Plan de lectie

1. Clasificarea cercetarii dupa obiective

descriptive

explicative

explorative

Exemple

Cercetare descriptiva

Analiza nevoii de informatie europeana

Cercetare explicativa

Cautarea determinantilor deviantei scolare

Cercetare explorativa

Studiul miscarilor sociale alte exemple

2. Cateva concepte fundamentale in metodologie

De retinut:

Metodologie, metoda

Cauzalitate

Teorie

Modele ale stiintei - deductiv si inductiv

Rationalitatea stiintei: problema paradigmelor

Cursul urmator: elementele planificarii cercetarii in stiintele sociale

Texte

Ce este metodologia?

Metodologia

Probleme:

Cum stabilim metoda utilizata?

Cum transformam problema teoretica intr-o problema de cercetare?

Cum aplicam metoda pentru a avea o cat mai mare siguranta ca obiectivele de cercetare sunt atinse?

Cum transformam rezultatele cercetarii in constributii la domeniul teoretic?

Ce este metodologia? Definitii

Methodos+logos

Sistemul de norme, tehnici si metode prin care o teorie este testata, controlata si dezvoltata empiric;

Logica a analizei stiintifice a realitatii sociale

Nu se reduce la

inventarierea MTCS

definirea unui procedeu universal, sau a unui set de procedee particulare

descrierea normativa a regulilor de raportare a cercetatoruluila realitatea empirica

Cauzalitatea

Din introducerea capitolului "Experimentul"

O relatie de cauzalitate intre doua variabile inseamna ca o variabila (independenta) produce variatie intr-o a doua variabila (dependenta). Aceasta relatie se spune ca exista atunci cand:

Exista o secventa ordonata in timp intre variabile, astfel incat variabila independenta o precede pe cea dependenta.

Exista o corelatie intre cele doua variabile, a.i. modificarea uneia dintre variabile este legata de schimbarea in cealalta variabila;

Nu exista dovezi potrivit carora relatia dintre cele doua variabile este iluzorie (spurious), adica atunci cand influenta unei a treia variabile este verificata, relatia originala dispare.

Cauzalitatea, dupa Julian Simon (1969)

Definirea cauzalitatii pare nenecesara in viata de zi cu zi. Semnificatiile termenilor de "cauza" si "efect" sunt de la sine intelese in uzajul cotidian. Lipsa de preocupare a omului obisnuit pentru claritatea definirii acestor termeni  trebuie sa fie, pe de alta parte, in legatura cu faptul ca in viata cotidiana nu ne preocupam de generalizari, de legi.

Situatiile experimentale sunt cele care, operational, se apropie cel mai mult de definitia cauzalitatii. Mult mai spinoasa este problema stabilirii valide a cauzelor si a efectelor in situatiile neexperimentale. Pentru a gasi O definitie operationala satisfacatoare a cauzalitatii in situatiile neexperimentale trebuie parcurce mai multe etape: 1) investigatie in iStoria filosofica a termenului; 2) sa ne ijtrebam motivele cautarii acestei definitii si 3), cel mai important, sa exploram utilizarile conceptului de cauzalitate in stiintele sociale.

Explicarea functionarii conceptului de cauzalitate trebuie sa inceapa cu cea mai simpla notiune din stiinta: "asociere", "corelatie" sau "relatie observata". Practic, restul acestui capitol este o subclasificare a diferitelor tipuri de asocieri observate in cele care pot fi denumite "predictii", "relatii cauzale", "legi", "relatii functionale" s.a.m.d.

Cauzatia si predictia au fost adeseori confundate. Multe, dar nu toate, dintre asocierile observate pot fi intepretate ca baze ale predictiei. Predictia este credinta exprimata ca o asociere observata se va produce si in viitor . Este evident ca intrepretarea, utilizarea unei asocieri ca predictie, nu poate fi gasita in datele insele. Aceasta interpretare deriva mai degraba din cunoasterea generala a cunoscatorului cu privire la situatia in cauza. Acesta este motivul pentru carte utilizam cuvantul "credinta" in definitia predictiei.

Aici intervine contributia lui David Hume. Filosoful englez afirma ca tot ceea ce poate cineva statua este existenta unei asocieri observate, o conjunctie constanta in trecut. Nu exista o baza logica pentru prezicerea viitorului pe baza trecutului. Mai mult, a numi o asociere relatie cauzala inseamna a postula existenta unei conjunctii constante. Nimeni nu poate demonstra o conjunctie necesara intre cauza si efect. Cu alte cuvinte, Hume neaga posibilitatea stabilirii unei relatii materiale, ontologice intre ceea ce poarta titulatura de cauza si efect. Nu exista, spune filosoful englez, cale sensibila ca ceva sa cauzeze altceva. Motivul pentru care este imposibila stabilirea ferma unei relatii de cauzalitate ontologica este ca posibilitatea existentei unui " al treilea factor" exista intotdeauna, iar aceasta posibilitate nu poate fi negata logic.

Mai mult, in aplicarea conceptului de cauzalitate intervin intotdeauna intermediari conceptuali. Nu se poate demonstra o adevarata relatie cauza-efect intr-un sens material. Acesta este motivul pentru care experimentele concrete nu sunt definitii operationale complete ale relatiei cauza-efect. Se poate spune, pe baze celor afirmate deja ca relatia de cauzalitate este intotdeauna stabilita subiectiv, deoarece conexiunea dintre cele doua evenimente intre care afirma relatia de cauzalitate este produsul mintii observatorului. Ajungem la punctul central al conceptiei humiene: atunci cand cineva spune ca A cauzeaza pe B exprima de fapt o reflectare din mintea lui si nu lumea materiala direct.

Revenind, o discutie despre sensul termenului de cauzalitate, de cauzatie, este o discutie despre maniera in care oamenii folosesc limba ca reactie la diferitele situatii cu care se confrunta. Avem prin urmare o discutie despre limba, si nu despre lumea materiala. Confuzia dintre cele doua niveluri este responsabila pentru ambiguitatea care inconjoara termenul de cauzalitate. Concluzia conceptiei humiene neamendate este ca nu exista diferente intre propozitiile cauzale si celelalte maniere de afirmare a asocierilor sau, cum ar fi spus M. Friedmann in economie, nu exista diferente intre predictii si propozitiile cauzale.

Cu toate aceste, chiar la nivelul simtului comun, sesizam o diferenta intre propozitiile care afirma asocierea dintre numarul berzelor si rata natalitatii, pe de o parte, si cele de genul celor care afirma ca rasucirea cheii in contact provoaca pornirea masinii.

Obiectivul acestui capitol era acela de aelabora o definitie operationala satisfacatoare a cauzalitatii. In cazurile in care experimentarea este posibila, construirea aceste definitii este usoara cu urmatoarele proceduri:

1. sa se varieze stimulul si sa se observe variatiile raspunsului;
2. sa se incerce multi alti stimuli pentru a se verifica daca apare acelasi raspuns;
3. daca ambele etape anterioare produc raspunsurile potrivite sa se denumeasca relatia dintre stimul si raspuns "cauzala".

Situatiile neexeprimentale pretind si ele o definire a cauzalitatii, mai ales ca in stiintele sociale avem destul de rar situatii care admit controlarea la discretie a variabilelor. Succesul demersului, nostru, gasirea definitiei operationale a cauzalitatii in situatii neexperimentale poate fi judecat pe doua cai:

1. aplicarea definitiei conduce la aceleasi judecati din partea mai multor oameni de stiinta, cu privire la aplicarea termenilor de cauza si efect in situatii date;
2. aceasta definitie este in acord cu utilizarea vernaculara a termenului de cauzalitate de catre oamenii de stiinta.

Recunoastem dintru inceput ca relatii de cauzalitate sunt o subclasa a asocierilor. Altfel spus, toate relatiile de tip cauza-efect sunt asocieri, dar nu toate asocierile sunt relatii cauzale. Tot asa, propozitiile cauzale sunt un tip al explicatiilor stiintifice, dar nu toate explicatiile stiintifice sunt propozitii cauzale.

Au fost elaborate mai multe proceduri prin care sa se poata stabili daca o asociere este o relatie cauzala sau nu. Cateva dintre aceste incercari sunt trecute in revista mai jos:

1. multi autori au afirmat ca o relatie care poate fi verificata experimental poate primi denumirea de experimentala. Conditia nu este satisfacatoare deoarece oricand, in situatiile experimentale, o a treia variabila, ascunsa, poate fi responsabila pentru modificarile concomitente ale variabilelor "cauza" si "efect". Prin urmare, nu este suficient un experiment pentru a stabili o relatie de cauzalitate, ci trebuie realizate toate experimentele presupuse de verificarea actiunii tuturor variabilelor care pot genera modificarile varabilei dependente. Definitia operationala a cauzalitatii in conditiile in care experimentarea este posibila poate fi reformulata astfel: daca raspunsul urmeaza stimulului experimental si daca relatia experimentala persista cand toate celelalte elemente ale situatiei experimentale sunt variate, relatia observata experimental poate fi denumita cauzala.

In cazul situatiilor neexperimentale au fost facute mai multe incercari de elaborare de criterii pentru separarea relatiilor cauzale de cele necauzale. Spre exemplu Wold a incercat sa aduca situatiile neexperimentale in sfera principiului verificarii experimentale, intrebandu-se daca o situatie neexperimentala poate fi considerata un experiment fictiv sau ipotetic, daca situatia naturala are sau nu elementele unui experiment concret. Solutia este evident nesatisfacatoare.

O alta abordare este cea a filosofiei logice, care a incercat diferite combinatii de propozitii conditionale de tipul "dacaatunci", conditionali contrafactuali si discutii despre conditii necesare si suficiente. Ei au incercat sa gaseasca o anumita formulare logica care distinge cu succes intre relatiile cauzale si cele necauzale. Pentru multi specialisti aceasta incercare este esuata, in primul rand deoarece acesti filosofi nu au recunoscut ca este nevoie de o definitie operationala a cauzalitatii. In fine, este de remarcat in sirul tentativelor de definire a cauzalitatii si incercarea lui Blalock si H. Simon, plecand de la lucrari de Lazarsfeld, acestia elaborand defapt metode statistice de stabilire a "ordinii" cauzale in raporturile dintre mai multe variabile. Aceste relatii statistice, oricat de rafinat ar fi ele evidentiate - prin metode de genul regresiei multiple, analizei path, LISREL sau log-liniare - nu justifica atribuirea calitatii de cauza si a celei de efect, aratand doar care este mai degraba cauza in raport cu celelalte variabile pasibile a influenta factorul raspuns.

Teoria

Explicatie vs intelegere

Teorii de acoperire

Notiunea ideala de teorie, inspirata din pozitivismul de la inceputul secolului al 20-lea a dominat stiintele sociale de dupa al doilea razboi mondial (Mjoset, 2000). Acest model, care generalizeaza procedurile stiintelor experimentale, ale fizicii mai ales, are urmatoarele caracteristici:

1. teoremele sunt deduse dintr-un numar redus de axiome
2. stiintele empirice depind de corespondenta cu faptele, care constituie o realitate independenta de mintea cercetatorului.

Din aceste punct de vedere ideal, teoria este un sistem complet de legi universale.

Legea  = cunoastere generala despre modul in care anumite conditii (cauza) genereaza anumite rezultate (efecte).

Acesta este modelul nomologic-deductiv al stiintei.

Modelul nomologic- foarte puternic in stiintele sociale, desi exista foarte putine exemple de teorii care sa corespunda acestui model.

Modele ale stiintei Metodele inductive si deductive

Sistemele deductive genereaza ipoteze care sunt legi universale potentiale.

Roata stiintei (Wallace):

Teorii

Generalizari empirice Ipoteze

Observatii

Mai sunt si alte modele ale stiintei.