Metode de cultivare a creativitatii

Metode de cultivare a creativitatii

Preocuparea pentru dezvoltarea spiritului creativ a condus si la elaborarea unor metode si procedee specifice de stimulare a creativitatii. Le amintim aici pe cele mai cunoscute: brainstorming-ul, sinectica, metoda 6-3-5, metoda Phillips 6-6, discutia--panel. Este vorba de tehnici care sunt operante mai ales in conditii de grup. Acestor metode, care au deja o indelungata traditie de utilizare, li s-a adaugat, in ultimii ani, ceea ce se s-a numit rezolvarea creativa a problemelor ("creative problem solving', prescurtata CPS). Aceste tehnici de grup pot facilita exprimarea membrilor grupului, prin ele se exploreaza potentialul intuitiv si asociativ, se pot extrage idei si sugestii novatoare. Unii autori considera ca situatia de grup reprezinta un stimul pentru indivizi, ii poate elibera pe multi de blocajele lor interioare, iar asociatiile se pot I produce cu o mai mare usurinta. Sunt insa si situatii cand grupul poate reprezenta o frana pentru indivizi, impiedicandu-i sa se concentreze si sa dezvolte idei noi. Chiar daca exista anumite controverse referitoare la posibilitatea stimularii creativitatii prin intermediul grupului, sunt extrem de raspandite cursurile de educare a creativitatii, care fac apel la tehnicile de grup si care au inregistrat rezultate semnificative in aceasta directie.

Brainstorming (brain = creier; storm = furtuna) Furtuna in creier sau metoda asaltului de idei, initiata de psihologul american Alex F. Osborn (1938), este una dintre cele mai cunoscute metode de grup, folosita pentru producerea ideilor creative. Esenta acestei metode consta in separarea momentului emiterii ideilor de momentul evaluarii lor. Din acest motiv, brainstorming-ul se mai numeste si metoda evaluarii amanate sau "metoda marelui da' ("the big yes'). Grupul de brainstorming este

format din 5-12 persoane (este preferabil ca ele sa fie de diverse profesiuni), cu urmatoarea structura: un conducator (animator), un secretar, membri. in constituirea grupului trebuie respectate cateva exigente: participarea benevola a membrilor, relatiile amiabile intre participanti si interdictia de a face parte din acelasi grup un sef si un subaltern.

Brainstorming-ul se desfasoara in trei etape. in prima etapa se identifica si se formuleaza problema, apoi animatorul invita participantii, cu cel putin doua zile inainte de sedinta, informandu-i asupra datei, locului si temei de dezbatere. Etapa a doua este sedinta propriu-zisa de brainstorming. Conducatorul reaminteste problema ce urmeaza a fi discutata si cele patru reguli ale brainstorming-ului (care vor fi consemnate pe tabla):

a) Judecata critica este interzisa!

b) Dati frau liber imaginatiei (idei cat mai absurde, mai fanteziste)!

c) Ganditi-va la cat mai multe idei posibile! j d) Preluati si dezvoltati ideile celorlalti!

Eliminarea judecatilor critice este, probabil, cea mai importanta regula a brainstorming-ului, si asta deoarece s-a constatat ca aceste critici sunt paralizante, sunt dusmanul imaginatiei. intr-un grup de 10 persoane in care critica este inlaturata se produc 150-200 de idei pe ora, in timp ce in altul, in care critica este admisa, se produc doar injur de 20 de idei pe ora. in vederea respectarii acestei reguli au fost elaborate si liste de fraze sau expresii care produc blocarea creativitatii si a caror utilizare e interzisa: "Este o pierdere de timp', "S-a mai incercat si n-a mers', "Este absurd', " Nu vom fi luati in serios', "Vom discuta despre acest lucru alta data', "Nu putem face asta', "Glumesti, nu?' etc. in ceea ce priveste exigenta emiterii unei cantitati cat mai mari de idei, ea pleaca de la premisa ca intr-un numar mare de idei exista mai multe sanse sa se afle si idei creative, potrivit principiului "cantitatea genereaza calitatea'. De asemenea, se incurajeaza dezvoltarea, ameliorarea, combinarea ideilor celorlalti, pentru ca se pot obtine constructii noi ca rezultat al contagiunii de grup.

Participantii la sedinta (asezati in jurul unei mese) isi formuleaza, pe rand, ideile cu privire la problema pusa in discutie. Fiecare spune tot ce-i trece prin minte in legatura cu problema respectiva, fara vreo preocupare de selectie sau judecata! critica. Interventiile trebuie sa fie scurte, enuntiative. Au prioritate la cuvant cei care enunta o idee derivata din propunerea antevorbitorului. Conducatorul sedintei de brainstorming trebuie sa aiba oarecare experienta in acest domeniu. El vegheaza la respectarea regulilor enuntate (incalcarea lor se sanctioneaza chiar cu excluderea din sedinta), dirijeaza participarea la discutii, asigura o atmosfera destinsa, prietenoasa, informala. Secretarii sunt persoanele care noteaza toate propunerile facute, fara a consemna si numele celor care au facut propunerea. Sedinta poate dura intre 15 si 60 de minute. ,

Etapa a treia se desfasoara peste l-2 zile de la sedinta de brainstorming. Un comitet de evaluare analizeaza si selecteaza ideile valoroase, solutiile cele mai

potrivite ale problemei puse in discutie. Brainstorming-ul ofera posibilitatea manifestarii libere, spontane a gandirii si imaginatiei membrilor grupului, precum si cresterea productivitatii creativitatii individuale ca urmare a interactiunii membrilor intr-o situatie de grup. Tehnica asaltului de idei nu este indicata insa pentru orice fel de problema. Osborn recomanda chiar evitarea utilizarii brainstorming-ului in cazul problemelor de judecata, de alegere sau de decizie. Aceasta metoda se utilizeaza mai frecvent pentru gasirea de idei deosebite in domeniul publicitatii, in domeniul comercial, in domeniul tehnic. Ea se poate folosi si in scoala, atat in cadrul orelor curente, cat si in cadrul orelor educative ori in cercurile pe specialitati.

Sinectica a fost creata de psihologul american W. Gordon. Termenul inseamna a pune impreuna elemente diferite si aparent fara legatura intre ele. Daca brainstorming-ul se bazeaza pe asociatiile libere de idei, sinectica presupune utilizarea metaforelor si a analogiilor. Gordon gaseste acest lucru necesar, deoarece majoritatea problemelor nu sunt noi. Deci, exista o necesitate de a privi lucrurile din alt punct de vedere, facand ca lucrurile cunoscute sa devina ciudate, iar cele ciudate, cunos- ' cute. Gandirea metaforica este cea care poate ajuta participantii la grupul sinectic sa priveasca lucrurile in felul acesta. Psihologul american vorbeste de un tip specific de metafora - metafora generativa - care realizeaza conexiunea intre lucruri nelegate intre ele pana atunci, care sunt foarte diferite, dar care pot avea ceva in comun. Sinectica este o tehnica mult mai structurata si mai specifica de organizare si dirijare a imaginatiei spre descoperirea solutiilor noi si se sprijina pe doua mecanisme:

a) transformarea necunoscutului in cunoscut, adica o clarificare adecvata a dificultatilor problemei, prin care se urmareste surprinderea asemanarilor, legaturilor unei probleme noi cu alta veche;

b) transformarea cunoscutului in necunoscut, adica o cautare a metaforelor, comparatiilor, personificarilor; aceasta etapa presupune inlaturarea prejudecatilor si a obisnuintelor perceptive si rationale, problematizarea cunoscutului, sesizarea unor probleme acolo unde nu par a exista.

Atat pentru a face necunoscutul cunoscut, cat si pentru a face cunoscutul necunoscut, este necesara utilizarea metaforelor si a analogiilor. Regasim patru tipuri de analogii la care sinectica recurge cu precadere: analogia directa, analogia personala, analogia simbolica, analogia fantastica. De exemplu, daca problema pusa in discutie este de a gasi o noua modalitate de parcare a automobilelor intr-un oras aglomerat, se poate utiliza o analogie directa cu metodele de depozitare din natura, din casa sau din industrie (cum isi depoziteaza albinele mierea, cum se asaza borcanele in camara) (Rosea, 1981, pp. 176-177).

Grupul sinectic este format din 5-7 persoane de diferite profesii, care sunt membrii

participanti. Sedintele grupului sinectic se pot intinde pe durata unui an, cu o

periodicitate de o sedinta pe luna. Durata unei sedinte poate fi de o ora, uneori chiar

mai mult. Desfasurarea unei sedinte presupune parcurgerea unei etape de inceput, de,

intercunoastere a membrilor grupului, si apoi de familiarizare cu tema. Urmeaza

etapa productiva, ce presupune intrarea in joc a mecanismelor si procedeelor specifice sinecticii (transformarea necunoscutului in cunoscut si invers, practicarea celor patru tipuri de analogii), apoi etapa finala, in care solutiile gasite sunt evaluate si se adopta cea care corespunde cel mai bine unor criterii stabilite in prealabil.

Metoda 6-3-5 valorifica, de asemenea, potentialul creativ al grupului. Un numar de persoane se imparte in grupuri de cate 6. Fiecare membru al grupului are in fata o foaie de hartie pe care o imparte in trei coloane. Liderul enunta problema, iar membrii grupurilor noteaza trei idei, cate una in fiecare coloana. Apoi, fiecare participant trece foaia sa vecinului din dreapta si preia, la randul sau, foaia vecinului din stanga. Se lucreaza pe cele trei idei ale vecinului din stanga: se fac completari, imbunatatiri, precizari ale acestora. Urmeaza o noua deplasare a foilor. Rotirea se face de 5 ori, pana cand ideile emise de fiecare membru al grupului sunt vazute de toti ceilalti. La sfarsit, conducatorul strange foile, le citeste in fata tuturor si se discuta care sunt cele mai bune propuneri.

Metoda se numeste 6-3-5 pentru ca sunt 6 membri ai grupului care emit 3 idei, iar acestea sunt prelucrate fiecare de 5 persoane. Prin aceasta metoda se obtine o cantitate mare de idei. Chiar daca unele dintre ele se vor repeta, altele vor fi banale ori prea generale in raport cu problema pusa in discutie, va exista totusi un numar suficient de mare si variat de solutii pentru a avea de unde alege. De exemplu, incercati sa folositi aceasta metoda pentru a obtine sugestii vizand modul de desfasurare a seminariilor, modul de petrecere a timpului liber de catre elevi etc.

Metoda Phillips 6-6 poate fi utilizata atunci cand avem de-a face cu grupuri mari de persoane. Pentru a putea obtine participarea directa si personala a tuturor membrilor grupului la activitate, Donald J. Phillips (1948) propune divizarea grupului mare in grupuri mai mici, de 6 persoane, care urmeaza a discuta o problema timp de 6 minute (de aici si denumirea metodei). Se procedeaza astfel: conducatorul grupului anunta tema discutiei, apoi se constituie grupele de cate 6 persoane, care isi aleg fiecare cate un coordonator. Acesta are misiunea de a asigura participarea tuturor membrilor la discutie, de a facilita obtinerea solutiilor si de a nota solutiile la care s-a ajuns. Se discuta timp de 6 minute. Dupa expirarea timpului, fiecare grup isi face cunoscute solutiile prin intermediul coordonatorului. Solutiile fiecarui grup pot fi consemnate pe tabla. Sinteza o poate face animatorul sau poate avea loc si o discutie intre coordonatorii de grupuri.

Aceasta metoda are avantajul ca intr-un interval de timp relativ scurt (4-5 minute organizarea, 6 minute discutia in grup, 2 minute pentru raportul fiecarui grup si 20-30 de minute discutia finala) este consultat un numar mare de persoane, se obtine o varietate de solutii si argumente si se obisnuiesc membrii grupului cu tehnica argumentarii, a sustinerii unui punct de vedere, dar si a ascultarii opiniei celuilalt. Metoda Phillips 6-6 poate fi utilizata cu succes la scoala ca modalitate de a obtine argumente pro si contra unei alternative de actiune, pentru stabilirea cauzelor unei situatii mai dificile din evolutia grupului etc.

Discutia-panel (panel = jurati, experti) este o metoda bazata pe utilizarea unui numar restrans de persoane (5-7) competente in tema ce urmeaza a fi discutata (care formeaza juriul), in timp ce un auditoriu asculta in tacere si intervine prin mesaje scrise. Discutia-panel se desfasoara astfel: expertii se asaza la o masa, iar auditoriul se dispune in semicerc in jurul acestora, astfel incat sa poata vedea si auzi tot ce se discuta in panel. Animatorul discutiei prezinta tema si pe membrii juriului de experti. Mai exista o persoana numita "injectorul de mesaje', care are rolul de a strange biletelele cu mesajele trimise de auditoriu juriului. Aceste biletele contin intrebari, sugestii, opinii (scrise pe hartie de diferite culori) si vor fi introduse in discutie atunci cand se iveste un moment prielnic.

Discutia propriu-zisa se poarta in grupul restrans al expertilor, iar auditoriul intervine doar prin mesajele scrise. La finalul discutiei, animatorul face o sinteza si trage concluziile. Discutii-panel sunt organizate si de posturile de televiziune. Aici, auditoriul poate fi prezent in sala sau urmareste discutia de acasa si intervine prin telefon.

Metoda rezolvarii creative a problemelor. in ultimii ani, programele de dezvoltare a creativitatii s-au focalizat asupra rezolvarii creative a problemelor. Explicarea gandirii creative in termenii strategiilor de rezolvare a problemelor nu este o intreprindere noua. Ea a fost formulata in mod explicit de J.P. Guilford, dar o regasim si la E.P. Torrance, J. Bruner, R. Gagne. Cel care defineste fundamentele procesului de rezolvare creativa a problemelor este Alex F. Osborn (initiatorul brainstorming-ului). Modelul propus de psihologul american a fost raspandit de Sidney Parnes, cel care a definitivat si prima versiune publicata a programelor instructionale in rezolvarea creativa de probleme, devenind astfel cunoscut sub numele de modelul Osbom-Parnes. incepand cu Osborn, fenomenul "creative problem solving' a capatat amploare, cercetarile ulterioare (DJ. Shallcross, R.B. Noller, A.M. Biondi) extinzand foarte mult aria de metode si tehnici in interiorul acestei orientari.

Programele consacrate insusirii strategiilor si tehnicilor de rezolvare creativa a problemelor pleaca de la ideea ca gasirea solutiilor nu este o incercare oarba, ci e nevoie de o focalizare a atentiei asupra diferitelor etape ale activitatii de rezolvare a problemelor pentru a se ajunge la o solutie optima. Fiecare individ poate fi antrenat in directia dezvoltarii unei atitudini deschise fata de situatiile cu care se confrunta, a cautarii si analizarii cat mai multor solutii alternative si a descoperirii posibilitatilor de aplicare a solutiilor. Faptul ca se poate realiza un antrenament al comportamentului creativ poate fi deosebit de important pentru practica educationala.

Modelele de rezolvare creativa a problemelor, propuse de diversi autori, fac referire, in esenta, la aceleasi etape ce trebuie parcurse pentru rezolvarea problemelor: adunarea faptelor, definitivarea punctelor de vedere asupra problemei, generarea ideilor; stabilirea criteriilor, cautarea cailor de implementare a solutiilor. De exemplu, in descrierea lui Sidney Parnes (1985, cf. Fryer, 1996, pp. 106-108), procesul de rezolvare creativa a problemelor parcurge sase etape.

Identificarea situatiei problematice, a zonelor de interes, a provocarilor, a posibilitatilor si a oportunitatilor. Parnes subliniaza ca este important sa incepem "la un pas de problema', pentru a evita astfel tendinta naturala de orientare prematura catre definirea problemei si cautarea solutiei, lucru ce poate determina alegeri gresite referitor la ceea ce este de cercetat.

2) Colectarea datelor e o etapa in care participantii identifica si aduna informatiile necesare, elaborand un tablou cat mai clar al intregii situatii. Trebuie luate in consideratie toate sursele posibile, pentru a fixa cu exactitate ceea ce se cunoaste deja si ceea ce trebuie cautat. E important sa fie colectate date suficiente pentru a putea merge mai departe, dar Parnes crede ca nu trebuie sa fie nici prea multe, pentru a nu se impotmoli in ele.

Formularea problemei este, probabil, etapa cea mai dificila a procesului de rezolvare creativa a problemelor. Ea presupune atacarea problemei intr-un mod care sa ofere o noua perspectiva asupra acesteia. Lucrul acesta ar putea fi realizat prin segmentarea problemei de rezolvat in subprobleme, fiecare incepand cu intrebarea "in ce mod s-ar putea', sau prin extinderea problemei, incadrarea ei intr-o chestiune mai generala, ce poate determina o noua perspectiva asupra modalitatilor de solutionare. Parnes recomanda ca, spre sfarsitul acestei etape, atentia sa se concentreze asupra ideii care intriga cel mai mult, pentru a mari probabilitatea ca participantii sa gaseasca solutii neconventionale.

Descoperirea ideii este etapa de generare a cat mai multor idei pentru solutionarea problemei. E important ca participantii sa produca o cantitate cat mai mare de idei, sa combine si sa rearanjeze ideile intr-un alt mod, fara teama ca vor fi judecati (se aplica aici regulile brainstorming-ului). Ceea ce conteaza cu adevarat

i este ca participantii sa-si extinda limitele gandirii.

Stabilirea solutiei presupune, de fapt, stabilirea criteriilor pentru evaluarea solutiilor obtinute. Aceste criterii pot fi legate de: costuri, timp, fezabilitate, utilitate, aplicabilitate. in aceasta etapa este solicitata atat gandirea productiva, cat si cea critica, pentru ca trebuie comparate mai multe alternative, trebuie determinate punctele tari si punctele slabe ale ideilor si apoi selectate cele mai promitatoare posibilitati.

6) Realizarea ideilor este etapa in care solutiile obtinute trebuie puse in practica. Rezultatul acestei faze e un plan de actiune. Se identifica pentru fiecare solutie factorii favorizanti, factorii ce ar putea impiedica implementarea, factorii de mai mare importanta pentru promovarea ideilor. Tot acum sunt gasite si elementele care pot asigura imbunatatirea solutiilor.

Rezolvarea creativa a problemelor reprezinta o tehnica, un mod de lucru ce poate fi exersat in clasa si poate fi insusit cu usurinta de catre elevi. Autorii modelelor atrag atentia asupra faptului ca experienta confruntarii cu o varietate de probleme si

exersarea procedurilor de rezolvare pot contribui la dezvoltarea unui nou mod de gandire, a unor atitudini creative, a spiritului critic si, de ce nu, a unui nou mod de viata cognitiva.

Referinte bibliografice

Amabile, T., Creativitatea ca mod de viata. Ghid pentru parinti si profesori, Editura Stiinta

si Tehnica, Bucuresti, 1997. Amabile, T., "Social Psychology of Creativity: A Consensual Assessement Technique', in

Journal of Personality and Social Psychology, nr. 43, 1982. Amabile, T, The Social Psychology of Creativity, New York, Springer Verlag, 1983. Besemer, S.P., Treffinger, D.J., "Analysis of Creative Products: Review and Synthesis', The

Journal of Creative Behavior, voi. 15, nr. 3, 1981. Cretu, C, Psihopedagogia creativitatii si a talentului, curs ID, Editura Universitatii "Al. I.

Cuza', Iasi, 2002. Cropley, A.J., Creativity, Longmans, Londra, 1967. Cropley, A.J., More than one Way of Fostering Creativity, Ablex, Norwood, New Jersey,

1992. Csikszentmihaly, M., Creativity, Harper Perennial, New York, 1996. Dinca, M., Adolescenta si conflictul originalitatii, Editura Paideia, Bucuresti, 2002. Fryer, M., Predarea si invatarea creativa, Editura Uniunii Scriitorilor, Chisinau, 1996. Gardner, H., Creating Minds. An Anatomy of Creativity, Basic Books, New York, 1993. Getzels, J.W., Jackson, P.W., Creativity and Intelligence, Viley  Sons, New York, 1962. Guilford, J.P., The Nature of Human Intelligence, Bearly Limited, New York, 1967. Landau, E., Psihologia creativitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979. Mooney, R.L., "A Conceptual Model for Integrating Four Approaches to the Identification of

Creative Talent', in Taylor, C.W., Barron, F. (ed.), Scientific Creativity: Its Recognition

and Development, Viley, New York, 1963. Moore, W.E., Creative and Criticai Thinking, Houghton, Mifflin, Boston, MA, 1985. More, A.D., Inventie, descoperire, creativitate, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti,

1975. Osborn, A., Creativity. L'imagination creative, Bordas, Paris, 1988. Parnes, S.J., A Facilitating Kind of Leadership, Bearly, Buffalo, New York, 1985. Pavelcu, V., "Motivatia creatiei stiintifice', in Revista de psihologie, nr. 2, p. 149, 1972. Popescu-Neveanu, R, Dictionar de psihologie, Editura Albatros, 1978. Roco, M., Creativitate si inteligenta emotionala, Editura Polirom, Iasi, 2001. Rosea, A., Creativitatea generala si specifica, Editura Academiei, Bucuresti, 1981. Runco, M., Pritzer, S., Encyclopedia of Creativity, I (A-H), Academic Press, 1999. Stoica, A., Creativitatea elevilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983. Torrance, E.P., "The Beyonders and Their Characteristics', in The Creative Child and Adult

Quarterly, Scholastic Testig Service, Bensenville, voi. 16, nr. 2, 1991.