Dimensiunile creativitatii

DIMENSIUNILE CREATIVITATII

Creativitatea este un fenomen extrem de complex, cu numeroase aspecte sau dimensiuni. Pentru a putea fi delimitate dimensiunile creativitatii, ea trebuie privita din mai multe perspective determinate in cea mai mare parte de intentiile cercetatorilor.
Spre exemplu, pentru specialistii din industrie, istoricii artei si oamenii de stiinta, creativitatea se exprima prin produsul creat. Specialistii in psihoterapie si multi dintre artisti abordeaza creativitatea ca proces in timp ce psihologii, pedagogii si educatorii pun accentul indeosebi pe personalitatea creatoare.
Ca urmare se disting trei mari dimensiuni sau fatete ale creativitatii:

a)     variabila de personalitate;

b)     proces de creatie;

c)     produs de creatie.

Privita prin prisma personalitatii, creativitatea reprezinta capacitatea persoanei de a produce idei sau lucruri originale si utile.

Avand in vedere ca fenomenul creator angajeaza si valorifica 'zacamintele' intregii personalitati, actiunea de educatie a creativitatii centrata in acest perimetru trebuie sa urmareasca nu numai exersarea subsistemelor psihologice implicate ci si personalitatea ca rezultanta integrativa armonioasa a lor.

Cercetarile efectuate la un institut al Universitatii californiene din Berkeley incearca sa determine pe baza unor procedee metodice participarile specifice personalitatii creatoare. Sub conducerea lui Barron (1952) si MacKennon (1961) aceste participari au fost studiate pe baza mai multor teste pentru cercetarea creativitatii si a personalitatii. Aceste cercetari au ajuns la concluzia ca cele mai importante premiseale creativitatii ar fi originalitatea si receptivitatea fata de lumea inconjuratoare.

Barron a elaborat urmatoarele ipoteze:

l.Indivizii creativi prefera fenomenele complexe.

2.Psihodinamica indivizilor creativi este mai diferentiata si mai complexa.

3.Indivizii creativi au o mai puternica constiinta de sine.

4. Indivizii creativi sunt mai independenti in elaborarea judecatilor

5.Indivizii creativi se opun oricarei oprimari, dominatii si ingradiri.

In abordarile traditionale, personalitatea vazuta din punct de vedere psihologic cuprinde numai aptitudinile, temperamentul si caracterul. Treptat s-au adaugat motivatia, atitudinea si sentimentele (privite mai ales ca forme ale motivatiei).

Ansamblul acestor insusiri se prezinta intr-o structura si ierarhie unica prin care se diferentiaza un individ de altul.

Dupa Al. Rosca, complexitatea acestui concept se exprima sub forma unei 'figuri sau diagrame, in care diferitele trasaturi de personalitate ar reprezenta triunghiuri isoscele,,.

Cand se studiaza un raport sau altul al personalitatii, el trebuie raportat la personalitate in ansamblul ei, la rolul ce-i revine in sistemul relatiilor sale complexe cu mediul.

Dezvoltarea creativitatii inseamna dezvoltarea personalitatii deoarece procesul de creatie are ca element constitutiv inteligenta, gandirea creatoare, factori si trasaturi de personalitate.

Studiind raportul inteligenta-creativitate-personalitate, P. Popescu Neveanu ajunge la concluzia ca dincolo de un nivel mediu al inteligentei, rolul decisiv in determinarea performantei creative il detin factorii de personalitate denumiti sintetic 'atitudine creativa'.

Dupa opinia autorului 'orice definire a creativitatii la nivelul personalitatii va trebui sa se refere la interactiunea optima, generatoare de nou dintre atitudini si aptitudini. Aptitudinile nu sunt creative prin ele insele ci devin astfel in maniera in care sunt activate si valorificate prin motive si atitudini creative,,.

Dat fiind ca in calea oricarei activitati creatoare pot aparea obstacole numeroase, se considera ca atitudinea activa in fata dificultatilor este o trasatura de caracter de cea mai mare importanta in activitatea de creatie.

Procesul de creatie care este aspectul psihologic interior al actiunii creatoare, cuprinde toate momentele, mecanismele si dinamica psihologica interna, de la generarea problemei sau a ipotezei pana la realizarea produsului creativ.

In acest proces este implicata nu numai activitatea gandirii, capacitatea de a transforma informatia initiala si de a gasi noi relatii intre elementele informatiei, ci si dinamica vietii afective si a factorilor de personalitate.

Actul creativ poate sa fie de scurta durata dar adeseori poate sa dureze luni sau chiar ani. Pe langa greutatea de a face 'vizibila' activitatea psihica interioara a subiectului creator, cercetarea este ingreunata si de perioadele lungi de timp in care cercetatorul poate sa aiba posibilitatea unei cunoasteri nemijlocite a celui care creeaza, sa faca observatii pertinente, daca este posibil si prin cercetare experimentala.

Mai adaugam ca studiul procesului de creatie se refera in literatura de specialitate, aproape in exclusivitate la creatia individului, dar sunt tot mai numeroase cercetarile care demonstreaza realitatea creativitatii colective.

Numerosi psihologi si specialisti din alte domenii au incercat sa surprinda actul creator in personalitatea sa, iar apoi sa-l prinda in anumite 'modele operationale si functionale'.
In acest fel s-a ajuns la conturarea unor stadii, etape sau faze ale procesului de creatie. Doua dintre modelele elaborate au devenit clasice si generatoare de noi cautari. Primul model circumscris rezolvarii de probleme apartine lui Deroly si dateaza din 1910. renumitul psihopedagog american stabileste cinci etape pe care le parcurge gandirea in rezolvarea de probleme:

a) sesizarea problemei;

b) localizarea si definirea ei;

c) sugerarea solutiilor posibile;

d) anticiparea consecintelor adoptarii unor solutii alternative;

e) acceptarea sau respingerea solutiei.

Cel de-al doilea model axat explicit pe procesul creatiei apartine lui G. Wallas si dateaza din anul 1926. Acest model delimiteaza patru etape sau stadii ale procesului:
a) pregatirea;

b) incubatia;

c) inspiratia sau iluminarea;

d) verificarea.

Modelul lui G. Wallas a ramas in circulatie pana in zilele noastre, el fiind reluat si dezvoltat de numerosi psihologi printre care amintesc pe J. Rossman (1931), A. Osborne (1953), R. Thomson (1967) si altii.

a) Pregatirea (preparatia) in esenta este in primul rand o etapa de acumulare a 'materialului brut' (1. Taylor, 1959), faza initiala si obligatorie, care are in vedere colectarea informatiei necesare actului creator. Prepararea se subdepartajeaza dupa cum urmeaza: sesizarea problemei, analiza si definitia problemei, acumularea materialului necesar si formularea ipotezelor cu schitarea primelor solutii.

b) Incubatia - este o etapa in care, de obicei persoana creatoare ramane intr-o stare de confuzie cognitiva si cu un profund sentiment de frustrare. In general, aceasta etapa se caracterizeaza printr-o permanenta revenire spontana asupra problemei si prin tensiune ca stare de cercetare.

I.P. Guilford (1967) afirma ca incubatia este mai degraba o conditie a creatiei decat o faza a ei. Unii autori atribuie incubatiei o structura de natura inconstienta (S. Freud, O. Kant, C. G. Jung, G. Wallas) sau preconstienta (L. S. Rubie, A. D. Moore, s.a.).

c). Iluminarea (inspiratia) este momentul aparitiei ideii sau solutiei care se manifesta ca o iluminare brusca a constiintei, ca o intuitie instantanee. In general, inspiratia este rezultatul unei intense stari de constiinta sau de mobilizare intensa a eforturilor cognitive. Ea poate fi provocata insa si de o intamplare in timp ce efortul cognitiv al individului este orientat in alta directie.

Cand activitatea gandirii ia un start fals, persoana respectiva aluneca insensibil intr-un fagas din care nu mai poate iesi pentru moment. Perseverenta in directia respectiva ii limiteaza sectorul activitatii exploratoare si atata vreme cat persevereaza nu poate scapa de presupunerile cu care a inceput. In schimb, adeseori reuseste daca revine la problema dupa o anumita pauza sau un interval de timp si in conditii de absenta a oboselii cerebrale.

In legatura cu cazul concret in care se produce iluminarea, R. K. Merton (1965) vorbeste de aparitia intamplatoare a solutiei intr-un moment in care ea nu polariza explicit atentia creatorului. Sunt cunoscute cazurile lui Helmolz, Edison s.a. care au avut revelatia solutiei in momente de relaxare. Nu mai putin interesante sunt cazurile de gasire a solutiei in timpul somnului: Mendeleev, Descartes, s.a. Rolul hazardului in creatie este amplu comentat in legatura cu celebrele cazuri ale lui Arhimede (legea care-i poarta numele), Columb (descoperirea Americii), Newton (legea atractiei universale), Fleming (penicilina), sotii Curie (radiul), Coanda (efectul cu acelasi nume) s.a. 'Hazardul este generos pentru exploratorii neobositi care stiu sa-l sesizeze si sa-I fructifice.,,

De aceea, Pasteur avea dreptate cand avertiza ca 'intamplarea ajuta numai o minte pregatita'. De cele mai multe ori, in spatele binecuvantatei inspiratii se desfasoara luni, poate chiar ani istovitori de truda, de indoiala, de cautari, de aplecare febrila si incordare asupra problemei respective.

d) Verificarea este etapa care desavarseste procesul creator, dupa traseul parcurs in stadiile anterioare. Pentru ca sa poata candida la circuitul social de valori, noile cuceriri subiective ale creatorului trebuie traduse in forme obiective, accesibile confruntarilor din universul culturii.

Cand fermentatia aceasta tainica s-a terminat, atunci trebuie sa intervina vointa ta hotarata,staruitoare, incapatanata, adica munca creatiei cu bucuriile si ostenelile ei, programatica, asidua. Fara munca, opera ar ramane in stare embrionara in sufletul creatorului.

Verificarea este, prin excelenta o 'etapa activa in toate momentele sale', ,,o adevarata sarbatoare a intelectului' spunea P. Valery.

Pe intreg parcursul procesului de creatie este implicata atat gandirea convergenta cat si gandirea divergenta in stransa unitate, rolul conducator revenind gandirii divergente, creative, indeosebi aspectului ei de flexibilitate, care permite o modificare rapida a modului de abordare a situatiei, in raport cu noile conditii ivite.
Produsul creatiei este considerat criteriul cel mai eficient de apreciere a creativitatii omului.

Produsul creativ se defineste prin doua insusiri esentiale: originalitate si utilitate sociala. In functie de specificul domeniului de activitate sociala (stiinta, tehnica, arta, filozofie) originalitatea dobandeste diferite dimensiuni cum ar fi: noutate, imprevizibilitate, surpriza, unicitate.

Noutatea se defineste prin criteriul cronologic in sensul ca nou este un lucru, o idee sau o solutie care apare pentru prima data in domeniul respectiv.

Caracterul de imprevizibilitate presupune ca produsul realizat sa nu fie rezultatul unor produse logice obisnuite ci al asa numitei 'gandiri laterale'.

Utilitatea sociala a produsului creat desemneaza masura in care acesta este relevant, adica raspunde unei nevoi practice sau este adecvat realitatii.

Utilitatea produsului este de fapt un criteriu introdus pentru a distinge rezultatul imaginatiei aplicate la realitate de productiile aberante si rupte de realitate din timpul viselor sau starilor de alternare a constiintei. Este vorba de situatii in care imaginatia debordanta incalca anumite legitati obiective.

Vazuta prin prisma personalitatii, creativitatea capata sensul de potential creativ, de suma de insusiri sau factori psihologici ai unor viitoare performante creatoare. 'Toate conditiile virtuale existente in om, dar nu neaparat utilizate, care ar putea contribui la succesul actului creativ, alcatuiesc creativitatea potentiala a persoanei, spre deosebire de facultatea creativa care presupune posibilitatea reala, actualizata, de a crea. 

'Prin creativitate se inteleg adeseori factorii psihologici ai unor performante creatoare viitoare, intr-un domeniu sau altul al activitatii omenesti."

Pot exista persoane care poseda insusirile necesare creativitatii, aptitudinile dar acestea nu au fost actualizate. Potentialul creativ nu este totuna cu manifestarea creatoare, dupa cum aptitudinea nu este identica cu capacitatea. Se pune problema daca exista un potential creativ pe langa potentialitatile specifice si care este raportul dintre acestea.

In opinia cercetatoarei Ana Stoica numitorul comun al potentialului creatorului din stiinta, al aceluia din arta si activitati tehnice consta intr-o dubla dimensiune: gandirea creativa (cu inteligenta ca aptitudine generala) si trasaturile constructive ale personalitatii unde motivatia este punctul de rezistenta. Orice act de gandire presupune o doza de creativitate si prin forta lucrurilor admitand ca orice persoana normala manifesta un anumit grad, cat de redus al gandirii, situatie si potentialul creativ.
Potentialul creativ, in general, este antrenat in cele mai variate activitati creative, permitandu-ne sa admitem caracterul de transponibilitate a acestuia in situatii diverse si implicit ideea de transfer a capacitatilor creative.

Diferenta intre potentialitati specifice este realizata de imixtiunea aptitudinilor speciale. Cand cultivam capacitati de creatie nu mizam pe un transfer generalizat la nivel de capacitati intelectuale sau de aptitudini, ci la scara mai larga, de operativitate creativa.

Ceea ce este dobandit prin invatare creatoare are mai multe sanse la situatii noi. Putem spune ca posibilitatea transferului e reala chiar cu rezerva anumitor limite si in masura in care tehnicile practice il confirma.