Contractele comerciale

1. Notiuni generale privind contractele comerciale

Nascut din nevoile schimbului de activitati si, in primul rand, ale schimbului de marfuri, contractul isi afirma prezenta in societate nu numai in domeniul circulatiei, dar si in cel al productiei, el fiind instrumentul juridic prin care se infaptuiesc aceste doua importante componente ale activitatii economice

Evolutia societatii a generat diversificarea raporturilor juridice in general si a celor de drept comercial in special, astfel s-a impus necesitatea aparitiei unor reglementari inovatoare care sa corespunda celor mai moderne tendinte aparute pe piata comerciala. Ca o consecinta sfera sintagmei de contract comercial s-a largit incluzand si contracte mai noi (contractul de leasing, contractul de know-how, contractul de bursa etc).

Conditiile de existenta juridica ale contractelor comerciale sunt cele prevazute de Codul Civil, care este izvor de drept subsidiar pentru ramura dreptului comercial, constituind dreptul comun acolo unde legea comerciala nu dispune.

Incheierea contractelor

Contractul, ca principal izvor al obligatiilor, ia nastere prin acordul de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale. Acest acord se realizeaza prin prezentarea ofertei si acceptarea acesteia . Vointa partilor constituie fundamentul fortei obligatorii a contractului, statul marginindu-se doar la a garanta executarea contractului, sanctionand neexecutarea sa.

Pentru nasterea unui contract sunt necesare doua manifestari de vointa:

- oferta care emana de la persoana care initiaza contractul ce urmeaza a fi incheiat si poate fi facuta in scris, verbal sau chiar in mod tacit, in principiu, pentru valabilitatea ofertei nu se cere nici o conditie speciala de forma si

- acceptarea care apartine destinatarului ofertei si care va determina incheierea contractului prin exprimarea acordului sau.

Toate contractele comerciale sunt supuse conditiilor de validitate cerute de Codul Civil: consimtamantul valabil al partii care se obliga, capacitatea de a contracta, obiectul si cauza - toate aceste cerinte sunt esentiale pentru validitatea conventiilor, indiferent ca acestea sunt civile sau comerciale.

Capacitatea de a incheia contracte reprezinta facultatea acestora de a incheia contracte prin emiterea unui consimtamant valabil ori a unui consimtamant exprimat in virtutea unei depline capacitati de exercitiu, aceasta presupune, in primul rand, ca detinatorii ei sa dispuna de prerogativa de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile prin acte juridice incheiate personal si singur . Capacitatea de a incheia contracte are valoarea unei reguli, in timp ce incapacitatea de a consimti contracte este restransa la limitele unei exceptii. Regulile noastre de drept comun cunosc si cateva incapacitati speciale, si anume situatia minorului care nu a implinit 14 ani, a interzisului judecatoresc si legal si nu in ultimul rand situatia minorului intre 14-18 ani care are capacitate de exercitiu restransa.

Consimtamantul reprezinta hotararea de a incheia contracte exprimata in exterior. Pentru a fi valabil exprimat consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa existe,

sa fie exprimat de o persoana cu discernamant,

sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice,

sa fie exteriorizat,

sa nu fie afectat de vreun viciu de consimtamant (eroare, dol sau violenta).

Eroarea consta intr-o falsa reprezentare a realitatii, ea viciaza consimtamantul si lipseste de efecte contractul comercial atunci cand se refera la calitatile substantiale ale obiectului contractului (de exemplu o parte crede ca a cumparat casa proprietarului dintr-o anumita strada, iar de fapt proprietarul a inteles ca este vorba de casa lui din alta strada). Eroarea asupra persoanei poate vicia consimtamantul numai daca acel contract s-a incheiat in considerarea persoanei asupra careia s-a produs eroarea.

Dolul, constand in manopere inselatoare, menite sa induca in eroare o persoana pentru a o determina sa contracteze, viciaza consimtamantul si poate duce la anularea contractului. Atunci cand unul dintre contractanti pastreaza tacerea voita asupra unei date sau informatii si se dovedeste ca s-a urmarit inselarea celuilalt contractant reticenta respectiva este considerata dol; pe langa anularea contractului si restabilirea situatiei anterioare, reticenta poate antrena si obligarea la despagubiri. 

In practica noastra judecatoreasca a devenit constanta solutia, potrivit careia, in anumite cazuri si dolul provocat de un tert este socotit viciu de consimtamant. In situatia insa in care se recurge la simpla exagerare cu scop de publicitate a calitatii marfii oferita spre vanzare, aceasta nu constituie dol ci o practica ingaduita in activitatea de contractare (intrucat dolul datorat unei credulitati excesive sau a lipsirii elementare de informare nu produc efecte juridice).

Violenta este viciul de consimtamant conform careia manifestarea de vointa este alterata prin intermediul unei constrangeri fizice sau morale. Obiectul amenintarii poate sa fie de natura patrimoniala sau poate sa vizeze integritatea fizica ori morala a unei persoane (de exemplu o persoana este amenintata cu bataia pentru a incheia un contract, sau mana unei persoane este fortata, la propriu, in vederea semnarii unui contract).

Leziunea reprezinta prejudiciul incercat de o parte datorita disproportiei vadite dintre prestatia efectuata de ea si indatorirea corelativa a celeilalte parti.

Obiectul contractul trebuie sa existe, sa fie in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil si sa fie licit si moral.

Cauza reprezinta motivatia care a stat la baza incheierii contractului si ea trebuie sa fie legitima, reala, licita si morala.

In privinta formei contractelor principiile aplicabile in dreptul civil sunt deopotriva valabile in materie comerciala, regula fiind libertatea de forma.

Partile contractante au dreptul de a incheia orice contract, cu clauzele convenite ca urmare a negocierii partilor. In ceea ce priveste incheierea contractelor - partile isi manifesta liber vointa de a da nastere, de a modifica, de a transmite si de a stinge drepturi si obligatii, astfel ca libertatea manifestarii vointei partilor contractante poate fi definita ca o libertate contractuala, constituindu-se intr-o expresie a drepturilor si libertatilor omului

Cu toate acestea trebuie subliniat ca exista unele limitari ale acestui principiu impuse de ordinea publica , bunele moravuri sau de diverse acte normative.

2. Contractul de vanzare-cumparare comerciala

Comercialitatea contractului

Sub aspectul structurii sale vanzarea-cumpararea comerciala este asemanatoare celei civile. Deosebirile intre cele doua contracte sunt date de functia economica a contractului, in sensul ca, in cazul vanzarii-cumpararii comerciale se realizeaza interpunerea in schimb a bunurilor. Cu alte cuvinte, in dreptul comercial cumpararea se realizeaza in scop de revanzare si a obtinerii de profit, dupa cum vanzarea are acelasi scop. Vanzarea-cumpararea civila urmareste de obicei satisfacerea necesitatilor individuale ale persoanei fizice, respectiv consumul sau folosirea in interes propriu a diferitelor bunuri aflate in circuitul civil, fara a se avea in vedere obtinerea de profit din vanzari-cumparari repetate.

Obiectul contractului. Particularitati

In conceptia codului comercial vanzarea-cumpararea comerciala nu poate avea ca obiect bunuri imobile, deoarece respectivele acte sunt considerate ca avand o natura juridica civila si nu comerciala. Acelasi caracter civil il au si actele de inchiriere ale bunurilor imobile ca de altfel si concesiunea lor.

Definitie

Din dispozitiile codului comercial rezulta ca principala trasatura a vanzarii-cumpararii comerciale este intentia de revanzare. In aceste conditii, cumpararea este facuta in scop de revanzare sau inchiriere, iar vanzarea este precedata de o cumparare facuta in scop de revanzare. Intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa indeplineasca trei conditii:

sa existe la data cumpararii;

sa fie exprimata de cumparator, respectiv cunoscuta de vanzator;

sa priveasca bunul cumparat.

Avand in vedere cele de mai sus, contractul de vanzare-cumparare a fost definit ca fiind acel act juridic prin care una din parti - vanzatorul se obliga fata de cealalta parte - cumparatorul, sa transmita proprietatea unui bun in schimbul primirii unei sume de bani cu titlu de pret.

Caracterele juridice ale contractului

Contractul de vanzare-cumparare are urmatoarele caractere juridice:

este un contract bilateral. El da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti;

este un contract cu titlu oneros. Astfel, atat vanzatorul cat si cumparatorul urmaresc obtinerea de avantaje patrimoniale;

este un contract comutativ. Acest caracter releva ca partile cunosc din chiar momentul incheierii contractului existenta si intinderea obligatiilor ce le incumba;

este un contract consensual deoarece pentru incheierea sa este suficient acordul de vointa al partilor;

este un contract translativ de proprietate. El stramuta dreptul de proprietate asupra obiectului vanzarii de la vanzator la cumparator.

Cerintele de valabilitate

Ca orice contract si contractul de vanzare-cumparare trebuie sa indeplineasca cerintele de valabilitate prevazute pentru conventii de articolul 948 Cod civil, respectiv consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza.

Efectele contractului

Obligatiile vanzatorului sunt cele prevazute de Codul civil si se refera la urmatoarele:

predarea lucrului vandut. "Predarea este stramutata bunului vandut in puterea si posesiunea cumparatorului" , intelegandu-se prin aceasta punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului;

- garantarea pentru evictiune . Vanzatorul este de drept obligat - conform art. 1336 din Codul civil - dupa natura contractului de vanzare-cumparare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi fost declarate la facerea contractului;

- garantia pentru viciile ascunse. Vanzatorul este obligat sa asigure cumparatorului calitatea lucrului vandut si sa raspunda fata de acesta in cazul in care lucrul s-ar dovedi necorespunzator destinatiei sale economice ori si-ar pierde valoarea de intrebuintare, ca urmare a unor vicii (defectiuni) ascunse, a caror cunoastere l-ar fi facut pe cumparator sa nu incheie contractul sau sa nu accepte pretul ce i-a fost cerut

Doctrina si jurisprudenta din tarile cu economie de piata dezvoltata au subliniat ca trebuie pus accentul si pe obligatia vanzatorului profesionist de a-l informa pe cumparator asupra tuturor conditiilor de contractare si a modului de folosire a bunului; de regula, informarea cumparatorului se realizeaza prin etichetarea si marcarea produsului si prin prospect si instructiunile de folosire. Vanzatorul mai are obligatia de securitate in sensul ca raspunde pentru decesul sau leziunile corporale cauzate de marfurile vandute de el.

Obligatiile cumparatorului sunt urmatoarele:

de a plati pretul in ziua si la locul determinat prin contract;

de a lua in primire lucrul cumparat

la acestea se mai adauga si obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii, deoarece conform art. 1305 din Codul civil cheltuielile vanzarii sunt, in lipsa stipulatiei contrare, in sarcina cumparatorului.

Principalul efect al contractului este acela de a transmite proprietatea asupra lucrului vandut de la vanzator la cumparator. In afara de regulile generale privind efectele contractului prevazute de Codul civil, Codul comercial insereaza o serie de elemente derogatorii privind:

transmiterea proprietatii si a riscului in cazul bunurilor determinate generic care circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului. Avand in vedere ca, in general, in cazul bunurilor determinate generic proprietatea si riscurile se transmit din momentul individualizarii lor, problema care se pune este aceea de a sti, in ce conditii se face individualizarea in cazul bunurilor care circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului. In temeiul Regulamentului de Transport C.F.R. individualizarea marfurilor se face la predarea lor pentru transport, de catre vanzatorul - expeditor si constituie o conditie de valabilitate a contractului de transport. Dar aceasta individualizare produce efecte si in raporturile dintre vanzator si cumparator, in baza contractului de vanzare-cumparare operand transferul dreptului de proprietate si a riscurilor;

transmiterea proprietatii si a riscului in cazul bunurilor determinate generic apartinand vanzatorului si procurate de acesta.

In cauza se face aplicatiunea art. 62 Cod comercial: "Cand marfurile vandute sunt aratate prin contract numai prin catime, fel si calitate, fara nici o indicatiune de natura a desemna un corp cert si determinat, vanzatorul este obligat a preda, la locul si la timpul stipulat, catimea, felul si cantitatea cuvenita, chiar daca marfurile care au fost la dispozitiunea sa in momentul formarii contractului, sau de care el si le-ar fi procurat in urma in executarea lui, ar fi pierit sau daca expedierea sau sosirea acestor marfuri ar fi fost impiedicate de vreo cauza oarecare."

rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare.

In dreptul comercial rezolutiunea contractului se produce de drept cand o parte ofera executarea, iar cealalta nu isi executa obligatia sa. Din continutul art. 67 Cod comercial rezulta ca, pentru a opera de drept rezolutiunea, trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii: - una din parti sa faca oferta de executare a obligatiei proprii - predarea lucrului sau achitarea pretului; oferta de executare sa fie facuta inainte de implinirea termenului convenit pentru executarea contractului; cele doua obligatii - de predare a lucrului si de plata a pretului - sa aiba acelasi termen de executare. Conform legii partea aflata in culpa pentru rezolutiunea contractului poate fi obligata la despagubiri fata de partea prejudiciata;

3. Contractul de franciza

Franciza reprezinta un sistem de comercializare bazat pe retele de exploatare a unei creatii intelectuale sau industriale, ori presupune producerea si comercializarea unui produs, serviciu sau tehnologii sub o firma de prestigiu. Ea implica o colaborare continua intre francizor si beneficiari, pe principiul omogenitatii activitatilor si principiilor de organizare ale afacerii, in conditiile stipulate in contractul de franciza

Legislatia in vigoare defineste franciza ca fiind un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita, francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Prin contractul de franciza se desemneaza acea conventie, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un serviciu in schimbul unei sume de bani cu titlu de redeventa

Francizorul este acel comerciant care detine drepturile asupra unei marci inregistrate si le exercita pe toata durata contractului de franciza. El confera beneficiarului dreptul de a exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, asigurandu-i acestuia in acelasi timp o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate (a personalului) si mijloace financiare pentru promovarea marcii sale.

Beneficiarul este un comerciant, persoana fizica sau juridica, independent din punct de vedere financiar si determinata prin selectie de catre francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza si participa la valorificarea marcii inregistrate prin resurse financiare proprii. El trebuie sa dezvolte reteaua de franciza, sa-i mentina identitatea, precum si reputatia, sa-i furnizeze francizorului informatii reale privitoare la gestiunea francizei si sa nu divulge tertilor kow-how-ul obtinut.

Beneficiarul este cel care exploateaza know-how-ul pus la dispozitie de catre francizor intregii retele de franciza, care consta din ansamblul formulelor, definitiilor, desenelor si modelelor, retelelor, procedeelor si altor elemente analoage care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs.

Prin intermediul Legii nr. 79/1998, privind regimul juridic al francizei, s-au instituit o serie de clauze obligatorii pe care sa le cuprinda contractul de franciza. Ele se refera la:

- obiectul contractului;

- drepturile si obligatiile partilor;

- conditiile financiare;

- durata contractului si

- conditiile de modificare, prelungire si reziliere.

Contractul de franciza are la baza sa o serie de principii care il diferentiaza de celelalte contracte si prin a caror reglementare legiuitorul a urmarit protejarea intereselor partilor si a consumatorilor. Principiile respective au in vedere urmatoarele:

- termenul va fi fixat astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei;

- francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu mai reinnoi contractul la data expirarii sau de a nu semna un nou contract;

- in cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili in mod clar circumstantele care pot sa determine o reziliere fara preaviz;

- conditiile in care va putea sa opereze cesiunea drepturilor decurgand din contract vor fi cu claritate precizate, in special conditiile de desemnare a unui succesor;

- dreptul de preemtiune va fi prevazut, daca interesul mentinerii sau dezvoltarii retelei de franciza necesita recunoasterea acestui drept;

- clauzele de neconcurenta vor fi cuprinse in contract, pentru protejarea know-how-ului;

- obligatiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate si vor fi determinate astfel incat sa favorizeze atingerea obiectivelor comune;

- la incetarea relatiilor contractuale, relatiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurente loiale. Francizorul poate sa impuna obligatii ferme fostului beneficiar, asigurand astfel protejarea caracterului confidential al afacerii si, in special, neutilizarea know-how de catre o retea concurenta.

Marca furnizorului, simbol al identitatii retelei de franciza constituie garantia calitatii produsului/serviciului/ tehnologiei furnizate consumatorului. Aceasta garantie este asigurata prin transmiterea si prin controlul respectarii know- how-ului, furnizarea unei game omogene de produse si/sau servicii si/sau tehnologii;

Dreptul care se transfera obliga beneficiarul la plata unei redevente ce il autorizeaza sa utilizeze marca produselor si/sau serviciilor, si/sau tehnologiilor, know-how-ului ori o alta experienta deosebita de franciza, precum si orice drepturi de proprietate intelectuala sau industriala, dupa caz, sustinut permanent de asistenta comerciala si/sau tehnica a furnizorului, pe toata durata de valabilitate a contractului de franciza.

Publicitatea pentru selectionarea beneficiarilor trebuie sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu contina informatii eronate. Francizorul selectioneaza beneficiarul care face dovada competentelor solicitate, respectiv: calitati manageriale si capacitate financiara pentru exploatarea afacerii.

A. Obligatiile francizorului

Francizorul este obligat in esenta la urmatoarele:

- mentinerea omogenitatii, reputatiei si identitatii retelei de franciza;

- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;

- instruirea personalului beneficiarului;

- transmiterea tuturor informatiilor privind know-how-ul care sa permita o corecta gestionare a francizei.

B. Obligatiile beneficiarului

Intr-un contract de franciza beneficiarului ii revin urmatoarele obligatii:

- sa-si declare cu buna - credinta situatia financiara inainte de inceperea francizei;

- sa contribuie cu sumele de bani convenite la dezvoltarea retelei de franciza;

- sa plateasca redeventa convenita ca urmare a exploatarii francizei;

- sa asigure confidentialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat de francizor;

- sa desfasoare a concurenta loiala incetarii sau rezilierii contractului.

4. Contractul de leasing

Contractul de leasing este o constructie juridica adaptata la exigentele comertului modern, combinand in continutul sau elemente ale contractelor de vanzare - cumparare, locatiune, mandat, promisiune de vanzare, etc. El a fost reglementat prin intermediul Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 , care la randul ei a fost aprobata, modificata si completata prin Legile nr. 533/2004 si 287/2006 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.

In literatura juridica leasingul este definit ca "fiind operatia triunghiulara legata de utilizator, finantator (intreprindere de leasing) si vanzatorul producator, operatie prin care creditorul finantator, dupa ce a cumparat un bun de la vanzatorul producator, il inchiriaza unei intreprinderi utilizatoare, care la sfarsitul locatiunii, poate dobandi proprietatea bunului in schimbul platii ratelor de leasing si a valorii reziduale.

Se subliniaza ca, in comertul international, tehnica leasingului presupune incorporarea elementelor mai multor tipuri de contracte care exista si in forme autonome. Sunt prezente astfel in continutul contractului de leasing elementele urmatoarelor acte juridice:

- contractul de vanzare-cumparare, incheiat intre producatorul vanzator si finantatorul cumparator, iar obiectul sau este reprezentat de bunul ales de utilizator, acesta din urma tratand cu cumparatorul toate elementele vanzarii;

- contractul de mandat, intervenit intre finantator ca mandant si utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind in aceasta calitate clauzele cumpararii;

- contractul de locatiune, incheiat intre creditorul locator si utilizatorul locatar. Locatia reprezinta elementul central al leasingului;

- contractul de promisiune unilaterala de vanzare, prin intermediu caruia intreprinderea de leasing se obliga ca, in momentul incetarii contractului de leasing sa vanda bunul la cererea utilizatorului

Prin contractul de leasing intelegem acea conventie in care o parte, denumita locator, se obliga ca, la solicitarea celeilalte parti, denumita utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un tert, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil si sa transmita utilizatorului posesia sau folosinta acesteia, contra unei plati unei plati periodice numita rata de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator ca la sfarsitul perioadei de leasing sa poata opta pentru cumpararea bunului prin plata valorii reziduale, prelungirea contractului de leasing sau incetarea raporturilor contractuale.

Operatiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinatie, precum si bunuri mobile, aflate in circuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor si a bunurilor necorporale.

Contractul de leasing presupune participarea a trei parti

- locatarul sau beneficiarul sau utilizatorul, respectiv partea care solicita locatorului achizitionarea unui bun de la o terta persoana si transmiterea in favoarea sa a posesiei si folosintei bunului respectiv;

- locatorul sau finantatorul, societatea comerciala specializata in operatiuni de leasing, care se obliga fata de beneficiar sa procure bunul solicitat si sa-i transmita in favoarea acestuia posesia si folosinta. In cele mai multe cazuri, locatorul devine proprietarul bunului, el mentinand asupra sa dispozitia juridica si instrainand beneficiarului doar posesia si folosinta. Sunt insa cazuri cand locatorul are si calitatea de furnizor, respectiv este unitatea producatoare a bunurilor ce fac obiectul leasingului;

- furnizorul, in calitate de societate comerciala producatoare a bunului obiect al leasingului sau de titular al dreptului de proprietate. Furnizorul vinde bunul locatorului, iar acesta din urma transmite beneficiarului posesia si folosinta.

Contractul de leasing trebuie sa cuprinda, pe langa partile contractante, cel putin urmatoarele elemente:

a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operational;

b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing si caracteristicile de identificare a acestuia;

c) valoarea ratelor de leasing si termenul de plata a acestora;

d) perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului;

e) clauza privind obligatia asigurarii bunului;

f) valoarea totala a contractului de leasing.

g) valoarea de intrare a bunului;

h) valoarea reziduala a bunului convenita de parti, cand este cazul;

i) valoarea avansului;

j) rata de leasing.

Contractul de leasing presupune o serie de particularitati care il disting atat in raport cu locatiunea cat si in raport cu vanzarea-cumpararea. Aceste particularitati constau in clauzele pe care le contine referitoare la natura juridica a ratelor de leasing, la dreptul de optiune al beneficiarului, indicarea furnizorului si negocierea directa intre acesta si beneficiar.

Astfel, beneficiarul are dreptul sa negocieze direct cu furnizorul conditiile contractului de vanzare-cumparare ale bunurilor si sa opteze, in momentul expirarii contractului, cu privire la achizitionarea bunului, restituirea lui sau prelungirea contractului. De asemenea, modul de calcul al redeventei evidentiaza ca ea nu se identifica cu chiria - ca pret al locatiunii, deoarece in momentul cumpararii bunului de beneficiar, locatorul trebuie sa stabileasca pretul vanzarii tinand cont de varsamintele realizate anterior cu titlul de redeventa, dar si de valoarea reziduala a bunului. Partilor le revin obligatii si in ceea ce priveste publicitatea operatiunilor de leasing, atunci cand ele au ca obiect bunuri imobile, asigurarea bunurilor respective si plata primelor de asigurare, exercitiul drepturilor reale.

Locatorul este o persoana juridica - societatea comerciala - specializata in asemenea operatiuni, avand operatiunile de leasing in obiectul sau de activitate determinat conform Legii nr. 31/1990, fie ca obiect exclusiv, fie alaturi de alte activitati. De subliniat ca operatiunile de leasing se realizeaza de comercianti, locatorul urmarind prin plata redeventei nu numai recuperarea pretului bunului cumparat dar si obtinerea unui profit. De asemenea si beneficiarul poate sa aiba calitatea de comerciant, dupa cum poate fi o persoana fizica sau juridica care utilizeaza bunul cu scop de locuinta sau sediu al persoanei juridice.

Obligatiile locatorului sunt determinate in mod principial de actele normative precitate, si ele constau in urmatoarele:

a) sa respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;

b) sa contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, in conditiile expres formulate de catre acesta sau, dupa caz, sa dobandeasca dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;

c) sa incheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul si sa transmita acestuia, in temeiul contractului de leasing, drepturile ce deriva din contract, cu exceptia dreptului de dispozitie, iar in cazul programelor pentru calculator, sa transmita dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator catre locatar/utilizator, fara a-si mai putea exercita acest drept pe perioada derularii contractului de leasing;

d) sa respecte dreptul de optiune a locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura leasingului, ori de a inceta raporturile contractuale;

e) sa ii garanteze locatarului/utilizatorului folosinta linistita a bunului, in conditiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale;

f) sa asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite in leasing, daca prin contractul de leasing partile nu au convenit altfel

Societatea de leasing are o serie de obligatii care nu se constituie numai in raport cu beneficiarul sau furnizorul cum sunt obligatia de publicitate a operatiunilor de leasing, atunci cand ele au ca obiect, bunuri imobile, tinerea evidentei contabile separata a operatiunilor de leasing, plata taxelor vamale etc.

Locatarul /utilizatorul/beneficiarul are urmatoarele obligatii:

a) sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul si in conditiile de livrare agreate cu furnizorul;

b) sa exploateze bunul conform instructiunilor;

c) sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing, decat cu acordul finantatorului;

d) sa achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurari, impozite, taxe - in cuantumul si la termenele mentionate in contract;

e) sa suporte cheltuielile de intretinere precum si orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;

f) sa isi asume toate obligatiile care decurg din folosirea bunului;

g) sa permita locatorului/finantatorului verificarea periodica a starii si a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;

h) sa il informeze pe locator/finantator, in timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venita din partea unui tert;

i) sa nu aduca modificari bunului si sa nu schimbe locul declarat in contract, fara acordul locatorului/finantatorului;

j) sa restituie bunul conform contractului de leasing.

Aceste clauze contractuale au o natura legala, ceea ce nu insemna ca partile, de comun acord nu pot stipula si alte drepturi si obligatii ce decurg din contractul de leasing.

Culpa partilor in executarea contractului (ne referim in special la locator si beneficiar) este sanctionata cu rezilierea contractului si plata de daune-interese. Astfel, daca beneficiarul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contract sau daca el se afla in lichidare judiciara ori nu a platit rata de leasing timp de doua luni consecutive , societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul cu daune-interese.

Nerespectarea dreptului de optiune al utilizatorului obliga societatea de leasing la plata de daune, care vor fi egale cu totalul prejudiciului produs, iar instanta judecatoreasca investita cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunta o hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare..

Transmiterea bunului, obiect al contractului de leasing, in posesia beneficiarului exonereaza locatorul de orice raspundere fata de terti, pana in momentul incetarii contractului sau restituirii bunului.