Cetatenia si nationalitatea

Cetatenia si nationalitatea

Cetatenia trebuie deosebita de nationalitate, sub diferitele ei intelesuri.Termenul de nationalitate difera ca inteles, in primul rand, dupa cum legam termenul de natiune(lat. natus) de cel de teritoriu sau cel de ascendenta.

In prima acceptiune,nationalitate inseamna ''aparteneta la o tara'' , de aici ''aparteneta la un stat'' ceea ce, alicata la persoanele fizice inseamna fie ''resotisanta'' fie ''cetatenie'' ; mai mult, corespondentul termenului din celelalte limbi neolatine ( fr.nationalité, it. nazionalità si sp. nacionalidad) e folosit cu precadere pentru intelesul cetatenie, in timp ce corespondentul termenului cetatenie(fr. citoyenneté, it. Cittadinanza si sp. ciudadania) e folosit pentru intelesul de cetatenie activa.

A doua grupa de acceptiuni ale termenului de nationalitate,pornita de la ascendenta, se aplica numai la persoana fizica si inseamna aparteneta ei la o natiune, evoluand de la inntelesul de entitate etnica pana la intelesul actual de entitate legata sufleteste, fiind capabila si constienta de viata politica proprie.

Fata de un stat national unitar (care e expresia identitatii dintre membrii unei natiuni si cetatenii unui stat), vom avea pe de o parte, natiuni fara stat, iar pe de alta, state fara nicio legatura cu distinctiile nationale sau ai carei resortisanti sa reprezinte numai o parte dintr-o natiune ori sa apartina mai multor natiuni ; in acest ultim caz aplicandu-se principiul nationalitatilor egale sau nu, acestea cautand a nu face deosebiri nationale(SUA) ori asuprind pe unele in favoarea altora.

Statele moderne se concep sau se constituie pe o baza nationala, distinctia dintre cetatenie si nationalitate ramane.Aceasta distinctie, ce a format si in Romania obiect de discutie chiar si cu prilejul dezbaterilor la legea promulgata prin D. 724/1924, e consemnata expres de unele legislatii- se da exemplu legii argentiniene din 1 octombrie 1869, care dispune ca, prin naturalizare straina, se pierde cetatenia (drepturile politice), nu si nationalitatea; nu mai putin sistemele statale au variat de la identificarea nationalitatii cu cetatenia pana la identificarea cetateniei cu nationalitatea (ledea Delbrűck, art. 25, al. 2).

Dificultatile terminolodice privind cuvintele natiune si nationalitate nu se opresc aici.Se ajunge astfel ca nationalitate (apartenenta la un stat) sa aiba ca plural dubla constitutionalitate in timp ce nationalitati (grupuri nationale din cadrul unui stat din lume) sa aiba ca singular natiune. In aceeasi terminologie de specialitate, cetatenia apare ca nationalitate de fapt, numita si nationalitate juridica iar nationalitatea propriu-zisa aparare ca nationalitate de drept.

In concluzie toti cetatenii au drepturi si libertati, asigurate de Constitutie, si indatoriri fata de patria mama.