Aspecte generale privind deontologia functionarului public

ASPECTE GENERALE PRIVIND DEONTOLOGIA FUNCTIONARULUI PUBLIC

Termenul deontologie provine din cuvintele grecesti deon, deontos, care inseamna ceea ce se cuvine si logos, care inseamna stiinta.

Deontologia poate fi definita ca reprezentand ansamblul mormelor care contureaza un anumit tip de comportament profesional sau privat.

Se poate vorbi de o deontologie profesionala a salariatului si plecand de la normele comune consacrate de aceasta, un specific al deontologiei functionarului public.

Recunoasterea unei deontologii a salariatului se explica din modul in care este conceputa interventia raspunderii disciplinare a salariatului.

Este vorba de incalcarea disciplinei muncii, conceputa a fi ordinea necesara in cadrul raportului social de munca si in cadrul unui colectiv determinat, rezulta din respectarea de catre cei care compun colectivul a unor norme sau reguli de conduita care asigura desfasurarea in conditii de eficienta a procesului muncii.

In literatura de specialitate se apreciaza ca deontologia trebuie sa se regaseasca in toate formele de exprimare ale existentei individului. Omul, in actiunile sale, se exprima pe sine, isi exprima propria individualitate, propriile aspiratii, raportandu-se in acelasi timp si la nevoile celorlalti, pe care are datoria sa nu le afecteze.

In activitatea sa, functionarul duce la indeplinire prevederile legii, care nu sunt intotdeauna just intelese de cei care cad sub incidenta lor.

Cei care se adreseaza unei autoritati publice au de regula un anumit interes care trebuie reglat in limitele legii. Exigentele statului de drept impun domnia legii, trecerea de la dreptul statului la statutul dreptului sau la substituirea domniei oamenilor, ceea ce presupune suveranitatea legii dincolo de interesele individuale.

Deontologia, in sens general, reprezinta ansamblul regulilor dupa care se ghideaza o organizatie, institutie, profesie sau parte a acesteia, prin intermediul organizatiilor profesionale, care devin instanta de elaborare, aplicare si supraveghere a aplicarii acestor reguli.

Deontologia functionarului public poate fi definita ca reprezentand totalitatea normelor care guverneaza comportamentul profesional si privat al functionarului public, in virtutea statutului sa de detinator al autoritatii publice.

Aceste norme sunt structurate in functie de relatiile sociale care sunt avute in vedere, astfel :

Relatii din interiorul serviciului public (cu sefii ierarhici, cu ceilalti functionari publici, cu intregul personal si cu subalternii) ;

Relatii cu ceilalti subiecti de drept, in afara institutiei publice, beneficiari ai actiunii functionarului public ;

Relatii cu personalul unor institutii publice si alte persoane juridice cu care colaboreaza institutia unde este incadrat functionarul public ;

Relatii cu celelalte institutii ale statului din sfera celor trei clasice puteri ;

Relatii cu societatea civila, in ansamblul sau

Verginia Vedinaz face o clasificare a izvoarelor deontologiei functionarului public, astfel:

1) principalul izvor de drept este Constitutia, legea suprema in stat, in care se regasesc multe principii care fundamenteaza comportamentul profesional al functionarului public (principiul legalitatii, al supunerii tuturor in fata legii, completat cu cel potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege, conform art.16, alin.1,2 din legea fundamentala a tarii, adica Constitutia Romaniei.

2) al doilea izvor este legea, ca act juridic al Parlamentului.

3) al treilea izvor de drept este format din diverse categorii de acte normative (hotarari de Guvern, ordonante de Guvern, alte acte administrative cu caracter normativ, inclusiv regulamente de ordine interioara in care se inscriu norme speciale privind o institutie determinata.

4) cutuma, care este un izvor nescris, dar in legislatia engleza are un rol esential.