Strategia didactica si potentialul creativ la varsta prescolara

STRATEGIA DIDACTICA SI POTENTIALUL CREATIV LA VARSTA PRESCOLARA

Prescolaritatea este apreciata tot mai mult ca varsta ce cuprinde cea mai importanta experienta educationala din ,viata unei persoane; pe parcursul ei inregistram ritmurile cele mai pregnante in dezvoltarea individualitatii umane si unele din cele mai semnificative achizitii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltarii sale.

De aceea, nu putem face abstractie de una din dimensiunile esentiale pentru intreaga dezvoltare si afirmare a personalitatii - creativitatea.

Creativitatea, spre deosebire de inteligenta, este la copil un fenomen universal; nu exista prescolar care sa nu deseneze, sa nu fabuleze.

Din aceasta perspectiva, profilul psihologic al varstei prescolare cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea potentialului creativ. Avem in vedere dinamismul, impetuozitatea, expresivitatea proprie acestei varste, acel freamat permanent sau acea vibratie si efervescenta launtrica ce confera copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilitatea de exteriorizare spontana si autoexpresie insufletita, analoage oricarui elan creator.

Procesul de invatamant este un sistem complex, rezultat al interdependentei dintre predare si invatare, avand drept finalitate transpunerea in practica a idealului educational.

Strategia didactica este cea care urmareste aparitia si stabilizarea unor relatii optime intre activitatea de predare si cea de invatare prin care se urmareste declansarea mecanismelor psihologice ale invatarii, tinand cont atat de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor cat si de conditiile concrete in care are loc invatarea.Orice strategie didactica este eficienta numai daca reuseste sa antreneze copiii in asimilarea activa si creatoare a informatiilor transmise. Procesul de invatamant este determinat, dupa cum am amintit, de structura logica a continutului precum si de particularitatile psihologice ale invatarii. Astfel, strategia didactica este cea care asigura adaptarea continutului la aceste particularitati si tot ea determina si miscarea interioara a acestora pe o traiectorie ascendenta ( I.Nicola, 2003).

Orice strategie didactica impune imbinarea intre activitatea cadrului didactic si cea a elevului. Din acest punct de vedere, cadrul didactic poate sa fie sursa de informatii sau poate deveni cel care conduce si dirijeaza activitatea independenta a elevilor, in timp ce activitatea acestora din urma poate sa se schimbe din simpla reproducere intr-o activitate creativa.

In acelasi timp, orice strategie didactica este rezultatul interactiunii mai multor procedee, este o succesiune de operatii, urmarind multiple obiective didactice. De acea alegerea unei strategii se face in functie de anumite criterii ca: continutul informational, particularitatile de varsta si individuale, situatia concreta etc.

Strategia didactica nu este insa doar o simpla tehnica de lucru, ci este o manifestare si expresie a personalitatii cadrului didactic, oglindind tehnica de lucru si conceptia celui care o utilizeaza cadrul didactic in aplicarea ei. Deci, strategia didactica este in acelasi timp "tehnica si arta educationala" ( I. Nicola, 2003).

Prin raportare la optimizarea procesului de invatamant, stilurile didactice care vor fi promovate trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:

Accent pe stimularea participarii;

Echilibru intre exigenta si indulgenta;

Centrate pe invatare in raport cu predarea;

Asigurarea unui climat stimulativ;

Interes pentru cooperare;

Accentuarea dominantei afective;

Promovarea unor relatii democratice etc.

" Decizia cadrului didactic pentru o anume varianta din cele inventariate in etapa proiectarii trebuie sa satisfaca, pe langa cerintele eficacitatii, si pe cel al operativitatii logico-psihologice. Cel care instruieste trebuie sa gaseasca cea mai rationala si adecvata formula de imbinare a metodelor, procedeelor, tehnicilor, mijloacelor si formelor de organizare care sa conduca la valorificarea optima a potentialului subiectilor instruiti".( I.Neacsu, 1999)

Strategia didactica a activitatii instructiv-educative reprezinta modul de imbinare a metodelor, procedelor, mijloacelor, tehnicilor, formelor de organizare a activitatii, ales de cadrul didactic in functie de conditii, facilitati, de nevoile copiilor. Ea face din activitatea la grupa un act de creatie a educatoarei si uneori a prescolarilor insisi, fiind conditia cresterii eficientei procesului didactic concret.

Conceputa ca un scenariu didactic cu structura complexa, strategia didactica prefigureaza traseul metodic cel mai eficient care urmeaza sa fie parcurs in abordarea unei inlantuiri de situatii concrete de predare si invatare. Strategia trebuie gandita astfel incat sa previna erorile, riscurile si evenimentele nedorite in practica pedagogica.

" Clasificarea strategiei didactice in functie de activitatea de predare enumera cateva tipuri, printre care:

• De transmitere, prezentare a unor norme sau reguli de tip algoritmic, prin expunere, explicatie, demonstratie, programare, joc, exercitiu;
• De combinare a predarii in mod expozitiv cu sarcini de invatare euristica, prin metode expozitiv-euristice: povestire, explicatie, descoperire, problematizare, demonstratie, modelare, observare, studiu pe manual, aplicatie etc;
• De activizare a elevilor in predare, prin intercalarea procedelor sau metodelor participative, a muncii independente sau in grupuri mici." ( E.Joita, 2003)

Strategia didactica este aplicabila in diferite contexte organizatorice: frontale, individuale si de grup, imbinate prin alternanta. .

Interpretata ca fiind un mod de abordare a activitatii instructiv-educative, ca mod de combinare si organizare optima a metodelor si mijloacelor didactice, a formelor de grupare in vederea realizarii obiectivelor propuse, strategia didactica este responsabila de stimularea potentialului creativ.

Stimularea potentialului creativ al prescolarilor impune utilizarea unor strategii neprescrise care pun accentul pe antrenarea autentica si plenara a prescolarului. Formative, din acest punct de vedere sunt strategiile euristice care implica prescolarul in activitatea de descoperire, de rezolvare de probleme, de investigare a realitatii. La fel de importante sunt si strategiile creative care pun accentul pe spontaneitate, originalitate, gandire laterala, divergenta, analogica. Ambele categorii de strategii au efecte deosebite in planul capacitatii de reflectie, a capacitatii anticipative, evaluative precum si in planul structurilor motivationale complexe.

Datorita specificului proceselor cognitive si vointei, care abia acum se constituie, prescolarul are nevoie de indrumare, control si ajutor. El nu poate sa-si asume inca riscul invatarii prin incercare si eroare. Acest lucru impune utilizarea unor strategii semieuristice si semialgoritmice.

Stimularea potentialului creativ al prescolarului impune utilizarea unor strategii care pun accentul pe antrenarea autentica si plenara a copilului, pe dezvoltarea autonomiei, a initiativei, a gandirii sale critice.

Dezvoltarea gandirii critice constituie un important obiectiv de tip formativ si se realizeaza prin utilizarea cu precadere a unor strategii activ-participative, care nu trebuie rupte insa de cele traditionale. Prin metodele activ-participative intelegem toate situatiile care scot copiii din ipostaza de obiect al formarii si ii transforma in subiecti ai formarii. Activizarea predarii-invatarii presupune folosirea unor metode, tehnici si procedee care sa-l implice pe copil in procesul de invatare, urmarindu-se: dezvoltarea gandirii critice, stimularea creativitatii, dezvoltarea interesului pentrucunoastere, in sensul formarii lui ca participant activ la procesul de educare.

Stimularea gandirii ( convergenta, divergenta, laterala, analogica) a imaginatiei, dezvolatrea trebuintei de cunoastere, de autoexprimare, de independenta si autoafirmare impun folosirea dominanta a metodelor bazate pe problematizare, pe actiunea fictiva si reala, pe explorarea, dar nu pot fi excluse nici metodele expozitive chiar daca acestea sunt mai putin formative, in raport cu creativitatea.

Descrierea, povestirea, explicatia, instructajul, sunt absolut necesare pentru activitatile de educarea limbajului, activitatile matematice si cele de educatie plastica.

Conversatia isi sporeste valentele formative daca este mai supla, mai putin dirijata, bazata pe faptele de viata traite de copil. Profesorul, Ion Cerghit ( 1997) subliniaza faptul ca intrebarile cuprinzatoare, deschise, solicita gandirea productiva, favorizeaza spontaneitatea si initiativa. Prin formularea si structurarea intrebarilor, educatoarea sugereaza si genereaza modul de operare mintala. In acest sens se impune armonizarea intrebarilor convergente ( care ii calauzesc pe copii in analiza, comparatie, sinteza) cu intrebarile divergente ( solicita sa gaseasca alternative de modalitati rezolutive si solutii), intrebarile evaluative ( solicita capacitatea de analiza si elaborare a judecatilor de valoare), intrebarile predictive. Ascultarea activa, incurajarea, intarirea pozitiva a raspunsurilor corecte, spontane, originale stimuleaza conduita interogativa a copilului.

Discutia de grup favorizeaza gasirea unei diversitati de modalitati rezolutive, capacitatea de comunicare, interactiunile, cooperarea, atitudinea pozitiva fata de comunicare, respectul fata de valorile emise de ceilalti, dezvolta capacitatea de observatie, incurajeaza tendinta de afirmare. Este important ca educatoarea sa obisnuiasca prescolarii sa formuleze raspunsuri adecvate, sa completeze raspunsul elaborat de colegii sai si , mai ales, sa formuleze el insusi intrebari, deoarece intrebarea este un act de meditatie, de reflectie.

Problematizarea constituie mecanismul si cadrul optim pentru stimularea potentialului creativ. Aceasta metoda ajuta prescolarii sa identifice si sa formuleze probleme, sa analizeze date, sa deosebeasca cea ce este important de cea ce este redudant, sa identifice relatiile dintre date, sa descopere calea rezolutiva, sa anticipeze solutii, sa-si valorifice experienta cognitiva. Organizarea problemei, prezentarea ei pentru a fi sesizata de copil, mobilizarea acestuia in anticiparea solutiei precum si in verificarea ei sunt mijloace prin care educatoarea il pregateste pe copil pentru viitoarea descoperire de probleme care, prin mobilizarea creativa, depaseste simpla rezolvare.

Tot in opinia lui Ion Cerghit (1997) observarea cu formele ei il instrumenteaza pe copil cu spiritul de observatie, capacitatea de descoperire si definire a problemelor, capacitatea apreciativa si predictiva. Cunostintele la care ajunge copilul prin observare sunt incarcate actional si afectiv cea ce le face mult mai stabile. Pentru educarea creativitatii este important experimentul de aplicare in cadrul caruia copilul valorifica in practica cunostintele insusite si sesizeaza, prin propriile actiuni, noi cunostinte. Experimentul aplicativ " declanseaza o serie de tensiuni intelectuale si afective specifice actului de decsoperire al adevarului si pune in valoare o gama de calitati morale care definesc spiritul stiintific: rabdare si perseverenta, obiectivitate si seriozitate intelectuala, spirit de raspundere si onestitate, ordine si disciplina, deprinderi de a lucra in echipa". ( I. Cerghit, 1997) Sunt trasaturi specifice pentru o personalitate creativa. Experimentul ofera copilului, la orice varsta, o adevarata strategie de investigatie, cuprinzatoare si supla, bazata pe demersuri euristice, independenta si initiativa.

Dintre metodele bazate pe actiunea fictiva, jocul ocupa un rol important in strategia de educare a creativitatii. Copilul transpune constient realul intr-un plan imaginar, creeaza, chiar daca intr-un mod elementar. Prin joc se realizeaza asimilarea realului la eu si acomodarea eu-lui la real ( mai ales prin imitatie). Stimulative pentru creativitate sunt jocurile didactice dar si jocurile de simulare ( jocul de rol). Prin implicarea afectiva si cognitiva a copilului, jocul de rol dezvolta empatia, capacitatea evaluativa si cea anticipativa, stimuleaza relatiile interpersonale de cooperare si competitie, capacitatea de adaptare la comportamentul celuilalt.

Acestea sunt cateva dintre metodele cele mai valoroase pentru educarea potentialului creativ la prescolari.

Mijloacele didactice intuitive, mijloacele tehnice, audiovizuale, noile tehnologii educationale sprijina si mobilizeaza activitatea prescolarilor, declanseza si mentin atentia, genereaza intense stari motivational-afective favorabile invatarii.

Strategiile evaluativ-stimulative au si ele un rol foarte important in procesul instructiv-educativ, deoarece evaluarea este cea care ofera educatoarei informatii despre cunostintele de care dispune copilul, despre modul in care utilizeaza aceste cunostinte in rezolvarea sarcinilor in care il implica, despre capacitatile pe care le are si, nu in ultimul rand, despre potentialul creativ de care dispune copilul.

Integrarea actului evaluativ in activitati il obisnuieste pe copil cu efortul, ii formeaza calitati de vointa care il vor sustine in viitoarele demersuri emotive ( spontaneitate, perseverenta, independenta).

De asemenea, prin modul in care evalueaza, prin criteriile pe care le foloseste si le comunica prescolarilor, educatoarea cultiva capacitatea de autoapreciere. Aprecierea educatoarei influenteaza imaginea de sine a copilului, aprecierile pozitive repetate vor contribui la formarea unei imagini de sine pozitive, factor declansator si mobilizator al proceselor de autoexprimare, de autodepasire. Copilul doreste sa fie apreciat, laudat, admirat pentru creatiile sale. Aprecierile pozitive determina stari afective pozitive, tonifiante, care il mobilizeaza pe copil in rezolvarea sarcinilor. Starile afective traite pe parcursul activitatii determinate de activitatea insasi, de atitudinea educatoarei, se condenseaza prin repetare si devin motive incitante, creative.

La varsta prescolara jocul constituie un cadru pentru antrenarea virtutilor muncii si creatiei; el amplifica posibilitatile de expresie comportamentala, sporeste vitalitatea spirituala, dinamismul creativ al copilului, nevoia activa de explorare a noului in raport cu experienta personala si genereaza acel elan launtric pentru noi elaborari, expansivitatea specifica pentru aceasta varsta.

Ce este jocul? De ce se joaca copilul? 'Jocul este o rascruce, serveste la repauzarea organismului obosit sau a spiritului obosit.

Toate actiunile de stimulare a creativitatii urmaresc sa determine productivitatea capacitatilor umane .

Activitatile ludice sunt purtatoare ale unor multiple virtuti formative in dezvoltarea psihica generala a copilului si, implicit in dezvoltarea creativitatii. Intrucat jocul, prin excelenta constituie cadrul specific al unui antrenament al spontaneitatii si al libertatii de expresie, el constituie un stimul important in cultivarea receptivitatii si sensibilitatii, a mobilitatii si flexibilitatii specifice; el sporeste vigoarea actionala a copilului si amplifica nevoia de activitate si explorare a noului, de imaginatie, de elaborare.

Profilul psihologic al varstei prescolare cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea potentialului creativ. Si are in vedere dinamismul, impetuozitatea si expresivitatea proprii acestei varste, acel freamat permanent sau acea vibratie si efervescenta launtrica ce confera copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilitati de exteriorizare spontana si autoexpresie insufletita, analoage oricarui elan creator.

Rezultatele oricarei munci educative cu prescolarii depind foarte mult de veselia, cantecul, jocul, afectiunea celor mari creeaza copiilor acea impresie de fericita bunastare care favorizeaza o optima dezvoltare sufleteasca.

La ce serveste copilaria? 'Dezvoltarea psihologica nu se realizeaza de la sine, nu este numai desfasurarea fortelor innascute, primite ca mostenire de catre necunoscut. Copilul trebuie sa se dezvolte el insusi. Cele doua instrumente la care recurge in mod instinctiv, pentru a realiza acest lucru este jocul si imitatia,,

Este adevarat ca stimularea creativitatii, a originalitatii ti a gandirii critice presupune o serie de riscuri pe care educatoarea trebuie sa si le asume, constienta fiind ca rezultatul final merita un asemenea pret.

A.S. Macarenco aprecia inalt capacitatea pedagogului de a visa impreuna cu copiii, de a-i pasiona prin visul sau , a-i ajuta sa vada "bucuria de maine".