Consideratii privind patrimoniul

Consideratii privind patrimoniul.

Notiunea de patrimoniu

Termenul de patrimoniu poate fi intalnit in diferite acte normative cum ar fi Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice; termenul mai este foloosit de legiuitorul roman in aceleasi acte normative in textele referitoare la reorganizarea, dizolvarea si lichidarea persoanelor juridice.

Notiune de patrimoniu nu are o definitie legala si precisa. Astfel, patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale apartinand unei persoane fizice sau juridice determinate, privite ca o suma de valori active si pasive, strans legate intre ele. Din definitie rezulta o latura activa formata din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale ale unei persoane determinate iar latura pasiva consta in valoarea obligatiilor patrimoniale ale aceleiasi persoane.

Teorii despre patrimoniu.

Explicarea notiunii de patrimoniu si a caracterelor care il definesc si particularizeaza ca entitate juridica distincta a constituit o preocupare a literaturii de specialitate. Evolutia conceptiilor despre patriomoniu a fost strans legata de fazele si etapele de dezvolatre a societatii omenesti moderne si contemporane. Doctrina juridica a retinut doua teorii: teoria personalista a patrimoniului si teoria patrimoniului-scop sau de afectatiune.

Teoria personalista sau a patrimoniului-personalitate a fost elaborata in spatiul doctrinei juridice din Franta fiind acceptata, fara rezerve, pana la sfarsitul sec. al XIX-lea.

Potrivit acestei teorii, patrimoniul ar constitui unul dintre atributele personalitatii umane si ca atare patrimoniul este strans legat de persoana fizica. Aceasta constructie juridica a corespuns pe deplin realitatilor si intereselor economice existente inainte de sfarsitul sec.al XIX-lea, cand intreprinderile aveau forma intreprinderilor individuale si a societatilor de persoane.

Caracterul indivizibil al patrimoniului a constituit explicatia si fundamentul posibilitatii angajarii raspunderii nelimitate a intreprinzatorilor, cu intrega lor avere, fata de creditorii intreprinderii, fara a fi limitata la capitalul acelei intreprinderi sau dupa caz la partile sociale ale actionarilor societatii.Numai in aceste conditii, detinatorii de capital financiar erau dispusi sa acorde credite diferitilor intreprinzatori.

Revolutia industriala din ultimele decenii ale sec.al XIX-lea a generat procesul obiectiv de concentrare a capitalurilor iar urmare a acestui fapt devin tot mai numeroase intreprinderile de capital sub forma societatilor anonime, pe actiuni. Capitalul societatii este constituit din actiuni liber transmisibile.Raspunderea actionarilor este limitata doar la valoarea actiunilor pe care le detin din capitalul societatii. In aceste conditii, regula divizibilitatii patrimoniului si caracterul sau unitar nu mai corespundeau realitatii si nevoilor social-economice. Regula diviziunii patrimoniului permitea crearea conditiilor pentru toate persoanele de a participa, in calitate de actionari, cu parti sau valori din patrimoniul lor, la doua sau mai multe societati comerciale, stiind ca raspunderea, fata de creditorii fiecarei societati, este limitata doar la intinderea aportului la capitalul social. Doctrina a creat procedeul fictiunii potrivit caruia daca patrimoniul unei persoane nu poate fi divizat, se vor crea atatea persoane cate mase de bunuri distincte se doreste a se avea.Aceste persoane nu se vor naste si nu vor trai decat in scopul de a sustine patrimoniul. Daca un comerciant vrea sa desfasoare doua activitati comerciale si sa afecteze fiecaruia numai o parte din averea sa, va crea doua persoane juridice, deci va avea pe langa un patrimoniu civil unul sau mai multe patrimonii comerciale.

Teoria patrimoniului-scop sau de afectatiune

Aceasta teorie a fost elaborata in dreptul german, fiind preluata si de doctrina juridica din alte tari.Potrivit acestei teorii, ideea ca persoanele pot avea patrimoniu nu este riguros exacta, deoarece patrimoniul exista ori de cate ori anumite bunuri sunt afectate unui anumit scop, fara ca pentru existenta lui sa fie nevoie de crearea unei persoane juridice. Notiunea de persoana sau de personalitate juridica si notiunea de patrimoniu trebuie separate.Personalitatea juridica nu se confunda cu patrimoniul care trebuie sa ramana o universalitate de drepturi si obligatii afectate unui scop comun. Asa se explica faptul ca una si aceeasi persoana poate avea doua sau mai multe patrimonii, un patrimoniu general si unul sau mai multe patrimonii speciale. In aceasta conceptie, unitatea drepturilor si obligatiilor nu depinde de apartenenta lor la o anumita persoana ci de ideea de scop sau afectatiune. Orice universalitate de drepturi si obligatii patrimoniale reunite intre ele printr-o unitate intelectuala, afectate fiind unui scop comun, poate constitui un patrimoniu independent cu o existenta separata de patrimoniul general si de celelalte patrimonii speciale, fiecare cu activul si pasivul sau, ale aceleiasi persoane. Teoria corespunde realitatilor si nevoilor practice ale economiei de piata tot mai complexe, permitand largirea posibilitatilor intreprinzatorilor de a participa cu actiuni sau parti sociale la mai multe societati comerciale, insotita de limitarea raspunderii pentru datoriile fiecarei societati la capitalul afectat activitatii acesteia. Teoria a fost criticata deoarece ignora cu desavarsire existenta persoanei ca subiect de drept deoarece numai acesta poate avea drepturi si obligatii. Ori, pornind de la aceasta conceptie se considera ca persoanele juridice sunt simple patrimonii impersonale, care nu apartin nimanui ci scopului, afectatiunii sau destinatiei pentru care au fost constituite.

Alaturi de aceste teorii clasice, s-a conturat o noua teorie numita teoria mixta sau eclectica care permite afirmarea posibilitatii admiterii si constructiei unei alte teorii, preluand unul dintre elementele ce alcatuiesc continutul celorlalte doua conceptii. Astfel, din teoria patrimoniului-personalitate trebuie retinute afirmatiile ca patrimoniul apartine obligatoriu unei persoane si ca orice persoana are un singur patrimoniu. Unicitatea patrimoniului nu exclude divizibilitatea lui. Pe de alta parte, trebuie sa retinem ideea de scop sau afectatiune pentru a demonstra ca patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, desi unic, poate fi divizat.

Fata de cele prezentate mai sus rezulta ca patrimoniul prezinta anumite caractere juridice care il definesc in raport cu alte entitati juridice si anume:

a)     patrimoniul este o universalitate juridica ceea ce inseamna ca el este o totalitate sau o masa de drepturi si obligatii patrimoniale care apartin unei persoane. Patrimoniul apare ca o entitate sau o unitate juridica distincta de elementele concrete ce intra in alcatuirea continutului sau.

b)     Unicitatea patrimoniului arata ca o persoana fizica sau juridica poate avea si are un singur patrimoniu.

c)     Inalienabilitatea patrimoniului este un caracter strans legat de persoana careia ii apartine, atata timp cat ea exista ca subiect de drept civil. In ce priveste persoanele fizice desi pot instraina un drept si uneori chiar o obligatie, ele nu pot transmite altei persoane, prin acte intregul lor patrimoniu. El se va transmite numai pentru cauza de moarte, prin succesiune, in momentul incetarii din viata a titularului sau. In cazul persoanelor juridice transmisiunea intregului patrimoniu are loc numai in cazul incetarii lor in urma reorganizarii prin comasare si prin divizare totala. In cursul existentei persoanelor juridice este totusi posibila transmisiunea unei cote-parti din patrimoniu in cazul reorganizarii lor, pe calea divizarii partiale sau desprinderii, catre o persoana juridica existenta sau care astfel se infiinteaza.

d)     Divizibilitatea patrimoniului. Cu toate ca patrimoniul oricarei persoane este unic, aceasta nu inseamna ca el ar fi indivizibil, in sensul ca toate elementele sale ar avea unul si acelasi regim juridic. Dimpotriva patrimoniul este divizibil in doua sau mai multe grupe sau mase de drepturi si obligatii fiecare avand o anume destinatie sau afectatiune si pe cale de consecinta un regim distinct si determinat.

Functiile patrimoniului

Patrimoniul indeplineste trei functii: constituie gajul general al creditorilor,explica si face posibila subrogatia reala cu titlu universal, face posibila transmisiunea universala si cu titlu universal al drepturilor si obligatiilor.

Gajul general al creditorilor reprezinta singura garantie generala a tuturor creditorilor titularului sau, respectiv debitorul raspunde fata de creditorii sai pentru indeplinirea obligatiilor pe care le are, cu intregul patrimoniu. Expresia de gaj general nu are nimic comun si nu se confunda cu dreptul de gaj, garantie speciala a creditorilor gajisti. Dreptul de gaj este un drept real accesoriu dreptului de creanta ce confera titularului prerogative speciale in raport cu acelea recunoscute oricarui creditor si anume: atributul de urmarire si atributul de preferinta. Gajul general sugereaza ca in realitate creditorul poate urmari oricare din bunurile ce se afla in patrimoniul debitorului pentru a-si realiza creantele, fara a-l putea opri sa le instraineze.

Subrogatia reala cu titlu universal

Cuvantul subrogatie inseamna inlocuire.

Subrogatia este de doua feluri, personala si reala. Subrogatia personala consta in inlocuirea unuia dintre subiectele raportului juridic de obligatii civile cu o alta persoana. Subrogatia reala este inlocuirea unei valori cu o alta valoare, a unui lucru cu un alt lucru si poate fi subrogatie reala cu titlu universal si subrogatie reala cu titlu particular.

Subrogatia reala cu titlu universal inseamna inlocuirea automata a unei valori cu o alta valoare, in cuprinsul unui patrimoniu. Valorile de inlocuire, nou intrate in patrimoniu, vor avea regimul juridic al valorilor inlocuite. Astfel, in cazul unui patrimoniu divizat, inlocuirea valorii iesite cu valoarea primita in schimb se produce in cadrul aceleasi mase patrimoniale. In acest fel se asigura mentinerea destinatiei fiecarei grupe de bunuri.

Subrogatia reala cu titlu particular consta in inlocuirea unui bun individual determinat, cu un alt bun, privite izolat. De aceea, nefiind vorba de inlocuirea unei valori cu o alta valoare in cuprinsul unui patrimoniu, ea intervine numai daca este prevazuta expres de lege, fara a opera automat. De ex.: Codul civil prevede ca in situatia cand un imobil ipotecat a fost distrus sau deteriorat, ipoteca se stramuta asupra sumei de bani primita cu titlu de indemnizatie de asigurare sau dupa caz, asupra despagubirii primita de la autorul prejudiciului.

Transmisiunea universala si cu titlu universal

Transmisiunea universala intervine atunci cand se transmite intregul patrimoniu, nefractionat de la o persoana la alta persoana. De ex. in cazul decesului unei persoane, intregul patrimoniu succesoral poate fi cules in totalitate de un singur mostenitor care are vocatie universala legala sau testamentara. In materie comerciala transmisiunea universala intervine in situatia reorganizarii persoanelor juridice prin absorbtie sau fuziune, cand intreg patrimoniu al persoanei juridice absorbite este preluat de persoana juridica absorbanta sau, dupa caz, patrimoniile persoanelor juridice care fuzioneaza se transmit la persoana juridica ce se infiinteaza cu acest prilej.

Transmisiunea cu titlu universal consta in transmiterea fractionata a intregului patrimoniu al unei persoane la doua sau mai multe persoane sau in desprinderea unei parti dintr-un patrimoniu pentru a reveni altei persoane. In cazul persoanelor fizice, transmisiunea cu titlu universal are loc numai la decesul lor, in situatia cand patrimoniul succesoral este dobandit pe cote-parti de catre doi sau mai multi mostenitori legali sau testamentari cu vocatie universala. Este intalnita si la persoanele juridice cu prilejul reorganizarii lor prin divizare totala sau partiala.