Cadrul legal privind datoriile si creantele salariatilor, asigurarile si protectia sociala

CADRUL LEGAL PRIVIND DATORIILE SI CREANTELE SALARIATILOR, ASIGURARILE SI PROTECTIA SOCIALA

1. Reglementari legale privind calculul  datoriilor si creantelor salariatilor, asigurarile si protectia sociala

In momentul incheierii unui contract de munca, persoana incadrata dobandeste dreptul la munca, iar pentru munca prestata in conditiile prevazute in contract, va primi un salariu convenit la inchierea contractului.

Notiunea de salariu se utilizeaza numai pentru drepturile acordate celor care dodandesc calitatea de salariat, in urma incheierii unui contract individul de munca.

Conform Codului Fiscal aprobat prin Legea nr.571/2003, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca.

Impozitul aferent veniturilor din salarii se stabileste lunar, luand in calcul totalitatea sumelor primite in cursul unei luni, indiferent de perioada la care se refera cu exceptia salariilor si a altor drepturi salariale platite in trecut in baza unei hotarari judecatoresti definitive sau in cazul imposibilitatii platii lunare a salariilor, ca urmare a lipsei de disponibil in conturile bancare ale platitorului de salariu. Acestea din urma se defalca, in vederea impunerii, pe lunile la care se refera, cumulandu-se celelalte drepturi primite in lunile respective.

Sunt si anumite drepturi care se impoziteaza separat cum ar fi:

premiul anual acordat, potrivit legii, personalului din institutii publice si din regiile autonome cu specific deosebit, la care sunt stabilite prin hotarare a guvernului;

premiul anual acordat, potrivit reglementarilor proprii, aprobate in conditiile legii, de catre ceilalti  platitori de salarii si alte drepturi salariale care, conform legii, nu constitue fond de participare la profit;

stimulentele din fondul de participare la profit, acordate. Potrivit legii, salariatilor, dupa aprobarea bilantului contabil;

sumele platite membrilor fondatori ai unei societati comerciale, constitue prin subcsriptie publica, din cota de participare la profitul net;

sumele acordate, potrivit legii, pentru neefectuarea concediului de odihna;

indemnizatiile membrilor consiliilor de administratie din societatile comerciale.

Veniturile realizate de persoane fizice romane, sub forma de salarii si alte drepturi salariale, pentru activitati desfasurate in strainatate, in baza unor contracte incheiate de o unitate cu sediul in Romania, se impun cu cotele si in conditiile stabilite pentru impozitarea salariilor din Romania.

Nu se cuprind in venitul lunar impozabil si nu se impun sumele acordate in baza contractelor de munca, a statutelor si a dispozitiilor legale cu ocazia transferarii in alta localitate in interes de serviciu a unui salariat si pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare in interes de serviciu.

Diurna de deplasare pentru personalul din unitatile economice nu este cuprinsa in venitul lunar impozabil.

De asemenea, in categoria veniturilor impozabile  sunt incluse si ajutoarele sociale si alte ajutoare ce se acorda, potrivit legii, din bugetul asigurarilor sociale de stat, pensiile, alocatiile, indemnizatiile si orice suma de aceasta natura, acordate, potrivit legii, persoanelor cu copii, cu exceptia celor acordate din fondul de asigurari sociale de stat in caz de incapacitate temporara de munca si de maternitate, alimentatia de protectie, acordata potrivit legii, sumele reprezentand contributia la asigurarile sociale si contributia datorata de salariai la fondul pentru plata ajutorului de somaj, sumelw primite de salariati pentru munca prestata in perioada preavizului de concediere, compensatiile acordate salariatilor disponibilizati cu ocazia restructurarii agentilor economici, indiferent de forma de proprietate, precum si cheltuielile profesionale, care reprezinta 15% in deducerea de baza.

Aceasta suma nu se cuprinde in venitul lunar impozabil si nu se impune, numai pentru cei incadrati in baza unui contract individual de munca si numai unde acestia au functia de baza. Modul de utilizare a acestei sume, recunoscuta de lege ca o cheltuiala minima pentru refacerea capacitatii de munca, nu trebuie justificat cu acte.

In cazul salariatilor disponibilizati compensatiile acordate reprezentand pana la 6 salarii de baza nete,  nu sunt supuse impozitului pe salariu in urmatoarele conditii:

- salariatul a realizat o vechime in munca in aceeasi unitate de minimum 12 luni in baza unui contract incheiat pe durata nedeterminata;

vechimea in munca a fost realizata in ultimile 12 luni inainte de    disponibilizare;

- salariatul nu se afla in situatia de a fi trecut la pensie pentru limita de varsta.

Nu sunt impozabile nici platile compensatorii acordate salariatilor carora li s-au desfacut contractele individuale de munca in urma aplicarii programelor de restructurare, privatizare si lichidare.

Prin O.G. nr.6/1998 s-au redus transele de venit lunar impozabil la patru si s-au stabilit cote de calcul a impozitului. Transele de venit lunar impozabil se corecteaza semestrial cu indicele de crestere a castigului salarial mediu brut pe total economie, inregistrat in semestrul anterior. Prin aceasta se asigura mentinerea in timp a cotei medii de impozit pe salarii, intrucat, odata cu cresterea salariilor se gliseaza si scara de impozitare.

Transele de venit salarial impozabil si cotele de calcul aferente semestrului I anul 2004 sunt:

Din salariul, se retine si contributia la fondul pentru plata ajutorului de somaj, reprezentand 1% din salariul de baza, precum si o contributie de 9,5%.

Aceste contributii nu se cuprind in venitul lunar impozabil, ele fiind deduse din veniturile salariale inainte de calcularea impozitului pe salariu.

Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii si functioneaza descentralizat, pe baza principiului solidaritatii si subsidiaritatii in colectarea si utilizarea fondurilor.

Intreaga populatie a tarii cu unele exceptii prevazute de lege, este obligata sa contribuie la fondul national de asigurari sociale de sanatate. In cazul asiguratilor care au calitatea de angajat, contributia la asigurarile sociale de sanatate este de 6,5% din veniturile salariale brute. In categoria veniturilor salariale brute se includ si indemnizatiile cuvenite, potrivit legii, pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 2 ani, precum si indemnizatiile acordate personalului care lucreaza in sectorul productiei de aparare, pe perioada de intrerupere a activitatii.

Contributia la fondul social de sanatate, desi are caracter obligatoriu, nu afecteaza veniturile nete ale salariatului, deoarece se retine din impozit. Numai in masura in care valoarea contributiei excede valoarea impozitului, ceea ce depaseste se va retine direct din valoarea neta a salariului.

Din veniturile salariale, dupa deducerea contributiilor la fondul de somaj si asigurari sociale, se va retine impozitul pe salariu.

Contributiile pe care societatea trebuie sa le plateasca sunt: contributia de asigurari sociale, contributia agentilor economici la fondul de solidaritate si risc, contributia la asigurari de sanatate si cea pentru plata ajutorului de somaj.

Contributia de asigurari sociale baza de calcul este fondul total de salarii brute lunare realizate de asigurati, iar cotele sunt:

22% pentru conditii normale de munca;

25% pentru conditii deosebite de munca;

30% pentru conditii speciale de munca

Baza lunara de calcul la care angajatorul datoreaza contributia de asigurari sociale nu poate fi mai mare decat produsul dintre numarul mediu al asiguratilor si valoarea corespunzatoare a trei salarii medii brute lunare pe economie.

Contributia de asigurari sociale de sanatate, pentru societatea comerciala, baza de calcul o constitue fondul de salarii, iar cota este de 7%.

Contributia societatii comerciale pentru plata ajutorului de somaj este de 4% din care 1% contributia salariatilor si 3% contributia angajatorului.

Impozitul pe venitul global

Incepand cu data de 1 ianuarie 2000 a intrat in vigoare noul sistem de impunere, impozitul pe venitul global. Acest sistem de impunere se adreseaza contribuabililor persoane fizice si consta in aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil.

Impozitul pe venitul global reprezinta suma datorata de o persoana fizica pentru veniturile realizate intr-un an fiscal, in conditiile specificate de Legea nr.7/2001 privind impozitul pe venitul global.

Platitorii de impozit pe venitul global denumiti in continuare contribuabili sunt:

persoanele fizice romane cu domiciliul in Romania, pentru veniturile realizate atat in Romania, cat si in strainatate din activitati independente, salarii si cedarea folosintei bunurilor;

persoanele fizice romane fara domiciliu in Romania pentru veniturile realizate printr-o baza fixa sau sediu permanent sau intr-o perioada care totalizeaza mai mult de 183 de zile din anul fiscal;

persoanele fizice straine, pentru veniturile obtinute in Romania conform acordului de evitare a dublei impuneri, incheiat intre Romania si statul respect

Venitul brut reprezinta veniturile realizate in bani sau in natura pe genuri de activitati.

Venitul net anual din salarii al unui contribuabil se stabileste prin deducerea din venitul salarial brut a urmatoarelor cheltuieli:

a) contributiile obligatorii datorate de contribuabil (CAS, Fd. somaj, Fd. sanatate).

b) o cota de 15 % din deducerea personala de baza aferenta fiecarei luni, acordata o data cu deducerea personala de baza, cu titlu de cheltuieli profesionale, la locul de munca unde se afla functia de baza.

Cheltuielile deductibile reprezinta cheltuielile efectuate in cadrul activitatilor desfasurate in scopul realizarii venitului, in conditiile prevazute de legislatia in vigoare.

Deducerile personale reprezinta sumele neimpozbile acordate contribuabilului si care cuprind deducerea personala de baza si deducerile personale suplimentare.

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit potrivit  Codului Fiscal

intrat in vigoare la 01.01.2004 sunt:

venituri din activitati independente;

venituri din salarii;

venituri din cedarea folosintei bunurilor;

venituri din investitii;

venituri din pensii;

venituri din activitati agricole;

veniturile din premii si din jocuri de noroc;

venituri din alte surse.

In intelesul impozitului pe venit, urmatoarele venituri nu sunt impozabile:

- ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala acordate din bugetul de stat, din bugetul asigurarilor sociale de stat, indemnizatia de maternitate si pentru cresterea copilului pana la varsta de 2 ani.

- sumele incasate din asigurari de orice fel reprezentand despagubiri, sume asigurate precum si orice alte drepturi, cu exceptia castigurilor primite de la societatile de asigurari.

- sumele primite drept despagubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamitatilor naturale, cazurile de invaliditate sau deces.

- pensiile pentru invalizii de razboi, orfanii, vaduvele de razboi.

- contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in vigoare.

- sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare sau mecenat.

- veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile si mobile corporale din patrimoniul personal.

- drepturile in bani si in natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus, studentii si elevii unitatilor de invatamant din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.

- bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare in cadru institutionalizat.

- sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire si donatie.

- veniturile din agricultura si silvicultura.

- veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice si ai posturilor consulare pentru activitatile desfasurate in Romaniain calitatea lor oficiala.

- veniturile nete in valuta primite de membrii misiunilor diplomatice.

- veniturile primite de cetteni straini pentru activitatea de consultanta desfasurata in Romania.

- subventiile primite pentru achizitionarea de bunuri.

- premiile obtinute de sportivii medaliati la campionatele modiale, europene si la jocurile olimpice.

Perioada de impozitare este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.Fac exceptie de la prevederile legale, si anume, perioada impozabila este inferioara anului calendaristic, in situatia in care decesul contribuabilului survine in cursul anului sau in cazul tinerilor angajati pentru prima data in cursul anului fiscal si a celor pensionati inainte de incheierea anului fiscal.

Pentru determinarea impozitului pe venitul global, Ministerul Finantelor Publice stabileste si publica baremuri de impozitare cu aplicare lunara care se actualizeaza la inflatie, trimestrial. Pentru anul 2004, impozitul anual se calculeaza prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a baremului, corectat, prin ordin al ministrului finantelor publice, cu rata inflatiei realizate pe anul 2004, diminuata cu ½ dinrata inflatiei prognizate pe acest an.

La incheierea exercitiului financiar se publica baremul anual de impozitare. Acesta are la baza baremurile variabile pentru trimestr IV al anului

actualizate la inflatie si inmultite cu numarul de luni.

Deducerea personala de baza, incepand cu luna ianuarie 2004, este fixata la suma de 2.000.000 lei pe luna.

Deducerea personala suplimentara pentru sotia/sotul, copiii sau alti membri de familie, aflati in intretinere este de 0,5 inmultit cu deducerea personala de baza.

Contribuabili mai beneficiaza de deduceri personale suplimentare, in functie de situatia proprie sau a persoanelor aflate in intretinere, in afara sumelor rezultate din calculul precedent astfel:

a) 1,0 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul I si persoanele cu handicap grav;

b) 0,5 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul II si persoanele cu handicap accentuat.

Nu sunt considerate persoane aflate in intretinere acele persoane ale caror venituri,impozabile si neimpozabile, depasesc sumele reprezentand deduceri personale conform reglementarilor legale.

Total deducerilor suplimentare nu poate depasi 2,5 inmultit cu deducerea personala de baza.

Venitul brut realizat este reprezentat de venitul pentru munca efectiv prestata la care se adauga sporurile sau adaosurile la salariu: spor de vechime, spor pentru lucu de noapte, pentru lucru in zile de sambata, duminica sau sarbatori legale, pentru conditii deosebite de lucru, sport pentru diploma de doctor, indemnizatiile de conducere.

Contributiile datorate de angajat si care se scad din venitul brut sunt:

- contributia la asigurari sociale care se calculeaza prin aplicarea procentului de 9,5 % la veniturile  brute, plafonate insa la trei salarii medii pe economie (in prezent, salariul mediu pe economie este de 7.682.000 *3 =23.046.000);

-contributia la fondul de sanatate determinat prin aplicarea procentului de 6,5 % la venitul realizat de angajat;

- contributia la fondul de somaj determinat prin aplicarea procentului de 1% la salariul tarifar de incadrare.

Deducerile personale de baza si suplimentare se scad numai la locul  de munca la care persoana este incadrata prin contract de munca.

Dupa ce s-a determinat venitul net sau venitul impozabil, la acesta se aplica cota de impozit conform grilei de impozitare.

Impozitul pe salarii in situatiile concediilor medicale

Daca angajatul realizeaza venituri din salarii si in acelasi timp indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca, determinarea veniturilor brute si a venitului net sau impozabil se face distinct in functie de cauza generatoare a incapacitatii de munca. Din acest punct de vedere distingem:

incapacitate temporara de munca datorata bolilor obisnuite sau accidentelor in afara programului de munca;

incapacitate temporara de munca datorata bolilor profesionale, a unor boli ca tuberculoza, SIDA, cancer si a accidentelor in procesul muncii;

concedii de maternitate;

concedii pentru ingrijirea copilului bolnav pana la 7 ani sau cu handicap, pana la 18 ani;

concedii pentru cresterea copilului pana la 2 ani.

Cand in aceeasi luna se realizeaza atat venituri din munca efectiv prestata, cat si indemnizatii pentru incapacitate de munca, se procedeaza astfel:

- pentru munca prestata, venitul se determina raportand salariul tarifar de incadrare la numarul de zile lucratoare din luna si apoi se inmulteste cu numarul de zile lucrate; la aceasta suma se poate adauga sporuri stabilite procentual;

- pentru indemnizatiile de concediu se determina baza de calcul, apoi aceasta se inmulteste cu numarul de zile de concediu medical si cu procentul stabilit de lege, in functie de cauza generatoare a incapacitatii de munca;

- 75% pentru boli obisnuite si accidente in afara programului de munca;

- 100% pentru boli profesionale, accidente de munca si boli ca tuberculoza, SIDA sau cancer;

- 85% pentru toate celelalte.

Retinerile din salariu care se scad pentru determinarea venitului impozabil sunt: contributia la asigurarile sociale (9,5%) numai pentru venitul din munca efectiv prestata, fondul de sanatate (6,5%) tot pentru munca efectiv prestata si fondul de somaj (1%) din salariul tarifar de incadrare. Adaugand indemnizatia de concediu la salariul pentru munca efectiv prestata si insumand cu sporurile, se obtine venitul brut. Din acesta se scad deducerea de baza personala, cheltuielile profesionale, deducerile suplimentare si retinerile data exista, obtinandu-se astfel venitul net sau impozabil, la care se aplica grila de impozitare.

In ceea ce priveste impozitul pe salarii, acesta se retine lunar prin stopaj la sursa; angajatorul are obligatia sa-l verse bugetului de stat la data platii chenzinei a-II-a, dar nu mai tarziu de data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care s-a calculat.

La sfarsitul anului, dupa 1 noiembrie, angajatorul solicita La Administratia Financiara fisele ficale. Acestea sunt distincte pentru angajatii cu carte de munca si pentru colaboratori cu conventie. Fisele fiscale se completeaza in 3 exemplare lunar si contin date de indentificare ale angajatorului, date personale ale angajatului, venitul net realizat in fiecare luna, totalul deducerilor lunare de baza si suplimentare si impozitul retinut in fiecare luna, iar in luna decembrie, toate aceste elemente cumulat in an.

Daca angajatorul are sub 20 de angajati are obligatia ca la sfarsitul anului sa regularizeze impozitul retinut pe baza grilei de impozitare anuala. Regularizarea se face numai pentru angajatii care au lucrat in aceeasi unitate intregul an fiscal si nu au mai avut alte surse de venit.

Angajatorul va insrie diferenta de impozit retinuta sau restituita angajatorului. Ceilalti angajati vor primi un exemplar al fisei fiscale de la toate locurile unde au realizat venituri de natura salariilor. Pe baza fiselor primite, acestia intocmesc si depun pana cel tarziu la sfarsitul lui februarie anul urmator declaratia de impunere unde globarizeaza veniturile obtinute in an pe surse de venituri – de natura salariilor, din activitati independente, din cedarea drepturilor de autor pentru opere literare sau monumente si alte venituri ce nu au suportat impozit final.

Un exemplar al fiselor fiscale pentru venituri din salarii, impreuna cu declaratia de impunere se depun la Administratia Financiara a locului de domiciliu, iar al II-lea exemplar se va depune de angajator la Administratia Financiara pe teritoriul careia isi are sediul social.

Administratia Financiara intocmeste si remite persoanelor care au depus declaratia de impunere, instiintarea de plata sau decizia de impunere pana la 1 septembrie anul urmator obtinerii veniturilor. In baza acestuia se vor achita diferentele de impozit in termen de doua luni de la plata primirii deciziei de impunere. Dupa aceasta data se vor aplica majorari de intarziere.

Este posibil ca in cazuri justificate si argumentate, pe baza cererii scrise a platourilor de impozit, sa se obtina amanari la plata acestuia.

Cand angajatorul depune cu intarziere sau nu depune fisele fiscale, i se percep amenzi si penalitati, astfel;

la depunerea cu intarziere de pana la 30 de zile, 10% din impozitul datorat;

la depunerea cu intarziere de pana la 60 de zile, 30% din impozitul datorat;

dupa 60 de zile de intarziere, se aplica un procent de 50% din impozitul datorat;

La plata cu intarziere a impozitului se percep penalizari de 10% din impozitul datorat.

Contractul individual de munca si abligatiile angajatorilor

Mergand pe linia impusa de noul concept 'Practic in afaceri', Avocatnet.ro va prezinta mai jos un articol complet, care prezinta pasii de urmat de o societate comerciala pentru angajarea si mentinerea salariatilor sai, enumera si dezvolta contributiile la diferite fonduri (somaj, asigurari de sanatate, asigurari sociale, boli profesionale si accidente de munca, ITM), pe care angajatorii trebuie sa le plateasca in urma incheierii unor contracte de munca. In continuarea articolului despre pasii de urmat pentru infiintarea unei societati comerciale, Avocatnet.ro va prezinta un articol despre lucrurile pe care trebuie sa le faca un angajator pentru a nu scapa din vedere plata obligatiilor fata de stat.

Cuprinsul articolului:
1. Generalitati
2. Incheierea contractului individual de munca:
    - Legislatie aplicabile
    - Lorma
    - Continut
    - Obligatii ale angajatorului la momentul incheierii unui contract de munca.
    - Clauze minime intr-un contract de munca
    - Obligatia de inregistrare a contractului de munca la Inspectoratul teritorial de munca:
    - Perioada de proba
    - Obligatii viitoare ale angajatorilor.
3. Contributiile la care este obligat un angajator
Defalcate fiecare pe urmatoarele capitole:
- legislatie aplicabila,
- contribuabili,
- baza de calcul si cota contributiei / comisionului,
- termenul si modalitatea de plata
   - Contributia de asigurari sociale
   - Contributia de asigurari sociale de sanatate
   - Contributia la fondul de asigurare pentru somaj
   - Comisionul de plata la Inspectoratele teritoriale de munca
   - Contributia la fondul pentru accidente de munca si boli profesionale

Contractul individual de munca si obligatiile angajatorilor.

Legislatie aplicabila :
In general, contractul individual de munca (CIM) este guvernat in aspectele generale ale incheierii, modificarii sau incetarii sale, de mai multe acte normative. Printre ele prezinta importanta:

Codul muncii (Legea nr. 53/2003, publicat in Monitorul Oficial nr. 72 din 05.02.2003);

Legea nr.130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca, (Monitorul Oficial 355 din 07/27/1999) ;

Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca (Monitorul Oficial 582 din 11/29/1999);

Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national.

  Prin urmare, ori de cate doriti determinarea legislatiei aplicabile unui anumit raport de munca, acestea sunt actele normative cu care trebuie sa incepeti cautarea.

Legea nr.130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca, modificata si completata prin Ordonanta de Urgenta nr.136/1999 stabileste la art.1 ca 'Incadrarea in munca a unei persoane se realizeaza prin incheierea unui contract individual de munca intre persoana care presteaza munca si persoana fizica sau juridica in beneficiul care este prestata munca, denumita angajator'.

De la aceasta regula a incheierii unui contract individual de munca fac exceptie situatiile in care:

1. - munca este prestata in baza unor legi speciale, plata facandu-se in temeiul acestora;
2. - pentru lucrarile executate se primesc drepturi de autor.

Incheierea unui contract individual de munca inseamna parcurgerea mai multor pasi de catre angajator, de la momentul la care s-a decis asupra persoanei viitorului angajat.

  Urmeaza solicitarea de la viitorul angajat a unor acte necesare incheierii unui contract individual de munca, apoi procedura negocierii si respectiv semnarii contractului de munca, inregistrarea contractului de munca la Inspectoratul Teritorial al Muncii si, ulterior, plata contributiilor aferente salariului oferit angajatului.

Incheierea unui contract individual de munca
a. Forma
Incheierea unui contract individual de munca trebuie sa se faca de regula in forma scrisa. Aceasta obligatie este prevazuta atat de Codul Muncii in art. 16, alin 1, cat si de Legea 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca la art. 1 alin. 2. De la aceasta data (data incheierii contractului individual de munca in forma scrisa), angajatul dobandeste calitatea de salariat. Exceptia de la regula, este aceea ca un contract de munca incheiat in forma verbala care se prezupune a fi incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.

b. Continut
Daca nu stiti ce trebuie sa cuprinda un contract individual de munca, puteti merge la sediul Camerei de Munca din localitatea dvs., unde vi se va pune la dispozitie un model tipizat de contract individual de munca. Acest model contine clauze minimale inserabile intr-un contract individual de munca si poate fi utilizat pentru materializarea acelor contracte nu foarte complexe pe care societatea dvs. le incheie cu angajatii sai. Sfatul nostru este insa sa apelati la consultata de specialitate pentru adaptarea contractului de munca la situatia dvs. particulara. Pentru modelul cadru al contractului de munca puteti consulta Ordinul ministrului muncii si securitatii sociale nr. 64/28.02.2003 si modificat prin Ordinul ministrului muncii si securitatii sociale nr.76/2003.

c. Obligatii ale angajatorului la momentul incheierii unui contract de munca.
Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana care solicita angajarea ori, dupa caz, salariatul cu privire la clauzele generale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice. Aceasta informare va cuprinde, dupa caz, cel putin urmatoarele elemente:
    a) identitatea partilor;
    b) locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;
    c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;
    d) atributiile postului;
    e) riscurile specifice postului;
    f) data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;
    g) in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;
    h) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;
    i) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;
    j) salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
    k) durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana;
    l) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;
    m) durata perioadei de proba.

In situatia in care angajatorul nu isi executa obligatia de informare in termen de 15 zile de la momentul lansarii ofertei de incheiere sau modificare a contractului individual de munca ori, dupa caz, a prestarii activitatii in strainatate, salariatul este in drept sa sesizeze, in termen de 30 de zile, instanta judecatoreasca competenta si sa solicite despagubiri corespunzatoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii de catre angajator a obligatiei de informare.

Nerealizarea de catre angajator a obligatiei incheierii in forma scrisa a contractului individual de munca si primirea la munca a unei persoane pentru care nu a fost intocmit contract individual de munca sau conventie civila, de prestari de servicii dupa caz, constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit art.15 din Legea nr.130 / 1999 cu amenda de la 30 de milioane de lei la 60 de milioane de lei. Interesanta insa, in aceasta problema, este aplicarea paralela a prevederilor Codului Muncii (art. 16 alin 2 - care vorbeste de posibilitatea incheierii unui contract si intr-o alta forma decat cea scrisa) si cele ale Legii 130 / 1999, care vorbeste despre obligativitatea incheierii unui contract in forma scrisa.

d. Clauze minime intr-un contract de munca
Un rol foarte important in determinarea clauzelor minime care vor fi incluse intr-un contract e munca il are Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel national sau la nivel de ramura de activitate. Ultimul Contract colectiv de munca unic la nivel national are nr. 1116/01 si a fost incheiat la data de 30 ianuarie 2003 si a fost inregistrat la Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale cu nr. 1116/01 din 30 ianuarie 2003. Acest act a fost publicat in Monitorul Oficial cu numarul 2cc din data de 24 februarie 2003.

Importanta contractului colectiv de munca, ca si a Codului Muncii, consta in inlocuirea clauzelor inserate de parti intr-un contract individual de munca, daca aceste clauze sunt contrare prevederilor legale in vigoare sau sunt sub nivelul minim stabilit prin actele normative sau prin contracte colective de munca. Astfel, spre exemplu, daca prin contractul individual de munca se decide ca angajatul va avea 15 zile de concediu lunar, aceasta clauza va fi nula si inlocuita cu prevederea continuta in contractul colectiv de munca la nivel national, care stabileste ca 'Salariatii au dreptul in fiecare an calendaristic la un concediu de odihna platit, de minimum 21 de zile lucratoare.' (art. 56 din contract).

Spre exemplu, inserarea intr-un contract de munca a unor clauze care acorda salariatului conditii inferioare celor stabilite prin contractul colectiv de munca la nivel national duce la anularea acestor clauze si inlocuirea lor cu cele stipulate in contractul colectiv de munca la nivel national.

Contractul colectiv de munca la nivel national reglementeaza, printre altele:
1) zile libere - potrivit contractului colectiv de munca, salariatii au dreptul la zile libere platite pentru evenimente deosebite in familie, sau pentru alte situatii, dupa cum urmeaza:
    a) casatoria salariatului - 5 zile;
    b) casatoria unui copil - 2 zile;
    c) nasterea unui copil - 2 zile;
    d) decesul sotului, copilului, parintilor, socrilor - 3 zile;
    e) decesul bunicilor, fratilor, surorilor - 1 zi;
    f) donatorii de sange - conform legii;
    g) la schimbarea locului de munca in cadrul aceleiasi unitati, cu mutarea domiciliului in alta localitate - 5 zile.

Salariatii au dreptul la 30 de zile de concediu fara plata, acordat o singura data, pentru pregatirea si sustinerea lucrarii de diploma in invatamantul superior, seral si fara frecventa.
Pentru rezolvarea unor situatii personale, salariatii au dreptul la concedii fara plata.

2) concediul de odihna - salariatii au dreptul in fiecare an calendaristic la un concediu de odihna platit, de minimum 21 zile lucratoare. Fac exceptie:
    a) salariatii care au varsta sub 18 ani au dreptul, in fiecare an calendaristic, la un concediu platit de 24 de zile lucratoare;
    b) salariatii nou angajati, pentru primul an de activitate inscris in cartea de munca, au dreptul la un concediu de odihna platit cu o durata minima de 20 zile lucratoare.

In general, clauzele inserate intr-un contract de munca sunt urmare a negocierii directe intre angajator si viitorul angajat.

Contractul individual de munca se va incheia in trei exemplare, cate unul pentru fiecare parte si unul pentru a fi depus la Inspectoratul Teritorial de Munca.
In acelasi timp, in momentul incheierii unui contract individual de munca, angajatorul trebuie sa-i solicite viitorului sau angajat urmatoarele acte:
    - certificat medical eliberat de un medic de medicina muncii , din care sa reiasa ca persoana este apta pentru activitatea ce urmeaza sa o presteze
    - carnetul de munca (pana la 31.12.2006)
    - daca salariatul nu poseda carnet de munca , trebuie intocmita o declaratie prin care salariatul afirma pe propria raspundere ca nu a mai avut carnet de munca.
    - cazier judiciar.
    - copie a cartii de identitate sau buletinului de identitate al salariatului 

Obligatia de inregistrare a contractului de munca la Inspectoratul teritorial de munca:

Conform art. 8 al Legii nr. 130 din 1999 privind protectia persoanelor incadrate in munca, contractele individuale de munca incheiate de angajatori vor fi inregistrate, in termen de 20 de zile de la data incheierii lor, la inspectoratele teritoriale de munca.
Pentru inregistrarea contractelor individuale de munca, angajatorii mai sus enumerati trebuie sa depuna la inspectoratul teritorial de munca urmatoarele acte:
    - contractele individuale de munca (modelul cadru al contractului de munca a fost aprobat prin Ordinul ministrului muncii si securitatii sociale nr.64/28.02.2003 si modificat prin Ordinul ministrului muncii si securitatii sociale nr.76/2003)
    - taloanele medicale ale viitorilor angajati
    - copie dupa ultimul act de studiu al viitorului salariat
    - copie dupa certificatul de nastere al viitorului salariat
    - copie dupa buletinul de identitate al viitorului salariat
    - carnetele de munca.

Daca societatea comerciala angajatoare n-a mai avut anterior angajati, societatea trebuie sa se inregistreze la inspectoratul teritorial de munca. Pentru acest pas sunt necesare urmatoarele acte (alaturi de un biblioraft si trei dosare de incopciat):

    - actele societatii comerciale (copie si original): Certificat de inmatriculare, act constitutiv si hotarare judecatoreasca.
    - contractul individual de munca al salariatilor
    - certificat medical eliberat de un medic de medicina muncii , din care sa reiasa ca persoana este apta pentru activitatea ce urmeaza sa o presteze
    - carnetul de munca (pana la 31.12.2006)
    - daca salariatul nu poseda carnet de munca , trebuie intocmita o declaratie prin care salariatul afirma pe propria raspundere ca nu a mai avut carnet de munca.
    - cazier judiciar.
    - copie a cartii de identitate sau buletinului de identitate al salariatului

g. Perioada de proba
Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 30 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de conducere.
Pe durata executarii unui contract individual de munca nu poate fi stabilita decat o singura perioada de proba. Prin exceptie, salariatul poate fi supus la o noua perioada de proba in situatia in care acesta debuteaza la acelasi angajator intr-o noua functie sau profesie ori urmeaza sa presteze activitatea intr-un loc de munca cu conditii grele, vatamatoare sau periculoase. Neinformarea salariatului anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca cu privire la perioada de proba duce la decaderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate.
Angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post este interzisa. In cazul muncitorilor necalificati, perioada de proba are caracter exceptional si nu poate depasi 5 zile lucratoare. Absolventii institutiilor de invatamant se incadreaza, la debutul lor in profesie, pe baza unei perioade de proba cuprinse intre 3 si 6 luni.
Pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.
In privinta perioadei de proba, este important de stiut ca aceasta se constituie intr-o clauza a contractului individual de munca realizandu-se pe parcursul executarii acestuia si nu in afara lui. Prin urmare, obligatia inregistrarii contractului de munca (asa cum vom vedea in capitolul destinat inregistrarii contractului de munca) la Inspectoratul Teritorial de Munca exista chiar in situatia in care angajatul este in perioada de proba. Singurul efect major produs de angajarea unui salariat pentru o perioada de proba este faptul ca desfacerea contractului de munca la initiativa angajatorului se poate face fara preaviz.

h. Obligatii viitoare ale angajatorilor.
Pe parcursul executarii contractelor individuale de munca angajatorii au obligatia de a depune la inspectoratul teritorial de munca:
- actele emise in executarea, modificarea si incetarea contractelor individuale de munca, in termen de 5 zile de la perfectarea lor;
- trimestrial statele de plata a salariilor insotite de dovezile de plata a contributiei la fondul de somaj, fondul de asigurari sociale si dovada de plata a comisionului, pana la data de 20 a primei luni din trimestrul urmator (pentru societatile care nu au angajat un inspector de personal, autorizat sa efectueze inregistrarile in cartile de munca ale salariatilor proprii).
- lunar statele de plata a salariilor insotite de dovezile de plata a contributiei la fondul de somaj, fondul de asigurari sociale si dovada de plata a comisionului, pana la data de 20 a fiecarei luni (pentru societatile care au angajat un inspector de personal, autorizat sa efectueze inregistrarile in cartile de munca ale salariatilor proprii).

Obligatiile banesti datorate de angajatori pentru fiecare angajat sunt, in ordine:

Contributia de Asigurari Sociale,

Contributia la Fondul de Asigurare pentru Somaj, 

Contributia la Fondul de Asigurari Sociale de Sanatate,

Comisionul datorat Inspectoratelor Teritoriale de Munca

Contributia la fondul pentru accidente de munca si boli profesionale

  De asemenea, angajatorii au obligatia de a retine si vira lunar impozitul pe salarii datorat de angajati.

Contributia de Asigurari Sociale

a. Legislatie aplicabila
Legea nr. 19 / 2000, privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial nr. 140 din 1 aprilie 2000.

b. Contribuabili
Persoanele asigurate prin efectul legii si angajatorii acestora (acolo unde este cazul).
In sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca si functionarii publici;
II. persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in conditiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevazute la pct. I;
III. persoanele care beneficiaza de drepturi banesti lunare, ce se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, in conditiile legii, denumite in continuare someri;
 persoanele care realizeaza un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel putin 3 salarii medii brute, si care se afla in una dintre situatiile urmatoare:
    a) asociat unic, asociati, comanditari sau actionari;
    b) administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare sau de management;
    c) membri ai asociatiei familiale;
    d) persoane autorizate sa desfasoare activitati independente;
    e) persoane angajate in institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora;
    f) alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale;
V. persoanele care realizeaza prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel putin 3 salarii medii brute, si care se regasesc in doua sau mai multe situatii prevazute la pct.

Se pot asigura in sistemul public, pe baza de contract de asigurare sociala, in conditiile legii, persoanele care nu se regasesc in situatiile prevazute mai sus, cele care nu se afla in plata unor prestatii de asigurari sociale in sistemul public, cele care nu se regasesc in situatiile de la art. 38 alin. (1) lit. b) si c) din Legea 19 / 2000, precum si cele care nu sunt asigurate in alte sisteme de asigurari sociale, neintegrate in sistemul public.

c. Cotele de contributie de asigurari sociale:
Conform Legii nr. 519 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2004,  publicata in Monitorul Oficial nr. 864 din 4 decembrie 2003, in anul 2004 cotele de contributie de asigurari sociale sunt:
a) pentru conditii normale de munca - 31,5%;
b) pentru conditii deosebite de munca - 36,5%;
c) pentru conditii speciale de munca - 41,5% .

Cota contributiei individuale de asigurari sociale, datorata  de asigurat, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 9,5%, indiferent de conditiile de munca.
Explicatie
Aceste cote ale contributiei CAS sunt sume ale contributiilor asiguratilor (angajati si asigurati in baza unui contract de asigurare) si angajatorilor.
Astfel, potrivit legii, potrivit legislatiei in vigoare, cota CAS datorata de asigurat este 9,5%, indiferent de conditiile de munca.
Cota datorata de angajator –Contributia datorata de angajator este stabilita ca diferenta intre cota prevazuta de Legea 19/2000 pentru fiecare dintre cele trei categorii de munca si cota datorata de angajat. Astfel, pentru angajatii care muncesc in conditii normale de munca, cota datorata de angajator este de 22% din baza de calcul. Pentru angajatii care muncesc in conditii deosebite de munca, cota platita de angajator este de 27% din baza de calcul. La fel, pentru angajatii care muncesc in conditii speciale de munca, cota datorata de angajator este de 32% din baza de calcul.

d. Baza de calcul
Baza lunara de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale in cazul asiguratilor o constituie:
    a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile si adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de munca, in cazul asiguratilor care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca si functionarii publici, sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asiguratii persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in conditiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevazute mai sus;
    b) venitul lunar asigurat, prevazut in declaratia sau in contractul de asigurare sociala, care nu poate fi mai mic de o patrime din salariul mediu brut.

Baza lunara de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale pentru personalul roman trimis in misiune permanenta in strainatate de catre persoanele juridice din Romania este salariul brut lunar in lei, corespunzator functiei in care persoana respectiva este incadrata in tara, inclusiv sporurile si celelalte adaosuri care se acorda potrivit legii.
Baza de calcul prevazuta mai sus nu poate depasi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut. Potrivit art. 21 al Legii nr. 519 din 2003, salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2004 este de 7.682.000.

e. Termenele de plata de catre angajatori a contributiei de asigurari sociale:
Potrivit Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1644 din 21 noiembrie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor sectiunii a 5-a din cap. I din Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala, referitoare la activitatile de declarare si colectare a creantelor bugetare reprezentand contributii sociale publicat in MO 855 din 2 decembrie 2003:

Plata contributiilor de asigurari sociale se efectueaza pe baza de ordine de plata pentru Trezoreria Statului (OPHT), intocmite distinct pentru fiecare tip de contributie, in urmatoarele conturi:
1. Contributiile datorate de angajator se achita in contul 22.09.04.02 'Contributia de asigurari sociale de stat datorata de angajatori', deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in a caror raza angajatorii sau asimilatii acestora sunt luati in evidenta ca platitori de impozite si taxe.
2. Contributiile individuale de asigurari sociale retinute de la asigurati se achita potrivit legii in contul 22.09.04.03 'Contributia de asigurari sociale datorata de salariati si persoane asimilate salariatilor', deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in a caror raza angajatorii sunt inregistrati fiscal sau isi au domiciliul, dupa caz.

Incepand cu 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea si colectarea creantelor bugetare reprezentand contributii sociale de la persoane juridice si persoane fizice care au calitatea de angajator sau asimilat al acestora, denumite in continuare platitori de contributii sociale, se realizeaza de Ministerul Finantelor Publice prin unitatile fiscale teritoriale.
Contributiile sociale pentru care Ministerul Finantelor Publice prin organele fiscale teritoriale este competent sa desfasoare activitatilede declarare di colectare sunt:
    a) contributia de asigurari sociale datorata de angajator;
    b) contributia individuala de asigurari sociale retinuta de la asigurati;
    c) contributia de asigurari pentru somaj datorata de angajator;
    d) contributia individuala de asigurari pentru somaj retinuta de la asigurati;
    e) contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator;
    f) contributia pentru asigurari sociale de sanatate datorata de angajator, mai putin creantele bugetare si accesoriile acestora cesionate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare;
    g) contributia pentru asigurari sociale de sanatate retinuta de la asigurati, mai putin creantele bugetare si accesoriile acestora cesionate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare.

Dupa data de 1 ianuarie 2004, platitorii de contributii sociale au obligatia de a declara lunar contributiile sociale prevazute la art. 2 lit. a) - g) la organul fiscal competent (administratia financiara), pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza drepturile salariale si/sau veniturile de natura drepturilor salariale, dupa caz.
De asemenea, de la 1 ianuarie 2004, platitorii de contributii de asigurari sociale au obligatia de a depune lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se depun declaratiile, Declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat. Aceasta declaratie se depune la Casa Judeteana de Pensii, respectiv Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti.

Potrivit art. 28. al Ordonantei nr. Ordonanta nr. 86 din 08/28/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala publicata in Monitorul Oficial nr. 624 din 08/31/2003, persoanele juridice si persoanele fizice care au calitatea de angajator au obligatia sa declare contributiile sociale datorate, lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza drepturile salariale. Declararea se face la unitatile subordonate ale Ministerului Finantelor Publice unde sunt luate in evidenta ca platitori de impozite si taxe. Termenul de declarare a contributiilor sociale constituie si termen de plata.
Conform art. 3 pct 3 al Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1644 din 21 noiembrie 2003, in cazul in care platitorii de contributii sociale, persoane juridice, au sucursale si/sau puncte de lucru, declara obligatiile bugetare reprezentand contributii sociale, cumulat atat pentru activitatea proprie, cat si pentru activitatea sucursalelor si/sau punctelor de lucru, dupa caz, la organul fiscal la care persoana juridica este luata in evidenta ca platitor de impozite si taxe.

 Contributia la Fondul de Asigurare pentru Somaj

a. Lege aplicabila
Lege nr. 76 din 16 ianuarie 2002, privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 103 din 6 februarie 2002).

b. Contribuabili
Persoanele prevazute la rubrica “contribuabili” (cota de 1% aplicata asupra salariului lunar brut) si angajatorii acestora (cota de 3% aplicata asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asiguratii prin efectul legii).

c. Contribuabili asigurati prin efectul legii:
In sistemul asigurarilor pentru somaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
a) persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca sau persoanele care desfasoara activitati exclusiv pe baza de conventie civila de prestari de servicii si care realizeaza un venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de baza minime brute pe tara;
b) functionarii publici si alte persoane care desfasoara activitati pe baza actului de numire;
c) persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului;
d) militarii angajati pe baza de contract;
e) persoanele care au raport de munca in calitate de membru cooperator;
f) alte persoane care realizeaza venituri din activitati desfasurate potrivit legii si care nu se regasesc in una dintre situatiile prevazute la lit. a)-e).

d. Cota datorata de angajator  si baza de calcul a acesteia:
1.  Conform art. 24 al Legii nr. 519 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2004, (publicata in Monitorul Oficial nr. 864 din 4 decembrie 2003, in anul 2004) angajatorii au obligatia de a plati lunar cota de contributie la bugetul asigurarilor pentru somaj de 3% datorata asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de angajatii asigurati, prevazuta la art. 26 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

2.  Angajatorii au obligatia de a retine si vira lunar contributia individuala la bugetul asigurarilor pentru somaj, in cota de 1%, aplicata asupra salariului de baza lunar brut al salariatului, pentru:
a) persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca care realizeaza un venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de baza minime brute pe tara;
b) functionarii publici si alte persoane care desfasoara activitati pe baza actului de numire;
c) persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului;
d) militarii angajati pe baza de contract;
e) persoanele care au raport de munca in calitate de membru cooperator, asupra veniturilor brute lunare realizate.

e. Termenul de plata:
Potrivit Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1644 din 21 noiembrie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor sectiunii a 5-a din cap. I din Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala, referitoare la activitatile de declarare si colectare a creantelor bugetare reprezentand contributii sociale publicat in MO 855 din 2 decembrie 2003:

Plata contributiilor la bugetul asigurarilor pentru somaj se efectueaza de catre contribuabili persoane fizice sau juridice pe baza de ordine de plata pentru Trezoreria Statului (OPHT), intocmite distinct pentru fiecare contributie, in urmatoarele conturi:
1. Contributiile de asigurari pentru somaj, datorata de angajator se achita in contul 28.10.06.01 'Contributii ale angajatorilor si ale persoanelor juridice asimilate angajatorului', deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in a caror raza angajatorii sau asimilatii acestora sunt luati in evidenta ca platitori de impozite si taxe.
2. Contributia individuala de asigurari pentru somaj retinuta de la asigurati se achita in contul 28.10.06.02 'Contributii individuale', deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in a caror raza angajatorii sau asimilatii acestora sunt luati in evidenta ca platitori de impozite si taxe.

Incepand cu 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea si colectarea creantelor bugetare reprezentand contributii sociale de la persoane juridice si persoane fizice care au calitatea de angajator sau asimilat al acestora, denumite in continuare platitori de contributii sociale, se realizeaza de Ministerul Finantelor Publice prin unitatile fiscale teritoriale

Contributiile sociale pentru care Ministerul Finantelor Publice prin organele fiscale teritoriale este competent sa desfasoare activitatilede declarare di colectare sunt:
    a) contributia de asigurari sociale datorata de angajator;
    b) contributia individuala de asigurari sociale retinuta de la asigurati;
    c) contributia de asigurari pentru somaj datorata de angajator;
    d) contributia individuala de asigurari pentru somaj retinuta de la asigurati;
    e) contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator;
    f) contributia pentru asigurari sociale de sanatate datorata de angajator, mai putin creantele bugetare si accesoriile acestora cesionate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare;
    g) contributia pentru asigurari sociale de sanatate retinuta de la asigurati, mai putin creantele bugetare si accesoriile acestora cesionate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare(…)

Dupa data de 1 ianuarie 2004, platitorii de contributii sociale au obligatia de a declara lunar contributiile sociale prevazute la art. 2 lit. a) - g) la organul fiscal competent (administratia financiara), pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza drepturile salariale si/sau veniturile de natura drepturilor salariale, dupa caz.
De asemenea, de la 1 ianuarie 2004, platitorii de contributii la fondul de somaj au obligatia de a depune lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se depun declaratiile, Declaratia privind fondul de somaj. Aceasta declaratie se depune la Agentia Municipala de Ocupare a Fortei de Munca.

Potrivit art. 28. al Ordonantei nr. Ordonanta nr. 86 din 08/28/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala publicata in Monitorul Oficial nr. 624 din 08/31/2003, persoanele juridice si persoanele fizice care au calitatea de angajator au obligatia sa declare contributiile sociale datorate, lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza drepturile salariale. Declararea se face la unitatile subordonate ale Ministerului Finantelor Publice unde sunt luate in evidenta ca platitori de impozite si taxe. Termenul de declarare a contributiilor sociale constituie si termen de plata.
Conform art. 3 pct 3 al Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1644 din 21 noiembrie 2003, in cazul in care platitorii de contributii sociale, persoane juridice, au sucursale si/sau puncte de lucru, declara obligatiile bugetare reprezentand contributii sociale, cumulat atat pentru activitatea proprie, cat si pentru activitatea sucursalelor si/sau punctelor de lucru, dupa caz, la organul fiscal la care persoana juridica este luata in evidenta ca platitor de impozite si taxe.

Contributia la Fondul de Asigurari Sociale de Sanatate

a. Legislatie aplicabila
Ordonanta de Urgenta nr. 150 din 31 octombrie 2002, privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, publicata in Monitorul Oficial nr. 838 din 20 noiembrie 2002.

b. Contribuabili:
Obligatia virarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate revine persoanei juridice sau fizice care angajeaza persoane cu contract individual de munca, precum si persoanelor fizice, dupa caz.

c. Cota aplicabila, baza de calcul si sanctiunea neplatii contributiei
1. Sunt obligati la plata unor contributii catre fondul asigurarilor sociale de sanatate atat angajatorii, cat si angajatii sau asiguratii
2. Conform art. 52 din Ordonanta de Urgenta nr. 150 din 31 octombrie 2002, persoanele juridice sau fizice la care isi desfasoara activitatea asiguratii au obligatia sa calculeze si sa vireze casei de asigurari o contributie de 7% datorata pentru asigurarea sanatatii personalului din unitatea respectiva; acestea au obligatia sa anunte casei de asigurari orice schimbare care are loc in nivelul veniturilor; Persoanele juridice sau fizice prevazute mai sus au obligatia platii contributiei de 7% raportat la fondul de salarii realizat.
3. Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica asupra:
    a) veniturilor din salarii care se supun impozitului pe venit;
    b) veniturilor din activitati desfasurate de persoane care exercita profesii liberale sau autorizate potrivit legii sa desfasoare activitati independente;
    c) veniturilor din agricultura si silvicultura, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator si nu se incadreaza la lit. b);
    d) indemnizatiilor de somaj si alocatiilor de sprijin;
    e) veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, veniturilor din dividende si dobanzi si altor venituri care se supun impozitului pe venit numai in cazul in care nu realizeaza venituri de natura celor prevazute la lit. a) - d).
4. Contributia pentru asigurarile sociale de sanatate se deduce din impozitul pe salariu sau din impozitul pe venit, dupa caz, stabilit potrivit legii, si se varsa la casa judeteana de asigurari de sanatate.
5. Angajatorii si asiguratii care au obligatia platii contributiei in conditiile prezentei ordonante de urgenta si care nu o respecta datoreaza majorari pentru perioada de intarziere, egale cu majorarile aferente pentru intarzierea achitarii debitelor catre bugetul de stat. In cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului, CNAS, direct sau prin casele de asigurari, procedeaza la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorarilor de intarziere, potrivit legii.
6. Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune la banca sau la trezorerie, dupa caz, o data cu documentatia pentru plata salariilor si a altor venituri pentru salariati, documentele pentru plata contributiilor datorate fondului, platile efectuandu-se simultan sub control bancar, respectiv trezorerie.

d. Termen si modalitate de plata
Potrivit Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1644 din 21 noiembrie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor sectiunii a 5-a din cap. I din Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala, referitoare la activitatile de declarare si colectare a creantelor bugetare reprezentand contributii sociale publicat in MO 855 din 2 decembrie 2003:

Plata contributiilor pentru asigurari sociale de sanatate se efectueaza de catre contribuabilii persoane juridice sau fizice, pe baza de ordine de plata pentru Trezoreria Statului (OPHT), intocmite distinct pentru fiecare contributie, in urmatoarele conturi:
1. Contributiile datorate de persoane juridice si fizice care au calitatea de angajator sau asimilat al acestora se achita in contul 26.12.16.01 'Contributii de la persoane juridice sau fizice care angajeaza personal salariat', deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in a caror raza angajatorii sau asimilatii acestora sunt luati in evidenta ca platitori de impozite si taxe.
2. Contributiile pentru asigurari sociale de sanatate, retinute de la asigurati, se achita de persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator ori asimilat, in contul 26.12.16.02 'Contributia datorata de persoanele asigurate care au calitatea de angajat', deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in a caror raza angajatorii sunt luati in evidenta ca platitori de impozite si taxe.

Incepand cu 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea si colectarea creantelor bugetare reprezentand contributii sociale de la persoane juridice si persoane fizice care au calitatea de angajator sau asimilat al acestora, denumite in continuare platitori de contributii sociale, se realizeaza de Ministerul Finantelor Publice prin unitatile fiscale teritoriale

Contributiile sociale pentru care Ministerul Finantelor Publice prin organele fiscale teritoriale este competent sa desfasoare activitatilede declarare di colectare sunt:
    a) contributia de asigurari sociale datorata de angajator;
    b) contributia individuala de asigurari sociale retinuta de la asigurati;
    c) contributia de asigurari pentru somaj datorata de angajator;
    d) contributia individuala de asigurari pentru somaj retinuta de la asigurati;
    e) contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator;
    f) contributia pentru asigurari sociale de sanatate datorata de angajator, mai putin creantele bugetare si accesoriile acestora cesionate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare;
    g) contributia pentru asigurari sociale de sanatate retinuta de la asigurati, mai putin creantele bugetare si accesoriile acestora cesionate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare(…)
Dupa data de 1 ianuarie 2004, platitorii de contributii sociale au obligatia de a declara lunar contributiile sociale prevazute la art. 2 lit. a) - g) la organul fiscal competent, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza drepturile salariale si/sau veniturile de natura drepturilor salariale, dupa caz.
De asemenea, de la 1 ianuarie 2004, platitorii de contributii la fondul de asigurari sociale de sanatate au obligatia de a depune, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se depun declaratiile, o declaratie de notificare a schimbarilor produse in randul personalului salariat al societatii. Aceasta declaratie se depune la Casa de Asigurari de Sanatate, Judeteana sau a Municipiului Bucuresti (in functie de sector), ori de cate ori se produc schimbari in randul personalului salariat al societatii.

Potrivit art. 28. al Ordonantei nr. Ordonanta nr. 86 din 08/28/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala publicata in Monitorul Oficial nr. 624 din 08/31/2003, persoanele juridice si persoanele fizice care au calitatea de angajator au obligatia sa declare contributiile sociale datorate, lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se datoreaza drepturile salariale. Declararea se face la unitatile subordonate ale Ministerului Finantelor Publice unde sunt luate in evidenta ca platitori de impozite si taxe. Termenul de declarare a contributiilor sociale constituie si termen de plata.
Conform art. 3 pct 3 al Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1644 din 21 noiembrie 2003, in cazul in care platitorii de contributii sociale, persoane juridice, au sucursale si/sau puncte de lucru, declara obligatiile bugetare reprezentand contributii sociale, cumulat atat pentru activitatea proprie, cat si pentru activitatea sucursalelor si/sau punctelor de lucru, dupa caz, la organul fiscal la care persoana juridica este luata in evidenta ca platitor de impozite si taxe.

Contributia la fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale

a. Legislatia aplicabila
Lege nr. 346 din 06/05/2002, privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 454 din 06/27/2002.

b. Contribuabili
Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi:
a) persoanele care desfasoara activitati pe baza unui contract individual de munca, indiferent de durata acestuia, inclusiv functionarii publici;
b) persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate,
in conditiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevazute la lit. a);
c) somerii, pe toata durata efectuarii practicii profesionale in cadrul cursurilor organizate potrivit legii;
d) persoanele care desfasoara activitati exclusiv pe baza de conventii civile de prestari de servicii si care realizeaza un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel putin
3 salarii medii brute pe economia nationala;
e) ucenicii, elevii si studentii, pe toata durata efectuarii practicii profesionale.

c. Cota aplicabila si baza sa de calcul
Datoreaza contributii de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale urmatorii:
a) angajatorii, pentru asiguratii prevazuti la art. 5 si 7;
b) persoanele fizice, pentru asiguratii prevazuti la art. 6.

Cota contributiei lunare contributii de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se situeaza, potrivit Legii nr. 346/2002, in functie de clasa de risc, intre 0,5% si 4%, procent aplicat asupra fondului total de salarii brute lunare realizate.
Contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale nu se aplica asupra sumelor reprezentand:
a) prestatii de asigurari sociale care se suporta din fondurile asigurarilor sociale sau din fondurile angajatorului si care se platesc direct de catre acesta, potrivit legii;
b) drepturile platite potrivit dispozitiilor legale in cazul desfacerii contractelor individuale de munca, al incetarii calitatii de functionar public sau de membru cooperator, altele decat cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz;
c) diurnele de deplasare si de delegare, indemnizatiile de delegare, detasare si transfer, precum si drepturile de autor;
d) sumele reprezentand participarea salariatilor la profit;
e) premii si alte drepturi exceptate prin legi speciale.
Pentru anul 2004, conform art. 25 al Legii nr. 519 / 2003 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2004, (publicata in Monitorul Oficial nr. 864 din 4 decembrie 2003) cota de contributie privind  asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, datorate de angajatori este de 0,5% din fondul total de salarii brute lunare realizate.

d. Termene si modalitati de plata
Conform art. 25 al Legii nr. 519 / 2003 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2004, (publicata in Monitorul Oficial nr. 864 din 4 decembrie 2003) sumele aferente cotei de 0,5% prevazute de lege pentru asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, datorate de angajatori si de persoanele fizice care incheie contracte individuale de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale si care in acelasi timp sunt asigurate in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, se adauga la contributiile de asigurari sociale datorate de acestia si se vireaza la bugetul asigurarilor sociale de stat, in conditiile si la termenele stabilite de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. 

Comision la Inspectoratul Teritorial de Munca

a. Legislatie aplicabila
Legea nr. nr. 130 din 1999 privind protectia persoanelor incadrate in munca, publicata in Monitorul Oficial nr. 355 din 27 iulie 1999.

b. Contribuabili:
Contractele individuale de munca, incheiate angajatori vor fi inregistrate, in termen de 20 de zile de la data incheierii lor, la inspectoratul teritorial de munca. Angajatorii sunt obligati, in virtutea art. 12 al Legii nr. 130 din 1999 privind protectia persoanelor incadrate in munca, la plata unui comision catre Inspectoratele Teritoriale de Munca.

c. Cota aplicabila si baza de calcul a acesteia:
Angajatorii datoreaza comision pentru inspectoratele teritoriale de munca:
a) in valoare de 0,75% din fondul de salarii pentru angajatii carora inspectoratele teritoriale de munca le pastreaza carnetele de munca
b) in cota de 0,25% din fondul de salarii pentru angajatii carora le verifica inregistrarile pe care angajatorii le efectueaza ei insisi prin intermediul unei persoane autorizate.

d. Termenul de plata:
Plata comisionului se va efectua pana la sfarsitul lunii urmatoare celei pentru care este datorat.

e. Sanctiunea neplatii:
Neplata la termenul stabilit a comisionului atrage obligatia debitorului la plata unor majorari de intarziere, in conditiile prevazute de legislatia in vigoare.

2. Forme de salarizare, determinarea salariului

si documente specifice

Salariul, ca forma de venit ocupa unloc important si in sistemul contabilitatii, pentru ca acordarea salariilor presupune evidenta muncii depuse, cunoasterea calitatii acesteia, folosirea diferitelor sisteme de salarizare. Conform principiilor care caracterizeaza Legea salarizarii, liberalizare, negociere, protectie sociala, fiecare societate isi stabileste, prin contractul colectiv de munca propriul sistem de salarizare (sistemul tarifar, sistemul de sporuri, formele de salarizare, formele de premiere etc.), in conformitate cu prevederile legale si numai in limita posibilitatilor financiare proprii. Principiul fundamental al stabilirii salariului este acela al negocierilor intre reprezentantii unitatii si salariatilor, iar alte principii care caracterizeaza Legea salarizarii se refera la liberalizarea salariilor si la protectia sociala. Sistemul de salarizare care sta la baza fixarii salariilor individuale se stabileste potrivit normelor legale prin contracte colective de munca, in raport cu forma de organizare a unitatii, modul de finantare si caracterul unitatii. De la principiul negocierii fac exceptie salariile personalului institutiilor bugetare si ale regiilor autonome cu specific deosebit, care se stabilesc de catre Guvern dupa consultarea sindicatelor ; salariile conducatorilor de societati comerciale sau regii autonome, care se stabilesc de catre organele imputernicite sa numeasca aceste persoane.

Formele de salarizare utilizate in unitatile economice din tara noastra sunt :

1) salarizarea in acord aplicata in variantele :

a) acord direct, individual sau colectiv;

b) acord progresiv;

c) acord indirect;

2) salarizarea pe cote procentuale, remiza, etc;

3) salarizarea in regie (dupa timpul lucrat);

4) alte forme de salarizare, concepute de fiecare societate.

Principalele forme de salarizare aplicate actualmente in majoritatea statelor studiate sunt urmatoarele: salarizarea dupa timpul lucrat, salarizarea dupa rezultatele muncii si

salarizarea prin cote procentuale.

Salarizarea dupa timpul lucrat (in regie)

Salarizarea dupa timpul lucrat este cea mai veche si cea mai simpla forma de salarizare, raspandita atat in statele cu economie concurentiala consolidata, cat si in tarile aflate in momentul de fata pe drumul implementarii, respectiv al consolidarii unui astfel de mecanism. Astfel, baza de calcul luata in consideratie poate fi ora, ziua, saptamana sau luna. Orele lucrate peste timpul normal de lucru sau in zilele nelucratoare, adica orele suplimentare, sunt platite cu majorare care poate ajunge pana la 100% fata de salariul de baza.

La acest tip de salarizare apar urmatoarele corelatii:

1) salariul angajatilor pe unitatea de timp este constant, ceea ce inseamna ca marimea remuneratiei nu depinde de productia realizata;

2) cresterea productivitatii muncii opereaza astfel in favoarea patronului, in timp ce descresterea acesteia il favorizeaza pe salariat;.

3) in acelasi timp insa, avindu-se in vedere faptul ca, in situatia punerii in practica a unei astfel de salarizari nu se plateste, de obicei, productia efectiv realizata, aceasta modalitate de remunerare nu reprezinta pentru angajat un stimulent in vederea sporirii productivitatii muncii.

Salarizarea dupa timpul lucrat este practicata, de regula, acolo unde rezultatele muncii si productivitatea muncii nu pot fi comensurate cu precizie sau in locurile unde munca nu poate fi normata pentru a se stabili cu exactitate timpul normal de executare; in continuare este intalnita si in locurile in care se lucreaza cu materiale scumpe, iar riscul rebuturilor ar depasi eventualele economii de timp.

Forma de salarizare studiata se utilizeaza cu precadere acolo unde:

1) calitatea produselor prezinta mai mare importanta decat cantitatea lor, salarizarea in regie fiind mai indicata deoarece angajatul lucreaza linistit, atent la calitate, nefiind presat de timp;

2) intarzierile si intreruperile nu pot fi evitate, impiedicind folosirea continua a normelor de munca;

3) lucrarile care se efectueaza prezinta grad inalt de pericol;

4) exista si alti factori de stimulare, in afara de salariu, care contribuie la motivatia salariatului, indemnindu-l pentru obtinerea unei productii satisfacatoare din punct de vedere al cantitatii si calitatii.

Astfel de factori ar putea fi primele, dintre care amintim:

__ prime pentru economii de materiale, combustibili sau energie;

__ prime pentru prezenta regulata la lucru;

__ prime pentru riscurile locului de munca;

__ prime de kilometraj - la caile ferate, transporturile auto, etc;

__ prime de recuperare a intarzierii;

__ prime de calitate.

Salarizarea dupa rezultatele muncii (in acord)

In acest sistem, salariul personalului este raportat direct la munca prestata, masurata si normata dupa reguli concrete cunoscute. Salarizarea in acord se practica in toate statele care fac obiectul prezentei lucrari, putind aparea in variante multiple.

In timp ce salarizarea in acord individual se aplica fiecarui angajat in parte tinindu-se cont de aportul acestuia la obtinerea rezultatelor finale, cea in acord colectiv - sau global - intervine ori de cate ori o activitate nu se poate presta decat in colectiv sau in echipa. In cazul salarizarii in functie de rezultatele muncii, ceea ce se ia in consideratie este, in primul rand, randamentul salariatului – definit ca raportul intre productia efectiva si norma de productie fixata pe baza unei experiente indelungate, iar salariul este calculat pe baza unui salariu pe unitatea de produs.

In afara de randament, sunt avute in vedere si alte criterii pentru stabilirea salariului cum sunt costurile de productie - se urmareste realizarea unor economii de forta de munca, materii prime si materiale.

Premisele utilizarii salarizarii in acord sunt urmatoarele:

1) capacitatea de acord, aceasta fiind satisfacuta daca metoda de lucru este cunoscuta dinainte si rezultatul muncii poate fi exprimat cantitativ;

2) eficienta acordului, in sensul ca acesta este indicat daca salariati priceputi, instruiti si antrenati pot realiza munca intr-un mod impecabil.

Determinarea salariului in acord comporta doua etape: inainte de toate este stabilit salariul minim garantat pentru o productie normala. Imediat dupa aceea se fixeaza sporul de acord, in corelatie cu rezultatul muncii formeaza salariul orar la productie normala in conditiile prestarii muncii in acord. Salarizarea in acord este de obicei mai mare decat cea in regie. Se presupune ca in cazul angajatului salarizat in acord, spre deosebire de cel salarizat in regie, este vorba de o intensitate sporita a muncii.

Salarizarea in acord direct

In cazul acordului direct, salariul pe baza de tarife pe unitate de produs sau pe lucrare este direct proportional cu cantitatea de produse, lucrari sau alte unitati fizice executate. Salarizarea in acord direct se poate realiza prin doua modalitati si anume: cu bucata sau pe baza de norme de timp.

Salarizarea in acord direct cu bucata consta in aceea ca pentru executarea unei lucrari, piese sau operatii, se fixeaza o norma de timp si un salariu pe bucata. Acest salariu pe bucata se stabileste pornind de la salariul de incadrare pe ora. Daca norma de timp pe o bucata este mai mica de o ora, se imparte salariul pe ora la numarul de bucati ce revin unei ore. Daca, din contra, este mai mare de o ora, se inmulteste salariul pe ora cu timpul respectivei norme de munca exprimat in ore.

La salarizarea in acord pe baza normei de timp plata angajatului se face pe baza timpului de munca normat. El primeste salariul de incadrare pe timpul stabilit prin norma, chiar daca a efectuat lucrarea intr-un timp mai scurt. Aceasta inseamna ca poate influenta in sensul micsorarii costurilor generale pe unitatea de produs. Nu poate influenta insa costurile directe pe unitatea de produs.

Timpul de baza il formeaza suma timpilor efectivi consumati cu desfasurarea tuturor sectiunilor proceselor necesare pentru conducerea planificata a unui ciclu de munca.

Timpul de odihna este suma tuturor timpilor necesari pentru odihna salariatilor in cadrul programului de lucru.

Timpul partial are in vedere consumul de timp datorat dereglarilor survenite la masina, intreruperi personale precum si cel trebuincios activitatilor suplimentare.

Salarizarea in acord indirect

Caracteristica salarizarii in acord indirect este aceea ca ea se refera la salariatii care, desi nu participa nemijlocit la obtinerea produsului final, ca cei salarizati in acord direct, au o contributie importanta, ajutindu-i pe acestia, creindu-le conditii favorabile pentru desfasurarea fara intreruperi a activitatii lor. Influentand in mare masura rezultatele angajatilor salarizati in acord direct, este corect ca salarizarea celor ce ii servesc sa depinda de realizarile acestora

Exemple comune mai multor ramuri si altele specifice catorva ramuri:

1) exemple comune mai multor ramuri: angajati in activitatea de intretinere - mecanici, lacatusi, electronisti, masinisti pentru podurile rulante, instalatori, macaragii, laboranti, controlori tehnici de calitate, primitori-distribuitori, etc;

2) exemple specifice anumitor ramuri:

-in mine subterane: mecanici de pompe, mecanici de locomotive Diesel miniere, semnalisti-cuplatori;

-in constructii: salariati care servesc formatii direct productive -dulgheri, fierari-betonisti, betonisti.

Salarizarea in acord progresiv

Aceasta forma de salarizare este practicata in mod exceptional, salariul creste mai repede decat productia realizata de angajat, tariful majorindu-se progresiv dupa o anumita scara pentru productia realizata. Acest sistem este utilizat la locurile de munca unde exista un interes deosebit pentru cresterea productiei.

Salarizarea in acord regresiv

Aceasta forma de salarizare se aplica in special pentru statele care au o economie de piata consolidata. Ea s-a vrut a fi o corectura la salarizarea in acord progresiv si a fost motivata prin faptul ca salariatul isi datoreaza rezultatele muncii sale conditiilor tehnico-economice pe care i le-a asigurat patronul. Cele mai cunoscute forme de acord regresiv sunt: sistemul Towne-Halsey, sistemul Rowan, sistemul Barth si sistemul Bedaux.

Sistemul Towne-Halsey: acest sistem a fost imaginat de catre Henry R. Towne in Statele Unite, in anul 1885 si perfectionat in 1891 de F. A. Halsey, director al unei uzine din Canada, de unde s-a raspandit apoi in Marea Britanie. Sistemul Towne-Halsey poate fi considerat o replica la salarizarea in acord direct in care rezultatele oricarui efort suplimentar depus de angajat revin exclusiv acestuia. In acest model rezultatele se impart intre salariat si patron. Caracteristicile sistemului Towne-Halsey sunt urmatoarele:

calcularea salariului pe baza remuneratiei orare stabilite si a realizarilor efective corelate cu normele de timp; acestea raman neschimbate atata timp cat metoda de lucru nu se modifica;

angajatul are dreptul la un salariu minim garantat, chiar daca nu-si realizeaza integral norma; aceasta trasatura reprezinta un compromis intre salarizarea in acord direct si cea in regie;

pentru depasirea normei de lucru, angajatul primeste o prima al carei cuantum se stabileste cu anticipatie; majoritatea organizatiilor au fixat-o la 50% din echivalentul banesc al economiei de timp curent pentru depasirea normei.

Acest sistem de salarizare este criticat prin faptul ca defavorizeaza angajatul. Realitatea a demonstrat ca atunci cand proportia primei este de 50%, patronul stabilind in acelasi timp norme accesibile pentru subordonatii sai, realizindu-se in final o scadere a costurilor si a preturilor de vanzare, salariatii vad in practicarea acestui sitem un factor de stabilitate in utilizarea fortei de munca.

Sistemul Rowan : Acest sistem a fost aplicat pentru prima data in anul 1901 la uzina cu acelasi nume din Glasgow, ulterior dezvoltindu-se in Franta, dar si in Japonia. Si in acest caz se acorda salariatului o prima pentru productia realizata in timpul economisit dupa indeplinirea normei. Prima se calculeaza in doua etape:

mai intai se calculeaza timpul economisit ca diferenta intre timpul normat si cel efectiv consumat;

prin raportarea acestei diferente la timpul normat, se obtine coeficientul primei.

Deoarece timpul normat este de regula mai mare decat cel consumat, coeficientul primei care rezult_ in sistemul Rowan este mai mic decat in cazul cand raportarea s-ar face la timpul consumat.

Sistemul Bedaux : Originalitatea lui consta in evaluarea muncii in unitati denumite initial „bedaux”, apoi „B” sau mai simplu „puncte”, cu care se masoara cantitatea de munca prestata intr-un minut de catre un salariat normal. Este supranumit „sistemul primelor pe puncte”, acesta aplicindu-se pe larg in state precum Franta, Germania sau Marea Britanie. In functie de specificul fiecarui efort, la stabilirea punctelor „B” se tine seama de repausul cuvenit, majorindu-se timpul cu un coeficient de repaus corespunzator efortului respectiv si conditiilor in care se desfasoara. Acest concept al unitatii de munca standard este considerat ca cea mai importanta contributie adusa de Bedaux la metodele de stimulare a productiei prin salarizare. Viteza „normala” de lucru este considerata la 60 de puncte pe ora, iar cea optima la 80. Pentru fiecare operatie se stabileste un numar de puncte considerat drept norma. Norma zilnica a lucratorului este si ea exprimata in puncte sau unitati Bedaux si este denumita Bedaux minimum. Timpul efectiv se calculeaza in aceleasi unitati. Salariul pentru un punct Bedaux se stabileste prin raportarea salariului orar de baza la cele 60 de puncte corespunzatoare muncii normale care trebuie prestata timp de o ora.

Sistemul Bedaux prezinta urmatoarele avantaje:

eventuala modificare a salariului pe ora nu presupune si modificarea numarului de puncte pe produs;

sistemul de puncte stabilit in vederea salarizarii poate fi folosit ca instrument de conducere in scopul realizarii controlului productiei;

permite stabilirea costului real al fiecarui produs.

Ca dezavantaje ale practicarii acestui sistem enumeram:

implica importante cheltuieli pentru aplicare si prezinta un grad ridicat de complexitate; complexitatea sistemului ingreuneaza intelegerea de catre angajati a modului de determinare a punctelor, ceea ce conduce la neincrederea acestora si diminueaza efectul stimulator al sistemului;

faptul ca prima cuvenita salariatilor reprezinta numai 75% din economia de timp realizata, constituie frecvent sursa de nemultumiri si chiar conflicte.

Salarizarea in acord diferential

Acest tip de salarizare se caracterizeaza prin utilizarea a doua sau mai multe niveluri de salariu de incadrare corespunzatoare diferitelor grade de accesibilitate a normelor. In esenta in acest sistem, cei care nu realizeaza norma sunt penalizati in doua moduri: nu primesc integral salariul dupa timp, pentru timpul efectiv lucrat, pe de o parte, si sunt remunerati pe baza unui salariu de incadrare mai scazut, pe de alta parte.

Cele mai cunoscute sisteme de acest gen sunt: sistemul Taylor, sistemul Merrick, sistemul Gantt si sistemul Harlimgton-Emerson.

Sistemul Taylor

Sistemul salariului de incadrare diferential al lui Taylor, spre deosebire de sistemele in care salariul pe unitatea de produs obtinut de angajat scade pe masura ce productivitatea creste, foloseste principiul opus, al cresterii salariului pe unitate, indata ce salariatul a atins norma. Acest model este folosit cu precadere in Statele Unite, Japonia si Germania.

Trasaturile caracteristice ale sistemului Taylor sunt urmatoarele:

absenta unui salariu minim garantat in cazul neindeplinirii normei;

salariul platit pe lucrare pana la indeplinirea normei este cu mult inferior celui platit angajatilor care indeplinesc sau depasesc norma. Salariul acestora din urma este cu 25-50% mai mare fata de cel platit acelora care nu indeplinesc norma;

pentru acestia din urma, a prevazut penalizari, negarantind un salariu minim in raport cu timpul lucrat.

Procentele primelor respectiv ale penalizarilor sunt la latitudinea managementului firmelor. Sistemul Taylor propune procente mari la penalizari in vederea eliminarii angajatilor cu performante nesatisfacatoare.

Criticile aduse acestuia sunt prin urmatoarele: surmenajul, pericolul de supraproductie fara o micsorare corespunzatoare a costurilor si suprimarea initiativei angajatului. Data fiind ostilitatea salariatilor fata de acest sistem, se intalneste rar in practica, iar intreprinderile care il folosesc se gasesc permanent in conflict cu angajatii care, din diferite motive, nu pot sa-si indeplineasca norma.

Sistemul Merrick.

Acest sistem mai este denumit si sistemul cu tarife multiple. In locul celor doua trepte ale salariilor de incadrare, Merrick a introdus o a treia treapta, intermediara, menita sa incurajeze angajatii care se straduiesc sa indeplineasca norma fara insa a reusi sa o atinga, cel putin in faza in care ei nu si-au insusit inca perfect indemanarea si cunostintele necesare in acest scop. Aceste trepte sunt urmatoarele:

-82% din totalul angajatilor sa fie platiti cu salariul de baza, fara nici o prima;

-17% din totalul angajatilor sa fie platiti cu un salariu mediu compus din salariul minim plus 10% prima;

-1% din totalul angajatilor sa fie platiti cu un salariu maxim compus din salariul minim plus 20% prima.

Aceste proportii au fost stabilite pe baze statistice si au caracter pur orientat Fiecare firma poate aduce ajustarile necesare in functie de performantele angajatilor.Acest sistem este avantajos mai ales in perspectiva noilor angajati care trebuie stimulati sa-si sporeasca din ce in ce mai mult eficienta la locul de munca.

Sistemul Gantt.

Acest sistem este deasemenea considerat ca o varianta  a sistemului Taylor.

Caracteristicile sale sunt urmatoarele:

-norma se stabileste pe baza studiului timpului de lucru, la un nivel destul de ridicat, ca si in sistemul Taylor;

-spre deosebire de sistemul Taylor care prevedea o salarizare punitiva pentru cei care nu indeplineau norma, Gantt a prevazut ca acestia sa fie remunerati cu salariul dupa timpul lucrat, care este mai mic decat salariul in acord;

-garanteaza un salariu minim pe baza salariului orar, in cazul neindeplinirii normei :  „garantia Manchester” ;

-pentru cei care depasesc norma, se prevede acordarea unei bonificatii care reprezinta 25-50% din salariul de baza cuvenit pe timpul economisit.

Putem considera acest sistem ca fiind un sistem de plata in regie, in cazul neindeplinirii normei, si ca un sistem de plata in acord, cand se indeplineste norma.

Sistemul Harlington-Emerson

Acesta se bazeaza pe eficienta in munca a fiecarui angajat, calculata pe o anumita perioada de timp – de obicei o saptamana.

In functie de eficienta, salariatii sunt clasificati in trei grupe:

-grupa I: cu eficienta pana la 66% fara de norma. In acest caz, angajatul primeste un salariu minim garantat.

-grupa a II-a: cu eficienta intre 67-100%, angajatul primeste o prima care creste pana aproape de 10% in cazul unei eficiente intre 67-90% si cu inca 10% fara de salariul de baza, in cazul unei eficiente intre 91-100%.

-grupa a III-a: la o eficienta care depaseste 100%, pentru fiecare procent de eficienta, prima creste automat cu un procent aplicat salariului dupa timpul lucrat.

Acest sistem prezinta avantajul de a nu incuraja angajatul sa faca eforturi excesive, insotite uneori de deteriorarea calitatii produselor. Dezavantajul consta in cresterea relativ lenta a primei pana la eficienta de 90%. Sistemul de salarizare Harlington-Emerson s-a introdus in Statele Unite, ulterior raspandindu-se in Marea Britanie si Japonia, fie in forma initiala, fie in forma unei variante caracterizate prin faptul ca prima de eficienta  incepe a fi platita numai dupa realizarea a 80% din norma. Peste acest nivel, prima creste constant cu 1,25% pentru fiecare procent.

Salarizarea pe baza de cote procentuale

Aceasta forma de salarizare se aplica  personalului din sectoarele de achizitii, desfaceri sau prestari de servicii. Salarizarea pe baza de tarife sau cote procentuale are ca scop stimularea activitatii comerciale privind vanzarea de produse sau de prestatii de servicii. Persoanele antrenate in astfel de activitati nu fac parte din personalul permanent al intreprinderii, cu contract de munca pe durata nedeterminata. Legatura lor cu intreprinderea este stabilita prin contracte speciale de prestari de servicii.

Alte forme de salarizare

Salarizarea dupa timp cu randament controlat

Aceasta forma de salarizare a aparut si s-a impus, in conditiile economiei moderne, in industriile Statelor Unite si Frantei, in locurile de munca cu activitate organizata la banda. Salariatii sunt impartiti in trei categorii: angajati in formare, angajati calificati si angajati foarte calificati. Personalul calificat trebuie sa reprezinte 50% din total, iar celelalte categorii extreme respectiv angajatii in formare si angajatii foarte calificati, cate 20%, restul membrilor organizatiilor fiind reprezentati de managementul firmei.

Salarizarea dupa timpul alocat

Acest tip de salarizare - cu cele doua forme ale sale, respectiv „sistemul oreistandard” si „sistemul minutului-standard” - reprezinta de fapt o forma particulara a salarizarii dupa norma de timp. Ea este asemanatoare cu plata in acord dupa numarul pieselor realizate deoarece in ambele sisteme plata este direct proportionala cu munca prestata. Deosebirea consta in faptul ca, in loc de a se fixa un salariu pentru fiecare unitate produsa, ca la plata in acord, se stabileste o norma de timp pentru fabricarea unei piese sau efectuarea unei anumite operatii; angajatul este platit pe baza salariului sau orar, in functie de munca efectiv prestata in decursul unei ore, care insa poate depasi munca prevazuta dupa „norma orara”

Salarizarea in functie de cerinte

Obiectivul acestui tip de salarizare este acela de a corela marimea salariului cu cerintele corporale, spirituale si sufletesti pe care le presupune fiecare slujba sau cu alte cuvinte de a asigura o concordanta intre exigentele postului si recompensa.

Cu ajutorul evaluarii muncii sunt masurate diferentele obiective in ceea ce priveste dificultatile muncii care apar ca urmare a diferitelor cerinte in cadrul fiecarui loc de munca sau al etapelor procesului de munca.

Etapele procesului de evaluare a muncii sunt: descrierea muncii, respectiv a locurilor de munca, determinarea cerintelor dupa fel si dimensiune, determinarea valorii totale a muncii respectiv stabilirea salariilor in functie de valoarea totala a muncii. Exprimarea cantitativa a cerintelor se poate realiza fie prin dispunere in serie, fie prin dispunere in trepte. In cazul dispunerii in serie, activitatile vor fi ordonate intr-o serie, la care munca cu cel mai inalt grad de dificultate va fi pozitionata pe primul loc, in timp ce activitatea cu cel mai scazut grad de dificultate se va clasa pe ultimul loc. In cazul dispunerii in trepte, vor fi stabilite ierarhii ale cerintelor cu ajutorul carora se vor ordona diversele activitati. Activitatile care au acelasi grad de dificultate vor fi ordonate in cadrul aceleiasi trepte. Pentru determinarea salariilor angajatilor se foloseste cel mai frecvent procedeul grupelor de salarizare, care este incorpotat in cadrul modelului dispunerii in trepte, pe baza formarii treptelor cu grad de dificultate diferit vor fi stabilite grupele de salarizare.

Salarizarea bazata pe deprinderi multiple

Angajatii vor fi platiti pe baza numarului diferitelor capacitati pe care le-au invatat si stiu sa le puna in practica. Obiectivul acestui sistem este acela de a-i stimula pe angajati in a-si largi calificarile. Acest tip de salarizare se foloseste mai ales in cazul grupelor de lucrari partial autonome.

Salarizarea bazata pe merit

Obiectivul acordarii acestui tip de remunerare este imbunatatirea performantelor angajatilor si a organizatiilor acestora. Acest sistem se aplica atat angajatilor din sectorul public, cat si celor din sectorul privat sau mixt.

Politica platii pe baza de merit va trebui incorporata in cadrul managementului performantei si inclusa in cultura fiecarei organizatii. Sistemul managerial care prevede acordarea acestui tip de stimulent va trebui acceptat de toti membrii organizatiei.

Se va urmari sa se asigure salariatilor plata in corelatie cu nivelul pietii, dar, in acelasi timp, trebuie sa se tina cont de aportul fiecaruia la prosperitatea organizatiei. Angajatii care sunt detinatorii unor salarii scazute vor reactiona negativ daca li se va spune ca este necesar sa munceasca mai mult pentru o recompensa mai mare.

Salarizarea bazata pe competenta

Competenta reprezinta suma globala a tuturor cunostintelor necesare pentru indeplinirea unei functii in mod satisfacator, oricare ar fi modalitatea de insusire a acestora.

Filosofia care serveste ca fundament pentru plata bazata pe competenta este asemanatoare cu cea a programelor salariale din cadrul invatamantului superior. Noii angajati pornesc cu niveluri mai mici de salarizare si progreseaza pe baza dobandirii competentelor individuale. Intr-un astfel de sistem exista stadii de cariera si doar persoanele cele mai competente pot progresa spre cele mai inalte niveluri de salarizare.

Acest model prevede stimulente pentru ca angajatii sa-si imbunatateasca abilitatea in exercitarea propriilor meserii. Angajatii sunt rasplatiti cu mariri de salariu cand se adauga noi cunostinte sau aptitudini sau cand demonstreaza un nivel de competenta ridicat fata de capabilitatile deja existente. Ideea esentiala pentru punerea in practica a acestui sistem se concentreaza pe capabilitatile angajatilor. Noul model se bazeaza pe o premisa simpla: cu cat angajatul este mai competent, cu atat angajatorul se asteapta la mai mult si isi permite sa-l plateasca mai bine.

Salarizarea ce are la baza performanta

Salarizarea pentru performanta poate implica cateva planuri de plata sau de sporire a platilor care incearca sa creeze o conexiune directa intre performantele salariatilor si recompensa.

Salarizarea de tip premial

Avem de a face cu o salarizare de tip premial daca, la un salariu de baza convenit, se plateste o prima pentru rezultate deosebite, peste cele medii, obtinute de catre angajati.

Rezultatele deosebite pot consta, de exemplu, intr-o productie sporita din punct de vedere cantitativ si/sau calitativ, o utilizare foarte eficienta a mijloacelor de productie si o excelenta valorificare a materialelor, un procent scazut de deseuri sau respectarea termenelor.

Dupa indicatorul de referinta putem deosebi urmatoarele tipuri de prime:

prime in functie de productia cantitativa: ele pot inlocui salarizarea in acord daca nu pot fi determinati timpi de pregatire exacti;

prime de calitate: ele sunt platite pentru o sporire a rezultatelor calitative ale productiei, de exemplu scaderea deseurilor, reducerea timpilor morti;

prime de economisire: ele vor fi acordate pentru reducerea consumului factorilor de productie pe unitatea de produs;

prime pentru modul de utilizare: prin acestea se asigura o utilizare mai buna a mijloacelor de productie.

La stabilirea salariului premial trebuie avute in vedere urmatoarele:

salariul de baza;

indicatorii de referinta, precum si perioada de premiere;

anvergura premiului: diferenta intre limita maxima si minima a premiului;

evolutia premiilor dupa puterea de influienta a angajatilor.

Salariul premial se aplica inainte de toate acolo unde odata cu implementarea din ce in ce mai intensa a sistemelor de fabricatie reglate cu ajutorul calculatorului, puterea de influenta a rezultatelor productiei cu ajutorul angajatilor scade.

Salarizarea pe baza de bacsis

Acest tip de salarizare este practicat  in sectoare de activitate specifice, pentru salariatii care lucreaza cu clientela, in special cei din hoteluri, restaurante si coafura. Bacsisul poate constitui remuneratia exclusiva a unui salariat sau poate completa un salariu de baza.

Analiza cheltuielilor pe baza metodei  “direct costing”

Caracteristica principala a acestei metode este aceea ca numai costurile variabile sunt considerate costuri de productie si sunt incluse: materialele directe, manopera directa, C.A.S. si cota de protectie sociala aplicate asupra salariilor directe si partea variabila a costurilor indirecte. Costul unitar nu contine nici un element al cheltuielilor fixe, iar marja bruta de acoperire rezulta prin scaderea din valoarea vanzarilor a costului de productie.

Marja bruta de acoperire reprezinta valoarea ramasa in urma scaderii cheltuielilor variabile din totalul vanzarilor si, are rolul de a acoperii cheltuielile fixe ale perioadei. Intreprinderea va obtine profit in cazul in care marja de acoperire este mai mare decat cheltuielile fixe, iar contrar se vor inregistra pierderi. Managerii au nevoie de mai multe informatii pe langa cele furnizate de bugetul de venituri si cheltuieli elaborat la nivelul intregii organizatii necesare pentru luarea deciziilor corecte, in cazul in care ajuta la detectarea unor probleme. Pentru o eficientizare mai mare se elaboreaza bugete pe diferite segmente ale activitatii organizatorice, dar se poate face si pe diferite nivele organizatorice, tipuri de produs sau piete de desfacere. Pentru intocmirea acestor bugete se inregistreaza valoarea vanzarilor pe fiecare segment cat si cheltuielile variabile ale acestora, iar diferenta reprezentand marja bruta de acoperire a fiecarui segment. Marja segmentului reprezinta valoarea ramasa dupa acoperirea propriilor costuri dar ia in calcul exclusiv elementele aferente acestuia. Pentru analiza profitabilitatii segmentelor oraganizatiei si fundamentarea deciziilor referitoare la activitatea pe termen lung marja bruta se calculeaza diferentiat.

Modurile de segmentare a cifrei vanzarilor :

1) pe nivele organizatorice ;

2) pe produse, indiferent de veriga in care sunt produse ;

3) pe piete de desfacere.

Costul de productie unitar contine doar costurile de productie variabile.

Analiza Cost-Volum-Profit (C.V.P.) reprezinta combinatia cea mai favorabila dintre costurile variabile, pretul de vanzare, volumul vanzarilor si sortimentul productiei vandute, iar pentru manageri reprezinta instrumentul de identificare a actiunilor care vor imbunatatii sau nu profitabilitatea organizatiei.

Elementele utilizate :

-marja bruta unitara de acoperire ;

-indicele marjei brute de acoperire ;

-sortimentul vanzarilor ;

-pragul de rentabilitate.

Aceste elemente bazandu-se pe bugetul de venituri si cheltuieli intocmit conform metodei ”direct costing”. Diferenta dintre pretul unitar de vanzare si costul variabil unitar reprezinta marja bruta unitara. Volumul vanzarilor pentru care marja bruta de acoperire egaleaza cheltuielile fixe si se numeste prag de rentabilitate.

Raportul procentual dintre marja bruta de acoperire si pretul unitar al marfii vandute reprezinta indicele marjei bute de acoperire.

Pragul de rentabilitate reprezinta :

1) veniturile din vanzare egala, cheltuielile totale, fixe si variabile ;

2) marja bruta de acoperire egaleaza cheltuielile fixe totale.

Probleme intalnite in legatura cu pragul de rentabilitate :

-determinarea pragului de renatabilitate ;

-pragul de rentabilitate si riscul ;

-pragul de rentabilitate si compozitia vanzarilor ;

-pragul de rentabilitate in universul aleatoriu.

Determinarea pragului de rentabilitate poate fi calculat prin doua metode :

1) metoda ecuatiei ;

Vanzari = Cheltuieli variabile + Cheltuieli fixe + Profit ; profitul = 0

2) metoda marjei unitare ; fiind doar o varianta a metodei ecuatiei si se porneste de la ideea ca fiecare unitate vanduta aduce o marja bruta de acoperire unitara care contribuie la acoperirea cheltuielilor fixe.

Pragul de rentabilitate si riscul.

Calcularea timpului difera in functie de natura activitatii, a caracterului de ritmicitate in decursul unui an. Daca pe perioada unui an media cifrei de afaceri este constanta atunci ea se cumuleaza in timp in mod diferit.

Contabilitatea si sistemul informational economic

Elementele definitorii proprii oricarei stiinte sunt ,ca si in cazul contabilitatii domeniul ce formeaza obiectul de cercetare si metoda de cercetare folosita pentru ai demonstra independenta si particularitatiile ei fata de alte stiinte .Ca obiect de studiu contabilitatea studiaza latura valorica a activitatii economice la nivel micro si macroeconomic sub forma mijloacelor materiale si banesti folosite de unitatile patrimoniale in activitatea lor , procesele economice (aprovizionarea ,productie ,desfacere )sursele de provenienta si rezultatele activitatii agentilor economici .Metoda proprie de cercetare consta in utilizarea de principii si procedee specifice sau comune altor discipline economice .Conducerea si organizarea activitatiilor economice presupune cunoasterea permanenta a tuturor elementelor componente ale agentilor economici,starea si functionarea acestora .In acest sens contabilitatea utilizeaza informatiile furnizate de organele de executie .In acceptia generala informatia reprezinta o comunicare ,o stire despre un obiect ,un proces material , un fenomen, deci ea trebuie inteleasa ca o cunoastere sau actiune de constatare aducand elemente noi in raport cu alte cunostinte prealabile . Informatiile se pot grupa dupa diferite criterii:

a) Dupa rolul pe care le au in sistemul de management se divid in :

- informatii de conducere (decizii,hotarari,dispozitii ) ;

- informatii de raportare furnizate de subsistemele conduse (informatii financiare, contabile,indicatori statistici e.t.c. ).

b) In functie de reflectarea in timp a proceselor si fenomenelor deosebim:

- informatii active sau dinamice –care sunt culese in timpul desfasurarii economice putand influenta ;

- informatii passive sau istorice - care reflecta fenomene si procese incheiate (bilantul contabil ,contul de profit si pierdere ,raportari statistice e.t.c.)

- informatii previzionale – care se reflecta la fenomene si procese ce vor avea loc .

Dupa natura proceselor si fenomenelor pe care le reflecta tehnice ,economice stintifice informatia contabila este o informatie economica specifica reflectata din preluarea prin metode,procedee si instrumente proprii a datelor din contabilitate .

Informatia economica ocupa un loc important in cadrul sistemului informational economic .

Sistemul informational economic reprezinta un asamblu organizat si integrat al principiilor,metodelor,mijloacelor si procedeelor utilizate intr-o unitate pentru culegerea, inregistrarea ,prelucrarea ,stocarea sau transmitere analiza si valorificarea informatiilor economice necesare organelor de conducere in vederea luarii deciziilor. Etapele succesive parcurse din momentul culegerii pana la valorificarea informatiilor reprezinta fluxurile informationale . In cadrul sistemului informational economic ,contabilitate ocupa un loc primordial. Evidenta economica componenta a sistemului informational economic. Principala sursa de date si informatii care se inregistreaza ,prelucreaza si vehiculeaza in cadrul sistemului informational economic o reprezinta evidenta economica .

Evidenta economica constituie un sistem unitar de inregistrare ,urmarire si control pe baza unor principii bine stabilite ,a mijloacelor economice ,surselor de provenienta a acestora, proceselor economice si a rezultatelor acestor procese.

Sarcinile evidentei economice :

- inregistrarea si asigurarea integritatii patrimoniului economic ;

- reflectarea proceselor economice si rezultatul acestor procese ;

- controlul realizeaza indicatorilor economico financiari stabiliti si compararea lor cu cei din evidenta economica ;

- determinarea costului productiei ,a veniturilor si a rezultatelor financiare ;

- urmarirea respectarii si urmarirea legislatiei ;

- obtinerea tuturor informatiilor in vederea luarii deciziilor.

Conditii :

- sa fie organizata pe principii si norme fundamentate stintific :

- sa dispuna de o metodologie care sa asigure un sistem unitar de indicator;

- sa asigure operativ si eficient toate informatiile necesare:

- sa fie simpla,clara,precisa,documentata ,neantrerupta si sa reflecte fenomenele economice;

- sa poata fi adaptata continu modificarilor ce se impun.

Pentru exprimarea cantitativa si valorica a mijloacelor si proceselor economice ,evidenta economica foloseste unitati de masaura denumite si etaloane de evidenta respectiv:

- etalon natural sau cantitativ care masoara mijloacele si procesele in unitati de masura specifice proprietatilo fizice ;

- etalonul banesc valoric sau monetar,

- etalonul in munca care masoara volumul de munca folosit in productie (ore munca,zile ) ;

- etalonul natural conventional care exprima mai multe feluri de produse intr-un anumit produs principal utilizat in industria sarmei ,sticlei.

Problematica evidentei economice. In functie de obiectul supus inregistrarii ,de metoda utilizata pentru identificarea, colectarea, prelucrarea si prezentarea datelor ,evidenta economica se prezinta sub trei forme :

1. evidenta operative

2. statistica

3. contabilitatea

Evidenta operativa are ca obiect inregistrarea ,urmarirea si controlul operativ de regula cu ajutorul unor aparate tehnice a operatiilor si fenomenelor economice in momentul si la locul producerii lor. Atfel se urmareste consumul de materiale ,prezenta la lucru a salariatilor, folosirea timpului de lucru ,executarea contractelor si comenzilor, utilizarea utilajelor e.t.c. Pentru organizarea acesteia nu exista norme metodologice unitare ea putand utiliza toate cele trei etaloane de evidenta .

Statistica inregistreaza dupa criterii unitare fenomenele social economice de masa, grupeaza si totalizeaza datele pentru obtinerea de indicatori generalizatori .Ea se realizeaza pe doua cai. Printr-o cale proprie,respectiv prin anchete ,recensaminte ,monografii,bugete de familie sau prin utilizarea informatiilor furnizate de celelalte doua forme ale evidentei economice (B2). Contabilitatea este forma principala a evidentei economice. Ea inregistreaza ,urmareste si controleaza in mod documentar complect ,neantrerupt acele fenomene si procese economice care se pot exprima valoric. Sarcinile si functiile contabilitatii

Ca disciplina stiintifica contabilitatii ii revi urmatoarele sarcini :

- definira cu exactitate a obiectului de studiu si a sferei de cuprindere ;

- precizarea metodei de cercetare a obiectului si a procedeelor ei urmarind definirea de norme si principii generale bazate pe terminologie precisa ;

- stabilirea rolului si locului in cadrul stiintelor si a evidentei economice ;

- elaborarea mijloacelor pentru aplicarea in practica a contabilitatii (documente, register, fise).

Contabilitatea aplicata

Organizata in fiecare unitate gestionara ,contabilitatii aplicate ii revin o serie de atributii specifice :

1.Furnizarea datelor si a informatiilor necesare elaborarii programelor in care un loc important il ocupa bugetul de venituri si cheltuieli (BVC) care prevede veniturile, cheltuielile, profitul impozabil,profitul net si modul de repartizare al acestuia.

2. Inregistrarea cronologica a operatiilor economice si financiare ,prelucrarea si pastrarea informatiilor cu privire la situatia patrimoniului , informatii necesare atat pentru nevoi proprii cat si in relatiile cu clientii ,furnizorii,bancile,organele fiscale ,alte persoane fizice sau juridice.

3.Controlul operatiilor patrimoniale efectuate, a exactitatii datelor contabile in vederea asigurarii integritatii patrimoniului astfel contabilitatea utlizeaza pentru controlul faptic inventariere ,iar pentru asigurarea exactitatii datelor contabile balantele de verificare.

4.Contabilitatea are sarcina de a contribui prin datele si informatiile ei la cresterea eficientei economice prin urmarirea folosirii judicioase a factorilor de productie care sa asigure recuperarea cheltuielilor din venituri si obtinerea de profit.

5.Furnizarea datelor si a informatiilor necesare intocmirii situatilor financiare anuale sau a documentelor de sinteza (bilant,cont de profit si pierderi,note explicative ).

Functiile contabilitatii

1.Functia de inregistrare (de oglindire) consta in capacitatea ei de a reflecta operativ, precis si in complexitatea lor procesele si fenomenele economice ce apar in cadrul unitatilor patrimoniale care se pot exprima valoric.

2.Functia de informare (de cunoastere)consta in furnizarea de informatii asupra structurii si dinamicii patrimoniului a atadiului desfasurarii proceselor economice si a rezultatelor obtinute la sfarsitul unei perioada de gestiune in scopul fundamentarii deciziilor.

3.Functia de control gestionar consta in verificarea cu ajutorul datelor contabile a modului de pastrare si utilizarea valorilor materiale si banesti, de gospodarire a fondurilor, verificarea gradului de realizare a indicatorilor previzionati,a termenelor de achitare a datoriilor,de recuperarea drepturilor e.t.c. Datele, contabilitatea si documentele de evidenta servesc ca mijloc de proba in justitie.

4.Functia previzionala

Contabilitatea dand posibilitatea descoperirii tendintelor viitoare a fenomenelor si proceselor economice ,adica a prevederii lor si a luarii deciziilor corecte si de perspectiva.

Sisteme de contabilitate

Dupa conceptia de reprezentare a obiectului contabilitatii :

- contabilitatea in partida simpla in care o operatie economica se inregistreaza intr-o singura partida (intrarea unei sume de bani in caserie se inregistreaza la partida ,,casa’’ )

- contabilitate in partida dubla in care operatiile economice se inregistreaza in doua partizi concomitent,o partida care arata originea si o partida care arata destinatia .

destinatia originea

CASA    ← BANCA

Dupa conceptia de organizare a conturilor exista :

- sistemul contabilitatii cu un singur circuit (pana in 1989) care organizeaza conturile intr-un singur flux in cadrul circuitului economic respective capital,aprovizionare,fabricatie,vanzare ,realizare atat pentru operatile ce privesc relatile cu tertii(functiile externe ) cat si pentru cele ale gestiunii interne (functiile interne ) ;

- sistemul de contabilitate cu dublu circuit care organizeaza conturile incat se delimiteza pe cele doua circuite , respectiv pentru relatiile cu terti dar si pentru necesitati proprii prin contabilitatea financiara sau generala ,iar pentru functile interne contabilitatea interna de gestiune.

Contabilitatea financiara are la baza norme unitare privind organizarea si conducerea ei avand caracter obligatoriu pentru toate unitatile patrimoniale ,iar contabilitatea interna de gestiune se organizeaza de fiecare unitate patrimoniala in functie de specificul activitati ei si de necesitatile proprii.

Obiectul si metoda contabilitatii :

Obiectul contabilitatii il constituie reflectarea in expresie baneasca a patrimoniului aflat in gestiunea agentilor economici a miscarii si transformarii lui ca urmare a operatiilor economice si a rezultatelor obtinute. Patrimoniul este constituit din totalitatea drepturilor si obligatiilor de natura economica,exprimate in bani impreuna cu bunurile la care se refera pentru aceasta existand doua elemente independente:

- subiectul de patrimoniu adica o persoana fizica sau juridica care sa aiba posesia si gestiunea bunurilor materiale ,drepturilor si obligatiilor ;

- bunurile concrete-materiale si valorile banesti ca obiect al relatiilor de drepturi si obligatii. Patrimoniul unei unitati sintetizeaza doua elemente principale :elementele patrimoniale de tipul mijloacelor materiale si banesti si sursele de realizare a acestora. Patrimoniul economic exprima totalitatea bunurilor detinute de un agent economic ,iar patrimoniul juridic exprima relatile juridice ,respectiv drepturile si obligatiile care se creaza in cadrul unitatiilor patrimoniale ca urmare a folosirii si existentei patrimoniului economic.

Contabilitatea este organizata in cadrul fiecarei unitati patrimoniale (regi autonome ,societati comerciale ,institutii publice ,organizatii cooperatiste,alte unitati cu personalitate juridica si a persoanelor fizice ce au calitate de comercianti.

Sfera contabilitatii o constituie mijloacele economice ,procesele economice, relatiile juridice pe care o societate comerciale le are pe parcursul desfasurarii economice.In functie de rolul pe care il indeplinesc in procesul muncii de circuitul si rotatia lor mijloacele economice se divid in:

- mijloace sau active imobilizate ;

- mijloace sau active circulante ;

In cadrul mijloacelor sau activelor imobilizate se disting urmatoarele :

- imobilizari necorporale se concretizeaza in taxe si cheltuieli de inmatriculare, emiterea si vanzarea de actiuni si obligatiuni ,cheltuielide cercetare – dezvoltare,licente,marci de fabrica ,programe informatice ;

- imobilizari corporale sunt constituite din terenuri ,mijloace fixe (pe categorii);

- imobilizari financiare –respectiv sume investite pe termen lung reprezentand titluri de articipare la capitalul altor unitati cu scopul obtinerii de profit sau alte avantaje economice .

In cadrul mijloacelor circulante care sunt destinate sa asigure continuitatea procesului de productie si circulatie se regasesc:

- materia prima – care se regaseste total sau partial in produsul finit ;

- materialele consumabile –materialele auxiliare,combustibil,piese de schimb,materiale de ambalat e.t.c. ;

- produse finite –reprezentand bunuri materiale a caror proces de fabricatie sa terminat ,corespund normelor de calitate ,au fost receptionate si s-au intocmit documentele de predare la magazie ;

- semifabricatele –sunt produse a caror proces tehnologic sa terminat intr-o sectie sau o faza a fabricatiei urmand a fi prelucrate pentru a intra in componenta produselor finite sau pentru vanzarea la terti ;

- marfurile –sunt bunuri pe care unitatea patrimoniala le cumpara in vederea revanzarii ;

Mijloacele circulante banesti –aceste sunt reprezentate prin :

- numerarul aflat in caseria unitatii ;

- disponibilitatiile banesti in conturile de la banci in lei sau in devize ;

- carnetele de CEC cu sau fara limita de suma ;

- alte valori banesti –marci postale ,timbre fiscale,tichete de calatorie,bilete de tratament si odihna ,efecte comerciale e.t.c.

In obiectul contabilitatii intra si procesele economice respectiv procesul de aprovizionare,procesul de productie procesul de desfacere. Obiectul contabilitatii trebuie sa includa si relatiile juridice ca elemente ale patrimoniului , relatiile generate de drepturi si obligatii.

Drepturile de creanta provin din :

- drepturile societatiilor comerciale fata de actionarii si asociati reprezentand capitalul social subscris prin contractul de constituire si nevarsat;

- drepturi de creanta intervenite in procesele economice ca urmare a varsarii unor valori materiale sau a unor sume avansate tertilor pentru executarea de lucrari sau prestari de servicii ,precum si relatii judiciare de natura obligatiilor reprezentand obligatii fiscale de natura impozitelor ,taxelor datorate statului, obligatii fata de actionari sau asociati , obligatii fata de banci pentru credite acordate , obligatii fata de furnizori,creditori,salariati,obligatii ale regiilor

autonome de a raspunde fata de guvern ,de folosirea si gestionarea capitalului avansat.

Sursele proprii exprima relatiile de proprietate asupra mijloacelor economice provenite din sumele avansate regiilor autonome ,aportul in natura sau in bani a actionarilor si asociatilor ,subscris la constituirea societatilor comerciale .

Sursele atrase se gasesc temporar in gestiunea unitatii fiind generate de relatiile de decontare cu tertii.

Creditele sunt acordate pentru o perioada denumita scadenta ,pentru ele percepandu-se dobanzi de catre cei care le acorda.

3 CLASIFICAREA CHELTUIELILOR, COSTURILOR SI VENITURILOR SI SISTEMELE DE CALCUL A COSTURILOR IN UNITATILE ECONOMICE

4.3.1. Criterii generale de clasificare a cheltuielilor, costurilor si veniturilor

Activitatile desfasurate de o unitate patrimoniala in vederea realizarii obiectivelor contabilitatii de gestiune pot fi structurate in trei functii principale ale acesteia si anume:

1. functia de determinare a costurilor pe produse, lucrari, servicii si pe sectoare de activitate;

2. functia de determinare a rentabilitatii pe produse, lucrari, servicii si activitate;

3. functia de producere si furnizare a informatiilor necesare elaborarii, normarii urmaririi si controlului bugetelor de venituri si cheltuieli, precum si actualizarii indicatorilor care formeaza “tabloul de bord” al managerilor unitatii patrimoniale.

Realizarea acestor functii impune adaptarea de criterii esentiale de clasificare a cheltuielilor, costurilor, veniturilor si aplicarea unor sisteme e calcul a costurilor in unitatile economice. Potrivit definitiilor de dictionar, cheltuielile “reprezinta consumurile de mijloace economice care se efectueaza la exploatarea, intretinerea si administrarea de la o zi la alta in vederea mentinerii activelor angajate in organizarea unei activitati economice”, iar costurile “reprezinta ansamblul cheltuielilor efectuate pentru obtinerea unui bun, executarea unei lucrari, prestarea unui serviciu”.

Conform Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr. 94/2001, cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor ori cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari.

Veniturile conform acelorasi reglementari, constituie cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale datoriilor care se concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din contributii ale actionarilor.

Definitiile veniturilor si cheltuielilor surprind caracteristicile lor esentiale, dar nu specifica criteriile ce trebuie indeplinite pentru a putea fi inregistrate in contul de profit si pierdere.

Cheltuielile sunt recunoscute in contul de profit si pierdere atunci cand a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuarii unui activ sau cresterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluata in mod credibil. Deci, recunoasterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoasterea cresterii datoriilor sau reducerii activelor.

Veniturile sunt recunoscute in contul de profit si pierdere cand a avut loc o crestere a beneficiilor economice viitoare aferente cresterii unui activ sau diminuarii unei datorii, modificare care poate fi evaluata in mod credibil.

Cheltuielile sunt recunoscute in contul de profit si pierdere pe baza asocierii directe intre criteriile implicate in obtinerea elementelor specifice de venit, proces cunoscut sub numele de conectarea costurilor la venituri.

Deci, pentru a putea fi agregate in costurile produselor, lucrarilor si serviciilor, cheltuielile inregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor trebuie regrupate in contabilitatea de gestiune in functie de alte criterii esentiale si logice care sa satisfaca necesitatile de evidenta si calcul al costurilor.

In contabilitatea de gestiune adaptata managementului modern opereaza trei clasificari general valabile, atat pentru cheltuieli, cat si pentru costuri si venituri.

1. Clasificarea functionala, potrivit careia cheltuielile, veniturile si costurile unei unitati patrimoniale sunt determinate pentru o functie generala a intreprinderii cum ar fi: aprovizionare, productie, desfacere, administratie etc.;

2. Clasificarea structurala, potrivit careia cheltuielile, veniturile si costurile unei unitati patrimoniale sunt determinate pe fiecare subdiviziune tehnico-productiva, comerciala sau functionala a intreprinderii, cum ar fi: sectii, ateliere, agentie, magazine de desfacere, servicii si birouri functionale;

3. Clasificarea operationala, potrivit careia cheltuielile, veniturile si costurile unei unitati patrimoniale sunt determinate fie pentru o operatie sau faza tehnologica determinata (preparare, fermentare, coacere, decontare, debitare, strunjire, montaj, finisaj etc.) fie pentru un produs finit fabricat, lucrare executata sau serviciu prestat.

Rezulta ca, cele trei clasificari (functionala, structurala si operationala) se subordoneaza arborescent, intrucat orice functie generala a unei unitati patrimoniale se realizeaza cu ajutorul uneia sau mai multor compartimente organizatorice, in cadrul carora se produc unul sau mai multe produse, lucrari sau servicii.

Separat de aceste clasificari generale ale cheltuielilor, costurilor si veniturilor, in contabilitatea de gestiune opereaza, in functie de specificul activitatii si necesitatile de informare a decidentilor si criterii specifice de clasificare fie a cheltuielilor, fie a costurilor.

Astfel, dintre criteriile cele mai utilizate de clasificare a cheltuielilor pot fi amintite:

1. Dupa raportul dintre cheltuielile inregistrate in contabilitatea financiara, dupa natura lor economica si cele incorporate in costurile operationale, dupa destinatie, deosebim:

a) Cheltuieli integral incorporate in costuri. Sunt cheltuieli inregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor economica, intr-o anumita marime, si incluse intr-o suma identica in costurile operationale. Daca avem in vedere, in prezent, structura cheltuielilor din contabilitatea financiara:

1. Cheltuieli de exploatare, 2. Cheltuieli financiare si 3. Cheltuieli extraordinare, la o prima analiza cheltuielile de exploatare pot fi incluse in totalitate in categoria cheltuielilor integral incorporabile in costuri.

b) Cheltuieli partial incorporabile in costuri. Sunt cheltuielile inregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor economica, intr-o anumita suma, dar care se include in costuri intr-o suma diferita. Diferentele dintre marimea acestor cheltuieli inregistrata in contabilitatea financiara si cea incorporata in costuri sunt cunoscute sub denumirea de diferente de incorporare si ele provin din:

Cotele de cheltuieli constatate in avans si/sau provizioane pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe perioade de gestiune care se datoreaza faptului ca o serie de cheltuieli cum sunt chiriile, impozitele, taxele etc., sunt inregistrate incontabilitatea financiara o singura data pentru o perioada mai mare de timp decat cea pentru care se calculeaza costurile. In acest caz, se impune ca in contabilitatea de gestiune sa se inregistreze si respectiv, sa se includa in costuri, numai cota-parte din aceste cheltuieli cea aferenta perioadei de calcul a costurilor.

De exemplu, din suma trimestriala a cheltuielilor achitate cu chiriile de 36.000.000 lei se vor include lunar in costuri 12.000.000 lei.

Aceasta metoda de incorporare partiala a unor cheltuieli din contabilitatea financiara in costuri se numeste metoda abonamentelor de cheltuieli.

Cheltuieli de inlocuire, care se includ in costuri intr-o suma diferita de cea inregistrata in contabilitatea financiara.

De exemplu, planul contabil general francez din 1982 incurajeaza aceasta practica in urmatoarele cazuri:

• cand pretul de cumparare difera substantial de valoarea de inlocuire a echipamentelor utilizate;

• cand unele cheltuieli calculate si inregistrate in contabilitatea financiara dupa criterii fiscale si sociale cum ar fi: amortismentele, provizioanele, comisioanele, cheltuielile financiare etc., difera substantial fata de cheltuielile corespondente calculate dupa criterii tehnice si/sau economice.

In aceste cazuri, cheltuielile inregistrate in contabilitatea financiara pot fi inlocuite cu cele corespunzatoare calculate dupa criterii tehnice si/sau economice.

c) Cheltuieli neincorporabile in costuri. Sunt cheltuieli inregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor economica dar care nu se includ in costuri. Fac parte din aceasta categorie de cheltuieli, de regula, cheltuielile extraordinare care nu auun caracter obisnuit in raport cu activitatea unitatii patrimoniale, cum sunt: calamitatile, exproprieri, furturi, etc.

d) Cheltuieli supletive sau suplimentare. Sunt cheltuieli fictive, deci neinregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor economica, dar care se includ in costuri. Este vorba de 'consumuri' care, desi nu au fost recunoscute drept cheltuieli in contabilitatea financiara, ele sunt considerate de unitatea patrimoniala drept elemente de cost. Asa ar fi, de exemplu:

• Remuneratia intreprinzatorului si membrilor familiei sale in intreprinderile individuale si/sau familiale, care, cel mai adesea, nu este, contabilizata ca si cheltuiala in contabilitatea financiara, dar includerea sa in costuri permite sa se compare costurile bunurilorobtinute de aceste intreprindere cu cele obtinute in societatile comerciale ale caror conducatori au o remuneratie inclusa in cheltuielile contabilitatii financiare.

• Remuneratia capitalurilor proprii, care, desi nu figureaza in cheltuielile de exploatare ale contabilitatii financiare, unele legislatii cum este Planul contabil general francez din 1982 admit ca poate constitui o cheltuiala de exploatare si prin urmare poate fi evaluata si inclusa in costuri la nivelul ratei medii a dobanzilor capitalurilor imprumutate.

2. Clasificarea cheltuielilor dupa modul sau posibilitatile identificarii lor pe produse, lucrari si servicii, distingandu-se:

a. Cheltuieli directe, care pot fi identificate si afectate in momentul efectuarii lor unui produs, lucrare sau serviciu fara efectuarea unui calcul intermediar.

b. Cheltuieli indirecte, care pot fi identificate si afectate in momentul efectuarii lor numai la nivelul unui centru de colectare si analiza a cheltuielilor, iar pentru a fi imputate unui produs, lucrare sau serviciu trebuiesc efectuate calcule intermediare de repartizare dupa criterii mai mult sau mai putin conventionale.

3. Clasificarea cheltuielilor dupa variatia lor in functie de gradul de utilizare a capacitatilor si mijloacelor de productie. In raport de acest criteriu, se disting:

a. Cheltuieli operationale, denumite adesea si variabile, in cadrul carora Ordinul Expertilor Contabili din Franta propune sa se includa:

a1. Cheltuieli tehnice, definite ca fiind cheltuieli care variaza proportional cu numarul de unitati de productie fizica fabricate si/sau vandute. Este, deci vorba de cheltuieli puternic legate de fabricarea si/sau comercializarea unui produs, cum ar fi de exemplu, costul de achizitie a materiilor prime si furniturilor incorporate in produsul finit fabricat, al marfurilor cumparate in scopul revanzarii etc.

a2. Cheltuieli de activitate, definite ca fiind acele cheltuieli necesare a fi efectuate pentru realizarea productiei, dar pentru care nu este posibil ca, in momentul efectuarii lor, sa se determine cu exactitate cota-parte ce urmeaza a fi absorbita in costul fiecarui produs obtinut. S-ar incadra in aceasta categorie cheltuielile materiale cu: energia, apa, materialele consumabile pentru lucrari de intretinere si reparatii, comisioane acordate intermediarilor, cheltuielile de expeditie si transport etc. Distinctia dintre cheltuielile tehnice si cele de activitate este tripla si anume:

• Cheltuielile tehnice sunt cvasiproportionale, in timp ce cheltuielile de activitate sunt proportionale, degresiv, regresiv, progresiv si/sau flexibile.

Cheltuielile proportionale cuprind acele cheltuieli de productie si desfacere care se modifica direct proportional cu volumul fizic al productiei fabricate ori a marfurilor vandute. Modificarea procentuala a cheltuielilor proportionale este egala cu modificarea productiei sau a marfurilor desfacute. Indicele de variabilitate a acestor cheltuieli este intotdeauna egal cu 1. Asa ar fi cheltuielile cu consumul de materii prime, cele cu salariile muncitorilor direct productivi, etc.

Cheltuielile de productie degresive sunt acele cheltuieli care cresc odata cu crestere volumului de productie fabricate, lucrari executate ori servicii prestate, marfuri desfacute, dar intr-o proportie mai mica decat cresc acestea. Indicii de variabilitate a cheltuielilor de productie degresive este mai mare decat “0” si mai mic decat “1”. Asa ar fi de exemplu salariile muncitorilor auxiliari din sectiile de productie.

Cheltuielile de productie regresive sunt acele cheltuieli care scad intr-o perioada data de timp in ipoteza ca procesul de productie odata declansat se desfasoara normal, iar volumul productiei creste sau se mentine constant. Asa ar fi consumul de combustibil la pornirea cuptoarelor in industria siderurgica sau cel de coacere a painii la pornirea acestora, in panificatie.

Cheltuieli de productie progresive sunt acele cheltuieli care cresc intr-un ritm mai mare decat ritmul de crestere a productiei. Indicii de crestere a acestor cheltuieli este in toate cazurile supraunitar. Asa ar fi de exemplu, consumul de combustibil in industria siderurgica sau intr-o alta ramura productiva sau prestatoare de servicii.

• Cheltuieli tehnice sunt directe in raport cu produsul fabricat, lucrarea executata sau serviciul prestat, in timp ce cheltuielile de activitate sunt indirecte;

• Controlul nivelului cheltuielilor tehnice trebuie sa se faca pe fiecare produs in parte, in timp ce controlul nivelului cheltuielilor de activitate trebuie sa se faca pe fiecare centru de activitate in parte: agentie, unitate operativa, sectie, atelier etc.

b. Cheltuielile fixe, denumite adesea si constante sunt acele cheltuieli a caror evolutie in timp este independenta de volumul de activitate. Ordinul Expertilor Contabili din Franta propune sa se includa in aceasta categorie de cheltuieli urmatoarele:

b1. Cheltuielile de structura legate de structura de productie si functionala existenta, deci, de existenta capacitatilor si mijloacelor de productie folosite. Ar intra in aceasta categorie cheltuielile de personal indirect productiv, chiriile, amortismentele etc., denumite in practica cheltuieli de posedare a mijloacelor de productie folosite. O reducere a acestor cheltuieli implica in practica decizii de investitii, de reducere a structurilor tehnico-productive si functionale, deci, o diminuare a capacitatilor de productie a intreprinderii, ceea ce nu ar fi recomandabil;

b2. Cheltuieli modulabile sau discretionare care nu sunt legate nici de volumul de activitate nici de structura existenta si prin urmare pot fi reduse sau majorate, fara a antrena pe termen scurt o modificare a potentialului productiv al intreprinderii. Este vorba de cheltuieli de infiintare, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, cheltuieli de publicitate, care, desi sunt inregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor economica, constituie cheltuieli de investitie in sensul economic si financiar al acestui termen.

Dintre criteriile semnificative de clasificare ale costurilor, in special cele operationale, pot fi amintite:

1. Clasificarea costurilor in functie de stadiile de fabricatie si comercializare a unui produs, distingandu-se:

a) Costurile de achizitie, care intr-o intreprindere comerciala sunt egale cu totalitatea cheltuielilor efectuate pentru procurarea si stocarea marfurilor in scopul revanzarii lor, iar intr-o intreprindere productiva cu totalitatea cheltuielilor efectuate pentru procurarea si stocarea elementelor materiale constitutive ale produselor fabricate, lucrarilor executate sau serviciilor prestate, deci stocuri pentru productie;

b) Costurile de prelucrare, intalnite numai in intreprinderile productive, care sunt egale cu totalitatea cheltuielilor de prelucrare si transformare a materiilor prime si materialelor in produse finite, lucrari, servicii.

c) Costurile de distributie sau de comercializare, care sunt egale cu totalitatea cheltuielilor efectuate pentru valorificarea produselor fabricate si a marfurilor cumparate in scopul revanzarii lor ca atare.

2. Clasificarea costurilor in functie de momentul si scopul calcularii lor, distingandu-se:

a) Costuri reale (efective sau postoperative), care se calculeaza pe baza cheltuielilor reale, efectuate intr-o perioada de timp anterioara si preluate din fisele postcalcul ;

b) Costuri prestabilite, care se calculeaza pe baza unor cheltuieli estimative ce ar urma sa se efectueze intr-o perioada viitoare. Acestea se mai numesc si costuri de referinta, deoarece servesc ca baza de comparatie pentru costurile reale. Prin evidenta si urmarirea diferentelor sau abaterilor costurilor reale fata de cele prestabilite si luarea operativa a deciziilor de corectie se asigura in practica controlul conditiilor interne de productie, obiectivul fundamental al contabilitatii de gestiune.

Potrivit reglementarilor contabile romanesti, “conturile interne de gestiune sunt destinate in principal, inregistrarii operatiunilor privind colectarea si repartizarea cheltuielilor pe destinatii, respectiv pe activitati, sectii, faze de fabricatie etc., decontarea productiei, precum si calculul costului de productie efectiv al produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate, inclusiv al productiei in curs”. Rezulta deci, ca pe cale implicita sunt recunoscute trei clasificari generale ale cheltuielilor, costurilor si veniturilor, respectiv: 1. Functionala, 2. Structurala si 3. Operationala.

Mai concret, Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii opereaza cu doua structuri multicriteriale si combinatorii de cheltuieli si costuri si anume:

1. O structura de cheltuieli si costuri in care cheltuielile sunt structurate, dupa natura lor economica si destinatie, in articole de calcule, regrupate, dupa posibilitatea identificarii lor pe produse, lucrari si servicii, in cheltuieli directe, indirecte si de desfacere, iar costurile sunt structurate in functie de stadiile de fabricatie si comercializare in costuri directe, de sectie, de productie si complete sau comerciale.

2. O structura de cheltuieli si costuri in care cheltuielile sunt structurate dupa natura lor economica si destinatie in articolele de calculatie, regrupate dupa variatia lor in raport cu volumul fizic al productiei in cheltuieli variabile si fixe, iar costurile in functie  de gradul de incorporare a cheltuielilor, sunt structurate in costuri partiale si costuri totale.

4.3.2. Criterii de clasificare a cheltuielilor operante in organizarea contabilitatii de gestiune

Costul productiei reprezinta totalitatea cheltuielilor generate de utilizarea factorilor de productie pentru obtinerea si comercializarea productiei, iar cheltuielile reprezinta “orice consum de munca vie si materializata, indiferent de natura, marimea si varietatea ei, indreptat spre aservirea unui anumit proces economic-productiv sau comercial in urma caruia elementele consumate isi schimba forma fizica si potentiala, precum si utilitatea lor initiala, devenind bunuri, servicii, prestatii cu alte destinatii, cu alte valori de intrebuintare si alte valori”. Costurile directe sunt totalitatea cheltuielilor cu utilizarea factorilor de productie, iar cheltuielile directe sunt consumurile cu munca vie si materializata care pot fi identificate pe purtatori de cheltuieli.

Organizarea contabilitatii de gestiune trebuie sa opereze cel putin cu urmatoarele criterii de clasificare a cheltuielilor de productie, si anume:

1. Activitatile de productie care le genereaza, in raport de care se disting:

a) Cheltuieli directe generate de productia de baza care “se desfasoara in sectiile principale de fabricatie, iar rezultatele procesului de productie se concretizeaza in produse finite, lucrari si servicii, ce formeaza si definesc obiectul activitatii fundamentale a intreprinderii”.

b) Cheltuieli directe generate de productia auxiliara, care, “de regula, are drept scop sa asigure desfasurarea normala a productiei de baza”.

c) Cheltuieli indirecte generate de activitatea de organizare, conducere si administrare a diferitelor locuri sau sectoare de cheltuieli si anume:

c1) Cheltuieli indirecte ale productiei de baza si auxiliare “generate indeosebi de executarea simultana a mai multor produse sau de sectii si locuri de fabricatie comune diferitelor produse sau lucrari, fapt pentru care aceste cheltuieli nu pot fi identificate in procesul normarii (bugetarii) sau al evidentierii situatiei efective ca apartinand costului unui anumit produs.”

c2) Cheltuieli generale de administratie care “se refera la activitatea de ansamblu a intreprinderii si nu pot fi localizate nici pe produse dar nici pe sectii”.

c3) Cheltuieli de desfacere sau comercializare “efectuate dupa: depozitarea productiei finite si ocazionate de pastrarea, ambalarea, manipularea, transportul si expedierea acestora “conform conditiei franco stabilita contractual” catre clientii intreprinderii producatoare. Ele sunt determinate de prelungirea procesului de productie in sfera circulatiei, deoarece activitatea nu se incheie de fapt - cel putin din punct de vedere al producatorului - odata cu obtinerea (fabricarea) produsului, ci numai dupa “realizarea” (vanzarea si incasarea) acestuia.”

Urmarirea si controlul acestor structuri de cheltuieli se poate asigura cu ajutorul conturilor din grupa 92 “Conturi de calculatie” a carei denumire, adecvata continutului economic si corespondentelor contabile ale conturilor sintetice de gradul 1 (cu trei cifre in simbolizare) instituie in aceasta grupa, ar putea fi 92 “Conturi de urmarire si control a cheltuielilor (bugetate)”, Cifra a 3-a din simbolul conturilor instituite in grupa 92 “Conturi de urmarire si control a cheltuielilor (bugetate)” indica structura de cheltuieli a activitatii care le genereaza si anume:

(92).1. “Cheltuieli directe ale productiei de baza”

(92).2. “Cheltuieli directe ale productiei auxiliare”

(92).3. 'Cheltuieli indirecte ale productiei de baza si auxiliare”

(92).4. “Cheltuieli generale de administratie”

(92).5. “Cheltuieli de desfacere sau comercializare”

2. Continutul si natura economica a cheltuielilor, indiferent de purtatorul si zona sau locul de cheltuieli care le genereaza, in raport cu care cheltuielile sunt structurate pe elemente primare de cheltuieli. Coroborata cu “Bugetul activitatii de productie”, structura pe elemente primare de cheltuieli, indiferent ca sunt directe sau indirecte, cuprinde:

a) cheltuielile cu materii prime si materiale, care reprezinta consumuri regasite in forma initiala sau intr-o forma transformata in substanta produsului finit;

b) cheltuielile cu combustibilii, energia si apa consumate atat in scopuri tehnologice, cat si in scopuri administrativ-gospodaresti;

c) cheltuielile cu amortizarea imobilizarilor corporale calculata dupa criterii economice, d) cheltuielile cu lucrarile si serviciile prestate de terti cum ar fi: cheltuielile de intretinere si reparatii, cheltuielile cu redeventele, locatiile de gestiune si chiriile, cheltuielile cu primele de asigurare, cheltuielile cu studiile si cercetarile etc.”

e) cheltuielile cu salariile personalului datorate in raport cu munca prestata si cu nivelul remuneratiilor negociate prin contractele colective si individuale de munca;

f) cheltuielile cu asigurarile si protectia sociala generate de contributiile patronale la fondurile asigurarilor sociale de stat si la fondurile de somaj si reorientare profesionala a somerilor,

g) alte cheltuieli (costuri) cum ar fi: amortizarea imobilizarilor necorporale, pierderi din creante, alte cheltuieli de exploatare si extraordinare incorporate, in special, in costurile efective.

Pentru urmarirea si controlul acestor structuri de cheltuieli, prin sistemul conturilor de gestiune, consideram ca fiecare cont din grupa 92 “Conturi de urmarire si control al cheltuielilor (bugetate)” s-ar putea dezvolta in conturi sintetice de gradul II (cu patru cifre simbolizate) in care cifra a 4-a sa reprezinte elementul primar de cheltuieli si, anume:

(92i).0. “Materii prime si materiale”

(92i).1. “Combustibil, energie si apa”

(92I).2. “Amortizarea imobilizarilor corporale”

(92i).3. “Lucrari si servicii executate de terti”

(92I).4. “Salarii – personal”

(92i).5. „Asigurari si protectie sociala”

(92i).8. „Alte cheltuieli (costuri)”

3. Raportul dintre momentul efectuarii si cel al includerii unei cheltuieli in costurile unui produs, zona sau sector de cheltuieli, in functie de care se disting:

a) Cheltuieli curente care sunt efectuate si se includ in costurile purtatorilor, zonelor sau sectoarelor de cheltuieli in perioada in care se efectueaza;

b) Cheltuieli anticipate sau constatate in avans care sunt efectuate in perioada de calculatie curenta, dar vizeaza productia perioadelor de calculatie viitoare;

c) Cheltuieli sau rezerve preliminate, care se includ in costurile perioadei de calculatie curenta, dar care urmeaza a se efectua in perioadele de calculatie viitoare.

Daca cheltuielile curente care fac obiectul contabilizarii pe purtatori, zone sau sectoare de cheltuieli si pe elemente primare de cheltuieli cu ajutorul conturilor de gestiune de gradul I si II prezentate anterior, consideram ca pentru cheltuielile anticipate si preliminate ar trebui instituite conturi specializate de gestiune, de gradul I si II, incat cifra a 4-a din simbol sa reprezinte:

• (92i).6. “Cheltuielile anticipate”

• (92i).7. “Cheltuieli preliminate”

Se apreciaza ca “aceasta grupare are o importanta mai mica in procesul de normare a consumurilor si elaborarea calculatiei costurilor pe baza de norme, in schimb, in activitatea de informare operativa urmarirea lor in mod distinct si afectarea corespunzatoare a costurilor aferente unei anumite perioade este inevitabila. De aceea, in sistemul de contabilitate (de gestiune) aceste cheltuieli se inregistreaza separat, deschizandu-se conturi distincte pentru cheltuielile curente, pentru cheltuielile anticipate si pentru constituirea rezervelor la cheltuielile preliminare”.

Combinand cele trei criterii de structurare a cheltuielilor de productie, si anume:

1) purtatorii si zonele sau sectoarele de cheltuieli care le genereaza; 2) continutul si natura economica a cheltuielilor si 3) raportul dintre momentul efectuarii si cel al includerii unei cheltuieli in costuri se poate institui urmatoarea “grila” de atribuire a simbolurilor conturilor din grupa 92 “Conturi de urmarire si control a cheltuielilor (bugetate).”

4.3.3. Particularitati ale contabilitatii de gestiune pe articole de calculatie

Atat datorita practicilor contabile din Romania, cat si necesitatii si utilitatii pentru executivul de la diferite centre de analiza si/sau responsabilitate, indiferent ca organizarea contabilitatii de gestiune are loc prin dezvoltarea conturilor de cheltuieli din contabilitatea financiara sau prin folosirea conturilor din clasa a 9 – a, se realizeaza si structurarea cheltuielilor contabilitatii de gestiune pe articole de calculatie.

O structura clasica (standard) a articolelor de calculatie promovata in tara noastra, se prezinta astfel:

• Materii prime si materiale directe, care s-ar putea codifica, de exemplu, cu “0”;

• Salarii directe, cod “1”;

• Asigurarile si protectia sociala aferenta salariilor directe, cod “2”;

• Alte cheltuieli directe, cod “3”;

• Cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor, cod “4”;

• Cheltuieli generale ale sectiei, cod “5”;

• Cheltuieli generale de administratie, cod “6”;

• Cheltuieli de desfacere (comercializare), cod “7”.

4.3.4. Conceptiile generale ce stau la baza costurilor calculate

Calculatia costurilor are loc dupa o metodologie prin care se asigura realizarea obiectivului, fundamental al contabilitatii de gestiune si anume: controlul conditiilor interne de productie prin intermediul costurilor de productie.

O metodologie de calculatie a costurilor constituie ansamblul solutiilor de agregare si prelucrare a cheltuielilor inregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor economica in vederea determinarii costurilor, in general, si a celor operationale in special. Orice agent economic este interesat sa-si calculeze si explice rezultatele economico-financiare obtinute sau posibile de obtinut acordand prioritate calcularii costurilor operationale, respectiv ale produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate.

In doctrina contabila s-au confruntat si se confrunta doua conceptii generale de calculatie a costurilor si anume:

1. O conceptie care pune accentul pe continutul si natura economica a tipului de cost calculat, caz in care se vorbeste de “sisteme de costuri”. Conform acestei conceptii, organizarea calculatiei costurilor este subordonata tipului de cost calculat: complet (integral) sau partial (proportional).

Aceasta conceptie prevaleaza in tarile cu economie de piata dezvoltata in care accentul nu se pune cu prioritate pe exactitatea costurilor calculate, ci pe operativitatea obtinerii informatiilor necesare luarii deciziilor.

2. O conceptie care pune accentul pe procedeele si tehnicile folosite in agregarea si prelucrarea cheltuielilor, in vederea determinarii cat mai exacte a nivelului si structurii costurilor, caz in care se vorbeste de “metode de calculatie a costurilor”. Aceasta conceptie a prevalat in tarile cu economie de piata centralizata si supercentralizata in care “costul si calculatia costurilor” s-a impus ca disciplina stiintifica distincta, rupta de contabilitatea de gestiune care a ramas “incorporata” in contabilitatea financiara.

In practica economica cele doua conceptii nu se manifesta in forme pure, ci se impletesc subordonandu-se una alteia dupa scopul prioritar urmarit de agentul economic.

Cum intr-o economie concurentiala deseori exactitatea calcularii costurilor este mai putin importanta decat operativitatea obtinerii informatiilor necesare luarii deciziilor, apreciem ca metodele de organizare a contabilitatii de gestiune trebuie sa permita analize fundamentale in baza carora managerii intreprinderilor sa poata lua decizii operative si pertinente.  

Teoretic si practic pot fi construite o multime de sisteme sau metode calculatie a costurilor, dar cele mai uzuale sunt: 1) sistemul costurilor complete sau totale si 2) sistemul costurilor partiale, fiecare dintre ele cunoscand diverse variante sau versiuni de aplicabilitate practica, denumite metode de calculatie a costurilor.

4.3.4.1. Sistemul costurilor complete

Sistemul costurilor complete este cunoscut si sub denumirea generica de “metoda centrelor de analiza”.

Aceasta metodologie generala de calculatie a costurilor consta in ansamblul operatiunilor de afectare a cheltuielilor directe si de repartizare a cheltuielilor indirecte care conduc la determinarea costurilor complete prin parcurgerea urmatoarelor etape, principale de lucru:

1. Inregistrarea cheltuielilor directe in conturile de “costuri” ale produselor, lucrarilor, serviciilor, actiunilor si prestatiilor comerciale si/sau turistice carora le sunt afectate (conturile 921, 922);

2. Inregistrarea cheltuielilor indirecte in raport cu produsele fabricate, actiunilor si prestatiilor comerciale si/sau turistice in conturile de “centre de analiza” si de “centre de calcul”, in raport cu care sunt considerate directe (conturile 923, 924);

3. Repartizarea pe “centrele de analiza” a cheltuielilor dublu-indirecte, respectiv atat fata de produsele fabricate si/sau comercializate, lucrarile executate si serviciile prestate, cat si fata de centrele de analiza a costurilor prin utilizarea “cheilor de repartizare” sau “bazelor de repartizare” (contul 924);

4. Decontarea prestatiilor reciproce dintre centrele de analiza a costurilor (contul 922);

5. Repartizarea costurilor din conturile de “centre de analiza” in conturile de “costuri” ale produselor, lucrarilor, actiunilor si prestatiilor comerciale si/sau turistice, carora le sunt atribuite (imputate) pe baza unor criterii (chei) de repartizare (contul 922, 923).

Cei ce se opun sistemului costurilor complete formuleaza, de regula, trei aprecieri critice la adresa acestuia, si anume:

1. Volumul mare si uneori complexitatea calculelor de afectare si repartizare care pot intarzia obtinerea unor informatii importante cu privire la nivelul si structura costurilor.

2. Subiectivismul in alegerea criteriilor de repartizare a cheltuielilor indirecte care fac, deseori, iluzorie precizia calculelor de repartizare si in consecinta afecteaza realitatea si exactitatea costurilor calculate, deoarece unele cheltuieli aluneca de la un obiect de calcul la altul.

3. Sistemul costurilor totale genereaza o instabilitate a nivelului costurilor calculate in cazul in care capacitatile de productie si/sau comercializare sunt incomplet folosite sau cand gradul de utilizare a acestora variaza sensibil de la o perioada la alta.

Adeptii sistemului costurilor totale contracareaza cel putin aceasta ultima critica, apeland la tehnica clasificarii cheltuielilor incorporate in costuri in: 1. Cheltuieli operationale si 2. Cheltuieli de structura. Aceasta clasificare permite ca in caz de neutilizare integrala a capacitatilor de productie si/sau comercializare cota-parte din cheltuielile de structura aferente capacitatilor neutilizate, denumita “cont de subactivitati”, sa fie excluse din cheltuielile de productie si/sau comercializare.

Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii din Romania stipuleaza ca “este necesar sa se asigure determinarea costului subactivitatii care de regula nu se include in costul produselor, lucrarilor si serviciilor, ci se reflecta direct in rezumatul exercitiului.”

In acest scop se impune calculul unui coeficient de utilizare a capacitatilor de productie (K) determinat ca raport intre nivelul real (Qr) si cel normal (Qn) de utilizare a acestora, potrivit relatiei:

Qr

K =

Qn

Acest coeficient mai poarta numele de “coeficient de imputare rationala” a cheltuielilor de structura deoarece prin aplicarea lui asupra totalului cheltuielilor fixe (CF) se determina “cheltuielile de structura recalculate” (CSR) care afecteaza (se incorporeaza) in costul produselor, lucrarilor si serviciilor, conform relatiei:

CSR = CF x K

In aceste conditii costul subactivitatii (CSA), care urmeaza a fi suportat direct din rezultatul exercitiului, se determina ca diferenta intre totalul cheltuielilor fixe si cheltuielile de structura recalculate conform relatiei: CSA = CF - CSR

In calculul coeficientului de imputare rationala, in functie de structura, organizarea si specificul unitatii patrimoniale pot fi utilizati indicatori ca: volumul productiei, orele de functionare a utilajelor, gradul de utilizare a capacitatilor de productie etc.

Rezulta ca alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacitatii normale de productie, iar cea nefolosita este recunoscuta drept cheltuiala a perioadei. De exemplu, daca intr-o perioada de calculatie a costurilor, o unitate patrimoniala a functionat la 80% din capacitate, aplicand tehnica imputarii rationale a cheltuielilor de structura, rezulta un coeficient de imputare rationala (K) de 0,8 (K = 80 %/100) si deci 80% din cheltuielile de structura vor fi incluse in costul produselor fabricate, lucrarilor executate si/sau serviciilor prestate, iar 20% vor fi decontate pe seama rezultatelor exercitiului, reprezentand costul “subactivitatii”, respectiv al neutilizarii integrale a capacitatii de productie si/sau comercializare.

Determinarea costurilor complete cu imputarea rationala a cheltuielilor de structura prezinta interes si anume:

1. Pune in evidenta costul “subactivitatii” respectiv, al neutilizarii integrale a capacitatilor de productie;

2. Evita denaturarea valorii stocurilor, in sensul supraevaluarii si respectiv, a rezultatului economico-financiar al perioadei, in sensul subevaluarii, deoarece cota-parte din cheltuielile de structura corespunzatoare subutilizarii capacitatilor de productie este considerata cheltuiala exceptionala si afecteaza direct contul de rezultat al exercitiului;

3. Asigura o apropiere a acestora de costurile normate pentru intreprinderile care folosesc costuri prestabilite si controlul costurilor reale prin bugete de cheltuieli;

4. Asigura o stabilitate a costurilor unitare pentru intreprinderile care nu folosesc controlul bugetar al cheltuielilor;

De remarcat ca in raport cu momentul calcularii costurilor complete, acestea pot fi:

1. Costuri complete reale stabilite “a posteriori” pe baza cheltuielilor efective inregistrate in contabilitatea financiara si preluate in contabilitatea de gestiune;

2. Costuri complete prestabilite sau standard stabilite “a priori” pe baza cheltuielilor estimative. Compararea sistematica a costurilor reale cu cele standard permite determinarea abaterilor care pe masura ce sunt cunoscute de responsabilii centrelor de analiza, le permit acestora sa ia deciziile necesare pentru corectie.

Dintre metodele complete de calcul a costurilor amintim: a) metoda costurilor globale; b) metoda pe faze de fabricatie; c) metoda pe comenzi;

a) Metoda globala de calcul a costurilor se poate aplica atat pentru calculul costurilor din activitatea de baza cat si din activitatea auxiliara, daca din procesul de productie rezulta un singur produs, lucrare sau serviciu. (centrala electrica, centrala de apa, sectie de transport, etc.).

Caracteristic pentru aceasta metoda completa de calcul a costurilor este faptul ca din procesul de productie nu rezulta semifabricate si nici productie neterminata, sau daca totusi rezulta aceasta este neglijata.

Continutul metodei globale de calcul a costurilor consta in colectarea cheltuielilor de productie si desfacere global, intr-un singur cont, si stabilirea costului pe unitatea de produs, lucrare sau serviciu, prin raportarea totalului cheltuielilor colectate global la cantitatea de produse obtinute. Deci, toate cheltuielile au caracter de cheltuieli directe fata de productia obtinuta.

Costul unitar antecalculat se obtine prin insumarea tuturor cheltuielilor inscrise in bugetul costului produsului, in structura, pe elemente sau articole de calculatie. La unitatile care obtin din aceeasi materie prima produse cuplate, cheltuielile de productie colectate global se repartizeaza pe feluri de produse prin procedeul indicilor de echivalenta.

b) Metoda de calculatie a costurilor pe faze de fabricatie se aplica de catre intreprinderile cu productie de masa sau de serie mare, caracterizate printr-un proces tehnologic simplu, desfasurat in faze succesive de prelucrare a materiilor prime si materialelor, in urma carora rezulta produsul finit. Asa ar fi, de exemplu, industria berii, otelului, sticlei, ceramicii, zaharului, fibrelor sintetice, etc. Este o metoda de calcul a costurilor de tip absorbant, presupunand solutionarea urmatoarelor probleme:

Stabilirea fazelor de calculatie, a pozitiei si rolului lor in calculatia costurilor; Inregistrarea cheltuielilor de productie pe faze de fabricatie;

Repartizarea cheltuielilor de productie obtinute in aceeasi faza de fabricatie.

Fazele de calculatie reprezinta expresia tehnico – economica a fazelor de fabricatie si se obtin prin sectionarea procesului tehnologic intr-un numar mai mare sau mai mic de faze de calculatie, iar semifabricatele sau produsele obtinute in cadrul acestora constituie purtatorul de cheltuiala. Fazele de calculatie ajuta doar la delimitarea cheltuielilor ocazionate.

Cheltuielile directe de productie se determina si se delimiteaza pe faze de calculatie, afectand purtatorul de cheltuiala, respectiv semifabricatul sau produsul obtinut in cadrul acestora, iar cheltuielile indirecte se colecteaza la nivel de faza sau unitate, dupa care se supun repartizarii pe purtatori, dupa criterii conventionale.

Costul unitar se calculeaza prin procedeul diviziunii simple daca in faza respectiva se obtine o cantitate omogena de semifabricat sau produs finit.

Conceptual, metoda de calculatie a costurilor pe faze de fabricatie se poate aplica in doua variante: 1) fara semifabricat si 2) cu semifabricat.

Varianta fara semifabricat este cunoscuta si sub denumirea de varianta fara translocarea cheltuielilor de la o faza de calculatie la alta.

In acest caz costul nu se calculeaza dupa fiecare faza, ci numai pentru produsul finit care rezulta dupa ultima faza sau etapa de prelucrare. Prin urmare nici cheltuielile de productie nu se transloca in contabilitatea de gestiune de la o faza la alta, ele se insumeaza extracontabil, la sfarsitul perioadei de calcul a costurilor pentru productia ce a parcurs si ultima faza de fabricatie, concretizandu-se in produs finit.

Costul total si pe unitate de produs se determina prin insumare extracontabila a cheltuielilor aferente fiecarui purtator de cheltuiala, din toate fazele care au participat la fabricarea produsului respect

Varianta cu semifabricat se aplica la unitatile cu productie de masa si la care dupa fiecare faza de fabricatie se obtin semifabricate care se depoziteaza. Caracteristic pentru aceasta varianta este ca are loc translocarea cheltuielilor de la o faza la alta, obtinandu-se dupa fiecare faza semifabricat, care se depoziteaza si pentru care se calculeaza costul, tinand cont de costul materiilor prime sau al semifabricatului primit din fazele anterioare si de cheltuielile directe si indirecte din faza respectiva.

Calculul costului semifabricatelor dupa fiecare faza de calculatie asigura concordanta circuitului material al diferitelor semifabricate cu circuitul cheltuielilor de productie exprimate valoric. Pe considerentul ca costul unui semifabricat se transloca in faza de calculatie urmatoare, costul calculat dupa ultima faza a procesului tehnologic reprezinta costul produsului finit.

c) Metoda de calculatie a costurilor pe comenzi se aplica de catre intreprinderile cu productie individuala inclusiv si de cele cu productie de serie mica. Caracteristic pentru acest tip de productie este faptul ca produsul final se obtine intr-un singur exemplar sau intr-un numar mic de exemplare, care nu se repeta sau daca acesta apare este cu totul accidental. Asa ar fi de exemplu: productia unitatilor constructoare de masini, de mobila, confectii, reparatii de utilaje etc. Este o metoda de calcul a costurilor de tip absorbant care presupune respectarea etapelor specifice, inclusiv determinarea cantitativa si valorica a productiei neterminate. In derularea etapelor de lucru un rol important ocupa comanda de fabricatie, careajuta doar la delimitarea cheltuielilor, iar purtatorul de cheltuiala este productia lansata cu o comanda. Obiectul unei comenzi de fabricatie difera in functie de faptul daca purtatorul de cheltuiala il reprezinta productia individuala, care se organizeaza de obicei in varianta fara semifabricate sau productia de serie care se poate organiza atat in varianta fara semifabricat cat si in varianta cu semifabricat.

Analiza de detaliere a metodelor de calcul a costurilor complete sau absorbante, pune in evidenta si procedeele de calcul al costurilor unitare, care sunt procedeul diviziunii simple; procedeul indicilor de echivalenta si procedeul valorii ramase. Continutul acestor procedee urmand a se explica si clarifica la activitatile seminariale.

4.3.4.2. Sistemul costurilor partiale

Daca in cazul organizarii contabilitatii de gestiune potrivit “metodei centrelor de analiza” scopul principal urmarit este determinarea costurilor complexe ale produselor, lucrarilor si serviciilor, in cazul organizarii acesteia potrivit conceptiei costurilor partiale, scopul urmarit este determinarea operativa a rentabilitatii subdiviziunilor tehnico-productive ale intreprinderii, precum si a produselor fabricate si/sau comercializate, lucrarilor executate, serviciilor prestate.

Aceasta conceptie de calculatie a costurilor a aparut in tarile cu economie de piata dezvoltata ca raspuns la criticile formulate metodei centrelor de analiza si totodata ca alternativa la acesta. Principala sa inovatie consta in renuntarea la calculele arbitrare si subiectiviste de repartizare a cheltuielilor ce nu pot fi afectate direct produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate. Este vorba in primul rand de cheltuielile de structura care sunt considerate, in conceptia sistemului costurilor partiale, drept cheltuieli ale perioadei, deci generate de timp si nu de activitatea productiva si/sau comerciala ori turistica desfasurata. Sistemul costurilor partiale a evoluat, atat in teorie cat si in practica, in mai multe versiuni, in functie de natura cheltuielilor ce intra in componenta costurilor partiale.

Dintre versiunile mai riguros conturate mentionam urmatoarele:

1. Versiunea costurilor variabile cunoscuta si sub denumirea anglo-saxona de “direct-costing” care se bazeaza pe tehnica clasificarii cheltuielilor in: 1. Cheltuieli variabile sau operationale; 2. Cheltuieli fixe sau de structura. In aceasta versiune rezultatul economico-financiar la nivel global se calculeaza ca diferenta dintre marja bruta a costului variabil si cheltuielile de structura. Elementul cheie al acesteia in functie de care se pot face rationamente fundamentale este marja bruta unitara a costului variabil determinata ca diferenta dintre cifra de afaceri (veniturile) realizata din vanzarea fiecarui produs, actiune si prestatie turistica si costul variabil al acestora. Este recomandata in cazul in care ponderea cheltuielilor variabile in totalul cheltuielilor in costuri este ridicata, iar cheltuielile de structura prezinta stabilitate in timp.

Aceasta conceptie de calculatie a costurilor consta in ansamblul operatiunilor de afectare a cheltuielilor care conduc la determinarea costurilor partiale si a contributiei brute a produselor, actiunilor si prestatiilor comerciale si/sau turistice la acoperirea cheltuielilor perioadei si la formarea rezultatului economico-financiar al perioadei, prinparcurgerea urmatoarelor etape principale de lucru:

1. Inregistrarea cifrei de afaceri (veniturilor) in conturile de “cifre de afaceri” deschise pe produse, actiuni si prestatii comerciale si/sau turistice, conform reglementarilor specifice din fiecare tara;

2. Inregistrarea cheltuielilor componente ale costurilor partiale in conturile de “costuri” deschise tot pe produse, actiuni si prestatii comerciale si/sau turistice carora le sunt afectate;

3. Determinarea contributiei brute la acoperirea cheltuielilor perioadei si la formarea rezultatului economico-financiar real;

4. Decontarea cheltuielilor perioadei pe seama contributiei brute totale si determinarea rezultatului economico-financiar total.

2. Versiunea costurilor semicomplete recomandata a fi aplicata in acele unitati patrimoniale, care fabrica si/sau comercializeaza familii de produse si/sau marfuri in subdiviziuni tehnico-operative distincte. Potrivit acestei versiuni, cheltuielile de structura se subimpart in doua subgrupe si anume:

a) Cheltuieli de structura generate de posesiunile si utilizarea mijloacelor de productie alocate fiecarei subdiviziuni tehnico-operative care realizeaza familii de produse sau categorii de lucrari si prestatii distincte, care sunt considerate directe in raport cu subdiviziunea tehnico-

operativa respectiva, dar indirecte in raport cu produsele, lucrarile si prestatiile individuale. Ele se repartizeaza si se incorporeaza in costul partial;

b) Cheltuieli de structura generale a caror repartitie pe produse, lucrari si servicii nu se poate face pe baze rationale si prin urmare nu se incorporeaza in costuri, ci se deconteaza pe seama rezultatului economico-financiar global. In aceasta conceptie “costurile partiale” sunt costuri semicomplete si contin o parte din cheltuielile de structura, considerate specifice produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate.

Prin urmare, in aceasta versiune aveam de-a face cu doua marje: una bruta calculata in raport cu costurile variabile si una semibruta calculata in raport cu suma costurilor variabile si a cheltuielilor de structura specifice. Marja semibruta reprezinta contributia fiecarui produs sau serviciu comercial si/sau turistic la acoperirea cheltuielilor generale de structura si la formarea rezultatului financiar.

Principalele avantaje ale aplicarii in practica a sistemului costurilor partiale sunt:

1. Reducerea volumului de munca prin disparitia calculelor de repartitie si imputare a cheltuielilor de structura pe produse, lucrari si servicii care, desi sunt laborioase, sunt deseori aproximative;

2. Exercitarea operativa a controlului de gestiune si asupra mersului afacerilor prin tehnica determinarii pragului de rentabilitate.

Pragul de rentabilitate al unei unitati patrimoniale este dat de acel nivel al cifrei de afaceri (sau al productiei care permite realizarea acestuia) pentru care rezultatul economico-financiar este nul. Nivelul cifrei de afaceri pentru care rezultatul economico-financiar este nul se numeste cifra de afaceri critica (CA*), iar punctul grafic in care se realizeaza un rezultat economico-financiar nul se numeste punct mort.  

Orice cifra de afaceri (CA) mai mica decat cifra de afaceri critica situeaza intreprinderea in zona pierderilor, iar orice cifra de afaceri mai mare decat cifra de afaceri critica situeaza unitatea in zona profiturilor.

Tehnica pragului de rentabilitate permite determinarea operativa a zonei si pozitiei in care se situeaza intreprinderea datorita raporturilor relationale existente intre cifra de afaceri (CA), cheltuielile variabile (CV), cheltuielile fixe (CF), marja bruta a costurilor variabile (MB) si rezultatul economico-financiar (R).