Instruirea interactivǎ - Definitii si taxonomii

Instruirea interactivǎ - Definitii si taxonomii

Actiunea instructiv-educativa vizeaza producerea unor schimbari de factura cognitiva, afectiva, motivationala si comportamentala nivelul elevului. Aceste transformari nu sunt insa rezultatul actiunii directe si nemijlocite a profesorului, le realizandu-se mediat, in conditiile interactiunii complexe a factorilor anterior mentionati, prin angajarea individuala a elevului in directia realizarii acestor modificari (Hammond, L.D., 1994) .

Desfasurarea activitatilor didactice la un nivel performant si de o maniera eficienta presupune o forma optimala de organizare a interactiunii variabilelor ce definesc actiunea educationala, formula in masura sa imbine intim eforturile profesorului cu cele ale elevilor. Realizarea acestui deziderat se infaptuieste gratie si a ceea ce numim metoda de invatamant.

Din punct de vedere etimologic, termenul de "metoda" este derivat din grecescul methodos, care inseamna drum spre, cale de urmat.

Predominanta este insa perspectiva actionala, prin prisma careia metodele sunt instrumenete cu ajutorul carora elevii, sub indrumarea profesorului sau in mod independent, avanseaza in actiunea de cunoastere si de formare a priceperilor si deprinderilor.

Metodele sunt deci, in acelasi timp , planuri de actiune (suite de operatii ce se deruleaza constient in vederea atingerii unui scop) si modalitati de actiune (strategii actionale gratie carora elevul dezvaluie sau i se dezvaluie esenta evenimentelor , proceselor sau fenomenelor).

In sens mai larg, metoda este o practica rationalizata, o generalizare confirmata si validata stiitific, ce serveste la transformarea si ameliorarea naturii umane.

Restructurarea metodelor "traditionale" presupune transformarea modalitatii de transmitere a cunostintelor ex-catedra in strategii eficiente de activizare si mobilizarea a elevilor. Se impune in acest sens luarea in considerare a faptului ca orice metoda se constituie ca un sistem omogen de procedee, actiuni si operatii, structurate intr-un grup de activitati, in functie de mai multi factori (A. Dancsuly. M. Ionescu, I. Radu , D. Salade, 1979).

Metodele de invatamant pot fi clasificate in functie de mai multe criterii, in literatura de specialitate neexistand o taxonomie unitara a acestora. Astfel, metodele didactice clasice sunt: metode bazate pe actiune (exercitiu, lucrarile de laborator, lucrarile de atelier, munca cu manualul si cartea), metode iconice, la nivelul primului sistem de semnalizare ( demonstratia, observarea, excursiile) si metode simbolice, la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare (expunerea, conversatia) , clasificare realizata dupa St. Stoian.

Alte lucrari de specialitate (Clasificarea metodelor de invatamant in pedagogie. Metode de invatamant , I. Cerghit, 1980) propun, insa, o serie de alte taxonomii si criterii de clasificare.

Pe baza analizei acestora constatam existenta unor deosebiri semnificative in ceea ce priveste continutul si modul de grupare ale metodelor de invatamant , rezultat al progreselor inregistrate in acest compartiment deosebit de dinamic al pedagogiei.

Constatam astfel traiectoria ascendenta a parcursului metodologiei didactice de la primele sale forme (comunicarea orala sub forma naratiunii) la conversatia maieutica, la metodele promovate de aparitia tiparului si pana la cele din repertoriul didacticii moderne: problematizarea, simularea, modelarea, studiul de caz, jocul de rol, instruirea asistata de calculator etc.

Aceasta evolutie este confirmata si de faptul ca metodele verbale, multa vreme singurele aflate la dispozitia profesorului, actioneaza in scoala contemporana in consens cu altele pe care practica scolara le-a impus si validat. Desi contestate de unii autori, metodele verbale nu pot fi eliminate din activitatea scolara deoarece educatia este un act de comunicare , imposibil de realizat in absenta integrarii conceptuale prin cuvinte (J.Bruner, 1970).

De o mare atentie se bucura in prezent, datorita cresterii exponentiale a volumului de informatie si a reducerii timpului disponibil pentru procesarea acestuia , metodele bazate pe limbajul interior: lectura, reflectia personala etc.

J. Piajet considera reflectia interioara ca fiind una dintre cele mai generoase metode, constructiile deliberate ale gandirii si imaginatiei neputand fi concepute fara meditatie personala, fara o procesare interna de profunzime a cunostintelor.

Contributia metodelor bazate pe limbajul interior si a celor de invatare prin actiune la realizarea educatiei si autoeducatiei elevilor este evidenta, scoala avand datoria sa valorifice potentialul acestor metode prin reducerea supraincarcarii elevilor si organizarea rationala a timpului necesar lecturii, studiul individual si reflectiei personale.