Consiliul Europei - scurta privire istorica, analiza structurii sale si elaborarea Conventiei Europene a Drepturilor omului si a protocoalelor sale

1. Scurta privire istorica

Intreg complexul de factori care a condus ONU la preocuparea deosebita pentru protectia drepturilor omului, a avut un efect similar in Europa. Unul din acesti factori a fost, in mod special, reactia impotriva sistemelor fasciste care au provocat cel de-al doilea razboi mondial. Negarea existentei drepturilor omului nu a fost doar un rezultat incident al acestor sisteme, ci "un instrument deliberat de politica interna si chiar o preconditie a ascensiunii lor"[1]. Un alt factor, a fost necesitatea protectiei sistemelor democratice ale Europei Occidentale, nu doar impotriva unei renasteri a regimurilor dictatoriale fasciste, ci si impotriva unui alt fel de regimuri care preluasera controlul asupra unei jumatati a continentului: regimurile comuniste.

In august 1941, Charta Atlanticului proclama celebrele "Patru Libertati" (libertatea cuvantului, libertatea religiei, libertatea individuala si siguranta persoanei/libertatea de a nu se teme, libertatea fata de saracie)[3] si, de asemenea, dreptul la autodeterminare. Aceste principii au fost reafirmate in "Declaratia celor 26 Natiuni Unite" la 1 ianuarie 1942, iar 3 ani mai tarziu au aparut cunoscutele prevederi ale Cartei Natiunilor Unite. In mai 1948, Congresul Europei a anuntat, la Haga:

Dorim o Europa unita, in care libera circulatie a persoanelor, ideilor si bunurilor este restaurata.

Dorim o Carta a Drepturilor Omului care sa garanteze libertatea de gandire, intrunire si exprimare, ca si dreptul de a forma opozitia politica.

Dorim o Curte de Justitie cu sanctiuni adecvate pentru implementarea acestei Carte.

Dorim o Adunare Europeana unde fortele vii ale tuturor natiunilor noastre sa fie reprezentate.

Aceasta declaratie de principii necesita un sistem organizat pentru a fi aplicata. Sarcina crearii unui asemenea sistem a revenit Adunarii Consultative a Consiliului Europei in timpul primei sale sesiuni din august - septembrie 1949. actul de nastere a Consiliului Europei - Statutul Consiliului Europei, semnat la Londra la 5 mai 1949 si intrat in vigoare la 3 august 1949 - prevedea, in art. 1, ca mentinerea si realizarea drepturilor omului erau unul dintre mijloacele pentru a indeplini scopul Consiliului, si anume o mai mare unitate intre membrii sai pentru protectia si realizarea idealurilor si principiilor care formeaza patrimoniul lor spiritual comun si pentru facilitarea progresului economic si social.

Statutul Consiliului Europei, ca tratat constitutiv al acestei organizatii, a fost semnat de 10 state: Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Franta, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia si Suedia.

Articolul 3 al Statutului a intarit aceasta obligatie, facand din respectul pentru drepturile omului o conditie de aderare.

Consiliul Europei este astazi principala organizatie internationala interguvernamentala la nivel european care are ca atributie principala consacrarea si apararea drepturilor omului.

Statutul Consiliului Europei prevede o serie de conditii pe care trebuie sa le indeplineasca statele pentru a deveni membre ale acestei organizatii. Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 din Statut, "Fiecare membru al Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept si principiul in virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului".

Consiliul Europei a hotarat sa creeze statutul de invitat special pentru tarile din fostul bloc comunist, dupa prabusirea sistemelor totalitare din aceste tari, iar majoritatea acestora au devenit, ulterior, membri cu drepturi depline ai acestei organizatii.[4]

La data de 28 septembrie 1993, Romania a devenit al 32-lea stat, membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, ratificand Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si Protocoalele sale.

In prezent, Consiliul Europei are 47 de state membre, iar ultimul stat care a aderat la aceasta organizatie este Republica Muntenegru - la 11 mai 2007. Se observa faptul ca, practic, cvasitotalitatea statelor europene sunt membre ale Consiliului Europei, ceea ce ii confera acestei organizatii un caracter paneuropean.[5]

Se poate spune ca, Consiliul Europei are doua dimensiuni: una federalista, reprezentata de Adunarea parlamentara, alcatuita din parlamentari proveniti din parlamentele nationale, iar cealalta interguvernamentala, reprezentata prin Comitetul Ministrilor. 

De la crearea sa, Consiliul Europei a desfasurat o activitate prodigioasa, in special prin adoptarea unor documente internationale foarte importante - un numar de peste 150 de tratate si conventii internationale - dintre care, cea mai importanta este, desigur, Conventia Europeana a Drepturilor Omului.