Perspective metodologice asupra analizei de continut

Universitatea Transilvania Brasov

Facultatea de Drept si Sociologie

Disciplina: Sociologia Educatiei

Perspective metodologice asupra analizei de continut

Una dintre cele mai folosite metode in continutul comunicarii pentru ultimele decenii este analiza de continut. Plecand de la perspectivele cele mai timpurii asupra specificului analizei de continut B. Berelson, unul dintre sociologii care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea tehnicii considera ca: "analiza continutului este o tehnica de cercetare ce are ca obiect descrierea sistematica, obiectiva si cantitativa a continutului manifest al comunicarii" (B. Berelson, 1952, pag. 220). Aceasta definitie este vulnerabila pentru ca se opreste la indicarea genului proxim, fara a arata si diferenta specifica, pentru ca orice metoda sau tehnica de cercetare sociologica trebuie sa fie obiectiva si sistematica, sa permita cuantificarea faptelor si fenomenelor sociale.

Ulterior interesul de cuantificare ca obiectiv de baza scade, astazi numeroase analize de continut ale documentelor sociale imbina studiul cantitativ cu cel calitativ (Madeline Grawitz, 1972, p. 586).

Analiza de continut devine o metoda cantitativ-calitativa de studiere a comunicarii, in care continutul latent, ceea ce nu e imediat sesizabil, ceea ce e ascuns, constituie obiectul de interes al tehnicii analizei de continut.

O alta definitie mai acceptabila a tehnicii analizei de continut data de Ole Holsti, professor la Universitatea Standford, o intalnim in lucrarea sa "The General Inquirer: A Computter Approach to Content Analysis": " analiza continutului reprezinta acea tehnica de cercetare care permite inferente prin identificarea sistematica si obiectiva a caracteristicilor specifice in cadrul unui text. (Stone, 1966, p.5). Se accentueaza astfel, prin aceasta definitie, faptul ca scopul analizei de continut este de a face inferente.

Din acest punct de vedere, precizarea facuta de Renate Mayntz ni se pare edificatoare: identificarea, descrierea sistematica si obiectiva a caracteristicilor lingvistice ale unui text, in cadrul analizei de continut, se face pentru a trage concluzii asupra particularitatilor nonlingvistice ale persoanelor si structurilor sociale (Mayntz si colaboratorii, 1969, pag. 151).

Definitia data de Ole Holsti impune si ea o serie de precizari. Fiind o tehnica de cercetare, analiza de continut trebuie integrata unei metodologii in concordanta cu o tehnologie sau alta. O tehnica de cercetare, oricat de rafinata ar fi, ramane sterila in fata unei metodologii si a unei teorii corespunzatoare. In literatura de specialitate se intalnesc numeroase cercetari bazate pe tehnica analizei de continut, dar care nu au relevanta teoretica necesara. A numara si a clasifica unitatile continutului comunicarii interumane de masa fara a verifica sau sugera vreo ipoteza, nu reprezinta o autentica activitate de cercetare stiintifica.

Orice tehnica de cercetare sociologica trebuie sa se caracterizeze prin obiectivitate, sa fie sistematica, sa permita obtinerea acelorasi rezultate in cazul reluarii cercetarii de catre altcineva. Pentru ca aceste cerinte sa se poata indeplini trebuie ca procedura analizei de continut sa aiba un caracter specific, explicit, algoritmul utilizarii tehnicii sa fie nu numai correct, dar si clar expus, iar, pe de alta parte, intregul continut al comunicarii sa se clasifice in conformitate cu sistemul de categorii de analiza.

Atat analiza de continut, cat si analiza literara, au ca scop evidentierea intentiilor autorului si reconstituirea cadrului social prin studiul limbii si al stilului, pentru criticul literar textul e sprijin in relevarea propriei personalitati, pe cand analistul textual trebuie sa prezinte concluziile referitoare la personalitatea autorului si contextul social concret. Daca in critica literara idealul e de a fi cat mai personal, dea spune despre o opera beletristica ceea ce nimeni altul n-ar mai spune, in cadrul analizei de continut ideal este ca cei care fac analiza unui text literar sa ajunga la aceleasi concluzii, sa dea aceeasi interpretare, sa evalueze in acelasi fel.

Analiza de continut nu se aplica numai textelor, orice comunicare simbolica poate fi supusa unei astfel de analize.

Dorwin P. Cartwright propune o definitie mai larga, considerand ca prin analiza de continut se realizeaza " descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a oricarui comportament simbolic (Cartwright, 1986, p. 481). Analiza de continut poate fi utilizata cu succes si in studiul comunicarii paralingvistice. Sunt clasice in acest sens analizele de continut a unor filme, tablouri, benzi desenate.

Analiza de continut nu masoara daca audienta a invatat sau crede in continutul mesajului, analiza editorialelor, scrisorilor poate ridica mai multe intrebari decat cele ale editorului si a celui care publica. John Naisbitt in cartea sa " Trend Report" considera ca mass-media influenteaza perceptia actorilor sociali. E nevoie de o metoda mai sistematica de monitorizare media, de obiectivitate si reprezentativitate a continutului selectat pentru masurarea si codificarea lui.

Din definitiile reproduse, din exemplele invocate si comentariile facute rezulta ca, in stiintele socio-umane, analiza continutului reprezinta o serie de tehnici de cercetare cantitativ-calitative ale comunicarii verbale si nonverbale, in scopul identificarii si descrierii obiective si sistematice a continutului manifest si/sau latent pentru a trage concluzii privind individul si societatea sau comunicarea insasi, ca proces de interactiune sociala.

UNITATI DE ANALIZA - utilizarea tehnicii analizei de continut presupune determinarea unitatii de inregistrare, de context si de numarare. De asemenea trebuie stabilita schema de categorii de analiza.

Unitatea de inregistrare este acea parte a comunicarii ce urmeaza a fi caracterizata si introdusa intr-una din categoriile schemei de analiza ce variaza in functie de obiectul cercetarii, de nivelul de profunzime al analizei, de timpul si posibilitatile materiale de care dispunem. Unitatea de inregistrare poate fi romanul, articolul, paragraful, fraza, propozitia sau cuvantul. Cuvantul sau simbolul reprezinta cele mai mici unitati de inregistrare ce au consecinte directe in analiza continutului. S-a stabilit ca unitatile de inregistrare mai reduse ca intindere permit sesizarea cu mai multa finete a modificarilor survenite in continutul comunicarii.

Allan Grey, David Kaplan, H.D Lasswell (1965) au studiat consecintele alegerii unor unitati de inregistrare mai extinse sau mai restranse (1965). S-a constatat ca unitatile de inregistrare restranse (cuvantul, propozitia) dau o frecventa mai mare de aparitie a temei decat unitatile de inregistrare extinse (paragraful, articolul in totalitatea lui).

Orientarea (pozitiva sau negativa), "pro" sau "contra", ramane aceeasi, indiferent de marimea unitatii de inregistrare, intensitatea atitudinilor insa se modifica. Odata cu marirea unitatii de inregistrare se observa o sporire a atentiei unitatilor de analiza neutre. In afara acestor diferentieri, mentionez ca, cu cat unitatea de inregistrare este mai larga (articol, nuvela, roman, film), cu atat durata in timp a analizei de continut e mai redusa.

Unitatea de context reprezinta acel segment al comunicarii ce permite a se vedea daca unitatea de inregistrare are o orientare pozitiva, negativa sau neutra. Marimea unitatii de context este conditionata de marimea unitatii de inregistrare, putand fi mai mare sau cel putin egala cu ea. Daca fraza constituie unitatea de inregistrare, atunci paragraful sau tema devin unitati de context. Desi greu cuantificabile, unitatile de context ne ajuta sa caracterizam mai corect unitatile de inregistrare. Nu este totuna daca intr-un raport sau un material de sinteza, o apreciere critica (propozitie) se face intr-un paragraf care subliniaza rezultate in ansamblu pozitive sau in contextul unor constatari critice. De asemenea, cuvintele sau simbolurile ca unitati de inregistrare pot fi reperate in contexte diferite, fapt ce le determina sensul denotativ sau conotativ. Trebuie deci precizat intotdeauna contextul.

Unitatea de numarare are functie de cuantificare. Ea poate fi identica cu unitatea de inregistrare, dar, in cele mai multe cazuri, se prefera unitatea de numarare cu caracteristici fizice evidente (lungimea, suprafata, durata in timp). In afara cuvantului, propozitiei, frazei, paragrafului, articolului, nuvelei, romanului, filmului, etc., ca unitate de numarare se utilizeaza frecvent unitatile tipografice si centimetrul (pentru stabilirea lungimii randurilor), coloana, randul si pagina (pentru analiza presei scrise si alte publicatii), minutul si ora (pentru analiza continutului emisiunilor Radio si Televiziune, a filmelor sau discursurilor politice).

Schema de categorii denota prezenta continuturilor comunicarii (unitatile de inregistrare) urmeaza a fi clasificate, introduse in rubrici sau clase (categorii) relevante pentru verificarea ipotezelor cercetarii. Stabilirea sistemului de categorii decurge in mod logic din ipotezele ce trebuie testate.

Cand nu sunt utilizate " categorii standard" analistul procedeaza prin " incercare-eroare" creand o schema de categorii originala. In prezent se discuta mai mult cu argumente luate din cercetarile empirice, decat dintr-o perspectiva metodologica autentica - avantajele standardizarii in analiza continutului. Fara indoiala ca preluarea unor scheme de categorii indelung verificate in cercetarile anterioare reduce timpul necesar analizei, si, deci, costul ei. De asemenea, apelul la "categorii standard" permite comparativitatea si cumulativitatea rezultatelor. Ori de cate ori avem la dispozitie scheme standard va trebui sa le verificam si, in cazul adecvarii lor la obiectivele cercetarii, sa le folosim, chiar daca originalitatea studiului are de suferit din punct de vedere metodologic. Sub raportul valorii rezultatelor un astfel de demers compenseaza lipsa de originalitate metodologica. In calitate de categorii pot aparea activitatile si actiunile umane, procesele si fenomenele psihice si sociale, diferite tipuri de unitati sociale.

Utilizarea schemei de categorii presupune ca aceste categorii sa fie exclusive (nici o unitate de inregistrare sa nu poata in mai mult de o singura categorie) si exhaustive (toate unitatile de inregistrare sa poata fi introduse intr-una din categorii si doar intr-una singura), categoriile sa fie formulate astfel incat analistii sa poata codifica cu usurinta mesajul comunicarii. Oler R. Holsti sustine ca toate categoriile analizei de continut trebuie sa reflecte scopurile cercetarii, sa fie exclusive, precise, lipsite de ambiguitate, independente si sa derive dintr-un singur principiu de clasificare. ( Holsti, 1969, pag. 95).

In mod curent, normele si valorile sociale, orientarea pozitiva sau negativa a actiunilor, a atitudinilor si opiniilor sunt folosite pentru elaborarea schemei de categorii.

ETAPELE ANALIZEI DE CONTINUT

Alegerea temei de cercetare 

Nu orice problema de cercetare reclama aplicarea tehnicii analizei de continut. Pana in prezent tehnica analizei de continut a fost aplicata cu succes, in primul rand pentru stabilirea caracteristicilor mesajului, pentru identificarea determinantelor si cunoasterea efectelor comunicarii. Analiza continutului a servit si la identificarea determinarilor comunicarii, la cunoasterea caracteristicilor psihologice si sociale ale autorilor comunicarii.

O analiza a continutului presei scrise arata, intr-o anumita masura asteptarile publicului caruia i se adreseaza. Pot fi identificate astfel interesele, trebuintele, aspiratiile individuale si de grup. Bogatia de idei, varietatea de stiluri, volumul vocabularului caracterizeaza publicul caruia i se adreseaza.

Trecerea in revista a problemelor cercetate cu ajutorul analizei de continut poate servi ca sursa de inspiratie pentru alegerea unor noi teme de cercetare. De pilda analiza continutului titlurilor din publicatiile periodice ar putea releva masura in care ele, asa cum sunt formulate au capacitatea de condensare a informatiilor in putine cuvinte, sugerand modalitati grafice sau statistice de detasare a cuvintelor soc, astfel incat titlurile sa fie mai lapidare, si cat mai dense in acelasi timp.

Stabilirea materialului pentru analiza are loc in functie de problema cercetata, de extinderea pe care intentionam sa o dam studiului, de timpul pe care-l avem la dispozitie, de posibilitatile tehnice si materiale pe care le avem, materialul supus analizei continutului (texte, filme, benzi imprimate, etc.) poate fi mai redus sau mai extins.

Esantionarea este un prim pas in stabilirea materialelor pentru analiza si reprezinta selectarea surselor de comunicare. Din multitudinea surselor de informare, cercetatorul trebuie sa aleaga acea clasa de documente care este cea mai relevanta pentru tema de studiu.

Odata luata decizia de a retine pentru analiza o anumita clasa de obiecte, se trece la esantionarea documentelor. Prin esantionarea materialelor ce urmeaza a fi analizate se obtine o reducere considerabila a volumului de munca impus de analiza de continut.

De la caz la caz, in afara selectarii surselor de comunicare si esantionarii documentelor, se pune si problema esantionarii din documente a unor texte, fie in mod aleatoriu, fie in functie de anumite criterii (autor, tema).

Alegerea procedeului de analiza se realizeaza pe baza unor criterii si pe un larg evantai de procedee, incepand cu analiza de frecventa si terminand cu analiza de continut computerizata. Alegerea unui procedeu sau al altuia impune moduri specifice de determinare a unitatilor analizei continutului. Pe de alta parte, alegerea procedeului de analiza este in functie de tema de cercetare si de materialul ce urmeaza a fi supus analizei.

A. Analiza frecventelor reprezinta procedeul clasic al analizei continutului. Ea consta in determinarea numarului de aparitii ale unitatilor de inregistrare in sistemele categoriilor de analiza (de exemplu cuantifica cuvintele cu un inteles dificil, abstracte care apar intr-un discurs pentru a cerceta lizibilitatea textului). Cand unitatea de inregistrare este tema, se determina prezenta unei anumite teme intr-un material dat.

B. Analiza tendintei porneste de la analiza frecventelor, urmarind sa puna in evidenta, in cadrul comunicarii, orientarea (atitudinea) pozitiva, negativa sau neutra a emitatorului fata de o persoana, o idee, un fapt social. Ca si in cazul analizei frecventei se incepe prin identificarea temelor, fiecare tema fiind clasificata dupa pozitia pozitiva, neutra sau negativa exprimata. Odata identificate temele, se trece la clasificarea lor dupa cum atitudinea este "neutra" sau "contra". Evidentierea tendintelor se face prin urmatoarele formule:

1. AT= ( F- D)/L   cand se iau in calcul numai unitatile de continut in legatura cu tema

2. AT= ( F-D)/T  cand se ia in calcul numarul total de unitati de continut

Unde:

AT- indicele de analiza a tendintei

F- numarul de unitati favorabile

D- numarul de unitati nefavorabile

L- numarul de unitati in legatura cu tema

T- numarul total de unitati

Indicele de analiza a tendintei, calculat dupa o formula sau alta, ne permite sa comparam atitudinile exprimate printr-o sursa de informatii cu cea exprimata prin intermediul celeilalte surse.

C. Analiza evaluativa face distinctia intre obiectul atitudinii( O) si evaluarea obiectului( E). Ca obiect al atitudinii intalnim diferite unitati sociale (familia, grupul, colectivitatea) sau fenomene si procese sociale (tranzitia, privatizarea), iar ca evaluare luam in considerare toate determinarile calitative ale unitatilor sociale (coeziunea, caracterul progresist). Aplicarea procedeului de analiza evaluativa presupune transformarea asertiunilor din text in constructii sintactice echivalente semantic, astfel incat sa apara foarte clar obiectul atitudinii si evaluarea.

D. Analiza contingentei permite evidentierea structurilor de asociere a termenilor (conceptelor) dintr-un text. Frecventa de aparitie asociata a "cuvintelor cheie" in textul analizat (frecventa relativa) se compara cu probabilitatea teoretica de asociere a lor (valoarea de asteptare). Daca diferenta este semnificativa se trage concluzia ca asocierea termenilor nu este intamplatoare, ea datorandu-se fie unei particularitati de stil, fie intentiei manifeste sau latente a autorului.

Aplicarea propriu-zisa a analizei continutului consta in codificarea sau introducerea unitatilor de inregistrare in schema de categorii. In vederea codificarii, pentru fiecare cercetare in parte se intocmesc liste cu sensul denotativ (explicit, formal) si cu sensul conotativ (implicit, latent). Cu cat schema de categorii este mai clara, cu atat codificarea este mai rapida, mai fidela si mai valida. Problema fidelitatii se transpune in asigurarea ca unitatile de inregistrare cuprinse in categorii au sens stabil, analistii cred ca este o " inregistrare sistematica si obiectiva" a continutului comunicarii.

Dupa efectuarea codificarii (introducerea unitatilor de inregistrare in schema de categorii si asocierea normelor de cod sau a simbolurilor) se construiesc tabelele de frecventa, matricele sau tabelele de incidenta, matricele de contingenta.

Se pot calcula coeficienti de corelatie Spearman si Kendall sau coeficienti de corelatie produs (Bravais- Pearson) si se aplica testele de semnificatie( testul Student, testul | Z|). Acesti coeficienti si teste de semnificatie, vor fi utilizati numai cu respectarea restrictiilor impuse de nivelul de masurare cu care s-a lucrat.

Analiza de continut ca metoda de cercetare in sociologie are o serie de virtuti:

• Aduce o nota de rigoare in interpretarea documentelor, depaseste planul impresiei, al afirmatiilor fara acoperire empirica
• Analiza de continut apare ca analiza secundara a datelor in cele stiintifice pentru a decela ce teme sunt cercetate
• Prin analiza de continut se determina nu numai tendinte in interiorul unui document sau al mai multor documente, la un moment dat, ci si evolutia comparativa a unor teme si aprecieri pe secvente mai mari de timp

Se aplica pe documente neprovocate direct pentru cercetare, si nu intervin astfel distorsiuni legate de raportul cercetator - subiect, asa cum se intampla in cazul experimentelor, anchetelor, in anumite tipuri de observatie

• Se pot realiza vaste comparatii in timp si spatiu, rezultatul ei constituind un element central al multor decizii
• Costul relativ redus fata de alte metode

Limite ale analizei de continut:

• Grilele de categorii trebuie sa fie exhaustive (sa cuprinda toate variantele de aparitie a caracteristicii, temei)
• Grilele de categorii trebuie sa fie exclusive (o unitate de inregistrare intr-o categorie sa nu mai figureze si in alta)
• Grilele de categorii trebuie sa fie obiective (sa permita o clasificare a materialului care sa depinda cat mai putin probabil de analistul ce o realizeaza)
• Grilele de categorii trebuie sa fie pertinente (adecvate obiectivului urmarit de cercetare si continutului documentelor)

Cand categoriile sunt flexibile (largi), nu se atinge precizia (fidelitatea) dorita, daca sunt limitate (strict definite) materialul codat difera prea putin de cel brut.

Obiectivitatea cercetarii presupune obtinerea validitatii si fidelitatii procedeului.

Validitatea - procedeul cel mai des intalnit pentru a raspunde la intrebarea: "Masoara instrumentul creat (analiza de continut) ceea ce se presupune ca masoara?". Concret, se incearca a se determina prin analiza logica legatura dintre unitatile de inregistrare si categoriile stabilite. Examinam daca, si in ce grad, caracteristicile textului sunt relevante pentru verificarea ipotezei in raport cu care categoriile din schema au functie de variabile explicatorii. Validitatea analizei continutului poate fi evaluata si prin determinarea capacitatii ei predictive (validitate predictiva), si prin identificarea fenomenelor si caracteristicilor sociale, psihologice care sunt propuse de categoriile stabilite (validitatea de construct). Validitatea de continut reprezinta legatura logico semantica dintre ipoteze, categorii, indici, caracteristici ale textului (Chelcea, 1985).

Fidelitatea procedeului se poate estima prin compararea rezultatelor la care au ajuns diferiti analisti ce au lucrat independent pe acelasi document si cu aceleasi categorii si indicatori, sau prin compararea rezultatelor unuia si aceluiasi analist, obtinute la intervale de timp mai mari.

Marshall s. Smith considera ca exista patru metode de stabilire a fidelitatii unui sistem de categorii de continut:

• Fidelitatea codificatorilor - aplicarea corecta a regulilor de codificare si clasificare in categorii pe baza listei cu sensul termenilor
• Consistenta categoriilor - masura in care unitatile de inregistrare intr-o anumita analiza au acelasi sens
• Stabilitatea categoriilor releva gradul de incredere acordat masurarii realizat cu ajutorul categoriilor
• Fidelitatea interpretarii - masura in care analistii, lucrand separat, cunoscand scopul cercetarii si utilizand aceleasi procedee de analiza, ajung la aceeasi interpretare a rezultatelor (Stone, 1996, p. 359)

H. Laswell recomanda incadrarea analizei de continut intr-o schema mai larga de analiza a comunicarii (cine, ce, cui, cum, si cu ce rezultate comunica).

Analiza de continut e importanta in documentele cu o valoare comunicationala ridicata precum mass-media, literatura, rapoarte, jurnale intime.

In cercetarile ce vizeaza genul se presupune a lua in considerare si experienta subiectiva a individului, un anume esentialism metodologic si apelul la logica binara masculin/feminin, cultural/biologic (George E. Marcus, 1994, p.568).

BIBLIOGRAFIE ANALIZA DE CONTINUT

1. MOSCOVICI, Serge, BUSCHINI, Fabrice. 2007. Metodologia stiintelor socioumane. Iasi, Editura Polirom
2. ROTARIU, Traian, ILUT, Petru. 2001. Ancheta sociologica si sondajul de opinie. Iasi, Editura Polirom
3. AGABRIAN, Mircea. 2006. Analiza de continut. Iasi, Editura Polirom
4. CHELCEA, Septimiu. 2001. Metodologia cercetarii sociologice. Bucuresti, Editura Economica
5. CHELCEA, Septimiu, MARGINEANU, Ioan, CAUC, Ioan. 1998. Cercetarea sociologica - Metode si tehnici. Deva, Editura Destin
6. BRYMAN, Alan. 2001. Content Analysis in Social Research Methods, Oxford, University Press
7. BERELSON, Bernard. 1988. Content Analysis in Comunication Research. Glenchoe, The Free Press
8. KRIPPENDORFF, Klaus. 1980. An Introduction to its Methodology. Sage Publications
9. KENT, Raymond. 1994. Measuring Media Audiences. Routdlege Press