Scolaritatea mica - faza de tranzitie in configuratia tabloului copilariei

SCOLARITATEA MICA - FAZA DE TRANZITIE IN CONFIGURATIA TABLOULUI COPILARIEI.

1.CARACTERISTICILE GENERALE ALE STADIULUI.

Intrarea in scolarizare marcheaza inceputul celei de-a treia subperioade a copilariei, ce se va intinde pe un spatiu de patru ani (6/7 ani -10/11 ani), pana in pragul pubertatii si, implicit, al preadolescentei.

Varsta scolara, denumita si copilaria a treia, se distinge prin orientarea obiectiva a intereselor, diminuare a egocentrismului, sociabilitate crescuta dar inca nediferentiata.

Scolaritatea mica este perioada cand se modifica substantial regimul de munca si de viata, caracteristicile tensionale si vectoriale, generate de evenimentele care domina si marcheaza tabele de valori a scolarului mic. Scoala introduce in fluxul activitatii copilului un anumit orar, anumite planuri si programe cu valoare structurata pentru activitate.

Mediul scolar este complet diferit de cel familial, el fiind creat-cum observa M. Debesse- nu pentru a distribui satisfactii afective, ci pentru o munca disciplinata continua, organizata.

Scoala constituie un mediu care, in locul unui grup restrans (cel de joc), ofera copilului o colectivitate si un loc de munca, cu numeroase intrepatrunderi- mentale, afective, morale, care se constituei ca un important resort al dezvoltarii lui psihice.

Adaptarea la scoala, la ocupatiile si relatiile scolare presupune o oarecare maturitate din partea copilului, care sa-i insufle capacitatea de a se lipsi de afectivitatea ingusta din mediul familial si de interesele imediate ale jocului, pentru a patrunde intr-un univers de legaturi sociale si a-si asuma indatoriri.

Mediul scolar aduce cu el un climat mai rece si mai putin protector decat cel familial si cel din gradinita. Cadrul didactic inclina spre raporturi mai rezervate cu elevii, iar colegii de la scoala sunt mai putin dispusi sa dea dovada de intelegere fata de cel ce sta imbufnat, scanceste si asteapta alintari.

Aici, in scoala, fiecare invata sa-si infraneze pornirile emotionale, sa se situeze alaturi de ceilalti si sa deguste placerea competitiei. Copiii se compara intre ei, ca intr-un fel de joc, continuu reinnoit, al criteriilor de referinta, care pun in evidenta si fac sa fie constatate empiric ranguri, dominante si subordonari, superioritati si inferioritati, variabile in functie de criteriul de referinta: gradul de instruire, performanta, inteligenta, abilitatea fizica, vestimentatia, aptitudinea artistica, sociabilitatea, moralitatea.

M. Debesse, cand spune ca scoala il invata pe fiecare sa se situeze printre semeni, are in vedere tocmai aceasta multiplicare a punctelor de vedere, care, insusita de copil, ii comunica acestuia acea capacitate de mladiere sociala absolut necesara adaptarii scolare.

Observarea comportamentelor concrete ale copiilor, convorbirile cu parintii, cu educatorii si copiii sugereaza existenta unei simptomatologii a trecerii si, implicit, a adaptarii de la copilaria prescolara, dominata de structurile si motivele activitatii lucide, la copilaria scolara, ce tinde a se aseza sub influenta dominanta a structurilor si motivelor activitatii de invatare.

In principiu, se poate sustine ca in jurul varstei de 6 ani, luata ca norma, se formeaza premisele trecerii de la activitatea de joc la invatatura, dar, real, faptul ca trecerea si adaptarea la noua situatie pot sa decurga inegal de la un copil la altul duc la validarea celor doua situatii: cea a copiilor la care premisele necesare trecerii la scolaritate s-au maturizat, dar formal, ei raman, insa prescolari, desi pot sa realizeze activitatea de invatare;cea a copiilor la care premisele trecerii cunosc o oarecare intarziere in formarea lor, desi, formal, ei au inceput sa desfasoare noua forma de activitate, invatatura, dezvoltarea lor fiind inca dependenta de structurile jocului.

Solutionarea decalajului dintre social si psihologic si, implicit, detensionarea, trecerea copiilor intr-o noua faza a dezvoltarii nu se poate face decat prin interventia mediatoare si modelatoare a unui operator special: factorul pedagogic, modelul educational, procesul instructiv-educativ. Completarea si perfectionarea conditiilor psihologice interne sunt absolut necesare, deoarece, ramanerea in urma se poate croniciza. In ambele cazuri, reusita parcurgerii fazei postcritice, de adaptare la cerintele scolii depinde de modul cum se asigura, cum este calauzita si dirijata prin modelul de instruire insertia copilului, devenit elev, in setul sarcinilor si solicitarilor de tip scolar.

Odata cu intrarea in scoala, invatarea devine tipul fundamental de activitate. Sistemul de evaluare din scoala este standardizat , scoala avand in atentie transferul sistemului de cunostinte de baza care caracterizeaza omul modern, formarea personalitatii copilului, iar, in al treilea rand, formarea la acesta a numeroase abilitati intelectuale si practice.

Declansand un proces de adaptare la un mediu si la un sistem de solicitari foarte diferit (ca structura, climat, functionare) de cel din familie si din gradinita, scoala isi exercita de fapt calitatea ei formatoare asupra evolutiei psihice a copilului.

PARAMETRII DE CRESTERE AI SCOLARULUI MIC.

Inceputul vietii scolare este, in acelasi timp, inceputul activitatii de invatare, care ii cere copilului nu numai un efort intelectual considerabil, ci si o rezistenta fizica mare.

Sub aspectul dezvoltarii fizice, sunt de retinut, in primul rand, indicii cresterii ponderale si staturale.Relativ lenta la inceput-in primii doi ani de scolaritate cand diferenta de la un an la altul nu depaseste 2 kilograme- cresterea in greutate se accentueaza ulterior-in ultimii doi ani-cand diferenta de greutate urca, de la un an la altul, de la doua la patru kilograme, pe ansamblul varstei micii scolaritati, cresterea ponderala inscriindu-se intre 20-29 kg., pentru baieti si, respectiv, intre 19-28 kg. pentru fete.

O evolutie asemanatoare, ca forma si raporturi intre ani si intre sexe, cunoaste si cresterea in inaltime (talie), care la baieti se situeaza intre 113 si 132 cm. , iar la fete intre 111si 131 cm.

Fara sa fie robust, micul scolar dispune de o forta musculara in continua crestere: el alearga mult, dar oboseste usor. Destul de inabil, la inceput, in ceea ce priveste operarile cu obiectele, indeosebi cu cele solicitate de sarcinile scolare, elevul din clasele mici devine treptat indemanatic, invatand sa-si organizeze miscarile potrivit particularitatilor interactiunii cu lucrurile.

El manifesta o pofta de mancare activa, cu preferinte ce inclina catre mancarurile moi(in faza de schimbare a dentitiei) si catre dulciuri. Schimburile metabolice sunt intense, aparatele gustativ si olfactiv se dezvolta sub impactul contactului cu stimuli alimentari si odorifici, din ce in ce mai rafinati.

Ritmul trepidant al activitatii scolare il face pe copil sa para mereu grabit. Sunt caracteristici comportamentale ce suporta oscilatii specifice, cu tendinte de accentuare ori de dominuare, in functie de tipul de sistem nervos. Evidente inca din primele zile de viata, insusirile tipologice, exprimand diferentele dintre copii din punctul de vedere al modului cum reactioneaza la stimuli, cum trec de la veghe la somn si invers, de la activitate la repaos si de la repaos la activitate, cum reactioneaza la anumite schimbari ale regimului de viata, imprima o mare diversitate manierei in care se fac prezenti copiii in contextul solicitarilor scolare.

Efortul fizic si intelectual, reglat de consumurile energetice din organism si din creier, imprima o marca specifica a instalarii de oboseala, cu notele ei de variatie individuala de la un copil la altul

Dezvoltarea senzatiilor este un proces in continua desfasurare, desi maturizarea organelor de simt(ochiul, urechea, corpusculii tactili) se termina relative de timpuriu in dezvoltarea ontogenetica. Astfel, se constata -la varsta de 6-7 ani-o largire a campului vizual, atat a celui central, cat si a celui periferic, precum si o crestere a preciziei in diferentierea nuantelor cromatice.Se inregistreaza progrese ale capacitatii de receptionare a sunetelor inalte si ale capacitatii de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Copilul poate aprecia, pe cale auditiva, distanta dintre obiecte dupa sunetele si zgomotele pe care le produc. Senzatiile lui se subordoneaza noului tip de activitate, invatarea. Cum aceasta se desfasoara sub forma unor actiuni distincte-de aritmetica, de scris, citit, de munca, de desen, de observare amediului inconjurator, de utilizare a cuvantului in scopul analizei gramaticale, al povestirii sau al descrierii artistice- senzatiile scolarului mic se vor modela in functie de solicitarile specifice acestor actiuni.

Perceptia castiga noi dimensiuni, evolueaza pe parcursul micii scolaritati. Fenomenul sincretismului(perceperea intregului)-caracteristica ce se mentine dea lungul intregii prescolaritati-incepe sa se diminueze datorita cresterii acuitatii perceptive fata de componentele obiectului perceput, precum si datorita scemelor logice, interpretative, care intervin in analiza spatiului si a timpului perceput.

Imbogatirea experientei de viata a copilului conduce la inregistrarea progresului in ceea ce priveste perceptia spatiului. Astfel, se produc generalizari ale directiei spatiale (dreapta, stanga, inainte, inapoi), se incheaga simtul topografic.

Se dezvolta capacitatea de a distinge formele ca volum de formele plane, sub influenta experientei scolare, crescand precizia diferentierii si a denumirii formelor geometrice. Cu toate acestea, scolarii mici mai pastreaza inca tendinta de a denumi figurile geometrice prin intermediul unor obiecte care le sunt familiare. Perceptia spatiala mai pastreaza o nota de situativitate, fenomen oglindit in dificultatea recunoasterii anumitor constructii geometrice-triunghiul, sistemul de perpendiculare, linia dreapta- in cazul in care acestea ii sunt prezentate in alta pozitie decat in cea in care el le-a prezentat mai frecvent.

Perceptia timpului inregistreaza si ea o noua etapa de dezvoltare. Programul activitatilor scolare are o desfasurare precisa in timp, atat in ceea ce priveste succesiunea pe zile, cat si in ceea ce priveste succesiunea pe ore. Elevul trebuie sa se incadreze in acest program: sa soseasca la timp la scoala, sa realizeze temele date in timpul orelor, sa-si faca in timp util temele pentru acasa. Timpul devine un stimul care se impune tot mai mult constiintei copilului, iar orientarea precisa in raport cu secventele lui devine o necesitate. Indeosebi la inceputul micii scolaritati, se mai inregistreza unele erori de apreciere a timpului, mai ales in raport cu microunitatile de timp, cum sunt minutul si secunda(subaprecierea duratei intervalelor scurte), insa, treptat, ele se diminueaza.

Progresele perceptive, inregistrate de-a lungul micii scolaritati, se exprima numai in sporurile de precizie, volum, inteligibilitate, cat mai ales, in restructurari ale insesi procedeelor de efectuare a activitatii perceptive. Acum, perceptia se afirma ea insati ca activitate, ca proces orientat si dirijat spre scop. Pentru a se ajunge la acest studiu, este necesar ca educatorul sa indice cu regularitate copiilor procedeele de examinare(vizuala, tactila, auditiva) a ceea ce percep, ordinea de relevare a insusirilor, mijloacelor de inregistrare a lor (desen, schema, cuvinte).

Pe aceasta baza elevul va putea trece la o planificare independenta a activitati de percepere, efectuand-o in raport cu planul propus, stabilind o ierarhie a caracteristicilor percepute in functie de anumite criterii, de pilda, acela al gradului de generalitate.

In structura unui astfel de model perceptiv complex, apar nu numai componente perceptive, ci si aspecte ale altor fenomene psihice, cum ar fi atentia, memoria, gandirea.

La intrarea in scoala, copilul poseda numeroase reprezentari despre obiectele de uz casnic, despre fructe, pomi, animale, despre oamenii care il inconjoara si despre actiunile si activitatile lor. Cu toate acestea, reprezentarile lui inca sunt confuze, putin sistematizate. Sub actiunea invatarii, insa, reprezentarile suporta modificari esentiale, atat in ceea ce priveste sfera si continutul, cat si modul de a se produce si functiona

.Reprezentarile micului scolar se elibereaza treptat de caracterul lor difuz, contopit, nediferentiat, devenind mai precise, mai clare, mai sistematice, mai coerente.

Totodata, creste gradul de generalitate al reprezentarilor cu care opereaza (imaginea plantei "in general",a fructului "in general",a animalului "in general"). Aceste noi caracteristici -claritatea, coerenta, mobilitatea, generalitatea- pe care le dobandesc reprezentarile in cursul micii scolaritati, fac posibil ca elevul sa le poata stapani si dirija cursul.

Perioada scolara mica se caracterizeaza si printr-o permanenta solicitare a gandirii, a cunoasterii sistematice a realitatii sau a adevarurilor acceptate si verificate social. J. Piaget a considerat ca la 6-7 ani are loc trecerea de la gandirea intuitiva, de la intuitia articulata la organizarea unor structuri mentale concrete care opereaza cu lungi scrieri si clasificari. Gandirea operatorie lucreaza cu criterii, cu reciprocitati, simetrii, forme de reversibilitate si de negatie.

Caracteristice pentru aceasta perioada, din punctul de vedere al dezvoltarii intelectuale, sunt modificarile evidente ale potentialului de activitate intelectuala.

De la nivelul clasei a II-a la cel al clasei a IV-a acestea cresc de aproximativ 3-4 ori. Acest fenomen de crestere se manifesta prin scaderea timpului de lucru la diferite tipuri de activitati prin cresterea calitatii strategiilor gandirii. Aceasta crestere este, in acelasi timp, neegala in diferite tipuri de activitati intelectuale.

Copilului i se impune sistemul gandirii conform unei definitii, a unei reguli, a unui plan, a unui model, schema, principiu, prin raportarea la acestea. Ca atare dezvoltarea unor operatii devine foarte importanta in organizarea de reguli de gandire activa, utilizate in situatii ca acelea de descompunere a unui text in ideile pe care le contine, de descoperire a intrebarilor unei probleme aritmetice, de extragere a regulilor implicate intr-o problema, in alcatuirea unei lucrari ori in rezolvarea de probleme dupa planuri efectuate in prealabil.

In genere, organizarea planului intelectual poate fi abordata din trei directii: subordonarea cunostintelor din domeniul unui plan specific in care cunostintele se exprima prin notiuni subordonate si supraordonate, astfel incat sa reflecte realitatea corespunzatoare(partile de cuvant, operatiile aritmetice, formele geometrice);subordonarea operatiilor mintale unor reguli care contin succesiuni date de pasi analitici implicati in rezolvari de probleme ale domeniului, aflarea operatiilor ce trebuie efectuate intr-o problema; subordonarea formularii oricarei idei unor reguli de formulare(introducere, cuprins, incheiere sau ipoteza, cercetare, confirmare sau infirmare); sau: idei principale si secundare, text, subtext si context etc. Gandirea poseda reprezentari, concepte si operatii.

In perioada micii scolaritati acest proces se dezvolta prin intermediul invatarii la lectii. Se formeaza, pe aceasta cale, numeroase categorii de notiuni.

Prima categorie este aceea a conceptelor descriptive. Aceasta categorie se refera la aspectele esentiale ale realitatii.

O a doua categorie de notiuni, numite operative se refera la aspectele clasificatoare si ordonatoare ale diferitelor domenii de cunostinte. De exemplu: conceptul de ortografie, conceptele geometrice(patrat, cerc), cele aritmetice de impartire, inmultire,adunare, scadere, conceptele de clasificare a domeniilor;

O a treia categorie de concepte este aceea de concepte foarte generale si abstracte., cum ar fi cea de "fiinte", "lucruri", "cauzalitate", "spatiu", "timp".

Gandirea utilizeaza scheme si simboluri. Schemele se folosesc mai ales in insusirea cunostintelor topografice.

La baza proceselor de conceptualizare (formare a notiunilr) stau procesele mentale de analiza, sinteza, abstractizare si generalizare si operatiile de comparatie si concretizare. Prin ultimele se inlesneste procesul de grupare a notiunilor (conceptelor) in diferite moduri(comparatie) si se realizeaza verificarea adevarului pe care il contin , prin raportare la concret.(concretizarea).

Ca si conceptele si operatiile gandirii se invata. Adunarea de trei numere de cate trei cifre solicita fiecare strategii operative ale gandirii .Ele se constituie ca reguli. Regulile sunt considerate ca afirmatii esentiale(valide) despre concepte. Ele cuprind operatii cu conceptele si cu atributele la care acestea se refera. Putem deosebi, pe de o parte, reguli ale gandirii logice care se refera la orice fel de operatii mentale. Fiind generale, aceste reguli sunt nespecifice pentru vreun domeniu oarecare. Ele constituie operativitatea nespecifica, dar obligatorie, a gandirii.

Pe de alta parte, exista reguli prin care se rezolva anumite categorii de situatii, probleme ale diferitelor discipline scolare(aritmetica, geometrie, gramatica). Aceste reguli constituie operativitatea specifica a gandirii, prezenta in gandirea aritmetica, geometrica, gramaticala.

Gruparile de operatii specifice implicate in reguli, prin care se rezola categorii mari de situatii-problema din diferite domenii de cunostinte cuprind strategii de gandire compuse din pasi organizati intr-un anumit mod. Aceste feluri de reguli constituie adevarati algoritmi ai gandirii.

Prin algoritmi se realizeaza o esentializare si o generalizare a operatiilor de gandire, transformarea acestora in operatii programate mintal. Datorita acestui fapt, algoritmii activitatii intelectuale permit transferuri imense de experienta a gandirii umane, maresc eficienta gandirii. Ei se insusesc si se consolideaza prin invatare si utilizare in practica scolara.In domeniile tuturor cunostintelor umane exista concomitent cu tendinta de conceptualizare si tendinte de algoritmizare. Algoritmii sunt de trei feluri: algoritmi de lucru, de recunoastere- identificare si algoritmi de control.

Intensa solicitare a gandirii riguroase in procesul de instruire actioneaza asupra operativitatii ei generale nespecifice tot atat de mult cat si asupra celei specifice, ceea ce creeaza o baza tot mai larga de "rationalizare" a intelegerii lumii si vietii. Spre 9-10 ani gandirea copilului, saturata de curiozitate situationala si prezenteista incepe sa fie atrasa de rigorile "acceptarii logice", se modifica treptat si lent , dar continuu, orientandu-se spre intelegerea rationala a fenomenelor, situatiilor.

Experienta scolii si cercetarile moderne de psihologie atesta ca posibilitatile gandirii scolarului mic, resursele lui intelectuale sunt mult ,ai bogate decat se considera anterior. Invatatorul trebuie sa utilizeze cu maiestrie totalitatea mijloacelor intuitive, actionale si verbale de care dispune, pentru a sprijini si accelera formarea proceselor gandirii scolarului.

La intrarea in scoala copilul dispune de un vocabular relativ bogat(aproximativ 2500 de cuvinte) si stapaneste la modul practice regulile de folosire corecta a cuvintelor in vorbire.

In cursul scolaritatii mici se dezvolta atat limbajul oral, cat si cel scris. In ceea ce preiveste limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvarii problemelor de aritmetica sau al exercitiilor gramaticale, desenand sau privind un tablou, scolarul mic invata, treptat, sa asculte explicatile invatatorului si sa mearga pe "urmele" indrumarilor si rationamentelor sale.

In cursul micii scolaritati se formeaza capacitatea de citit-scris si aceasta impulsioneaza, de asemenea, progresele limbajului. Lecturile literare fac sa creasca posibilitatile de exprimeae corecta. Se insuseste fondul principal de cuvinte al limbii materne, care ajunge sa numere spre sfarsitul scolaritatii mici aproape 5000 de cuvinte, dintre care tot mai multe patrund in limbajul activ al copilului. Contactul sistematic cu primele notiuni de gramatica ii permit copilului sa constientizeze deosebirile dintre cuvinte ca elemente de limba si obiectele desemnate prin cuvinte.

Dezvoltarea limbajului se face si in contextul altor activitati scolare de munca(educatie plastica, educatie fizica, istorie, stiinte), cu prilejul carora copilul face cunostinta cu o noua terminologie, care variaza de la un domeniu la altul. Copiii se obisnuiesc ca, prin limbaj, sa-si planifice activitatea, sa exprime actiunile ce le au de facut, ordinea in care vor lucra.

La varsta scolara mica pot aparea si unele erori de pronuntie si scriere, uneori usoare(trecatoare), care pot fi inlaturate cu timpul prin munca de predare-invatare;altele mai complicate, capatand aspectul de tulburari care afecteaza profund conduita verbala a copilului. Intre acestea sunt de mentionat dislalia,constand in deformarea pronuntiei, balbaiala, ca alterare a ritmului vorbirii, disgrafia alterare a limbajului scris, dislexia- afectarea activitatii de citire(tulburarea proceselor de percepere si intelegere a cuvantului). Invatatorul, apeland la sprijinul psihologului-logoped, al medicului, trebuie sa descopere care sunt cauzele acestor tulburari.

In functie de situatie, se va aplica o terapie educationala sau una psihomedicala.

Specific varstei scolare mici este cresterea considerabila a volumului memoriei. In fondul memoriei patrunde un mare volum de informatie. Elevul memoreaza si retine date despre unelte cu care lucreaza, despre semnele si simbolurile cu care opereaza, despre noii termini pe care ii utilizeaza, despre regulile si legile pe care le invata. Comparativ cu clasa I, in clasa a IV-a se memoreaza de 2-3 ori mai multe cuvinte.

Productivitatea memoriei(mult mai mare decat la varsta prescolara) depinde de o serie de factori, cum ar fi:

-Continutul materialelor memorarii(literar, grammatical, mathematic etc.);

-Felul actiunilor pe care le efectueaza scolarul;

-Masura in care acesta dispune de anumite mijloace de memorare si reproducere a materialului.

Se instaleaza si se dezvolta formele mediate, logice ale memoriei, bazate pe legaturile de sens intre date, gratie cooperarii memoriei cu gandirea.Creste precizia si plenitudinea proceselor de reproducere mnezica, in raport cu procesele de recunoastere. Daca la varsta de 7-8 ani copiii recunosc aproximativ 24 din 30 de cuvinte percepute si reproduc aproximativ 5, in jurul varstei de 11 ani recunosc 28 si reproduc 11.

Caracterul voluntar, constient al proceselor memoriei reprezinta o alta directie de modificare a memoriei la varsta scolara mica. Astfel, copilul este capabil sa-si fixeze sarcina de a memora, sa-si planifice in timp memorare a unui material oarecare, sa se autocontroleze cu consecventa in procesul reproducerii celor memorate.

Sarcina invatatorului consta in a-i inarma pe elevi cu procedee rationale si eficiente de memorare, in care ar putea figura structurarea unui plan, a unui program de desfasurare a actiunii de memorare in raport cu un continut sau altul.

Intrarea in scolaritate creeaza si functiei imaginative noi solicitari si conditii. Este foarte mult solicitata imaginatia reproductiva, copilul fiind pus adesea in situatia de a reconstitui imaginea unor realitati (fapte istorice din trecut, evenimente, plante, animale, personaje etc.), pe care nu le-a cunoscut niciodata. Imaginatia cunoaste doua stadii de-a lungul micii scolaritati.

Unul initial, definitoriu pentru primele doua clase-aspect imperfect, sarac in detalii ale imaginilor create;

Altul determinat de contactul sistematic cu procesele de invatare, care introduc o oarecare ordine si sistematizare in cursul proceselor imaginative-imaginile capata mai multa plenitudine, coerenta, dinamism.

Se dezvolta, in stransa legatura cu imaginatia reproductiva, imaginatia

creatoare.Scolarul mic este capabil sa reprezinte o poveste ascultata anterior, introducand modificari in derularea subiectului, generalizand si comprimand aspectul imaginilor, sub influenta proceselor gandirii si memoriei verbalo-logice asupra imaginatiei.

Creativitatea devine mai ampla, productiile imaginative ale copilului capata si ele un fundament logic mai solid, pe masura ce cunostintele despre constructia, originea si conditiile de producere a lucrurilor se inmultesc.Imaginatia se afla in plin progres, sub raportul continutului si al formei, devenind mai "critica"(comparativ cu varsta prescolara) , apropiindu-se mai mult de realitate.Astfel, copilul adopta acum fata de propria imaginatie o atitudine mai circumspecta, de autocontrol.

Daca la varsta prescolara se pun bazele la o serie de deprinderi motorii implicate in activitatea de autoservire-deprinderea de a "manui ustensilele" alimentare (lingura, furculita, cutitul), de a manevra unele instrumente de uz casnic (deschiderea si inchiderea robinetelor, a ferestrelor) , deprinderi legate de activitatile vestimentare si sanitare, in cursul micii scolaritati, continua sa se intareasca deprinderile de autoservire si incepe formarea unor categorii de deprinderi si priceperi legate de nevoile tipului de activitati si relatii in care este incadrat copilul.

Se formeaza deprinderea de a folosi corect componentele grafice si sonore ale cuvintelor, operand cu cantitatile(la aritmetica) , deprinderea de masurat, de calcul numeric, de manuire a unor instrumente cum sunt: ilnia, echerul, compasul, harta, globul, busola- in cursul familiarizarii cu alte cunostinte (cele de geometrie, de geografie).Ulterior, se formeaza deprinderile si priceperile intelectuale de numarare, analiza si sinteza mentala, de rezolvare a problemelor.

Jocurile si intrecerile sportive creeaza conditii propice pentru formarea unor automatizari, deci transformari in deprinderea a o serie de componente ale conduitei motorii- viteza , rezistenta, sarituri(in lungime si in inaltime) , lovirea mingii cu mana sau cu piciorul.

Scoala formeaza nu numai priceperi si deprinderi, ci si obisnuinte.-comportarea in societate(conduita civilizata, corecta, reverentioasa, ale carei baze se pun inca din perioada prescolara pe care scoala le cultiva sistematic.) Deprinderile de autoservire, deprinderile de a citi, de a scrie se transforma , de asemenea, in obisnuinte.Aceste transformari sunt rezultanta

procesului instructive-educativ, care contribuie , in egala masura, la formarea si cultivarea deprinderilor, priceperilor, obisnuintelor.

Scoala si ambianta scolara reprezinta o noua colectivitate care adesea il umple de neliniste pe micul scolar, facandu-l sa traiasca cu frenezie fiorul contactului cu neprevazutul.Asupra afectivitati scolarului mic isi pun amprenta atat sarcinile de invatare propriu-zise, cat si relatiile interpersonale din cadrul colectivitatii scolare.

Ca urmare a acestui fapt, se dezvolta emotiile si sentimentele intelectuale, sentimentele si emotiile morale si estetice.Emotiile si sentimentele estetice sunt strans legate atat de momentele de contemplare a "obiectelor" artistice, cat si de participarea activa a copilului la creatia artistica: desen, compuneri, versuri, mici povestiri.Sub impactul activitatilor comune, care-i prilejuiesc numeroase contacte si relatii, se dezvolta sfera sensibilitatii morale a copilului. Apare prietenia interpersonala, se dezvolta sentimentul raspunderii, delicatetea, nobletea si daruirea afectiva. Se dezvolta sentimentul increderii, stima si atasamentul fata de persoana celui care il educa si il instruieste.

Indeosebi, la inceputul scolii, invatatorul trebuie sa actioneze in directia cultivarii capacitatii de stapanire a manifestarilor emotionale primare, explozive ale copiilor. El trebuie sa rezolve cazurile de intarziere sau de deviere afectiva, manifestarile rautacioase, insensibilitatea afectiva a unora, lipsa participarii afective a altora.

Motivatia pentru scoala se constituie ca o sinteza de factori :

-externi- observarea si imitarea de catre copil a modelelor exterioare;

-interni- dorinta copilului de a deveni scolar, sustinuta de multiplele lui cunostinte despre scoala si despre ocupatia de scolar.

Pe langa motivatia extrinseca, motivatia intrinseca activeaza procesul de asimilare a cunostintelor intr-un mod continuu. Aceasta se caracterizeaza prin stimularea si mentinerea intr-o permanenta stare activa a vioiciunii si curiozitatii cognitive a copilului.

Specific scolaritatii mici este trebuinta de explorare, de informare si documentare a copilului, aflate in plin progres. Acesta manifesta puternice inclinatii spre muzica, povestire, poezie, dorind sa afle din ce in ce mai mult despre fapte si intamplari la care nu asista nemijlocit, fiind stimulat in acest sens de reteaua mass-media. Astfel, educatorul trebuie sa fructifice aceasta "deschidere" a personalitatii scolarului mic spre trebuinta de a afla, de a cunoaste, pentru a-i cultiva atasamentul fata de scoala si invatatura, dragostea si interesul pentru cunoastere.

Vointa iradiaza larg in cuprinsul personalitatii copilului, punandu-si amprenta si asupra altor compartimente ale vietii psihice. Perceptia devine intentionala, sistematica si sustinuta, trensformandu-se in observatie , prin efort voluntar.Tot acum se formeaza memoria si atentia voluntara, capacitatea concentrarii mintale voluntare de durata mai mare in rezolvarea unor probleme de gandire.

Scolarii mici intampina dificultati in a-si comuta voluntar atentia de la ceea ce este superficial, imediat, situativ spre ceea ce este esential, la obiect. Pricepera de a-si distribui atentia in mai multe directii este slab dezvoltata, incarcatura de sarcini si de impresii, oboseala(atat cea fizica, cat si cea nervoasa) pot influenta negativ cursul atentiei. Contracararea acestor efecte necesita o organizare corecta a insati activitatii de invatare: solicitarea cat mai frecventa a actiunilor practice externe, de operare cu obiecte, alternanta acestora cu activitatea in plan mintal, asigurarea unui tempou optim al lectiei, din care sa fie execluse atat "graba",cat si "timpii morti", dozarea de catre invatator atat a intensitatii propriei voci, precum si a miscarii sale in clasa, astfel incat sa nu se conturbe momentele de cocentrare a elevilor asupra sarcinilor la care lucreaza.

3.PERSONALITATEA SCOLARULUI MIC

Activitatea scolara implica o puternica angajare a personalitatii in viata social-culturala, care se manifesta prin trebuinte si interese noi, centrate pe procesele de transmitere de cunostinte.

Intrarea in scoala, trecerea la o noua forma de activitate si la un nou mod de viata vor influenta intr-un mod determinant asupra formarii in continuare a personalitatii. Statutul de scolar, cu noile lui solicitari, cerinte, sporeste importanta sociala a ceea ce intreprinde si realizeaza copilul la aceasta varsta.

Noile imprejurari lasa o amprenta puternica asupra pesonalitatii lui, atat in ceea ce priveste organizarea lui interioara, cat si in ceea ce priveste conduita sa externa.

Astfel, se pun bazele conceptiei despre lume si viata, care modifica esential optica personalitatii scolarului mic asupra realitatii inconjuratoare.

Personalitatea devine din ce in ce mai apta de independenta si autodeterminare, ca urmare a dezvoltarii capacitatii de a -si dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitarile externe si de a-si planifica activitatea.Acesta inclina tot mai mult spre atitudini mai mature si spre manifestari mai controlate, fiind rezultatul instalarii unor trasaturi de caracter, pe care le reclama viata si relatiile scolare.

Formarea atitudinii pozitive fata de invatatura si, pe aceasta baza, a aptitudinilor pentru activitatea de invatare, fac ca personalitatea scolarului sa fie mai "competenta" decat aceea a prescolarului.

Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala. Exista copii vioi, expansivi, comunicativi si copii retrasi, lenti. Sunt si unii total nestapaniti, care parca nu-si gasesc locul , vorbesc fara sa fie intrebati, intervin in toate imprejurarile. La lectie, unii sunt mereu cu mana ridicata, fie ca stiu sau ca nu stiu, altii, dimpotriva, chiar daca stiu, sunt tacuti, nu incearca sa se "afiseze".

Treptat, pe masura ce copilul inainteaza in varsta, insusirile innascute ale sistemului nervos se impletesc cu influentele de viata si ale educatiei, formand un "aliaj". Contactul cu influentele modelatoare ale procesului educational, da nastere la anumite compensatii temperamentale.

Copiii agitati (colerici) incep sa devina mai stapani pe conduita lor, datorita posibilitatilor pe care le ofera activitatea scolara de a-si consuma energia prin studiu. Temperamentele flegmatice incep sa-si reduca treptat din inertie si sa adopte un ritm de lucru mai alert. Cei cu trasaturi melancolice-naturi sensibile, cu tendinte de inchidere in sine-cunosc si ei un proces de activizare a conduitei, incurajati de succesele pe care le obtin.

Atitudinea educatorului fata de aceste insusiri tipologice si temperamentale trebuie sa fie maleabila, diferentiata in functie de natura elevilor, temperandu-i pe unii, stimulandu-i pe altii; cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientati spre a-si concentra energia asupra obiectivelor scolare; apaticii trebuie mereu stimulati spre a se angaja si mentine in activitate; impulsivii trebuie franati , disciplinati; cei cu trasaturi melancolice trebuie inconjurati cu caldura, tratati cu deicatete, sustinuti si ajutati sa-si valorifice potentialitatile intelectuale.

Atitudinile caracteriale joaca un rol important in reglarea activitatii si relatiilor micului scolar cu ceilalti, activitatile oferind cadrul propice unor calitati, cum sunt: punctualitatea, perseverenta, spiritul de organizare. Astfel, chiar si cei mai putin dotati intelectual vor putea sa se realizeze profesional. Modelele de viata si exemplele sunt furnizate de contactul scolarilor cu literatura, cu eroii diferitelor povestiri si basme.

Transpunerea in conduita lor a unor calitati ale modelelor nu se face automat, putandu-se intalni situatii cand micul scolar stie foarte bine ce inseamna o anumita trasatura si isi defineste corect pozitia fata de ea, dar, cand este pus in situatia sa actioneze efectiv, nu procedeaza in concordanta cu cunostintele si atitudinile pe care le are.

Caracterul lui nu este suficient de elaborat sub raportul unificarii intr-un tot a cuvantului cu fapta. El nu si-a format inca, in suficienta masura, capacitatea de a -si proiecta si planifica faptele, de a le aprecia corespunzator, de a coraporta analitic fapte cu cerinte sociale.

Invatatorul trebuie sa cunoasca diversitatea caracterelor copiilor, observand atent-la clasa si in afara clasei-faptele copilului, nu atat latura exterioara a faptei, ci, mai ales, care a fost motivul faptei. In functie de aceasta, masura educativa poate sa mearga la sanctionarea faptei exterioare(prin observatie, mustrare), pana la restructurarea sistemului de relatii care l-au determinat pe copil sa se comporte astfel.

Caracteristic pentru micul scolar este faptul ca interesele sale devin numeroase, ba chiar la 9 ani sunt inca instabile. La sfarsitul perioadei scolare mici, copilul dispune de numeroase hobby-uri.

In genere, in perioada scolara mica, personalitatea , desi incarcata de responsabilitati relativ numeroase si dificile, trece printr-o etapa expansiva buna.

Una din dimensiunile esentiale pentru intreaga dezvoltare si afirmare a personalitatii o reprezinta creativitatea.Profilul psihologic al varstei scolare mici cuprinde multiple premise pentru cultivarea potentialului creativ.

Acestea sunt: dinamismul, impetuozitatea si expresivitatea proprii acestei varste, acel freamat permanent sau acea vibratie si efervescenta launtrica ce confera copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilitati de exteriorizare spontana si autoexpresie insufletita, analoge oricarui elan creator.

Creativitatea devine educabila inca de la varsta prescolara, in conditiile in care educatoarele sunt preocupate de crearea unui climat corespunzator, propunandu-si sa realizeze corelatii interdisciplinare, sa promoveze manifestarea libera a copiilor in invatare, dar, in primul rand, sa stimuleze potentialul creativ al fiecarui copil, recurgand la creativitatea in grup, cel mai eficient procedeu sustinut de specialisti.(Dottrens, R., 1974)

Creativitatea este un process complex, o activitate psihica complexa, ce se finalizeaza printr-un anumit produs; este acea capacitate psihica a individului umande a realiza noul sub diferite forme: teoretica, stiintifica, tehnica, sociala, de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realitatii, de a elabora cai si solutii originale de rezolvare a problemelor si a le exprima in forme personale inedite.

Creativitatea presupune originalitate, care se manifesta prin diferite grade de noutate. Un copil poate sa raspunda, prin efort propriu si intr-o maniera proprie la o solutie-problema, ce manifesta un anumit grad de creativitate. Produsul activitatii lui nu se compara cu ceea ce reuseste sa aduca un om de stiinta printr-o inventie sau un artist printr-o opera originala.

Principalele caracteristici definitorii ale activitatii creatoare sunt , in viziunea lui Al. Rosca, productivitatea, utilitatea si eficienta, noutatea si originalitatea.

La baza procesului creativ stau trei categorii de factori:

1.de natura intelectuala:

-imaginatia-definita ca un proces psihic al carui rezultat este obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor, este componenta cea mai importanta a creativitatii.

-memoria-este numai aparent antagonica imaginatiei, deoarece si in timpul conservarii cunostintelor imaginile sufera modificari, iar ideile noi se bazeaza pe informatiile acumulate in prealabil.

-inteligenta-poate influenta creativitatea unei persoane. Prin procesele de gandire, ea ocupa locul central in capacitatea complexa care este creativitatea. Gandirea are menirea de a stabili relatii si de a verifica valabilitatea solutiilor oferite de imaginatie.

factori caracteriali:

Pentru o inventie este necesara o motivatie , o dorinta, o aspiratie creatoare. Adevaratii creatori sunt animati de sentimente trainice, de pasiuni care le domina preocuparile, aspiratii de fiecare zi. Succesele dau nastere la emotii puternice.

Este necesara si o vointa ferma, perseverenta, mai ales in lumea contemporana , cand progresele foarte mari din toate domeniile fac dificile eforturile de a adduce ameliorari ori inovatii. Astfel, se cere o documentare foarte minutioasa si demonstratii riguroase care solicita eforturi indelungi.

3.factori sociali:

Persoanele creative se afla sub influenta puternica a mediului ambiant , in special a celui social.Astfel, au existat de-a lungul istoriei perioade care au favorizat fie creatia artistica, fie pe cea din domeniul tehnico-stiintific.

Orice descoperire, orice teorie este conditionata, mai ales in stiinta si tehnica, de stadiul dezvoltarii disciplinei corespunzatoare, dupa cum trebuie avuta in vedere si influenta puternica exercitata asupra elevilor de catre predecesori(Socrate l-a influentat pe Platon).

Factorii care promoveaza creativitatea sunt:

-securitatea psihica;

-libertatea psihica;

-consolidarea eului.

Securitatea psihica se poate obtine prin trei cai: acceptarea neconditionata a individului, a valorilor sale, acordandu-i incredere deplina , individul devenind astfel mai putin rigid; crearea unei atmosfere care sa nu permita patrunderea influentei unei aprecieri valorice exterioare. O apreciere critica provoaca nesiguranta individului, il impinge intr-o atitudine defensiva; ultima conditie necesara securitatii psihice o constituie siguranta individului care este inteles, el fiind astfel dispus sa ne dezvaluie eul sau real si sa-si structureze relatiile cu mediul inconjurator.

Factorii de franare a comportamentului creativ:

-blocaje sociale-conformismul este unul dintre ele si desemneaza dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa se poarte si sa gandeasca in mod obisnuit. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune, chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru aceste persoane.

-blocaje metodologice- rigiditatea algoritmilor anteriori, din obisnuinta de a aplica intr-o situatie un anume algoritm, desi nu se potriveste, staruim in aplicarea sa, in loc sa incercam altceva; fixitatea functionala:folosim obiectele si uneltele potrivit fuunctiei lor obisnuite si nu ne vine idea de a le utiliza altfel.. Cand imaginatia trece printr-un moment de efervescenta, trebuie sa lasam ideile sa curga si doar sa le notam.

-blocaje emotive -teama de a nu gresi poate impiedica o persoana sa exprime si sa dezvolte o alta idee decat un punct de vedere obisnuit. O alta eroare o poate constitui graba de a accepta prima idee, fiindca rareori solutia apare chiar de la inceput.

Pentru a cunoaste si a aprecia in mod corect personalitatea elevului , din perspectiva procesului instructiv-educativ, trebuie sa avem in vedere trasaturile si calitatile formale, dinamico-energetice(temperamentul), de continut, socio-morale si axiologice(caracterul) si aspectele instrumentale, performantiale ale personalitatii(aptitudinile).