Un posibil model global al comunicarii

Un posibil model global al comunicarii

Specialistii din domeniul comunicarii deplingeau prin anii '80 lipsa unei teorii unice si inglobatoare pentru tot ceea ce constituiau eforturile lor. Acum, nu mai este demult asa.

Mai intii, insa, o precizare: un model este o axiomatica, o paradigma a structurii si functionarii a ceva anume. Ambitia de a construi un model nu poate sa apara decit intr-o faza cind stiinta este matura[1], cind domeniul, conceptele, si modurile de lucru ii sint clar stabilite si cind nu ramine de facut decit un efort de sistematizare si de formalizare.

Prin anii '70, cercetatorii din comunicare stiau ca ei nu atinsesera o faza respectabila, ca, in loc de nivelul academic la care se gasesc stiintele mature, ei erau inca intr-un empirism care mentinea o multitudine de perspective de abordare si aceasta pe domenii dintre cele mai diferite. Intelesesera, totusi, cu totii, ca subiectul lor de studiu este interactiunea simbolica verbala si ca, deci, cercetarea lor este orientata spre mesaj, deci se crease o apropiere intre diversele viziuni. Tot atunci au aparut si primele modele. De fapt, in graba unificarii, au fost propuse tot felul de reprezentari pictografice ale activitatii comunicationale. Acestea aveau forme dintre cele mai diferite: forma de tabla de Monopoly, de virtej, de scheme de circuite electrice sau hidraulice (sa nu uitam ca totul se petrecea in spatiul anglo-saxon, unde comunicarea si comunicatia  sint numite cu acelasi termen, communication), forma de arbore genealogic, de cub Rubic, de scara, de roti continind alte roti. Nici unul nu a intrunit consensul general, ca paradigma a proceselor de comunicare. Pe la sfirsitul acelui deceniu, Communication Quarterly (din 1977) continea disputa dintre trei tipuri de teorii. Unele se centrau pe legi (ca fiind acoperitoare), altele pe reguli (era vorba despre reguli interpretative, ca in celelalte stiinte umaniste); in fine, altele erau centrate pe sisteme, care erau date ca deschise, astfel ca nu tineau nici de legi, nici de reguli, intrucit teoria sistemelor, care refuza sa considere o conversatie drept un act izolat, dadea sistemul comunicarii umane drept o multime de oameni, interdependenti, care coopereaza pentru a schimba mediul. Teoreticienii sistemelor se deosebesc de cei ai regulilor, de exemplu, prin aceea ca joaca rolul indivizilor si se concentreaza pe modele de relatii in interiorul sistemului, luat in intregul sau. Punctul lor de plecare se afla, totusi, incadrat in perspectiva legilor, intrucit ei vad evenimentul comunicational ca fiind mult mai mult decit suma partilor sale.

Pentru a pregati introducerea unei propuneri de model global al comunicarii, evocam mai intii alte modele, care au influentat gindirea cercetatorilor timp de generatii. Ne vom ocupa, pe scurt, de modelul Shannon-Weaver si de modelul Jakobson.