Continutul constitutiv al infractiunii de pruncucidere

Continutul constitutiv al infractiunii de pruncucidere

1. Latura obiectiva.

1.1. Elementul material

Elementul material consta intr-o actiune (inactiune) de ucidere exercitata asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viata acesteia, rezultat care se constata, de regula, prin acte medico-legale. Infractiunea se poate manifesta prin actiune (sufocare, lovire, ingropare de viu) sau omisiunea indeplinirii unor acte de importanta vitala pentru copil, cum ar fi nehranirea copilului, lasarea in frig, abandonarea copilului intr-un loc sau mod care-l expune la moarte si pe care mama avea obligatia legala sa le execute.

O cerinta esentiala este aceea ca actiunea sau inactiunea indreptata spre uciderea victimei sa aiba loc "imediat dupa nastere".

Conditia de timp imediat dupa nastere prevazuta in cuprinsul textului de lege nu trebuie privita in mod izolat. Ea trebuie asociata si celorlalte conditii: "nou-nascut" si "starea de tulburare a mamei". Consider ca determinanta in stabilirea intervalului de timp in care se poate savarsi aceasta infractiune este expresia "nou-nascut". În sensul art. 177 C.pen. prin nou-nascut se intelege copilul nascut care poarta pe el semnele vizibile ale unei nasteri recente - placenta si alte substante care apar in procesul nasterii. În medicina expresia nou-nascut poate avea si alt inteles, putand fi nou-nascut un copil de 2-3 saptamani sau cateva luni.

Consider ca "imediat dupa nastere" presupune un interval de timp egal cu acela pana la care se poate vorbi de un "nou-nascut" in sensul art. 177 C.pen.

Daca a trecut un interval de timp destul de scurt dar copilul nu mai poarta semnele unei nasteri recente fapta nu mai este pruncucidere.

Pe langa conditiile analizate pentru existenta infractiunii se cere ca mama sa se afle intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere. Si aici apare o conditie de timp dar care este implicita. Starea de tulburare apare, dureaza un timp, dupa care se amelioreaza. Infractiunea trebuie savarsita in acest interval, in caz contrar nemaiputandu-se retine infractiunea de pruncucidere. Nu se va retine infractiunea de pruncucidere chiar daca in timpul nasterii sau imediat dupa nastere mama s-a aflat intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere daca anterior, in timpul sarcinii luase hotararea de a ucide noul nascut, aspect dedus din ascunderea sarcinii fata de parinti si colegi si din modul de savarsire a faptei (a venit pe ascuns acasa, a nascut intr-o camera fiind neasistata si apoi a ucis copilul, iar cand a fost intrebata de ce sta in pat a afirmat ca se simte rau)[1].

Cerinta legii referitoare la uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere

in momentele urmatoare, cat timp copilul are calitatea de nou-nascut si pastreaza pe

corpul sau urmele nasterii recente. Pentru a fi lamurite unele probleme care pot aparea, in fiecare caz se impune efectuarea unei expertize medico-legale.

Daca uciderea copilului nu se savarseste imediat dupa nastere, fapta constituie omor calificat. Activitatea de ucidere, savarsita imediat dupa nastere trebuie sa aiba ca rezultat moartea copilului nou-nascut. Daca imediat dupa nastere mama consimte ca altcineva sa-i omoare copilul fapta constituie complicitate la omor calificat si nu pruncucidere[2]. Legea nu cere ca si moartea copilului sa se produca imediat dupa nastere, ceea ce inseamna ca rezultatul se poate produce si mai tarziu .

Într-o alta parere[4] se considera ca prin inserarea in text a conditiei "imediat dupa nastere" se fixeaza timpul de comitere a faptei, adica limitele de timp sau perioada de timp in care uciderea copilului nou nascut atrage incadrarea juridica potrivit art. 177 C. pen. Intervalul de timp desemnat prin aceasta expresie (conditie) nu trebuie interpretat intr-un sens riguros cronologic, ci trebuie delimitat dupa criterii medicale morfofiziologice. Astfel momentul initial al acestei perioade este momentul in care s-a terminat expulzarea fatului si acesta dobandeste viata extrauterina (chiar daca nu a fost inca separat de mama prin taierea cordonului ombilical si chiar daca nu s-a eliminat placenta) adica momentul terminarii nasterii fiziologice, iar perioada se epuizeaza la scurt timp dupa aceasta, atat timp cat se mentin semnele nasterii recente pe corpul copilului si starea de tulburare a mamei pricinuita de nastere care-i confera o responsabilitate diminuata sau atenuata.

În raport cu delimitarea perioadei "imediat dupa nastere" decurg cateva consecinte, importante din punctul de vedere al incadrarii juridice a faptei de pruncucidere. Astfel constituie infractiune de pruncucidere numai uciderea de catre mama a copilului sau dupa nastere si inauntrul perioadei imediat urmatoare acesteia pana la limita aratata, chiar daca rezultatul se produce dincolo de limita stabilita anterior. Fapta va constitui omor calificat daca uciderea copilului a intervenit intr-un moment posterior acestei perioade, chiar daca starea de tulburare pricinuita de nastere se mentine, persista.

Se pune problema daca conditia "imediat dupa nastere" nu ar trebui modificata pentru a putea sanctiona si faptele intentionate care s-ar putea comite de mama in timpul procesului nasterii propriu-zise, datorita unei stari de tulburare pricinuita de nastere, fapte care altfel, ar trebui sa primeasca o alta incadrare juridica. O atare solutie credem ca ar fi deplin justificata deoarece daca legiuitorul a prevazut ca fapta savarsita imediat dupa nastere in conditiile amintite constituie pruncucidere cu atat mai mult savarsirea faptei in timpul nasterii, sub imperiul acelorasi tulburari ar trebui sa primeasca aceeasi incadrare juridica. Spre exemplu, imediat ce a fost expulzat o parte din corpul copilului (capul) aceste este lovit cu corpuri contondente. Daca o atare fapta se comite datorita unei stari de tulburare pricinuita de nastere ea ar trebui sa fie considerata pruncucidere. Starea de tulburare care poate exista in timpul nasterii uneori poate fi mult mai mare decat tulburarea care poate interveni dupa nastere. Atunci de ce nu s-ar putea considera pruncucidere fapta de ucidere a copilului in timpul nasterii?

Conform textului de lege actualmente in vigoare o asemenea incadrare juridica nu ar fi posibila, deoarece "imediat dupa nastere" nu poate insemna si "in timpul nasterii". De aceea, consideram ca ar fi utila o propunere de lege ferenda in sensul inlocuirii expresiei "imediat dupa nastere" cu expresia "in timpul nasterii sau imediat dupa nastere" care ar fi mult mai clara, ar acoperi o sfera mai larga de situatii si fapte si ar elimina controversa de mai sus.

Dupa cum s-a putut observa pana acum, analiza expresiei ,,imediat dupa nastere" reprezinta o problema importanta, prezentand un deosebit interes teoretic dar mai ales practic. Modificarea art. 177 C. pen. in sensul prevederii in textul de lege a posibilitatii ca fapta de pruncucidere sa se realizeze si in procesul nasterii, este pe deplin justificata deoarece se poate intampla ca in timpul travaliului sa intervina compresiunea capului in filiera pelvigenitala, indeosebi cand extractia se face cu forceps, existand si leziuni traumatice de autoasistenta, sub forma de leziuni localizate la cap, fata sau gat, echimoze, hematoame, rupturi ale partilor cavitatii bucale, fracturi ale mandibulei rezultate din introducerea degetelor mamei in cavitatea bucala a fatului[5]. De asemenea trebuie avut in vedere faptul ca intensitatea tulburarilor pe fond patologic este mai mare in procesul nasterii decat dupa terminarea ei, ori in aceste conditii nu vad care este ratiunea pentru care aceasta fapta sa nu fie considerata pruncucidere, ca in Codul penal german, de exemplu .

Si literatura de specialitate straina[7] este de acord cu solutiile propuse de doctrina romana, opiniile sustinute fiind asemanatoare. Pentru a exista infractiunea de pruncucidere mama trebuie sa actioneze in timpul nasterii sau in momentul nasterii sub influenta starii puerperale. Avand in vedere parerea dominanta nasterea debuteaza prin aparitia primelor dureri ale nasterii sau in caz de cezariana de exemplu din momentul in care copilul este separat de corpul mamei. În general pentru ca mama sa poata actiona in timpul nasterii, ea nu trebuie sa se gaseasca sub supravegherea medicala si in mod cert trebuie sa fie singura. Starea puerperala, dupa parerea medicilor este perioada pe timpul careia dispar modificarile impuse organismului de perioada de gestatie, exceptie facand glandele mamare. Dupa parerea lui Francois Clerc, aceasta stare care nu dureaza decat cateva ore si care variaza de la caz la caz, corespunde unei stari depresive a femeii urmata de suferinte fizice prin care ea a trecut. Legea nu precizeaza durata exacta a acestei stari; este rolul expertilor de a se pronunta in acest sens de la caz la caz . Aceasta activitate nu este catusi de putin usurata de curgerea timpului intre comiterea pruncuciderii si efectuarea expertizei.

Aspectele discutate pana acum in legatura cu infractiunea de pruncucidere sunt in stransa legatura cu anumite controverse privind definirea conceptului de ,,persoana" in dreptul penal .

În literatura de specialitate s-au afirmat opinii diferite cristalizate in principal in doua teorii: una care sustine ca se poate vorbi de o persoana si, implicit, de un drept la viata al acesteia din momentul in care copilul isi incepe existenta extrauterina - deci dupa incheierea procesului nasterii[9] -, si una care considera persoana si pe copilul aflat in procesul nasterii, deci anterior expulzarii si inceputul vietii extrauterine .

Autorii romani de drept penal trateaza problema momentului din care se poate vorbi de o persoana cu ocazia analizei elementelor infractiunii. Astfel, in unele lucrari ea apare mentionata in legatura cu obiectul juridic al infractiunilor de omucidere, in altele la tratarea obiectului material, in timp ce unii doctrinari considera oportuna examinarea ei in cadrul subiectului pasiv al infractiunilor de omucidere.

Desi, in aparenta, faptul nu pare sa prezinte importanta, diferenta devine evidenta cand in tratarea obiectului juridic se vorbeste de necesitatea existentei unui drept la viata, in timp ce la obiectul material problema se pune sa existe 'corpul unui om in viata', iar ca subiect pasiv se cere existenta unei 'persoane'. Importanta distinctiei consta in aceea ca momentul in care se poate vorbi de un drept la viata nu coincide cu acela in care exista un corp uman in viata si, cu atat mai putin, cu acela in care putem vorbi de o persoana.

Astfel, dreptul la viata exista din momentul conceptiei, deoarece dreptul copilului conceput de a se naste este, in mod evident, insusi dreptul sau la viata. Daca afirmatia ramane echivoca in materia avortului, dupa patrusprezece saptamani de sarcina aratate in art. 185 lit. c) C.pen., nu mai exista nici o posibilitate de a ingradi acest drept.

Despre 'corpul unui om in viata', de asemenea se poate vorbi cu certitudine din perioada sarcinii, deoarece codul genetic uman este primit din momentul conceptiei ­putandu-se deci vorbi de o fiinta umana - iar metabolism si, deci, viata exista tot din momentul conceptiei, cand toate organele sunt formate si functioneaza chiar in perioada sarcinii.

Despre o persoana ni se pare insa exagerat sa vorbim in perioada intrauterina, cand termenii medicali uzitati in materie sunt: 'ou' sau 'zigot', 'embrion' si 'fat'. În ceea ce priveste dreptul civil - cel care recunoaste capacitatea succesorala a copilului nenascut - sa nu uitam ca dreptul roman care a consacrat institutia infans conceptus pro nato habetur, a creat-o doar cu titlu de fictiune juridica.

Asadar, discutia ar trebui, in primul rand, axata pe ideea de persoana, si nu pe obiectul material sau pe tema dreptului la viata - lato sensu -, deoarece acestea exista, asa cum am aratat mai sus, inainte sa poata fi vorba de o persoana. Codul penal foloseste insa notiunea de 'persoana', intituland titlul 2 al partii speciale 'Infractiuni contra persoanei'.

Discutabila ni se pare si opinia unor autori care considera ca dreptul persoanei la viata nu exista 'din momentul cand copilul se angajeaza in procesul nasterii, ci abia din momentul cand acest proces luand sfarsit, copilul este expulzat si isi incepe existenta extrauterina. De altfel, aceasta afirmatie este vadit contrazisa de argumentatia prezentata de aceiasi autori in tratarea 'omorului savarsit asupra unei femei gravide' prevazut in art. 176 lit. e) C. pen., unde se arata ca 'omorul este deosebit de grav deoarece se produce si distrugerea produsului de conceptie care este o viata in devenire . Am asista, astfel, la paradoxul ca fatul sa fie considerat o viata in devenire, in timp ce copilului aflat in procesul nasterii sa nu i se recunoasca dreptul la viata in calitate de persoana.

Argumentatia opiniei ni se pare de asemenea discutabila, ea constand intr-o analogie cu dispozitiile art. 177 C. pen. care, prevazand pruncuciderea, arata ca aceasta consta in 'uciderea copilului nou nascut, savarsita imediat dupa nastere'. Trebuie aratat, insa, ca legiuitorul nu a urmarit prin aceasta reglementare sa statueze momentul aparitiei dreptului la viata, ci formularea in discutie are o ratiune proprie, si anume aceea de a nu lasa posibilitatea ca uciderea copilului nou nascut, savarsita de catre mama dupa o perioada mai indelungata de la nastere, sa fie incadrata ca pruncucidere in loc de omor calificat. Astfel, mentiunea ca fapta, pentru a fi incadrata ca pruncucidere, trebuie savarsita 'imediat dupa nastere', vine sa completeze reglementarea privitoare la intentia repentina cu care se comite aceasta infractiune si sa limiteze intervalul de timp in care savarsirea unei asemenea fapte poate fi calificata drept pruncucidere. Asadar, este vorba despre o reglementare cu aplicabilitate doar in cazul particular al infractiunii de pruncucidere si care, in consecinta, nu poate forma obiectul unei analogii.

Sub aspect practic, daca am considera persoana doar copilul nascut, care si-a inceput existenta extrauterina, ne-am afla in fata unei lacune legislative pentru situatia de fapt in care o persoana actioneaza cu intentie directa impotriva vietii copilului aflat in procesul nasterii. Aceasta, deoarece faptuitorul nu va putea fi sanctionat nici pentru omucidere, nefiind recunoscuta calitatea de persoana a copilului, nici in temeiul art. 182 C. pen., care prevede, intre consecintele vatamarii corporale grave, si avortul, pentru simplul fapt ca in momentul procesului nasterii nu se mai poate vorbi de 'avort'. Asa cum arata art. 185 C. pen., avortul reprezinta 'intreruperea cursului sarcinii', ori procesul nasterii reprezinta o etapa distincta de cea a sarcinii, o faza intermediara intre existenta intrauterina si cea extrauterina.

Situatia devine la fel de discutabila daca avem in vedere subiectul activ al infractiunii (mama copilului aflat in procesul nasterii). În acest caz autoarea infractiunii nu va putea fi sanctionata nici pentru pruncucidere, deoarece fapta nu a fost savarsita 'imediat dupa nastere', cum cere art. 177 C. pen., nici pentru avort, din motivele aratate mai sus, la care putem adauga faptul ca procesul nasterii s-a declansat in mod natural, nefiind provocat in mod artificial, in sensul art. 185 C. pen. . De asemenea, ea nu va putea raspunde penal nici in temeiul vreuneia din infractiunile de omor, copilul neputand fi considerat subiect pasiv decat daca ii este recunoscuta calitatea de persoana. O asemenea incadrare juridica ni s-ar parea oricum inechitabila deoarece ar priva faptuitoarea de atenuanta prevazuta in art. 177 C. pen.

Interesanta este si opinia doctrinei italiene[13] in materia infractiunii de pruncucidere. În cele ce urmeaza vom prezenta cateva idei demne de a fi luate in considerare de doctrina romana si chiar de legiuitor. Conform art. 578 din codul penal italian constituie infractiunea de pruncucidere comiterea oricarui delict prin care mama cauzeaza moartea propriului nou nascut imediat dupa nastere, sau a fatului in timpului nasterii, cand fapta este determinata de conditii de abandon material si moral legat de nastere. În raport de momentul cand se comite activitatea infractionala, infractiunea este numita pruncucidere daca fapta materiala are loc in timpul nasterii sau infanticid daca uciderea noului nascut se realizeaza imediat dupa nastere.

Pruncuciderea presupune ca era desavarsit procesul fiziologic de sarcina; moartea , deci trebuie sa fie cauzata in faza de tranzitie care curge din momentul in care incepe detasarea fatului de uterul matern pana la momentul in care nou nascutul dobandeste viata proprie. Detasarea fatului de uterul mamei incepe, dupa o parere comuna, cu durerile; un astfel de criteriu nu poate fi acceptat deoarece nasterea este un fenomen foarte particular.

Conform autorului citat, se poate vorbi de infanticid daca fapta materiala vizeaza in mod direct pe nou nascut. Nou nascutul este fiinta vie abia nascuta, sau nascuta de putin timp, complet iesita afara din pantecele mamei. Dupa cum s-a spus deja cu privire la omucidere (a carui subspecie este infanticidul) nou nascutul trebuie sa fie nascut viu; dovada vietii este data de faptul ca a avut loc inspiratia. Totodata, pentru a avea loc infanticidul, este necesar ca uciderea noului nascut sa intervina imediat dupa nastere; utilizarea unei asemenea expresii vrea sa indice perioada emotionala sau de tulburare ce urmeaza dupa nastere; incetarea unui astfel de moment face ca incadrarea juridica sa fie aceea de omor calificat.

Pentru a exista infractiunea pe care o analizam, la momentul comiterii faptei materiale mai trebuie indeplinita o conditie esentiala si anume fapta sa fie determinata de conditii de abandon material si moral legat de nastere. Existenta acestor conditii creeaza o anumita stare psihica mamei care ajunge sa-si ucida propriul nou nascut. Fapta nu va fi pruncucidere daca starea de marginalizare si izolare in care se gasea mama la momentul nasterii i se poate imputa acesteia in totalitate. Exista aceasta stare de abandon material si moral atunci cand inainte de nastere si la momentul nasterii, mama e parasita de aceia de la care astepta ajutor si asistenta. De asemenea trebuie sa se constate din partea acelor persoane manifestari vadite de dezinteres pentru situatia mamei, astfel incat aceasta este singura, se afla intr-o stare de izolare care nu lasa sa se prevada nici interventia tertilor, nici vreun ajutor material sau moral.

O alta cerinta esentiala pentru existenta pruncuciderii este starea de tulburare pricinuita de nastere; interpretarea acestei expresii trebuie facuta prin prisma datelor stiintelor medicale, medicopsihologice si psihologice, data fiind importanta actului biologic al nasterii si al fazei imediat urmatoare acesteia.

În literatura de specialitate s-a decis in mod corect ca nu orice tulburare este de natura sa faca parte din continutul infractiunii de pruncucidere, ci numai tulburarea care a intervenit in chiar momentul nasterii sau imediat urmatoare acestui fapt. Tulburarile pe care legiuitorul le-a avut in vedere prin sintagma "tulburare pricinuita de nastere" sunt doar cele de natura psiho-patologica, tulburarile anormale, maladive, provocate de diversi factori nocivi. În stiinta medicala aceasta tulburare psihofiziologica este denumita uneori "psihoza puerperala" , "manie puerperala" sau "febra puerperala" si se poate ivi fie pe baza unor afectiuni legate de sarcina sau de nastere, fie pe baza altor afectiuni, concomitente sau chiar preexistente, influentate in evolutia lor de sarcina sau de nastere. Astfel sunt cunoscute omorul cu motivatie patologica (melancolia postpartum) sau omorul inafectiv (in cazul oligofreniilor). Tulburari psihice legate de nastere se pot ivi si in cazul toxicozelor gravidice (pana la forma grava de eclampsie) sau consecutive socului obstetrical, ori ca urmare a socului hemoragic. În timpul acestor tulburari femeia este cuprinsa de neliniste, acuza dureri imaginare, nu mai manifesta nici o afectiune, poate surveni un delir de o durata mai mare sau mai mica si chiar un delir impulsiv in care femeia poate comite un omor.[15] Starile conflictuale anterioare si extrinseci procesului nasterii, cum ar fi temerea de reactia familiei, parasirea de catre barbatul cu care a fost conceput copilul ori oprobiul public, oricat de intense ar fi fost, nu au nici o influenta asupra existentei sau inexistentei infractiunii de pruncucidere. Aceste imprejurari, chiar daca au fost de o atare natura incat sa influenteze starea psihica a inculpatei, ele nu constituie in sine decat mobiluri ale savarsirii faptei, fara vreo semnificatie in ceea ce priveste existenta pruncuciderii. Prin urmare, daca mama copilului nu s-a aflat intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere sau daca aceasta, desi a existat, nu a fost insa pricinuita de nastere, fapta va constitui infractiunea de omor calificat potrivit prevederilor art.175 lit. c) si d) din Codul penal. Un exemplu relevant in acest sens este situatia inculpatei in varsta de 16 ani care a fost trimisa in judecata pentru infractiunea de omor calificat prevazuta in art. 174, combinat cu art. 175 lit. a) si g), retinandu-se in sarcina sa ca dupa ce si-a dat seama ca in urma relatiilor intime avute cu prietenul sau a ramas gravida si dat fiind faptul ca acesta o parasise, iar ei ii era frica de parinti, s-a hotarat ca atunci cand va naste, daca copilul va fi viu, sa-l omoare. În momentul in care au inceput durerile nasterii, inculpata care locuia la o alta familie, a iesit din casa si s-a dus la w.c.-ul aflat in curtea imobilului, pentru a nu fi vazuta de cineva cand va naste

si acolo a nascut un copil viu de sex feminin, pe care imediat l-a ucis prin obstructia cailor respiratorii cu pamant, dupa care l-a aruncat in w.c.[17]

Ar fi de discutat, daca procesul nasterii si eventualele tulburari fiziologice si psihice pe care le atrage ar putea fi izolate de intreaga incarcatura afectiva, emotionala pe care o traieste persoana insarcinata, urmare a conditiilor premergatoare momentului nasterii si daca, pe fondul unei sensibilitati deosebite, aceasta tensiune nervoasa ajunsa la maximum in momentul nasterii n-ar putea provoca o tulburare psihica care sa genereze rezolutia ucigasa, chiar daca nasterea sub aspect medical a decurs normal si fara complicatii obstreticale. În acest caz daca nu se poate retine iresponsabilitatea ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei atunci retinerea infractiunii de pruncucidere se impune.

Pe de alta parte consideram ca exista infractiunea de omor in cazul in care mama a luat anterior nasterii hotararea de a ucide copilul, chiar daca ulterior in procesul nasterii sau imediat dupa nastere mama s-a aflat si intr-o stare de tulburare conform art. 177 C.pen. .

În stransa corelatie cu caracterul fiziologic sau patologic al tulburarilor se afla si problema discernamantului mamei ucigase. Discernamantul, ca functie de sinteza intre personalitate si consecinta, constituie capacitatea persoanei de a avea o reprezentare corecta a realitatii la un moment dat, de a putea anticipa consecintele faptelor sale si de a-si organiza motivat activitatea in vederea indeplinirii acestora. Evaluarea discernamantului se face intotdeauna raportat la fapta comisa. În practica medico-legala psihiatrica s-au statuat trei grade ale caracterizarii discernamantului: pastrat, atenuat (sau diminuat) si abolit. În primele doua situatii exista raspundere penala, in timp ce ultima duce la aplicarea prevederilor art. 48 din Codul penal (iresponsabilitatea) . Exista opinii potrivit carora tulburarile pricinuite de nastere trebuie sa duca la diminuarea discernamantului[19] respectiv ca acestea actioneaza asupra constiintei si vointei femeii, alterandu-le. Într-o alta opinie se considera ca notiunea de "stare de tulburare pricinuita de nastere" cuprinde, in lipsa altor precizari legale, sfera mai larga a modificarilor psihice asociate cu sarcina si nasterea, iar evaluarea discernamantului trebuie facuta in mod clasic, prin investigarea personalitatii, a bolilor psihice, a constiintei, a capacitatilor cognitive si volitive, a modului de comitere a faptei, a antecedentelor etc.

Starea de tulburare a mamei se stabileste prin examen medical, psihic si psihologic. Tulburarile ce survin in timpul nasterii sau imediat dupa nastere pot fi determinate de tulburari psihoemotionale, hemoragii (in timpul nasterii), soc obstetrical. Aceasta stare se poate stabili cu atat mai exact cu cat se efectueaza mai aproape de momentul nasterii. Comportamentul femeii va putea fi apreciat prin cercetarea cu atentie a antecedentelor patologice, a evolutiei sarcinii, a constitutiei somato-psihice, a conditiilor in care a avut loc nasterea.[21] Chiar daca imprejurarea ce priveste tulburarea psihica in care se gaseste mama impune obligatoriu o expertiza medico-legala, stabilirea acestor stari nu exclude utilizarea si a altor mijloace de proba. Din pacate, in practica judecatoreasca, starea de tulburare a mamei care isi ucide copilul in conditiile art.177 Cod penal se stabileste indeosebi pe baza concluziei expertizei, ceea ce ne face sa ne punem intrebarea daca nu cumva solutia juridica ar fi subordonata celei medico-legale.

1.2. Rezultatul sau urmarea imediata

Specific infractiunii de pruncucidere este ca urmarea socialmente periculoasa sa se concretizeze intr-un rezultat concret si anume moartea copilului nou-nascut.

Daca se produce un alt rezultat, cum ar fi vatamarea grava a integritatii corporale sau a sanatatii ori infirmitatea copilului, aceste aspecte nu prezinta interes in ceea ce priveste infractiunea de pruncucidere, deoarece tentativa nu este incriminata. În cazul producerii unor astfel de urmari s-ar putea retine infractiunile de vatamare corala simpla sau grava dupa caz.

Astfel, daca activitatea de ucidere a fost in intregime efectuata, dar rezultatul (constand in moartea copilului) nu s-a produs, din motive independente de vointa faptuitoarei  (cand interventia medicului il salveaza), aceasta raspunde pentru infractiunea de vatamare corporala in raport de numarul de zile de ingrijiri medicale necesare pentru vindecare.

1.3 Raportul de cauzalitate

Este necesar ca, intre actul de agresiune comis de mama asupra propriului copil si rezultatul constand in moartea copilului, sa se stabileasca legatura de la cauza la efect.

În aceasta privinta sunt de examinat efectele pe care le are asupra acestui raport cauzal si, implicit, asupra raspunderii penale a mamei, accidentele ce survin cu ocazia nasterii, de natura sa provoace moartea copilului sau cazurile de neviabilitate.

Astfel, este posibil ca moartea copilului sa survina imediat dupa nastere ca urmare a unor malformatii congenitale incompatibile cu viata (afectiuni grave contactate intrauterin, pneumonie, bronhopneumonie, meningo-encefalita sau orice alta cauza de neviabilitate).

Faptuitoarea, in cele mai multe situatii de acest gen, nu cunoaste maladia copilului, ci actioneaza, fie concomitent cu efectul, accentuand consecinta fatala, fie ulterior producerii efectului respectiv, fiind in eroare asupra realitatii.

Neviabilitatea copilului, nu constituie un impediment pentru raspunderea penala a mamei; in situatia in care copilul s-a nascut viu si mama i-a suprimat viata, apare ca lipsita de efect orice cauza preexistenta care ar fi putut sa duca, mai curand sau mai tarziu, la acelasi rezultat. Totusi, tinand seama de formarea unei imagini reale asupra tuturor factorilor care au dus la moartea copilului, apare ca necesara, in cadrul activitatii de aflare a adevarului, stabilirea pe cale medicala a neviabilitatii pentru ca aceasta sa fie avuta in vedere de instanta de judecata la dozarea pericolului social concret si, ca urmare, la individualizarea pedepsei.

În celelalte situatii, in care moartea copilului survine imediat dupa nastere, dar ca urmare a unor factori independenti de actiunea sau inactiunea ulterioara a mamei, care se afla in eroare cu privire la acei factori, se intelege ca, subiectul pasiv, neavand calitatea de fiinta vie in momentul interventiei delictuale, nu exista pruncucidere.

Însa, este posibil ca faptuitoarea sa actioneze concomitent cu efectele bolilor respective - asa numitele cazuri de conexiune a mai multor factori (in cazul afectiunilor intrauterine - pneumonii, bronhopatii, debilitate congenitala - anomalii de dezvoltare - malformatii, imaturitate) suprimand viata copilului cu un moment mai devreme. Copilul fiind inca viu in momentul actului agresiv, dar neviabil, raspunderea penala nu poate fi inlaturata.[24]

Asemenea situatii, insa impun retinerea unor circumstante atenuante, intrucat evolutia bolilor spre un rezultat sigur - moartea copilului - unita cu imprejurarea ca mama se afla, la data respectiva, in stare de puternica tulburare pricinuita de nastere si deci in imposibilitatea de a aprecia corect situatia copilului, pledeaza pentru masura respectiva.

Actele involuntare ale faptuitoarei nu intra sub incidenta infractiunii de pruncucidere si, ca atare, nu pot constitui primul termen al raportului de cauzalitate.[25]

Aceste acte pot fi integrate intr-un sistem cauzal in cazul uciderii din culpa, adica atunci cand mama ucide copilul din neatentie sau neglijenta, fara prezenta elementului "tulburare pricinuita de nastere".

Astfel, o tanara fata gravida la termen este cuprinsa in timpul noptii de dureri abdominale. Crezand ca a racit, se duce sa-si faca un ceai, dar acolo cade jos si este gasita dimineata in nesimtire de sora sa, iar copilul nou-nascut, asfixiat. Transportata la maternitate se constata o stare de colaps grav cu anemie, in urma unei hemoragii puternice. Se retine, astfel, ca fiind un caz tipic de asfixie involuntara, mama aflandu-se in imposibilitatea de a da asistenta nou-nascutului.[26]

Ceea ce determina incadrarea faptei in art. 177 Cod penal, ca infractiune de pruncucidere, nu este tulburarea determinata de imprejurari laturalnice procesului fiziologic al nasterii, ci starea psihofiziologica anormala ce se poate produce in timpul nasterii.

Complexul de situatii conflictuale premergatoare si exterioare nasterii, ca si consecinta acestora asupra psihicului femeii - aceea de a se teme de reactia parintilor sau de oprobiul celor din jur - nu sunt decat motivatii ale actului de ucidere, mobiluri ale savarsirii faptei, neputandu-li-se da efect juridic in intelesul de "tulburare de nastere", astfel cum prevede art. 177 Cod penal.

Atat aceste imprejurari, cat si reactia psihogena depresiva fata de actul comis nu reprezinta decat circumstante personale, care urmeaza a fi avute in vedere la individualizarea pedepsei.[27]

2. Latura subiectiva. Specificul vinovației

Latura subiectiva ca element al continutului constitutiv al infractiunii cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea constiintei si vointei infractorului fata de fapta si urmarile acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infractiune.

Si sub aspectul laturii subiective, este necesar ca intentia de a ucide, sa se fi nascut sau sa se fi format ca urmare si sub impulsul starii de tulburare psihica consecutiv nasterii, in conditiile unei iresponsabilitati sau responsabilitati afectate de aceasta stare.[28]

De aceea, intentia de a ucide se manifesta, in acest caz, ca intentie spontana, repentina sau impetuoasa caracterizata prin aceea ca se naste iar fapta se executa, sub influenta impetuoasa a acestei tulburari psihice, simultan sau in intervalul de timp cat aceasta persista, fiind incompatibile cu premeditarea. Putem afirma ca este o forma de boala aflata la granita dintre manifestarea omului normal si responsabil si a celui lipsit de raspundere penala.

În cazul infractiunii de pruncucidere provocarea nu este posibila nici, deoarece victima nu are posibilitatea sa efectueze un act provocator. În cazul in care, hotararea de a ucide copilul este anterioara, preexistenta aparitiei tulburarii consecutive nasterii, nu poate fi vorba despre o intentie de a ucide formata ca efect si sub imperiul respectivelor stari de tulburare psiho-patologice si, in consecinta, nici de incadrarea faptei ca infractiune de pruncucidere prevazuta in art. 177 Cod penal.

În aceste cazuri hotararea de a ucide copilul ce se va naste este luata de obicei cu mult timp inainte sau in functie de situatia dinainte de nastere,ca o intentie preexistenta sau preconstituita.

Astfel, intr-o cauza penala, prin sentinta penala nr. 86 din 20 martie 2003 a Tribunalului Botosani inculpata a fost condamnata pentru infractiunea de omor calificat prevazuta de art.174 alin. (1) raportata la art. 175 alin.(1) lit c) din Codul penal, retinandu-se ca, dand nastere unui copil fara a fi asistata, dupa ce a rupt cordonul ombilical l-a strangulat cu o sfoara si l-a ascuns intr-o capita de fan unde a fost descoperit ulterior. Apelul inculpatei a fost respins ca nefundat, prin decizia penala nr.174 din 16 iunie 2003 a Curtii de Apel Suceava. Atat in fond cat   si in apel s-a cerut schimbarea incadrarii juridice a faptei in infractiunea de pruncucidere, cerere careia nu i s-a dat curs. În speta s-a probat ca in timpul sarcinii inculpata a incercat de doua ori sa avorteze prin ingurgitarea unor medicamente, astfel ca uciderea copilului nascut viu nu mai poate fi pusa pe seama tulburarii pricinuite de nastere .

Atunci cand elementul perturbator este iesit din comun, avand repercusiuni asupra intelectului si vointei intr-o asemenea masura incat mama nu intelege semnificatia actelor sale sau nu mai poate fi stapana pe ele, intervine cauza de iresponsabilitate prevazuta de art. 48 Cod penal, care inlatura caracterul

penal al faptei. Astfel, intr-o alta speta inculpata, o femeie de 22 ani, primipara, pe perioada sarcinii a fost inscrisa la dispensarul medical local, pentru a i se face controlul periodic. Într-o dimineata a fost gasita intr-o stare de obnubilare confuza, si arata la toata lumea ca "s-a subtiat", iar cadavrul copilului a fost gasit in curtea casei. Diagnosticul pus - confuzie pe fond oligofren hipotiroidic."[30]

Dar se intampla, in starile limita sau periferice in care, data fiind complexitatea manifestarilor, sa nu existe posibilitatea stiintifica de a se emite un aviz medical concludent asupra provenientei si intensitatii tulburarilor,si sa nu se poata formula o concluzie certa asupra relatiei dintre manifestarile vadit perturbatoare ale mamei si actul de ucidere. Etiologia neurologica a lehuzelor este deosebit de complicata, unele alterari sunt imprecise sau nesemnificative in determinarea starii de boala pricinuita de nastere si chiar in cazul aceluiasi tip de boala.

Trebuie precizat faptul ca medicul nu are intotdeauna posibilitatea sa emita un aviz sigur intr-un caz concret.

În cele mai multe cazuri insa, autoarea infractiunii este examinata mai tarziu, in momentul descoperirii faptei, cand anumiti indici au disparut prin efectul modificarilor organismului, astfel ca instantele de judecata - intrucat sunt obligate sa lucreze cu date precise, nefiindu-le permisa introducerea solutiilor de nesiguranta cand se are in vedere libertatea persoanei - trebuie sa recurga la suplimentarea datelor informationale, eventual la o expertiza psihologica.

În dovedirea faptului ca mama si-a ucis copilul in timp ce se afla intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere, asa cum cere art. 177 Cod penal, este necesara si efectuarea unei expertize medicale, prin care sa se ateste ca, in conditiile concrete ale comiterii faptei, mama a actionat sub stapanirea unei asemenea tulburari. Cand examinarea medico-legala nu a fost efectuata imediat dupa nastere, in formularea concluziilor sale, medicul legist va tine seama si de imprejurarile de fapt ce rezulta din actele de cercetare penala ori judecatoreasca.

Daca in concluziile expertizei medico-legale psihiatrice, efectuata in cursul urmaririi penale, se arata numai ca inculpata nu prezinta - la data examinarii - tulburari psihice si ca ea si-a ucis copilul "cu discernamant integru", instanta de judecata nu-si poate forma convingerea pe aceste simple afirmatii nemotivate, care nu corespund cerintelor unei verificari temeinice. Ea trebuie sa dispuna refacerea expertizei, urmand ca expertii sa argumenteze stiintific, dupa examinarea actelor dosarului, concluzia lor cu privire la existenta "tulburarii pricinuita de nastere", adica a acelei stari psiho-fiziologice de natura a influenta constiinta si a altera vointa, care conduce la uciderea nou-nascutului. Dupa refacerea expertizei, instanta va aprecia toate probele potrivit propriei convingeri si va hotari daca inculpata a savarsit infractiunea de pruncucidere sau cea de omor calificat.

Astfel, intr-o speta, inculpata a nascut singura si, imediat dupa nastere, a aplicat copilului mai multe intepaturi cu efect mortal. Primul examen medical constata la mama doar o ruptura de perineu, fara alte semne clinice deosebite. Medicul legist este de parere insa ca inculpata a avut o nastere laborioasa cu ruptura de perineu si s-a aflat in stare de tulburare neuro-psihica. Medicii de la Institutul "Mina Minovici" nu au confirmat raportul medicului legist, dar au propus sa se ceara un examen psihiatric, comisia constatand existenta unui traseu iritativ difuz, relevat encefalografic pentru care inculpata "a putut" sa prezinte o stare psihica deosebita, fapta urmand, datorita si altor date rezultate din probe, sa fie incadrata in "pruncucidere".[31]

Solutia instantei este realista. Atata vreme cat o ampla investigare medicala nu a reusit sa depisteze clinic sursa tulburarii, dar nici n-a infirmat-o, caci a utilizat expresia "poate", devine justificat modul cum a procedat instanta de a lua in considerare factorii adiacenti, corespunzatori conditiilor in care mama a nascut (ruptura de perineu, care implica dureri mari; conditii improprii de nastere) si care, in unire cu potentialitatea starii patologice, au constituit elemente suficiente pentru retinerea starii de tulburare pricinuita de nastere.[32]

Într-o alta speta, inculpata in varsta de 21 ani, de profesie asistenta de ocrotire, a fost trimisa in judecata pentru savarsirea infractiunii de pruncucidere. Întretinand relatii sexuale cu un barbat, inculpata a ramas insarcinata, lucru pe care nu l-a impartasit nimanui. Fiind numita asistenta de ocrotire intr-o circumscriptie sanitara, cand deja sarcina era vizibila, desi a luat masuri de a o ascunde, fiind intrebata de moasa, de sora pediatra si de medicul de circumscriptie asupra starii de graviditate, a negat cu tarie acest lucru. Simtind durerile nasterii accentuandu-se, intr-o seara, inculpata sub pretextul ca nu se simte bine si nu vrea sa-si deranjeze colegele de serviciu cu care locuia in aceeasi camera, s-a culcat in alta incapere a dispensarului. În timpul noptii, dandu-si seama ca urmeaza sa nasca, s-a dus de mai multe ori la W.C.-ul cladirii, luand la un moment dat si o foarfeca din sala de tratamente in vederea taierii cordonului ombilical; pe la miezul noptii, inculpata a nascut in WC un copil viu, a taiat singura cordonul ombilical si a invelit copilul intr-un jerseu, apoi a asteptat pana a eliminat placenta, refuzand ajutorul oferit de colegele de serviciu care au auzit si au banuit ce se intampla in W.C. Dupa nasterea copilului, inculpata l-a dus, invelit in jerseu, intr-o camera nelocuita din alt corp de cladire unde l-a pus intr-un pat si l-a invelit cu o patura.

Pentru inlaturarea urmelor doveditoare ale nasterii, inculpata a luat apa calda din dispensar, a dus-o in W.C., s-a spalat si a sters urmele de sange. Dupa aceasta s-a reintors in dispensar. În sala de nastere a incercat sa dea ajutor altei femei internate de urgenta pentru nastere, dupa care s-a dus si s-a culcat. A doua zi dimineata, sub pretextul ca are munca de teren, inculpata a plecat la locuinta unei alte colege de serviciu, de unde a revenit la dispensar, dupa-amiaza, cand a luat cadavrul copilului, pe care l-a pus in sacosa sa. Organele de politie, sesizate despre acest caz, au dispus internarea acesteia in spital, unde inculpata a negat initial faptul ca a nascut, apoi a sustinut ca a avortat, copilul cazand in W.C., dar in urma cercetarii la fata locului a recunoscut ca nou-nascutul este mort si se afla intr-o sacosa.

S-a retinut ca mama, desi a nascut fara complicatii, s-a aflat totusi intr-o stare de tulburare pricinuita de sarcina si nastere, deoarece era necasatorita, a purtat sarcina pe ascuns, in circumstante psihotraumatizante care i-au creat o atitudine ostila fata de produsul de conceptie, trairile majore fiind de frica si rusine, apoi la nastere, neasistata, ascunsa, in conditii improprii, i s-au exacerbat aceste sentimente pana la o stare de panica. Starea respectiva nu are insa relevanta, se arata in hotarare, deoarece exprima situatii conflictuale premergatoare si exterioare nasterii, iar teama fata de reactia parintilor si oprobiul celor din jur nu sunt decat motivatii ale actului de ucidere, fara inteles de tulburare pricinuita de nastere.

În alte situatii, tulburarea pricinuita de nastere poate sa duca doar la alterarea discernamantului si nu la abolirea lui. În aceste imprejurari se pune problema daca nu ne aflam in ipoteza unei capacitati penale atenuate,cand mama, desi responsabila, se afla intr-o situatie speciala in care tulburarea a afectat doar intr-o anumita masura capacitatea sa de a intelege si de a voi. Este vorba,deci, despre o persoana responsabila care, datorita situatiei in care se afla, i se poate aplica o sanctiune mai redusa. Aceasta conceptie a fost consacrata legislativ in art. 89 din codul penal italian, prin care se admite atenuarea sanctiunii in cazul capacitatii atenuate. În acelasi sens, conform paragrafului 21 din codul penal german, capacitatea atenuata constituie o cauza de reducere facultativa a pedepsei, cu conditia ca aceasta capacitate de intelegere si vointa sa fie puternic diminuata ca urmare a tulburarilor psihice. În legislatia penala romana nu exista o dispozitie explicita in acest sens, caz in care vor fi incidente dispozitiile art. 72 al codului penal, conform carora, pentru individualizarea sanctiunii penale trebuie sa se tina seama si de persoana infractorului.[33] Totusi, se poate aprecia ca o consacrare legislativa a teoriei responsabilitatii limitate exista in cazul pruncuciderii, aceasta fiind considerata de catre legiuitor ca o forma atenuata a omorului, fiind sanctionata cu o pedeapsa mai usoara: inchisoare de la 2 la 7 ani. Ratiunile acestei atenuari stau tocmai in alterarea discernamantului mamei in urma nasterii astfel incat ea se afla intr-o situatie speciala care justifica atenuarea pedepsei.