Niveluri, forme si tipuri de invatare

Niveluri, forme si tipuri de invatare

1. Problematica nivelurilor, formelor si tipurilor de invatare in psihologie

Invatare animala/invatare umana

Invatare elementara/invatare complexa (factori, rezultate

Invatare cognitiva, psihomotrica si afectiva (factori, rezultate)

Invatarea perceptiva

Invatarea deprinderilor motorii

Invatarea verbala

Invatarea conceptelor (conceptuala)

Invatarea sociala

1. Problematica nivelurilor, formelor si tipurilor de invatare in psihologie

Nivelurile, formele si tipurile de invatare s-au relevat in contextul analizei congruentei multitudinii de date particulare, culese experimental in studiul invatarii. Contradictia, altfel inexplicabila, intre rezultatele unor cercetari, recunoscute ca riguroase si obiective, nu mai este contradictie daca se accepta ca modelele experimentale aveau in vedere nu un singur obiect (INVATAREA) ci forme si niveluri diferite de functionare a acestui "obiect".

Taxonomia formelor, tipurilor si nivelurilor invatarii dupa M.Zlate (1987):

Tipu i de invatare

invatarea didactica (se obtine in cadrul exclusiv al scolii) si invatarea sociala (realizata si in cadrul scolii dar si in afara ei)

invatarea din propria experienta si invatarea din experienta altora

Forme ale invatari

dupa continutul celor invatate: invatare perceptiva, verbala, conceptuala, motorie

dupa modul de operare cu stimulii: invatare prin discriminare, prin repetare, prin asociere, prin transfer, prin generalizare

dupa modul de organizare al informatiilor: invatare algoritmica, euristica, programata, creatoare

dupa nivelul activitatii psihice la care se realizeaza actiunea invatarii: latenta; spontana - neintentionata; hipnotica; constienta; inteligenta; prin descoperire, creatoare, inventiva.

dupa modul de administrare a situatiilor de invatare: algoritmica; euristica; prin modelare si analogie; prin creatie

dupa procesele psihice angajate in actul invatarii: senzoriala; cognitiv-mentala; bazata pe impuls emotional.

Niveluri ale invatarii

nivelul invatarii constiente

nivelul invatarii neconstientizate

Alte surse descriu ca forme de invatare:

Invatarea dintr-o singura incercare (one-trial learning), invatare bazata pe o unica experienta, fara reptitii. Apare intr-un anumit context in stransa corelatie cu procese motivational-afective si cognitive. A fost evidentiata mai ales in situatii cu consecinte negative severe (durere, intoxicare)

Invatare incidentala (incidental learning) ca proces in cursul caruia continuturile sunt fixate fara intentie sau fara o instruire prealabila (activitatile conexe unor alte activitati cu scop bine precizat).

Invatare latenta (latent learning), intalnita ca efect al familiarizarii cu o anumita sarcina.

Invatarea prin incercare si eroare (trial and error learning) evidentiata de Thorndike. Esentiale pentru incercare si eroare sunt: 1. setul de a atinge un anumit scop; o cale neobisnuita de a atinge acest scop; 3.explorarea situatiei, idenitificarea unei posibile solutii si incercarea ei, reintoarcerea la ceea ce o blocheaza, schimbarea cu alta; 4. gasirea solutiei potrivite si atingerea scopului.

Invatarea prin observatie, prin model (observational learning, vicarous learning), observata de Bandura este posibil sa se invete noi reactii sau sa se modifice cele vechi, prin observarea unui model.

Invatare programata (programmed learning) descrisa de Skinner ca forma de invatare in care materialul este oferit in fractiuni mici, succesive cu intarire imediata a efectului invatarii.

Invatare secventiala (serial learning, rote learning) care consta in invatarea unor componente intr-o ordine prestabilita.

Invatare subliminala (subliminal learning) care consta in achizitia unor priceperi sau obisnuinte fara interventia constiintei, la prezentarea unui material de o intensitate scazuta (apropiata de prag) sau fragmentara sau la receptarea unui material in momente de activare nervoasa sau senzoriala de nivel jos (in somn)

R.Gagné a identificat 8 forme (type) de invatare, fiecare cerand seturi diferite de conditii. Conditiile invatarii sunt acele evenimente care trebuie sa apara pentru ca un anumit tip de invatare sa se produca. Sunt evenimente care se produc in cel care invata (impulsul, scopul, satisfactia personala) sau in situatie (caracteristicile sarcinii). In ordinea nivelului de complexitate, cele 8 tipuri de invatare sunt:

invatarea de semnale in care se invata un raspuns difuz la un semnal. Este cazul raspunsului conditional clasic (Pavlov).

invatarea prin conexiunea stimul-raspuns in care se achizitioneaza un raspuns precis la un anumit stimul (discriminat). Ceea ce este invatat este o conexiune (Thorndike) sau un operant (Skinner).

Invatarea lanturilor motorii in care sunt invatate lanturi de conexiuni stimul-raspuns, conditiile pentru o asemenea invatare fiind descrise de Guthrie si Skinner.

Asociatiile verbale sau lantul verbal in care se invata tot lanturi dar asocierile sunt verbale.

Invatarea prin discriminare multipla in care se invata "n" raspunsuri diferite la "n" stimuli diferiti.

Invatarea de concepte (conceptuala) prin care se achizitioneaza capacitatea de a da un raspunsuri comun la o clasa de stimuli diferiti prin anumite caracteristici dar care au in comun particularitati in baza carora se integreaza intr-o clasa

Invatarea regulilor care presupune invatarea unor lanturi de concepte si verbalizarea regulii in termeni "daca A atunci B"

Rezolvarea de probleme consta in combinarea de notiuni, principii si reguli.

Ausubel si Robinson (1981) descriu:

1. Invatarea prin reprezentare, invatarea sensurilor unor simboluri individuale se realizeaza pe baza capacitatii de generalizare a experientelor particulare si a folosirii simbolurilor pentru reprezentarea obiectelor (capacitati prezente catre sfarsitul primului an de viata). Invatarea prin reprezentare este un eveniment instructional important al invatarii - predarii, de calitatea ei depinzand caracterul constient-logic sau mecanic al insusirii materialul predat. Invatarea notiunilor se bazeaza pe identificarea atributelor distinctive ale unei clase de stimuli, capacitatea dobandita prin experienta concreta cu obiectele (cuburi) si descoperirea descoperirea inductiva a atributelor lor distinctive si nu se identifica cu capacitatea de a denumi notiunile. Trebuie facuta distinctia dintre procesul de formare a notiunilor si cel de denumire formala a lor precum si de procesul de asimilare a notiunilor, uitarea denumirii unei notiuni nu inseamna pierderea sensului ei iar denumirea notiunii nu inseamna neaparat ca I se cunoaste sensul. 3. Identificarea atributelor distinctive ale unei clase de stimuli poate constitui o problema in invatarea notiunilor de catre copil. Facilitarea identificarii atributelor comune unei clase de stimuli este necesara mai ales in conditiile instruirii in scoala, unde elevul este confruntat intr-un ritm alert cu o multitudine de "obiecte" din foarte variate domenii ale cunoasterii. 4.Invatarea propozitiilor consta in posibilitatea de a utiliza un enunt exemplificativ pentru o clasa de propozitii numite generalizari. Pentru aceasta sunt necesare: a.Invatarea sintaxei (a regulilor si codului sintactic), a cuvintelor de legatura (prepozitii, conjunctii); a cuvintelor determinative (articole, adjective demonstrative); a partilor flexibile care indica numarul, genul, cazul, timpul, modul si a regulilor de ordonare a cuvintelor; b.Raportarea frazei de invatat la ideile existente in structura cognitiva a copilului. S-au putut descrie diverse tipuri de relatii care se pot crea intre noul material si ideile existente in structura cognitiva a copilului: a.de subordonare; b.relatii de supraordonare si c. relatii combinatorii. Pentru invatarea constienta a propozitiilor este necesara verificarea congruentei structurii materialului prezentat cu structura cognitiva a elevului. 5. Invatarea prin descoperire "se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este prezentat intr-o forma finala celui ce invata (asa cum se petrece in invatarea prin receptare), ci reclama o anumita activitate mentala (rearanjare, reorganizare sau transformare a materialului dat), anterioara incorporarii rezultatului final in structura cognitiva." (Ausubel, Robinson, 1981, p.95 ). Ea este prezenta in formarea notiunilor si invatarea propozitiilor supraordonate si este dominanta in rezolvarea de probleme si creativitate.

1.1. Invatare animala/invatare umana

Invatare animala

a.       reactiile de obisnuire (d'habituation)

b.      reactiile conditionate

c.       reactiile discriminative

d.      reactiile de orientare spatiala

e.       reactiile de conditionare instrumentala sau dresajul

f.       reactiile "inteligente" de genul celor studiate de gestaltisti (Piaget, 1965)

Invatare umana:

a.       conditionare

b.      invatare perceptiva

c.       invatare senzorio-motorie (motrica)

d.      invatare verbala

e.       invatare conceptuala

1. Invatare elementara/invatare complexa

Dupa nivelul de integrare al activitatii psihice se disting:

invatare elementara (controlata de stimulii din mediu)

invatare complexa (mediata de reprezentari simbolice) (Bloch et.al., 1986, p.59)

Ca factori ai invatarii elementare (comune omului si animalului) se mentioneaza   1. contiguitatea (simultaneitatea) stimulului conditional si a celui neconditional;

repetarea asocierii intre cele doua categorii de stimuli;

3. intensitatea stimulului neconditional (la care se instaleaza comportamentul invatat) sau marimea recompensei primite ca efect al manifestarii noului comportament.

Rezultatele invatarii complexe, mediate prin simboluri sunt:

cunostinte factuale care sunt cunostinte referitoare la obiectele din universul cotidian al omului, cunostinte in baza carora de exemplu, un fruct este recunoscut ca fruct nu ca animal. Acestea sunt achizitionate in cursul experientei personale sau din experienta altora, prin observare sau prin comunicare interpersonala, prin texte sau imagine.

cunostinte notionale care sunt informatii cu privire la proprietati sau relatii ale obiectelor care nu corespund care nu sunt receptate direct pe cale senzoriala (curgerea timpului, relatiile de filiatiune, lungimea obiectelor etc). se achizitioneaza prin instruire expresa si prin actiune.

cunostinte procedurale care cuprind succesiuni de operatii si actiuni care permite atingerea unui obiectiv definit (utilizarea unui aparat, calcului, desenul)ele se achizitioneaza uneori exclusiv prin actiune, alteori prin instructaj si actiune.

Factorii invatarii complexe sunt cunostintele anterioare care pot fi activate si activitatile cognitive de tratare a informatiei (inferente, analogii etc.) (Bloch, 1986, pp.59-62)

Cea mai simpla forma a invatarii este considerata producerea unui raspuns la un nou stimul (conditionarea clasica) iar una dintre cele mai complexe invatarea rezolvarii de probleme este in cel mai inalt grad legata de educatie. Rezolvarea de probleme prin insight este un gen de invatare (kind of learning) in care se produce un raspuns dar modul in care se face acest lucru nu este evident imediat. Se presupune ca se recurge la observarea unor relatii, la rationamente si generalizari. O solutie achizitionata printr-un bun insight se caracterizeaza prin: reproductibilitate (solutia se poate aplica la o noua confruntare cu aceeasi situatie) si transferabilitate (metoda poate fi transferat in rezolvarea unei probleme similare.

1.3. Invatare cognitiva, psihomotorie si afectiva (factori, rezultate)

Zona psihismului la care se realizeaza, in functie de care se diferentiaza:

Invatare cognitiva

Invatare psihomotorie

Invatare afectiva

Putine comportamente sunt in forma pura, dar unul dintre procese poate predomina in paternul comportamental. Rezultatele invatarii cognitive sunt (in ordine ierarhica): forme sau paternuri simple (perceptii preverbale, informatii factuale, semnificatii, perceptii, concepte, principii) si paternuri complexe (rezolvare de probleme, gandirea creativa, teorii, cunostinte sistematizate)

Rezultatele invatarii psihomotorii sunt: produse simple (deprinderi locomotorii, manuale, manipulatorii, expresiile faciale, abilitati verbale, grafice, posturale, gesturi) si produse complexe (implicate in activitati complexe ca actorie, expresia muzicala, artistica, tehnica, artizanala)

Ca rezultate ale invatarii afective se enumera: produse simple (placere, neplacere, gusturi, preferinte) si produse complexe (atitudini, discriminari si judecati de valoare) (Perkins, 1969, pp. 399 - 401

3. Invatarea perceptiva

Invatarea perceptiva se refera la diferitele modificari in perceptie care se produc prin invatare (Ellis, 1978, p.208)

Exista o serie de dovezi ca perceptia este influentata de experienta, ca poate fi modificata sau schimbata prin exercitiu. Dezvoltarea abilitatilor (skill) perceptive prin experienta este demonstrata de descresterea timpului de cautare necesar localizarii unui stimul printre altii prin experienta cotidiana, de cresterea numarului de tinte detectate, de perfectionarea deprinderilor de scanare a campului perceptiv.

Ce se invata in invatarea perceptiva:

cresterea specificitatii raspunsului,

detectia trasaturilor distinctive,

detectia regularitatilor

Invatam: sa recunoastem melodii, sa identificam forme la microscop, sa corectam iluzii perceptive, sa recunoastem sau identificam structuri prezentate in conditii de receptie dificila (prezentare la tahistoscop, cu iluminare slaba, pezentare concomitenta sau succesiva a unor structuri asemanatoare), sa percepem detalii ale unor structuri complexe (un instrument intr-o orchestra, un element al unei figuri ambigui), reducerea pragurilor absolut (mai ales vizual si auditiv) si diferentiale (discriminarea relativa); atitudinea perceptiva (fixare, concentrare), evolutia atitudinii sincretice inspre analitic sau sintetic (Piaget).

Natura invatarii perceptive

Perceptia ca proces presupune o modificare interna datorita stimulilor; invatarea perceptiva se datoreaza exercitiului, experientei. Sunt cunoscute experientele cu privire la pragul diferential pentru sensibilitatea cutanata - distanta minima dintre doi stimuli care apasa pe piele la care cei doi stimuli nu mai sunt perceputi ca unul singur descreste prin exercitiu (Ellis, 1978, p.211)

Categorii de sarcini perceptive (detectia, discriminarea, recunoasterea, identificarea, interpretarea (judgment) - fiecare poate fi perfectionata prin experienta.

Probleme ale invatarii perceptive: efectul exercitiului asupra abilitatilor perceptive; factorii recompensa si sanctiune; adaptarea la transformarile stimulilor (transformed stimulation); transferul intermodal, etichetarea verbala, invatarea schemelor perceptive.

Se percep mai usor stimulii asociati cu recompensa - experientele cu stimuli ambigui ca dublul profil - s-au aratat separat profilele si numai unul a fost recompensat; cand s-a aratat figura dubla, a fost recunoscut profilul recompensat; in experientele de recunoastere perceptiva a cuvintelor cand s-au introdus cuvinte tabu (coit, viol) - timpul de recunoastere a fost mai mare.

Recunoasterea in conditiile in care se produc modificari ale stimulilor (Transformed stimulation) - cu ochelari prin care lucrurile erau vazute rasturnate - au aratat ca la revenirea la perceptia obisnuita s-au constat dificultati. In experientele cu prisma care deplaseaza imaginea mainii recunoasterea a fost facilitata de tact. Transferul intermodal exprima faptul ca invatarea intr-o modalitatea senzoriala se transfera si la alta modalitate (de la vizual la tactil)

Aceeasi stimuli au fost mai greu diferentiati daca li s-a atasat o eticheta verbala comuna decat daca nu au avut o eticheta verbala. Etichetele verbale pot fi utilizate pentru a media sau facilita noi raspunsuri la stimulii din situatiile cotidiene

Invatarea perceptiva pare implicata in construirea schemelor - o imagine care reprezinta proptotipul clasei de obiecte definite de un concept (schema fetei umane occidentale vs.orientale)

Implicatii practice: cel mai intens s-a studiat rolul caracteristicilor stimulilor in invatarea perceptiva. E.Gibson a realizat cea mai extensiva aplicatie a principiilor invatarii perceptive in analiza deprinderilor de citire - deprinderi care incep cu 1.invatarea vorbirii, continua cu discriminarea literelor tiparite, apoi cu 3.combinarea litere-sunet si 5. Cuvantul intreg, proprzitia, fraza. (Ellis, 1978, p.220)

3. Invatarea deprinderilor motorii (invatarea motrica)

Invatarea deprinderilor motorii. se refera la activitatea de achizitionare a unei secvente dintr-un raspuns motor precis.

Abitati perceptiv-motrice = coordonarea intrarii stimulului (activitate peceptiva) cu raspunsul motor (a conduce masina)

Studiul deprinderilor motorii: au fost studiate in sarcini de educatie fizica. Sarcinile motorii in care au fost studiate sunt de 2 categorii:

cu raspunsuri discrete (separate prin intervale de non raspuns - lovirea in fotbal; rasucirea cheii de contact)

cu raspunsuri continui (alergarea cu mingea, condusul masinii)

Teorii ale invatarii deprinderilor motorii: teoria clasica vede acest tip de invatare ca asemanator invatarii instrumentale. Thorndike: este dependenta de legea efectului: J.Adams - closed - loop theory: se incearca miscarea, se primeste feedbackul; fiecare incercare primeste informatii proprioceptive; sunt detectate discrepantele si se realizeaza autoreglarea

Caracteristicile deprinderilor motorii: Implica secventele de raspunsuri, coordonarea perceptiv-motorie; organizarea raspunsului (in paternuri) si feedback-ul intrinsec (raspunsurile produc stimuli care produc alte raspunsuri consecutive)

Fazele invatarii deprinderilor motorii:

faza cognitiva - se intelege sarcina, se verbalizeaza, se conceptualizeaza componentele. In invatarea limbilor straine - se obtin informatiile despre pronuntie (vocale, consoane, diftongi); in invatarea dansului - informatii despre pasii de baza

faza asociativa - asemanatoare cu faza asociativa din invatarea verbala (In dactilografie)

faza autonoma - fara control voluntar

Factorii care influenteaza invatarea deprinderilor motorii: feedback-ul (intrinsec si extrinsec); distribuirea exercitiului; stresul si oboseala

Principii practice: intelegerea sarcinii, exersarea componentelor, obtinerea feedbackului, exersarea in conditii cat mai variate (Ellis, 1978, p.226-246)

Invatarea verbala

Limbajul sau comportamentul verbal este legat de gandire si activitatile simbolice si mediaza o mare varietate de forme de invatare,

Invatarea verbala este orice situatie de invatare in care sarcina cere ca elevul sa raspunda la un material verbal cum sunt cuvintele sau sa formuleze raspunsuri verbale.

Include o mare varietate de situatii, de la asocierea materialelor verbale fara sens la solutii la probleme complexe.

Studiul sistematic al invatarii umane a inceput cu invatarea verbala si principala problema a fost formarea si retinerea asociatiilor verbale. Cel mai frecvent punct de vedere a fost ca evenimentele si lucrurile devin asociate din cauza ca apar frecvent impreuna. Atunci cand A si B se produc impreuna, aparitia lui A evoca pe B. In acest context importante sunt: contiguitatea si frecventa. Contiguitatea poate fi spatiala sau/si temporala; frecventa exprima cat de des se produce contiguitatea.

Studiul sistematic al invatarii verbale a inceput cu H.Ebbinghaus, in 1985: conditiile in care omul invata sa formeze asociatii si in care acestea sunt uitate in timp. La acel timp se credea ca asemenea procese nu pot fi cunoscute si masurate. Influentat de gandirea unor filosofi asociationisti ca John Locke, David Hume, George Berkeley, James si Stuart Mill: cunostintele provin direct din experienta, ideile simple formeaza idei mai complexe prin asociere. Ebbinghaus a utilizat silabe fara sens desi nici acestea nu sunt complet independente de experienta trecuta a subiectului.

Proceduri: cai prin care a fost studiata invatarea verbala: seriala, perechi, libera, recunoastere. Materiale utilizate in studiul invatarii verbale: silabe fara sens apoi trigrame - 3 litere; grupuri de cuvinte si propozitii

1. invatarea seriala - in invatarea seriala unitatile verbale sunt prezentate in aceeasi ordine de la o incercare la urmatoarea. Un exemplu familiar de invatare verbala seriala este invatarea recitarii alfabetului, zilelor saptamanii, lunilor anului, erelor geologice;
2. asocierea in perechi - sarcina subiectului este de a invata perechi de cuvinte asociate, un element al perechii devenind stimul iar cel de-al doilea raspuns. Exemplu familiar: invatarea vocabularului unei limbi straine in care fiecare cuvant nou are o pereche in limba materna. In invatarea perechilor asociate de cuvinte au identificat o varietate de procese. Acest tip de sarcina a fost mult timp privita ca un prototip al invatarii mecanice (pe de rost) dar s-a descoperit ca in rezolvarea ei omul joaca rolul unui adevarat procesor de informatii.
3. reamintirea libera - subiectului ii sunt prezentati serii de itemi verbali si dupa un timp i se cere sa-i reproduca fara sa fie nevoit sa respecte o anumita ordine - nu este influentata de interventia experimentatorului dar nu permite evidentierea timpului utilizat pentru fiecare unitate. Daca experimentatorul ofera suficiente cuvinte din mai multe categorii, subiectul isi reaminteste cuvintele structurate in aceste categorii. Dar subiectul utilizeaza anumite criterii de organizare a materialului la reactualizarea libera chiar daca experimentatorul nu le sugereaza.   Rezultatele studiului acestui tip de invatare releva importanta deciziei in invatare. Cel care invata este activ, organizeaza materialul, cauta reguli de grupare, structureaza sarcina. Aceasta procedura este importanta pentru ca permite investigarea: 1.modului in care cel care invata organizeaza materialul; reperelor (categoriilor conceptuale) detectate de cel care invata pe parcursul invatarii: strategiilor utilizate pentru regasirea itemilor in memorie.
4. invatarea prin recunoastere - subiectului i se arata stimulul apoi se testeaza recunoasterea lui intr-o incercare ulterioara. Este o procedura frecvent utilizata in invatarea de zi cu zi, obisnuita: recunoasterea fetelor, a locurilor familiare. Este asemanatoare cu invatarea prin discriminare. Au fost utilizate 2 feluri de teste de recunoastere: cu un singur item si cu itemi multipli. Primul test: se da 1 singur item si subiectul trebuie sa spuna daca este nou sau vechi (cunoscut). Rezultatele lui trebuie corectate in baza teoriei detectiei semnalului. In procedura cu itemi multipli subiectului i se ofera itemul printre mai multi itemi distractori. Recunoasterea este cu atat mai grea cu cat ietmii distractori sunt mai asemanatori cu itemii vechi.

influente asupra invatarii verbale - semnificatia si similaritatea. Similaritatea -formala (au in comun una sau mai multe litere) si conceptuala (apartin aceleiasi categorii sau reprezinta exemple ale aceluiasi concept). In invatarea perechilor asociate acestea au efecte diferite asupra ratei invatarii: raspunsurile similare sprijina invatarea noului raspuns. Cresterea similaritatii formale a stimulilor creste dificultatea sarcinii.

intre 1950 - 1960 psihologii au cercetat amanuntit invatarea verbala si au identificat stadii sau componente ale procesului invatarii verbale. Pentru aceste studii au utilizat cel mai frecvent invatarea de perechi asociate de cuvinte - ca forma mai simpla a invatarii verbale.

analiza stadiilor invatarii verbale: asocierea; discriminarea stimulului; selectia stimulului; codarea stimulului;

In invatarea unei liste de perechi asociate:

La nivelul raspunsului: 1.stadiul invatarii raspunsului - se invata raspunsul si se cupleaza cu stimulul, astfel incat raspunsul sa fie disponibil pentru reamintire; stadiul asociativ - cere cuplarea unui raspuns particular cu un stimul particular.

Daca raspunsul este putin semnificativ sau dificil de pronuntat invatarea raspunsului cere mai mult efort

Procese care au loc in legatura cu stimulul in invatarea perechilor asociate:

1. discriminarea stimulului,
2. selectia stimulului,
3. codarea stimulului.

Discriminarea stimulului joaca un rol important doar daca stimulii sunt asemanatori intre ei, daca sunt clar diferiti, nu.

Selectia stimulului presupune neglijarea informatiei redundante pe care o contine si operarea doar cu informatia relevanta. De exemplu din stimulii XOL, KUF, TAZ care sunt stimuli nominali, subiectul alege doar X, K, T care astfel devin stimuli functionali. Ignorarea informatiei redundante faciliteaza invatarea. In citirea rapida nu se citeste fiecare cuvant.

Codarea stimulului - procesul prin care stimulul nominal este transformat intr-o reprezentare noua: la vederea imaginilor unor figuri geometrice se pronunta implicit sau prin subvocalizarea cuvintele care le denumesc; utilizarea initialelor (SUA, IBM - creste viteza invatarii verbale.

Abordarea asociationista a invatarii verbale se focalizeaza pe modul in care se formeaza asociatiile. Se diferentiaza: asociatii anticipate (forward) reactualizarea raspunsului potrivit pentru stimul; asociatii retroactive (backward) - reactualizarea stimulului cand este prezentat raspunsul ca un indiciu. In invatarea vocabularului unei limbi straine nu se invata perechi doar in directie anterograda ci si in directie retrograda.

Abordarea gestaltista a invatarii verbale - A fost dezvoltata de teoria gestaltista: W.Kohler, K.Kofka. Conform ei, contiguitatea si frecventa experientelor sunt importante doar sub aspectul evidentierii proceselor organizationale. Asociatiile nu sunt invatate prin intiparire via repetitie. De exemplu, dupa Kohler, asocierea caine-bicicleta nu este invatata prin contiguitate si frecventa acesteia ci se formeaza in baza unor imagini mentale care sunt trezite de cuvintele perechi. In schimb imaginile mintale permit ca perechea sa fie organizata ca o unitate a unui anumit tip de experienta. Tot ceea ce este invatat si retinut este un tip de unitate organizata a intregii experiente, nu o asociere stimul-raspuns. Invatarea presupune o persoana activa care utilizeaza imagini, strategii, procese de organizare, gandeste, emite ipoteze si ia decizii.

Abordarea cognitiva a invatarii verbale - a influentat sau directionat cercetari asupra invatarii verbale in ce priveste:

1. clusterele in reamintirea libera;
2. organizarea subiectiva; codarea (medierea limbajului);
3. imageria mintala.

Clustering (inmanunchierea) in reamintirea libera - in reamintirea libera, omul schimba ordinea cuvintelor in raport de cea in care au fost prezentate. Acest proces este numit clustering si este o dovada a proceselor de organizare in invatarea verbala.

Clusterizarea sau organizarea materialului verbal poate fi:

simpla prin asocierea unui cuvant cu altul (fata - baiat)

categoriala (reamintirea unui item este relationata cu o anumita categorie (noapte - zi)

Organizarea subiectiva - dupa criterii proprii

Codificarea - modificarea, rearanjarea informatiei la reamintire - anagramare, simplificare (bio - boy)

Imageria mentala (mental imagery) - reprezentari picturale , vizualizari (method of loci, pegword method)

motivatia si invatarea verbala: invatarea intentionala vs.incidentala; anxietatea (control)

Invatarea conceptelor (conceptuala)/ concept learning

Invatarea conceptelor a fost abordata in psihologia invatarii ca situandu-se aproximativ la jumatatea drumului dintre un proces simplu de discriminare a stimulilor, invatarea raspunsului, si formarea de asociatii pe de o parte si procesele complexe ale gandirii, rationamentului si rezolvarii de probleme pe de alta parte.

Natura invatarii conceptelor - invatarea conceptuala se refera la orice activitate in care individul trebuie sa invete sa clasifice doua sau mai multe evenimente sau obiecte intr-o singura categorie. Ea implica un raspuns comun la un grup de stimuli care au in comun anumite proprietati sau caracteristici.

Un concept se considera invatat daca sunt indeplinite doua conditii:

sunt identificate exemplele si excluse non-exemplele (alb/nonalb)

sunt recunoscute caracteristicile relevante si ignorate cele nerelevante: cerc - forma, se ignora marimea sau culoarea

Invatarea conceptelor pare un caz special de generalizare si discriminare, o combinare a discriminarii intre clase de evenimente cu generalizarea asupra acestora.

Dezvoltarea conceptelor pe baza unui raspuns comun si la exemplarele care nu sunt direct atribuibile dimensiunii comune conduce la punctul de vedere mediationist asupra invatarii conceptelor.

studiul invatarii conceptuale s-a focalizat pe: caracteristicile sarcinilor de invatare de concepte, identificarea paradigmelor de baza, a atributelor luate in calcul la includerea in clasa si si a regulilor clasificare utilizate

caracteristici ale sarcinilor de invatare de concepte: stimulii = exemple pozitive si negative (nonexemple); acestea variaza prin cateva dimensiuni dintre care unele sunt relevante, altele irelevante (forma, marime, culoare).

Au fost utilizate in general 2 proceduri in investigatiile de laborator asupra comportamentului conceptual:

paradigma receptarii - subiectul clasifica stimulii receptati pe rand, ca exemple pozitive sau negative ale conceptului;

paradigma selectarii - selecteaza dintr-un set de stimuli pe cei care se incadreaza in concept

factorii care influenteaza invatarea conceptelor: a.factori care tin de sarcina, b.factori care tin de subiect.

Factori care tin de sarcina:

exemplele pozitive si negative - in general se invata mai mult si mai repede din exemplele pozitive pentru ca acestea sunt mai sigure, cele negative fiind mai numeroase si mai ambigue. In diagnosticul diferential se poate recurge la exemplul negativ deoarece o boala poate fi identificata uneori prin simptomul care nu este prezent. Unii parinti pot "preda" conceptul de onestitate prin exemple de neonestitate dar aceasta poate avea efecte limitate

atributele relevante si irelevante - cu cat numarul atributelor irelevante este mai mare cu atat sarcina de invatare a conceptului va fi mai dificila. Unele atribute relevante pot fi redundante dar cu cat sunt mai multe atribute relevante redundante, cu atat conceptul va fi invatat mai usor.

salience/proeminenta (tipicalitatea) stimulilor si concretetea/abstractizarea - tipicalitatea sau distinctivitatea stimuluilor faciliteaza invatarea conceptului. Copilul mic invata conceptul de culoare mai repede decat pe cel de forma.

feedbackul si factorii temporali - este important timpul in care se ofera f.b.

regulile conceptualizarii - cel mai usor de invatat sunt conceptele care utilizeaza regulile afirmatiei si conjunctiei. Cel mai greu - cele care utilizeaza regula conditionala si biconditionala

Factori care tin de subiect: memoria si inteligenta

teorii ale invatarii conceptuale

teoria asocierii S-R - priveste procesul ca pe un caz special al invatarii prin discriminare - discriminare intre indicii relevanti si cei irelevanti; fiecare raspuns la un exemplu pozitiv este intarit prin feedback; forta asociatiei dintre dimensiunea relevanta si raspuns creste pe cand cea dintre dimensiunea irelevanta si raspuns scade.

teoria mediationista S-R - introduce un nou element intre S-R: procesul dee mediere ca prin care anumite aspecte ale stimulului sunt reprezentate simbolic, imagistic sau verbal, astfel incat relevanta lor pentru un anumit concept sa creasca: conceptul de mancare (peste, inghetata, coltlet, branza)

teoria testarii ipotezelor - accentueaza activismul celui care invata: se emit ipoteze cu privire la atributele relevante si irelevante, fiecare incercare este o verificare de ipoteze in care sunt implicate procese decizionale; cele mai frecvent utilizate strategii: conservativ focusing si focus gambling

teoria procesarii informatiilor - vede invatarea conceptelor in termeni de secvente ale deciziei celui care invata, alaturi de formularea si testarea ipotezelor. Ca si calculatorul, mintea umana accepta informatia din mediu, o proceseaza in diferite moduri si produce un raspuns.

principii practice ale invatarii conceptuale:

a se gasi noi exemple ale conceptului

a se recurge si la exemple pozitive si la exemple negative (nonexemple)

a se sublinia caracteristicile relevante prin comparatie si contrast

6. Invatarea sociala (Muresan, pp.320 - 321)

Invatarea sociala este un "proces de asimilare a experientei sociale manifestat prin schimbare in conduita"; - a experientei concentrate in norme, valori si roluri sociale, in atitudini si modele de comportament realizate sau practicate in contexte microsociale (interactiuni si relatii interpersonale) sau macrosociale (de la grupuri mici la comunitati sociale)

Miller, McDollard (Personalitate si psihoterapie, 1950) identifica drept principii de baza ale invatarii sociale: impulsul de a imita conduita altuia care este unul dintre cei mai importanti stimuli in invatarea sociala; important nu este raspunsul ci legatura lui cu semnalul (stimulul) specific; conditia fixarii conduitei imitate este intarirea.

G.H.Homans - intarirea conduitei sociale elementare prin schimbul reciproc de recompense si pedepse in cadrul interactiunilor - principii (unele preluate de la Skinner - deprivarea si saturatia, frecventa si cantitatea intaririi, intervalul la care se face intarirea) + regula echitatii distribuite (in relatia cu altul recompensa sau profitul sa fie proportional cu efortul/investitiile)

J.W.Thibot, H.H.Kelley (teoria rezultatelor interactiunii) - efectul rezultatelor interactiunii asupra invatarii - posibilitatile controlului reciproc pe care il au indivizii aflati in interactiune de a influenta produsele relatiei interpersonale ca normele, rolurile si puterea

J.J.Adams,A.K.Romney (teoria interactiunii bazata pe autoritate) - intarire reciproca

Bandura - teoria invatarii sociale - in cadrul interactiunilor sau relatiilor interpersonale - expunerea la model - au loc:

procese de atentionare (observatorul identifica anumite comportamente ale modelului in vederea invatarii

procese de stocare - codificarea comportamentelor sub forma reprezentarilor sau a semnificatiilor (verbala)

reproducerea psihomotorie a comportamentelor - intarirea celor recompensate si eliminarea celor sanctionate - importante sunt facilitarile