Factorii dezvoltarii personalitatii umane

Factorii dezvoltarii personalitatii umane

Cercetatorii fenomenului educational contemporan sunt "preocupati, printre altele, de ceea ce se poate numi "problema decontextualizarii devenirii si dezvoltarii subiectului uman". Decontextualizarea poate fi in acest context inteleasa ca fiind tratarea izolata de orice factori, externi sau interni, a evolutiei subiectului uman. Acest fapt necesita repunerea mai larga in discutie a factorilor dezvoltarii ontogenetice a omului. Factorii dezvoltarii ontogenetice sunt: ereditatea, mediul si educatia, aceasta din urma fiind inteleasa ca subfactor distinct al mediului. Dezvoltarea personalitatii umane se realizeaza astfel prin aportul concomitent a trei categorii de factori: ereditatea, mediul si educatia. Cu toate ca scoala psihopedagogica anglo-saxona include educatia in contextul mai larg al factorilor de mediu preferam, datorita ponderii si importantei sale in determinarea devenirii personalitatii umane, sa tratam educatia ca factor specific de sine statator.

a. Ereditatea. Conceptul "ereditate" provine de la cuvantul latin heres - mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului. Remarcam in acest context faptul ca identitatea genetica este practic imposibila intre antecesori si descendenti, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent, sau viitor, astfel incat profesorul practician trebuie sa aiba permanent in vedere faptul ca in scoala lucreaza cu personalitati distincte, diferite una de cealalta. Desi foarte importanta, problema transmiterii pe calc genetica a insusirilor de la antecesori la descendenti a fost studiata doar indirect, datorita limitelor etice ale realizarii unor experimente la nivelul speciei umane. Prezentam in continuare, pe scurt, principalele rezultate ale cercetarilor genetice ce au relevanta pentru sfera fenomenului educational:

Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati si nu trasaturile antecesorilor.

Spre deosebire de caracteristicile morfologice si biochimice, ereditatea insusirilor psihice este rezultatul unei determinari poligenetice.

Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor ereditari, ci si al factorilor de mediu.

Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de varsta sau pot ramane in stare latenta pe tot parcursul vietii individului in absenta unor factori activizatori.

Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar (temperament, aptitudini, emotivitate), iar altele mai putin (caracter, vointa, atitudini).

Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica incarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic este singurul care isi pierde specificitatea daca in copilarie este asistat de membrii altei specii, el animalizandu-se in ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului ii este dat prin instincte tot ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui pe cand omul trebuie sa invete majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii. In ciuda perfectiunii sale instinctuale, animalul este inferior omului tocmai datorita specializarii sale excesive si incapacitatii sale de adaptare la variatiile conditiilor de mediu.

Concluzionand putem spune ca factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune probabilistica, oferind fie o ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o creditate tarata, ce poate fi compensata in diverse grade.

b. Mediul. Mediul este constituit din totalitatea elementelor externe cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale. Distingem in acest context existenta a doua planuri majore in care factorii de mediu actioneaza asupra individului: planul factorilor natural-geografici si planul factorilor de ordin social. In randul factorilor natural-geografici includem relieful, clima, temperatura, iar factorii de ordin social includ alaturi de educatie, familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei individului si sistemul relatiilor sociale in general.

Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu distingem influente ale mediului proximal (persoane si situatii cotidiene) si influente ale mediului distal (mass-media, Internetul). Datorita progresului tehnologic, asistam in prezent la o eliberare progresiva a individului de sub influentele mediului proximal, la o crestere a expunerii acestuia la fluxul informational, nu intotdeauna benefic, al mijloacelor media, fapt ce implica exigente sporite la nivelul scolii in ceea ce priveste dezvoltarea capacitatii de selectie si valorizare a subiectului uman. Factorii de mediu nu trebuie redusi insa la nivelul realitatii lor fizice, fiind necesara luarea in calcul a semnificatiei acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu reactioneaza la evenimente, ci la modul in care acesta semnifica si interpreteaza evenimentele. Accentul se pune, astfel, nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci pe masura si modul de interactiune al subiectului uman cu acestia, in sensul ca un factor de mediu prezent dar indiferent subiectului cu care se afla in contact, este inert din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel spus, conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra subiectului uman, iar acesta sa reactioneze prin intermediul unei activitati proprii specifice. Concluzionand, putem spune ca actiunea factorilor de mediu, la fel ca si cea a ereditatii, este si ea una de factura aleatorie, probabilistica, putand fi in egala masura o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al acesteia.

c. Educatia. Ereditatea si mediul sunt prezente obligatorii in dezvoltarea omului dar cu contributii aleatorii, pozitive sau negative, asupra dezvoltarii sale ontogenetice. In acest context, societatea umana a elaborat si perfectionat un mecanism de crestere a controlului asupra dezvoltarii ontogenetice. Acest mecanism poarta numele generic de educatie.

Din aceasta perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si organizeaza influentele mediului asupra individului, adaptandu-le la particularitatile de varsta si individuale ale acestuia. Altfel spus, educatia face legatura si mediaza intre potentialitatea de dezvoltare, propusa de ereditate si oferta de posibilitati ale mediului. Astfel, educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil actualizarii potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia este o activitate umana specializata in dezvoltare.

Rezultatele cercetarilor actuale in domeniu conduc, aproape fara exceptie, la validarea experimentala a modelului interactionist al dezvoltarii ontogenetice. Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu, suntem totusi indreptatiti sa afirmam ca educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente de natura formativa si informativa, are un rol major in dezvoltarea psihica si in formarea personalitatii umane. Consideram necesara in acest context precizarea ca mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul intre limitele stricte pe care le traseaza ereditatea. Cu toate acestea, parafrazandu-1 pe H. Pieron, am putea spune despre copil ca in absenta actiunii factorului "educatie", acesta ar ramane un simplu candidat la umanitate.

Rezumand cele expuse anterior, consideram ca personalitatea este o sinteza a modurilor stabile de reactie psihologica si comportamentala a unui individ. Personalitatea umana este unica, originala si irepetabila. Ea apare si se formeaza in cadrele unui proces complex de asimilare si prelucrare de informatii, proces ce poarta numele generic de invatare. Desfasurarea acestui proces se realizeaza la intersectia si sub auspiciile a doua mari categorii de factori:

a.     factori interni (biologici si psihologici)

b.     factori externi (mediul si educatia).

Factorii biologici includ ca si componente esentiale ereditatea, varsta, gradul de dezvoltare fizica, starea de sanatate etc.

Factorii psihologici se refera in special la aspecte cum sunt cunostintele, capacitatile operationale, motivatia, vointa etc.

Factorii de mediu sunt reprezentati de mediul familial, mediul cultural, mediul socio-economic si mediul fizic in care se desfasoara existenta individului.

Educatia, asa dupa cum precizam anterior, optimizeaza raporturile interactionale ale factorilor ereditari cu ansamblul factorilor de mediu in vederea asigurarii unor influente cat mai benefice asupra devenirii si dezvoltarii personalitatii umane.

Sintetizand, putem afirma ca:

a.     dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii complexe ereditate-mediu-educatie;

b.     educatia este o forma organizata, sistematica si continua de formare a personalitatii umane, educatia optimizand, in masura posibilitatilor, relatia ereditate-mediu;

c.      pentru dezvoltarea predispozitiilor ereditare si a personalitatii umane in general, este necesar un mediu prielnic;

d.     prin exercitiu si invatare, trebuie dezvoltate calitatile psihice deja existente si, in acelasi timp, trebuie stimulata formarea unor capacitati psihice noi.

Educatiei ii revine rolul conducator in formarea si dezvoltarea personalitatii, deoarece:

educatia organizeaza de o maniera optima influentele factorilor de mediu;

educatia depisteaza predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea in functiune suplimentandu-le forta;

educatia creeaza premisele interne favorabile actiunii prielnice anumitor factori externi;

formarea personalitatii este atat efect al actiunii educative, cat si premisa pentru derularea acesteia.