Imbunatatirea raporturilor dintre politie si beneficiarii activitatilor politienesti

Imbunatatirea raporturilor dintre politie si beneficiarii activitatilor politienesti

1. Introducere

Mai intai atragem atentia asupra faptului ca titlul acordat acestei sectiuni "Restabilirea increderii dintre populatie si politie" obliga la adanci reflectii. S-ar putea crede ca increderea populatie in institutia politiei a disparut complet, pretutindeni. Nu putem accepta un asemenea mod de a privi lucrurile si, atunci, problema cheie cu care se confrunta organizatiile politienesti este aceea de a gasi solutii de a asigura ameliorarea ei. Multiplele sondaje de opinie demonstreaza ca mai mult de jumatate din populatia oricarui stat democratic nu si-a format o imagine total defavorabila politiei [1].

Asa stand lucrurile, exista o serie de dificultati. Este cert ca tendintele majore inregistrate in majoritatea statelor democratice converg spre orientarea activitatii organismelor politienesti spre ameliorarea relatiilor dintre cetateni sau colectivitatile locale si politie. Pentru aceasta, componenta esentiala a unui asemenea demers consta intr-un raspuns adecvat, obiectiv si prompt dat tuturor reclamatiilor, sugestiilor si propunerilor transmise de cetateni in legatura cu acest subiect . Cele mai multe dificultati provin din atitudinea cauzata de tineretea personalului si a retinerii frecvente a acestuia pe diferite posturi si linii de munca. In general, un politist are o stabilitate de circa 4 ani intr-o functie, iar noile numiri necesita reluarea permanenta a activitatii de formare. In fine, toate politiile lumii se plang de rata foarte mica a incadrarii posturilor, deci de insuficienta personalului. Populatia, in intregul ei, dar mai ales acea parte care are nevoie de sprijinul concret si interventia populatiei in diverse situatii in care i se incalca drepturile, nu cunoaste realitatea si nici nu accepta vreo motivatie despre slabiciunile politiei pe care o plateste sa functioneze, sa functioneze bine, sa fie prompta si prezenta atunci cand simte nevoia de ajutor si protectie.

Pe de alta parte, exista alte trei teme care creeaza dificultati majore in mentinerea unui nivel de incredere acceptabil si care tin de exercitarea atributiilor si competentelor de serviciu public, asupra carora vom starui in cele ce urmeaza, si anume: functionarea serviciilor de apel, accesul general in interiorul serviciilor politienesti si atitudinea politistilor pe timpul interventiilor si controalelor pe caile publice.

2. Organizarea si functionarea serviciilor de apel a politiei

Apelurile populatiei adresate politiei prezinta o importanta prezumata deosebita, intrucat majoritatea interpelarilor din partea populatiei nu vizeaza, de pilda, prinderile in flagrant, ci apelurile de urgenta. Practica dovedeste faptul ca cea mai perfecta patrula de supraveghere este cetateanul insusi. De aceea, se recurge foarte mult la companiile de sensibilizare si de solicitare a concursului populatiei la prevenirea si/sau contracararea delincventei. In context, pentru motivarea cetatenilor, se insista asupra gravitatii, eficacitatii acestor apeluri si pe confidentialitatea intervenientului. Si totusi, numerosi cetateni ezita sa apeleze politia de teama ca vor trebui sa-si decline identitatea si sa completeze o fisa de apel. Au fost efectuate o serie de sondaje, pe esantioane luate la intamplare, peste tot in lume. Intrebarile cheie au fost: daca au fost tratati cu curtoazie, daca au primit raspuns la solicitari si, in cazul unor raspunsuri negative, daca li s-a explicat pentru care motive legale nu s-a decis interventia. In statele occidentale, procentul celor satisfacuti atinge si 90% dintre persoanele implicate in sondaj. Procentul scade, insa, semnificativ, cu cat ne deplasam spre centrul si spre estul continentului, fapt ce indica un grad din ce in ce mai scazut al nivelului de incredere a populatiei in activitatea politiei, dar si un camp larg de actiune din partea corpurilor politienesti pentru a remonta acest deficit de incredere.

Este adevarat ca functionarul afectat de sistemul de apel 112, putin motivat si putin dispus sa mearga in locul public indicat, nu este persoana cea mai adaptata acestui serviciu, mai ales pe timp de noapte. De aceea, este indicata monitorizarea atenta a operatorilor si selectarea celor care manifesta disponibilitatea necesara, au un limbaj si o atitudine adecvata, sunt pasionati si dedicati acestui tip de activitate.

Sondajele cu privire la calitatea receptarii apelurilor de urgenta trebuie repetate, la intervale regulate, intrucat ele permit decidentilor din politie sa reevalueze capacitatea de raspuns a politiei. Durata mare a interventiei reprezinta elementul cel mai putin apreciat de catre populatie, atunci cand este vorba despre politie. Ea nu constientizeaza faptul ca si politia are o capacitate limitata de raspuns si nici ca un procent important dintre apeluri reprezinta tinte false. Daca explicatiile date populatiei tarilor cu democratie avansata sunt bine primite de catre populatie, in tarile cu democratie incipienta, asemenea raspunsuri mai mult deranjeaza si incita.

Raspunsurile proaste, in special cele cu continut juridic, se constituie intr-o a doua problema a politiei. Este indicat, de aceea, sa se actioneze pentru imbunatatirea cunostintelor juridice ale operatorilor, incepand cu ciclul de formare initiala, dar si prin centrele departamentale de formare continua. Personalul trebuie sa constientizeze faptul ca interventia cat mai rapida la solicitari reprezinta elementul principal al ameliorarii increderii populatiei in politie. De asemenea, ei trebuie sa inteleaga si ca trebuie sa faca fata agresivitatii verbale din partea unor solicitanti, indeosebi a celor predispusi la calomnie, insulta si a celor aflati sub influenta alcoolului sau a stupefiantelor.

3. Accesul si primirea populatiei in sediul politiei

Accesul si primirea publicului in sediile politiei au cunoscut imbunatatiri vizibile in toate statele. Cu toate acestea, se afirma ca mai sunt multe lucruri de solutionat. Incepand cu mobilierul si cu celelalte dotari sau cu asigurarea unei atentii deosebite si continuand cu neasigurarea confidentialitatii prezentei in sediu, toate acestea reprezinta elemente de disconfort, de primire neconvenabila si de lipsa de incredere.

Calitatea primirii publicului trebuie sa progreseze pe masura nivelului pretentiilor cetatenilor. Dotarea cu tehnica moderna si sisteme de lucru avansate, capabile sa ofere informatiile generale si specifice cazuisticii cotidiene, reprezinta, din pacate, deziderate neatinse inca, indeosebi la sediile politiilor locale.

Atentia acordata solicitantilor este mai rau perceputa cand este vorba despre politie in comparatie cu celelalte institutii, din ratiuni psihologice ce tin de persoanele care sunt, adeseori, victimele unor infractiuni. Este recomandabil ca acestor categorii de persoane sa li se acorde toata atentia, ingrijirile necesare, inclusiv cele de prim-ajutor medical, sa li se permita sa depuna plangeri intr-un timp cat mai scurt posibil. Ele trebuie incurajate si asigurate de intreaga diligenta a politiei pentru rezolvarea situatiei particulare a fiecaruia in parte. Este, deci, recomandabil, ca in spatiile de primire a plangerilor sa existe si sa fie utilizate registre de consemnare rapida a numelui reclamantului si a obiectului plangerii, a orei sosirii si a orei de plecare. Aceste registre ii obliga pe functionari sa fie mai atenti, mai prompti, mai rigurosi in lucrul cu victimele actiunilor criminale. Este recomandabil ca la plecarea din sediul politiei, fiecare cetatean sa completeze un document din care sa rezulte identitatea sa, data prezentei in sediul politiei si motivele invocate pe timpul vizitei. Pe verso-ul documentului vor fi consemnate propriile impresii despre calitatea primirii, propuneri si observatii adresate sefului unitatii de politie.

4. Desfasurarea interventiilor

Modul in care se desfasoara interventiile suscita, de asemenea, numeroase scrisori si sesizari prin numarul de apel 112. Acestea sunt depuse la unitatile de parchet, la organizatiile de supraveghere civila si direct la sefii unitatilor de politie. In scopul recoltarii probelor, este recomandabila instalarea unui numar de telefon, de genul tel-verde, de regula dat in responsabilitatea departamentelor de prevenire si comunicare publica. El va permite utilizarea de catre populatie si trimiterea unor raspunsuri eficace doleantelor apelantilor.

Un element determinant, in acest domeniu, consta in stabilirea unor relatii de incredere intre politie si parchet. Aceasta pentru ca, daca multe dintre plangeri sunt fondate, altele, si nu putine, reprezinta modalitati de aparare din partea celor care le formuleaza. Contactele zilnice dintre ofiteri de politie si procurori, pentru preluarea imediata a plangerilor depuse la parchet, contribuie la operativitatea declansarii activitatilor politienesti de verificare a fiecarui caz in parte, operativitatea constituind una dintre cheile succesului in rezolvarea acestuia. Obtinerea increderii procurorului presupune si inlaturarea oricarei incercari de a camufla lucrurile.

5. Cum se poate restaura increderea in politie ?

Meseria de politist este dificila, mai complexa astazi, deoarece violenta sociala este in curs de extindere, creste numarul de atentate la adresa bunurilor, violenta in relatiile dintre persoane se amplifica, in timp ce solidaritatea colectiva si sensul solidaritatii sociale se afla in declin. In aceste conditii, se cere politistului sa incarneze autoritatea, in toate situatiile sociale cotidiene: la scoala, la serviciu, in locuri publice si in familie. Se apeleaza la politie pentru toate lucrurile de care cetatenii au frica sau pentru cele mai derizorii comportamente antisociale. Se considera, pe de alta parte, ca legea prevede sanctiuni aplicabile pentru toate gesturile, actele sau faptele considerate ilicite; de aceea nu este admisa si nici agreata o alta atitudine din partea politiei, mai ales excesul de zel, abuzul de putere, comportamentul brutal sau umilitor la adresa celor incriminati. Populatia ii considera pe politisti drept reprezentantii legitimi ai autoritatii de stat. Ori, este vorba despre exercitarea autoritatii atunci cand cei investiti actioneaza in afara legii si abuzeaza de prerogativele lor ?

Este interesant, pentru a invata si a corija toate aceste conduite neconforme cu legea si cu preceptele deontologice, sa studiem continutul plangerilor cetatenilor la adresa unor politisti. Oare despre ce fel de politie ne vorbesc ei ? Cele mai multe dintre plangeri se refera la politia aflata pe teren, in locurile si zonele in care traieste populatia, in cartierele si pe strazile oraselor si comunelor, acolo unde ea trebuie sa respecte si sa protejeze.

Din analiza plangerilor rezulta ca majoritatea dificultatilor de ordin deontologic sunt mai numeroase si mai grave in zona raporturilor politiei cu adolescentii si tinerii de sex masculin, socialmente neidentificabili dupa infatisare, care nu apartin unui cartier anume sau unui grup de oameni. Este vorba despre minoritati asa-zise "vizibile" in raport de o anumita culoare, imbracaminte, accesorii, mijloace de deplasare, locuri de intalnire s.a.m.d. Actualmente, in cele mai multe state, controlul politienesc se exercita in "zone criminogene" sau "in proximitate". Fata de diferitele forme de manifestare amenintatoare, politia trebuie sa se adapteze si sa anticipeze eventualele deplasari ale suspectilor spre fapte antisociale.

Ceea ce se reclama este tocmai aceasta baza de orientare si de anticipare, tendinta de a opri, legitima, controla pe oricine, la orice ora si in orice loc, fara a motiva gestul si fara declinarea identitatii, aspecte care pot degenera in reactii necontrolate din partea oricarui trecator. Foarte des, nimic din atitudinea personajului care poarta o uniforma, din limbajul utilizat si gesturile fizice ale acestuia, nu lasa sa se intrevada ca este cu adevarat un agent sau ofiter de politie.

Aceste raporturi ale unei parti a politiei cu o parte a populatiei nu ar trebui luate in considerare cu o mai mare responsabilitate ? Este cert ca, invatand din fapte trecute, trebuie sa se initieze un adevarat dialog cu cei care isi exprima nemultumirile la adresa actiunilor si a comportamentului functionarilor politiei. Si aceasta, intrucat este evident ca politia se afla in serviciul populatiei si nu este vorba decat despre satisfacerea acelui interes general care este executarea misiunilor de mentinere a ordinii publice.

Exemplele despre adevarata deviere de la principiile eticii si deontologiei politienesti sunt nenumarate. De cele mai multe ori, derapajele pleaca de la banale acte si gesturi in locuri publice din partea unor tineri, se continua cu interventia inadecvata si excesiva a patrulelor de politie, trec prin angajarea solidara in gestionarea conflictului a unei parti a publicului, care se afla intamplator in zona, si se finalizeaza cu exacerbarea violentei verbale si fizice a ambelor parti, cu aplicarea unor masuri politienesti de imobilizare, retinere si conducerea la locurile de retinere a unor oameni aproape nevinovati. Sa ne imaginam ce sentimente impartasesc acestia: tinerii care s-au manifestat mai zgomotos sau nu au degajat rapid o cale publica; oamenii aflati la plimbare sau trecatorii din zona, cetatenii iesiti la ferestre, atrasi de harmalaia produsa; parintii celor retinuti cu brutalitate la finalul incidentului, medicii obligati sa constate diferitele leziuni produse pe timpul imobilizarii teribilistilor; ziaristii alertati si deplasati sa efectueze investigatii; judecatorii sesizati sa judece oportunitatea masurilor intreprinse de politie .

Majoritatea situatiilor reclamate privesc deficientele si violentele care se produc pe timpul interventiilor pe caile si in locurile publice: tonalitatea ridicata in raporturile cu cei interpelati; intrebarile indecente; cereri inacceptabile; refuzul declinarii identitatii; limbaj trivial; brutalitati fizice gratuite; comentarii umilitoare; retineri intempestive; concluzii nefundamentate; atitudini incitatoare la reactii din partea celor interpelati.

Nu de putine ori, atacurile violente ale unor delincventi asupra politistilor si cele de ultraj judecate de catre instante fac dificila stabilirea adevarului si sanctionarea veritabililor vinovati. Multi dintre cei condamnati, care ar fi vrut sau ar fi putut depune plangeri impotriva comportamentului brutal al politistilor, au un puternic sentiment de injustitie. Cei mai multi dintre ei, resemnati, refuza sa mai depuna plangeri si declara ca sunt distrusi psihic si social din momentul in care au fost loviti de politisti.

Cat despre politisti, in lipsa unor plangeri, confruntati cu principiile autoritatii publice, nu se simt pusi la punct de catre propriile institutii si nici nu sesizeaza ca au probleme de comportament. Dar acest mod de solutionarea a problemelor risca, prin repetitie, sa se generalizeze.

Si alte dintre misiunile politiei, cum ar fi cele de interpelare si interogare a delincventilor, ii pun pe politisti in mari dificultati. De pilda, interventia pentru dispersarea unui grup de adolescenti turbulenti aflati in apropierea imobilului acestora. Alertati de un apel telefonic sau de plangerile vecinilor, ei sunt tentati sa procedeze la stabilirea identitatii si mai apoi de luarea interogatoriilor. In asemenea situatii, mai mult decat banele, apare o disproportie ce frizeaza absurdul: membrii echipei de politisti sunt imbracati si mascati din cap pana in picioare, dotati cu arme de foc, bastoane electrostatice, gaze lacrimogene, catuse s.a., in timp ce rivalii - tinerii inamici - au de regula varste intre 12-16 ani. Aceste contacte si modalitati de solutionare a lor, aceste excese produc efecte dezastruoase. Devine extrem de dificil pentru parinti si pentru educatori sa explice si sa tempereze spiritele. In aceste conditii, in viziunea politiei, politia nu poate aduce nici pace, nici securitate; din generatori si pastratori ai ordinii, in multe situatii, politistii devin, ei insasi, generatori ai dezordinii sociale.

Vorbim, astazi, despre un mod de comunicare din ce in ce mai marcat de confruntare fizica. Indiferent de situatie, modalitatea de interventie face apel, in primul rand, la elementul autoritate, la interpelare, la superioritate. Conduita in serviciu pare desprinsa din scenarii cinematografice, este adesea acrobatica si turbulenta, cu sirene si girofaruri. In unele dosare, transpare climatul de violenta, lovirile umilitoare, loviturile cu picioarele, smulgerea parului, nasuri sau dinti sparti.

Pentru aceste motive, care au legatura cu procedeele admise, cu tactica si strategia politieneasca corect aplicate, acest tip de politisti se afla in mare dificultate. In mod obisnuit, se apeleaza la limbajul tehnicizat al interventiilor, de genul "am utilizat procedeul prevazut in regulamentul X .", respectiv modalitatile tehnice profesionale de interventie pentru situatia data. Dar aceasta atitudine nu lasa locul vreunui embrion de deontologie, de umanism, de civism adevarat.

Asa dupa cum am mai afirmat, meseria de politist este dificila, foarte complexa si stresanta, intrucat violenta sociala este in crestere. Ea aduce atingere persoanelor si bunurilor, in timp ce responsabilitatea colectiva si sensul solidaritatii umane se afla in declin. Este din ce in ce mai dificil sa ceri politistilor sa intervina cu autoritate in toate situatiile obisnuite: in scoala, in locurile publice, in familie. Se apeleaza la politie si in situatiile in care noi insine ne putem implica, cum ar fi usoarele devieri comportamentale in vecinatate. Este prea mult !