Aspecte criminologice, psihologice si sociologice privind delincventa juvenila

Aspecte criminologice, psihologice si sociologice privind delincventa juvenila

Prezenta minorilor in lumea fenomenului infractional constituie o problema deloc de neglijat, datorita gradului ei de periculozitate, in domeniul cercetarilor criminologice. S-a admis ca, alaturi de recidiva, precocitatea infractorilor prezinta o trasatura definitorie a fenomenului infractional in societatea moderna.

De asemenea, este greu de conceput elaborarea unui cadru legislativ cu solutii moderne privind sistemul de reeducare a minorului infractor lasand in afara rezultatele unor importante cercetari psiho-sociale si psiho-pedagogice in materie. Aceste cercetari incerca sa gaseasca mobilurile proceselor intime ale minorului care-l conduc la comportari antisociale, obligand astfel, societatea sa ia masuri prin intermediul legii penale. Mai mult chiar, in luarea acestor masuri, trebuie sa se tina seama de mecanismele interne care determina comportamentul social al acestuia, ca si de modul in care minorul receptioneaza influentele lumii exterioare, inclusiv diferitele forme de reactie sociala fata de faptele sale.

Acest din urma aspect apartine, prin excelenta, cercetarilor din domeniul criminologiei deoarece se refera la procesele explicative ale actului infractional.

1. Aspecte criminologice

In literatura criminologica se foloseste frecvent notiunea de "delincventa juvenila", notiune folosita in diferite sensuri.

Autorii americani cuprind in notiunea de delincventa si contraventiile, precum si abaterile civile, disciplinare si chiar actele banale de incalcare a regulilor morale sau de politete, pe cand autorii europeni considera ca intra in sfera delincventei (inclusiv a celei juvenile) numai faptele penale[1].

In conceptia doctrinei romane, notiunea de "delincventa" cuprinde ansamblul faptelor de incalcare a legii penale subliniindu-se esecul incercarilor de redefinire a conceptului de criminalitate dintr-o perspectiva diferita de cea a dreptului penal[2].

Este evident ca fiecare crima in parte este fapta unui om sau a mai multor oameni, si ca, deci, criminalitatea este o totalitate de crime individuale.

Altfel spus, in spatele fiecarei crime este un om care a savarsit fapta si orice crima atrage o pedeapsa aplicata unei anumite persoane - faptuitorului.

Deci criminalitatea nu poate fi cercetata in afara oamenilor care au cauzat-o (adulti sau minori), iar lupta impotriva ei nu poate fi dusa in afara acestora, carora trebuie sa li se aplice dupa caz, masuri preventive sau represive. Din acest punct de vedere criminalitatea implica fapte criminale, dar si oameni, incepand cu savarsirea infractiunilor si terminand cu aplicarea si executarea pedepselor. Acesti oameni prin faptele savarsite sunt legati de criminalitate si fac parte din criminalitate[3]. Ei alcatuiesc asa numita "populatie penala" .

In urma cercetarilor criminologice s-a ajuns la concluzia ca fenomenul infractional in randul minorilor are numeroase si variate cauze, unele comune cu ale criminalitatii adultilor, dar multe dintre ele diferite de acestea. Daca adultul are, mai mult sau mai putin, control asupra destinului sau, iar posibilitatile de a deveni infractor tin de conditiile obiective de viata, in cazul minorului, el este legat moral si uman, de alte persoane de care depinde in cea mai mare parte intreaga sa educatie morala, intelectuala si de convietuire sociala. De exemplu, intr-o tara in care minorii si tinerii sunt antrenati intr-un numar mare in criminalitate sau in criminalitatea organizata ori in recidivism, se deduce usor ca acea criminalitate ia forme periculoase si mai grave. Se impune in aceste conditii, cunoasterea nu numai a criminalitatii la modul general, dar si cunoasterea criminalitatii dupa persoana faptuitorului.

In cercetarile criminologice, ca si in experienta judiciara se dovedeste ca si fenomenul criminal are mai multe forme dupa varsta faptuitorilor. Se face distinctie intre criminalitatea minorilor (14 - 18 ani), criminalitatea tinerilor (18-21 ani sau 18 - 23/25 ani), criminalitatea majorilor (18 - 60 ani) si criminalitatea oamenilor varstnici (peste 60 ori 65 ani)[5].

Cu toate acestea, in criminologie si in dreptul penal se fac unele distinctii in categoria minorilor astfel:

minorul-copil - pana la varsta de 11 - 12 ani;

minorul-puber - pana la varsta de 13 - 14 ani;

minorul-adolescent - pana la varsta de 16 - 17 ani .

Daca in dreptul penal minorul este raspunzator penal de la varsta de 14 ani (daca se dovedeste normal dezvoltat), in criminologie sunt luati in considerare si minorul-copil (11 - 12 ani) si minorul-puber (13 - 14 ani). Scopul, la modul general, este de a cunoaste cauzele care ii determina sa savarseasca asa de timpuriu infractiuni, dar mai ales cunoasterea varstei la care incepe comportarea infractionala.

Infractiunile cele mai frecvent comise de minori sunt cele care privesc disciplina familiala si scolara - vagabondajul, cersetoria -, cele ce privesc bunurile - furturi marunte, precum si unele infractiuni fata de persoanele cu care vin in contact - loviri, distrugeri etc[7].

2. Aspecte psihologice si sociologice

Sub aspect psihologic si sociologic delincventa juvenila este relativ noua, constituie un fenomen social nou. Afirmatia are la baza faptul ca aceasta notiune de "delincventa juvenila" nu a fost utilizata inainte de secolul XIX, iar pana la sfarsitul secolului XX nu au fost infiintate instantele speciale pentru minori. Desi acte infractionale au fost comise de minori de-a lungul timpului, aceste fapte nu au fost intotdeauna considerate ilegale si nu au fost intotdeauna denumite delincvente[8].

Delincventa, intr-o analiza obiectiva, este veche la fel cu modalitatile de maltratare si victimizare a copilului. Asemenea practici au culminat cu infanticidul - uciderea deliberata a copilului care era o practica regulata a societatilor antice. Fie in civilizatiile din Orientul Mijlociu, fie in Grecia sau Roma, la celti sau scandinavi, copiii nou-nascuti erau aruncati in rau, lasati sa fie mancati de pasari sau animale de prada sau sacrificati in cadrul unor ritualuri religioase.

Pentru o mai buna intelegere a fenomenului delincventei juvenile este necesar sa se faca o caracterizare psihologica si psiho-comportamentala a minorului, a copilului.

Trasaturile predominante ale psihicului minorului constau in:

activism crescut, atractie mare fata de nou, in general;

labilitate afectiva;

instabilitatea emotionala;

exces de anxietate;

impulsivitate;

capacitate scazuta de amanare a caracterizarii dorintelor;

incapacitate de inhibitie;

stari de acumulare, posibila, tensionala, sexuala tradusa prin tendinte de descarcari explozive, la care se pot adauga diferente de temperament care duc la orientari comportamentale diferite. De exemplu unii manifesta un caracter mai pronuntat spre interiorizare, pasivitate si care sunt mai usor sugestionabili,  iar altii evidentiaza mai usor voiciune, dinamism, incapatanare, agresivitate accentuata .

In comparatie cu acesta, "profilul psihologic" al minorului delincvent cuprinde urmatoarele trasaturi:

inclinatie spre agresivitate (latenta sau manifestata); ostilitate si negare a valorilor sociale;

instabilitatea emotionala generata de carente educationale, dar si de fragilitatea eului;

inadaptarea sociala - manifestata prin evitarea formelor organizate de viata si activitate datorata unui sentiment de insecuritate;

duplicitatea conduitei manifestata in discordanta dintre doua planuri

cel legat de comportamentul intim in care se pregateste infractiunea,

altul legat de comportamentul in societate, prin care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea;

dezechilibru existential - manifestat printr-un comportament exagerat: vicii, patimi, perversiuni etc.[10]

Delincventa juvenila e determinata de anumiti factori, care din momentul cand se intersecteaza dau nastere unui comportament deviant al individului. Acesti factori sunt:

a). factori interni, individuali, si

b). factori externi, sociali.

Factorii interni, individuali, cuprind acele particularitati care tin nu numai de structura neuro-psihica (anormalitate datorata unor boli), dar si de formarea personalitatii, particularitati care s-au format sub influenta unor factori externi, mai ales ai celor familiali.

Factorii externi, sociali se refera de fapt la factorii socio-culturali, socio­afectivi si educationali, la modul general sunt factorii care sunt determinanti in cadrul relatiilor sociale de orice fel, alaturi de incarcatura afectiva pe care o presupun acestea.

In cazul in care minorii comit acte antisociale se pune problema reactiei sociale organizate in raport cu ei. Aceasta reactie se refera, pe de o parte, la sanctiunea aplicata si, pe de alta parte, la masurile de educatie si reinsertie sociala[11]. Deci lupta impotriva fenomenului infractional la minori trebuie sa se desfasoare in principal pe taramul preventiei generale si speciale. Preventie preinfractionala prin masuri de ocrotire a minorilor expusi sa devina infractori si preventie postinfractionala prin masuri de educare si reeducare a minorilor care au devenit infractori .

Institutia reeducari constituie un mijloc prin care societatea isi exprima pozitia fata de categoria minorilor infractori si isi exprima optiunea sa privind mijloacele principale pe care trebuie sa le foloseasca pentru realizarea constrangerii principale si pentru recuperarea minorilor vinovati.