Conceptul de comunicare

Conceptul de comunicare

Intr-un sens foarte larg, comunicarea desemneazǎ orice proces prin care o informatie este transmisǎ de la un element la altul, aceste elemente fiind de naturǎ biologicǎ (e vorba despre comunicatiile in sistemul nervos), tehnologicǎ (procedeele de telecomunicatie) sau socialǎ.

Comunicarea interumanǎ se bazeazǎ pe un ansamblu de procese psihomotorii specific umane, limbajul, in care un loc deosebit revine componentei constiente, gandirii. Aceastǎ formǎ de comunicare se poate realiza si prin utilizarea unor mijloace nonverbale cu functie de semnalizare, atitudini posturale, mimico-gestica, sunete nonverbale etc. Conform modelului comunicational al psihicului uman sugerat de teoria comunicǎrii, intreaga activitate psihicǎ este conceputǎ ca o retea de comunicare informationalǎ, in ordine interspecificǎ (cu altii, cu lumea) si intraspecificǎ (cu sine, intre subsistemele sistemului psihic individual) (P. Neveanu, 1978, p.125, apud A. Paus, p. 103)

Dacǎ ne referim la comunicarea specific umanǎ, ea reprezintǎ 'liantul indivizilor dintr-o colectivitate ce are posibilitatea cunoasterii opiniilor acestora, a omogenizǎrii sub aspectul psihosocial, asigurand functionarea normalǎ a colectivului, indiferent de natura si marimea sa.' (Cornescu, Mihǎilescu, Stanciu, 2003, p. 239, apud A. Paus, p. 103).

In acceptiunea sa generalǎ, comunicarea reprezintǎ un mod de manifestare a gandurilor si sentimentelor cu ajutorul gandirii, scrierii, gesturilor si mimicii, in scopul de a te face inteles.

In acceptiuni speciale, comunicarea poate insemna o interventie oralǎ in fata unui auditoriu; un mesaj care este transmis pe linie ierarhicǎ intr-o organizatie; o relatie bidirectionalǎ intre subiect si agent, un mijloc prin care indivizii scapǎ de singurǎtate

printr-un schimb cu semenii lor; un schimb de informatii intre doi corespondenti prin intermediul unui canal de transmisie etc. Etimologia cuvantului are la bazǎ termenul latin 'communicare', avand sensul 'a pune in comun'.

Orice comunicare este compusǎ din sase elemente indispensabile:

4. cod

5. interferentǎ

6. retroactiune

Componentele de bazǎ ale comunicǎrii pot fi prezentate ca rǎspunsuri la o serie de intrebǎri:

-Cine? (emitǎtorul): Cine este cu precizie emitǎtorul mesajului (o persoanǎ, un grup, o structurǎ organizationalǎ);

-Ce? (mesajul): Ce doreste emitǎtorul sa comunice, continutul mesajului, ce informatii trebuie introduse pentru ca mesajul sǎ fie clar, concis, amabil, constructiv, corect si complet;

-Cum? (codul si canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau in scris, in cuvinte sau imagini, prin intrevedere sau convorbire telefonicǎ;

-Cui? (receptorul);

-Unde si cand? va fi transmis mesajul astfel incat sǎ fie receptat si utilizat;

-De ce? Care este scopul urmǎrit in comunicare si ce efect doreste emitǎtorul sǎ obtinǎ? (informare, influentare, convingere).

Oricare ar fi sensul dat mesajului de cǎtre emitǎtor, receptorul este cel ce, in ultima instantǎ ii atribuie acestuia semnificatia pe care o percepe. (A. Paus, 2006, pp. 103-104)