Evaluarea initiala a nevoilor si problemelor clientului: dinamica nevoi-probleme-resurse

Evaluarea initiala a nevoilor si problemelor clientului: dinamica nevoi-probleme-resurse

1. Definirea si caracteristicile procesului de evaluare

Investigarea sociala si psihosociala, diagnoza si interventia sunt etapele principale ale actiunilor specifice asistentei sociale. Culegera datelor despre client si despre situatia problematica a acestuia se realizeaza cu ajutorul metodelor si tehnicilor de cunoastere si investigare a realitatii socioumane (precum: observatia, interviul, documentarea, studiul de caz, testele si scalele de masurare a atitudinilor, ancheta sociala etc.), materialul empiric rezultat fiind analizat si sintetizat in forma evaluarii preliminare si operationale - principala baza de date pentru demararea unui plan de actiune. Aflate in stransa interdependenta, secventele mentionate se realizeaza, in practica, aproape simultan, astfel incat nu se poate vorbi despre o delimitare riguroasa a acestora decat din considerente teoretice. In fapt, investigarea sociala si psihosociala apeleaza, implicit, la metode de analiza si interpretare cu scop evaluativ, marcand in acelasi timp debutul interventiei sociale.

In cadrul acestui context actional, evaluarea detine un loc important pentru faptul ca marcheaza intregul traseu al interventiei de tip asistential de la inceputul sau (constand in culegerea informatiilor, analiza si interpretarea acestora, fixarea obiectivelor si a strategiei de lucru cu clientul - evaluarea-diagnoza, pana la finalizarea interventiei si analiza rezultatelor produse (evaluarea secventiala; evaluarea finala). Prin demersul evaluator, profesionistul in asistenta sociala identifica, sistematic si eficient, resursele de care dispune pentru demararea interventiei sociale, obstacolele existente, obiectivele si directiile planului de actiune, precum si progresele realizate pe parcurs si rezultatele obtinute in final.

Acoperind toate conotatiile utilizate in practica asistentei sociale, a evalua inseamna a estima, a masura si a analiza o situatie data (initiala) sau un traseu parcurs, cu scopul de a cunoaste si a intelege o problema sociala, de a elabora ipoteze explicative si obiective de lucru sau de a controla/monitoriza o situatie/actiune, utilizand in acest sens criterii si instrumente specifice (grile de analiza/evaluare; teste; rapoarte s.a.) (De Robertis, 1995: 128).

Evaluarea in asistenta sociala reuneste, asadar, mai multe sensuri si demersuri de realizare (vezi tipuri de evaluare). Privita in sensul general al termenului, evaluarea (expertiza) in asistenta sociala are o serie de caracteristici definitorii:

este un proces continuu, dinamic si provizoriu;

se centreaza pe clarificarea, respectiv solutionarea problemei sociale abordate;

este o constructie conditionata de subiectivitatea asistentului social si a altor specialisti implicati, mai precis, de contextul teoretic si ideologic la care acestia se raporteaza;

este confruntata cu perspectiva clientului asupra situatiei (adaptare dupa De Robertis, 1995: 129-135). Astfel:

Evaluarea este un proces continuu, flexibil si provizoriu, adaptat la dinamica realitatii socioumane si avand statutul de ipoteza de lucru, fapt ce permite revizuirea si imbogatirea ei constanta, in raport cu modificarile ce apar in contextul vietii reale  a clientului asistentei sociale. Procesul continuu de evaluare (privit in toate ipostazele care marcheaza interventia sociala, respectiv evaluarea operationala sau de diagnostic, evaluarea secventiala si evaluarea finala) consta in a reconstitui, intr-o maniera cat mai coerenta si comprehensibila, o situatie particulara plasata in context social. Acest demers presupune selectarea anumitor date considerate semnificative, capacitate empatica, invocarea unor referinte teoretice si perspective de analiza diferite, aplicand in acest sens principiul triangularii teoretice si metodologice.exp.

Evaluarea, ca demers operational in functie de care se proiecteaza interventia sociala, trebuie sa se centreze pe clarificarea problemei de rezolvat, mai exact, pe colectarea si analiza datelor necesare identificarii/formularii corecte a problemei sociale cu care se confrunta clientul si a cailor de rezolvare a cazului. Altfel, exista riscul de a acumula un volum prea mare de informatii, nu totdeauna relevante pentru cazul respectiv, ceea ce face dificila elaborarea diagnosticului social sau psihosocial, respectiv gasirea solutiilor de rezolvare a problemei si derularea planului de interventie.

Evaluarea poarta amprenta subiectivitatii si a formatiei profesionale a asistentului social sau a echipei pluridisciplinare care realizeaza acest demers. De asemenea, evaluarea reflecta sistemul normelor si valorilor socialmente acceptate la un moment istoric dat, care transpar din optiunea ideologica, mai mult sau mai putin "transparenta" a practicianului in domeniul sociouman. Exp. de optiune teoretica ce fundamenteaza o practica de interventie

Avand statutul de ipoteza de lucru, evaluarea va fi confirmata sau infirmata, fie prin confruntarea sa cu faptele si cu evolutia ulterioara a situatiei, fie prin raportarea sa la perspectiva clientului asupra situatiei. Impartasind clientului propria evaluare, specialistul urmareste doua aspecte: sa-si verifice ipotezele de lucru si, in acelasi timp, sa-l determine pe client sa reflecteze asupra propriei situatii. Partajarea evaluarii cu clientul nu este un lucru simplu si nici nu este totdeauna posibila. In anumite situatii,  se utilizeaza modele standard de evaluare constand in completarea, de catre clienti, a unor formulare de autoestimare.

*** Evaluarea in practica asistentei sociale este conditionata de un complex de variabile (tipul problemei de rezolvat, dimensiunea clientului, competenta institutiei sau serviciului asistential, referintele teoretice, instrumentarul metodologic utilizat, resursele existente etc.) care afecteaza neutralitatea si obiectivitatea demersului evaluativ. Pentru realizarea unor evaluari riguroase, stiintifice si eficiente se impune respectarea anumitor reguli: valorificarea datelor direct observabile; consemnarea fidela a acestora si evitarea reconstituirii informatiilor din memorie; identificarea circumstantelor in care a aparut un anumit tip de comportament/problema; construirea corecta a instrumentelor de culegere a datelor si de evaluare a problemelor sociale, respectiv a actiunilor de interventie sociala (grile de evaluare; grile de monitorizare; rapoarte etc.).

2. Tipuri de evaluare utilizate in practica asistentiala

Prezentand importanta si semnificatia evaluarii in asistenta sociala, literatura de specialitate descrie mai multe tipuri de evaluare:

- in functie continut: evaluare dinamica, evaluare clinica si evaluare etiologica;

- in functie de pozitia pe care o ocupa in cadrul actiunii asistentiale: evaluare preliminara, evaluare operationala, evaluare secventiala si evaluare finala (Cristina De Robertis, 1995: 136).

Evaluarea dinamica cunoscuta si sub denumirea de diagnostic descriptiv, se centreaza pe "dinamica prezentului", avand in atentie toti factorii implicati in ecuatia persoana-problema-situatia. Acest tip de evaluare este o sinteza descriptiva in care asistentul social coreleaza elementele de care dispune (de ordin material, afectiv, social etc.), pentru a intelege dinamica lor.

Evaluarea clinica consta in punerea diagnosticului de catre psihiatru, pornind de la identificarea tulburarilor de personalitate si a simtomatologiei specifice diferitelor maladii psihice.

Evaluarea etiologica sau diagnosticul cauzal se centreaza pe identificarea factorilor care au cauzat situatia actuala a clientului ceea ce presupune o incursiune in istoria cazului respectiv.

Evaluarea preliminara este o evaluare imediata, rapida, efectuata chiar de la prima intalnire cu clientul. Acest tip de evaluare, furnizand informatiile primare asupra situatiei clientului, datoreaza mult impresiilor de moment si 'flerului profesional' al asistentului social. Evaluarea preliminara sta la baza deciziei institutiei sau serviciului specializat cu privire la inceputul procesului de asistare.

Evaluarea operationala se realizeaza dupa ce asistentul social are toate informatiile necesare despre cazul vizat, putand astfel sa stabileasca tipul problemelor existente, cauzele acestora, persoanele implicate, resursele disponibile, obiectivele schimbarii si strategia de actiune. Evaluarea operationala, numita diagnostic (bilant) psihosocial, ofera o imagine completa asupra situatiei clientului si formuleaza principalele ipoteze de lucru. Diagnosticul psihosocial este flexibil, permitand revizuiri si ajustari ori de cate ori intervin modificari ale situatiei date.

Evaluarea secventiala desemneaza evaluarile periodice efectuate pe parcursul derularii programului de interventie. Acestea puncteaza realizarea unor obiective si sarcini specifice, care marcheaza incheierea anumitor etape de lucru.

Evaluarea finala se centreaza pe analiza rezultatelor interventiei si se realizeaza din trei perspective: perspectiva clientului se centreaza pe analiza indeplinirii obiectivelor propuse si ameliorarea sau depasirea situatiei problematice; perspectiva institutiei asistentiale are in vedere raportul costuri-rezultate; perspectiva asistentului social analizeaza calitatea demersului sau intr-o maniera tehnica, strict profesionala, avand in atentie perfectionarea strategiilor de actiune. Aceasta autoanaliza constituie punctul de plecare pentru elaborarea unor lucrari stiintifice cu continut teoretic, metodologic sau aplicativ.

Evaluarea sau diagnoza psihosociala este procesul complex de cunoastere, intelegere, individualizare si clarificare a situatiei problematice a clientului, demers care conditioneaza natura, directia si scopul interventiilor asistentiale. Practica asistentei sociale abordeaza arii problematice complexe, situate la intersectia mai multor subsisteme sociale si avand o cauzalitate multipla, fapt care impune depasirea perspectivei lineare de tipul cauza-efect in evaluarea cazurilor si aplicarea analizei sistemice. Aplicand aceasta perspectiva teoretico-metodologica, "asistentul social trebuie sa identifice configuratia rolurilor pe care le joaca asistatul in mediul sau familial si profesional, in cadrul grupurilor din care face parte si la nivelul comunitatii. Reteaua de drepturi si indatoriri in care este prins individul face ca interventia sociala sa fie supusa totdeauna unor conditionari multiple. Mai exact, asistenta sociala opereaza in contexte sistemice (intrucat clientii ei sunt "prinsi" in tesatura sociala), fiind ea insasi, ca activitate, parte a sistemului social" (C.Bocancea & G.Neamtu, 1999: 22).

3. Metodologia evaluarii initiale

Demersul evaluativ pregateste interventia sociala prin faptul ca furnizeaza acesteia datele necesare si indica principalele directii de actiune. In acest scop, evaluarea se centreaza pe raspunsul la urmatoarele intrebari: Care este problema? Cine este clientul? Ce posibilitati exista pentru a schimba situatia? Cum se va proceda? (Cristina De Robertis, 1995: ).

Evaluarea operationala presupune selectarea, organizarea si sintetizarea datelor despre situatia clientului avand ca rezultat imediat identificarea si formularea problemei sociale. Referitor la acesta etapa, asistentul social trebuie sa aiba in atentie urmatoarele aspecte: de la cine provine cererea de ajutor; care probleme sunt prioritare pentru client si cum le defineste acesta; ce prioritati identifica asistentul social si daca acestea coincid sau nu cu cele ale clientului; care este natura problemei, daca este o "problema externa" persoanei, familiei sau grupului, daca este o disfunctie care tine de contextul social si care afecteaza o categorie de populatie (de exemplu, somajul) sau este o "problema interna", care vizeaza direct persoana, familia sau grupul care solicita sprijin (de exemplu: probleme relationale, afective, probleme de cuplu, de educatie, forme de dependenta, conduite asociale ca delincventa, prostitutia etc.), ce raport exista intre aceste tipuri de probleme; care sunt datele semnificative ce semnaleaza existenta problemei respective; in aceasta categorie intra date obiective (indubitabile): varsta, componenta familiei, veniturile, locuinta, locul de munca etc. si date obiectivabile: conduite, actiuni, gesturi, declaratii, observate si interpretate de asistentul social, care vor fi sau nu confirmate pe parcursul investigarii.

In sinteza, putem identifica urmatoarele categorii de probleme (Buzducea, 2005): probleme interpersonale - familiale; de cuplu; colegiale; profesionale; probleme emotionale - suferinta; boala; pierdere; probleme de comportament; probleme in asigurarea resurselor materiale; dificultati in indeplinirea rolurilor - parinte; partener; alte roluri sociale; probleme de tranzitie sociala - schimbare de rol; de mediu; de situatie; probleme in relatia cu institutiile si organizatiile formale etc.).

De asemenea, perspectiva teoretica invocata de asistentul social pentru definirea problemei sociale a clientului va avea un rol major in analiza si evaluarea ei. In literatura de specialitate exista mai multe perspective de analiza si definire, unele dintre acestea identifica factorii explicativi la nivelul mediului social, altele ii localizeaza la nivelul personalitatii sau la intersectia acestor doua variabile. (vezi aplicatie pentru intelegerea si exemplificarea relatiei teorie-practica; aplicatie: se opteaza pentru o perspectiva teoretica si se face evaluarea situatiei si problemei clientului din acea perspectiva).

Definirea problemei se face pe orizontala - in sensul ramificatiilor sale in prezent (lista de probleme; prioritizarea lor) si pe verticala - identificarea cauzalitatii. Categorii de probleme an functie de urgenta si gravitatea lor: probleme imediate (urgente; problema principala); probleme adiacente (factori cauzali sau favorizanti ai situatiei problematice); probleme curente.

O alta secventa importanta in realizarea evaluarii operationale consta in reperarea si descrierea clientului care are nevoie de ajutor. In acest sens, se vor urmari aspecte precum: dimensiunea clientului (individul, familia, grupul sau o categorie de populatie: adolescenti; persoane de varsta a treia; persoane cu dizabilitati etc.); date de identificare; perceptia clientului asupra propriei situatii; atitudinea si asteptarile sale fata de procesul de asistare; nivelul de motivatie in raport cu schimbarea situatiei sale; cum se mobilizeaza in acesta directie; dificultatile intampinate; reactia fata de acestea (descurajare, fatalism, depresie sau reactii pozitive); capacitatile fizice, intelectuale, afective, culturale necesare clientului pentru a face fata situatiei; aprecierea potentialului sau de dezvoltare; identificarea factorilor defavorizanti. Toate aceste informatii sunt necesare pentru a evalua resursele si posibilitatile clientului care pot fi mobilizate pentru schimbarea situatiei. Resursele pe care clientul le poate activa si valorifica pot fi : resurse interne (capacitati proprii, motivatii) si resurse externe (identificarea unei retele de sprijin formate din membrii familiei nucleare si a familiei largite, prieteni, vecini, grupuri, institutii, servicii; reperarea resurselor materiale disponibile - pensie, alocatie, bunuri etc.). In paralel cu identificarea resurselor, asistentul social trebuie sa repereze factorii de rezistenta si de blocaj la nivelul clientului sau al mediului social.

Sinteza datelor si ordonarea lor in categoriile mentionate permite descrierea (elaborarea diagnosticului descriptiv) si explicarea (formularea diagnosticului etiologic) situatiei problematice investigate, inventarierea resurselor si proiectarea unui plan de actiune (stabilirea obiectivelor schimbarii si a tipului de interventie). Toate aceste repere, traduse in indicatori observabili si masurabili, formeaza continutul grilei de evaluare.

Cele mai multe dintre grilele de culegere a datelor si de evaluare, utilizate in practica asistentei sociale, se rezuma la date de ordin formal si factual (date de identificare; caracteristici demografice: sociale, familiale, financiare, medicale etc.). Pentru a surprinde, insa, complexitatea problemelor sociale si pentru a le rezolva eficient se impune construirea unor grile de evaluare care sa includa indicatori variati si care sa corespunda exigentelor stiintifice. In acest sens, literatura de specialitate mentioneaza trei categorii de indicatori:

- indicatori formali (corespund informatiilor obiective despre client): varsta, sex, statut profesional, stare civila, apartenenta de grup etc.

- indicatori factuali (aspecte observabile): comportamente, actiuni, demersuri administrativ-juridice, calitatea relatiei asistent-asistat etc.

- indicatori subiectivi: opinii, credinte, atitudini, sentimente, motivatii, nivelul de aspiratii, imaginea de sine, perceptia propriei situatii etc. (Pascal Desrumaux-Zagrodnicki, 1998: 132).

Indicatorii trebuie sa aiba urmatoarele calitati: validitatea (sa masoare ceea ce trebuie sa masoare), fiabilitatea (sa fie verificabili si observabili), pertinenta in raport cu obiectivele investigarii, rentabilitatea. (testele psihologice sunt grile standard de evaluare a personalitatii)

Evaluarea situatiei clientului sau faza de diagnostic (psiho)social consta in construirea unui model explicativ al realitatii in care urmeaza sa se deruleze interventia. Din punct de vedere metodologic, aceasta etapa utilizeaza tehnici specifice de analiza si sistematizare a datelor empirice, tehnici de descriere, clasificare si teoretizare. Abordand aspecte referitoare la perceptia clientului asupra situatiei, la scopurile si asteptarile acestuia, identificand cauzele care au determinat aparitia problemei clientului precum si factorii care favorizeaza sau franeaza rezolvarea ei, diagnosticul (psihosocial) este o evaluare a problemei din perspectiva personalitatii clientului si a mediului sau social, proiectand o strategie realista de rezolvare a acesteia.

4. Instrumente de evaluare initiala (vezi reader Gabriela Irimescu - Tehnici specifice in asistenta sociala)

Evaluarea initiala se finalizeaza cu un studiu de caz care se realizeaza cu ajutorul urmatoarelor metode, tehnici si instrumente de culegere a datelor: observatia; interviul (informational; calitativ/de diagnostic); istoricul social; ancheta sociala; referat de vizita la domiciliul clientului; genograma; ecomapa; evaluarea sensibila cultural; harta retelelor sociale; analiza punctelor tari si slabe ale clientului.

Ce evaluam? Evaluarea mediului fizic; evaluarea structurilor si organizatiilor; evaluarea serviciilor; evaluarea grupurilor; evaluarea proximitatii si a comunitatii; evaluarea relatiilor si interactiunilor; evaluarea gandirii si sentimentelor; evaluarea dimensiunilor culturale si spirituale.