Definirea proprietatii si a dreptului de proprietate

I.DEFINIREA PROPRIETATII SI A DREPTULUI DE PROPRIETATE

Proprietatea poate fi definita din doua puncte de vedere:

In sens economic,proprietatea desemneaza relatiile dintre oameni in legatura cu insusirea bunurilor materiale.Mai mult,s-a afirmat ca proprietatea face parte integranta din personalitatea subiectului de drept,existand o legatura foarte stransa intre proprietate si libertate,atribut esential al personalitatii umane,rolul proprietatii fiind acela de garant al libertatii moderne.[1]

In sens juridic,proprietatea este privita ca un raport juridic civil reglementat de norma de drept civil,privit in elementele sale structurale(subiecte,continut,obiect)

Sensul juridic al termenului de proprietate are doua intelesuri:

-un inteles larg:proprietatea desemnand atat dreptul de proprietate cat si alte drepturi reale[2]:in acest sens, a fi proprietar insemnand a detine ceva in mod exclusiv si de a-i da destinatia dorita.

-un inteles restrans:proprietatea corporala(bunuri corporale),mobile si imobile[3].

Definitia legala a proprietatii este data in art.480 din Codul Civil:,,Proprietatea este dreptul ce il are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege."

II.CONTINUTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE

Continutul dreptului de proprietate este dat de atributele(prerogativele)pe care acesta le confera titularului sau.

Atributele esentiale ale dreptului de proprietate,asa cum rezulta din art.480 din Codul civil, sunt:posesia,folosinta si dispozitia(primele doua sunt atribute ale proprietatii,iar ultima este un atribut al dreptului de proprietate).

a)Posesia(ius utendi) costa in posibilitatea proprietarului de a stapani un lucru in materialitatea sa si de a se servi de el,avand fata de toate celelalte subiecte de drept atitudinea de proprietar.El va utiliza bunul direct si nemijlocit prin putere proprie si in interes propriu,avand si posibilitatea de a nu uza de lucru,daca legea nu il obliga sa o faca[4].

b)Folosinta(ius fruendi) este posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a intrebuinta bunul sau,de a-l pune in valoare prin exploatarea sa culegand pentru sine fructele si productele acestuia.Proprietarul hotaraste singur daca fructifica sau nu stapanirea lucrului ce formeaza obiectul dreptului sau,cu exceptia situatiei in care legea il obliga sa o faca[5].

c)Dispozitia(ius abutendi) este atributul dreptului de proprietate care consta in prerogativa proprietarului de a hotari cu privire la soarta lucrului sau.Acest atribut este alcatuit din dispozitia materiala si dispozitia juridica.

Dispozitia materiala consta in posibilitatea de a dispune de substanta bunului,adica de a-i consuma,distruge,transforma sau modifica functionalitatea acestuia.

Dispozitia juridica da posibilitatea proprietarului sa instraineze bunul in orice mod doreste,ori sa-l greveze cu drepturi reale principale sau accesorii,in favoarea altor persoane[6].

Daca proprietatul poate transmite celelalte atribute ale proprietatii altor persoane,fara a pierde dreptul sau de proprietar,atunci cand isi exercita dreptul de dispozitie, practic isi instraineaza dreptul sau.

Regula in dreptul civil este aceia a ,,alienabilitatii",exceptia constituind-o ,,inalienabilitatea".

III.ASPECTE GENERALE PRIVIND APARAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

a)Notiuni introductive

Dreptul de proprietate este un drept subiectiv civil,asa incat recunoasterea,ocrotirea si exercitarea lui trebuie privite in cadrul drepturilor subiective civile.

Cu privire la ocrotirea drepturilor subiective civile,acesta reprezinta unul din principiile fundamentale ale dreptului civil roman si este prevazut ca atare atat in acte normative interne,cat si in acte internationale la care Romania este parte[7].

Incalcarea unui drept subiectiv civil da posibilitate titularului dreptului sa cheme in judecata civila pe cel raspunzator de lezarea dreptului sau.Deci,mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile il reprezinta,in mod obisnuit,procesul civil(actiunea civila)[8].Dar,asa cum am aratat si mai sus,sunt aplicabile si principiile generale ale exercitarii drepturilor subiective civile,ceea ce inseamna ca exercitarea dreptului de proprietate este lasata la latitudinea titularului sau,ca orice drept subiectiv civil(principiul disponibilitatii).

Alte consecinte sunt:dreptul de proprietate trebuie exercitat numai potrivit cu scopul lui economic si social;trebuie exercitat cu respectarea legii si moralei(art.5 C.civ.);trebuie exercitat cu buna credinta(art.970 C.civ. si art.57 din Constitutie);trebuie exercitat in limitele sale(materiale ori juridice).

In caz contrar ne gasim in fata unui abuz de drept ce poate fi,fie prin refuzul ocrotirii dreptului de proprietate,fie pe calea unei actiuni in raspundere civila,formulat de cel care a suferit un prejudiciu in urma exercitarii anormale(incorecte,abuzive) a dreptului de proprietate[9].

b)Mijloacele juridice de protectie a dreptului de proprietate

Mijloacele de aparare a dreptului de proprietate sunt considerate in doctrina juridica ca fiind acele actiuni care permit titularului dreptului de proprietate inlaturarea acelor atingeri aduse asupra dreptului si asigurarea exercitarii lui in conditii normale[10].

Mijloacele civile de aparare a dreptului de proprietate sunt de doua   feluri:mijloace juridice specifice(sau directe) si mijloace juridice nespecifice(sau indirecte) .

Mijloacele juridice specifice de protectie a dreptului de proprietate constau in acele actiuni care isi au fundamentul direct pe dreptul de proprietate sau pe faptul posesiunii unui imobil.Aceste actiuni se impart in actiuni petitorii si,respectiv,posesorii.

Actiunile petitorii sunt acele actiuni reale prin care se realizeaza apararea dreptului de proprietate sau a altui drept real.Se include in categoria acestor actiuni:actiunile in revendicare,actiunile confesorii,actiunile de granituire,actiunile negatorii,actiunile in prestatie tabulara.

Actiunea in granituire(reglementata de art.584C.civ.) este acea actiune petitorie prin care se solicita unei instante judecatoresti sa determine,prin semne exterioare,intinderea a doua fonduri invecinate.

Actiunea confesorie este acea actiune reala prin care se urmareste ocrotirea sau valorificarea celorlalte drepturi reale principale(uzufruct,abitatie,servitute,superficie),in cazul in care o alta persoana impiedica exercitarea acestor dezmembraminte ale dreptului de proprietate[12].

Actiunea negatorie este actiunea reala prin care reclamantul contesta ca paratul ar avea un drept de uzufruct,uz,abitatie,servitute sau superficie.

Actiunea in prestatie tabulara este acea actiune reala prin care persoana indreptatita sa-si intabuleze un drept real imobiliar in cartea funciara,poate solicita instantei judecatoresti sa hotarasca inscrierea acelui drept in cartea funciara,daca cel obligat refuza sa predea inscrisul necesar pentru stramutarea sau constituirea dreptului respectiv in favoarea sa.In acest caz,hotararea judecatoreasca nu constituie un titlu de proprietate,ci serveste doar la inscrierea in cartea funciara a unui drept real.

O alta actiune speciala care garanteaza dreptul de proprietate,in masura in care existenta acestui drept se justifica pe o vocatie succesorala,este ,,petitia de ereditate",o actiune prin care un succesor cere instantei de judecata recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau de legatar(universal sau cu titlu universal) si obligarea celui care,pretinzandu-se la randul sau mostenitor universal sau cu titlu universal,la restituirea bunurilor succesorale.

Actiunile posesorii sunt acele actiuni reale imobiliare prin care se urmareste apararea posesiei unui imobil.

Diferentierea intre actiunile petitorii si cele posesorii consta in urmatoarele:in timp ce actiunile petitorii vizeaza insusi fondul dreptului,actiunile posesorii urmaresc doar protectia posesiei;actiunile petitorii pot fi promovate numai de titularul dreptului real contestat sau incalcat,pe cand actiunile posesorii vor putea fi intentate de posesor,indiferent daca acesta este sau nu proprietarul imobilului.

Mijloacele juridice nespecifice sunt actiuni personale care se intemeiaza direct pe drepturi de creanta,dar care apara,indirect,si dreptul de proprietate.Este vorba de acele actiuni prin care se urmareste valorificarea unor drepturi nascute din raporturile de obligatii civile cum sunt:actiunile izvorate din nerespectarea contractelor,actiunile in raspundere contractuala ori delictuala,actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza,actiunea in declararea ori constatarea nulitatii etc.

IV.ACTIUNEA IN REVENDICARE

Actiunea in revendicare este cel mai energic si complet mijloc de aparare a dreptului de proprietate.Ea este definita ca fiind acea actiune civila reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau cere restituirea acestuia.In literatura juridica,actiunea in revendicare este acea actiune prin care proprietarul neposesor reclama bunul de la posesorul neproprietar.[13]

Actiunea in revendicare se clasifica in:actiunea in revendicare imobiliara si in actiunea in revendicare mobiliara.

Actiunii in revendicare nu i s-a consacrat o dispozitie speciala in Codul civil,nu cuprinde decat prevederi izolate referitoare la revendicarea bunurilor mobile(art.1909alin.2,art.1910,art.1970).

Referitor la bunurile imobile,Codul civil nu contine nicio dispozitie,desi actiunea in revendicare este complexa si importanta,generand o variata si uneori neunitara practica judiciara.

Aceasta lacuna de ordin legislativ sta la originea si unor confuzii ce se fac in practica judiciara intre actiunea in revendicare si alte tipuri de actiuni,intrucat data fiind existenta ,alaturi de dreptul de proprietate,si a altor drepturi reale principale,unele dintre ele dezmembraminte ale dreptului de proprietate,altele derivate din acest drept,a impus reglementarea unor mijloace de aparare a unor actiuni asemanatoare cu actiunea in revendicare.

Astfel,s-a decis ca prin actiunea in granituire,care este tot o actiune petitorie,se urmareste doar delimitarea proprietatilor limitrofe asa incat ,,actiunea in granituire nu implica obligatia reclamantului de a dovedi dreptul sau de proprietate cu privire la portiunile de teren asupra carora are a se stabili hotarnicia.Cand insa prin actiunea in granituire se cere o parte determinata din terenul limitrof,pe care vecinul ar detine-o fara drept,granituirea implica si o revendicare,iar reclamantul trebuie sa-si dovedeasca dreptul"(art.584 C.civ.)[14]

a)Caracterele juridice ale actiunii in revendicare

• Caracterul real al actiunii in revendicare deriva din aceea ca dreptul de proprietate care este pus in discutie in cadrul sau este un drept real care este imprimat si actiunii in revendicare,ceea ce presupune,in principiu,posibilitatea urmaririi lucrului revendicat in mainile oricarei persoane(intrucat dreptul de proprietate este opozabil ,,erga omnes",actiunea in revendicare poate fi pornita impotriva oricui detine bunul fara drept).

Caracterul real al actiunii in revendicare exista atata timp cat exista si posibilitatea ca bunul revendicat sa fie readus in patrimoniul revendicatorului.Daca insa bunul a pierit dintr-o cauza imputabila uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui tert care a dobandit in mod irevocabil proprietatea asupra lui,obiectul revendicarii se transforma intr-un drept la despagubiri si astfel actiunea devine din una reala,una personala.[15]

• Caracterul petitoriu al actiunii in revendicare deriva din situatia juridica ce se caracterizeaza prin punerea in discutie a insusi dreptului de proprietate al reclamantului,nu numai posesia,ca in cazul actiunilor posesorii.Asadar,scopul actiunii in revendicare consta in stabilirea dreptului de proprietate,dobandirea posesiei fiind o consecinta a recunoasterii dreptului de proprietate,adica un efect al actiunii petitorii[16].

In cazul actiunii in revendicare(spre deosebire de actiunile posesorii)reclamantul are obligatia sa dovedeasca dreptul sau de proprietate,drept care constituie temeiul juridic al acestei actiuni.

Dreptul de proprietate se intemeiaza numai pe un titlu de proprietate constand intr-un act sau fapt juridic care justifica dreptul reclamantului asupra unui lucru,cum ar fi un contract translativ de proprietate(contract de vanzare-cumparare,donatie,tranzactie),uzucapiune,ocupatiune,mostenire etc. sau un act costitutiv de drepturi.

• Caracterul imprescriptibil al actiunii in revendicare rezulta din ,,caracterul perpetuu al dreptului de proprietate''(dreptul de proprietate nepierzandu-se prin neuz).

In cazul proprietatii unui imobil,insa, atunci cand proprietarul neglijeaza sa-si exercite dreptul o lunga perioada de timp,stabilita de lege,posesorul actual poate paraliza actiunea in revendicare,dovedind ca a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului.Aceasta situatie juridica constituie o derogare de la principiul general al imprescriptibilitatii actiunii in revendicare[17]-,,proprietatea nu se pote stinge prin neuz,proprietarul nepierzandu-si dreptul sau numai prin faptul ca nu-l exercita.Oricat ar dura pasivitatea proprietarului,acesta nu este decazut din dreptul de revendicare,chiar daca a lasat sa treaca mai mult de 30 de ani fara a-l exercita.Daca insa proprietarul nu pierde dreptul de revendicare prin prescriptia extinctiva,el poate pierde totusi proprietatea daca un altul a dobandit-o prin uzucapiune(prescriptie achizitiva)'' .

b)Dovada proprietatii bunului revendicat

Potrivit art.1169 C.civ. ,,Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca''(actor incumbit probatio).Paratul intr-un proces de revendicare are avantajul posesiei,intrucat cel care se pretinde a fi proprietarul bunului imobil,fara sa aiba si posesia acestuia,are sarcina sa-si dovedeasca dreptul spu de proprietate,in timp ce paratul,ca posesor al bunului,se bucura de o prezumtie relativa de proprietate,astfel incat nu trebuie sa faca dovada titlului sau in baza caruia stapaneste bunul(onus probandi incumbit eius qui dicit,non eius qui negat).

Daca reclamantul nu face dovada tutlului sau de proprietate,actiunea in revendicare trebuie respinsa ca neintemeiata.In caz contrar insa,sarcina probei se rastoarna,paratul fiind obligat sa iasa din pasivitate,el trebuind in aceste conditii,sa-si dovedeasca titlul in temeiul caruia poseda bunul.