Importanta prevenirii si combaterii

Importanta prevenirii si combaterii

Infractiunile contra vietii, fie ca se numesc omor sau pruncucidere, sunt cele mai grave infractiuni contra persoanei, deoarece, prin savarsirea lor, i se rapeste omului bunul cel mai de pret, viata.

Legea penala, ca expresie a vointei societatii, apara viata omului nu ca bun individual (desi este neindoios ca ea reprezinta un intrus primordial pentru fiecare individ), ci ca un bun social, ca o valoare suprema pentru existenta colectivitatii insasi.

Pentru combaterea acestui fenomen negativ, este necesar ca, in primul rand, sa fie combatute cauzele care il genereaza si conditiile care il favorizeaza. Combaterea cauzelor si conditiilor inseamna opera de profilaxie criminala, opera de taiere a radacinilor fenomenului infractional si deci, de reproducere a lui in viitor.

Lupta cu cauzele si conditiile infractionalitatii presupune in al doilea rand, adoptarea unor mijloace de combatere diferite, in functie de diversitatea cauzelor si conditiilor. Unele cauze si conditii sunt de ordin material - economic, altele de ordin social, altele de ordin individual. Asa fiind, impotriva cauzelor criminalitatii se vor folosi mijloacele economice, sociale, culturale, morale, adica o gama intreaga de mijloace, de la cele social-economice, pana la cele individuale, morale, educative.

Referitor la momentul savarsirii actului infractional, putem evidentia o activitate de prevenire antedelictum, ce are ca obiect impiedicarea producerii rezultatului, cat si o activitate de prevenire post delictum ce vizeaza stoparea savarsirii unor infractiuni de aceeasi greutate.

Astfel, mijloacele evidentiate anterior se aplica pentru a nu se savarsi infractiunea si vizeaza criminalitatea virtuala, posibila.

In momentul cand apare asa-numita criminalitate reala, mijloacele sociale, economice, culturale nu mai sunt suficiente si de aceea, trebuie sa se recurga la sanctiuni juridice, adica la pedepse si la celelalte masuri de constrangere prevazute de dreptul penal.

Activitatea de prevenire presupune relevarea rolului personalitatii femeii, a situatiei concrete de viata in care se savarseste fapta si a mecanismelor psihologice care permit procesul complex al trecerii la comiterea actului interzis, in speta, infractiunea de pruncucidere. Este consecinta conceptiei conform careia fapta antisociala, la fel ca si fapta ilicita, este rezultatul unui proces de interactiune dinamica, dialectica intre personalitatea individului si situatia concreta de viata.[1] Se impune astfel chiar in conditiile dificile pe care le parcurgem, ca organele de asistenta sociala sa depisteze inca de timpuriu conditiile necorespunzatoare de climat familial sau de grup. Practic, se are in vedere impiedicarea destructurarii dizarmonice a personalitatii viitoarei mame.

Conduita antisociala apare indeosebi in acele familii lipsite de preocuparea de a asigura o socializare corecta a copiilor. Un cuplu armonios, o afectiune autentica acordata copilului constituie premisele unei socializari pozitive.

Dimpotriva, un climat conjugal tensionat va determina fata sa-si caute o forma de afectiune care o duce la o activitate sexuala timpurie (12-14 ani) si de aici intregul ansamblu de consecinte nefaste ce pot culmina cu uciderea nou-nascutului.

Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie   nu poate fi de asemenea neglijat. Gradul de informare a femeii in perioada prenatala va constitui un element important in pregatirea sub aspect psihologic al femeii ce va urma sa suporte travaliul nasterii, dar si consolidarea unei mentalitati sanatoase referitoare la importanta sociala a pastrarii produsului de conceptie.

De asemenea, desi nimeni nu contesta influenta starii de tulburare a femeii, consecintele nefaste ce le-ar putea declansa acest proces ar putea fi contractate intr-o oarecare masura de o asa numita 'structura interioara" a femeii care ar actiona ca un mecanism psihologic de blocare a comportamentului aberant. In consecinta, rolul factorilor externi (prieteni, familie, medicul de jurisdictie in care se afla femeia, organe cu atributii de protectie familiala) va avea un rol definitoriu in formarea conceptiei de maternitate pentru viitoarea mama.

O informare corecta a viitoarei mame va atrage si o diminuare considerabila a incarcaturii emotionale ce insoteste procesul nasterii.

Un rol deosebit revine si medicului de familie care prin controale si vizite periodice ar putea depista, inlatura sau cel putin atenua unii factori de natura neuropsihogena cu continut patologic care in anumite cazuri predispun la o conduita devianta.

Stabilirea cu exactitate a datei nasterii ar putea inlatura riscul unei nasteri neasistate sau inlaturarii eventualelor complicatii ce ar putea interveni pe timpul travaliului.

Supravegherea evolutiei sarcinii reprezinta o conditie de baza in prevenirea unor situatii de pericol, tehnica actuala (ecograf ), putand oferi date pretioase referitoare la starea sanatatii mamei si a fatului, eventualele disfunctii putand fi corijate inca din faza prenatala.

Studierea traseului electrocefalogramic al mamei ar putea evidentia in perioada imediat apropiata nasterii o stare psihica mai aparte a femeii, drept expresie a unei disfunctii cerebrale. Examinarile pot delimita ceea ce este accidental fata de ceea ce este constant si tine de structura nervoasa a femeii. Odata depistate aceste cazuri, se impune luarea unor masuri, instalarea unei terapii medico-psihiatrice individualizate.

"Fiecare societate contine tipurile de infractiuni si de infractori care corespund conditiilor economice, culturale, morale si sociale proprii."[2] Evident, in tarile in care protectia sociala este reala, in sensul asigurarii femeii cat si a copilului cu mijloacele necesare unui trai decent, cat si a existentei in ultima masura a institutiilor de ocrotire sociala a minorului, rata infaticidului este mai redusa. Revine astfel sarcina societatii - in sens generic - de a-si proteja toti membrii, sa asigure cadrul necesar dezvoltarii normale a tuturor componentilor sai.