Drepturi si libertati fundamentale ale omului din perspectiva reglementarilor europene

Drepturi si libertati fundamentale ale omului din perspectiva reglementarilor europene

Generalitati asupa dreptuilor omului

Ideea protectiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu apartine numai timpurilor noastre.Incepand cu revolutiile burgheze s-au afirmat si s-au intarit ideile cu privire la drepturile naturale inerente persoanei.Insa aceasta afirmare a culminat prin declaratiile de drepturi ale sfarsitului secolului XVIII . Incepand cu secolul al XIX-lea se ivesc firave incercari de internationalizare a unor categorii de drepuri, in baza unor interese geopolitice ale marilor puteri fata de drepturile popriilor cetateni aflati in strainatate.Protectia drepturilor omului prin intermediul actiunilor internationale a fost o idee revolutionara care nu isi gasea locul in dreptul international traditional, construit in forma sa clasica in jurul intereselor statelor. Deptul intenational clasic este profund marcat de principiul suveranitatii statelor, conceptie ce exclude ab initio din peocuparile acestei ramuri ceea ce azi se cunoaste a alcatui drepturile omului. Multa vreme s-a considerat ca dreptul international nu poae reglementa decat raporturile juridice dintre state suverane si raporturile nascute intre state si persoanele avand nationalitatea lor.

O etapa importanta in evolutia dreptului international privind protectia drepturilor fundaentale ale omului o constituie incheierea tratatelor de pace ce au urmat primului razboi mondial.Astfel s-a produs o bresa in sistemul dreptului international clasic pentru ca acestor state li s-au impus de comunitatea internationala, in formare, obligatii privind nu numai cetatenii straini, ci si proprii lor resortisanti, apartinand unor minoritati nationale de pe teritoriul lor. In plus aceste obligatii erau sanctionate international, pri garantii internationale, instituite in vederea asigurarii respectarii lor, si anume: orice modificare a regimului astfel instituit putea fi facuta dupa ce Consiliul Societatii Natiunilor o apoba, si mai mult, Consiliul putea fi sesizat de oricare stat membru care afla de o incalcare sau de amenintarea cu o incalcare a obligatiilorr asumate.

Tot cu pivire la evolutia protectiei interntionale a unor drepturi ale omuluiin perioada urmatoare primului razboi mondial trebuie mentionat si sistemul de control al protectiei drepturilor persoanelor angajate in raporturi de munca, instituit in cadrul Organizatiei Internationale a Mucii.

Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial si ororile din cursul acestuia au aratat fragilitatea sistemului Societatii Natiunilor in asigurarea pacii si stabilitatii raporturilor internationale. Astfel s-a conturat si mai apoi s-a accentuat necesitatea unui mecanism juridic international mai eficient pentru a asigura pacea si a ordona satisfacator relatiile interstattale. Astel, dupa incetarea razboiului, a fost creata, de catre statele invingatoare, Organizatia Natiunilor Unite. Aceasta oganizatie mentioneaza, pentru prima data, in Carta sa, adoptata la 26 iunie 1945 " incredea statelor in drepturile fundammentale ale omului, in demnitatea si valoarea fiintei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, a natiunilor mari sau mici". Din acest moment se poate afirma ca incepe, cu adevarat, internationalizarea protectiei drepturilor omului si odata cu acestea a libetatilor fundamentale, iar conceptele capata adevarata lor dimensiune juridica.

Cadrul juridic international care marcheaza inceputul "erei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului" este constituit dintr-o serie de documentece formeaza asa-numita "Carta internationala a Drepturilor Omului", documente elaborate, adoptate si aplicate in cadrul ONU si anume: Carta ONU- 1945, Declaratia Universala a Drepturilor Omului- 1948 si cele doua Pacte ale ONU din 1966 si anume Pactul Internationnal privind drepturile civile si politice ( PIDCP ) si Pactul Intternational privind drepturiile economice, sociale si culturale (PIDESC ).

Prin normele dreptului international al drepturilor omului, i se recunosc individului drepturi, problema protectiei acestora trecand, din sfera exclusiva a dreptului intern al statelor, in cea a dreptului international. Mai mult decat atat, individul a dobandit, in temeiul acestor norme, si o capacitate pocedurala internationala, prin aceea ca i se confera dreeptul de a sesiza direct instantele intenationale: Comitetul Drepturilor Omului, Comietul penru elimiarea oricaror forme de discriminare rasiala, Comitetul impotriva torturii, Curtea Euopeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana de Justitie etc.

Cu toate acestea, individul beneficiaza de aceste drepturi si capacitati doar in temeiul acordului statelor, avand o personalittate juridica internationala "derivata" din acest acord, prin intermediul tratatelor incheiate de acestea. El reprezinta, insa, principalul beneficiar al unor importante norme de drept international, dintre care unele au devenit ius cogens ( protectia impotriva genocidului, a torturii, a sclaviei ).

Clasificari ale drepturilor omului

Diversitatea caracterizeaza atat drepturile omului, continutul acestei notiuni, cat si instrumentele internationale in care ele sunt cuprinse. Astfel drepturile omului pot face obiectul mai multor clasificari, conform criteriilor utilizate de-a lungul timpului.

O prima modalitate de clasificare a acestora este aceea facuta dupa criteriul ariei geografice de cuprindere a protectiei instituite. Deosebim in functie de acest criteriu intre sisteme universale de protectie, sau cu vocatie universala si sisteme regionale, de regula cu aplicabilitate la scara unui continent. Acest criteriu priveste insusi instrumentele de protectie a drepturilor omului, si nu drepturile in substanta lor.

O alta clasificare a drepturilor omului se poate realiza prin folosirea criteriului destinatarilor acestor drepturi si anume persoanele beneficiare ale protectiei instituite prin acestea. Astfel distingem drepturi ale omului generale, ce se aplica tuturor indivizilor, iar pe de alta parte drepturi ale omului specifice aplicabile anumitor categorii de persoane precum copiii, femeile, persoanele incadeate in munca, persoanele arestate sau retinute etc. Tot pin utilizarea aceluiasi criteriu distingem intre drepturi individuale, recunoscute fiecarui individ in parte precum dreptul la asociere, chiar daca executaea se face colectiv sau individual si drepturi colective ce protejaza interesele unui ansamblu de persoane, titulare in mod colectiv ale dreptuilor. Se va observa ca ansamblul drepturilor individule va constituii in dreptul intternational public notiunea de "drepturile omului", in timp ce drepturile colective pot fi clasificate ca "drepturi de solidaritate".

O a treia clasificare a drepturilor omului priveste criteriul continutului drepturilor omului. Astfel distingem drepurile civile si politice, ca ansamblul drepturilor a caror exercitare asigura dezvoltarea economica a unei societati democratice si dimensiunea sa politica, iar pe de alta parte distingem drepturi economice, sociale si culturale, a caror natura conduce la instaurarea in societate a democratiei economice. Din punct de vedere istoric se afirma ca drepturile civile si politice s-au imps primele in cadrul luptei impotriva absolutismului feudal, fiind considerate drepturi ale omului din prima generatie, pe cand drepturile economice, sociale si culturale au aparut mai tarziu, ele fiind drepturi ale omului din a doua generatie . Insa este de retinut ca in plan universal ambele categori de drepturi au fost recunoscute ca drepturi ale omului in anul 1966 prin adoptarea celor doua Pacte ONU.

Pe plan european drepturile civile si politice prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care instituie posibilitatea intoducerii unei plangeri individuale impotriva unui stat semnatar pivind o petinsa incalcare a unui drept astfel protejat, in timp ce dreptuile economice, sociale si culturale se bucura de o protectiie mai putin eficace deoarece Carta Sociala Europeana (revizuita) ce le consacra pevede un control al Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei pe calea rapoartelor statale .

Este important de subliniat ca unele drepturi le omului sunt considerate "mixte". Exemple in acest sens il constituie dreptul la libertate sindicala, fiind in acelasi timp un drept social, dar si o expresie a libertatii de asociere, ca drept civil si politic, cat si dreptul la educatie, fiind atat un drept cultural, cat si un drept ce exprima libertatea de gandire, de constiinta si de religie.

Sistemul european de protectie al drepturilor omului

Complexul de factori care a condus ONU la preocuparea deosebita pentru protectia drepturilor omului a avut un efect similar in Europa. Unul din acesti factori a fost reactia impotriva sistemelor fasciste care au provocat cel de-al doilea razboi mondial.Un altt factor a fost necesitatea protectiei sistemelor democratice al Europei Occidentale, nu doar impotriva unei renasteri a sistemelor dictatoriale fasciste, ci si impotriva unui alt fel de regimuri care preluasera controlul asupra unei jumatati a continentului: regimuurile comuniste.

In 1941, Carta Atlanticului proclama celebrele "Patru Libertati" ( libertatea cuvantului, libertatea religiei, libertatea individuala si siguranta persoanei / libertatea de a nu se teme, libertatea fata de saracie ) si de asemenea, deptul la autodeterminare. Aceste principii au fost reafirmate in "Declaratia celor 26 Natiuni Unite" la 1 inuarie 1942. In mai 1948, Congresul Europei a anuntat, la Haga:

Dorim o Europa unita, in care libera circulatie a persoanelor, ideilor si bunurilor este restaurata.Dorim o Carta a Drepturilor Omului care sa garanteze libertatea de gandire, intrunire si exprimare, ca si dreptul de a forma opozitia politica. Dorim o Curte de Justitie cu sanctiuni adecvate pentru implementarea acestei Carte. Dorim o Adunare Europeana unde fortele vii ale tuturor natiunilor noaste sa fie reprezentate.

Aceasta declaratie de principii necesita un sistem organizat pentru a fi aplicata. Sarcina crearii unui aseemmenea sistem a revenit Adunarii Consultative a Consiliului Europei in timpul primei sale sesiuni din august- septembrie 1949.

Consiliul Europei este astazi principala organizatie internationala interguvernamentala la nivel european care are ca atributie principala consacrarea si apararea drepturilor omului. Calitatea de stat embru al Consiliului Europei este conditionatta de acceptarea principiilor statului de drept si a principiului potivit caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Totodata, aderarea la Consiliul Europei implica si angajamentul satului de a colabora in mod sincer si efectiv la realizarea scopuriilor acestuia.

Consiliul Europei are in componenta sa organe prin care isi indeplieste atributiile. Comitetul Ministrilor este oganul decizional al Consiliului Europei, compus din ministrii de externe ai statelor membre sau din reprezentantii lor diplomatici permanenti la Strasbourg. Comitetul Ministrilor asigura executarea conventiilor si acordurilor dintre statele membre. In scopul asigurarii respectului obligatiilor asumate de catre statele membre, Comitetul Ministrilor a instituitt un sistem de monitorizare.

Adunarea Parlamentara este prima adunare europeana din istoria continentului si totodata are cea mai etinsa reprezentare : 45 dee state sunt reprezentate in cadrul ei. Dezbateile si deliberarile Adunarii Parlamentare reprezintta directii pentru activitatea Comitetului Ministrilor si execita o influenta considerabila asupra guvernelor statelor membre.

Seretarul General are responsabilitatea directiilor strategice ale programului de lucru al Consiliului Europei si asupra bugetului organizatiei si supravegheaza oganizarea si functionarea curenta a Consiliului.

Congresul Autoritatilor Locale si Regionale din Europa (CALRE) este un organ creat de Summit-ul de la Viena din anul 1993, care are menirea de a reprezenta atat colectivitatile locale, cat si colectivitatile regionale din Europa care aplica pevederile Cartei Autonomiei Locale aoptata de Comitetul Ministrilor in 1985.

Comisarul pentru dreptuile omului, institutie infiintata prin Rezolutia Comitetului de Ministri al Consiliului Europei din 7 mai 1999, este o institutie nonjurisdictionala, destinata a promova educatia, cunosterea si respectarea drepturilor omului in statele membre ale Consiliului Europei, asa com sunt prevazuta de instrumentele juridice ale acestei organizatii internationale. Actele Comisarului pentru drepturile omului sunt: recomandarile, opiniile si rapoartele. Comitetul Ministrilor poate autoriza publicarea oricarei recomandari, opinii sau raport care ii este adresat.

Elaborarea si semnarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Conentia isi are originile in ideile generoase privitoare la apararea drepturilor omului dezvoltate in cadrul comunitatii internationale dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca o reactie fireasca de respingere a ororilor pe care acesta le-a cauzat. Istoria ei este strans legata de cea a Consiliului Europei, organizatie internationala nascuta la initiativa societtii civile din Europa occidentala hotarata, imediat dupa razboi, sa actioneze pentru crearea unui cadru democratic de dezvoltare a tuturor tarilor europene. Intelectulii si oamenii politici s-au organizat intr-o miscare europeana, care, in cadrul unui congres denumit "Congresul Europei" ce a avut loc la haga intre 4-10 mai 1948 au discutat depre crearea unei organizatii ce urma sa reuneasca statele democratice europene, adica viitorul Consiliu al Europei si a unui sistem internationalde protectie a drepturilor omului.

In august 1949, Comitetul pentru probleme juridice si administrative al Adunarii Consultative a Consiliului Europei s-a intrunit pentru a studia o propunere de creare a unei "organizatii in cadrul Consiliului Europei pentru a asigura garantarea colectiva a drepturilor omului". Comitetul a propus ca o lista de 10 drepturi din Declaratia Universala a Drepturilor Omului sa faca obiectul unei garantii colective, ca statele membre sa se oblige a respecta principiile fundamentale ale democratiei, precum si infiintarea unei Comisii Europene a Drepturilor Omului si a unei Curti Europene de Justitie. La 7 august 1950, Comitetul de ministrii a adoptat proiectul Conventiei avizat favorabil de Adunarea parlamentara la 25 august 1950, deschis apoi spre semnare in cadrul sesiunii sale de la Roma, la 4 noiembrie 1950. In aceeasi zi, care marcheaza adoptarea Conventiei, textul a fost semnat de 13 din cele 15 state membre, la acea data, ale Consiliului Europei . Conventia a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953, prrin depunerea instrumentelor de ratificare de catre al 10-lea stat semntar, Luemburg (art.66 parag.2 din Conventie).

Romania a semnat Connventia si Protocoalele sale aditionale in vigoare la acea data la 7 octombrie 1993, odata cu depunerea instrumentelor de adrearare la statutul Consiliului Europei. Semnate, potrivit dispozitiilor constitutionale romane in martie 1994, de catre Peseditele Romaniei si supuse apoi Parlamentului spre ratificare, ele au fost ratificate prin Legea nr. 30/ 1994 . In ordinea juridica internationala, pentru Romania, Conventia a intrat in vigoare la 20 iunie 1994, data la care instrumentele dee ratificare au fost depuse la Secretarul general al Consiliului Europei (art.66 parag. 3 al Conventiei).

Pan in prezent au fost adoptate 14 protocoale aditionale la Conventie, cel de-al 14-lea este in curs de ratificare. Dintre acestea, Protocoalele nr.3, nr.5, nr.8 si urm. amendau dispozitii privitoare la oganizarea si functionarea organelor Conventiei- fosta Comisie si Curtea, care au fost inteate apoi in textul acesteia, fara a mai avea o existenta distincta. Protocolul nr. 9 a fost abrogat prin art. 2 parag. 8 din Protocolul nr. 11, care a modificat substantial mecanismul de control ai conventiei, prin instituirea Curtii Europene unice a Drepturilor Omului. Dimpotriva, primul Protocol aditional, Protocoalele nr.4 si nr.7, prin care au fost recunoscute noi drepturi ale omului in cadrul Conventiei, precum si Protocolul nr. 6 privitor la abolirea pedepsei cu moartea sunnt considerate protocoale normative. Acestora, trebuie adaugat Protocolul nr. 13 la Conventie. Intr-adevar, avand in vedere ca dispozitiile Proocolului nr. 6 nu exclud pedeapsa cu moartea pentru acte comise in timp de razboi sau in caz de pericol iminent de razboi, la 3 mai 2002 a fost adoptat, la Vilnius, Protocolul nr. 13 la Conventie pivitor la abolirea pedepsei cu moartea in orice circumstante, intrat in vigoare la 1 iulie 2003 . In sfarsit retinem ca la 4 noiembrie 2000, la Roma, a fost adoptat Protocolul nr. 12 la Conventie privitor la interdictia generala a oricarei forme de discriminare. Acest Protocol a intrat in vigoare la 1 aprilie 2005.

Conventia si Protococoalele aditionale normative consacra, in generl, drepturi ale omului din categoria celor civile si politice. Astfel, in redactarea ei initiala, Conventia protejaza: dreptul la viata (art.2), interdictia supunerii unei persoane la tortura sau tratamente inumane sau degradante (art.3), interdictia sclaviei si a muncii fortate (art.4), dreptul persoanei la libertate si siguranta, cu corolarul sau, si anume faptul ca nimeni nu poate fi privaat de libertate, decat in cazurile si in conditiile prrevazute de lege (art.5), dreptul la un proces echitabil, public si care sa se desfasoare intr-un termen rezonabil (art.6), legalitatea incriminarii si neretroactivitatea legii penale (art.7), dreptul la respectarea vietii private si de fammilie, al domiciiliului si al corespondentei (art.8), dreptul la libertatea de opinie, de constiinta si religie (art.9), libertatea de exprimare (art.10), libertatea de intrunire si asociere (art.11), dreptul la incheierea casatoriei de indata ce a fost implinita varsta prevazuta de lege in acest sens (art.12), dreptul la o cale efectiva de atac in fata unei instante nationale in caz de incalcarre a drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute prin Conventie (art.13), interdictia vreunei discriminari bazate pe sex, rasa, culoare, limba, religie,opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritae nationala, avere, sau orice alta situatie, cu privire la exercitiul drepturilor si libertatilor consacrate de Conventie (art.14).

Principiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Ca si celelate instrumente internatioanle de protectie a drepturilor omului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului reflecta, in intreaga ei economie, interdependenta dintre pacea si securitatea internationala si respectul drepturilor omului. Conform preambulului sau, libertatile fundamentale constituie "insasi bazele justitiei si pacii in lume".

Principiile directoare ale sistemului european de protectie a drepturilor omului se divid in doua categorii : principii rezultate din economia Conventiei, sau principii conventionale si principii rezultate din jurisprudenta Curtii, sau principii jurisprudentiale.

Principii conventioale : Principiul solidaritatii. Sistemul de protectie al drepturilor omului prezinta un caracter obiectiv : aceste drepturi sunt atasate unicei calitati de persoana si inerente acesteia. Caracterul obiectiv al sistemului CEDO transcede, astfel, interesele statelor si sta la baza solidaritati in garantarea drepturilor omului de catre acestea, atat in privinta existentei drepturilor, cat si a exercitiului acestora.

Principiul suveranitatii. Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca orice instrument juridic international cu caracter obligatoriu, se bazeaza pe consitamantul ferm si definitiv al statelor, exprimat prin ratificare, de a fi legate de prevederile sale. Necesitatea obtinerii acestui consintamant impune ocrotirea suveranitati statelor prinb dispozitii ce autorizeaza nuantarea obligatiilor asumate si care permit protectia intereselor statelor atunci cand circumstantele o cer.

Principii jurisprudentiale : Jurisprudenta europeana, a Comisiei si Curtii Drepturilor Omului, a asigurat si asigura interpretarea si efectul deplin al CEDO. Autoritatile de la Strasbourg au dat o interpretare in acelasi timp teleologica si evolutiva a Conventiei. Conventia este vazuta ca un instrument care evolueaza odata cu societatea in cadrul careia se aplica. Curtea europeana a afirmat ca CEDO este un instument viu, care trebuie intrepretat in lumina conditiilor actuale. Dintre mijolacele de intrepretare enumerate de art.31 al Conventiei de la Viena asupra dreptului tratatelor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a acordat o antentie deosebita obiectului si scopului tratatului. Cele doua mari principii jurisprudentiale ale sistemului CEDO sunt efectivitatea si subsidiaritatea. Principiul efectivitati dispozitiilor are doua dimensiuni principale : existenta unor obligatii pozitive in sarcina statelor-parti in scopul aplicarii efeciente a Conventiei, iar pe de alta parte existenta efectului util al dispozitiilor Conventiei, materializat la nivel jurisprudential prin indentificarea unor notiuni autonome sau a unor semnificatii autonome potrivit Conventie si jurisprudentei Curtii, precum si prin aplicarea autonoma a unor dispozitii ale Conventiei.

Principiul subsidiaritatii mecanismului conventiei. Mecanismul de protectie a drepturilor prevazut de Conventie are un caracter subsidiar in raport cu sistemele nationale de garantare a drepturilor omuli. Principiul subsidiaritatii implica recunoasterea autonomie autoritatilor nationale in aplicarea Conventiei si sta la baza teoriei "marjei de apreciere".