Procedura autentifiarii actelor notariale - Procedura succesorala notariala

Procedura autentifiarii actelor notariale - Procedura succesorala notariala

Procedura autentificarii actelor notariale este reglementata de prevederile Legii nr.36/1995 (art.58-67). Trebuie sa specificam insa ca dispozitiile de reglementare a procedurii autentificarii actelor notariale se completeaza cu regulile generale privind procedura actelor notariale pe care le-am analizat mai sus.

In vederea autentificarii unui act, notarul public trebuie sa verifice si sa stabileasca, in prealabil, identitatea partilor.

Modul de identificare a partilor este stabilit in art.50 din Legea nr.36/1995, pe care l-am analizat deja in sectiunea anterioara, la care facem trimitere. Partile se pot prezenta personal pentru autentificarea unui act, dar ele pot si sa fie reprezentate la autentificare. Reprezentarea partilor poate fi facuta prin-un mandatar cu procura speciala autentica (a se vedea acest lucru, potrivit modelelor anexate la sfarsitul cursului).

Daca uneori notarul public are unele imdoieli legate de deplinatatea facultatilor mintale ale vreuneia dintre parti va proceda la autentificarea actului numai daca un medic specialist va atesta ca poate sa-si exprime in mod valabil consimtamantul in momentul incheierii acelui act (art.59 din Legea nr.36/1995).

La luarea consimtamantului partilor, dupa ce actul le-a fost citit, notarul public trebuie sa le intrebe daca au inteles continutul acelui act, si respectiv, daca cele mentionate si cuprinse in act exprima vointa lor.

Pentru motive temeinice, notarul public poate lua si separat consimtamantul partilor, insa acest lucru trebuie facut in aceeasi zi. In aceasta situatie notarul public, in incheierea de incuviintare a autentificarii, va trebui sa mentioneze ora si locul luarii consimtamantului fiecarei parti.

O situatie deosebita o reprezinta cazurile prezentate de lege in art.61-62, referitoare la surzi, muti, surdomuti si infirmi.

Astfel, potrivit art.61 din Legea nr.36/1995, declaratia de vointa a surdului, mutului sau surdomutului care este stiutor de carte, se da in scris in fata notarului public, prin inscrierea de catre partea respectiva, inaintea semnaturii (de locul destinat anume acesteia), a mentiunii: “consimt la prezentul act, pe care l-am citit”.

In cazul in care surdul, mutul sau surdomutul, indiferent de motiv, se gasesc in imposibilitatea de a scrie, declaratia de vointa se va lua prin interpret.

Cu toate aceste prevederi legale, daca avem in vedere si dispozitiile art.47 din Legea nr.36/1995, care defineste calitatea de interpret, consideram ca expresia “din orice motiv se gasesc in imposibilitate de a scrie” si respectiv ca “declaratia de vointa se va lua prin interpret” nu precizeaza daca interpretul semneaza acel act (desi art.62 din lege “in extenso” dispune acest lucru si din “orice alte cauze nu pot semna”, care este modalitatea incheierii actului in asemenea cazuri).

De asemenea, in cazul unui nevazator, pentru a-i lua consimtamantul, notarul public va intreba daca a auzit bine cand i s-a citit inscrisul, respectiv daca cele auzite de el reprezinta vointa sa. Despre toate aceste lucruri notarul public trebuie sa consemneze in incheierea de autentificare.

Exista situatii cand, din cauza unei infirmitati, a bolii sau din orice  alte motive unele persoane nu pot semna actul. In asemenea cazuri la indeplinirea actului notarul public va face mentiunea despre aceasta imprejurare in incheierea pe care o intocmeste. Mentiunea facuta astfel de notarul public va tine loc de semnatura (art.62 din Legea nr.36/1995).

Desi art.63 din Legea nr.36/1995 nu precizeaza in ce situatie “martorii de identitate” participa “la semnarea actului” la cererea notarului public sau a partilor, consideram ca dupa modul de expunere a acestei prevederi in lege se refera in primul rand la situatiile expres prevazute in art.61-62 din lege. Consideram insa ca legea, la solicitarea notarului sau a partilor, permite prezenta acestor martori la semnarea actului si in alte situatii. Deci prevederile acestui articol nu au un caracter limitativ sau restrictiv.

Toate exemplarele originale ale inscrisului autentificat, cerute de parti si cel care se pastreaza in arhiva biroului notarial (conform dispozitiilor legale), impreuna cu anexele care fac parte integranta din acel inscris, se semneaza in fata notarului public de catre parti sau reprezentantii lor, de cei chemati a incuviinta actele pe care partile le intocmesc (de pilda tutori, curatori, etc.), de martorii asistenti, atunci cand este ceruta prezenta lor si daca este cazul, de cel care a redactat inscrisul in conditiile Legii nr.36/1995.

Fiecare parte are dreptul de a solicita cel putin un exemplar original al inscrisului autentic.

Incheierea prin care se constata autentificarea unui inscris, poarta denumirea de incheiere de autentificare si cuprinde sub sanctiunea nulitatii, pe langa datele prevazute la art.49 din Legea nr.36/1995, si urmatoarele mentiuni:

a) constatarea ca s-a luat consimtamantul partilor;

b) constatarea ca inscrisul a fost semnat in fata notarului de toti cei tinuti sa-l semneze;

c) numarul anexelor cuprinse in actul autentic;

d) dispozitia de investire cu formula autentica, care se exprima prin cuvintele: “Se declara autentic prezentul inscris”.

Actul autentificat prin care se constata o creanta certa si lichida are puterea unui titlu executoriu, dar numai la data exigibilitatii creantei.

In situatia in care actul autentic original lipseste, poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizata de pe exemplarul actului original aflat in arhiva notarului public.

Actul autentic produce efecte juridice de la data emiterii incheierii de autentificare.

In cazul in care notarul public repinge cererea de autentificare si se face plangere impotriva acesteia la judecatorie, iar instanta admite plangerea, notarul public trebuie sa dea o incheiere de autentificare a actului in baza hotararii judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila. In acest caz, notarul public este obligat sa faca mentiunea ca actul produce efecte de la inregistrarea cererii de autentificare (art.67 alin.2 din Legea nr.36/1995).

Procedura succesorala notariala

A. Natura procedurii succesorale.

Pentru a determina natura juridica a procedurii succesorale notariale vom face unele precizari in legatura cu rolul acesteia pentru viata economico – sociala, in general.

Problemele succesorale sunt deosebit de complexe deoarece de multe ori dau nastere la litigii. Ca parti in litigiile succesorale sunt persoane intre care exista legaturi de rudenie. Neintelegerile dintre aceste persoane sunt determinate fie de stabilirea cotelor de mostenire, fie de calitatea de mostenitor, fie de reductiunile testamentare, etc. Solutionarea unor neintelegeri privind litigiile intre diferite categorii de mostenitori este de competenta instantelor judecatoresti. Cu toate acestea un rol aparte in solutionarea unor neintelegeri o au notarii publici care prin consultatiile juridice notariale pot aplana virtuale conflicte. In masura in care intre mostenitori nu exista conflicte de interese si sunt de acord cu deschiderea procedurii succesorale notariale, birourile notariale sunt competente a solutiona toate cauzele succesorale.

Aparitia oricarui litigiu dupa deschiderea procedurii succesorale in fata notarului public duce in mod inevitabil la suspendarea acesteia, caz in care partile sunt indrumate sa solutioneze neintelegerile dintre ele pe cale judecatoreasca.

Asadar, procedura succesorala notariala este o procedura necontencioasa. Birourile notariale nu exercita o procedura contencioasa.

Cu toate acestea trebuie sa subliniem ca procedura notariala are si un caracter facultativ. Aceasta rezulta din interpretarea dispozitiilor art.78 alin.1 lit.c din Legea nr.36/1995, in baza caruia procedura succesorala se suspenda daca “mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor”.

In mod indirect se poate trage concluzia ca procedura succesorala are un caracter facultativ si din analiza celorlalte cazuri de suspendare (prevazute de art.78 din Legea nr.36/1995), inclusiv cand succesibilii isi contesta unii altora calitatea si sunt indrumati sa-si solutioneze neintelegerile prin instanta judecatoreasca.

B. Competenta de solutionare a cauzelor succesorale necontencioase.

Competenta de solutionare a cauzelor succesorale necontencioase apartine biroului notarial din raza teritoriala in care defunctul a avut ultimul sau domiciliu. Regula aceasta este stabilita de dispozitiile art.10 alin.1 lit.a din Legea nr.36/1995.

In cazul in care exista mosteniri succesive, mostenitorii pot alege competenta oricaruia dintre birourile notariale din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urma (art.10 alin.1 lit.b).

Pe de alta parte, facem precizarea ca in conformitate cu prevederile art.14 din Codul de procedura civila: “In materie de mostenire sunt de competenta instantei celui din urma domiciliu al mortului:

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;

2. cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia;

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor mortului impotriva vreunuia din mostenitori sau impotriva executorului testamentar

Din analiza acestui text din Codul de procedura civila, coroborat cu dispozitiile art.8 alin.1 lit.c si art.10 alin.1 lit.a si b din Legea nr.36/1995, rezulta ca notarul public are competenta generala in materie succesorala notariala necontencioasa, iar in litigiile succesorale competenta apartine instantelor judecatoresti.

De la aceasta regula, legea instituie o exceptie, in cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu in tara. In astfel de cazuri procedura succesorala se poate indeplini de “notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut bunurile cele mai importante ca valoare”.

De asemenea, potrivit art.68 alin.4 din Legea nr.36/1995, in situatia in care intr-o cirumscriptie teritoriala sunt mai multe birouri de notari publici (avand competenta notariala succesorala toate), competenta de indeplinire a procedurii succesorale apartine primului birou sesizat. Notarul public are obligatia de a verifica in cadrul atributiilor sale, daca procedura succesorala nu s-a deschis la un alt birou notarial din aceeasi circumscriptie. Verificarea are loc prin cercetarea registrului de evidenta a succesiunilor in conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr.36/1995.

In cazurile in care intre birourile notarilor publici s-au ivit conflicte de competenta in materie succesorala, solutionarea lor are loc potrivit regulilor generale stabilite prin art.11 din Legea nr.36/1995.

C. Deschiderea procedurii succesorale.

Procedura succesorala notariala se deschide in conformitate cu prevederile art.68 alin.1 din Legea nr.36/1995:

- la cererea oricarei persoane interesate;

- la cererea procurorului;

- la solicitarea secretarului consiliului local al localitatii in raza careia defunctul si-a avut ultimul domiciliu. In acest caz, secretarul consiliului local poate cere deschiderea procedurii succesorale notariale, numai daca are cunostiinta ca mostenirea cuprinde bunuri imobile. Potrivit art.75 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, secretarii consiliilor locale sunt obligati sa trimita sesizarile pentru deschiderea procedurii succesorale notarului public care tine opisul de evidenta a procedurilor succesorale.

Posibilitatea pe care legea o acorda si procurorului de a cere deschiderea procedurii succesorale notariale are ca temei de pilda ocrotirea intereselor persoanelor minore sau a celor puse sub interdictie, ori chiar situatia mostenirilor vacante.

Cererea de deschidere a procedurii succesorale trebuie sa cuprinda:

- datele de stare civila ale defunctului;

- numele, prenumele si domiciliul mostenitorilor prezumtivi;

- bunurile defunctului, cu mentiunea valorii acestora, precum si a pasivului succesoral.

Dupa verificarea in prealabil a competentei teritoriale, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale va fi inscrisa in registrul succesoral al notarului public.

Daca se constata ca succesiunea este in competenta altui birou notarial, notarul public sesizat se va desesiza, fara sa mai citeze partile si va trebui sa trimita cauza notarului public competent.

D. Inventarierea bunurilor succesorale.

Legea nr.36/1995 in art.70 – 73 precum si Regulamentul de aplicare a acesteia reglementeaza procedura de inventariere a bunurilor succesorale.

Astfel, inventarierea bunurilor succesorale se face in cazurile prevazute de lege sau la cererea celor interesati. Inventarierea se poate face personal de catre notarul public sau printr-un delegat al acestuia.

In masura in care procedura succesorala nu a fost deschisa printr-o cerere de catre persoanele indreptatite prin lege a o face, cererea de inventariere tine loc si de cerere de deschidere a acestei proceduri (art.70 din Legea nr.36/1995).

Pentru efectuarea inventarierii notariale este necesar acordul persoanei in posesia careia se afla bunurile defunctului. In cazul in care persoana aceasta refuza inventarierea bunurilor defunctului se incheie un proces verbal de catre cei prezenti.

Cu ocazia inventarierii notariale se incheie un proces verbal care va cuprinde enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau in posesia defunctului la data decesului (art.71 alin.1 din Legea nr.36/1995).

In cazul in care exista bunuri a caror proprietate este contestata, acestea se vor mentiona separat in procesul verbal. De pilda, unele bunuri imprumutate de la alte persoane sau bunuri care au fost date in folosinta pe timpul vietii cu obligatia de a fi restituite de mostenitori.

De asemenea, in situatia in care bunurile defunctului se gasesc in posesia altei persoane se vor inventaria si acestea. In acest caz se va preciza locul unde se afla bunurile si motivele pentru care se gasesc in acel loc (de pilda, au fost imprumutate de defunct).

Daca la efectuarea inventarierii se va gasi un testament lasat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare si se va depune in depozit la biroul notarului public.

Dupa incheierea operatiunilor de inventariere se intocmeste procesul verbal care consemneaza rezultatele inventarierii.

Procesul verbal se semneaza de persoana care l-a intocmit (notarul public sau delegatul acestuia), de succesibilii aflati la locul inventarului, iar in lipsa acestora sau in caz de refuz din partea succesibililor de a semna, inventarul va fi semnat de martorii prezenti.

Notarul public poate conserva bunurile succesorale in cazul in care exista pericol de instrainare, pierdere, inlocuire sau distrugere a acestor bunuri. In acest scop notarul public va putea pune aceste bunuri sub sigiliu sau le va preda unui custode spre pastrare si conservare.

Daca pentru conservarea bunurilor succesorale sunt necesare anumite cheltuieli pe care trebuie sa le suporte custodele sau curatorul special numit pentru administrarea bunurilor, acestea pot fi facute numai cu incuviintarea notarului public.

Bunurile succesorale care au fost date in conservare sau administrare se predau de catre notarul public pe baza de proces verbal custodelui sau curatorului sub luare de semnatura. Cand predarea in custodie are loc odata cu inventarierea, in procesul verbal intocmit cu acea ocazie se va mentiona acest lucru. Un exemplar al procesului verbal de inventariere (in care este mentionata predarea in custodie) se va preda si custodelui sau curatorului special.

Custodele sau curatorul la finalizarea procedurii succesorale (sau cand notarul public va considera necesar) este obligat sa restituie bunurile si sa depuna conturile la biroul notarului public.

Masurile de conservare luate de notarul public trebuie sa fie aduse la cunostinta mostenitorilor legali, testamentari sau executorilor testamentari, dupa caz. Aceste masuri avand drept scop conservarea bunurilor succesorale in bune conditiuni pot fi completate sau modificate pana la finalizarea procedurii succesorale.

Cand la inventariere s-au gasit sume de bani, hartii de valoare, cecuri sau alte valori toate acestea se vor depune in depozitul notarial sau la o institutie specializata. In procesul verbal de inventariere se va face mentiune despre aceasta.

De la aceasta regula instituita prin art.73 alin.1 din Legea nr.36/1995, exista o exceptie in baza careia din sumele de bani gasite la inventariere se vor lasa mostenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul si se gospodareau impreuna cu acesta sumele necesare pentru:

- intretinerea persoanelor ce erau in sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;

- plata sumelor datorate in baza contractelor de munca sau plata asigurarilor sociale;

- acoperirea cheltuielilor pentru pastrarea si administrarea averii succesorale.

In cazul in care exita unele indicii potrivit carora succesiunea urmeaza a fi declarata vacanta, notarul public va putea incredinta administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat. In acelasi timp notarul public are obligatia de a incunostiinta autoritatea administrativ-teritoriala pentru luarea masurilor ce se impun in asemenea cazuri.

Potrivit prevederilor art.74 alin.4 din Legea nr.36/1995, orice persoana care se considera vatamata prin inventarul intocmit sau prin masurile de conservare luate de notarul public se poate adresa cu o plangere la judecatorie. Aceasta cale de atac impotriva procesului verbal de inventariere sau a masurilor de conservare este deschisa in primul rand mostenitorilor, dar si tertelor persoane care se considera vatamate.

E. Inregistrarea cauzei succesorale, citarea si stabilirea calitatii mostenitorilor si legatarilor.

Deschiderea procedurii succesorale se face printr-o cerere adresata biroului notarial care trebuie sa indeplineasca cerintele legale. Odata sesizarea facuta in conditiile prevazute de lege notarul public inregistreaza cererea.

Dupa indeplinirea acestei operatiuni, notarul public dispune citarea celor care au vocatie la mostenire, iar daca exista testament se vor cita legatarii si dupa caz executorul testamentar instituit.

In cadrul procedurii de citare legea reglementeaza cateva cazuri particulare. Astfel, daca prin testamentul autentic a fost instituit un legatar universal, in lipsa mostenitorilor rezervatari se citeaza numai legatarul. Daca testamentul este olograf sau mistic se vor cita si mostenitorii legali. In aceste doua cazuri, daca a fost desemnat prin testament un executor testamentar se citeaza si acesta (art.75 alin.2 din Legea nr.36/1995).

In situatia in care notarul public a fost sesizat cu o succesiune ce urmeaza a fi declarata vacanta, acesta va trebui sa citeze autoritatea administratiei publice competenta a prelua bunurile.

Intrucat calitatea de mostenitori poate fi dobandita in conditiile legii si de mostenitori incapabili (de pilda, minorii, pusi sub interdictie, etc) in mod obligatoriu se citeaza reprezentantii legali ai acestora precum si autoritatea tutelara. In asemenea cazuri notarul public trebuie sa tina seama de urmatoarele:

- daca mostenitorul este o persoana cu o capacitate de exercitiu restransa sau nu;

- daca mostenitorul este lipsit total de capacitate;

- daca exista contradictie de interese intre reprezentantul legal si succesibil.

Astfel, pentru ocrotirea intereselor unei astfel de persoane se vor aplica dispozitiile in materie de reprezentare si asistare. Cand se constata ca este cazul, notarul public in conformitate cu prevederile legale va lua toate masurile pentru desemnarea unui curator.

O atributie deosebit de importanta pe care o are notarul public in cadrul procedurii succesorale este stabilirea calitatii mostenitorilor si legatarilor. De asemenea trebuie sa remarcam rolul notarului public in ceea ce priveste intinderea drepturilor mostenitorilor, precum si compunerea masei succesorale.

In cadrul dezbaterilor succesorale daca se constata existenta unui testament (descoperit cu ocazia inventarierii sau prezentat de partea interesata) notarul public va proceda la deschiderea lui. In cazul testamentului olograf sau mistic se constata starea lui materiala si se intocmeste un proces-verbal.

Notarul public, in conformitate cu prevederile art.76 alin.3 din Legea nr.36/1995, va trebui sa stabileasca daca mostenitorii au acceptat succesiunea in termenul legal.

Acceptarea succesiunii se poate stabili atat prin declaratiile partilor, cat si prin probele administrate in cauza succesorala (declaratiile de martori, inscrisuri prezentate de partile interesate).

In cazul in care unul sau mai multi mostenitori nu accepta succesiunea, notarul public va lua act de vointa acestora prin intermediul declaratiei de renuntare la succesiune.

Declaratiile de acceptare sau renuntare la succesiune (legea prevede expres, cele sub beneficiu de inventar) se inscriu intr-un registru special (art.76 alin.ultim din Legea nr.36/1995).

Calitatea de mostenitor si numarul acestora se stabilesc prin acte de stare civila si cu martori.

Bunurile care alcatuiesc masa succesorala se dovedesc prin inscrisuri sau orice mijloace de proba admise de lege.

In majoritatea cazurilor masa succesorala este formata din bunurile comune ale autorului succesiunii si ale sotului supravietuitor. In acest caz, cotele de contributie ale acestora la dobandirea bunurilor se stabilesc prin acordul mostenitorilor (art.77 din Legea nr.36/1995).

Desi legea nu precizeaza ce se intampla daca nu se realizeaza un astfel de acord intre mostenitori (desi era absolut necesar acest lucru, cunoscandu-se numeroasele neintelegeri intre acestia cu ocazia dezbaterilor succesorale) se subantelege ca se aplica prevederile dreptului comun in materie succesorala.

F.  Suspendarea procedurii succesorale.

Procedura succesorala poate fi suspendata in cazurile expres prevazute de lege. Astfel, in conformitate cu prevederile art.78 alin.1 din Legea nr.36/1995, procedura succesorala se suspenda daca:

a) au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii si, desi au fost legal citati, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorala, fara a cere eliberarea certificatului de mostenitor si exista dovada ca cel putin unul dintre ei a acceptat mostenirea;

b) succesibilii isi contesta unii altora calitatea sau nu se inteleg cu privire la compunerea masei succesorale si la intinderea drepturilor ce li se cuvin;

c ) mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor.

Masura suspendarii procedurii succesorale se ia de catre notarul public, in cazurile mentionate mai sus, printr-o incheiere de suspendare. In incheierea de suspendare sunt consemnate toate elementele care au rezultat din dezbateri pana in momentul suspendarii, cu privire la:

- identitatea celor prezenti;

- optiunea succesorala a mostenitorilor;

- compunerea masei succesorale.

In cazul ca succesibilii isi contesta unii altora calitatea sau nu se inteleg cu privire la compunerea masei succesorale si la intinderea drepturilor ce li se cuvin, notarul public trebuie sa stabileasca prin incheiere masa succesorala, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor care se contesta, intinderea drepturilor mostenitorilor si motivele neintelegerii. In acest caz notarul public are obligatia de a indruma partile sa solutioneze neintelegerile dintre ele pe cale judecatoreasca.

In cazurile de suspendare prevazute la art.78 alin.1 lit. a si b din Legea nr.36/1995, daca nu s-a facut dovada ca persoanele in cauza s-au adresat instantei sau persoanele interesate n-au cerut repunerea pe rol a cauzei, notarul public stabileste taxele succesorale provizorii si onorariile care se vor comunica organelor financiare in vederea incasarii lor.

In masura in care se constata incetarea cauzelor care au determinat suspendarea, dosarul succesoral se poate repune pe rol. Cererea de repunere pe rol se face de catre parti si este adresata notarului public. Notarul public poate repune pe rol oricand dosarul succesoral, dar nu inainte de a constata, asa cum am subliniat, incetarea cauzelor care au dus la suspendarea procedurii succesorale.

G. Incheierile de sedinta si incheierea finala.

In cadrul procedurii actelor notariale, din capitolul anterior, am analizat in mod detaliat continutul incheierii notariale. Precizam doar atat ca Legea nr.36/1995 prin art.49 reglementeaza in mod succint elementele unei incheieri notariale.

Cu ocazia dezbaterilor succesorale, la fiecare termen, notarul public intocmeste o incheiere de sedinta motivata, care trebuie sa cuprinda mentiuni referitoare la:

- indeplinirea procedurii de citare;

- declaratiile partilor;

- prezenta martorilor;

- masurile dispuse in vederea solutionarii cauzei (art.79 din Legea nr.36/1995).

Cand din dezbaterile succesorale, notarul public constata ca, in masa succesorala nu exista bunuri, dispune prin incheiere inchiderea procedurii succesorale si claseaza cauza ca fiind ramasa fara obiect.

Consideram intemeiate criticile formulate in literatura de specialitate, referitoare la dispozitiile art.80 din Legea nr.36/1995, in care se precizeaza ca notarul public atunci cand nu exista bunuri “dispune prin incheiere inchiderea procedurii succesorale si claseaza cauza ca fara obiect”. Asadar, solutia pe care o pronunta notarul public prin incheiere este clasarea cauzei succesorale ca fiind ramasa fara obiect. Asa cum procedura succesorala se deschide printr-o cerere, inchiderea procedurii succesorale are loc printr-o incheiere motivata in care se dispune “clasarea cauzei ca fara obiect”. Atat deschiderea cat si inchiderea procedurii succesorale nu sunt decat doua etape distincte cu consecinte deosebit de importante pentru intreaga procedura succesorala.

Dimpotriva, in succesiunile in care exista bunuri, dupa administrarea probelor si realizarea acordului intre mostenitori notarul public intocmeste o incheiere finala a procedurii succesorale.

Incheierea finala va cuprinde pe langa mentiunile comune incheierilor notariale si urmatoarele elemente:

- numele, prenumele si ultimul domociliu al defunctului;

- data decesului;

- numele, domiciliul si intinderea drepturilor mostenitorilor si legatarilor;

- bunurile succesiunii;

- taxele de timbru;

- onorariul;

- alte date care au fost necesare solutionarii cauzei.

Legea prevede de asemenea cazul in care mostenitorii si-au impartit bunurile prin buna-invoiala. In acest caz in incheierea finala se va arata modul de imparteala precum si bunurile succesorale care au fost atribuite fiecaruia dintre mostenitori. “Actul de imparteala” va putea fi cuprins in incheierea finala sau se va putea intocmi separat, intr-una din formele prescrise de lege (art.81 alin.3 din Legea nr.36/1995).

Procedura succesorala se poate incheia si inainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, daca este neindoielnic ca nu mai sunt si alte persoane indreptatite la succesiune. Aceasta exceptie instituita in art.81 alin.1 din Legea nr.36/1995 trebuie privita cu serioase rezerve, intrucat ar putea da nastere ulterior la unele litigii succesorale si respectiv ar duce la anularea certificatului de mostenitor. Alt caz de incheiere “de indata” a procedurii succesorale este reglementata de art.82 alin.2 din Legea nr.36/1995. Acest caz se refera la testamentul ce indeplineste conditiile legale de forma, ce nu contine dispozitii contrare legii si nu aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau exista acordul acestora. In aceleasi conditii notarul public poate stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament.

Potrivit art.82 alin.3 din Legea nr.36/1995, notarul public, atunci cand are acordul tuturor mostenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalitatilor cuprinse in testamente pana in limitele prevazute de lege.

H. Certificatul de mostenitor.

Certificatul de mostenitor reprezinta actul notarial final in care sunt consemnate constatarile referitoare la numarul si calitatea mostenitorilor, la masa succesorala si la cotele ce le revin succesibililor din patrimoniul defunctului.

Certificatul de mostenitor sau cel de legatar se redacteaza de notarul public, pe baza datelor cuprinse in incheierea finala, in termen de 20 zile de la data intocmirii acesteia. Subliniem faptul ca incheierea finala are la baza si acordul de vointa al partilor asupra tuturor aspectelor succesorale ale cauzei, dar nu se poate confunda cu certificatul de mostenitor, care este ultimul act procedural notarial ce se intocmeste si se elibereaza fiecaruia dintre mostenitori sau legatari, dupa caz. Eliberarea se face numai dupa achitarea taxelor notariale si a onorariilor.

Certificatul de mostenitor nu poate fi identificat nici cu o hotarare judecatoreasca desi reprezinta “o sinteza a activitatii succesorale notariale”.

In literatura de specialitate, precum si in practica judiciara a fost conturata natura juridica a certificatului de mostenitor si s-a stabilit ca nu indeplineste decat functia unui instrument probator, prin care se constata calitatea de mostenitor ca urmare a deschiderii succesiunii.

In cazul suspendarii procedurii succesorale (potrivit dispozitiilor art.78 alin.1 lit. b si c) certificatul de mostenitor se elibereaza pe baza hotararii judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila, si nu in baza incheierii finale.

Spre deosebire de conditiile cerute de lege pentru emiterea unui certificat de mostenitor, legea prevede posibilitatea stabilirii la cerere numai a calitatii de mostenitor (art.84 din Legea nr.36/1995). Potrivit acestui text legal, atunci cand “nu s-a facut dovada existentei unor bunuri in patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operatiuni de durata si mostenitorii solicita sa li se stabileasca numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de mostenitor”.

Forta probanta a certificatului de mostenitor este stabilita prin art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995. Astfel, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecarui mostenitor in parte, pana la anularea sa prin hotarare judecatoreasa. Anularea certificatului prin hotarare judecatoreasca se poate cere de catre persoanele care se considera vatamate in drepturile lor prin emiterea acelui certificat.

Totodata prin actiunea in anulare se poate pretinde si stabilirea drepturilor persoanelor considerate vatamate, in conditiile legii.

Daca instanta judecatoreasca printr-o hotarare definitiva si irevocabila a anulat certifiatul de mostenitor, notarul public are obligatia ca in baza acestei hotarari sa elibereze un nou certificat. De aceea, instanta judecatoreasca are sarcina de a trimite hotararea ramasa definitiva si irevocabila in copie, impreuna cu dosarul succesoral, daca a fost cerut in timpul solutionarii cauzei, biroului notarial competent.

Exista situatii cand o succesiune nu are mostenitori legali sau testamentari. Legea reglementeaza si astfel de cazuri. Potrivit art.85 din Legea nr.36/1995, in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari la cererea reprezentantului statului, notarul public constata ca succesiunea respectiva este vacanta. In acest caz, notarul public, dupa expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii, trebuie sa elibereze un certificat de vacanta succesorala.

Certificatul de mostenitor este un act unic, fapt pentru care dupa emiterea acestuia nu mai este posbila intocmirea altui certificat, decat in conditiile prevazute de lege (art.86 alin.1 din Legea nr.36/1995). Pentru ca notarul public sa poata relua procedura succesorala in vederea completarii incheierii finale cu bunurile succesorale omise din masa succesorala (in vederea eliberarii unui certificat de mostenitor suplimentar) trebuie sa constate ca s-a realizat acordul tuturor mostenitorilor cu privire la aceasta. In acest caz nu este vorba de o anulare a certificatului de mostenitor eliberat in conditiile legii, ci numai de o completare a acestuia.

Uneori in cuprinsul incheierii finale se strecoara unele erori materiale.

Atat erorile materiale, cat si eventualele omisiuni se pot indrepta la cererea mostenitorilor in baza unei incheieri. In mod obligatoriu, in asemenea situatii, notarul public trebuie sa faca mentiune despre aceasta in incheierea finala si pe toate exemplarele certificatului de mostenitor (art.87 din Legea nr.36/1995).

Subliniem ca legea nu da o definitie erorii materiale sau omisiunii. Insa consideram ca ambele concepte, asa cum s-a precizat in literatura de specialitate vizeaza greseli materiale strecurate in incheierea finala si nicidecum greseli de apreciere cu privire la drepturile partilor sau la alcatuirea masei succesorale.

Tinandu-se seama si de prevederile art.87 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, se poate concluziona ca “erorile materiale” si “eventualele omisiuni” la care se refera art.87 din Legea nr.36/1995 au aceeasi semnificatie cu conceptele reglementate de art.281 Cod procedura civila pentru rectificare a greselilor materiale cuprinse intr-o hotarare judecatoreasca.

Mentionam ca legea nu reglementeaza si cazul in care erorile materiale sau eventualele omisiuni sunt cuprinse numai in certificatul de mostenitor. Consideram ca indreptarea acestora este posibila si in acest caz pe baza unei incheieri, fara a se mai face mentiunea despre aceasta in incheierea finala, ci numai pe toate exemplarele certificatului de mostenitor. O atare solutie se impune deoarece nu ne aflam in situatia anularii certificatului de mostenitor, reglementata de art.88 din Legea nr.36/1995.

Pentru solutionarea cererii de indreptare a erorilor materiale sau a omisiunilor cuprinse in incheierea finala si certificatul de mostenitor, notarul public trebuie sa procedeze la citarea mostenitorilor cu mentiunea de a prezenta toate certificatele de mostenitor sau legatar. Prezentarea tuturor certificatelor de mostenitor este necesara in vederea inscrierii si pe acestea a mentiunilor de indreptare a greselilor materiale sau omisiunilor facute si pe incheierea finala din dosarul succesoral.

Asadar, cu ocazia dezbaterilor succesorale notarul public poate elibera urmatoarele tipuri de certificate de mostenitor, in functie de situatiile reglementate de lege:

- certificatul de mostenitor propriu-zis;

- certificatul de vacanta succesorala;

- certificatul de mostenitor suplimentar;

- certificatul de calitate de mostenitor.