Consilierea familiei in cadrul scolii

Consilierea familiei in cadrul scolii

Modelul familial ocupa un loc central in multitudinea factorilor determinate ai evolutiei individului. Copilul nu este un adult in miniature, ci este un "candidat la maturizare" (H.Pieron), deosebit de receptiv la influentele pozitive sau negative care se exercita asupra lui. Copilul trebuie socializat si modelat iar fundamentarea personalitatii sale se realizeaza, in mare masura, in interiorul familiei acestuia, care concentreaza primul sau univers afectiv si social.

Familia il pregateste pe copil pentru scoala, orientandu-l spre lumea cunoasterii, a activitatilor curente, initiindu-l in deprinderi fundamentale. Fara o sustinere afectiva, fara un ansamblu de activitati, de achizitii si experiente, intalnirea copilului cu scoala va fi mai violent, iar procesul de instruire si educatie ar deveni inoperant.

In modelul traditional - cel putin in conditiile tarii noastre, relatiile familiei cu scoala sunt aproape inexistente sau au un caracter informal, ocazional. In conditiile scolii incluzive, parintii participa direct la viata scolii si pot influenta anumite decizii care privesc procesul educational. Avand in vedere perspectiva invatamantului de tip incluziv, parintii au dreptul sa-si exprime propria viziune asupra modului de functionare a scolii si sa participle concret la influentarea actului managerial din scoala. Familiile copiilor cu CES au obligatia sa se implice in activitatile extrascolare ale copiilor si sa dea dovada de rabdare si intelegere fata de schimbarile mai lente sau mai rapide din viata copiilor lor.

Pentru o mai eficienta sustinere a scolii incluzive din partea familiilor, membrii acestora trebuie sa satisfaca anumite cerinte:

Sa participe active la toate activitatile scolii sis a se implice in promovarea practicilor de integrare scolara a copiilor cu CES la toate nivelurile vietii sociale, insclusiv la nivel politic;

Sa fie modele de actiune si comportament in acceptarea si sustinerea integrarii persoanelor cu cerinte speciale din comunitatile lor;

Sa sprijine profesorii in alegerea unor strategii realiste cu privire la evolutia si formarea copiilor in scoala si in afara ei;

Sa fie parteneri sincere de dialog si sa accepte fara reserve colaborarea cu echipa de specialist care se ocupa de educarea si recuperarea copiilor lor, urmarind impreuna progresul  inregistrat de copil in diverse situatii de viata;

Sa colaboreze cu alti parinti in gruprurile de suport ale parintilor sis a impartaseasca si altora experientele personale cu proprii copii la activitatile desfasurate in mijlocul familiei;

Sa fie convinsi de avantajele oferite de scoala incluziva copiilor cu CES si sa accepte fara resentimente eventualele limite impuse de gradul si complexitatea deficientelor acestora.

Scoala incluziva si toate cadrele didactice trebuie sa creeze un mediu primitor pentru implicarea familiei in recuperarea, adaptarea si integrarea propriului copil cu CES, prin:

Solicitarea tuturor familiilor cu copii care prezinta cerinte educationale speciale sa participle la aplicarea programului educational si terapeutic propus;

Recunoasterea cerintelor si drepturilor familiilor de a alege daca, in ce masura cum si cand pot participa la cat mai multe activitati terapeutice, pentru continuarea lor acasa;

Includerea familiilor, in mod obisnuit si consecvent, in schimbul de informatii despre copil;

Identificarea familiilor, in mod obisnuit si consecvent, in schimbul de informatii despre copil;

Identificarea resurselor din cadrul programului educational si recuperator-terapeutic al elevilor cu cerinte speciale prin care se pot sprijini activitatile parintilor;

Anuntarea familiilor in legatura cu activitatile propuse in programul recuperator-terapeutic si completarea lui la solicitarile parintilor;

Informarea familiilor despre schimbarile survenite in cadrul programului;

Acceptarea feed-back-ului primit de la familii ca informatii utile in ameliorarea programelor destinate educarii si recuperarii elevilor cu cerinte speciale.

Un parteneriat intre profesionisti/cadre didactice si familie este posibil numai daca fiecare dintre cei implicati intelege rolul pe care il joaca in viata copilului. Ceea ce stie familia despre dezvoltarea copilului sunt informatii de mare valoare pentru intelegerea cerintelor educationale ale acestuia (informatii despre modul in care actioneaza copilul acasa si in comunitate, despre dezvoltarea acestuia, despre parerile si dorintele sale etc.). Daca parintii si cadrele didactice lucreaza impreuna, se poate sprijini dezvoltarea copilului, iar cerintele sale pot fi indeplinite intr-o masura mult mai mare. Exista modalitati relativ simple prin care parintii pot sustine progresele copilului, prin consolidarea experientelor de invatare acasa si prin incurajarea reusitelor acestuia, utilizarea jocului si diversificarea contactelor sociale. Parintii sunt factorii a caror contributie este esentiala in procesul de integrare scolara a copiilor, oferind anumite puncte de vedere si experiente la care cadrele didactice nu pot avea altfel acces; ofera informatii despre omportamentul elevului in afara scolii, identificand puncte forte si dificultati care nu sunt evidente la scoala; descriu dezvoltarea anterioara a elevului, se implica in educatia si sprijinul copilului; ofera cadrelor didactice si specialistilor un feed-back privind eficienta muncii lor cu copilul.

În toata lumea, ca si in Romania, angajarea si responsabilizarea familiei in educatia copiilor este fundamentala pentru reusita participarii scolare. La orice copil, in mod particular la copiii cu cerinte educative speciale, gradul de interes si de colaborare a parintilor cu scoala este cel mai adesea direct proportional cu rezultatele scolare obtinute de copii. Psihopedagogia moderna centrata pe copil se bazeaza pe convingerea ca familia este primul educator si cu cel mai mare potential de educare. Familiile copiilor cu CES sunt adesea responsabile de copiii lor tot restul vietii
Un rol foarte important al scolii in context este acela de a sprijini familiile sa aiba incredere in resursele proprii, pentru a face fata greutatilor cu care se confrunta.

Implicarea familiilor in ameliorarea educatiei copiilor cu CES a condus la multe schimbari positive, adesea in modalitati radicale. În Romania familiile si asociatiile de persoane ori de parinti ai copiilor cu dizabilitati au contribuit in mod substantial, mai ales dupa 1990, la adoptarea unor masuri de ameliorare a calitatii scolarizarii copiilor cu CES. Donellan si Mirrenda (1984, apud Shea si Bauer, 1994) propun cateva standarde fundamentale pentru programele de colaborare a parintilor in educatia speciala:

toate interventiile ar trebui sa plece de la presupunerea ca nu parintii sunt cauza dizabilitatilor copiilor lor; se are in vedere riscul ca parintii sa fie blamati pentru dizabilitatile copiilor lor;

cadrele didactice ar trebui sa aplice criteriul celei mai putin periculoase presupuneri; de pilda, daca un program educational utilizat de un parinte a fost ineficient, aceasta s-a intamplat nu pentru ca familia a aplicat necorespunzator acest program;

explicatie completa a dificultatilor copilului la scoala este esentiala pentru parinti;

niciun specialist sau cadru didactic nu ar trebui sa le spuna parintilor ca nu mai este nimic de facut pentru copilul lor;

programele de interventie si sprijin ar trebui sa implice familiile la maximum. Ele ar trebui sa fie construite astfel incat sa satisfaca nevoile copilului in contextual larg al nevoilor familiei. Parintii ar trebui sa fie recunoscuti ca fiind cei mai potriviti in relatarea istoriei, comportamentului si nevoilor copilului. Ei ar trebui sa aiba acces total la informatiile educationale si la "diagnosticele" copilului.

În multe tari dezvoltate ale lumii parintii au drepturi sporite (mai puternice decat cele actuale in Romania) in ceea ce priveste participarea la educatie a copilului cu CES. În SUA, de pilda, parintii au dreptul de:

a controla toate datele despre educatia copilului lor;

a face o evaluare independenta, o caracterizare a copilului lor ca elev;

a primi instiintari scrise despre orice schimbare in identificarea, evaluarea si orientarea copilului lor sau despre orice schimbare in PEI (Planul Educational Individualizat) al copilului;

a participa in mod egal cu personalul scolii in dezvoltarea si revizuirea PEI a copilului.
Ca si in cazul copiilor, familiile sunt foarte diferite; necesitatile lor de a fi sprijinite sau posibilitatile de a oferi sprijin sunt extrem de diverse. Fiecare familie are potentialul si nevoile sale unice, care trebuie valorizate corespunzator de catre scoala.

Comunicarea si colaborarea eficienta dintre cadrele didactice si parinti se bazeaza pe cateva elemente (Beckman, Newcomb, 1996, apud Step by Step, 2001):

Respectul (reciproc) - poate fi modelat adesea de catre cadrele didactice. Este important sa se plece de la premisa ca parintii sunt cei mai importanti profesori din viata copilului; respectul si tactul dovedit de cadrul didactic fata de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc;

Atitudinea impartiala, care solicita gandirea pozitiva si deschisa despre familii, evitarea judecatilor evaluative si dezaprobatoare. Atitudinea impartiala inseamna incurajarea familiilor de catre cadrele didactice sa-si evaluaze propriile decizii fara a influenta cu propria lor parere;

Empatia fata de parinte poate fi usor sesizata de acesta prin deschiderea la dialog si comunicare sincera

Shea si Bauer (op. cit.) descriu un continuum al activitatilor colaborative, bazate pe urmatoarele elemente:

- timpul disponibil in care aceste activitati pot fi facute;

- cantitatea si calitatea dorita de implicare a persoanelor;

- calitatea sprijinului din partea personalului scolii, pe care si-o doresc parintii si pe care o pot obtine.

Formele de colaborare si sprijin reciproc intre scoala si familie sunt urmatoarele:

* Activitatile de oferire a informatiilor - in cadrul acestora familile primesc informatii din partea persoanelor autorizate (aviziere, scrisori si bilete, carnete de corespondenta, telefoane, publicatii / buletine periodice ale scolii, diferite stiri, programe de intalnire cu parintii, sedinte.

* Activitatile de impartasire a informatiilor - cele mai obisnuite activitati de acest tip sunt sedintele parinti - cadru didactic. În educatia cerintelor speciale, sedintele cu parinti iau foarte des forma unor sedinte axate pe PEI. Se planifica acum activitatile de colaborare si se rezolva problemele aparute in aplicarea planului. Informatiile sunt oferite de asemenea prin intermediul unor carnete in care se noteaza istoria devenirii copilului, performantele acestuia, dar si problemele intampinate. Înformatiile pot veni atat de la cadrul didactic la parinte, cat si invers.

* Sprijinul colaborativ pentru curriculum-ul scolar - activitatile de sprijin presupun o implicare activa a membrilor familiei in cadrul programelor scolii. Cele mai obisnuite activitati de acest gen sunt interventiile comune familie -scoala, in care membrii familiei lucreaza impreuna cu cadrele didactice pentru fixarea obiectivelor PEI. Parintii pot juca rolul de profesori acasa si pot supraveghea studiul suplimentar al copilului in scopul sprijinirii derularii PEI sau a temelor scolare.

* Colaborarea cu comunitatea scolara - presupune cooperarea pentru indeplinirea unei sarcini anume impreuna, membrii familiei si cadrele didactice. În cardul acestei colaborari, membrii familiei pot juca rolul in cadrul scolii de instructori, voluntar, membri de comitet de interventie, tutori, instructori de "minipredare", asistenta in cadrul calatoriilor in afara scolii, ajutor in pregatirea materialelor didactice si echipamentului necesar.

* Pregatirea parintilor - cere atat parintilor cat si specialistilor sa-si aloce timp pentru pregatirea si programele educationale ce vor fi aplicate. Pregatirea parintilor este o activitate foarte constructiva deoarece implica invatarea si acumularea cunostintelor si tehnicilor folositoare parintilor in schimbarea comportamentelor neadecvate ale copiilor. Sensibilizarea parintilor pentru obiectivele, tintele, abilitatile programelor este esentiala in educarea si pregatirea acestora.

Situatiile de non-colaborare intre scoala si familie sunt frecvente. Ele sunt cauzate de motive diverse, de perceptii diferite ale parintilor si cadrelor didactice cu referire la valoarea scolii, a copiilor etc. În munca cu problemele parintilor, Bemporad, Ratey si O'Driscoll (1987, apud Shea si Bauer, 1994), sustin ca exista trei tipuri de asemenea probleme, cu care scoala se confrunta:

problemene native ale parintilor: vigoarea fizica si energia psihica de a putea trai si sprijini copilul care are o dizabilitate;

tendintele psihologice de aparare folosite de parinti pentru a face fata epuizarii, furiei si durerii survenite in urma necazurilor derivate din situatia de parinte;

apare o schimbare a experientelor sociale ale parintilor ca rezultat al dizabilitatii copilului; adesea parintii isi aloca o mare parte de timp si resurse financiare pentru a se documenta singuri in problematica specifica dizabilitatii, pentru a cauta servicii de reabilitare adecvate, pentru a incerca sa devina chiar ei intervenanti in ameliorarea unei situatii.

Recunoasterea complexitatii problemelor personale ale elevilor poate creste sensibilizarea cadrelor didactice fata de nevoile parintilor.

Sunt si parinti ale caror dificultati nu pot fi atenuate prin interventia cadrelor. Acesti parinti trebuie orientati catre specialisti calificati (consilieri, psihologi, psihopedagogi, asistenti sociali, medici etc.). Orientarea este binevenita atunci cand parintii: - resimt probleme financiare;

sunt implicati in neintelegeri maritale sau alt gen de crize;

simt deseori sentimente de neajutorare, disperare;

cred ca nu sunt pregatiti pentru educarea copilului lor;

sunt situati constant la nivele inalte de stress;

incep deseori sa se planga mai degraba de probleme personale decat de cele manifestate de copil sau de programul educational al acestuia.

Modalitati de stimulare a implicarii familiale - cu referire la gradinita (Step by Step, 2001):

Invitarea parintilor in activitati la clasa (grupa) poate inlesni o experienta pozitiva prin:

selectarea unei activitati care poate fi demonstrata usor;

angajarea parintilor sa lucreze doar cu grupuri mici de copii (2-3);

incurajarea bunei dispozitii, a unei atmosfere relaxante;

evitarea declararii de invingatori;

consilierea in indrumarea comportamentului copiilor

Grupurile de sprijin constituite din parintii copiilor cu CES

Parintii acestor copii au nevoie de a se intalni cu alti parinti care au copii cu CES, mai ales daca este vorba de probleme de acelasi fel sau asemanatoare. Grupurile de sprijin constituite din parinti le ofera acestora sansa de a-si comunica informatii, de a da si de a primi un suport emotional, de a lucra ca o echipa cu interese comune in favoarea copiilor.

Initiativa constituirii unor asemenea grupuri este bine sa vina de la parinti. Modalitatile de organizare si activitatile pe care si le propune grupul de sprijin pot fi foarte diverse, in functie de problematica si potentialul copiilor, ale scolii, ale contextului comunitar etc. Ceea ce este important si esential in buna functionare a grupului este cultivarea sentimentului de comunitate.

. Pastrarea confidentialitatii informatiilor este foarte importanta, cel putin din doua motive. Pe de o parte, parintii copiilor cu CES au nevoie de mai multe informatii pentru a se putea implica, pe de alta parte multe din aceste informatii pot fi dureroase.

. Implicarea parintilor ca factori de decizie este esentiala. Parintii copiilor cu CES isi stabilesc, cel mai adesea anterior venirii la scoala (gradinita) relatii cu specialisti si servicii ale comunitatii, sunt ei insisi surse de informatii, deci pe ansamblu resurse importante pentru scoala, pentru alti parinti. Informatiile oferite de parinti pot fi incluse in modalitati diverse de luare a deciziilor privitoare la copiii cu CES.

. Formarea unei echipe de sprijin care sa includa si parintii. Functionarea unor asemenea echipe formate din cadre didactice si / sau diversi specialisti este optimizata daca ele cuprind si parintele copilului, ca si cadrul didactic care preda la clasa respectiva. Uneori chiar si membri ai personalului nedidactic al scolii pot aduce date utile la reuniunile acestei echipe.

În concluzie, instituirea respectului reciproc, a relatiilor empatice, ca baza a unei colaborari autentice intre cadrele didatice, elevi, familiile lor si specialisti este un proces complex, care cere timp, energie, prudenta, adesea mult bun simt si buna credinta. Este important de mentionat ca in acest proces nu numai copiii sunt cei care invata, ci si adultii.