Stralucirea pierduta a Strazii Lapusneanu

Stralucirea pierduta a Strazii Lapusneanu

Strada Lapusneanu, initial denumita Ulita Sarbeasca, a fost una dintre cele mai circulate artere ale Iasu­lui. Acest fapt se datora, in mare masura, magazinelor si loca­lu­rilor elegante care, prin mar­fu­rile lor de calitate atra­geau per­manent clientii si ofereau buna dispozitie. In secolul al XVII-lea, Ulita Sar­beasca se contura ca "un drum batatorit prin purtarea oamenilor si a vitelor tragatoare", pentru ca, la mijlocul secolului urmator, strada sa devina o lo­ca­tie importanta pentru mes­te­su­gari, negustori si mici boieri.
Intr-un catastif din 1755, pe aceasta strada erau con­semnati  44 de proprietari, iar in 1774 pe Ulita Sarbeasca se gaseau 27 de case, noua dughene si trei car­ciumi.Strada a inceput sa-si schimbe radical infatisarea abia in veacul al XIX-lea, cand vechile case au fost inlocuite de cladiri maiestuoase, cu doua sau chiar trei eta­je, care starneau mirarea si admiratia trecatorilor.
Tot in acest secol, mai precis in 1873, Ulita Sarbeasca si-a schim­bat denumirea in Strada Lapusneanu.
Strada Lapusneanu facea, cu doua secole in urma, deliciul  impatimitilor de cumparaturi. Ca un veritabil mall, oferea celor interesati cele mai tenta nte marfuri.

Paradisul dulciurilor .Celebre in epoca prin produsele lor savuroase erau cofetariile de pe strada Lapusneanu. Cofetaria lui Georges si cea condusa de M-me Alexandre (Sfet­co­vici), de origine poloneza, erau frecventate de toti impatimitii de dulciuri.
M-me Alexandre, pe langa cofetarie, avea si o gradina in care, vara, artisti, comedianti si can­ta­reti dadeau reprezentatii. Cofetarul Pasini era renumit pen­tru inghetata si pentru "bombele sale glacè". "Era o inghetata sub forma de bombe, dupa care se topeau iesenii", asa cum isi amintea Rudolf Sutu. Nici cofe­taria elvetianului Richard Tuffli nu se lasa mai prejos. Oferta de prajituri, sase la un leu, era imbatabila, tentand de fiecare data cli­entii.
Doamnele si domnisoarele care se intorceau dupa plimbarea facuta pe Copou erau servite in trasura cu produsele cerute. Tot pe aceasta strada se mai gaseau: Coloseul Bragadiru, transformat mai apoi in restaurantul Elysée, tipografia ziarului Opinia, Cercul avo­ca­t­ilor, Casa Corpului Didactic, Agentia Teatrala Brascu, salile de cinema Elysée si Trianon.

Renumita si prin prezenta a numeroaselor anticariate si anticarii lor.
Cea mai importanta cladire a strazii La­pusneanu la 1850 era casa spatarului Nicolae Cantacuzino Pas­canu,care a fost resedinta domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru ca in 1886 cladirea sa intre in proprietatea Creditului Urban. As­tazi este Muzeul Unirii. In actualul loc al starzii Lapusneanu se spune ca ar fi fost cu multi ani in urma, un cimitir ce apartinea de Biserica Banu.

Municipalitatea a anuntat un proiect de regenerare urbana, dar acesta intarzie sa se materializeze. Strada si-a pierdut stra­lucirea si functionalitatea de altadata. Pentru vizitatorii care nu ii stiu istoria, strada La­pus­neanu pare un loc obisnuit.