PRIMUL AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI
In functie de pregatirea lor, salvatorii pot fi incadrati in trei categorii:
- medicii de orice specialitate: ei vor interveni cu prioritate la locul unui accident
- cadrele medii sanitare si studentii medicinisti din ultimii ani de facultate;
- toti cetatenii care au fost instruiti pentru a acorda primul ajutor lucratori din compartimentele de protectie a muncii, din Crucea Rosie, din detasamentele de interventie in caz de dezastre, alti lucratori etc.
Cu exceptia cazurilor de mare urgenta si/sau petrecute in locuri izolate, primul ajutor in caz de accident sau de imbolnavire acuta ar trebui sa fie acordat de catre salvatorii din prima si a doua categorie.
In lucrarea de fata, termenul de 'salvator' este atribuit salvatorilor din ultima categorie, cu adresa speciala pentru interventiile urgente la locul accidentului, respectiv, la locul de munca.
In plus, salvatorul trebuie sa cunoasca ricurile specifice locurilor de munca din atelier, sectie, unitate, avand deci si un rol preventiv. El este in legatura cu personalul de conducere si cu personalul implicat in protectia muncii si a sanatatii.
Cat mai multi salariati, cat mai multe persoane, cat mai multi cetateni trebuie sa fie instruiti si formati in calitate de salvatori Formarea salvatorilor trebuie sa fie predominant practica, explicatiile fiind date in timpul predarii si invatarii manevrelor. Este necesar ca aceasta pregatire sa fie completata cu antrenamente periodice, pentru ca salvatorii sa poata efectua metodele manuale de reanimare si operatiile de salvare, oricat si oriunde.
Atunci cand exista aparate de reanimare, acestea trebuie manipulate numai de catre persoanele care sunt obisnuite cu utilizarea lor.
In toate cazurile, obligatia suprema care revine salvatorului este de aceea de a preveni agravarea starii victimei, deoarece acordarea unor ingrijiri necorespunzatoare poate complica sau chiar compromite interventiile ulterioare de specialitate (ale medicului).
Cel care acorda primul ajutor (salvatorul) nu inlocuieste medicul dar, prin masurile pe care le aplica, el trebuie sa reuseasca sa evite:
inrautatirea starii accidentatului
aparitia altor complicatii
producerea mortii victimei
Salvatorul de la locul de munca este important si de neinlocuit, deoarece
el se gaseste la locul si in momentul producerii accidentului
el este colegul de munca al victimei.
Competenta salvatorului este limitata, dar absolut necesara si de cele mai multe ori suficienta. Actiunea sa se termina atunci cand victima este preluata de salvatori profesionisti (medici), in unitati medicale specializate.
Atentie !
Cand nu sunteti pregatit pentru acordarea masurilor de prim ajutor si va gasiti in preajma unui accidentat, nu incercati sa interveniti cu orice pret: aceasta constituie o grava eroare!
La ordinul salvatorului sosit, anuntati accidentul si cereti ajutor de specialitate
Chemati pe cel mai apropiat salvator
Anuntati cat mai repede posibil orice accident, oricat de benign (usor ar parea, la cel mai apropiat post de prim ajutor si chemati salvatorul (salvatorii) respectiv.
Organizati protectia victimei si preveniti extinderea starii de accident
Nu atingeti victima (victimele)!
Organizarea primului ajutor
La organizarea si acordarea primului ajutor participa:
- din interiorul unitatii
martorul acidentului sau prima persoana anuntata
salvatorul (salvatorii);
medicul de intreprindere
asistente medicale, infirmiere
serviciul de protectie a muncii
pompierii unitatii
conducerea unitatii
comitetul de securitate si sanatate in munca
detasamentul de interventie in caz de dezastre.
- din afara unitatii
pompieri;
servicii de ambulante - de stat
- particulare
medici - de stat
- cabinete particulare
spitale, centre medicale specializate (pentru arsi, microchirurgie, intoxicatii);
politie jandarmerie
securitate civila.
Mijloace disponibile
oprire de urgenta, intrerupere curent electric, sectionare, indepartare etc.
telefon;
apel verbal;
radio, semnal de alarma
dispensar, cabinet medical;
ambulanta, elicopter, avion;
vehiculele unitatii;
materiale speciale: trusa de prim ajutor, targa, fise de interventie (afise .);
mijloace de identificare a salvatorilor;
spitale, clinici, cabinete medicale.
In cazul producerii unui accident, interventia imediata a salvatorului are in vedere:
analizarea situatiei
protejarea victimei (victimelor);
examinarea vitimei (victimelor);
anuntarea accidentului
acordarea primului ajutor;
supravegherea victimei (victimelor) si asteptarea sosirii echipei de specialitate.
Atentie!
Prima obligatie a fiecarui salvator este aceea de a asigura securitatea victimei (evitarea unei explozii, electrocutare, strivire etc.), de a elimina orice cauza imediata care ar putea actiona in defavoarea ei.
Victima va fi deplasata de la locul accidentului numai daca pericolul de accidentare continua sa existe si ii agraveaza starea.
Salvatorul trebuie sa indeparteze persoanele care, prin agitatia pe care o creeaza, prin actiuni sau sfaturi nepotrivite, dauneaza salvarii victimei, instituind un baraj de securitate marcat vizibil in jurul victimei (victimelor).
Pe cat posibil, salvatorul isi alege 1 3 ajutoare si, printr-o persoana potrivita, anunta accidentul si cere ajutor in interiorul intreprinderii si in afara ei.
Avand grija sa nu-si pericliteze propria sanatate (sa nu devina din salvator, victima), salvatorul trebuie:
- sa cunoasca regulile de aplicare a primului ajutor
- sa-si pastreze calmul
- sa actioneze energic, eficace si rapid in luarea unor masuri.
Analiza situatiei
Inainte de orice interventie asupra victimei, salvatorul trebuie sa-si puna intrebarile:
Ce s-a petrecut?
Sa determine natura accidentului
interogand martorii
interogand victima (daca este posibil
cercetand elementele materiale semnificative.
Mai exista vreun pericol
de surpare
de electrocutare
de incendiu sau explozie
de intoxicatie printr-un gaz toxic etc.
Poate fi suprimat acest pericol fara risc ?
- Daca da, sa o faca el insusi sau sa puna pe altii sa o faca.
- Daca nu,
- sa interzica accesul in zona periculoasa;
- sa dea alarma si sa ceara ajutor.
2. Protejarea victimei (victimelor)
Cercetarea si identificarea riscurilor care persista pentru a proteja victima si a preveni extinderea accidentarii reprezinta prima actiune a salvatorului la locul accidentului, avand ca scop evitarea unei noi accidentari, atat a lui cat si a altor persoane (martori).
In cazul unui accident, salvatorul trebuie sa fie capabil sa efectueze urmatoarele interventii:
- Fara a se expune pe el insusi, sa identifice eventualele riscuri remanente care ameninta victima accidentului si/sau mediul sau inconjurator.
Pentru aceasta, salvatorul
Va identifica sursele de riscuri reale sau presupuse in situatia vizata si va observa daca persista un risc de
- strivire
- incendiu sau explozie;
- electrocutare;
- asfixie;
- alt risc.
Va repera persoanele care ar putea fi expuse la riscurile identificate.
Sa actioneze pentru suprimarea sau izolarea riscurilor sau sa scoata victima
de sub actiunea riscului, fara a se expune el insusi la risc.
Pentru aceasta, salvatorul
va hotari actiunile care trebuie realizate pentru a inlatura riscul eventual.
va repera materialele adecvate pentru aceasta actiune.
va actiona el insusi sau va determina persoana apta sa actioneze cu ajutorul acestor materiale, pentru o inlaturare definitiva a riscului.
atunci cand inlaturarea riscului identificat nu este posibila, salvatorul va actiona astfel incat sa previna expunerea oricarei persoane la acel risc.
In cazul imposibilitatii de inlaturare sau de izolare a riscului identificat, va hotari
conditiile si manevrele pentru a putea degaja victima, fara nici un risc pentru el insusi.
Atentie! Salvatorul trebuie sa-si insuseasca atat cunostiinte generale, necesare pentru interventii in orice situatie, cat si elementele pentru actiuni specifice, in functie de riscurile proprii intreprinderii, sectiei, atelierului, locului de munca.
3. Examinarea victimei (victimelor)
Intr-o situatie de accident salvatorul trebuie sa examineze victima inainte de a efectua interventia adecvata de prim-ajutor, pentu a putea actiona corect si a obtine rezultatul asteptat.
Pentru aceasta, savatorul va cerceta si va recunoaste, urmand o anumita succesiune, prezenta unuia sau a mai multor semne care indica faptul ca viata victimei este amenintata:
sangereaza abundent
raspunde la intrebari
respira
ii bate inima?
In functie de semnele gasite, salvatorul prefigureza si rezultatul interventiei sale. In cazul in care victima prezinta mai multe semne, el isi defineste ordinea de prioritate a interventiilor si a rezultatelor pe care se asteapta sa le obtina. In cazul existentei mai multor victime, salvatorul va efectua triajul acestora, pe baza unei examinari rapide.
Sunt considerati ca extrema urgenta accidentatii ale caror functii vitale sunt de
teriorate si anume:
- accidentati cu stop cardio respirator
- hemoragiile mari;
- hemoragiile organelor interne;
- plagile cu hemoragii arteriale unde nu se poate aplica garou (gat, axila, etc.) si/sau unde prin pansament compresiv sau compresiune manuala, hemoragia nu se poate opri;
- accidentati cu plagi toracice mari, cu tulburari in respiratie;
- traumatismele cranio cerebrale;
- politraumatizatii in stare de soc.
In urgenta intai se incadreaza
- accidentatii carora li s-a aplicat garou pentru oprirea unei hemoragii arteriale;
- plagile abdominale mari;
- accidentatii cu amputatii de membre si cu distrugeri musculare si osoase mari;
- accidentatii in stare de inconstienta.
Urgenta a doua cuprinde
- accidentatii cu traumatisme cranio-cerebrale, vertebro-medulare si de bazin insotite de fracturi si de leziuni ale organelor interne (creier, maduva spinarii, organe din cavitatea abdominala si din pelvis etc);
- fracturile deschise
- hemoragiile.
In urgenta a treia sunt considerati accidentatii cu celelalte tipuri de traumatisme.
Salvatorii trebuie sa actioneze cu sange rece, sa analizeze fiecare caz in parte, avand in minte si faptul ca victimele in stare grava nu pot solicita ajutor, pe cand accidentatii cu leziuni mai usoare cer, ei, insisi, ajutor si evacuarea din zona producerii accidentului.
In cazuri extreme, cu numar mare de accidentati, care depasesc posibilitatile salvatorului, victimele in stop cardio respirator se abandoneaza, acordandu-se ajutor celorlalti.
4. Anuntarea accidentului se va da alarma
Salvatorul va anunta accidentul personal sau prin alta persoana, in functie de organizarea primului ajutor in intreprinderea respectiva si de locul accidentului. Persoana care face apelul trebuie sa astepte confirmarea receptionarii corecte a apelului sau si sa se intoarca la locul accidentului, pentru a confirma transmiterea apelului.
5. Primul ajutor
Intr-o situatie de accident, salvatorul trebuie sa fie capabil sa efectueze interventia corespunzatoare starii victimei.
- va hotari interventia pe care trebuie s-o efectueze pentru a obtine rezultatul asteptat si pe care a decis-o din examinarea prealabila a victimei.
- va efectua interventia hotarata, folosind tehnicile cunoscute de el si exersate.
- va verifica, supravegand victima, daca rezultatul asteptat s-a produs si daca el se mentine pana la preluarea victimei de catre personalul specializat.
Actiunile salvatorului depind de starea victimei, astfel
a. Daca victima nu vorbeste (este inconstienta), dar respira si ii bate inima (are puls) sunt necesare:
asezarea in pozitia de siguranta;
acoperirea victimei, alarma;
supravegherea circulatiei, a starii de constienta, a respiratiei, pana la sosirea ajutoarelor medicale.
b. Daca victima nu raspunde, nu respira, dar ii bate inima sunt necesare
degajarea cailor respiratorii
manevra Heimlich
respiratie gura la gura sau gura la nas.
c. Daca victima nu raspunde, nu respira, nu ii bate inima este necesara:
reanimare cardio-respiratorie (masaj cardiac extern asociat cu respiratie gura la gura)
d. Daca victima sangereaza abudent se aplica
compresie manuala locala
pansament compresiv
compresie manuala la distanta in zona subclaviculara sau inghinala
e. Daca victima prezinta arsuri provocate de
foc sau caldura, se face spalare pentru a evita ca arsura sa progreseze si pentru racorire
substantele chimice, se face spalare abundenta cu apa (nu se incearca neutralizarea acidului cu baza si invers!).
f. Daca victima vorbeste, dar nu poate efectua anumite miscari:
oricare ar fi semnele, va actiona ca si cum victima ar avea o fractura, evitand sa o deplaseze si respectand toate eventualele deformari la nivelul: membrului superior, membrului inferior, coloanei vertebrale.
g. Victima poate sa prezinte
plagi grave: asezarea victimei intr-o pozitie adecvata, ingrijirea segmentului amputat,
compresie pentru oprirea sangerarii etc.
plagi simple: curatirea si pansarea plagii.
6. Supravegherea victimei si asteptarea sosirii echipei de specialitate si a autosanitarei
Pana la sosirea echipei de specialitate, salvatorul va urmari semnele vitale ale victimei: prezenta respiratiei, a pulsului, starea de constienta si va supraveghea in continuare efectele primului ajutor acordat: restabilirea respiratiei si circulatiei, oprirea hemoragiilor, starea pansamentelor, imobilizarea fracturilor, pozitia de siguranta etc.
Va asigura interventiile necesare daca survin modificari in starea victimei si va nota, pe cat posibil, datele importante privind
accidentul,
evolutia starii victimei,
alte informatii despre victima.
La sosirea echipei de specialitate si a autosanitarei, salvatorul va comunica medi -
cului toate informatiile obtinute despre accident si despre starea victimei si ii va preda notele respective, si va ajuta la transportul victimei in autosanitara si, la solicitarea medicului, va insoti ambulanta pana la unitatea medicala specializata care primeste accidentatul.
Prin plaga (rana, leziune) se intelege orice intrerupere a continuitatii unui tesut (a tegumentelor, mucoaselor sau a tesuturilor mai profunde).
Plaga este insotita de obicei de sangerari si poate avea ca urmare infectia, prin patrunderea microbilor in tesuturi. Sangerarea (hemoragia) consta in curgerea sangelui din vase in tesutul inconjurator, in cavitati corporale sau in exteriorul corpului. Tesuturile moi sunt cele predispuse la sangerari ca urmare a ranirii lor.
O alta complicatie posibila o constituie patrunderea de corpi straini (stofa, cioburi, pamant, praf, aschii etc.) in plaga.
Clasificarea plagilor:
Plagile pot fi clasificate in functie de mai multe criterii. Cunoasterea si recunoasterea tipului de plaga permite acordarea unui prim ajutor competent.
In general plagile pot fi inchise sau deschise.
In functie de profunzime se impart in:
escoriatii (julituri), care intereseaza numai straturile superficiale ale pielii;
plagi superficiale, care intereseaza tegumentul in intregime si tesutul celular subcutanat;
plagi profunde, atunci cand sunt depasite aceste straturi si sunt afectati muschii, vasele, nervii, oasele, alte organe.
Plagile se mai clasifica in simple sau complexe, in functie de multimea straturilor si a
elementelor afectate.
De asemenea, plagile pot fi:
penetrante cand patrund intr-o cavitate a corpului;
perforante cand strapung un organ cavitar (inima, stomac, intestin etc.);
transfixiante cand strabat intregul diametru al corpului si prezinta doua orificii: de intrare si de iesire.
Asocierea plagilor externe cu plagi interne reprezinta un coeficient de gravitate in
plus, care creste pe masura lezarii mai multor straturi si organe, devenind extrema atunci cand sunt atinse inima, creierul sau vasele mari si cand se produc rupturi musculare, nervoase, osoase sau viscerale (traumatisme profunde cranio cerebrale, toracice, abdominale).
In functie de natura agentului agresor si dupa modul de producere, plagile se impart in:
plagi contuze (contuzii, vanatai) cauzate de obicei de cadere sau de o lovitura cu un
obiect contodent, rotunjit, neted, fara sa se produca o sfasiere a tegumentului (pielii, epidermei). Sansele de infectie sunt reduse.
Contuziile pot fi superficiale, sub forma echimozei (vanataii) cand intereseaza
tegumentul sau sub forma seromului (hematomului) cand intereseaza si tesutul subcutanat.
Aceste cazuri nu necesita o interventie la locul accidentului.
Contuziile pot fi profunde, insotite de rupturi musculare, nervoase, osoase sau viscerale.
plagi zdrobite (laceratii) deschise, cu margini neregulate; distrugerile de tesuturi sunt mai mari, cu tendinta de necrozare, substantele rezultate fiind toxice pentru organism. Fiind favorizata totodata inmultirea mai rapida a microbilor si deci infectia, vindecarea se produce mai greu.
plagi taiate provocate de obiecte taioase (cutite, cioburi) la nivelul tesutului moale. Ele prezinta margini regulate cu distrugeri minime de tesut. In general sunt mai putin murdare decat juliturile, dar pot contine fragmente de sticla sau de alt material. Se vindeca usor, cu cicatrici convenabile. Si in cazul interventiilor chirurgicale avem de-a face cu plagi taiate, cu deosebirea ca acestea sunt aseptice.
plagi intepate cauzate de obiecte ascutite si taioase (aschii, cuie, spini, insecte, coarne de animal, dinti etc.). Aceste rani pot avea orificii mici la suprafata pielii, cu distrugeri minime de tesut, dar pot fi profunde, permitand patrunderea microbilor in adancime. Infectiile la plagile intepate sunt grave. Astfel, intepaturile cu spini, cuie, etc., permit patrunderea in organism a microbilor anaerobi sau a bacilului tetanic; intepaturile de insecte sunt iritante si scarpinatul favorizeaza introducerea de germeni si deci infectia.
plagi muscate - provocate de muscaturi de animale, mai rar de om. Aceste plagi constau dintr-o asociere de plagi taiate si zdrobite. Ele prezinta o gravitate deosebita deoarece in gura exista o mare concentratie de agenti patogeni (de exemplu virusul turbarii, veninul viperei etc).
plagi impuscate provocate de armele de foc. Aceste plagi difera in functie de obiectul agresor (alice, gloante, schije):
oarbe sau unipolare o singura rana la intrare (glontul ramane in corp);
bipolare doua rani, doua orificii: unul de intrare mai mic, mai rotund, cu margini netede; altul de iesire mai mare, exploziv, cu margini zdrentuite.
Mai grave sunt ranile provocate de schije prezentand importante distrugeri de tesuturi.
Obiectele principale ale acordarii primului ajutor in ingrijirea plagilor sunt urmatoa-
rele:
combaterea hemoragiei;
prevenirea infectiei;
combaterea durerii;
prevenirea si combaterea socului.
Masurile de prim ajutor necesare:
comprese sterile, vata, fesi, leucoplast;
alcool sanitar, tinctura de iod sau metosept;
apa oxigenata sau tablete de perogen (10 tablete / 200 ml apa);
solutie de cloramina (4 tablete
/
1 ; tinctura de iod; apa fiarta 30 minute si racita;
medicamente care combat durerea: algolcamin, antinevralgice etc.
In afara hemoragiilor, un pericol imediat si important in cazul plagilor il constituie infectia. Plagile reprezinta porti de intrare pentru microbi aflati pe suprafata pielii ranite precum si pentru cei din mediul extern. Pielea intacta, sanatoasa nu permite patrunderea acestora in tesuturi avand un rol antiinfectios important.
Se considera ca toate plagile sunt infectate intr-o anumita masura prin:
microbii care patrund in rana odata cu agentul agresor;
corpii straini din plaga: pamant stofa, par, nisip, etc.;
microbii ce patrund ulterior daca ingrijirile nu sunt corespunzatoare (maini sau obiecte nesterile etc).;
In plus, tesuturile zdrobite, secretiile si sangele acumulat in aceste tesuturi reprezinta un mediu prielnic pentru inmultirea microbilor.
Desi contaminarea pielii are loc imediat, odata cu ranirea, infectia propriu-zisa se manifesta dupa cca 6 ore si este complet instalata in 24 de ore. De aceea, dupa acordarea unui prim ajutor eficient si corect, tratarea calificata a plagilor trebuie realizata in primele 6 ore.
Ranile se pot infecta (suprainfecta) si in timp, daca masurile luate nu sunt corespunzatoare. Astfel in cateva zile pot aparea:
intensificarea durerilor la nivelul plagii;
inrosirea si umflarea zonei din jur sau brazde rosii ce pornesc de la plaga;
intarirea, umflarea si incalzirea zonei;
odata cu avansarea infectiei o decolorare galben-verzuie si chiar scurgerea prin plaga a puroiului;
cand infectia este intensa alterarea starii generale: dureri de cap, febra (39-40sC), frisoane, tahicardie, dureri la baza membrului ranit, inflamarea ganglionilor regionali (adenita).
Ranile infectate necesita ingrijiri medicale.
Orice rana poate fi infectata cu bacil tetanic, agentul patogen al tetanosului, boala potential mortala caracterizata prin spame si contracturi musculare.
Ranile profunde, mai ales cele cauzate de muscaturi de animale si care au fost infectate prin pamant, praf sau fecale de animale prezinta un risc inalt de infectare tetanica si persoana in cauza trebuie sfatuita sa se adreseze medicului pentru a fi imunizata impotriva tetanosului.
Atentie!
Avand in vedere ca de primul pansament depinde evolutia ranii (si starea ranitului), trebuie sa se respecte urmatoarele reguli:
Rana nu trebuie pansata cu orice si oricum! Plaga este o poarta larg deschisa microbilor
patogeni si deci nu este permis sa contribuim noi insine la infectarea ei.
Sa nu neglijam o hemoragie importanta, pe motivul ca trebuie sa fie pregatite mai intai cele necesare pentru pansat.
In caz ca sangele tasneste din plaga sau se scurge intr-o cantitate apreciata, primul ajutor se va adresa hemoragiei, deoarece hemoragia este una dintre cauzele cele mai importante ale socului.
Corpii straini care nu pot fi inlaturati cu apa oxigenata (de exemplu aschie infipta, cutit infipt in rana etc.) se lasa pe loc, din cauza pericolului de sangerare.
Tot in scopul prevenirii socului, sa calmam durerea si nici intr-un caz sa nu o accentuam.
Sa nu stergem rana cu comprese, sa procedam bland si rapid, fara gesturi dezordonate si inutile.
Sa nu turnam in rana substante antiseptice iritante, cum ar fi alcoolul sau tinctura de iod. Pe langa ca maresc durerea, aceste substante distrug si celulele vii, favorizand dezvoltarea infectiei si intarziind cicatrizarea.
Sa nu aplicam pe rana proaspata substante grase, de tipul alifiilor sulfamidate sau al alifiilor cu antibiotice. Grasimile impiedica drenajul secretiilor din plaga, anihiland actiunea absorbanta a pansamentului. Substantele grase se folosesc mai tarziu, cand plaga se usuca iar pansamentul tinde sa se lipeasca.
Sa ne spalam pe maini cu apa si sapun inainte de a acorda primul ajutor.
Sa nu tusim si sa nu respiram direct deasupra ranii.
Sa nu atingem rana sau partea bandajului care va veni in contact cu rana.
Sa acoperim cat mai repede rana cu un pansament steril sau macar cu unul care este curat.
Sa ne spalam pe maini sau pe alta portiune care a venit in contact cu sangele ranitului si dupa acordarea primului ajutor, pentru a evita propria infectare.
Avand in vedere cele prezentate anterior, acordarea primului ajutor trebuie sa inceapa prin prevenirea suprainfectarii plagii protejand-o de orice contact cu obiecte murdare, nesterile (maini, instrumente, materiale de pansat etc.).
Principalul mijloc de protejare este reprezentat de aplicarea pansamentelor care variaza dupa intinderea, profunzimea si localizarea plagilor. Inainte de aplicarea pansamentelor este necesara curatarea (toaleta) plagilor.
Se va proceda astfel:
Se curata zona cu ajutorul unei comprese sterile pornind de la marginile plagii spre pielea sanatoasa din jur (nu se utilizeaza vata la aceste manevre pentru a nu se lasa scame ce pot stanjeni vindecarea).
Se spala apoi pielea din jur utilizand substante detergente (sapun lichid, bromocet, benzina etc.).
Se dezinfecteaza pielea din jurul plagii cu ajutorul unor substante antiseptice (alcool, tinctura de iod, rivanol) folosind, de asemenea, comprese sterile; se evita patrunderea acestora in plaga pentru ca sunt iritante.
Pentru a indeparta eventualii corpi straini din plaga, cea mai buna metoda consta in a turna pe plaga apa oxigenata care, prin spuma pe care o produce, antreneaza eventualii corpi straini, concomitent realizandu-se si dezinfectia plagii.
Corpii straini care nu pot fi inlaturati cu apa oxigenata (de exemplu aschie infipta, cutit in rana etc.) se lasa pe loc, din cauza pericolului de sangerare.
Numai pentru corpii straini superficiali si care nu sunt indepartati cu lichid turnat, se va incerca extragerea lor cu ajutorul unei pensete sterile (eventual sterilizata la flacara) sau cu degetele (unghiile), dupa o buna dezinfectare (alcool, tinctura de iod, apa si sapun).
Dupa aceasta operatie, rana se dezinfecteaza cu o solutie de cloramina, permanganat de potasiu, rivanol sau din nou cu apa oxigenata.
Daca rana este intr-o regiune paroasa, este important sa se efectueze o barbierire a zonei din jurul plagii (daca este posibil), dupa care se va dezinfecta din nou pielea din jurul ranii cu alcool, tinctura de iod etc.
Se acopera apoi plaga cu un strat de comprese sterile, se adauga eventual un strat de vata, dupa care se efectueaza bandajarea in vederea mentinerii pansamentului.
In cazul ranilor care sangereaza, straturile de comprese si vata vor fi mai groase; inainte de bandajare, pe pansamentul aplicat se va pune o fasa nederulata peste care se aplica bandajul cat mai strans.
In situatia in care sangele imbiba mai departe pansamentul si nu se opreste, se vor lua masurile de oprire a hemoragiilor.
Sutura ranilor este de competenta exclusiva a cadrelor sanitare (a salvatorilor de gradul I si II).
sangele circula intr-un sistem inchis alcatuit din inima si vase de sange (artere, vene, capilare).
In mod normal, la un adult
barbat cantitatea de sange circulant din organism reprezinta
aproximativ 1/13 din greutatea acestuia (intre 5-
Prin hemoragie se intelege revarsarea sangelui in afara vaselor sanguine, ca urmare a ruperii, taierii, inteparii sau zdrobiri acestora, deci a deschiderii sistemului circulator printr-un proces distructiv, la orice nivel al sau. Cele mai frecvente cauze ale hemoragiilor sunt traumatismele.
Hemoragiile determina reducerea cantitatii de sange circulant, pierderile mari de sange (peste o treime din cantitatea totala de sange din corp) putand provoca instalarea socului hemoragic, cu consecinte grave.
Gravitatea imediata a unei hemoragii se mai poate aprecia si in functie de viteza cu care curge sangele. In pierderile rapide, organismul nu are timp sa-si mobilizeze depozitele, chiar si in hemoragiile mici se poate vorbi de o gravitate indepartata in legatura cu cauza hemoragiei. In acest sens, orice hemoragie constituie o urgenta medicala.
In cazul hemoragiilor mici, organismul reuseste sa-si mentina functia circulatorie printr-o serie de reactii adaptative. Astfel, prin vasoconstrictie se realizeaza o distributie preferentiala a sangelui in anumite teritorii si organe, in scopul protejarii unor organe vitale (creier, inima, rinichi). Ca urmare, sangele din alte teritorii secundare, cum este pielea, este trimis in circulatia generala prin contractia sfincterelor vasculare de la nivelul arteriolelor precapilare. Concomitent, este mobilizat si sangele din splina, ficat si muschi iar lichidul din spatiul intercelular este trimis in vasele de sange.
In hemoragiile mari, (peste 30% din volumul total de sange), capacitatea de adaptare prin mecanismele amintite este depasita. Scaderea excesiva a hematiilor face imposibil transportul oxigenului spre tesuturi, producandu-se intoxicare cu bioxid de carbon. La inceput excesul de bioxid de carbon are o influenta excitanta asupra centrilor nervosi din creier dar ulterior poate provoca leziuni ireversibile.
Reducerea brutala a volumului de sange circulant poate duce la moarte rapida prin prabusirea circulatiei sau colaps; stagnarea circulatiei spre inima provoaca stop cardiac.
Semnele si simptomele hemoragiilor variaza foarte mult in functie de gravitatea acestora, adica de cantitatea de sange pierduta si de viteza de curgere.
O cantitate mare de sange va determina urmatoarele semne si simptome, care indica totodata si instalarea progresiva a socului:
q piele livida (paloare), rece si transpirata;
q puls accelerat (100-140 batai/minut) ce slabeste treptat;
q ameteli, dureri de cap, vajaieli in urechi;
q sete, greata;
q neliniste intretaiata, care il face pe pacient sa caste, sa ofteze sau sa se innece (asa numi-
ta foame de aer);
q lesin.
Clasificarea hemoragiilor:
Hemoragiile pot fi clasificate in functie de mai multe criterii.
Dupa vasul de sange:
arteriala: sange rosu deschis, oxigenat, care tasneste ritmic, odata cu bataile inimii;
venoasa: sange rosu inchis, incarcat cu bioxid de carbon, care curge in valuri (in jet continuu) inundand rana;
capilara: sange rosu in cantitate mica, care musteste sau picura; deseori se opreste de la sine prin formarea unui cheag.
Dupa locul in care curge sangele:
externe la suprafata corpului;
interne intr-o cavitate interna. Ele pot fi:
q hemotorax in cavitatea toracica;
q hemopericard in sacul pericardic (care inveleste inima);
q hemoperitoneu in cavitatea abdominala;
q hemortroza in interiorul articulatiilor;
q hematom sangele se scurge in tesuturi; iesind cu presiune din vase, sangele isi formeaza o cavitate anormala prin strivirea sau impingerea tesuturilor din jur iar cand sangele difuzeaza in straturile pielii determina producerea echimozei
exteriorizate hemoragii produse intr-un organ care comunica cu exteriorul:
€ direct, si atunci sangele este rosu, curat, proaspat; hemoragia s-a produs aproape de orificiul natural din care el se scurge:
epistaxis (din nas);
ororagia (din gura);
rectoragia (din rect);
uretroragia (din uretra).
€ la distanta fata de orificiul prin care se exteriorizeaza si atunci sangele sufera unele modificari, in functie de care se poate deduce locul hemoragiei:
hemoptizie din plamani sange rosu-viu, cu bule de aer; apare odata cu tusea;
hematemeza din stomac sange rosu cafeniu, negru, ca zatul de cafea; apare prin varsaturi; mai rar din nas, faringe, esofag, plamani (inghitit, digerat si apoi varsat);
melena prin rect, dar sangele provine din segmente superioare ale tubului digestiv (esofag, stomac, intestin); sange negru ca pacura, amestecat omogen cu materiile fecale, cu aspectul unei paste moale, negre si lucioase (culoarea neagra mai poate aparea ca efect al unor medicamente);
metroragia din uter; sange-rosu sau rosu cafeniu; nu trebuie confundata cu menstruatia;
hematuria prin uretra, sangele fiind amestecat cu urina si indicand o leziune a rinichilor, ureterelor, vezicii urinare sau uretrei.
Oprirea unei hemoragii (hemostaza) reprezinta un act de prim ajutor ce trebuie executat, chiar si provizoriu, cu cea mai mare urgenta, pana la internarea in spital.
Hemostaza poate fi spontana in cazul hemoragiilor reduse, capilare sau a venelor mici, caz in care intervin doua procese de aparare ale organismului. Este vorba de reducerea calibrului vaselor (vasoconstrictie), si respectiv, de coagularea sangelui; rezultatul il constituie formarea unui cheag care astupa ca un dop spartura vasului ingustat.
In hemoragiile mici hemostaza se poate realiza prin simpla compresiune realizata de un pansament corect aplicat.
Atunci cand in hemoragiile mijlocii si mari hemostaza spontana nu se produce, primul ajutor consta dintr-o hemostaza provizorie. Ea are scopul de a intrerupe hemoragia pana ce pacientul ajunge pe masa de interventie chirurgicala. Hemostaza definitiva se executa de medic.
Atentie!
Nu ridicati in picioare un accidentat cu hemoragie importanta si nu-l miscati inutil. Asezati-l cu capul mai jos decat restul corpului.
Nu creati panica in fata lui, nu va speriati, linistiti-l si insuflati-i incredere.
Cand sangele curge in valuri sau inunda rana nu va repeziti sa comprimati rana cu orice va vine la indemana.
Comprimati artera dupa normele aratate in continuare si numai dupa incetarea hemoragiei pansati rana, respectand regulile cunoscute.
Daca ati aplicat un garou in scopul comprimarii tesuturilor de deasupra ranii, trebuie ca pacientul sa ajunga in cel mult o ora pe masa de operatie; nu uitati sa fixati de garou un bilet cu ora exacta la care acesta a fost aplicat.
Pentru oprirea unei hemoragii externe, in functie de vasul de sange afectat, de volumul sangerarii si de localizare se pot utiliza urmatoarele metode:
Se foloseste in hemoragiile capilare si in hemoragiile venoase mici, dar nu se utilizeaza daca in rana se afla corpuri straine ascutite.
Pansamentul compresiv se realizeaza prin asezarea unui strat gros de comprese sterile peste primele comprese cu care se acopera rana (sau a unei bucati de panza curata impaturita la dimensiunile ranii) care apoi se strang cu un bandaj compresiv.
Prin aceasta manevra, vasul este conprimat in exclusivitate in locul ranit, in timp ce sangele continua sa circule in zona prin celelalte vase intacte.
Pansamentul compresiv se aplica in special in situatii in care garoul nu poate fi utilizat.
Daca pansamentul compresiv este folosit la nivelul unui membru, trebuie urmarita extremitatea acestuia pentru a constata o eventuala racire, coloratie violeta sau disparitie a pulsului, caz in care trebuie slabita putin compresiunea; de asemenea, se recomanda ca membrul ranit sa fie ridicat pentru a favoriza circulatia venoasa.
Se realizeaza prin apasarea arterei afectate pe un plan osos situat intre inima si artera. Pentru realizarea manevrelor pe care le implica aceasta tehnica este necesara o pregatire corespunzatoare a salvatorului, pregatire care se refera la dobandirea unor cunostinte elementare de anatomie si la dobandirea unor deprinderi practice de realizare a compresiunii (inclusiv deprinderea apasarii corecte pe propriul corp).
In functie de calibrul vasului si de profunzimea acestuia, apasarea presupune o oarecare forta si se realizeaza cu varful degetelor, cu ajutorul unuia sau mai multor degete sau chiar cu ajutorul pumnului.
In hemoragiile fruntii si ale pielii capului se vor presa arterele temporale situate de ambele parti ale fetei, inaintea urechii si deasupra pometilor obrajilor.
In hemoragiile fetei se va presa, cu degetul, santul de pe marginea maxilarului inferior, de partea leziunii, pe unde trece artera maxilara.
In hemoragiile mari ale fetei si gatului, compresiunea se realizeaza pe artera carotida pe fata antero-laterala a gatului spre baza acestuia; in adancime se simte un plan osos, iar artera se simte batand.
In hemoragiile umarului si bratului se apasa artera subclaviculara patrunzand cu degetul mare deasupra claviculei si comprimand artera pe arcul osos al primei coaste.
In hemoragiile bratului si cotului se comprima artera axilara patrunzand cu mai multe degete in apropierea axilei, pe fata interioara a bratului.
In hemoragiile antebratului se comprima artera humerala, la brat: artera trece pe fata interioara a bratului avand dedesubt planul dur al osului humerus.
In hemoragiile mainii se comprima cu ambele degete mari arterele radiala si cubitala pe fata anterioara a antebratului in dreptul pumnului (la nivelul locului unde se ia pulsul).
In hemoragiile membrului inferior se comprima artera femurala la diferite niveluri in functie de localizarea ranii:
q la locul unde se indoaie coapsa pe abdomen (plica inghinala sau stinghie) se apasa cu pumnul strans imediat deasupra stinghiei;
q se apasa cu amandoua degetele mari sau cu mai multe pe fata antero-interioara a coapsei, avand dedesubt osul femur;
q daca hemoragia este mai jos de genunchi, se comprima artera care trece prin gropita dinapoia genunchiului (spatiul popliteu);
q in anumite cazuri poate fi comprimata si artera aorta abdominala prin apasarea cu pumnul in partea de jos a abdomenului.
Atentie!
Hemostaza realizata prin compresiunea manuala a unei artere reprezinta o masura temporara si de prima urgenta, avand calitatea de a opri sangerarea imediat, dar ea nu poate fi folosita decat putin timp; persoana care o executa oboseste repede iar manevrele respective nu se pot realiza in timpul transportului. De aceea, intre timp, se va pregati un garou si oprirea sangelui se va completa prin metoda urmatoare.
Reprezinta compresiunea realizata prin strangerea circulara a membrului care sangereaza, cu ajutorul unui garou, pana la oprirea hemoragiei.
In absenta unui garou
se pot utiliza: un tub, o banda de cauciuc (80-
Pentru aplicarea garoului se respecta urmatoarele reguli:
Garoul trebuie folosit doar in ultima instanta sau pe timpul curatirii si pansarii plagii.
Garoul se utilizeaza numai in cazul ranirii membrelor.
Compresiunea se realizeaza dupa ce membrul ranit este ridicat in sus cateva secunde pentru a se goli de o parte din sangele venos.
Garoul nu se aplica direct pe piele ci peste un invelis textil (panza, vata etc.).
Locul aplicarii garoului difera dupa tipul hemoragiei: cand aceasta este venoasa, sangele curgand de la periferie spre inima, garoul se plaseaza distal, sub nivelul plagii (daca sangerarea continua, inseamna ca este afectata o artera); cand hemoragia este arteriala, garoul se aplica proximal (deasupra plagii), sangele curgand de data aceasta de la centru spre periferie.
Garoul se infasoara la radacina membrului, ceea ce duce la compresiunea trunchiurilor vasculare principale si la oprirea intrarii sangelui arterial in membrul respectiv.
Garoul se aplica acolo unde vasul de sange este mai la suprafata trecand totodata peste un plan osos:
la radacina bratelor la patru laturi de deget sub axila;
la radacina coapsei la nivelul stinghiei.
In aceste locuri garoul se aplica cu usurinta si eficace: daca este strans corect, sangerarea se opreste , indiferent la ce nivel se afla aceasta de-a lungul membrului si indiferent daca este arteriala sau venoasa.
Garoul nu se aplica la antebrat sau gamba.
In alte locuri, pentru o eficienta crescuta, este necesar sa se aplice un rulou textil intre piele si garou, deoarece vasele sunt ascunse in defileele formate de masele musculare; se cauta mai intai locul in care se simte sub degete pulsul si se plaseaza in acest loc ruloul prin intermediul caruia se va transmite presiunea exercitata de stransoarea garoului, vasul
fiind astfel comprimat; apoi se va transmite presiunea exercitata de stransoarea garoului, vasul fiind astfel comprimat; apoi se trece garoul o data sau de doua ori in jurul membrului, de fiecare data intins ca o coarda, strangandu-se prin innodarea sau rasucirea capetelor sale (eventual utilizandu-se un betisor).
Daca garoul nu este din cauciuc sunt necesare urmatoarele masuri suplimentare:
se face un prim lat de panza, strans la radacina membrului respectiv;
in nod se introduce un bat sau creion si se rasuceste la 180s pentru cresterea compresiunii circulare; capatul rasturnat in jos al batului se fixeaza cu un al doilea lat de panza.
Aplicarea corecta a garoului duce la oprirea sangerarii imediat daca este afectata o artera sau dupa doua, trei minute in cazul unei vene. Membrul devine palid si se raceste treptat. Daca se invineteste sau innegreste inseamna ca arterele sunt libere, fiind blocata numai circulatia venoasa.
Garoul nu poate fi mentinut mai mult de o ora, de aceea trebuie notate ora si minutul aplicarii sale pe un biletel atarnat de garou. Tesuturile lipsite de oxigen incep sa fie afecate, pana la producerea unei gangrene (in functie de timpul scurs).
In aceasta limita de timp trebuie sa se faca hemostaza definitiva. Daca acest timp se depaseste, in timpul transportarii victimei spre spital, se slabeste usor garoul (fara a-l scoate) timp de 1-2 minute la un interval de 15-20 minute, dupa care, de fiecare data se strange din nou; pe timpul slabirii sale se apasa pansamentul cu palma, comprimand plaga.
Desfacerea definitiva a garoului se face lent, prin decompresiune progresiva, timp de 4-5 minute.
Atentie! Din cauza riscurilor pe care le implica, specialistii nu mai recomanda utilizarea garoului in hemostaza decat pe perioada executarii toaletei si pansarii ranii sau in cazuri extreme.
Poate inlocui garoul in anumite situatii:
Pentru hemoragiile coapsei se aplica un sul de tifon (panza) in plica inghinala (la stinghie) dupa care se indoaie gamba pe coapsa si coapsa pe abdomen fixand aceasta pozitie cu ajutorul unei fasii textile (fular, basma).
Pentru gamba sau picior se aplica un sul la indoitura genunchiului, se flecteaza bine gamba pe coapsa si se fixeaza pozitia.
Se procedeaza la fel pentru mana, anterbrat si brat aplicand sulul la nivelul articulatiei cotului.
Atunci cand accidentatul a pierdut mult sange, el trebuie culcat cu capul mai jos decat picioarele, pentru prevenirea anemiei creierului.
Daca ii este sete i se dau cantitati mici si repetate de bauturi calde, i se vor incalzi mainile si picioarele cu sticle de apa calda si i se vor administra calmante.
In situatii extreme in iminenta de soc hemoragic, atunci cand accidentatul este inconstient, are pulsul rapid si slab batut, respira superficial si are o paloare extrema, se
poate aplica cate un garou la toate membrele, dupa ce acestea au fost ridicate.
ACCIDENTE DETERMINATE DE CURENTUL ELECTRIC
Fenomenele care apar in organism ca urmare a trecerii curentului electric definesc conceptul de electrocutare sau soc electric.
Electrocutarea se manifesta prin vatamari de diferite grade, pana la deces.
Consecintele electrocutarii depind de trei factori si anume:
intensitatea curentului electric;
timpul cat trece curentul prin corp;
traseul sau calea strabatuta de curentul electric prin corp.
Intensitatea curentului electric a carui limita de suportabilitate a fost stabilita experimental si care se considera nepericuloasa este de:
10 mA in cazul curentului alternativ de frecventa industriala.
50 mA in cazul curentului continuu.
Conceptul de curent nepericulos este utilizat pentru a defini acel curent sub actiunea caruia omul se poate elibera din circuitul electric prin forte proprii. In general omul nu reuseste sa se desprinda singur din circuitul electric din cauza spaimei care-l face sa nu mai poata actiona si din cauza contractiilor musculare care nu mai permit desprinderea de circuit.
Intensitatea curentului electric care strabate corpul omenesc, atunci cand intre doua puncte de contact ale acestuia se stabileste o tensiune accidentala data, depinde de rezistenta electrica a corpului. Rezistenta electrica a corpului este influentata de multi factori, externi (umiditatea si temperatura aerului, gradul de umezire al pielii etc.) si interni (transpiratie, febra, continutul de alcool in sange, stare de oboseala). S-a stabilit ca rezistenta corpului omenesc variaza intre 500 si 3000 ohmi.
In calculul sistemelor de protectie se iau in considerare valoarea de 1000 ohmi pentru cazul atingerilor directe si valoarea de 3000 ohmi pentru cazul atingerilor indirecte.
In functie de intensitatea curentului care strabate corpul omenesc se produc urmatoarele efecte, prezentate gradat:
- intre 0,5 si 2mA se situeaza pragul de senzatie, care variaza de la persoana la persoana;
- intre 2 si 3 mA senzatie usoara de tremur, intepatura;
- intre 3 si 10 mA convulsii, soc electric;
- intre 10 si 18 mA senzatie dureroasa, contractii musculare;
- intre 18 si 25 mA dificultati in respiratie;
- intre 25 si 75 mA soc electric sever;
- intre 75 si 200 mA fibrilatie ventriculara daca o parte din curent trece prin inima in perioada de repolizare a muschiului cardiac;
-intre 200 si 1000 mA apar, in plus, arsuri la punctele de intrare si iesire din organism;
- intre 1000 si 4000 mA arsurile sunt grave, extinse.
Valorile curentilor de mai sus si efectele lor au fost grupate in zone de pericol, astfel:
- curentul care trece prin corp este mai mic de 10 mA: pericolul de deces este
foarte redus;
- curentul care trece prin corp este mai mare de 10 mA, dar mai mic de 200 mA: pericolul de paralizare a functiilor sistemului nervos este foarte probabil, pot aparea stopul respirator si stopul cardiac;
- curentul care trece prin corp este mai mare de 200 mA: probabilitatea decesului este ridicata si agravata de efectele termice ale curentului electric.
Din experienta tragica in timp a rezultat ca efectele cele mai probabile de paralizare a functiilor sistemului nervos, le provoaca intensitatile curentului de tip industrial (380/220 V). Curentii rezultati la tensiuni mai mari de 1000 V produc in mod suplimentar si efectele termice, cu consecinte fizice grave.
Timpul de expunere, respectiv de trecere a curentului prin corpul omenesc este foarte important, mai ales in raport cu intensitatea curentului. Cu cat timpul este mai scurt, valoarea curentului la care omul reuseste sa se desprinda este mai mare si invers.
Din motive de protectie, limitele timpului de deconectare a instalatiilor electrice de joasa tensiune trebuie sa fie de 0,2 secunde pentru tensiuni pana la 250 V si de 0,1 secunde pentru tensiuni pana la 500 V.
Este foarte important pentru viata omului ca timpul in care acesta este in circuitul electric sa fie cat mai scurt, intrucat rezistenta electrica a corpului continua sa scada sub actiunea curentului si, ca urmare, intensitatea curentului care trece prin corp creste continuu, moartea devenind practic inevitabila.
Traseul strabatut de curent prin corp este de asemenea important, considerandu-se ca foarte periculoase caile: mana stanga piciorul drept (axa inimii) si mana dreapta marginea superioara a bazinului.
Caile cele mai favorabile sunt: mana cot sau umar; picior stang picior drept; sold laba piciorului.
Accidentul prin electrocutare apare atunci cand corpul omului se intercaleaza accidental intre doua puncte cu potentiale electrice diferite, situatie in care prin el circula un curent capabil sa afecteze functiile vitale ale corpului (respiratia, circulatia sangelui si activitatea nervoasa).
Efectele curentului electric asupra functiilor vitale pot avea urmari imediate sau intarziate.
Urmarile imediate se manifesta prin paralizarea functiilor respiratorii si/sau circulatorii, respectiv aparitia stopului respirator si/sau a stopului cardiac, ori deces instantaneu prin fibrilatie ventriculara.
Urmarile intarziate (ore, zile) se manifesta printr-o slabire a fortei musculare, amorteli, chiar in cazul in care accidentatul se afla in stare de repaus; la reluarea activitatii pot aparea tulburari care influenteaza centrul generator de excitatii al inimii.
In cazul accidentelor prin electrocutare este evident ca numai intamplator se poate beneficia de ajutor calificat. Din acest motiv, succesul primului ajutor depinde de compe
tenta celor prezenti in momentul accidentului.
In practica, se intalnesc doua situatii:
accidentatul nu se poate desprinde de instalatia electrica;
accidentatul s-a desprins de instalatia electrica, nemaifiind in contact cu aceasta si nici in imediata ei apropiere.
In ambele situatii, persoana, care actioneaza pentru acordarea primului ajutor, salvatorul (salvatorii) trebuie sa constate cu operativitate situatia concreta a victimei si sa hotarasca modul de actionare, astfel incat sa nu-si pericliteze integritatea corporala sau chiar viata, expunandu-se aceluiasi risc.
Prima operatie in succesiunea actiunii de acordare a primului ajutor in caz de accidentare prin electrocutare, este scoaterea accidentatului de sub actiunea sau influenta curentului electric.
Pentru a scoate accidentatul de sub actiunea curentului electric din instalatiile cu tensiunea de lucru sub 1000 V, procedati astfel:
Daca accidentatul este in contact cu instalatia electrica si se afla undeva la inaltime:
Analizati situatia si cunoscand faptul ca dupa intreruperea tensiunii, muschii se relaxeaza, existand posibilitatea caderii accidentatului, luati preventiv masuri de evitare a acestei consecinte.
Sprijiniti accidentatul cu proptele izolante sau organizati atenuarea caderii prin prinderea victimei prin plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei caderi paie, materiale textile, crengi etc.
Actionati pentru intreruperea tensiunii prin deschiderea intrerupatorului de alimentare, in lipsa acestuia prin deschiderea separatorului, scoaterea sigurantelor, scoaterea din priza, de la caz la caz.
Daca scoaterea de sub tensiune a instalatiei necesita timp, defavorizand operativitatea interventiei, scoateti accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricaror materiale sau echipamente electroizolante care sunt la indemana, astfel incat sa se reuseasca indepartarea accidentatului de zona de pericol.
In situatia unui accident in instalatii cu tensiunea de lucru peste 1000 V, trebuie cunoscut faptul ca insasi apropierea de accidentat poate prezenta pericol pentru salvator, din cauza tensiunii de pas. Se vor efectua urmatoarele manevre, dupa caz:
Deconectarea instalatiei (scoaterea de sub tensiune) o poate face numai o persoana care cunoaste bine instalatia iar scoaterea accidentatului din instalatii aflate sub tensiune este permisa numai dupa deconectare. Pentru aceasta se vor folosi orice mijloace disponibile: prin strigat, telefonic, prin radio sau prin mesager etc.
Scoaterea accidentatului din instalatia aflata sub tensiune este permisa numai in statiile electrice, unde operatia se executa de catre personalul special instruit in acest sens si care utilizeaza mijloacele de protectie electroizolante (cizme si manusi de inalta tensiune, stanga de manevra, corespunzatoare tensiunii nominale a instalatiei).
Daca din cauza arcului electric provocat de accidentat ca urmare a atingerii instalatiei electrice, acestuia i s-au aprins hainele fara ca el sa fie in contact sau in imediata apropiere a instalatiei electrice sub tensiune, se va actiona pentru stingerea hainelor aprinse, prin inabusire. Este de preferat ca accidentatul sa fie culcat la
pamant in timpul acestor interventii, stiut fiind ca miscarea acestuia ca o 'torta vie'
ingreuneaza si agraveaza in acelasi timp actiunile de salvare.
Dupa scoaterea accidentatului de sub tensiune si in afara pericolului generat de acesta, se va determina starea clinica a victimei printr-o examinare rapida, deoarece tot ceea ce urmeaza sa se faca in continuare depinde de aceasta stare.
Actiunile de prim ajutor sunt diferentiale de starea acidentatului:
daca accidentatul este constient;
daca accidentatul este incostient;
daca accidentatul prezinta vatamari sau raniri.
In aceasta situatie examinarea este usurata de faptul ca se poate stabili si contact verbal cu accidentatul. Acest contact trebuie realizat sub forma intrebarilor, concomitent cu actiunea de calmare, de linistire a accidentatului:
'aseaza-te', respectiv 'culca-te si stai linistit, respira adanc si regulat';
'cum s-a intamplat accidentul ? '
'te supara ceva ?
ai ameteli ?
ai greata ?
ai cumva dificultati in respiratie ?
te supara inima ? '
In timpul intrebarilor se cauta vizual eventualele semne exterioare ale starii de rau:
culoarea pielii, in mod special culoarea fetei (paloare sau roseata excesiva);
transpiratia fetei si a palmelor;
prezenta si caracteristicile respiratiei si ale pulsului.
In cazul unei stari de rau se solicita salvarea.
Se considera in stare de incostienta acel accidentat caruia ii lipsesc reflexele de autoaparare si capacitatea de miscare automata. Functiile vitale de baza respiratia si circulatia pot fi satisfacatoare. Deosebirea starii de incostienta fata de moarte clinica, numai prin observatie vizuala, este dificila.
Procedati dupa cum urmeaza:
Daca din circumstantele producerii accidentului nu rezulta vatamari si leziuni care ar contraindica intr-un mod evident miscarea si deplasarea accidentului (de exemplu: cadere cu grave leziuni si vatamari, fracturi, hemoragii), asezati accidentatul intr-o pozitie care sa permita examinarea sa, adica in pozitie culcat pe spate pe o suprafata plana si suficient de rigida, cu recomandarea de a nu fi miscat inutil, deoarece pot exista eventuale vatamari 'ascunse', pentru care miscarea ar fi contraindicata.
Desfaceti hainele de la gat, piept si zona abdominala.
Verificati starea respiratiei si existenta pulsului.
In cazul lipsei functiilor vitale, fara a mai tine seama de eventualele interdictii de miscare a accidentatului, acestuia i se va face respiratie artificiala sau reanimare cardio respiratorie.
Atentie! Modalitatea de acordare a primului ajutor si in general orice interventie se
stabilesc in functie de starea concreta a accidentatului.
La accidentele prin electrocutare se pot produce arsuri, fracturi, tulburari de vedere etc. Simptomele dureroase ale acestor vatamari sunt semnalate de accidentatii aflati in stare de constienta. In cazul celor care si-au pierdut cunostiinta, cercetarea vatamarilor trebuie facuta abia dupa ce s-a constatat starea satisfacatoare a respiratiei si circulatiei sanguine iar examinarea trebuie realizata numai vizual, fara a mai misca si dezbraca inutil accidentatul.
Dupa constatarea starii accidentatului, trebuie decis modul de acordare a primului ajutor in functie de tipul vatamarii: arsuri, fracturi, plagi etc.
Atentie! Chiar daca in urma electrocutarii, accidentatul nu acuza stari de rau (nici macar
trecatoare), el trebuie tinut in repaus timp de 0,5 1 ora, dupa care trebuie
supus unei consultatii medicale.
Daca starea de rau persista sau se agraveaza:
accidentatul va fi asezat in pozitie culcat, cu picioarele ridicate;
imbracamintea trebuie descheiata si slabita in zona gatului, pieptului si abdomenului;
se va asigura transportul calificat (prin salvare) la un serviciu medical de urgenta.
Orice electrocutat va fi transportat la spital pentru supraveghere medicala, deoarece ulterior pot surveni tulburari de ritm cardiac.
ARSURI
Definitie, generalitati
Arsurile sunt raniri ale pielii sau ale altor tesuturi produse de agenti termici. chimici, electrici sau de radiatii.
Durerea extrema, suferinta intensa produse de arsuri precumsi evolutia acestora trebuie sa determine luarea tuturor masurilor de precautie pentru a impiedica producerea accidentala a arsurilor.
Clasificare
In functie de agentul care le-a provocat, exista patru tipuri majore de arsuri:
termice, produse de foc, contactul cu obiecte fierbinti sau abur;
corosive, cauzate de substante chimice foarte active precum acizii si bazele;
electrice, produse de curentul electric;
prin radiatie, determinate de expunerea excesiva la soare, raze X sau materiale radioactive.
Dupa profunzimea lor, arsurile pot fi clasificate dupa cum urmeaza:
arsurile de gradul intai- limitate la stratul superficial al pielii; pielea este rosie si ustura. Un exemplu tipic este arsura solara obisnuita provocata de expunerile prelungite la soare a pielii neantrenate.
arsurile de gradul doi- cuprind toata grosimea pielii; pe piele apar basici cu continut seros (galbui) sau hematic (ser amestecat cu sange). Pe langa durerea mae pe care o resimte victima, pericolul principal consta in infectarea continutului veziculelor.
arsuri de gradul trei- leziunile depasesc grosimea pielii, distrugand si straturile mai profunde: grasime, muschi, vase, nervi, pana la os. Durerea este mai mica, deoarece extremitatile nervilor de piele au fost distruse.
arsuri de gradul patru- sunt foarte severe, implicand distrugerea tuturor structurilor inclusiv a osului (carbonizare).
Efectele si complicatiile arsurilor
Pielea protejeaza corpul de invazia bacteriilor, ajuta la controlul temperaturii corpului si retine fluidele acestuia.
Ranirea pielii prin arsuri sau opariri poate produce pierderea acestor functii si, daca leziunea este intinsa, se poate ajunge la complicatii serioase.
Efectele arsurilor si oparirilor sunt determinate de :
intinnderea suprafetei arse a corpului. Viata accidentatului este amenintata daca arsurile depasesc 10% din suprafata totala a pielii;
localizarea arsurii (de exemplu, arsurile din zona fetii pot afecta respiratia);
gradul arsurii, determinat de profunzimea leziunii;
varsta, starea fizica si fiziologica a victimei (chiar si arsurile mici pot fi critice pentru persoanele mai varstnice).
Arsurile se complica adesea ca urmare a conditiilor care rezulta din distrugerea tesuturilor.
Aceste complicatii sunt:
socul, produs de durerea intennsa si de pierderea masei sanguine sau a plasmei;
infectia, deoarece pielea arsa prezinta solutie de continuitate si astfel, tesuturile mai adanci sunt expuse infectiei, iar pe de alta parte zonele arse constituie un mediu prielnic de dezvoltare a microbilor;
probleme respiratorii, la victimele cu arsuri faciale severe sau care au inhalat fum sau vapori fierbinti, lezand caile respiratorii si plamanii;
inflamarea (producerea edemelor), mai ales daca zona arsurii este presata de imbracaminte stransa sau de bijuterii.
Primul ajutor
Scopul primului ajutor este de a preveni si a combate, pe cat posibil, aparatia complicatiilor mentionate.
Actionati astfel:
stingeti focul, folosind extinctorul, aruncand peste victima o patura sau rostogolind-o la pamant.
calmati durerile administrand medicamente antialgice (algocalmin, antinevralgice etc.)
dati victimei (constiente) sa bea apa minerala, ceai, sirop pentru compensarea pierderilor de lichide si saruri.
Primul ajutor in arsurile termice
Primul ajutor in arsurile superficiale consta in:
imersiunea imediata a partii arse in apa rece sau in alcool pentru a usura durerea, pentru a reduce inflamarea si basicarea si pentru a preveni lezarea ulterioara a tesuturilor. Daca imersiunea nu este posibila, aplicati pe zona arsurii imbracaminte curata, umezita in apa rece sau in alcool.
indepartarea imediata a oricarei surse de presiunea zonei arse (inele, bratari, imbracaminte sau incaltaminte), inainte de aparitia inflamarii.
acoperirea arsurii cu un pansament curat, lipsit de scame preferabil steril.
|
Atentie! |
Nu aplicati lotiuni, alifii sau pansamente murdare si in nici un caz nu folositi uleiuri, pamant, balegar, cerneala, albastru de metilen etc. Nu spargeti basicile. Nu respirati si nu tusiti peste arsuri; nu pipaiti zona arsa. Nu indepartati imbracamintea lipita de zona arsa. |
La arsuri mai serioase, solicitati ajutorul medicului si acordati numai primul ajutor, dupa cum urmeaza:
controlati respiratia victimei si, daca este necesar, aplicati respiratia artificiala.
acoperiti usor zona arsa cu un pansament curat, preferabil steril si lipsit de scame.
aplicati tratamentul pentru soc.
asigurati transportarea victimei la spital.
Primul ajutor in arsurile chimice
Arsurile produse de substantele chimice corosive, precum acizii tari sau bazele sunt intotdeauna serioase deoarece aceste substante chimice continua sa arda cat timp raman pe piele.
Pentru a diminua efectele lor corosive, indepartati imediat substantele chimice.
Actionati astfel:
inundati imediat cu apa rece din abundenta zona arsa pentru a spala substantele chimice.
continuati inundarea zonei arse si in timpul indepartarii imbracamintii, pana la spalarea completa a substantelor chimice.
Daca este vorba de substante chimice uscate precum varul, atunci indepartati-l rapid prin periere usoara cu comprese uscate, inainte de inundarea cu apa rece.
dupa indepartarea prin spalare a substantelor chimicecontinuati primul ajutor ca pentru arsura termica.
acoperiti arsura cu un pansament curat si soloicitati ajutorul medicului.
|
Atentie! |
Cand acordati primul ajutor in arsuri chimice, nu utilizati agenti chimici neutralizanti precum otet, sifon sau alcool fara avizul medicului! Procedurile de prim-ajutor in cazul arsurilor prin anumite substante chimice pot diferi de regulile generale si nu fac obiectul acestui manual. Salvatorii (si muncitorii) trebuie sa cunoasca substantele chimice utilizate la locul de munca, sa stie cum sa le manevreze si sa invete cum sa acorde primul ajutor in caz de accidentare. |
Primul ajutor in arsurile electrice
Arsurile produse de curentul electricpot fi mai serioase decat par la prima vedere. Trecand prin corp, curentul electric determina adesea oprirea functionarii inimii sau a respiratiei; persoana electrocutata poate fi aruncata violent, ceea ce duce la fracturi, luxatii etc.
|
Atentie! |
Prima manevra pe care trebuie sa o efectueze salvatorul este scoaterea accidentatului de sub actiunea curentului electric. |
Apoi:
controlati respiratia si aplicati respiratia artificiala, daca este necesar
controlati circulatia sangelui si aplicati resuscitarea cardio-respiratorie, daca pulsul nu este sesizabil si daca sunteti antrenati pentru reanimarea cardio-respiratorie.
daca respiratia si circulatia sunt reluate, atunci:
acordati primul ajutor pentru arsuri, acoperindu-le cu un pansament uscat si curat;
imobilizati fracturile si luxatiile;
obtineti ajutorul medicului.
Arsurile cauzate de radiatii
Desi nu exista un prim-ajutor specific pentru arsurile produse de raze X sau materiale radioactive, puteti sale tratati ca pe arsurile solare:
acoperiti zona
arsa cu un prosop umed, utilizand o solutie de
daca basicile sunt sparte, exista un pericol grav de infectie, iar victima trebuie vazuta de un medic.
ACCIDENTE PRIN EXPUNERE
Expunerea la frig poate produce leziuni locale superficiale sau profunde degeraturi sau poate cauza o racire generalizata a corpului hipotermie.
Factorii de care depinde influenta frigului asupra organismului sunt:
temperatura mediului;
viteza curentilor de aer, a vantului;
umiditatea;
gradul de oboseala;
imobilitatea si ortostatismul prelungit;
consumul de alcool;
incaltaminte sau imbracaminte prea stramta;
varsta si starea fizica a persoanei;
gradul de protectie asigurat de imbracaminte sau de constructie (adapost).
Actiunea vantului asupra temperaturii aerului amplifica
efectul de inghetare asupra pielii umane expuse. Spre exemplu, o
temperatura a aerului static de - 10 C constituie un
pericol scazut dar aceeasi temperatura in conditiile unui
vant de
Viteza vantului Temperatura
(km/h) ( C)
Pericol scazut Pericol considerabil (inghet Pericol foarte mare (inghet in 30
in cateva minute) secunde)
Vatamarile produse prin actiunea frigului nu apar daca respectati urmatoarele masuri de prevedere:
- Mentineti-va cald! Purtati imbracaminte care pastreaza caldura corpului dar fara a da nastere la transpiratie. Cateva straturi de imbracaminte usoara si comoda asigura o protectie mai buna decat un singur strat de haine groase. Acoperiti-va capul pentru a diminua pierderea de caldura. Evitati sa purtati bijuterii, incaltaminte sau haine care va strang.
- Pastrati-va cat mai uscat! Evitati umezirea cauzata de transpiratie, ploaie sau zapada care contribuie la pierderea caldurii corpului.
- Limitati perioada de timp pe care o petreceti in frig.
- Nu plecati singur. Verificati-va unul pe celalalt pentru a descoperi semne de inghet sau de oboseala in exces.
- Evitati oboseala si odihniti-va din cand in cand in zone adapostite si calde.
- Consumati produse alimentare cu aport mare de energie si care se transforma repede in surse de energie pentru organism.
- Evitati tutunul si alcoolul! Nicotina afecteaza vasele de sange. Alcoolul da o falsa impresie de reincalzire. Ambele potenteaza actiunea frigului asupra organismului.
Adapostiti victima, scotand-o din mediul rece si asigurati-i caldura si bauturi calde. Camerele trebuie incalzite foarte incet, astfel incat sa se ajunga la o temperatura interioara de circa 20 24 C numai dupa 3 4 ore.
Slabiti imbracamintea stransa, scoateti incaltamintea stramta, manusile si inelele.
Indepartati hainele umede si inlocuiti-le cu imbracaminte uscata, calda.
Protejati fata, mainile sau picioarele cu materiale calde si uscate sau folosind ca sursa de caldura propriul dvs corp.
Nu aplicati direct pe zona inghetata o sursa de caldura si nici zapada sau apa rece.
Nu fortati victima sa se miste inutil, ceea ce poate cauza trecerea sangelui rece de la extremitati in interiorul corpului, reducand in continuare temperatura corpului.
Nu agravati leziunea prin manevrele dumneavostra, tratati partile vatamate cu grija si blandete, pentru a impiedica o lezare suplimentara a tesuturilor.
Daca este necesar, bandajati zonele inghetate sau basicate asigurandu-va ca bandajele nu sunt stranse foarte tare.
Nu frecati zona inghetata deoarece celulele tesutului inghetat contin cristale de gheata care pot taia si distruge acel tesut.
Cand situatia o permite, folositi bai cu apa calda la o temperatura de 40 C (o apa mai fierbinte va cauza dureri foarte mari).
In cazul in care reincalzirea se face brusc bolnavul poate intra in stare de soc, prezinta frisoane, crampe musculare, somnolenta, pana la pierderea cunostintei si deces dupa cateva ore.
Obtineti asistenta medicala cat mai curand posibil.
hipotermia
Tipuri de accidente prin expunere la frig
Degeraturile
Hipotermia apare ca urmare a expunerii la temperaturi deosebit de scazute si inseamna scaderea accentuata a temperaturii corpului sub valoarea normala. La inceputul perioadei de expunere, organismul va incerca sa conserve caldura transmitand-o de la extremitati catre interiorul corpului, pentru a-si proteja organele vitale. Tremuratul (frisonul) constituie efortul corpului de a genera caldura pentru a o inlocui pe cea care s-a pierdut la suprafata corpului.
Hipotermia poate aparea ca rezultat al:
imersiunii in apa rece sau expunerii in aer rece a unei persoane imbracate cu haine umede. Gravitatea hipotermiei va depinde de temperatura apei si aerului, de durata expunerii si de circumstantele accidentului;
expunerii prelungite la temperaturi scazute ale aerului chiar in incinte inchise dar slab incalzite. Persoanele in varsta, vatamate sau suferinde sunt cele mai expuse riscului. Riscul creste chiar si in cazul persoanelor tinere si sanatoase daca ele sunt obosite sau utilizeaza droguri si alcool.
Atunci cand temperatura se situeaza sub punctul de inghet hipotermia poate fi insotita de degeraturi.
Semnele si simptomele hipotermiei sunt progresive, trecand prin faze de hipotermie usoara, moderata si grava, indicand niveluri descrescatoare ale temperaturii centrale a corpului. Aceste faze nu se delimiteaza clar una de cealalta dar ele pot fi recunoscute prin evolutia semnelor si simptomelor.
|
Semne si simptome |
Hipotermie usoara |
Hip. moderata |
Hip. grava |
|
Temperatura inferioara a corpului |
C 32 C |
C - 27 C |
sub 27 C |
|
Puls |
normal |
slab si rar |
slab, neregulat sau absent |
|
Respiratie |
normala |
slaba si superficiala |
slaba sau absenta |
|
Aspect si comportament |
tremuraturi, vorbire mai putin inteligibila |
mers impiedicat, tremuraturi violen-te, amorteala, furni- caturi si senzatie de greutate in membre |
oprirea tremuratului |
|
Stare de constienta |
constient dar retras in sine |
somnolent, confuz, irational |
incostient |
In faza initiala hipotermia poate fi stopata daca se acorda prompt primul ajutor. In fazele avansate primul ajutor devine mai dificil si chiar periculos, daca nu sunt respectate precautiile de rigoare. O hipotermie grava poate fi fatala.
Hipotermia usoara poate fi recunoscuta dupa urmatoarele semne:
puls normal;
respiratie normala;
aspect si comportament caracterizat prin tremuraturi si vorbire usor incoerenta;
persoana este constienta dar retrasa.
Pe masura ce temperatura corpului scade sub 32 C, starea victimei se deterioreaza progresiv (hipotermie moderata):
pulsul devine mai slab si mai rar;
respiratia devine mai slaba si mai superficiala;
victima isi pierde coordonarea miscarilor, se impiedica, tremura violent, prezinta senzatia de greutate in membre, amorteala si furnicaturi;
se instaleaza o stare de confuzie si somnolenta.
Scaderea in continuare a temperaturii corpului sub 27 C determina o hipotermie grava, caracterizata prin:
puls foarte slab, neregulat, chiar absent;
respiratie slaba, chiar absenta;
incetarea tremuratului, pierderea cunostiintei, coma.
Primul ajutor in hipotermie urmareste:
evitarea pierderii continue a caldurii corpului;
incalzirea corpului si imbunatatirea functiilor respiratorii si circulatorii.
In functie de circumstantele in care este gasita persoana, de timpul scurs de la accident pana la acordarea primului ajutor, de amploarea expunerii, luati urmatoarele masuri:
Manevrati cu blandete victima.
Indepartati victima din apa rece, zapada sau incaperea prost incalzita.
Adapostiti victima de vant, zapada sau ploaie si protejati-o de frig sau umezeala.
Inlocuiti hainele umede cu imbracaminte uscata.
Asigurati caldura pentru a impiedica o racire ulterioara a corpului prin:
asezarea victimei langa o sursa indirecta de caldura;
infasurarea intr-un sac cald de dormit;
folosirea caldurii corpului salvatorului; contactul pielii in zona toracelui, gatului, bratelor si a bazinului constituie modul cel mai eficient de a furniza caldura.
Nu se recomanda aplicarea unei surse directe de caldura, cum ar fi sticle cu apa fierbinte sau bai fierbinti.
- Daca persoana este constienta, oferiti-i bauturi calde si dulci pentru a-i mentine nivelul de zahar in sange sursa de energie.
- Atunci cand pierderea de caldura este rapida, ca in cazul imersiunii in apa sau atunci cand expunerea la frig este prelungita, temperatura corpului va scadea de la valoarea ei normala de 37 C la 32 C sau sub aceasta valoare. Tremuratul poate fi violent indicand o hipotermie moderata. Impiedicati pe toate caile pierderea in continuare a caldurii corpului si transportati victima intr-o incinta medicala pentru a controla reincalzirea corpului si pentru a-i acorda ingrijiri medicale. Victima trebuie manevrata cu grija pentru a evita perturbarea ritmului cardiac.
- In cazul hipotermiei grave tremuratul inceteaza, victima este incostienta, nu prezinta nici un semn de respiratie sau puls. Nu considerati victima ca fiind moarta! Victimele hipotermiei au fost readuse la viata cu succes dupa perioade lungi in care nu prezentau aparent nici un semn de respiratie sau puls.
- Daca nu exista nici un semn de existenta a respiratiei, incepeti respiratia artificiala prin metode directe si ventilati plamanii intr-un ritm adecvat varstei victimei.
- Metodele indirecte trebuie evitate deoarece ele pot afecta ritmul cardiac.
- Verificati cu grija pulsul la carotida timp de pana la 2 minute pentru a detecta ceea ce ar putea fi un puls foarte slab si rar. Orice semn al existentei pulsului, oricat de slab ar fi, indica faptul ca inima inca bate si deci nu incepeti sa faceti masajul cardiac extern.
Reanimarea cardio respiratorie in hipotermie
- Daca pulsul nu poate fi detectat, salvatorul trebuie sp decida daca incepe sau nu si reanimarea cardiaca.
Reanimarea cardio respiratorie odata inceputa trebuie continuata fara intrerupere pana cand victima este incredintata asitentei medicale.
- Atunci cand luati decizia aveti in vedere urmatoarele aspecte:
uneori salvatorii se afla si ei intr-o stare de hipotermie usoara sau sunt supusi si ei riscului de hipotermie;
sunt salvatorii capabili, din punct de vedere fizic, sa realizeze reanimarea cardio respiratorie o lunga perioada de timp pana la acordarea asistentei medicale?
timpul estimat pana la acordarea asistentei medicale calificate este prea lung (mai mult de o ora) si reanimarea cardio respiratorie nu ar putea fi mentinuta in mod rezonabil pe aceasta durata?
- Daca reanimarea cardio respiratorie nu poate fi continuata neintrerupt, ea nu trebuie inceputa. Transportati cat mai repede victima pentru a primi asistenta medicala, procedand cat mai bland cu putinta, in timp ce continuati respiratia artificiala.
- Daca reanimarea cardio respiratorie poate fi mentinuta pana cand victima este predata asistentei medicale, aplicati respiratia artificiala si masaj cardiac extern adecvat varstei victimei.
Degeraturile pot fi superficiale, atunci cand sunt afectate numai pielea si tesuturile situate imediat sub piele sau profunde, atunci cand tesuturile sunt inghetate in profunzime.
Atentie!
Degeraturile sunt progresive.
Daca o degeratura superficiala este depistata imediat s-ar putea ca tesutul sa nu fie afectat, iar o incalzire gradata a partii inghetate a corpului poate impiedica o vatamare mai grava.
Degeraturile superficiale afecteaza de obicei urechile, fata, degetele de la maini si de la picioare. In stadiile incipiente, ele sunt nedureroase si greu de observat de catre persoana afectata. Pe masura ce inghetarea progreseaza, pielea capata un aspect alb galbui,
de ceara si este tare la atingere dar tesutul de dedesubt este moale si elastic; progresiv apare pierderea sensibilitatii zonei afectate.
Daca degeratura este mai grava si afecteaza tesuturile de sub stratul de piele, poate aparea o deteriorare destul de grava a tesuturilor si se formeaza flictene (basici) la suprafata pielii.
Acordati primul ajutor astfel:
Reincalziti gradat zonle degerate prin:
presarea continua si ferma cu o mana calda;
respirare asupra partii degerate;
plasarea zonei degerate in contact cu o zona calda a propriului corp, cum ar fi subsuoara sau abdomenul.
- Frictionati cu cea mai mare grija zonele degerate, utilizand alcool sau o manusa (maneca hainei) pana ce pielea se inroseste si se incalzeste, dar aceste manevre vor fi executate numai cand sensibilitatea cutanata este pastrata.
- Tratati si pansati flictenele (basicile) ca la alte tipuri de plagi si arsuri.
Degeraturile profunde
Degeraturile profunde constituie o vatamare grava, de obicei afectand mainile si picioarele. Partea degerata are aspect albicios, de ceara, este rece si dura la atingere.
Persoana cu degeraturi profunde necesita asistenta medicala imediata.
Daca sunt afectate picioarele, transportati victima cu targa.
Uneori mersul pe jos pe o distanta rezonabila nu cauzeaza prejudicii mari, cu conditia ca picioarele sa nu fie in prealabil dezghetate.
Sunt rezultatul unei expuneri repetate la temperaturi reci o perioada indelungata de timp. Aceasta vatamare prin frig duce la inrosirea, umflarea unor zone ale pielii cu mancarimi, de obicei la degetele de la maini si picioare. Simptomele pot aparea din nou in aceleasi zone pe vreme rece. In acest caz nu exista nici un mijloc de prevenire si de prim ajutor cu exceptia protejarii zonei lezate atunci cand expunerea la frig este inevitabila.
'Picioare inghetate'
Atunci cand picioarele stau intr-un mediu umed si foarte rece o perioada indelungata de timp, la temperaturi putin peste punctul de inghet, se produce o 'inghetare' a picioarelor. Acest aspect apare de exemplu la persoanele care stau o lunga perioada de timp cu picioarele in apa rece si noroi.
Initial picioarele sunt reci, umflate, cu aspect de ceara si chiar insensibile. Dupa incalzire, ele se pot inrosi, umfla, devin fierbinti si pot aparea basici. In fazele avansate se poate produce gangrena.
Picioarele pot fi protejate daca sunt mentinute uscate. O modalitate o constituie pastrarea unor sosete de lana de rezerva, intr-un loc uscat, cum ar fi interiorul jachetei, sosete cu care se vor schimba cele ude.
indepartarea incaltamintei si imbracamintei ude;
incalzirea extremitatilor reci;
prevenirea infectiilor;
Este necesara asistenta medicala.
URGENTE MEDICALE DETERMINATE DE
EXPUNEREA
Generalitati
Se considera ca temperatura medie normala a corpului este de 37 C. O persoana sanatoasa, aclimatizata cu mediul, poate sa-si mentina aceasta temperatura conservandu-si caldura intr-un mediu rece si disipand caldura, intr-un mediu cald. Atunci cand o persoana are o stare de sanatate precara sau este supusa unei calduri excesive, mentinerea echilibrului termic solicita foarte mult organismul. Expunerea prelungita la caldura excesiva poate cauza una sau mai multe din imbolnavirile urmatoare: crampe calorice, colaps caloric, soc caloric si insolatie. In timp ce fiecare din acestea prezinta manifestari diferite asupra organismului, regulile de prevenire in mare parte aceleasi.
Prevenire
Si persoanele sanatoase, care se adapteaza mai usor in connditii de ambianta calda trebuie sa ia anumite masuri de prevedere. Astfel:
expuneti-va in mod gradat la asemenea ambiante.
dozati efortul fizic, pentru a nu suprasolicita mecanismele de termoreglare.
inlocuiti pierderea de lichide determinata de transpiratie. Se
recomanda sa beti apa la temperatura camerei cu un mic
continut de sare: amestecati
evitati expunerea indelungata la un soare puternic si protejati-va capul impotriva razelor solare (palarii de paie sau din panza de in.).
Tipuri de urgente determinate de expunerea la caldura
Crampele calorice
Sunt crampe musculare dureroase care se manifesta de obicei la picioare si la muschii abdominali, insotite de redori musculare si transpiratie abundenta. Nu este o imbolnavire grava si de regula se poate rezolva prin acordarea primului ajutor.
Cele mai evidente semne sunt:
transpiratia abundenta;
crampe musculare localizate la extremitati si abdomen.
Primul ajutor:
scoateti victima din ambianta termica calda si asigurati-I odihna intr-un loc racoros.
dati victimei
constiente sa bea apa usor sarata. Se
recomanda un pahar de 250 ml de solutie salina de 0,5% (1
lingurita sare la
daca spasmele persista, dupa 10 minute poate fi dat un al doilea pahar.
daci spasmele nu au disparut, nu mai oferiti apa. Starea persoanei poate fi mult mai grava si este nevoie de asistenta medicala.
Colapsul caloric
Epuizarea datorata caldurii, denumita colaps caloric apare atunci cand transpiratia excesiva determina o pierdere mare de apa si saruri si atunci cand conditiile climatice impiedica caldurii corpului prin evaporarea transpiratiei.
Munca fizica grea intr-un mediu cald cu umiditate ridicata si purtarea unor haine groase intr-un climat cald constituie cauze obisnuite.
Victima poate prezenta toate sau cateva dintre urmatoarele semne si simptome
S temperatura corpului usor crescuta;
S puls slab si rapid;
S piele palida, rece si lipicioasa;
S respiratie rapida si superficiala;
S vedere incetosata, ameteli si dureri de cap, pana la pierderea cunostintei;
S crampe ale extremitatilor si a abdomenului, senzatie de greata si voma.
Primul ajutor este o combinatie de procedee pentru ingrijirea crampelor si a starii de soc.
Procedati astfel:
culcati persoana intr-un loc racoros, cu picioarele mai sus decat nivelul corpului.
slabiti imbracamintea la gat si talie, scoateti hainele de prisos.
dati victimei constiente sa bea cat poate apa sarata (solutie salina 0,5%).
puneti victima inconstienta in pozitie de recuperare.
supravegheati respiratia.
transportati victima pentru asistenta medicala.
Socul caloric
O expunere prelungita intr-o ambianta termica foarte calda, cu miscare redusa a aerului determina eforturi intense ale mecanismelor de termoreglare a organismului ducand la deteriorarea acestora, la incetarea transpiratiei si la cresterea rapida a temperaturii corpului.
Socul caloric apare ca rezultat al presarii unei activitati cu efort fizic mare la temperaturi foarte ridicate; chiar daca tramspiratia este prezennta, temperatura corpului creste. Daca nu se acorda primul ajutor, socul caloric poate duce la o continua deteriorare a starii organismului pana la moarte. Este necesara asistenta medicala imediata.
O victima in stare de soc caloric, prezinta urmatoarele semne si simptome:
temperatura corpului ridicata, ajungand la 42 C pana la 44 C.
puls rapid si foarte slab.
respiratie zgomotoasa.
piele rosie, fierbinte, uscata sau umeda.
convulsii musculare, stare de greata si voma.
dureri de cap, ameteli, agitatie.
evolutie catre o stare de inconstienta si coma.
Temperatura corpului si aspectul pielii sunt cele doua semne care vor evidentia existenta socului, deosebindu-l de colapsul determinat de caldura.
In cazul colapsului, temperatura corpului este aproape de normal, iar pielea e umeda si rece.
Temperaturile foarte ridicate ale corpului, precum si pielea fierbinte, rosie, uscata sau umeda in cazul socului caloric impun acordarea imediata a asistentei medicale, pentru a impiedica deteriorarea functiilor nervoase superioare si pentru a slava viata victimei.
Primul ajutor
Asigurarea scaderii temperaturii corpului este cea mai urgenta masura in acordarea primului ajutor in caz de soc caloric. Viata victimei depinde de rapiditatea cu care se actioneaza.
Procedati astfel:
duceti persoana intr-un loc racoros si umbrit.
scoateti orice imbracaminte de prisos.
puneti persoana intr-o baie rece sau stergeti-o cu un burete cu apa rece, in special sub brat, gat, cap si zona pelviana.
Ca o alternativa, puteti acoperi victima cu cearceafuri ude, indreptand catre ea un ventilator.
asezati victima in pozitie de siguranta, atunci cand temperatura a scazut.
controlati temperatura corpului dupa ce aceasta a scazut.
supravegheati respiratia.
transportati persoana pentru asistenta medicala, cu o ambulanta racoroasa.
Imbolnaviri acute cauzate de caldura- semne si simptome
|
Semne |
Crampe calorice |
Colaps caloric |
Soc caloric |
|
Temperatura corpului |
normala |
usor crescuta |
ridicata, peste 40 C |
|
Puls |
slab si regulat |
slab si rapid |
rapid si foarte slab |
|
Respiratie |
normala |
rapida si superficiala |
zgomotoasa |
|
Stare de constienta |
constient |
dureri de cap, vedere incetosata, ameteala si pierderea cunostintei |
dureri de cap, ameteli, agitatie, inconstienta si coma |
|
Aspect al pielii |
transpiratie in exces |
palida, rece si lipicioasa |
rosie, fierbinte si uscata sau umeda |
|
Reactie musculara |
contracturi la extremitati si abdomen |
contracturi la extremitati si abdomen |
convulsii |
Insolatia
Este determinata de actiunea directa, brutala si prelingita a razelor solare asupra capului si cefei. Ele supraincalzesc oasele craniului si acestea mai departe, meningele si chiar substanta cerebrala.
In forma usoara, insolatia se manifesta prin: dureri de cap, ameteli, dureri in regiunea inimii aparute brusc, nevoia de a urina, piele fierbinte si rosie, ceafa rigida, senzatie de infundare a urechilor, puls rar, moleseala.
Formele mai severe se manifesta prin: durere de cap foarte puternica, accelerarea respiratiei si a pulsului, maxilare inclestate, ceafa rigida, lesin.
Primul ajutor consta in:
scoaterea bolnavului de sub influenta razelor solare si asezarea lui in umbra, in pozitie culcat sau semisezand cu capul ceva mai sus, cu cravata scoasa, descheiat la gat, dezbracat de haine stranse, cordoane, centuri etc.
in forma cu puls rapid si respiratie accelerata capul treabuie asezat la nivelul corpului.
aplicatii reci pe cap (pungi cu gheata, comprese reci).
administrarea de bauturi dulci ca ceai sau cafea, sucuri de fructe.
Daca bolnavul si-a revenit, nu va fi lasat sa se expuna din nou la soare.
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
