PROFILUL PSIHOLOGIC AL SCOLARULUI MIC

PROFILUL PSIHOLOGIC AL SCOLARULUI MIC

,,A cunoaste in mod precis fiintele asupra carora

trebuie sa se exercite actiunea educatorului este prima

conditie a succesului pedagogic.

F. M. Planchard

Varsta scolara se constituie ca un stadiu nou, calitativ superior, bazat pe achizitiile anterioare, pe experienta cognitiva a copilului pe care o valorifica si restructureaza, in functie de noile dominante psihofizice si noile solicitari ale mediului. Desprinzand aspectele esentiale ale stadiului, Osterrieth P. imprumuta de la Gessel urmatoarea caracterizare: 6 ani-varsta extremismului, a tensiunilor, agitatiei; 7ani - varsta calmului, a preocuparilor interioare, a meditatiei, in care apare pentru prima data ,,interioritatea', una din trasaturile dominante ale stadiului urmator; 8 ani- ,,varsta cosmopolita', a expansiunii, a extravagantei, a interesului universal; 9 ani- varsta autocriticii, a autodeterminarii; varsta de 10 ani, cu echilibrul si buna sa adaptare constituie pe drept cuvant apogeul copilariei. La randul sau, Debesse M. caracterizeaza varsta scolara ca ,,varsta ratiunii', ,,varsta cunoasterii', ,,varsta sociala'.

Literatura de specialitate prezinta amplu problemele legate de adaptarea copilului la cerintele si programul activitatii scolare, dificultatile de adaptare generate de cauze psihofiziologice, socioafective, intelectuale etc. Sunt evidentiate, de asemenea, diferentele (de structura, ambianta, functii, sistem de evaluare etc.) dintre mediul familial si cel scolar, dintre gradinita si scoala. Date semnificative au fost furnizate si cu privire la necoincidenta nivelurilor constituirii premiselor necesare pentru adaptarea la sarcinile scolare cu momentul intrarii formale (oficiale) in scoala, precum si cu privire la decalajul, polul social-obiectiv (legat de statut si rol) si polul psihologic subiectiv dat de nivelul de pregatire interna pentru scoala. Perioada de la 7-12 ani, afirma Wallon, este aceea in care obiectivitatea inlocuieste sincretismul. Aceasta trasatura insoteste dinamica evolutiei copilului, de la procesele senzorial-perceptive, pana la trasaturile de personalitate.

Intrarea in scolaritate se subsumeaza intru totul caracteristicilor de profil ale unei faze de tranzitie, ocupand o pozitie speciala in configuratia tabloului copilariei. Ea marcheaza inceputul celei de-a treia subetape a copilariei, ce se va intinde pe un spatiu de patru ani (intre 6/7 ani - 10/11 ani) pana in pragul pubertatii si, implicit, al preadolescentei.

Începutul vietii scolare este si inceputul unei activitati de invatare, care ii cere copilului nu numai un efort intelectual considerabil, ci si o mare rezistenta fizica. Disponibilitatile fizice se integreaza treptat dinamicii solicitarilor psihice. Procesele de crestere si de maturizare continua la nivelul sistemului nervos, ceea ce constituie o buna premisa pentru organizarea si dezvoltarea legaturilor functionale implicate in citire si scriere, ca dimensiuni ale insusirii limbii si ale cultivarii limbajului individual.

La toate acestea se adauga si variatia ce o introduce deosebirea dupa sexe, care, dupa noua ani, face ca, in jocuri, fetele si baietii sa se separe in mod spontan.

Este perioada in care continua sa se dezvolte toate formele de sensibilitate (vizuala, auditiva, tactila, chinestezica etc. ), precum si toate formele complexe ale perceptiei: spatiului, timpului, miscarii. Sub influenta sistemului de solicitari determinat de activitatea scolara, perceptia isi diminueaza caracterul sincretic sporind in precizie, volum, inteligibilitate. Creste acuitatea discriminativa fata de componentele obiectului perceput, se formeaza schemele logice de interpretare ce intervin in analiza spatiului si timpului perceput.

Acum trebuie realizate obiective importante ale invatarii perceptive precum:

dezvoltarea sensibilitatii si a activitatii discriminative a analizatorilor: insusirea unor criterii si procedee de explorare, investigare a campului perceptiv (vizuala, auditiva, tactila); ordinea de relevare a insusirilor; formarea unor structuri perceptive cum sunt cele corespunzatoare cifrelor, literelor, semnelor conventionale. Astfel, pe aceasta baza, ca urmare a relatiei stranse pe care elevii o realizeaza cu activitatea, cu limbajul si cu gandirea, are loc trecerea treptata de la forme simple, spontane, superficiale ale perceptiei la cele complexe si la observatie. Cu toate acestea, in mica scolaritate, perceptiile spatio-temporale mai inregistreaza unele erori legate, mai ales, de subaprecierea duratei intervalelor scurte.

Reprezentarile suporta modificari importante atat sub raportul sferei si continutului, cat si in ceea ce priveste modul lor de producere si functionare. Astfel, are loc o crestere si diversificare a fondului de reprezentari. De la caracterul difuz, contopit, nediferentiat, nesistematizat, reprezentarile devin mai precise, mai clare, coerente, sistematice. Sub actiunea invatarii si prin intermediul functiei reglatorii a limbajului, devin posibile: evocarea cu mai multa usurinta a fondului de reprezentari existent; generarea de noi reprezentari, combinarea, inlantuirea lor, sau dimpotriva, descompunerea acestora in componente cu care poate opera in contexte variate (desen, compunere, povestire).

Prin transformarea si recombinarea reprezentarilor sau a componentelor acestora pot fi create noi imagini, reprezentarea contribuind astfel la realizarea altor procese cognitive superioare precum imaginatia si gandirea. Deoarece dezvoltarea capacitatii de reprezentare merge in directia cresterii elementului generalizator, demersul didactic trebuie sa stimuleze capacitatea elevului de a evoca si dirija voluntar reprezentarile sale in functie de sarcina de rezolvat, data prin instructie verbala, sau de scopul fixat prin limbajul interior.

Dupa opinia psihologilor dezvoltarea intelectuala constituie principalul salt calitativ al scolaritatii mici, gandirea intuitiva cedand locul gandirii operatorii, procedeele intuitive, empirice ale prescolaritatii fiind inlocuite cu constructiile logice, mediate si reversibile. Operatiile mintale se formeaza prin interiorizarea actiunilor externe. Caracteristica principala a operatiei logice este reversibilitatea, adica posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct si invers, a anticiparii rezultatului, efectuarii unor corectii, toate acestea desfasurandu-se pe plan mintal.

Psihologia generica (J. Piaget) a demonstrat ca la aceasta varsta, copilul este capabil sa surprinda fenomene inaccesibile simturilor, trecand dincolo de aspecte concrete de marime, forma, culoare etc. si desprinzand ceea ce este identic, constant, permanent, invariabil in obiecte si fenomene. Se formeaza astfel ideea de varianta, conservare a unor caracteristici (cantitate, greutate, volum), dupa cum urmeaza: la 7-8 ani, conservarea substantei, catre 9 ani recunosc conservarea greutatii, iar la 11-12 ani, conservarea volumului.

Operatiile acestui stadiu sunt ,,concrete' deoarece, desi se desfasoara pe plan mintal, ele se realizeaza asupra unor continuturi concrete, fiind legate inca de actiunea obiectuala. Gruparile de operatii se perfectioneaza prin generalizarea unor date furnizate de situatii concrete, intuitive, ele prefigurand grupul operatiilor formale, achizitie a stadiului urmator- asa cum precizeaza Anca Munteanu (1998):

,,Toate aceste transformari solidare sunt, in realitate, expresia unui acelasi act total, care este un act de decentrare completa, sau de conversiune integrala a gandiriiEa nu mai porneste dintr-un punct de vedere particular al subiectului, ci coordoneaza toate punctele de vedere distincte intr-un sistem de reciprocitati'.

Învatarea citit-scrisului de catre copiii de 6 ani creeaza conditia unificarii relative a universului lor lingvistic, fapt necesar deoarece copiii provin din medii socio-culturale relativ neomogene. Fenomenul acesta este valabil pentru copiii din toata lumea care se scolarizeaza. Studierea cuvintelor din punct de vedere fonematic, asocierea componentelor grafice la cele sonore constituie, in perioada preabecedara si abecedara, o patrundere complicata in caracteristicile limbii culte.

La intrarea in scoala, vocabularul copilului cuprinde aproximativ 2500 de cuvinte, din care cam 700-800 fac parte din vocabularul activ. Fondul principal cuprinde cuvinte-denumiri, cuvinte-instrumente gramaticale, cuvinte auxiliare, cuvinte neregulate, printre care si adverbele primare. La sfarsitul celor patru clase primare, copilul va poseda cam 4000-5000 cuvinte, va folosi practic cam intregul vocabular activ al limbii. Pe parcurs se precizeaza sensul cuvintelor, al sinonimelor, al omonimelor, al antonimelor.

Creste insa si capacitatea de pronuntie, desi pronuntia, mai ales aceea a vorbirii regionale, se resimte uneori toata viata. Pana prin clasa a IV-a se insusesc echivalentele exprimarii literare, ceea ce va permite ca elevul sa foloseasca vorbirea literara in situatiile scolare obisnuite, iar vorbirea incarcata de regionalisme- in mediul in care acesta s-a format, in familie. Acelasi fenomen se petrece in ceea ce priveste pronuntia. Exprimarea verbala se complica treptat si se utilizeaza intentionat alocutiuni verbale considerate literare la scoala. Daca in vorbirea din familie apar curent agramatismele (dezacorduri gramaticale substantiv-verb), acestea se remediaza mai greu, desi erorile se constientizeaza.

La sase ani se manifesta unele defectiuni de pronuntie si datorita schimbarii danturii provizorii. Vorbirea orala contine, indeosebi in expunerea monologata a lectiei, paraziti verbali (sunete sau cuvinte parazite), mai ales sunetele ,,i', ,,a', la sfarsit de propozitie.

Fenomenele de omonimie pun probleme mai numeroase de precizare a sensului. Astfel de situatii se gasesc mereu: ,,sare' (substanta) si ,,sare,, (de la a sari), ,,vin' (bautura alcoolica) si ,,vin' (de la a veni) etc.

Pronuntarea si scrierea defectuoasa se datoreaza, in cele mai multe cazuri, ne- dezvoltarii auzului fonematic, chiar daca auzul este in general nealterat. Exista si cazuri nedepistate de hipoacuzie (copii care nu aud bine si pronunta gresit cuvinte noi datorita defectului de auz).

Limbajul scris contine in genere relatari mai scurte, are o structura gramaticala mai simplificata, un vocabular mai critic decat cel oral. Influenta limbajului scris asupra celui oral incepe sa se simta prin clasa a VI-a.

Se considera ca limbajul interior are un caracter nestructurat gramatical, fiind telegrafic si cu forme de cuvinte neflexionate pe care le transpune relativ direct in vorbirea orala in situatii iesite din comun. Acest fenomen ar fi mentinut de o mai slaba cenzura a operativitatii. Oricum limbajul pentru sine este evident in situatiile in care copilul, chiar cel din clasa a III -a si a IV -a, isi face lectiile.

Compunerile scolarilor mici. Prin compunere se realizeaza, in modul cel mai evident, folosirea sl fixarea limbajului literar. Partea tehnica a compunerilor consta in planul de expunere, introducerea, cuprinsul, incheierea. Fara pregatirea pe aceste planuri de tehnologie nu se poate inainta in elaborarea compunerilor. Spre deosebire de relatarile despre ceva, compunerile cer si o pregatire psihologica legata de antrenarea cu sinceritate in activitate a personalitatii si cautarea formulelor de exprimare de o cat mai mare expresivitate. Compunerile antreneaza activitatea intelectuala, independenta, diferentiata, aceea a povestirilor scrise si a rezumatelor. Ca si celelalte forme de activitate independenta si compunerile organizeaza si sunt organizate de gandire. Ele nu sunt, asa cum se crede in genere, un fel de mic delir creator, chiar cand li se spune compuneri libere, ci se alcatuiesc pornind de la evenimente traite, de la emotii consumate sau de la asociatii de cuvinte, idei, tema unei poezii, vizitarea unui muzeu de arta, de la un eveniment. Fiind activitati intelectuale complexe, compunerile se formeaza ca gen de exprimare in primele clase scolare si au la baza experienta verbala generala, capacitatea de a povesti, dar si utilizarea, in conditii proprii a textelor si experientei literare. La nivelul tuturor claselor I-IV, compunerile au caracteristici ale creatiei naive, au note personale, solutii spontane si forme de proiectie emotionala, evidenta.

Compunerea ramane una din formele cele mai importante de educatie a limbajului. Ea arata ca structurile de profunzime ale activitatii verbale sunt incarcate de trasaturi, stari si procese psihice extrem de complexe ce se comunica o data cu continutul verbal descriptiv.

Scolarul mic memoreaza, mai ales, ceea ce se bazeaza pe perceptie, insistand asupra acelor elemente, insusiri care il impresioneaza mai mult. Se accentueaza caracterul voluntar si constient al proceselor memoriei, dezvoltandu-se astfel formele mediale, logice ale memoriei, precum si volumul, trainicia si rapiditatea memorarii. Deoarece productivitatea si, in general, optimizarea memoriei, depinde atat de particularitatile materialului de memorat, de ambianta in care se desfasoara, precum si de trasaturile psihofiziologice ale copilului, cadrele didactice vor apela frecvent la strategii cu sporite valente activ-participative, memoria nu poate fi disociata de operatiile de gandire, de dezvoltare a inteligentei. Pe masura ce operatiile logice se cristalizeaza, codul mnezic se apropie de exigentele gandirii.

Imaginatia este puternic implantata in viata emotionala a copilului. Copiii sunt, in genere, imaginativi in mod spontan. Important este ca acest bun al activitatii psihice sa nu fie opresat in mod brutal. Cerinta interna de reconstructie si reorganizare de activitati, ca si cerinta de exprimare emotionala, alimenteaza imaginatia. Se considera ca o combinare si recombinare a experientei cognitive acumulate, iar calitatea creatiei se considera dependenta de calitatea prelucrarii analitico- sintetice. Imaginatia e mai mult decat o recombinare- este un act de reconstructie, dar nu din deseuri, ci din materiale descoperite la tot pasul de copii. Activitatile artizanale, serbarile, dar si activitatile de creatie in desen, in colaje, pictura, muzica etc. constituie terenul de exprimare a imaginatiei.

În perioada scolara mica se dezvolta mult atat imaginatia reproductiva cat si cea creatoare.

Imaginatia reproductiva este solicitata mereu in procesul intelegerii si invatarii, mai ales in cazul cunostintelor ce se refera la fenomene si lucruri necunoscute. Imaginatia creatoare mai putin controlata critic reprezinta intotdeauna un fel de aventura spirituala. Desenele copiilor, compunerile, pictura cu degetele sau cu pensula, perforarea hartiei, modelele si constructiile din hartie, colajele etc. creeaza un teren foarte vast de expresie a personalitatii si creativitatii. Acestui domeniu ce tine de artele frumoase si artizanat i se adauga elemente de creatie tehnica favorizata de jocurile de montaj extrem de diverse, care stimuleaza fantezia copiilor. Cele mai diverse materiale si cele mai diverse intentii creeaza imaginatiei creatoare un teren foarte vast de antrenare.

Imaginatia creatoare reconstituie pentru copil tendinta de fauritor de lucruri, creeaza copilului posibilitatea sa se oglindeasca in lume, nu numai ca spectator. Momentele de creativitate incita resursele multilaterale ale personalitatii. Copilul scolar mic este incantat de produsele fanteziei sale, chiar daca acestea sunt doar partial reusite. În orice caz, tentatia creatiei este foarte mare si permite copilului noi si noi cautari. În perioada scolara mica, au loc tot felul de tentative. Se incearca sa se fabrice undite, colibe, capcane, colivii, castele de nisip, zmee, baloane de sapun. Activitatea imaginatiei creatoare este, in esenta, logica, si se manifesta ca atare.

Exista doua laturi legate de imaginatie. Prima este aceea a intuirii frumosului, a ceea ce este plin de maretie, de inteligenta, de intentii importante, pe aceasta cale formandu-se gustul, finetea apreciativa a imaginatiei. A doua este latura actiunii repetate de cautare si de folosire a tehnicilor imaginatiei creatoare din diferite domenii, a perfectionarii lor, in vederea creatiei si sub semnul ei. Între cele doua laturi exista decalaj transversal. La copiii prescolari si scolari mici, capacitatea de creatie este foarte activa, gustul inca neformat, iar tehnicile artistice rudimentare. Prin toate acestea imaginatia stimuleaza in mod cu totul deosebit dezvoltarea capacitatilor si mijloacelor de creativitate a personalitatii.

În perioada prescolara, imaginatia este spontana, originala si impregneaza fiecare moment al vietii copilului. În a treia copilarie, imaginatia este, intr-un fel, ingradita ca solicitare. Scoala impune rigori, rationalitate, atentie la reguli de gandire logica. Pentru acest motiv, se manifesta o oarecare retragere a imaginatiei din revarsarea ei larga, concomitent cu o consumare a ei, mai ales in directia necesitatii de intelegere a nenumarate lucruri ce se invata. 0 a doua directie in care se consuma imaginatia dupa intrarea copilului in scoala, este aceea a planului mental, a vietii intime si a prospectarii activitatii. Deoarece si in activitatile de creatie, cum este cea de desen, copilul se intalneste cu reguli, are loc si in acest domeniu o oarecare suprimare critica a spontaneitatii. Copilul simte nevoia de a folosi rigla, guma la desen. Totusi imaginatia se dezvolta in continuare.

Antrenarea generala, multilaterala a imaginatiei in actiuni inedite de creatie, constituie activitatea nespecifica. Acea forma si directie de activitate creatoare care este intretinuta de aptitudini, constituie activitatea specifica.

Intrarea in scoala, trecerea la o noua forma de activitate si un nou status-rol (cel de elev), aduce restructurari importante in planul proceselor si fenomenelor psihice cu rol reglator si stimulativ. Manifestarile afective se diversifica si se extind, desprinzandu-se doua tendinte convergente: una de expansiune, de atasare fata de alte persoane si alta de preocupare fata de sine. Aceasta preocupare fata de sine anticipeaza evolutia ulterioara a ,,cunostintei de sine', a ,,eului care se priveste pe sine.'

Se dezvolta emotiile si sentimentele intelectuale, morale, estetice, viata in grup, raporturile de cooperare, contribuind hotarator la dezvoltarea judecatii morale la copil. Curiozitatea, trebuinta de a afla, de a cunoaste, de explorare si documentare constituie premise ale stimularii, formarii si dezvoltarii motivatiei scolare.

Organizarea optima a invatarii, pe temeiul dezideratelor informativ-formative ale invatamantului, contribuie la stimularea procesului de organizare a conduitei voluntare, comportamentul scolarului mic fiind tot mai puternic impregnat cu ,,o nota de intentionalitate si planificare'. Vointa influenteaza mult desfasurarea celorlalte procese: psihice, senzoriale, logice, afective. În ceea ce priveste atentia scolarului mic, literatura de specialitate si practica educationala pun in evidenta volumul redus, dificultatile de concentrare, mobilitate si distributivitate. De aceea, educarea atentiei acestuia trebuie sa inceapa prin educarea formelor sale (involuntara, voluntara, postvoluntara), si a insusirilor ei. Aceasta se realizeaza prin dezvoltarea motivatiei, educarea vointei, formarea unor interese bogate, stabile, profunde, a unei atitudini active in procesul cunoasterii, activarea, stimularea permanenta a gandirii si implicarea actionala in activitate.

Bazele personalitatii copilului se pun inca de la varsta prescolara, cand se schiteaza unele trasaturi mai stabile de temperament si caracter. Intrarea in scoala, trecerea la o noua forma de activitate si la un nou mod de viata vor influenta intr-un mod determinant formarea in continuare a personalitatii. Începand chiar cu aspectul exterior - tinuta vestimentatiei - copilul cauta o alta alura, alt profil, deosebit de cel al copilului de gradinita.

"Varsta de 9 ani reprezinta o cotitura: individul nu mai este copil insa nu este inca un adolescent", afirma Gessell. Perioada de la 9 la 12 ani este considerata de Paul Osterrieth ca ,,maturitate a copilului', caracterizata prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui inceput de autonomie si autodeterminare.

Statutul si rolul de scolar, noile imprejurari de viata influenteaza puternic procesul formarii personalitatii copilului, atat in ceea ce priveste organizarea ei interioara, cat si conduita sa externa. Astfel, se constata o crestere a gradului de coeziune, de construire a personalitatii, are loc organizarea si integrarea lor superioara intr-un tot unitar.

Este bine de stiut ca temperamentul deriva dintr-un anumit tip de sistem nervos, el fiind o realitate psihologica grefata pe o realitate biologica, naturala.

Temperamentul se moduleaza, capatand anumite nuante emotionale, suporta toate influentele dezvoltarii celorlalte componente superioare ale personalitatii si dobandeste o factura psihologica.

În scolaritatea mica copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala. Astfel, intalnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sangvinici sau melancolici. Depistarea si cunoasterea portretelor temperamentale ale elevilor, a aspectelor pozitive si a limitelor fiecaruia faciliteaza interventia avizata, diferentiata, flexibila a invatatorului in vederea unor compensari temperamentale in cadrul activitatii instructiv-educative.

Psihologul Alain Lieury afirma ca personalitatea nu este doar o chestiune de temperament, ci depinde de invatarea sociala, de ajustari (prin intarire si observatie in functie de situatii).

Mica scolaritate este perioada in care incepe structurarea caracterului, organizarea trasaturilor caracteriale, conturarea unor dominante, copilul fiind capabil sa-si dirijeze voluntar conduita, sa-si fixeze scopul in mod autonom. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Campul interactional se imbogateste si se diversifica, acest stadiu fiind numit si ,,varsta sociala'. Totodata cea de-a treia copilarie marcheaza o limitare a gustului pentru fantastic si un bun control al manifestarilor afective, Debesse M. considerand aceasta etapa ,,varsta maturitatii infantile'. Se intensifica mecanismul socializarii, se contureaza sentimentele socio-morale, scolarul mic manifestandu-si deplin trebuinta de apartenenta la grup de prietenie si cooperare. Structurile interrelationale ce se constituie la nivelul grupului formeaza matricea de baza a socializarii la aceasta varsta, iar coordonarea mecanismului cooperare-competitie constituie una din principalele preocupari ale dascalului. (Anca Munteanu,1998 ).

Principalele achizitii ale scolaritatii mici sintetic prezentate, subliniaza rolul decisiv al procesului de invatamant in dezvoltarea psihica, cognitiva, afectiva,volitiva, relationala a copilului. Unitatea si convergenta demersurilor scolii si familiei in acest sens constituie o cerinta de baza a complexului proces de modelare socio-culturala a personalitatii scolarului mic.