Dezvoltarea si perfectionarea cadrului institutional al comertului si mediului

Dezvoltarea si perfectionarea cadrului institutional al comertului si mediului

In ultimul deceniu s-au inregistrat progrese considerabile in integrarea sistemul Politicilor Agricole Comune (PAC), a obiectivelor politicii de mediu. Instrumentele relevante ale politicii de piata ale PAC, cuprind obligatia de a indeplini anumite conditii de mediu, pentru a putea beneficia de ajutoarele financiare, subventii pentru scoaterea din circuitul agricol si pentru factorul energetic al recoltei. PAC, cuprinde programe agroecologice (prin care agricultorii sunt recompensati pentru un management de mediu superior), ajutoare pentru investitii de mediu, plati directe catre agricultorii din zona Natura 2000 , precum si cicluri de formare in cunostinte despre mediu. Politicile Agricole Comune, cuprind un set promitator de masuri de redresare a agriculturii ecologice, dar rezultatul final depinde de importanta acordata in buget si de aplicarea lor la nivel national.

Agricultura are un impact considerabil asupra resurselor de sol si apa. Agricultura este, de exemplu, responsabila pentru circa 50% din consumul de apa din Europa meridionala si contribuie cu circa 50% din poluarea totala cu azot a cursurilor de apa. Tot agricultura este responsabila pentru circa 10% din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera si pentru 94% din emisiile de amoniu.

Pe de alta parte, agricultura poate si ea reprezenta o sursa de energie regenerabila, de exemplu pentru producerea de biogaz si de biodiesel. In afara de aceasta, agricultura este foarte importanta pentru mentinerea biodiversitatii si peisajelor naturale din Europa. Cu toate ca agricultura intensiva afecteaza in mod negativ biodiversitatea, practicile de agricultura extensiva ajuta, in ultima instanta, la mentinerea biodiversitatii in Europa. O parte importanta din habitatele terenurilor conservate din zonele protejate, prin programul Natura 2000, in special in zonele mediteraneene sau muntoase, depind de practicarea agriculturii extensive. Pentru a mentine sistemele de agricultura extensiva in aceste zone, adeseori se recurge la sprijinul politicilor orientate.

Agricultura este domeniul care a fost supus de-a lungul timpului unor numeroase interventii din partea puterii publice, denumite politici agricole, in vederea asigurarii securitatii alimentare a populatiei la nivelul fiecarei tari si adaptarii acestui sector la exigentele pietei concurentiale interne si externe.

Politicile agroalimentare vizeaza ansamblul sectorului agroalimentar si au ca scop satisfacerea nevoilor nutritionale ale populatiei, prin interventii si orientari spre piata a diferitelor activitati si fluxuri care au loc de-a lungul filierelor agroalimentare sau anumitor componente ale acestora. Obiectivul central al politicilor agroalimentare este rezolvarea intr-o maniera cat mai echilibrata a problemei alimentare. Politicile agroalimentare au ca scop final atingerea stadiului in care intreaga populatie isi poate satisface nevoile nutritionale. Acest obiectiv este teoretic si nu s-a atins nici in tarile cele mai bogate. Si in aceste tari exista populație saraca, deși mai restransa numeric, pentru care se aplica anumite programe sociale. In tarile in curs de dezvoltare politicile agroalimentare au obiective mai restranse ai beneficiaza de o finantare saraca.

Nu putem sustine ca se aplica politici agroalimentare complexe si coerente pe toate verigile sistemului agroalimentar, undeva, in lumea de azi. Abordarea este secventiala si selectiva, iar tendinta ramane cea care rezulta ca urmare a anumitor seturi de politici care produc efecte asupra pietei si in masura tot mai mare produc efecte fortele pietei, in conditiile liberalizarii schimburilor agricole.

Politicile agroalimentare sunt strans legate de politicile macroeconomice care determina capacitatea de cumparare a consumatorilor, de potentialul agricol al unei tari, de nivelul atins in asigurarea securitatii alimentare, de gradul de stabilizare a veniturilor etc.

Politicile agroalimentare promoveaza formarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel national si in masura crescanda la nivel regional. Particularitatile cererii de consum alimentar, ale productiei agroalimentare din fiecare tara, ale comercializarii produselor, ale surselor de finantare si ale unor factori locali determina abordari specifice ale politicilor agroalimentare si modalitaati diferite de integrare regionala.

Raportul de evaluare IRENA "Integration of environment into EU agriculture policy" ("Integrarea preocuparilor de mediu in politicile agricole ale UE") analizeaza punerea in aplicare a programelor agroecologice din doua perspective: orientarea geografica a acestor instrumente de politica spre zone de preocupare ridicata privind biodiversitatea (zone Natura 2000), precum si exemple pozitive de aplicare ale lor.

Analiza statistica arata cat de bine coincid programele agroecologice si agricultura ecologica cu regiunile in care ponderea habitatelor agricole in Natura 2000 este foarte ridicata. Daca suprapunerea statistica este considerabila, atunci se poate presupune o buna orientare a politicilor de mediu.Acolo unde analiza statistica arata ca exista o suprapunere geografica redusa intre principalii indicatori, aceasta implica necesitatea unei mai bune adecvari a politicii analizate (programe agroecologice si agricultura ecologica) in regiuni de preocupare ridicata privind biodiversitatea din UE-15. Acestei probleme trebuie sa i se acorde atentie sporita in viitor, pentru a se asigura ca habitatele agricole din reteaua Natura 2000 sunt in mod corespunzator.

Eficienta programelor agroecologice ( si a altor masuri de politica) depinde nu numai de orientarea geografica adecvata, ci si de elaborarea eficienta a programului si aplicarea acestuia. Studiile de caz examinate arata ca efectele programelor agroecologice actuale legate de biodiversitate sunt foarte inegale. In consecinta este foarte important sa fie sprijinit schimbul de experienta de buna practica in acest domeniu intre statele membre ale UE.

Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene, ofera o sansa importanta pentru ameliorarea managementului de mediuin sectorul agricol, intrucat veniturile din agricultura depind intr-o masura apreciabila de sprijinul acordat de PAC. Totusi , aceasta sansa devine realitate numai atunci cand masurile corespunzatoare de politica sunt bine dirijate geografic, dotate cu resurse suficiente si puse eficient in aplicare. Orice abordare in scopul utilizarii politicii agricole pentru protectia mediului trebuie bazata pe o monitorizare de mediu cuprinzatoare si pe o evaluare eficienta a politicilor. Doar in acest fel se pot lua decizii strategice care sa asigure obtinerea unor beneficii ecologice maxime din resursele publice.

Obiectivele strategice privind dezvoltarea schimburilor comerciale externe pe termen mediu si lung ale politicii din Romania sunt: cresterea exporturilor in ritmuri superioare importului si realizarea de solduri excedentare ale balantei comerciale, este un obiectiv primordial al politicii economice. Cresterea intr-un ritm sustinut a exportului se va face in concordanta cu potentialul si evolutia productiei industriale si agricole aflate in tranzitie, care sa conduca la reducerea deficitului balantei comerciale si sporirea contributiei comertului exterior la cresterea si consolidarea rezervelor valutare ale tarii, ca principala sursa de finantare externa.

Alte obiective ale politicii comerciale romanesti in perioada urmatoare sunt:

cresterea exportului in ritm superior cresterii produsului intern brut;

participarea tot mai actica a Romaniei la activitatea Organizatiei Mondiale de Comert, in vederea liberalizarii complete a comertului international;

participarea activa la cooperarea regionala si subregionala in Europa, incheierea de acorduri bilaterale de liber schimb si intensificarea actiunilor in cadrul cooperarii economice a Marii Negre;

cresterea si imbunatatirea serviciilor comerciale legate de facilitarea tranzactiilor si mescarea fizica a marfurilor;

alinierea mecanismelor si instrumentelor de politica comerciala, la standarde le si reglementarile europene si cele convenite in cadrul multilateral;

schimbarea graduala a conceptului de protectie printr-o abordare mai flexibila, axata pe conceptul de calitate a productiei si promovarea exportului;

promovarea exportului si a cooperarii economice internationale in cadrul unor strategii nationale si sectoriale;

liberalizarea in continuare a exportului si optimizarea importurilor;

asigurarea conditiilor de oferta prognozate, in special in domeniul agriculturii si al produselor cu grad superior de prelucrare, in industria constructiilor de masini, electrotehnica si electronica.

Se va avea in vedere stimularea producatorilor nationali si a exportului , stimularea si orientarea sectoriala a productiei pentru export, dar cu respectarea principiului liberei concurente, transparentei si a egalitatii sanselorsub raport legislativ:

se vor diminua interventiile directe ale statului in actul de comert, cu intarirea rolului de coordonator si regulator al politicii economice, prin instrumente specifice economiei de piata;

se va imbunatati activitatea de supraveghere a schimburilor pentru evitarea dumpingului;

se vor lua masuri pentru relansarea activitatii de exporturi complexe;

se va pune accentul pe "politica de produs" implementandu-se sistemul informational adecvat, in colaborare cu Camera Romana de Comert Exterior, Ministerul Economiei si Dezvoltarii Durabile si producatorii autohtoni cu pondere la export;

se vor fundamenta "politici comerciale de produs" in domeniile in care Romania dispune de potential, prin: promovarea la export a produselor cu grad ridicat de prelucrare, analizarea gradului de utilizare a capacitatilor de productie specializate pentru export si dezvoltarea acestora.

Activitatea de promovare a exportului prin:

desfasurarea unor actiuni promotionale de amploare, la nivel guvernamental (participarea la targuri si expozitii sub pavilion national);

cresterea ponderii targurilor tehnice si specializate;

completarea actiunilor promotionale pe perioada targurilor prin organizarea in paralel a unor misiuni economice;

diversificarea si cresterea numar ului de materiale de promovare a potentialului economic;

informarea agentilor economici asupra oportunitatilor de afaceri.

O problema majora cu care se confrunta Romania, ca si celelalte state est-europene, se refera la reconsolidarea statului in economie, care trebuie sa aiba un aport deosebit la crearea pietei, prin interventii cu mijloace specifice economiei de piata. El trebiue sa manifeste transparenta si neutralitate fata de toti subiectii economici si sa ofere tuturor sanse egale de a concura intr-un cadru legal prestabilit. Rolul statului nu este cel de a incuraja monopolul, ci de a face regulile jocului si a opri concurenta neloiala. Astfel statul trebuie sa monitorizeze politica comerciala prin:

respecatrea prevederilor referitoare la functionarea sistemului comercial multilateral permitand o transparenta, intelegere si aplicare a politicii comerciale;

organizarea unui sistem national de urmarire si informare statistica in vederea asigurarii transparentei si raportarii catre organismele abilitate;

evaluarea si corelarea incidentei politicii si practicilor comerciale ale Romaniei cu prevederile sistemului comercial multilateral, in ansamblu, utilizand mecanismul de examinare a politicilor comerciale din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului;

dezvoltarea zonelor libere;

perfectionarea retelei de reprezentare economica externa;

promovarea modului de organizare, functionare si a cadrului juridic referitor la activitatea "zonelor libere" si posibilitatilor de acces ale investitorilor straini pe piata romaneasca.

Realizarea schimburilor comerciale si a cooperarii economice bilaterale in concordanta cu dezideratele nationale, armonizarea intereselor statului cu cele ale agentilor economici intr-o distributie geografica larga si in conditii de eficienta se poate infaptui numai de catre un aparat de specialitate la nivelul administratiei centrale organizat si abilitat sa urmareasca efectuarea actelor de comert, protejarea concurentei loiale si a intereselr nationale. astfel, statulva trebui sa elaboreze obiective strategice fundamentale urmarind dezvoltarea comertului - stimularea cresterii mai accelerate a exportului fata de import, sa raspunda de politica comerciala si relatiile economice internationale, sa coordoneze politica macroeconomica in colaborare cu Banca Nationala.

Strategiile sectoriale de restructurare si programele specifice iau in considerare complexitatea procesului de reforme economice in perioada de tranzitie la economia de piata. Printre atributiile Ministerului Economiei si Dezvoltarii Rurale, ar trebui sa se afle si urmatoarele coordonate :

elaborarea , coordonarea si perfectionarea politicii comerciale ale statului in viziunea realizarii unei singure piete, a programelor specifice etapelor de parcurs, vizand atingerea in perspectiva a unor nivele de dezvoltare apropiate de de majoritatea tarilor europene in ceea ce priveste comertul exterior pe locuitor, realizarea unei compatibilitati in structura si standardele in productie, servicii si in calitatea vietii;

elaborarea politicii economice externe si reglementarea actului de comert, tinand cont de evolutiile pe plan regional,european si mondial;

promovarea intereselor economice si comerciale ale Romaniei in relatiile cu alte state, precum si cu organismele economice cu vocatie universala, cu caracter regional si cu gruparile economice internationale;

elaborarea de propuneri privind mecanismele si instrumentele de stimulare a activitatii de export, de protejare a economiei nationale si asigurarea structurii unei economii de piata deschise;

initierea actelor normative privind comertul exterior;

intarirea competitivitatii produselor si serviciilor romanesti;

imbunatatirea unor factori de care depinde functionarea satisfacatoare a pietei: infrastructura fizica, mediul, educatia si pregatirea de specialisti;

intarirea competitivitatii produselor si serviciilor romanesti, accelerarea schimburilor comerciale si apropierea de nivelurile unor tari comparabile din punct de vedere al resurselor si potentialului.

Este necesara cresterea rolului Centrului Roman de Comert Exterior, ca institutie guvernamentala publica, specializata in promovarea comertului exterior al Romaniei. Prioritatile de organizare si dezvoltare al Centrului Roman de Comert Exterior, sunt:

Consolidarea pozitiei de institutie guvernamentala, centrala, specializata in promovarea comertului exterior romanesc si ridicarea nivelului acestuia pentru cresterea prestigiului sau intre institutiile administrative de stat precum si in mediul de afaceri din Romania;

Centrul Roman de Comert Exterior, trebuie sa fie punctul central de colectare, prelucrare si diseminare al informatiilor comercial prin sistemul informational al comertului precum si o informare in timp real, a factorilor de decizie si evaluare a feed-back-ului;

Participarea si implicarea impreuna cu structurile guvernamentale abilitate, la elaborarea strategiei de dezvoltare generala a Romaniei, a comertului exterior si a politicii sale comerciale propunand noi reglementari de comert exterior care sa vina in sprijinul firmelor romanesti atat pentru dezvoltarea acestora, cat si pentru eliminarea dificultatilor intampinate de acestea in derularea operatiunilor de comert exterior;

Coordonarea in plan teritorial si national a actiunilor practice de promovare printr-o stransa colaborare cu organismele guvernamentale si neguvernamentale,cu asociatii, patronate, etc., care participa , intr-o forma sau alta la realizarea actului de comert, asigurand astfel o activitate de promovare coerenta, concreta si ofensiva a produselor si serviciilor romanesti pe pietele externe;

Gestionarea fondurilor de gestionare de la bugetul de stat alocate promovarii exporturilor, dupa modelul altor institutii similare din lume, pentru:

- Organizarea unor actiuni promtionale de amploare la nivel guvernamental;

- Organizarea participarii , cu pavilion romanesc , la targuri si expozitii in strainatate;

- Diversificarea si cresterea calitativa si cantitativa a materialelor promotionale de prezentare a potentialului economic al Romaniei;

- Derularea de programe de promovare pe pietele tinta pentru produsele romanesti.

C.R.C.E., trebuie atat prin dimensiunea cat si prin rolul si raspunderea pe care le are, sa fie compatibil , conectat si corelat cu institutiile similare din tarile cu traditie in materie;

Dezvoltarea activitatii de acordare de asistenta si consultanta de specialitate operatorilor economici ( licente, aprobari, avizari, servicii directe, etc.)

Dezvoltarea activitatii de pregatire profesionala in domeniul comertului exterior, atat pentru firmele romanesti, in special pentru IMM-uri, cat si pentru personalul din cadrul C.R.C.E.;

Dezvoltarea activitatii de cercetare stiintifica aplicativa, pentru cresterea aportului cercetarii stiintifice la relansarea comertului exterior.

Cap.1 Agricultura ecologica, dezvoltare si evolutie

Agricultura ecologica, este o metoda de productie care conserva structura si fertilitatea solului, promoveaza un standard ridicat de protectie a animalelor si evita folosirea pesticidelor sintetice, erbicidelor, ingrasamintelor chimice, stimulatorilor de cresterea cum sunt hormonii si antibioticele, sau a organismelor modificate genetic. Fermierii folosesc tehnici care contribuie la sustinerea ecosistemelor si reduc poluarea. In prelucrarea ecologica a alimentelor se pot utiliza numai un numar limitat de aditivi si ingrediente ce ajuta prelucrarea.

Regulile Uniunii Europene garanteaza autenticitatea produselor agricole ecologice indiferent de locul unde sunt produse si asigura etichetarea precisa a produselor. Prin lege, utilizarea cuvantului "ecologic", si a echivalente sale in orice limba, pe produse alimentare este rezervata exclusiv produselor agricole ecologice. Aceasta da consumatorilor garantii in legatura cu calitatea produselor ecologice pe care le cumpara si increderea in faptul ca se asigura constant aceeasi calitate.

Produsul alimentar natural, provine din agricultura conventionala, dar, la obtinerea lui, nu se utilizeaza aditivi alimentari de sinteza.

Produsul ecologic alimentar este, in primul rand, obtinut din materie prima (ingrediente) provenite din agricultura ecologica. Acest tip de agricultura trebuie sa respecte urmatoarele principii si reguli:

eliminarea oricarei tehnologii poluante intr-o zona nepoluata;

utilizarea de soiuri si specii cu rezistenta sporita la conditiile de mediu;

ameliorarea si mentinerea fertilitatii naturale a solului;

utilizarea de fertilizatori si amelioratori ai solului, materii prime pentru prepararea furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor in conformitate cu lista produselor permise in sgricultura ecologica;

absenta organismelor modificate genetic (GMO) si a iradierii plantelor;

absenta aditivilor chimici de sinteza: conservanti, coloranti, arome, emulgatori, acidifianti, intaritori de gust, agenti de ingrosare, etc.

Reglementarile Europene, pentru uniformizarea procedeelor/criteriilor de productie ecologica, cuprind legislatia cadru cu privire la productia ecologica, cum este Regulamentul nr. 2092/91, privind metoda de productie agricola ecologica si indicarea acesteia pe produsele agricole si alimentare. Regulamentul se aplica:

produselor agricole recoltate, netransformate;

produselor agricole vegetele si animale destinate alimentatiei umane prelucrate;

animalelor si produselor de origine animala netransformate;

produselor destinate consumului uman compuse in principal dintr-unul sau mai multe ingrediente de origine vegetala;

produselor destinate consumului uman ce contin ingrediente de origine animala;

alimentelor compuse pentru animale si materii prime pentru alimentele destinate consumului animal (indeplinind cerintele Regulamentului 223/2003)

Agricultura ecologica[3] (numita organica sau biologica in alte limbi) a aparut in Europa ca expresie a neancrederii populatiei in masurile de siguranta alimentara si ca urmare a aparitiei de imbolnaviri prin consum de produse purtatoare de noxe (dioxina, trichinele, salmonele, virus gripal, etc.). Intrucat mai multe episoade de imbolnavire au fost generate de tehnologiile de tip intensiv, industriale, bazate pe fortarea productiei prin suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de biostimulatori (antibiotice, hormoni etc.) in alimentatia animalelor, s-a conturat o cerinta noua, destul de puternica, care s-a transformat intr-o adevarata miscare de nivel european pentru obtinerea de produse agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fara substante indezirabile. La baza productiei ecologice sta ideea ca principala cauza a degradarii calitatii biologice a produselor consta in interventia necorespunzatoare a omului la diferite niveluri structurale ale biosferei, iar cele mai grave efecte asupra omului rezulta din cumulul de greseli privind solul, plantele si animalele. Agricultura ecologica pune un accent deosebit pe calitatea naturala a produselor, aspectele cantitative si productivitatea fiind pe un plan periferic. Dupa conturarea noilor principii, nu au intarziat sa apara firme specializate, care ofera astfel de produse etichetate in mod distinct si comercializate cu preturi crescute.

Pentru prevenirea si combaterea necinstei, eliminarea fraudelor prin substituirea produselor ecologice cu cele conventionale (mai ieftine), in scopul asigurarii protectiei consumatorilor, au aparut reglementari specifice in numeroase tari, iar apoi s-a trecut la elaborarea si aplicarea de standarde internationale, care urmaresc respectarea unor reguli stricte in producerea, prelucrarea, transportul si comercializarea acestor produse. In elaborarea de reglementari specifice un rol important revine Federatiei Nationale pentru Agricultura Ecologica, care face parte din Federatia Internationala pentru Agricultura Organica (International Federation for Organic Agriculture Movement IFOAM). Aceasta Federatie - IFOAM, a elaborat un standard pentru productia biologica, care a fost tradus in 19 limbi si difuzat in toata lumea. IFOAM dispune de o revista (Ecology & Farming) si de grupe de lucru specializate, fiind reprezentata (cu rol consultativ) la O.N.U. si F.A.O..

In tara noastra, baza legala pentru organizarea productiei si desfacerii de produse ecologice a fost pusa prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2000, aprobata prin Legea nr. 38/2001 si prin Hotararea de Guvern 917/2001, care stabileste Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000.

Principiile de baza ale productiei agroalimentare ecologice sunt:

eliminarea tehnologiilor poluante si a organismelor modificate genetic si/sau a produselor derivate din astfel de organisme, cu exceptia unor medicamente de uz veterinar;

realizarea structurilor de productie si a asolamentelor in cadrul carora rolul principal revine speciilor, soiurilor si raselor cu inalta rezistenta si adaptabilitate;

ameliorarea fertilitatii naturale a solului (prin folosirea de asolamente adecvate si ingrasaminte organice naturale);

integrarea cresterii animalelor in sistemul de productie ecologica a plantelor

utilizarea economica a resurselor energetice conventionale si inlocuirea acestora in cat mai mare masura prin utilizarea rationala a energiei neconventionale (energia solara, biogazul etc.) si a produselor secundare refolosibile;

aplicarea de tehnologii pentru cresterea animalelor, care sa satisfaca cerintele fiziologice si de comportament (etologice) ale speciilor si raselor.

Trecerea de la productia agricola conventionala la cea ecologica se realizeaza intr-o anumita perioada de timp (de ordinul anilor), in concordanta cu standardele ecologice internationale si cu prevederile H.G. 917/2001.

Pentru punerea in aplicare a dispozitiilor O.U.G., s-a infiintat Autoritatea Nationala a Produselor Ecologice (A.N.P.E.) in cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, care asigura respectarea prevederilor legale specifice si controlul privind metodele de productie ecologica, de certificare si de comercializare a produselor agroalimentare, in concordanta cu reglementarile organismelor internationale in domeniu la care Romania este parte.

Orice producator de produse agroalimentare ecologice trebuie sa-si inregistreze activitatea la ANPE si sa se supuna controlului unui organism de inspectie si certificare acreditat. Din datele furnizate de ANPE, rezulta ca, in anul 2006, au fost inregistrati legal 117 producatori, din care 42 de producatori pentru productia vegetala (inclusiv productia de plante medicinale, seminte, import-export de produse); 27 de producatori pentru domeniul productiei animale (lapte, carne, oua) si 48 de producatori de apicoli (miere ecologica). Din cauza faptului ca Romania nu are inca o piata interna dezvoltata de produse ecologice, peste 90 la suta din productia ecologica este exportata in tari precum Germania, Elvetia, Olanda si Italia.

Suprafetele cultivate in conditii ecologice in Romania au crescut de la 17.000 hectare in 2000 la 77.000 hectare la sfarsitul lui 2006, iar septelul de la 10.000 de animale (oi si vaci) la 50.000 capete in 2006. Pentru anul 2008 s-a estimat o triplare a suprafetelor cultivate ecologic si o crestere a efectivelor de animale pana la 106.000 capete, din care 15.000 de vaci cu lapte, 80.000 oi si 11.000 de gaini ouatoare. Cele mai mari suprafete au fost cultivate anul trecut cu pasuni si culturi furajere (24.000 hectare), cu cereale (16.000 hectare), oleaginoase si proteice (15.600 hectare), dar si legume si fructe.

Din datele furnizate de Ministerul Agriculturii reiese ca in anul 2006 a fost obtinuta o productie vegetala ecologica de 30.400 tone de cereale, legume, oleaginoase si fructe, estimarile pentru 2008 fiind de 55.590 tone. Din productia animala ecologica au fost obtinute 60 tone de telemea de oaie, 150 tone de Schweitzer, 200 tone de Cascaval si 956.000 de oua. De asemenea, in anul 2006 s-a realizat si o cantitate de 110 tone de miere. Conform estimarilor, pentru 2008 productia de Cascaval ecologic va atinge 380 tone, iar cea de Schweitzer 260 de tone. Pentru miere si oua este estimata o productie de 200 tone, respectiv de 1,438 milioane de oua.

Regulile privind sistemul de inspectie si de certificare si conditiile de acreditare a organismelor de inspectie si de certificare ecologica sunt stabilite prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului nr. 527/2003. In vederea acreditarii se efectueaza examene de laborator complexe asupra solului si a produselor vegetale si animaliere. Pentru productia animaliera inspectiile se efectueaza in toate stadiile de productie, sacrificare, procesare, pana la vanzarea catre consumatori. Laboratoarele trebuie sa fie acreditate RENAR si sa respecte prevederile standardului european EN ISO 45011:1998 privind cerintele generale pentru organismele care aplica sistemul de certificare a produselor.

Pastrare produselor alimentare, ca etapa importanta in circulatia marfurilor, reprezinta o necesitate obiectiva determinata de caracterul sezonier al productiei acstor bunuri. Fiind produse bogate in substante nutritive, alimentele sunt supuse permanent unor procese fizice, chimice, biochimice care influienteaza calitatea acestor produse atat de necesare pentru alimentatie. De aceea mentinerea valorii alimentare a acestor produse formeaza o procupare permanenta a tuturor factorilor implicati in producerea si desfacerea marfurilor.

Pastrarea marfurilor reprezinta deci un factor hotarator pentru calitatea produselor, de aceea STAS -urile stabilesc conditiile specifice de realizare a acestui factor pentru fiecare produs.Conditiile specifice pastrarii urmaresc sa asigure un echilibru intre factorii interni ai produsului si factorii externi din spatiul de pastrare. Factorii externi sunt:temperatura, umiditatea, compozitia aerului din incaperea de pastrare, lumina, starea de igiena a spatiului de pastrare, etc.

Chiar in conditiile asigurarii unui echilibru intre factorii interni ai produsului si factorii externi ai mediului de pastrare, produsele alimentare isi pot mentine calitatea initiala numai un anumit timp, precis stabilit, deoarece procesele interne amintite produc in final modificari nedorite.

Regulile privind etichetarea produselor alimentare[5] se aplica pe scara larga inca de la sfarsitul anilor 70.

In contextul edificarii Pietei Unice Europene, reglementarile au fost imbunatatite pe parcurs, obiectivul fiind reprezentat de corecta si completa informare a consumatorilor cu privire la produsele alimentare pe care le cumpara. Pe baza experientei acumulate de la adoptarea primei directive asupra etichetarii si prezentarii produselor alimentare in 1979, prima data regulile au fost extinse la restaurante, spitale, cantine si alte sisteme de alimentatie publica.

Cele mai precise si mai cuprinzatoare reglementari privind etichetarea produselor alimentare sunt cele adoptate la nivelul UE.

Directiva Consiliului CEE nr.79/112 din 18 decembrie 1978 referitoare la etichetarea, prezentarea si publicitatea produselor alimentare defineste termenul de etichetare prin ansamblul mentiunilor, indicatiilor, marcilor de productie sau de comercializare, imaginilor ori simbolurilor referitoare la un produs alimentar si care figureaza pe orice ambalaj, document, afis, eticheta, inel sau banderola care insoteste produsul sau se refera la acesta. Definirea etichetei se face in sens larg deoarece inglobeaza si materialele de prezentare si publicitate.

Acesta Directiva a fost modificata si completata prin intermediul mai multor reglementari :

Directiva Consiliului CEE nr.85/7 din 19 decembrie 1984 ;

Directiva Consiliului CEE nr.86/97 din 26 mai 1986 ;

Directiva Consiliului CEE nr. 89/395 din 14 iunie 1989 ;

Directiva Comisiei nr.91/72 din 16 ianuarie 1991 ;

Directiva Comisiei nr.93/102 din 16 noiembrie 1993.

Prin aceste reglementari se subliniaza ca etichetarea, prezentarea si publicitatea produselor alimentare sau modalitatile sub care sunt realizate nu pot fi de natura a induce in eroare cumparatorul si nici nu pot atribui unui produs alimentar proprietati de prevenire, tratament sau vindecare a unei boli. Exceptiile sunt reprezentate de apele minerale naturale si produsele alimentare destinate unei alimentatii speciale pentru care exista dispozitii specifice.

Lista ingredientelor . Prin denumirea de ingredient se intelege orice substanta, inclusiv aditivii, utilizata la fabricarea si prepararea unui produs alimentar, inca prezent in produsul finit, eventual in forma modificata. Astfel, cand un ingredient al unui produs alimentar a fost la randul sau elaborat plecand de la mai multe ingrediente, acestea sunt considerate, la randul lor ingrediente ale respectivului produs.

Exista cazuri cand aditivii nu sunt considerati ingrediente ale produselor alimentare :

atunci cand prezenta lor in produsul alimentar este urmare a faptului ca erau continuti intr-unul sau mai multe ingrediente ale produsului respectiv, cu conditia ca acestea sa nu mai desfasoare nici o functie tehnologica in produsul final ;

atunci cand sunt utilizati ca auxiliari tehnologici.

In cazul mentionarii ingredientilor, aditivii vor fi inscrisi in cadrul categoriei din care fac parte, iar in continuare se va preciza numele sau simbolul european (E urmat de trei cifre) dupa modelul de mai jos :

Coloranti -seria E 100;

Conservanti-seria E 200;

Antioxidanti-seria E 300;

Emulsifianti, stabilizanti, gelifianti, agenti de ingrosare- seria E 400.

Substantele utilizate, in doze strict necesare cum ar fi: solventii, suporturile pentru aditivi sau arome, precum si componentele unui ingredient, care in timpul procesului de fabricatie au fost temporar scoase spre a fi introduse succesiv in cantitati cel mult egale cu nivelul initial nu sunt considerate ingrediente.

Lista ingredientelor unui produs alimentar se va face prin enumerare in ordine descrescatoare din punct de vedere al greutatii. Aceasta lista va fi precedata de o indicatie potrivita care sa contina cuvantul "ingrediente . Indicarea procentuala a participarii fiecarui ingredient nu este obligatorie, cu exceptia cazurilor cand in denumirea de vanzare etichetarea se raporteaza la unul sau mai multi ingredienti care sunt esentiali pentru definirea produsului. De exemplu, pe eticheta produsului branza cu ierburi fine trebuie precizat procentajul de ierburi fine continut. Pentru produsul conserva de ton in ulei nu este obligatorie aceasta precizare, deoarece uleiul nu este un ingredient caracteristic. In lista ingredientelor, apa adaugata si ingredientele volatile vor fi indicate corespunzator cantitatilor lor in produsul final. Cantitatea de apa adaugata ca ingredient intr-un produs alimentar se determina scazand din cantitatea totala a produsului finit cantitatea totala a celorlalte ingrediente utilizate.

Ingredientele utilizate in forma concentrata sau deshidratata si reconstituite in momentul fabricatiei pot fi indicate in lista pe baza greutatii lor, limitate de concentrare sau deshidratare.

In cazul alimentelor concentrate ori deshidratate la care se adauga apa, enumerarea poate respecta ordinea proportiilor in produsul reconstituit, cu conditia ca lista ingredientelor sa fie insotita de indicatii de tipul "ingrediente ale produsului reconstituit sau ingrediente ale produsului gata pentru consum .

In cazul amestecurilor de fructe sau legume, in care nici un fel de fruct sau de leguma nu predomina semnificativ din punct de vedere al cantitatii, pot fi enumerate intr-o alta ordine, cu conditia ca lista lor sa fie insotita de o indicatie de tipul in proportii variabile .

Pentru amestecul de mirodenii sau de plante aromatice in care niciuna nu predomina semnificativ din punct de vedere al cantitatii, pot fi enumerate in alta ordine cu conditia ca lista lor sa fie insotita de o indicatie de tipul "proportii variabile .

Daca etichetarea unui produs alimentar pune in evidenta prezenta sau nivelul limitat al unuia sau mai multor ingrediente esentiale pentru caracteristicile produsului sau daca denumirea acestuia (produsului) are acelasi efect, trebuie indicate, dupa caz, cantitatile minime sau maxime aferente ingredientilor utilizati, exprimate in procente. O astfel de indicatie se va trece in apropierea denumirii de vanzare a produsului alimentar sau in lista ingredientelor.

Etichetarea produselor agoalimentare ecologice se face in conformitate cu Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor nr. 110/200 Mentiunea: Agricultura ecologica Ecorom - Sistem de control RO, este permisa numai in conditiile prevazute de O.U.G. nr. 34/2000.

Importul si exportul produselor agroalimentare ecologice sunt reglementate prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei, Padurii si Mediului nr. 527/2003.

O tendinta noua este introducerea in standardele de produs a unor cerinte exprese referitoare la regulile de efectuare a controlului calitati, deci a particularizarii modalitatilor de control de produse sau grupe de produse.

Cap.2 Obiectivele politicii de coeziune a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013

Politica de coeziune a Uniunii Europene, pentru perioada 2007-2013,a fost reformata, pentru a raspunde mai bine obiectivelor stabilite la Lisabona si la Gothenburg (economie competitiva bazata pe cunoastere, cercetare si dezvoltare tehnologica, dezvoltare sustenabila, ocuparea fortei de munca). In urma acestei reforme, politica de coeziune va avea la dispozitie trei instrumente: Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si Fondul Social European. Cale trei instrumente vor fi folosite pentru a ajuta la reducerea diferentelor de dezvoltare economica intre diverse regiuni ale Uniunii Europene, punandu-se accentul pe conoastere si inovare, pe crearea de locuri de munca mai multe si mai bune, cooperarea intre regiuni si pe transformarea regiunilor in locuri atractive pentru a investi si pentru a munci.

Politica de coeziune, in noua sa forma, are trei obiective: Convergenta (sprijinind regiunile ramase in urma din punct de vedere al dezvoltarii economice), Competitivitatea Regionala si Ocuparea fortei de munca (sprijinind regiuni, altele decat cele ramase in urma ca nivel de dezvoltare, pentru atingerea tintelor Agendei Lisabona) si Cooperarea Teritoriala Europeana (promovand o dezvoltare echilibrata a intregului teritoriu comunitar, prin incurajarea cooperarii si schimbului de bune practici intre toate regiunile Uniunii Europene.

Obiectivul Convergenta, urmareste grabirea convergentei economice a regiunilor mai putin dezvoltate, prin:

Imbunatatirea conditiilor pentru cresterea economica si angajare prin investitii in resurse umane si investitii fizice;

Inovarea si dezvoltarea societatii bazate pe cunoastere;

Incurajarea adaptabilitatii la schimbarea economica si sociala;

Protectia mediului;

Imbunatatirea eficientei administrative.

Obiectivul Competitivitate Regionala si ocuparea fortei de munca, urmareste sa anticipeze si sa promoveze scimbarea economica prin:

Imbunatatirea competitivitatii si atractivitatii regiunilor europene, ceea ce inseamna: investitii in infrastructura, sanatate, energie, cunoastere si inovare.

Obiectivul Cooperare teritoriala europeana urmareste dezvoltarea cooperarii pe trei componente:

Cooperarea transfrontaliera prin programe comune;

Cooperare intre zonele transnationale;

Retele pentru cooperare si schimb de experienta in Uniunea Europeana.

Romania ca tara beneficiara a fondurilor structurale, este eligibila pentru toate cele trei instrumente si pentru doua dintre obiective - Convergenta si Cooperare Teritoriala Europeana.

Pentru atingerea obiectivelor comunitare specifice pentru zonele rurale, exista politici complementare de dezvoltare, cum sunt Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene si Politica Comuna de Pescuit.

Politica Agricola Comuna

Politica comerciala in domeniul agricol trebuie sa asigure dezvoltarea pietei interne si sa favorizeze exportul. Masurile de politica comerciala interna vizeaza liberalizarea totala a pietei agricole in aproape toate tarile lumii, ca factor important de crestere a competitivitatii.

Politica comerciala privind comertul international cu produse agricole este supusa unor reguli negociate si acceptate de toate tarile lumii, si urmareste liberalizarea schimburilor. Organizatia Mondiala a Comertului, care numara circa 132 de tari, este instanta de negociere permanenta.

Majoritatea tarilor lumii colaboreaza in domeniul agriculturii, mediului si dezvoltarii rurale cu FAO, OMC, OCDE, Programul Natiunilor Unite pentru Mediul inconjurator, Consiliul international al cerealelor, Organizatia interna­tionala a zaharului, au legaturi cu tarile din zonele liberului schimb, au legaturi comerciale bilaterale si multilaterale etc.

Actuala Runda a OMC (Runda Millennium), demarata in anul 2000, vizeaza noi negocieri comerciale multilaterale ce au loc dupa sase ani de la semnarea Actului final al Rundei Uruguay, la Marrakech. Acest act contine un acord instituit de OMC in vederea inlocuirii GATT si intareste cadrul institutional al relatiilor economice multilaterale.

Pentru agricultura exista un acord distinct ce are in vedere liberalizarea schimburilor comerciale, intr-o perioada limitata de timp.

Situatiile noi legate de deschiderea negocierilor comerciale agricole, din anul 2000, impun reguli privind:

. masurile sanitare si fito-sanitare, bazate pe fundamente stiintifice si de sanatate publica;

. impunerea de criterii socio-economice, culturale si ecologice in agricultura si spatiul rural;

. reducerea taxelor vamale;

. armonizarea "regulilor de origine' nepreferentiale si extinderea la noi domenii comerciale, cum sunt cele privind marca produselor.

Negocierile si acordurile internationale privind comertul agricol se realizeaza in cadrul diferitelor organisme specializate, care in prezent colaboreaza cu OMC - ca instanta de negocieri permanente.

Agricultura continua sa fie cel mai mare consumator din spatiul rural, precum si un determinant cheie alcalitatilor zonelor rurale si a mediului. Importanta si relevanta Politicii Agricole Comune (PAC) si a dezvoltarii rurale au crescut odata cu largirea recenta a Uniunii Europene, ajungandu-se la cei doi piloni ai PAC- masurile de piata si de dezvoltare rurala - tocmai pentru a raspunde problemelor majore din domeniul economic, social si al mediului cu care se confrunta zonele rurale din Europa.

Principiile PAC, masurile de piata si dezvoltare rurala, au fost stabilite de catre Consiliul European de la GÖTEBORG (15 si 16 Iunie 2001) ale carei concluzii subliniaza faptul ca o performanta economica puternica trebuie sa functioneze in stransa legatura cu o utilizare durabila a resurselor naturale si a tipurilor de deseuri, mentinand biodiversitatea si prezervand ecosistemele. PAC reformata si dezvoltarea rurala pot aduce o contributie esentiala competitivitatii si dezvoltarii durabile in urmatorii ani.

Comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala, Mariann Fisher-Boel, a descris noua politica de dezvoltare rurala ca fiind mai extinsa, mai simpla si mai buna, intrucat raspunde cerintelor cetatenilor europeni. Cele patru elemente pentru viitorul politicii de dezvoltare rurala sunt:

Un singur instrument de programare si finantare - Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurala;

O noua abordare strategica pentru dezvoltarea rurala cu concentrare clara pe prioritatile Uniunii Europene;

Revigorarea controlului, evaluarii si raportarii si realizarea unei mai clare divizari a responsabilitatilor intre statele membre si Comisie;

O abordare de "jos in sus" mai puternica. Statele membre , regiunile si grupurile locale de actiune vor avea mai multe de spus in ceea ce priveste punereade acord a programelor cu nevoile locale.

Politica de dezvoltare rurala are drept scop cresterea dinamismului economic al zonelor rurale, prin mentinerea dinamismului social, agriculturii durabile si asigurarea conservarii si imbunatatirii resurselor naturale.

Noua generatie de strategii si programe de dezvoltare rurala vor fi construite in jurul a patru axe prioritare , astfel:

Axa 1, - Imbunatatirea competitivitatii sectorului agricol si forestier; statele membre fiind incurajate sa isi concentreze suportul pe actiuni cheie cum ar fi:

Restructurarea si modernizarea sectorului agricol;

Cresterea gradului de integrare in lantul productiei agricole (industria alimentara a Europei este una dintre cele mai competitive si inovative, dar se confrunta cu o competitie globala in crestere);

Facilitarea inovarii si accesului la cercetare si dezvoltare - introducerea unor produse si procese noipoate contribui in mod semnificativ la performantele procesorilor de talie mica si ale fermelor. In mod particular, noile forme de cooperare pot facilita accesul la cercetare-dezvoltare, inovare si actiuni desfasurate prin Al Saptelea Program Cadru ;

Incurajarea preluarii si diseminarii tehnologiilor de informare si comunicare;

Sustinerea activitatilor antreprenoriale dinamice (atragerea tinerilor in acest domeniu, poate juca un rol important);

Dezvoltarea de noi debusee catre piata pentru produsele agricole si forestiere. Sustinerea investitiilor si instruirii in domeniul productiei nealimentare in contextul dezvoltarii rurale poate completa masurile primului pilon prin crearea unor debusee de patrundere pe piata a productiei sau prin sustinerea dezvoltarii materiilor ce genereaza energie regeneranbila, bio-combustibililor si a capacitatii de productie;

Imbunatatirea performantelor fermelor in domeniul mediului si in sectorul forestier

Axa 2 - Imbunatatirea mediului in zonele rurale. Masurile acesteia trebuie sa contribuie la implementarea retelei Natura 2000, sa tina cont de aranjamentul de la gothenburg de a opri declinul bidiversitatii pana in 2010, de directiva-cadru privind apa 2000/60/EC si de Protocolul de la Kyoto, privind ameliorarea efectelor schimbarii climei.

Pentru realizarea acestei prioritati, statele membre sunt incurajate sa se concentreze pe urmatoarele actiuni cheie:

Promovarea serviciilor de mediu si a practicilor agricole care nu afecteaza flora si fauna;

Pastrarea terenurilor forestiere si a fermelor;

Combaterea schimbarilor climatice - agricultura si sectorul forestier sunt prima linie a dezvoltarii energiei durabile si reprezinta materii prime pentru instalatii de bioenergie;

Consolidarea contributiei fermelor care utilizeaza practici organice;

Incurajarea initiativelor mediu/economie de tipul castig/castig;

Promovarea unui echilibru teritorial. Prin completarea cu alte axe, managementul teritoriului poate aduce o contributie pozitiva a distributia spatiala a activitatii economice si la coeziuna teritoriala.

Axa 3 - Imbunatatirea calitatii vietii in zonele rurale si sustinerea unei economii rurale diversificate. Statele membre sunt incurajate sa se concentreze pe sustinerea urmatoarelor tipuri de actiuni:

Dezvoltarea activitatilor economice si cresterea gradului de ocupare;

Incurajarea intrarii femeilor pe piata muncii;

Revitalizarea satelor

Dezvoltarea de microintreprinderi si de ateliere mestesugaresti;

Instruirea tinerilor in domenii necesare pentru diversificarea economiei locale, precum turismul, activitati recreationale, servicii de mediu, practici traditionale si produse calitative;

Incurajarea preluarii si diseminarii tehnologiilor de informare si comunicare;

Dezvoltarea folosirii inovative a surselor regenerabile de energie, care pot contribui la identificarea unor noi intrebuintari ale preoduselor agricole si forestiere;

Incurajarea dezvoltarii turismului, acesta fiind un sector de crestere majora in multe dintre zonele rurale si actiunile in acest sens pot fi sustinute de mostenirea culturala si naturala specifica a zonei respective;

Imbunatatirea infrastructurii locale in special in noile state membre.

Axa 4 - dezvoltarea capacitatii institutionale locale in vederea scaderii ratei somajului si in vederea diversificarii economice

Resursele destinate axei prioritare 4 (Leader ), trebuie sa contribuie la prioritatile axelor 1, 2 si in special 3, dar trebuie de asemenea sa indeplineasca un rol fundamental pentru atingerea prioritatii orizontale si anume imbunatatirea capacitatii administrative si generarea potentialului endogen de dezvoltare al zonelor rurale.

Statele membre sunt incurajate sa se concentreze pe actiuni cheie, cum ar fi :

Construirea parteneriatelor locale, promovarea instruirilor si a dezvoltarii de abilitati specifice;

Promovarea partenerietului public privat;

Promovarea cooperarii si inovarii;

Imbunatatirea capacitatii administrative locale.

Cap. 3 Politica de dezvoltare durabila, in Romania

Un prim obiectiv economic fundamental este cresterea permanenta a PIB cu un ritm mediu anual de crestere in perioada 2007-2025 de cel putin 6,5%. Aceasta crestere presupune un efort investitional sustinut, cu eficienta ridicata, o dinamica inalta a productivitatii totale a factorilor de productie, dar mai ales satisfacerea criteriului ecoeficientei de a "realiza mai mult cu mai putin" consum de resurse naturale, materiale, energetice si umane.

In cursa de diminuare a decalajelor economice si sociale dintre Romania si tarile dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro si micro va fi nevoit sa monitorizeze si evalueze strategii si substrategii ale cresterii economice durabile care sa includa factorul ecologic, intr-un proces de crestere/decrestere diferentiata a sectoarelor economice, a ramurilor, subramurilor si grupelor de produse si servicii, in concordanta cu evolutia parametrilor cererii viitoare interne si externe, de bunuri si servicii. In aceasta idee, trebuie avuta in vedere alinierea la legislatia si standardele UE si respectarea lor ulterioara.

Managementul sustenabilitatii cresterii economice durabile in Romania are ca obiectiv de asemenea mentinerea ratei anuale a inflatiei, in intervalul 1%-5%. Cea mai sanatoasa cale de reducere a nivelului inflatiei este reducerea costurilor, cresterea competitivitatii si a productivitatii mai rapid decat cresterea salariilor.

Un al treilea obiectiv major al pilonului economic al dezvoltarii durabile se refera la asigurarea unui inalt nivel al gradului de ocupare a fortei de munca disponibile si reducerea ratei somajului la nivelul sau natural ( 4-5%), inclusiv prin promovarea unui parteneriat public-privat, generator de locuri de munca cu productivitate ridicata.

Intreprinderea unor activitati strategice si de coordonare pentru dezvoltarea economica durabila la nivel national in prezent constituie o preocupare a marii majoritati a statelor care se afla in diferite stadii ale procesului de elaborare, implementare, monitorizare si evaluare a strategiei nationale de dezvoltare durabila, ca urmare a recomandarii Summit-ului Mondial al Dezvoltarii Durabile de la Johannesburg (septembrie 2002). Putine state isi permit sa nu aiba o strategie a dezvoltarii economice durabile ca reper pentru fundamentarea unor decizii eficiente pe termen lung.

Ca urmare a cresterii importantei si acutizarii problemelor dezvoltarii durabile, in anul 2000 a fost adoptata la Friibergh (Suedia) declaratia privind promovarea Stiintei sustenabilitatii (Statement on Sustainability Science) care isi propune sa imbunatateasca substantial interactiunile dintre natura si societate, tinand seama ca in ultimile decenii, directia de dezvoltare a omenirii nu este sustenabila, precum si de necesitatea reconcilierii scopurilor evolutiei sociale cu limitele ecologice ale planetei pe termen lung, acordandu-se o atentie deosebita modului in care schimbarile de mediu se repercuteaza asupra societatii.

In Romania, dezbaterile privind politica de dezvoltare regional, aparut odata cu functionarea Programului PHARE, in 1996. In 1998, a fost stabilit cadrul legal de dezvoltare a acesteia, prin legea 151/ 1998, prin care s-au concretizat obiectivele politicii nationale in domeniu, institutiile implicate, competentele si instrumentel specifice promovarii politicii de dezvoltare regionala. Ulterior aceasta lege, a fost modificata de o serie de alte legi , ordonante si hotarari de guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii regionale.

In Romania au fost constituite un numar de 8 regiuni de dezvoltare, pe baza sistemului existent la nivel comunitar, respectiv nomenclatorul comun al unitatilor teritoriale de statistica NUTS, fiind corespunzatoare criteriilor de clasificare din categoria NUTS II.

In prezent, dezvoltarea regionala in Romania functioneaza in baza Legii 315/2004, privind dezvoltarea regional in Romania. Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, organ de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea guvernului, este institutia care exercita la nivel national,atributiile si responsabilitatea elaborarii, promovarii, coordonarii, gestionarii, implementarii si monitorizarii politicilor si strategiilor de dezvoltare regionala din Romania, precum si a programelor de coeziune economica si sociala.

Prin Politica de Coeziune 2007-2013, Romania va beneficia alocari financiare, din fonduri structurale, suma totala de 17,317 miliarde Euro. Pentru a putea beneficia de aceste sume, statul trebuie sa pregateasca documentele strategice nationale, in concordanta cu cerintele UE. Cel mai important document, al strategiei nationale, este Planul National de Dezvoltare 2007 - 2013, care incearca sa reflecte cat mai fidel prioritatile stringente de dezvoltare ale Romaniei la nivel national, regional si local, si propune sustinerea acestora prin investitii publice concrete, alocate pe baza de programe si proiecte. Implementarea strategiei de dezvoltare prin utilizarea eficienta a fondurilor prevazute, atat interne cat si externe, va conduce, la orizontul anului 2013, la o Romanie competitiva, dinamica si prospera, integrata cu succes in Uniunea Europeana si aflata pe un trend de dezvoltare rapida si durabila. Obiectivul global al Planului National de Dezvoltare, ce vizeaza reducerea diferentelor de dezvoltare socio-economica fata Uniunea Europeana, se sprijina pe trei obiective specifice:

Cresterea competitivitatii pe termen lung a economiei romanesti;

Dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de baza;

Perfectionarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman autohton.

Prioritatile nationale de dezvoltare, in vederea atingerii obiectivului global si a obiectivelor specifice pentru perioada 2007-2013, masurile si actiunile avute in vedere sunt astfel:

1)- Cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere,- avand ca obiectiv general cresterea productivitatii intreprinderilor romanesti pentru reducerea decalajelor fata de productivitatea medie la nivelul Uniunii, iar ca obiective specifice: * -cresterea contributiei IMM la PIB; * -cresterea valorii cheltuielilor totale de cercetare - dezvoltare; *-cresterea numarului utilizatorilor de Internet; * -reducerea intensitatii energetice primare.

2)- Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport,- aceasta fiind o conditie necesara pentru implementarea cu succes si a celorlalte prioritati de dezvotare ale Romaniei, contribuind la cresterea mobilitatii persoanelor si a marfurilor, la integrarea polilor regionali de crestere cu reteaua transeuropeana de transport, la combaterea izolarii zonelor subdezvoltate si la dezvoltarea infrastructurii de transport locale.

Obiectivul acestei masuri il reprezinta asigurarea unei infrastructuri de transport extinse, moderne si durabile, precum si a tuturor celorlalte conditii privind dezvoltarea sustenabila a economiei si imbunatatirii calitatii vietii, iar ca obiective specifice: * - modernizarea retelei rutiere de interes national; * -asigurarea interoperabilitatii feroviare; * -cresterea traficului de marfuri prin porturile interne si maritime; * -modernizarea echipamentelor si facilitatilor.

3)- Protectia si imbunatatirea calitatii mediului,- aici, domeniile care necesita mari eforturi financiare pentru dezvoltare sunt: furnizarea apei potabile, construirea/reabilitarea de statii de epurare a apelor uzate, inchiderea depozitelor neconforme, managementul deseurilor din ambalaje si a ambalajelor, precum si controlul poluarii. Obiectivul general, il constituie protejarea si imbunatatirii calitatii mediului, in conformitate cu nevoile economice si sociale ale Romaniei, conducand astfel la imbunatatirea semnificativa a calitatii vietii prin incurajarea dezvoltarii durabile. Obiective specifice sunt: * -imbunatatirea standardelor de viata prin asigurarea serviciilor de utilitati publice in sectoarele apa si deseuri, la calitatea si in cantitatea necesara, * -imbunatatirea calitatii mediului vizand, in special, conformarea cu Directivele relevante ale Uniunii Europene.

4)- Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii si incluziunii sociale si intarirea capacitatii administrative,- avand ca obiectiv general , dezvoltarea capitalului uman si cresterea competitivitatii acestuia pe piata muncii, prin asigurarea oportunitatilor egale de invatare pe tot parcursul vietii si dezvoltarea unei piete a muncii moderne, flexibile si inclusive.

5)- Diminuarea disparitatilor de dezvoltare intre regiunile tarii,- cu obiectivul general, cresterea economica mai accelerata a regiunilor slab dezvoltate, in vederea diminuarii disparitatilor de dezvoltare interregionale si intraregionale. Obiective specifice: * -imbunatatirea gradului general de atractivitate si accesibilitate a regiunilor, * -cresterea competitivitatii regiunilor ca locatii pentru afaceri, * -valorificarea potentialului turistic si cultural al regiunilor si cresterea contributiei acestor domenii la dezvoltarea regiunilor, * -cresterea rolului economic si al centrelor, * -integrarea socio-economica a zonelor de granita si cresterea atractivitatii si accesibilitatii Regiunilor Romaniei in cadrul teritoriului.

Avand in vedere pozitia geografica a Romaniei precum si lungimea frontierelor sale interne si externe in cadrul viitoarei arhitecturi a UE, domeniul cooperarii teritoriale europene este deosebit de important , atat din punct de vedere economic, cat si politic.

Dintre cele trei componente ale cooperarii teritoriale, Romania isi va concentra resursele in continuare asupra cooperarii transfrontaliere ( Vezi Anexa 2 ).

Structura pe surse de finantare a PND 2007-2013.

Sursa : Ministerul Economiei si Finantelor

O componenta importanta a dezvoltarii durabile in Romania, o constituie strategia de restructurare si reinoire tehnica a ramurilor economiei nationale, proces structural legat de politica de privatizare si de promovare a investitiilor. Aici trebuie avute in vedere si urmarite urmatoarele obiective:

Asigurarea unui efect favorabil propagat multiplu in interesul economiei nationale;

Folosirea eficienta a posibilitatilor de reinnoire economica;

Sensibilizarea societatii la dezvoltarea durabila;

Folosirea avantajelor comparative (cadrul natural, cutural, traditii, etc.);

Mobilizarea resurselor locale pentru realizarea de marfuri specifice;

Restructurarea si orientarea ajutoarelor de stat in conformitate cu drepturile si obligatiile asumate pe plan international;

Masuri de incurajare si dezvoltare a initiativei exportatorilor, concomitent cu reducerea masurilor de protectie si control la import;

Integrarea in piata interna a UE;

Protejarea pietei interne si a producatorilor nationali prin utilizarea de parghii si mecanisme proprii sistemului pietei unice si acceptate pe plan multilateral.

Pentru atingerea acestor obiective, sunt necesare :

Mobilizarea exemplara a vointei tuturor fortelor politice , economice si financiare;

Acceptarea si folosirea atenta si chibzuita a sprijinului exterior;

Cooperarea si colaborarea cu restul tarilor;

Utilizarea zonelor libere, a depozitelor vamale, pentru promovarea si dezvoltarea potentialului economic intern;

Promovarea de noi politici de protectie si stimulente, cum ar fi : - protectia mediului, a sanatatii populatiei animalelor si plantelor; - pastrarea valorilor locale; - incurajarea si stimularea producatorilor locali, capabili sa satisfaca cerintele specifice locale; - introducerea unor standarde si norme tehnice pentru piata interna la nivel european; - procesul de educare sistematica si continua a producatorilor si consumatorilor, in sensul folosirii cu precadere a produselor autohtone, fara diseminarea celor straine; - dezvoltarea spiritului de economie si convietuire pasnica cu natura; - cultivarea permanenta a grijii pentru protejarea mediului.