Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » administratie
Clasificarea functiilor publice si categoriilor de functionari publici

Clasificarea functiilor publice si categoriilor de functionari publici


Clasificarea functiilor publice si categoriilor de functionari publici

Intrucat intre functia publicǎ si titular existǎ o legǎturǎ indisolubilǎ, clasificarea functiei reprezintǎ si o clasificare, implicitǎ, a functionarilor. Gruparea acestora are la bazǎ mai multe criterii unitare, dintre care cele mai multe se regǎsesc chiar in Statut.

  1. Dupǎ nivelul atributiilor, functiile publice se impart in trei categorii (art.9/1, Statut):

a)     functii publice corespunzǎtoare categoriilor inaltilor functionari publici;



b)     functii publice corespunzǎtoare categoriei functionarilor publici de conducere;

c)     functii publice corespunzǎtoare categoriei functionarilor publici de executie.

Legea nu stabileste continutul fiecǎrei functii ci stabileste doar in mod limitativ cǎ functionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtǎ duratǎ absolvite cu diplomǎ) si a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomǎ) pot ocupa numai functii de executie.

La nivel central categoria inaltilor functionari publici cuprinde secretarul general al Guvernului si adjunctul sǎu, secretarul general si adjunctul sǎu din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si inspector guvernamental (art.11, lit.a,b,d,f).

La nivel teritorial avem prefectul si subprefectul.

Functionarii publici de conducere cuprind urmǎtoarele persoane (art.12/1):

- secretarul unitǎtii administrativ-teritoriale;

- director general si adjunct, director si director adjunct din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si functiile asimilate lor;

- director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale organelor administratiei publice centrale, in cadrul institutiei prefectului si in cadrul aparatului propriu al administratiei publice locale si judetene;

- sef serviciu si functii asimilate;

- sef birou si functie asimilatǎ.

Functiile publice generale de executie cuprind urmǎtoarele clase (art.13):

clasa a I-a include consilierii,inclusiv juridici, auditorii, expertii, inspectorii si functii asimilate;

clasa a II-a cuprinde referentii de specialitate si functii asimilate

clasa a III-a include referentii si functii asimilate.

La randul lor, functiile publice de executie sunt structurate pe grade profesionale, dupǎ cum urmeazǎ (art.14):

a)     superior, ca nivel maxim;

b)     principal;

c)     asistent;

d)     debutant.

  1. Dupǎ cerintele privind nivelul studiilor absolvite (art.8):

a) clasa I-a cuprinde functiile ce necesitǎ studii universitare de licentǎ sau superioare de lungǎ duratǎ absolvite cu diplomǎ de licentǎ sau echivalentǎ;

b) clasa a II-a vizeazǎ functii ce reclamǎ studii superioare de scurtǎ duratǎ absolvite cu diplomǎ sau echivalentǎ;

c) clasa a III-a vizeazǎ functii publice care necesitǎ studii (medii) liceale absolvite cu diplomǎ de bacalaureat.

C. Dupǎ sfera atributiilor incredintate distingem:

a) functii publice generale reprezentand ansamblul atributiilor si responsabilitǎtilor cu caracter general comune tuturor autoritǎtilor si institutiilor in vederea realizǎrii competentelor generale;

b) functii publice specifice reprezentand ansamblul atributiilor si responsabilitǎtilor cu caracter specific unor autoritǎti si functii publice, in vederea realizǎrii competentelor specifice.

D. Dupǎ vechimea si durata functiei distingem intre functionarii publici debutanti si functionarii definitivi (art.10).

Debutantii sunt persoanele numite in functii de executie, care au promovat concursul pentru ocuparea unei functii publice de grad profesional debutant si nu indeplinesc conditiile legale pentru ocuparea unei functii publice definitive.

Perioada de stagiu pe care trebuie sǎ o parcurgǎ un functionar debutant diferǎ dupǎ clasa in care se aflǎ, astfel pentru clasa I-a este de 12 luni, pentru clasa a II-a este de 8 luni, iar pentru clasa a III-a este de 6 luni.

Definitivii sunt debutantii titulari pe functie, persoanele titularizate prin concurs avand vechimea minimǎ in specialitate corespunzǎtoare functiei publice de 12,8 si 6 luni corespunzǎtor nivelului studiilor absolvite si care intrǎ in Corpul functionarilor publici.

Functionarii publici definitivi sunt numiti in functie pe duratǎ nedeterminatǎ, dar prin exceptie functiile publice pot fi ocupate pe o perioadǎ determinatǎ, in conditiile expres prevǎzute de lege, cum ar fi, de exemplu, in cazul functiilor temporar vacante.

E. Dupǎ modul de investire Stautul face distinctie intre functionarii publici si personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autoritǎtilor si institutiilor publice care un exercitǎ prerogative de putere publicǎ (art.6 lit.a).

Distinctia are urmǎtoarele consecinte:

functionarii publici sunt numiti, iar personalul incheie contract de muncǎ;

functionarii exercitǎ o functie publicǎ in vreme ce acest personal efectueazǎ activitǎti de secretariat-administrative, protocol, gospodǎrire, intretinere-reparatii si de deservire, neavand aceastǎ calitate;

functionarii publici sunt supusi regimului juridic de drept public, cel administrativ, prevǎzut de Statut, in vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat, Codului si legislatiei muncii;

jurisdictia litigiilor privitoare la functia publicǎ revine instantelor de contencios administrativ, iar cea a litigiilor de muncǎ instantelor de drept comun.

Tot in cadrul modului de investire Statutul face distinctie intre functionari publici numiti si persoane numite sau alese in functii de demnitate publicǎ, ultimele categorii neintrand sub incidenta sa.

Distinctia dintre cele douǎ categorii constǎ in mai multe trǎsǎturi.

In primul rand, functionarii numiti desfǎsoarǎ o activitate nelimitatǎ in timp, in vreme ce personalul ales isi exercitǎ functia, de regulǎ, panǎ la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea.

In al doilea rand, revocarea din functie se face in mod distinct, respectiv in cazul functionarului de cǎtre cel care a efectuat numirea, iar in cazul celor alesi la expirarea mandatului, ori in alte cazuri expres prevǎzute de lege (deces, demisie).

In al treilea rand, functionarii numiti sunt investiti prin actul unilateral al numirii, in timp ce personalul ales este investit prin operatiunea alegerii supusǎ validǎrii (primarul, consilierul etc.).

F. Dupǎ competenta teritorialǎ exercitatǎ distingem functionari centrali sau guvernamentali, respectiv de stat (ministeriali sau departamentali) si functionari teritoriali sau locali (ai prefecturii, aparatul consiliului judetean, primǎriilor, serviciilor publice deconcentrate-art.71).

G. Dupǎ gradul de strictete a disciplinei si modul de subordonare distingem, in functie de calitatea persoanei, functionari civili si functionari militari, cu regimuri juridice distincte, ultimii fiind supusi exclusiv incidentei regulamentelor militare si unei jurisdictii proprii, inclusiv sub aspectul rǎspunderii juridice.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.