Istoria Artei - Stilul de mobilier Ludovic al XVI-lea

Istoria Artei

Stilul Ludovic al XVI-lea

Stilul francez Ludovic al XVI-lea este asociat cu aspectele diverse ale curentului neoclasic, tendinta care caracterizeaza arta europeana occidentala de la 1750 la 1830.

Denumirea de "stil Ludovic al XVI-lea" corespunde mai mult perioadei vietii monarhului (1754-1793), decat perioadei de domnie.

Epoca acestui stil poate fi impartita stilistic prin delimitarea formala pe care o ia: intr-o prima etapa fiind "militanta" (1755-1770), "triumfant" sau "inflorit (pana in 1785) si "sever" in corespondenta cu Revolutia.

Se naste din tendinta de a inlatura excesele Rococoului si din spiritul "anticarilor" si carturarilor care traiesc acum "Secolul Luminilor". Primele critice de sorginte neoclasic apar inca din 1745. La aceasta data abatele Leblanc deplange faptul ca artizanii sunt mai mult ingeniosi decat cunoscatori ai spiritului antic, adica clasic, comparand astfel realizarile mesterilor de alta data care pastrau simtul proprortiei si ai masurii simple din "Siecle de Louis XIV", "l'Age d'Or des Lettres et des Beaux-Arts en France".

Revin astfel formele sobre, inasprite in comparatie cu jocul dinamic al liniilor scaunelor Ludovic al XV-lea (unde imbinarile nu sunt marcate evident, elementele constitutive fiind unite prin linii curbe care se serpuiec intr-o linie continua pe toata suprafata scaunului). Redescoperirea motivelor antice, pentru a doua oara de la momentul renascentist, a canelurilor, medalioanelor si a ornamentelor cu linii finite sunt high light-urile acestui stil care delimiteaza intr-un mod firesc succesiunea clasic-baroc (teza preferata a istoricilor de arta la inceputul secolului al XX-lea) care se realizeaza prin trasarea caracteristicilor stilurilor Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea si Ludovic al XVI-lea. Totusi pretiozitatea lucrurilor marunte si a bonheure-urilor ramane iar vitrinele raman piesele de aparat preferate.

Stilul are ca trasaturi caracteristice liniile mai simple, epurate de fanteziile rocaille, designul este guvernat acum de linii drepte, onduleurile si liniile curbe sunt astfel inlocuite. Aceasta "curatare" face ca stilul Ludovic al XVI-lea sa fie diferit de stilul Ludovic XV. Daca totusi se intampla sa existe forme curbate in trasarea osaturii mobilierului acestea nu sunt "forme libere", ci un model geometric calculat. Spatarul scaunului este de obicei oval, rectangular sau in forma de scut. Picioarele scaunului, din cabriole au devenit drepte imitand coloanele templelor antice. Cele mai multe piese sunt de format drept, dispare ornamentatia excesiva, pictarea mobilierului sau chiar machetaria cateodata. Suprafata lemnului sau furnirul este de obicei de o culoare naturala a lemnului (mahon de cele mai multe ori).

Elementele si motivele stilistice ale acestei perioade include: lira, instrument musical folosit in Roma antica, picioare subtiri, zvelte fasonate in creneluri pentru a arata ca niste coloane antice impodobite cu patrulatere volumetrice si rozete sculptate, urne si coloane, gratie si delicatete.

Desi domnia lui Ludovic al XVI-lea a inceput abia in 1774 iar exemplele de piese neoclasice apar mai devreme, viata de la curte a avut un mare impact asupra formelor care au fost promovate in atelierele regale. Insasi vestimentatia a transformat felul in care spatarele cat si bratele si sezutul scaunului s-au schimbat prin noul gust spre simplitate (san e aducem aminte de moda vestimentara lansata de regina Maria Antoeneta, o tinuta lejera si simpla care aduce aminte de rochiile purtate dupa Revolutie).

Geometrizarea motivelor, "impuls" dat si de descoperirile arheologice ale secolului al XVIII-lea, a ordonat spatial stilistic al pieselor de mobilier grupandu-le in: rectangulare, ovale, circulare. Se reflecta si elemente arhitecturale iar amenajarea interiorului se face armonios: ghirlandele de flori se regasesc si in ramele lucrate ale scaunelor, medalioanele parietale -paterae-le sunt replicate in profilul lemnului, formele ionice si dorice dicteaza structura de ansamblu a pieselor.

Istoria Artei,

Bibliografie:

Il mobile francese, dal luigi XVI all'Art Deco, Christian Baulez-Denise Ledoux-Lebard, I quaderni dell'Antiquariato, 1981

Le mobilier du XVIIIe siecle a l'Art Deco, Adriana Boidi Sassone, Evergreen, 2002

Mobilier le monde fascinant des antiquaires, Celiv, 2005