In prezent, in Romania nu exista coduri de guvernanta in vigoare, validate prin consultare publica si legitime din punct de vedere al impunerii acestora pe piata financiara. Este posibil ca, bursa romaneasca sa nu fi resimtit nevoia unei astfel de prezente normative, care a atins deja o incontestabila maturitate in unele tari ale Uniunii Europene precum Marea Britanie si Franta.
Insa, noile reglementari in privinta raportului administratorilor pentru societatile cotate[1] impun o declaratie de conformitate cu un cod de guvernanta national. Desi in Romania pana in prezent:
nu s-a stabilit ce organism oficial monitorizeaza concludenta declaratiei privind guvernanta in raportul anual;
nu exista nici o reglementare oficiala legata de verificarea realitatii elementelor factuale raportate in declaratia mentionata;
nu exista un cod de guvernanta, ceea ce poate conduce la o eschivare in masa a companiilor romanesti cotate si la constatarea administratorilor ca completeaza acea declaratie in plus atata timp cat autoritatea statului nu se preocupa de redactarea unui cod de guvernanta competitiv la nivel european.
Primul cod de Guvernanta Corporativa al Romaniei a fost adoptat in august 2001 de catre Bursa de Valori Bucuresti, odata cu crearea Categoriei Plus, o categorie virtuala in care societatile listate puteau sa promoveze doar dupa ce implementau in actele lor constitutive prevederile Codului de Guvernanta Corporativa. Promovarea la aceasta categorie nu urmarea performantele economico - financiare a societatii ci standardele de comunicare si transparenta pe care un emitent era dispus sa le adopte si implementeze.
Desi crearea acestei categorii la Bursa de Valori Bucuresti nu a fost un succes, deoarece un singur emitent a dorit promovarea la aceasta categorie, bursa si-a continuat demersul creand Institutul de Guvernanta Corporativa ca urmare a unei recomandari din Raportul de Guvernanta Corporativa din Romania intocmit in 2001 de Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica.
Un cod de guvernanta corporativa a fost formulat si de Alianta Strategica a Asociatiilor de Afaceri. Reprezentantii acesteia intentionau sa negocieze cu BVB unificarea celor doua coduri.
Trebuie sa mentionam ca de cele mai multe ori, codurile de guvernanta sunt legate strans de functionarea bursei de valori. Aceasta are un clar interes in a monitoriza implementarea sistemului propus in cadrul fiecarei companii listate, pentru a putea sa isi afirme nivelul de transparenta in fata investitorilor si a intermediarilor financiari. In momentul listarii unei firme, bursa poate stabili regulile jocului astfel incat numai firmele “sanatoase” din punct de vedere al guvernantei sa aiba acces. Dupa acest moment, practica a demonstrat ca monitorizarea si impunerea regulilor devine tot mai anevoioasa. Desi teoretic posibila delistarea unei companii pe motiv de neconformitate este in general evitata de bursele de valori, intrucat ar putea avea un impact negativ major asupra investitorilor.
In unele state membre, monitorizarea este realizata de o comisie subordonata unei agentii a statului. Rolul acestor comisii nu este acela de a verifica gradul de conformitate al fiecarei entitati in parte, ci de a evalua ansamblul practicilor de guvernanta intr-o anumita jurisdictie. Comisia va publica rezultatele procesului de evaluare si control, recomandand amendamente ale codului de guvernanta. Acest tip de monitorizare a fost introdus in Franta, Olanda, Elvetia si intr-o forma diferita in Marea Britanie.
In prezent, bursa doreste adoptarea unui nou Cod de Guvernanta Corporativa care a urmat procedura de dezbatere publica in aprilie 2008,(vezi Anexa nr.1) si care va fi aplicat in mod voluntar de catre societatile listate, insa conservand obligatia raportarii referitoare la guvernanta in Raportul Anual prin Declaratia de conformare sau neconformare cu prevederile acestuia. Astfel, societatile listate trebuie fie sa aplice Codul de Guvernanta Corporativa fie sa explice abaterea de la prevederile acestuia (regula “comply or explain”).
Pe langa principiile guvernantei corporative privind obligativitatea raportarilor trimestriale pentru companiile listate sau reguli mai stricte referitoare la informarea investitorilor prin paginile de Internet, Codul actual atinge si o problema noua pentru piata romaneasca: conceptul de conducere independenta.
In urma implementarii acestui nou cod responsabilitatea Consiliului de Administratie este aceea de a se asigura ca - in limitele cadrului legal existent – sistemul de guvernanta al organizatiei este eficient si in conformitate cu prevederile codului aplicat. Consiliul trebuie sa se asigure de buna sa functionare, precum si de evaluarea propriei guvernante prin introducerea acelor mecanisme care sa ii asigure indeplinirea obiectivelor. Printre acestea putem enumera tehnicile de autoreglare, crearea de comitete subordonate sau apelul la experti din exteriorul companiei.
Consiliul de Administratie
trebuie sa raporteze conformitatea cu un anumit cod de
guvernanta. Aceasta cerinta a devenit obligatorie in
Unuinea Europeana prin emiterea Directivei 2006/46/EC, implementata
in
Implicarea actionarilor in elaborarea declaratiei de conformitate este in general considerata un amestec nepermis in functionarea Consiliului de Administratie. De asemenea, aceasta poate fi considerata si incompatibila cu modelul structural al companiei. Totusi actionarii au ultimul cuvant in numirea sau demiterea directorilor care au indus in eroare utilizatorii externi de informatie prin prezentarea unui alt tablou al guvernantei firmei decat exista in realitate. Astfel, prezentarea declaratiei de conformitate poate avea efect asupra valorii de piata a companiei, bursa reactionand imediat la orice turbulente aparute in interiorul societatii.
Din cele de mai sus observam urmatoarele puncte de maxima importanta:
Principiul “comply or explain” , pe care se fundamenteaza codurile de guvernanta din intreaga lume, este recunoscut si de legea romana.
Neconformitatea cu un cod de guvernanta care se aplica intreprinderii este sanctionata prin lege, in acelasi mod in care setul de situatii financiare incomplete sau eronate poate fi sanctionat. In plus urmarirea completitudinii raportului administratorilor cade implicit in sarcina Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si a Bursei de Valori, care admit la tranzactionare si urmaresc gradul de transparenta al societatilor cotate.
Aici, legea romana lasa deschise doua posibilitati fie:
un cod de guvernanta emis de un organism legitim admis ca regula de listare si in conformitate in spatiul bursei;
adaptarea de catre companii a propriile coduri de guvernanta .
In aceasta ultima situatie, o filiala romana a unei multinationale va putea traduce si adapta codul aplicat in tara de origine a societatii - mama, usurand procesul de uniformizare a situatiilor financiare ale grupului, sau isi va construi un cod de guvernanta pornind de la orice cod strain, de exemplu codul Combinat (2006) din Marea Britanie.
Consideram ca a doua situatie, in care o companie isi proiecteaza propriul cod de guvernanta, este nefericita sub orice forma, chiar daca eforturile CNVM, ale Bursei de Valori Mobiliare sau ale Ministerului Economiei si Finantelor in privinta redactarii unui cod de guvernanta pot sa nu dea rezultate optime (a se vedea codul de guvernanta din 2001).
Si Romania, trebuie sa se alinieze noilor tendinte si preocupari ale Uniunii Europene privind adoptarea unor acte normative referitoare la structurile de guvernanta corporative, deoarece aceasta serveste tocmai asigurarii protectiei adecvate a investitorilor pe o piata.
Prin amploarea raportarii, codurile trebuie sa expuna o companie la evaluarea pietei, care poate sa ceara justificari sau sa critice conducerea companiei. In general, administratorii vor incerca sa-si protejeze capitalul reputational si vor adera la anumite principii de buna guvernanta, chiar si in absenta codurilor legitime. Aceasta datorita presiunii pietei care se traduce prin interventiile: burselor de valori, agentiilor de rating, bancilor de investitii, investitorilor institutionali, activistilor, media si publicului.
Cresterea transparentei pentru companiile listate la BVB a fost o preocupare inca din 2001, cand s-a lansat primul Cod de Guvernanta odata cu crearea Categoriei Plus de la cota Bursei, unde erau admisi emitentii cu un plus de transparenta. Desi aceasta categorie s-a dovedit un esec, pentru ca a fost promovata o singura societate, BVB a continuat sa caute metode prin care sa aduca si pe piata de la Bucuresti principii de transparenta intalnite la bursele vecine. In 2003 a fondat Institutul de Guvernanta Corporativa - cu scopul de a schimba cultura manageriala in concordanta cu normele internationale prin cresterea standardelor profesionale ale managerilor. Chiar daca in ultimii ani au fost vazute efecte pozitive in ceea ce priveste deschiderea managerilor romani catre comunicarea cu investitorii, vechile prevederi ale Codului de Guvernanta Corporativa eliminau din discutie anumite principii privind obligatiile conducerii.
Preocuparea Bursei de Valori din Bucuresti in present, pentru adoptarea unui nou cod de Guvernanta Corporativa aliniat la legislatia europeana are scopul de a crea conditii egale pentru investitorii romani si straini din perspectiva principiilor si standardelor de guvernanta corporative. Desi, emitentii listati la bursa de valori nu sunt obligati sa aplice codul (explicand neconformarea) se spera ca eforturile suplimentare cu privire la transparenta si comunicare a celor care se conformeaza sa fie recompensate printr-un interes deosebit al investitorilor (dispusi sa accepte un pret mai ridicat pentru actiunile acelor societati). Pe de alta parte nu trebuie sa uitam ca si piata bursiera are de castigat prin cresterea transparentei si in final a integritatii ei.
Ca urmare, BVB va lansa un nou cod de „transparenta“, mai complex si adaptat legislatiei europene. Implicarea BVB in cresterea transparentei pe piata de capital este buna, pentru ca o serie de investitori institutionali straini urmaresc sa includa in portofoliu companii ce indeplinesc criteriile de guvernanta corporativa, iar acestia sunt importanti pentru dezvoltarea pietei romanesti de capital. Dar este destul de greu de crezut ca managerii romani vor fi de acord sa furnizeze toate informatiile considerate utile pentru investitori, mai ales ca noul Cod impune si o noua conduita a conducerii companiilor listate.
Opinia noastra este ca in Romania, cine isi va asuma raspunderea construirii unui cod de guvernanta trebuie sa inteleaga faptul ca un astfel de document trebuie sa raspunda catorva cerinte esentiale:
Sa fie in spiritul, si nu doar in litera, principiului “comply or explain”. Astfel, singura solutie viabila este includerea oricaror amendamente direct in legislatia primara, sacrificand flexibilitatea in favoarea mecanismului legal de impunere.
Sa ofere un document comparabil celor deja existente in Uniunea Europeana, document care sa aiba in acelasi timp si o dimensiune nationala, adica sa respecte particularitatile sistemului legal romanesc si stadiul economic din present. Traducerea unui cod de guvernanta este inoportuna atata timp cat nu ia in calcul realitatile economiei autohtone.
Sa faca posibila acceptarea codului pe piata de capital romaneasca, nu doar de o maniera formala, ci in substanta prevederilor sale. Acest aspect pare a fi dificil de realizat deoarece are o natura economica presupunand crearea acelor stimulente pentru companii de a-si adapta sistemul de guvernanta la cerintele europene.
In concluzie, consideram ca imbunatatirea sistemului de guvernanta corporativa poate constitui o strategie de crestere a performantei globale a companiilor, respectiv de majorare a pretului bursier al actiunilor lor si, implicit, a cresterii valorii firmelor.
[1] Prin Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2001/2006 privind modificarea si completarea Ordinului Ministerului Finantelor Publice 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile coforme cu directivele europene
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |