Nivelul de dezvoltare a societatii in care se
desfasoara educatia
Indiscutabil,
educatia depinde si de nivelul de dezvoltare a societatii
in care se desfasoara deoarece aceasta activitate presupune
existenta unor spatii de invatamant adecvate,
existenta unor echipamente care faciliteaza activitatea de
instruire-invatare, existenta unui corp profesoral calificat
sa lucreze cu copiii si tinerii si toate acestea necesita
costuri care nu sunt la indemana oricarei societati.
Faptul ca acest factor extern poate facilita sau, dimpotriva,
impieta educatia este vizibil atat in tarile dezvoltate din
punct de vedere economic, cat si in cele subdezvoltate. In
tarile dezvoltate care dispun de multe resurse si care
aloca educatiei un procent semnificativ din P.I.B., cum se
intampla in tarile occidentale, in America, Japonia,
educatia este facilitata deoarece se onoreaza toate
exigentele legate de spatii de scolarizare, de dotare, de
incadrare cu personal didactic, existand si posibilitatea ca
scolaritatea obligatorie sa fie prelungita pana la 9-10 ani
si chiar mai mult.
Situatia este total opusa in tarile subdezvoltate, unde
precaritatea conditiilor materiale se constituie intr-un factor frenator
al educatiei, unde nu exista suficinte cadre didactice calificate
si unde scolaritatea obligatorie nu poate fi sustinuta
decat pe o perioada de 4 -7 ani, unde exista riscul ca un numar
mare de copii sa nu poata fi scolarizati, amplificandu-se
astfel fenomenul analfabetismului, cu toate consecintele negative
determinate de o asemenea situatie.