Tipuri de comunicare umana

Tipuri de comunicare umana

Complexitatea procesului, formele, continuturile si nivelurile comunicǎrii, diversitatea codurilor, canalelor, situatiilor, modalitǎtilor in care ea se produce, determinǎ necesitatea unei taxonomii. Fenomen plurideterminat, comunicarea admite o taxonomie largǎ, clasificandu-se dupǎ mai multe criterii:

Dupǎ parteneri (De Vito, Golu, Neculau, Moscovici):

-intrapersonalǎ - cu sine (monologul interior sau verbalizat)

-interpersonalǎ - intre douǎ persoane

-in grup mic - in cazul unei relatii grupale de tip fatǎ in fatǎ

-publicǎ - cand auditoriul este un public larg, in relatie directǎ (conferintǎ, miting) sau indirectǎ (presa scrisǎ, televiziune) cu emitǎtorul.

Dupǎ statutul interlocutorilor (Mucchielli, Ferry, Pǎun):  -verticalǎ (ierarhicǎ) - intre parteneri care au statute inegale (elev- profesor)

-orizontalǎ (reciprocǎ) - intre parteneri cu statute egale (elev-elev), profesor-profesor)

Dupǎ capacitatea autoreglǎrii (Wlodarski, Zlate, Paun):

-lateralizatǎ, unidirectionalǎ - farǎ feed-back (prin film, TV, radio, banda magneticǎ); forme care nu permit interactiunea

-nelateralizatǎ, unidirectionalǎ - cu feed-back determinat de prezenta interactiunii emitǎtor-receptor

Dupǎ caracteristicile codului (Berstein):

-restransǎ - poate deveni un handicap in insusirea cunostintelor si in reusita scolarǎ a unor persoane defavorizate social

-elaboratǎ (a clasei mijlocii) - este o conditie importantǎ pentru cei care beneficiazǎ de o educatie a vorbirii in familie, de modelele timpurii de comportament verbal adecvat.

Dupǎ finalitatea actului de comunicare (Smith, De Vito, Mucchielli, Neculau, Iacob):

- defensivǎ - cu rol de apǎrare a unei idei sau a propriului punct de vedere

- persuasivǎ - are scop de a determina pe cineva sǎ creadǎ sau sǎ facǎ ceva

- de intretinere - are scop de sustinere, suport, sprijin

- accidentalǎ - se caracterizeazǎ prin transmiterea intamplǎtoare de informatii, ce nu sunt vizate expres de emitǎtor si care, cu atat mai putin, sunt destinate procesului de invǎtare dezvoltat de receptor

- subiectivǎ - exprimǎ direct (verbal, paraverbal, nonverbal) starea afectivǎ a locutorului, din necesitatea descǎrcǎrii si reechilibrǎrii, in urma acumulǎrii unei tensiuni psihice (pozitive sau negative)

Dupǎ gradul de activare a continutului

- operantǎ - informatiile sunt supuse unor operatii de prelucrare

- latentǎ - unde informatiile pot fi activate atunci cand este nevoie

Dupǎ continuturile dominante, natura continutului (Hybes, Radu, Iacob):

- referentialǎ - vizeazǎ un anumit adevǎr (stiintific sau de altǎ naturǎ) care face obiectul mesajului

- operationalǎ (metodologicǎ) - vizeazǎ intelegerea acelui adevǎr, felul in care trebuie operat, mental sau practic, pentru ca adevǎrul transmis sǎ fie descifrat

- atitudinalǎ - valorizeazǎ cele transmise, situatia comunicǎrii si partenerul

Dupǎ suportul informational predilect (Rime, Radu):

- digitalǎ

- analogicǎ

Dupǎ sfera culturalǎ (Hall):

- intraculturalǎ

- interculturalǎ

Dupǎ codul folosit (Iacob, Neacsu):

- verbalǎ (oralǎ si scrisǎ)

- paraverbalǎ

-nonverbalǎ

-mixtǎ

Comunicarea oralǎ presupune intelegerea si exprimarea oralǎ. Cei care comunicǎ trebuie sǎ fie capabili sǎ actioneze eficient in situatii ce reclamǎ exprimarea oralǎ de idei si sentimente, farǎ blocaje generatoare de inhibitii involuntare, sǎ stǎpaneascǎ un vocabular adecvat pentru fiecare relatie socialǎ, sǎ descrie coerent o situatie, in functie de un anumit scop, sǎ utilizeze diferite forme de argumentare, sǎ expunǎ, argumenteze si dezbatǎ eficient. Formele orale (interventia, alocutiunea, toastul, conferinta, dezbaterea, discursul, dizertatia) sunt destinate de a fi rostite in fata unor grupuri de oameni si presupun convingerea auditoriului in functie de o anumitǎ temǎ.

Comunicarea scrisǎ presupune competente de exprimare scrisǎ. Printre recomandǎrile de care este util sǎ tinem seama se numǎrǎ urmatoarele (Neacsu I., 1990, apud E. Joita, 2003, p. 346):

-Sa avem in vedere posibile reveniri asupra textului;

-Sa adoptam o atitudine responsabilǎ cu privire la ceea ce scriem;

-Inainte de a ne exprima in scris, sa ne creem o stare de echilibru tensional (concentrarea ideilor si mentinerea unei stǎri de curiozitate);

-Sa ne decidem dinainte asupra textului, adoptand o atitudine exigentǎ;

-Sa ne sprijinim si pe alte suporturi de comunicare (limbajul auditiv-vizual)

Comunicarea vizualǎ apare in conditiile exprimǎrii dominant vizuale, bazatǎ pe lanturile de imagini; limbajul capǎtǎ o denumire specificǎ: limbaj iconic simbolic (sau figurativ). Lectura de tip iconic-simbolic oferǎ posibilitatea de a surprinde mai usor intertextualitatea mesajului, sa opereze in adancime. Se stie ca 80-90% din totalul informatiilor ce ajung in scoarta cerebralǎ sunt de naturǎ vizualǎ, iar cea mai mare parte din capacitatea de informatii se transmite cu ajutorul cercului; culorile si cifrele sunt mai repede si mai usor retinute decat literele si formele geometrice.

In functie de situatiile de comunicare, intalnim: comunicare de coprezentǎ, comunicare cooperantǎ si egalǎ intre neegali, comunicare cooperantǎ intre asemǎnǎtori, comunicare cooperantǎ, dar neegalǎ si comunicare normativǎ, de ierarhizare.

Comunicarea prin coprezentǎ presupune pǎstrarea contactului vizual, dominanta privirii reciproce a partenerilor. O coprezentǎ face posibilǎ perceptia diferitilor factori, care sunt independenti de vorbitori, dar care influenteazǎ relatia si chiar continutul mesajului (timpul derulǎrii vorbirii, momentul in care are loc comunicarea, spatiul - inchis sau deschis etc.).

Comunicarea cooperantǎ si egalǎ intre neegali poate avea loc datoritǎ unor obiective clare si duratelor determinate pentru desfǎsurare. Dominantǎ este nevoia de a forma o echipǎ, de a uni eforturile spre atingerea unui obiectiv, fapt ce determinǎ acceptarea egalitǎtii intre neegali.

Comunicarea cooperantǎ intre asemǎnǎtori poate fi consideratǎ o cooperare imediatǎ din care partenerii extrag indemnuri, sfaturi sau aflǎ modalitǎti de a reactiona (sincer sau simulat), de a accepta ori evita angajarea in vederea succesului unei actiuni.

Comunicarea cooperantǎ, dar neegalǎ poate fi generatǎ de incertitudinea fatǎ de valoarea interlocutorului, de neincrederea in legitimarea acestuia in raport cu situatia, tema, scopul urmǎrit. Cooperarea inseamnǎ posibilitatea ca fiecare sǎ-si exercite rolul, aceasta fiind ganditǎ ca un cadru de manifestare.

Comunicarea normativǎ de ierarhizare constituie o formǎ de prelungire si manifestare a comunicǎrii dintre neegali. Este cunoscutǎ a fi specificǎ relatia sef-subaltern in care asertiunile devin indemnuri, ordine. Astfel, afectivitatea relatiei este limitatǎ la norma deontologicǎ recunoscutǎ.

Capacitatea unui individ de a folosi o limbǎ naturalǎ in vederea comunicǎrii cu semenii sǎi este in mod esential o achizitie culturalǎ, un produs social-istoric si nu o amplǎ disponibilitate biologicǎ. Functia de comunicare a limbajului stǎ la baza cooperǎrii dintre membrii grupului social, a efectuǎrii unei activitǎti comune, a generalizǎrii experientei sociale si a genezei diferitelor forme ale constiintei sociale. Sistemul de semne lingvistice reprezintǎ mijlocul curent prin care rezultatele activitǎtii cognitive dobandite de cǎtre unii indivizi, devin accesibile altor indivizi umani.(Joita, Ilie, Vlad, Frǎsineanu, 2003, pp. 344-347)