REFUGII PENTRU FAUNA DE INTERES CINEGETIC

Refugii pentru fauna de interes cinegetic

In conditiile in care existenta faunei salbatice este din ce in ce mai amenintata, s-au impus masuri de protejare a acesteia. Una din posibilitatile puse in valoare de studiile efectuate a fost instituirea unor zone unde animalele, pe langa conditii bune de hrana si adapost, sa aiba liniste, din toate punctele de vedere (pasunat, turism, vanatoare etc.). Oricum, zona desemnata ca refugiu poate fi afectata de dusmanii naturali. Unii apreciaza ca rezervatiile sunt sinonime cu refugiile, ori, este evident ca refugiile sunt mai aproape de asa numitele zone oprite la vanatoare. Refugiul ar trebui organizat in fiecare fond de vanatoare si ar fi nimerit ca el sa fie suficient de mare pentru a satisface exigentele speciilor carora le este destinat. Rezervatia este o suprafata mai mult sau mai putin intinsa, avand obiective concrete de ocrotit, precum flora, fauna, elemente geologice etc. Deci, prima remarca este ca refugiul, asa cum o precizeaza chiar titlul, se refera doar la elemente ale faunei salbatice de interes cinegetic. Desigur, rezervatiile si parcurile nationale au un rol important in conservarea faunei salbatice, deoarece, prin conservarea ecosistemelor se asigura atat conditii de hranire, cat si adapost, mult mai bune. Pe de o parte, o dezvoltare naturala permite o structura si o compozitie mult mai favorabila a vegetatiei si, in principal, a vegetatiei accesibile consumatorilor primari, iar pe de alta parte, prin locurile de adapost atat de necesare tuturor animalelor. De exemplu, in asemenea conditii, numarul speciilor erbacee creste semnificativ, ceea ce are importanta majora in dezvoltarea armonioasa a organismelor animale. O situatie similara se poate realiza si in refugiile pentru fauna de interes cinegetic, prin executarea periodica a unor taieri rase pe suprafete mici, care, asa cum este cunoscut, dezvolta asa numitele asociatii de taietura, caracterizate atat printr-o mare diversitate de specii, cat si printr-o cantitate de biomasa consumabila de cateva ori mai mare decat in alte tipuri de regenerari naturale ale arboretelor.

Un refugiu trebuie sa aiba un obiectiv si o marime adecvata. Obiectivul unui refugiu poate fi, de exemplu, asigurarea conditiilor de reproductie a unei specii sau a unui grup de specii. In acest caz, pe langa dimensionarea lotului (loturilor de reproductie), trebuie sa se aiba in vedere asigurarea hranei si, implicit, a unei dimensiuni a refugiului in concordanta cu raza de activitate a speciei (speciilor) avute in vedere. Daca nu se pot armoniza interesele speciilor dintr-un fond de vanatoare, se pot avea in vedere mai multe zone de refugiu, cu caracteristici adecvate speciilor de interes cinegetic. Astfel, A. Comsia (1961) distinge, dupa scopul cu care se realizeaza un refugiu:

a.      refugii de reproducere

b.     refugii de popas

c.      refugii de iernat

d.     refugii de circumstanta

Refugiul de reproducere, similar cu "cartierul de reproducere", functioneaza doar in perioada de reproducere a unei specii. Astfel, se pot delimita zonele de boncanit la cerb si definirea lor ca zone de refugiu pe intervalul 1 septembrie - 1 noiembrie, in fiecare an. Ideal ar fi ca refugiul de reproducere sa asigure succesiv conditii pentru imperechere, gestatie, fatat si cresterea puilor, chiar pentru mai multe specii.

Refugiul de popas este in principal destinat faunei cinegetice migratoare si, in principiu, pasarilor migratoare. Un asemenea refugiu trebuie sa asigure hrana si linistea necesare refacerii pasarilor pentru a fi capabile sa isi continue calatoria. Aceste refugii au o functionare primavara si toamna. Desigur, se impun in aceste suprafete amenajari care sa asigure apa, suprafete insorite, bai de nisip etc.

Refugiul de iernat sau "cartierul de iernat" reprezinta o zona in care sunt asigurate hrana, linistea si adapostul speciilor salbatice, in perioada de iarna. Ele pot fi destinate atat faunei cinegetice stabile, cat si celui migrator. In acest din urma caz, refugiile vor fi amplasate mai ales pe caile de migratie cunoscute. Aceste refugii vor fi amenajate corespunzator, cu mijloace de hranire, adapat, ca si posibilitati de adapostire pentru un numar mare de animale. In aceste refugii se va asigura hranirea complementara la nivelul efectivelor concentrate aici.

Refugiul de circumstanta este destinat ocrotirii faunei de interes cinegetic din zonele de concentrare determinate de fructificatii bogate. Pana nu demult, astfel de zone erau utilizate pentru recoltarea excesiva a exemplarelor adunate acolo, fara sa se tina cont ca ele proveneau de pe zeci de fonduri de vanatoare. Organele abilitate ar trebui sa identifice in fiecare an concentrarile masive si sa instituie refugiu de circumstanta, cel putin pe 50% din suprafata terenului de concentrare. Astfel de refugii de circumstanta ar trebui instituite temporar si pe fondurile pe care autoritatile constata ca, printr-o hranire excesiva si preferentiala s-au obtinut concentrari pe seama altor fonduri de vanatoare, in vederea unor recolte exagerate, care ameninta chiar perenitatea unor specii pe zone intinse.

In general, un loc de refugiu trebuie sa implice in mod normal oprirea vanatorii. Se presupune ca intr-un timp mai lung sau mai scurt, in acest loc efectivele vor creste, iar in conditiile unei densitati mai ridicate se va produce o deplasare a efectivelor catre zonele vecine, cu densitati mai mici, contribuind la o crestere a efectivelor, cu consecinte benefice. Remarcam o crestere a efectivelor indusa pe suprafete proportionale cu raza de activitate, precum si cu ritmul cresterii acestora in zonele de refugiu. Deci, cu cat amplasarea si gospodarirea zonei de refugiu este mai judicioasa, cu atat efectele realizate sunt mai importante. Din aceasta cauza, in unele terenuri din strainatate sunt constituite unul sau mai multe refugii, mai ales in conditiile in care un refugiu nu raspunde tuturor exigentelor speciilor aflate in terenul respectiv. Necesitatea refugiilor se impune si in terenurile care intra in zona ariilor protejate, deoarece turismul si alte activitati care streseaza animalele sunt prezente si in ariile protejate, pe cand in refugiile amplasate in interiorul acestora se poate si trebuie sa se poata interzice orice activitati perturbatoare.

Deplasari ale efectivelor in al treilea an

Deplasari ale efectivelor in al doilea an

Deplasari ale efectivelor in primul an

Managementul refugiilor este prea putin valorificat in gestionarea efectivelor de fauna salbatica. Aprobarea zonelor de refugiu nu tine cont de obligatia ca acestea sa se situeze categoric calitativ deasupra zonelor limitrofe, deoarece numai in acest caz efectivul de reproductie nu paraseste zona, decat sub presiunea densitatii crescute. Aceasta va determina numarul de exemplare care migreaza, a caror miscare este influentata intr-un sens sau altul de dusmani, hrana si, in general, in functie de toti factorii care influenteaza productivitatea. Distanta pana la care se face simtita influenta refugiilor este dependenta si de raza de activitate a fiecarei specii si, probabil, in aceeasi masura, de calitatile teritoriului in care se face deplasarea.

Figura 9. Schema deplasarii efectivelor pe directiile favorabile speciei

Odata cu cresterea densitatii, in interiorul unui refugiu se pot constata, la inceput, deplasari in toate directiile, ca si reveniri partiale in refugiu, dupa care, incet, se vor contura deplasari pe directiile favorabile speciei.

Marimea refugiului este dependenta in primul rand de specia/speciile avute in vedere (raza de activitate, exigente fata hrana, liniste si adapost etc.). Ca urmare, refugiul trebuie sa fie intr-un fel echivalentul unitatii de habitat a speciei/speciilor, care trebuie sa asigure toate conditiile supravietuirii si reproductiei.

Distanta la care se amplaseaza refugiile unul de celalalt trebuie sa fie mai mica decat raza anuala a speciei avuta in vedere. Daca sunt avute in vedere mai multe specii, va fi luata in considerare raza anuala a speciei cu cea mai mica raza anuala. Dupa unii, ar trebui ca fluxul dintre doua refugii sa se intrepatrunda in doi ani. (fig.)

Figura 10. Schema fluxului de indivizi din doua refugii vecine

De multe ori, refugiul nu poate asigura toate exigentele, caz in care se are in vedere mai ales conditia esentiala a reproducerii. In acest caz, caracterul refugiului se limiteaza in principal la asigurarea reproducerii. Este posibil ca in cazul speciilor ocrotite sa se instituie refugii pentru iernat, in care vanatoarea va fi interzisa, spre deosebire de zonele de iernat, in care acest lucru poate fi agreat, in anumite limite.

Ar fi necesar ca in jurul refugiilor sa se delimiteze zone tampon, in care vanatoarea sa se practice doar cu restrictii, altfel, concentrarea din refugii poate fi compromisa, prin momiri frauduloase si recoltari in zonele invecinate. A. Comsia recomanda ca suprafete minime pentru cerb - 2 500 ha, pentru caprior si capra neagra - 400 ha si 200 ha pentru potarniche. Pentru rate recomanda 50 ha.

Densitatea refugiilor. Plasarea unui refugiu intr-un fond de vanatoare este un lucru bun pe plan local, dar pentru specia ocrotita poate sa fie doar ca o picatura intr-un ocean. Leopold sustine ca densitatea trebuie stabilita pentru fiecare specie, in functie de raza sa anuala de activitate. Astfel, intre refugiile caprioarelor el propune o distanta maxima de circa 20 km. Acest lucru depaseste insa managementul unui fond de vanatoare si ar trebui stabilit sigur, de comun acord cu gestionarii fondurilor de vanatoare, de catre reprezentantii in teritoriu ai autoritatii de stat abilitate.

O problema mai delicata o reprezinta rezervatiile pentru speciile cu raza mica de activitate, al caror numar ar putea sa fie prea mare pentru a putea fi realizat in mod real. Solutia ar putea sa fie realizarea doar a unor grupe de 2-4 refugii la distante normale pentru specia respectiva, in zonele geografice favorabile existentei vietuitoarelor respective.

Figura 11. Schema amplasarii grupelor de refugii

R = raza de activitate anuala a speciei;

D = distanta la care este posibila difuziunea intre doua grupe de refugii a efectivelor, care ar putea sa fie in principiu 4R (D = 4R).

A. Comsia recomanda aproximativ 20 km intre doua refugii pentru cerb, 8 km la caprior, 15 km la capra neagra, 6 km la potarniche, 10 km la fazan si 80 km la rate.

Functionarea refugiilor. Din cele prezentate mai sus, putem sa generalizam ca pot exista doua feluri de refugii: permanente si temporare.

In principal, cele permanente vor avea in vedere cel putin 1-3 specii, carora le sunt asigurate conditii de ocrotire, reproducere, liniste si adapost, iar pentru alte specii sa se constituie in refugii de iernat, de odihna etc.

Refugiile temporare se refera la un obiectiv precis: iernat, reproducere etc. si vor fi active doar pentru asigurarea realizarii obiectivului respectiv.

Este evident ca sunt multe situatii in care nu se gasesc conditii pentru realizarea refugiilor, ceea ce practic va impiedica aplicarea reala a politicii de refugii, cu consecintele respective. Aceasta situatie, aparent fara iesire, ar putea fi rezolvata, cel putin in parte, prin realizarea unor refugii locale, pe suprafete evident mai mici, care, in schimb, sa fie special amenajate, pe terenuri special achizitionate in acest scop. A. Comsia opineaza si pentru realizarea unor refugii temporare in locurile de colonizare, care ar putea facilita mult reusita actiunii.

Un aspect de care trebuie sa se tina seama in cazul refugiilor destinate mai multor specii este toleranta pe care o manifesta speciile fata de numarul mare de exemplare pe unitatea de suprafata, cat si intre specii. Leopold sustine ca refugiile ar trebui sa aiba in vedere si presiunea asupra faunei de interes cinegetic, reprezentata in primul rand prin numarul de vanatori raportat la suprafata teritoriului gestionat. De aici rezulta ca refugiile ar trebui marite acolo unde numarul vanatorilor este mare. In acest fel, el concepe rezervatia ca o pepiniera, din care fauna cinegetica difuzeaza si poate fi recoltat in terenurile din jur, avand avantajul ca teritoriul rezervatiei in care nu se vaneaza asigura reproductia, deci perpetuarea speciei.

In aceasta conceptie, rezervatia ar trebui sa dispuna de teritoriul ei cu prioritate, deci terenul ori sa fie proprietatea ei, ori sa se inchirieze, dar sa nu coste prea mult. In plus, speciile pe care le adaposteste sa garanteze productii anuale satisfacatoare cerintelor, iar in situatii extreme sa se preteze la repopulari.

Amenajarea refugiilor. Teritoriile care vor juca rolul de refugiu vor fi amenajate in functie de: obiectivele urmarite, cerintele speciilor si calitatile si deficientele habitatelor. Astfel, se vor amplasa puncte de hranire, dar si ogoare si plantatii de ros. Vor fi luate masuri pentru satisfacerea nevoilor de apa, adapost, locuri de cuibarit sau fatat etc.