.

(4) Pentru realizarea unor raporturi sociale si profesionale care sa asigure demnitatea persoanelor, eficienta activitatii, precum si cresterea calitatii serviciului public, se recomanda respectarea normelor de conduita prevazute la alin.(1)-(3) si de catre celelalte subiecte ale acestor raporturi.

Art. 14 Functionarii publici nu trebuie sa solicite sau sa accepte cadouri, servicii, favoruri, invitatii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, parintilor, prietenilor sau persoanelor cu care au avut relatii de afaceri sau de natura politica, care le pot influenta impartialitatea in exercitarea functiilor publice detinute sau pot constitui o recompensa in raport cu aceste functii.

Art. 17 (1) Este interzisa folosirea de catre functionarii publici a prerogativelor functiei publice detinute, in alte scopuri decat cele prevazute de lege.

(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori actiuni de control, functionarilor publici le este interzisa urmarirea obtinerii de foloase sau avantaje in interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.

(3) Functionarilor publici le este interzis sa foloseasca pozitia oficiala pe care o detin sau relatiile pe care le-au stabilit in exercitarea functiei publice, pentru a influenta anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite masuri.

(4) Functionarilor publici le este interzis sa impuna altor functionari publici sa se inscrie in organizatii sau asociatii, indiferent de natura acestora, sau sa le sugereze acest lucru, promitandu-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.

Art. 24 (1) Incalcarea dispozitiilor prezentului Cod de conduita atrage raspunderea disciplinara a functionarilor publici, in conditiile legii.
(2) Comisiile de disciplina au competenta de a cerceta incalcarea prevederilor prezentului Cod de conduita si de a propune aplicarea sanctiunilor disciplinare, in conditiile legii.

(3) In cazurile in care faptele savarsite intrunesc elementele constitutive ale unor infractiuni, vor fi sesizate organele de urmarire penala competente, in conditiile legii.

(4) Functionarii publici raspund potrivit legii in cazurile in care, prin faptele savarsite cu incalcarea normelor de conduita profesionala creeaza prejudicii persoanelor fizice sau juridice.

Art. 26 Pentru informarea cetatenilor, compartimentele de relatii publice din cadrul autoritatilor si institutiilor publice au obligatia de a asigura publicitatea si de a afisa Codul de conduita la sediul autoritatilor sau institutiilor publice, intr-un loc vizibil.