DREPTUL CONSTITUTIONAL - Notiunea de drept constitutional si notiunea de institutii politice

DREPTUL CONSTITUTIONAL

Sectiunea 1. Notiunea de drept constitutional si notiunea de institutii politice

1. Dreptul constitutional

Si in domeniul dreptului anumiti termeni au mai multe acceptiuni, cu atat mai mult cand avem in vedere notiunea de drept constitutional. Astfel cand spunem drept constitutional ne putem gandi la disciplina universitara, la principala ramura a dreptului sau la stiinta dreptului constitutional. Rezulta ca notiunea de drept constitutional are trei acceptiuni, fiecare dintre acestea aflandu-se intr-o conexiune fireasca.

Avem in vedere in primul rand dreptul constitutional ca ramura de drept, ceea ce presupune definirea acestuia din perspectiva continutului si a locului ce-l ocupa in ansamblul sistemului dreptului. Din acest punct de vedere putem afirma ca dreptul constitutional este ramura dreptului unitar roman formata din totalitatea normelor juridice care reglementeaza forma statului, organizarea si functionarea puterilor statului, raporturile dintre aceste puteri publice si limitele lor, organizarea politica a societatii, modalitatea de preluare a puterii prin mijloace democratice, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Normele de drept constitutional au o pondere foarte importanta in definirea si fundamentarea statului de drept, a regimului politic si a formei de guvernamant. La baza existentei, a functionarii intregului sistem politico-institutional stau normele de drept constitutional. De aceea, nu este o intamplare ca ramura de drept constitutional a fost uneori definita ca "ramura conducatoare" a dreptului, ca element de referinta pentru toate celelalte norme de drept care se adopta ori exista deja in vigoare la momentul adoptarii ori modificarii unei Constitutii. In acelasi timp trebuie subliniat faptul ca dreptul constitutional, ca ramura a dreptului este legat de aparitia constitutiilor, altfel nu am putea afirma ca el cuprinde norme de referinta pentru toate celelalte ramuri ale dreptului, fiindca s-ar confunda ori s-ar transfera in cadrul altor ramuri ale dreptului.

Dreptul constitutional este parte a sistemului normativ statal, chiar daca, asa cum vom vedea, are anumite trasaturi ce-l deosebesc de celelalte parti ale acestui sistem.

Aparitia relativ tarzie a dreptului constitutional este justificata prin lenta dezvoltare a statului care se repercuteaza asupra sistemului dreptului.

Cele trei acceptiuni ale sintagmei drept constitutional au o stransa legatura, mai ales ca orice ramura a dreptului poate fi inteleasa si se poate dezvolta numai prin fundamentarea ei stiintifica, prin studierea ei la nivel teoretic si aplicativ. Dreptul, ca fenomen social, se afla intr-o permanenta dezvoltare, apar cerinte noi in cadrul societatii, se modifica altele si in consecinta, cunoasterea, intelegerea acestor realitati impun cercetarea lor. De aceea, ca disciplina didactica, dreptul constitutional s-a impus abia la sfarsitul secolului XVIII, dupa adoptarea primelor constitutii scrise, insa adevarata sa dezvoltare se va realiza in secolul urmator .

Conceptul de drept constitutional este de origine italiana, dar s-a format sub impulsul ideilor franceze .

Cat priveste tarile romane, la inceput dreptul constitutional nu era o disciplina autonoma, ci se studia impreuna cu dreptul administrativ sub denumirea de drept public. Notiunea de drept constitutional incepe a fi folosita abia dupa adoptarea primelor Constitutii romane, mai intai Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris care impreuna cu legea electorala, ambele din 2 mai 1864, vor constitui prima Constitutie romana , iar apoi Constitutia romana de la 1866. De altfel, in 1864 prof. A. Codrescu isi va intitula cursul publicat chiar "Drept constitutional". Apar o serie de alte cursuri in materie cu aceasta denumire desi unii autori romani de prestigiu vor continua sa mentina denumirea initiala de "drept public", printre care enumeram pe Paul Negulescu si George Alexianu, insa majoritatea au imbratisat denumirea de drept constitutional precum Christ I. Suliatis, in "Elemente de drept constitutional", Braila, 1881; Constantin Stere, 1910, Iasi; Constantin Disescu, Bucuresti, 1915 si altii. Aceasta denumire va fi utilizata pana in anul 1950 cand in conditiile noului regim politic instaurat la sfarsitul anului 1947 in tara noastra, va fi adoptata denumirea din dreptul sovietic, aceea de "drept de stat", la care s-a renuntat in anii 1970, revenindu-se la traditia romaneasca si cea occidentala .

Definirea dreptului constitutional ca ramura a sistemului normativ general si ca parte componenta a diviziunii dreptului public trebuie sa porneasca de la definirea elementelor sale esentiale, de la nevoia de a face o separare a normelor de drept constitutional din punct de vedere stiintific, avand in vedere si faptul ca in general toate elementele componente ale faptului social sunt dificil de separat intre ele existand interferente si interdependente obiective, pentru ca privesc intr-un fel sau altul societatea umana, complexa si dinamica. Cu toate acestea o privire atenta asupra dreptului in general, ca ansamblu normativ, formal, in vigoare la un moment dat scoate in evidenta anumite elemente definitorii ale fiecarui domeniu pe care il reglementeaza.

Cat priveste dreptul constitutional vom avea in vedere identificarea normelor care prin obiectul lor de reglementare au in vedere acele relatii sociale ce se nasc in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii in stat. Mai trebuie adaugat ca numai in cadrul unei societati organizate statal, se poate vorbi de drept si de drept constitutional. Chiar daca dreptul constitutional ca ramura de drept si ca stiinta a aparut relativ recent, ca si dreptul administrativ, nu putem face abstractie ca de-a lungul istoriei statului si a dreptului au existat anumite norme juridice de referinta in privinta organizarii, preluarii si exercitarii puterii, desi nu exista o Constitutie scrisa.

Incercand sa formulam o definitie a dreptului constitutional pe baza celor prezentate mai inainte, vom arata ca acesta, ca ramura a dreptului unitar roman, cuprinde acele norme juridice esentiale ce reglementeaza relatiile sociale ce iau nastere in activitatea de instaurare, exercitare si mentinere a puterii de stat la un moment dat.

Sursa principala a dreptului constitutional o reprezinta Constitutia, dar pe langa aceasta exista o serie de alte acte normative, care vor fi ulterior prezentate, si ale caror norme juridice se inscriu in cadrul acestei ramuri a dreptului.

Daca sursa de baza o reprezinta normele din Constitutie, nu trebuie omis faptul ca preluarea puterii, exercitarea si mentinerea puterii sunt tot atat de importante si acestea trebuie reglementate in detaliu. Spre exemplu, institutia sefului statului in cadrul sistemului constitutional roman este reprezentata de Presedintele Romaniei. Ea isi gaseste reglementarea prin insusi textul Constitutiei - art. 80 - 101 - in principal, dar exista si dispozitii in legi care privesc institutia Presedintelui Romaniei, legea responsabilitatii ministeriale, legea de organizare a Curtii Constitutionale etc.

2. Institutiile politice

Referindu-ne la sintagma de institutii politice, care se alatura celei a dreptului constitutional, in domeniul dreptului pot fi identificate doua categorii de institutii intre care exista suficient de stranse legaturi. Astfel, se vorbeste de notiunea de institutie juridica privita ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza un domeniu restrans, dar coerent si omogen din realitatea sociala, cum ar fi casatoria, proprietatea, obligatiile civile etc. Institutia juridica apare ca o parte a structurii tehnico-juridice a ramurii de drept. Pe de alta parte institutiile politice reprezinta acele fenomene structurale "institutionale" ale statului prin care acesta se manifesta in realitatea societatii, in exercitarea in concret a puterii publice, statale. Aceste "institutii politice" se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza pe baza unor norme juridice coerente. Asemenea norme pot fi, la randul lor, considerate ca institutii juridice ce stau la baza institutiilor politice. Rezulta ca institutiile politice sunt fundamentate pe institutii juridice, insa ele au o puternica incarcatura politica fiindca numai asa pot sa-si realizeze scopul pentru care sunt create. Intelegem prin "politica", activitatea unui grup sau unei a structuri umane, de dirijare, de conducere a actiunilor umane intr-un domeniu sau ramura din realitatea sociala. De altfel, in ultimul timp se vorbeste tot mai des despre politici sociale, economice, stiintifice etc., ca actiuni si comandamente ce revin unor institutii, organe, autoritati. Sau, Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarului public, ce opereaza numai cu doua expresii in ceea ce priveste formele de manifestare organizata a puterii de stat, si anume "autoritati si institutii publice" .

Alaturand formularea de drept constitutional celei de institutii politice se realizeaza o definire mai corecta a ansamblului politico-juridic structural ce participa la exercitarea puterii in stat.

3. Normele de drept constitutional

Din cele expuse anterior rezulta ca normele de drept constitutional sunt norme ce reglementeaza relatiile sociale care se stabilesc in procesul de instaurare, exercitare si mentinere a puterii de stat.

Aceste norme au trasaturi si structuri caracteristice celorlalte norme juridice, desi celor mai multe le lipseste sanctiunea, element care nu modifica in nici un fel caracterul juridic al normei, tinand seama ca in primul rand rolul normei juridice este de reglementare, sanctiunea reprezentand doar o garantie. Spre exemplu, art. 13 din Constitutia Romaniei stabileste "in Romania, limba oficiala este limba romana" sau "instantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor" (art. 130 din Legea fundamentala).

Asemenea norme de reglementare, fara a avea si elementul sanctionator in structura lor, gasim in toate constitutiile . Astfel de norme din Constitutii au valoare juridica dar sunt si norme principii; ele reglementeaza la nivel de principiu diferite relatii sociale urmand ca organele abilitate sa dezvolte asemenea norme constitutionale la nivel de lege, regulament, ordonanta etc., ocazie cu care se vor putea institui si sanctiuni cu caracter juridic.

Daca regula normelor de drept constitutional cuprinse in legea fundamentala o reprezinta absenta elementului structural al sanctiunii sunt si norme constitutionale ce cuprind sanctiunea in continutul lor, cum este cazul art. 95 (1) din Constitutia Romaniei care prevede ca "in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale".

Se poate trage concluzia ca normele de drept constitutional, indiferent de izvorul lor formal sunt de doua categorii: norme juridice ce reglementeaza direct si nemijlocit relatii sociale si, norme juridice ce reglementeaza in mod indirect sau mijlocit relatii sociale. Cele din prima categorie nu mai au nevoie de o dezvoltare prin alte norme juridice. Spre exemplu, art. 104 (2) din Constitutia Romaniei stabileste ca "Guvernul in intregul sau si fiecare membru in parte isi exercita mandatul, incepand cu data depunerii juramantului". O astfel de dispozitie constitutionala nu mai are nevoie de alte norme explicite pentru ca s-ar ajunge la o "completare a Constitutiei" ceea ce este nepermis.

Celelalte norme cuprinse in Constitutie care au nevoie de alte norme de aplicare, de dezvoltare, reprezinta norme principii, norme cu reglementare fundamentala indirecta, ele neproducand efecte prin ele insele . In acest sens, citam art. 46 din Constitutia Romaniei "Dreptul la mostenire este garantat".

Sectiunea 2. Raporturile de drept constitutional

1. Notiune

Ca oricare alt raport juridic si raportul de drept constitutional reprezinta o relatie sociala reglementata de normele juridice constitutionale cu deosebirea ca participantii, respectiv subiectii raporturilor juridice sunt titulari de drepturi si obligatii ce au implicatii in sfera exercitarii puterii de stat, garantarii unor drepturi si libertati fundamentale. Unele raporturi de drept constitutional sunt reglementate de normele dreptului constitutional precum "deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului (art. 72, alin. 1 din Constitutia Romaniei) . Pe de alta parte exista, suficiente raporturi de drept constitutional care sunt reglementate de norme cuprinse in Constitutie si in norme "de dezvoltare" cuprinse in diferite legi (de regula, legi organice) unele din aceste legi apartinand chiar altor ramuri ale dreptului decat dreptul constitutional. Am putea afirma ca raporturile de drept constitutional sunt prin natura lor raporturi complexe, unele cu o dubla natura juridica fapt ce nu face altceva decat sa scoata si mai mult in evidenta unitatea dreptului si totodata diversitatea acestuia.

2. Identificarea raporturilor de drept constitutional

Intr-o societate organizata statal pot fi identificate o multitudine de raporturi juridice. Cat priveste raporturile de drept constitutional ele se identifica prin doua elemente si anume: normele juridice ce constituie premisele acestor raporturi si relatiile sociale reglementate juridic. Aceasta inseamna ca raporturile de drept constitutional sunt raporturi juridice reglementate de normele de drept constitutional avand ca obiect sfera relatiilor privind preluarea, exercitarea si mentinerea puterii in stat, asigurarea organizarii si functionarii autoritatilor si institutiilor publice si a drepturilor si libertatilor fundamentale. Aceste trei comandamente - preluarea, exercitarea si mentinerea puterii publice; organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor publice si garantarea exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, reprezinta pana la urma punctele de referinta pentru identificarea raporturilor de drept constitutional.

3. Subiectele raporturilor de drept constitutional

Participanti (subiecte) ale raporturilor de drept constitutional, nu pot fi decat oamenii priviti in individualitatea lor, ca persoane fizice sau organizati in diferite asociatii ca persoane juridice. Unul dintre subiecte trebuie sa fie o entitate politico-juridica detinatoare a puterii de stat pentru ca raporturile de drept constitutional iau nastere tocmai in legatura cu exercitiul puterii, iar acesta nu ar putea fi realizat daca reprezentantul puterii publice lipseste din cadrul raportului juridic dat.

Din prezentarea generica a subiectelor raporturilor de drept constitutional se poate trage concluzia ca in cazul subiectelor colective nu personalitatea juridica are primordialitate ci recunoasterea ca atare de catre legiuitor a calitatii de subiect, de detinator al puterii. De altfel, in doctrina contemporana exista discutii cu privire la unitatile administrativ-teritoriale, care au personalitate juridica, cel putin in dreptul nostru. Se pune astfel problema daca acestea pot avea calitate de subiecte, ca entitati politico-juridice - parti ale teritoriului national sau, ca grupuri umane, colectivitati organizate pe teritoriul national. In regimurile administrative de descentralizare, cum este si cel din Romania, dar nu numai, atata timp cat li se recunoaste personalitate juridica acestor unitati politico-administrative, cat ele pot participa la luarea unor decizii importante exprimand in temeiul delegarii statului, o anumita vointa politica a locuitorilor asezati pe un teritoriu dat, credem ca se poate vorbi de calitatea de subiecte ale raporturilor de drept constitutional a judetelor, municipiilor (oraselor) si comunelor . In continuare vom prezenta succint subiectele posibile ale raporturilor de drept constitutional.

a. Poporul. Notiunea de popor cuprinde totalitatea oamenilor, comunitatea nationala statornica din punct de vedere spiritual, economic, lingvistic si juridic aflata pe teritoriul statului. Intre popor si stat exista cetatenia, legatura juridica permanenta. Definirea astfel a poporului nu exclude posibilitatea existentei pe acelasi teritoriu si a altor oameni care sa fie de alta etnie (origine) sau sa aiba cetatenie.

Cat priveste calitatea de subiect al raporturilor de drept constitutional a poporului, in doctrina au fost exprimate puncte de vedere conform carora este contestata aceasta calitate sau este restransa numai cu privire la anumite situatii ceea ce ar insemna ca poporul poate fi subiect in asemenea raporturi dar numai in cateva cazuri, precum in relatiile internationale sau numai in relatii interne.

In opinia noastra, poporul este subiect de drept constitutional ca urmare a faptului ca el este titularul puterii, fapt universal recunoscut si consfintit prin Constitutia Romaniei care, in art. 2 (1) stabileste "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum". Pentru ca in acelasi art. 2, urmatorul alineat sa retina faptul ca "nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu". Rezulta ca legea fundamentala recunoaste poporului capacitatea politico-juridica cea mai importanta, el este titularul puterii in stat. Poporul participa in mod direct, ca titular al puterii la crearea cadrului constitutional in stat prin aprobarea Constitutiei prin referendum si se manifesta cu ocazia alegerilor generale parlamentare si pentru desemnarea sefului statului.

b. Statul. In principiu, din punct de vedere al structurii de putere statele sunt unitare sau federale[11]. In statele federale, statul apare ca subiect de drept constitutional in raport cu statele federate, ce formeaza federatia. Statele unitare sunt la randul lor subiecte ale raporturilor de drept constitutional. Statul ca intreg, ca subiect de drept constitutional se manifesta de regula prin autoritatile si institutiile publice. In mod direct, statul apare doar in raporturile de cetatenie pe plan intern. Romania stat unitar si este reprezentat in relatiile externe de catre Presedintele Romaniei.

c. Autoritatile si institutiile publice. Titlul III din Constitutia Romaniei este intitulat sugestiv "Autoritatile publice". Aici sunt inserate: Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul, dar si unele organe si institutii publice, ceea ce scoate in evidenta varietatea de denumiri utilizate de legiuitor in prezentarea structurilor de putere ale statului. Fiecare "autoritate" are o anumita putere incredintata, o competenta si ea poate fi subiect al raporturilor de drept constitutional in mod limitat, specializat, sau general cum este cazul Parlamentului ca "organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii" (art. 61 (1) din Constitutia Romaniei), ale carei puteri sunt intr-adevar aproape nelimitate, insa cu respectarea dispozitiilor constitutionale, a normelor de drept international si a interesului general al natiunii romane.

d. Organizatiile politice si sociale. In aceasta categorie avem in vedere in primul rand partidele politice, formatiunile politice, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale (art. 62 (2) din Constitutie), aliantele politice etc., care au dreptul de a participa la alegeri parlamentare propunand candidati in acest sens. In doctrina s-a exprimat ideea ca si birourile electorale de circumscriptie si de sectie de votare create pentru conducerea alegerilor de deputati si senatori sunt subiecte ale raporturilor de drept constitutional pentru ca ele participa in mod nemijlocit la transferul de putere de la alegator la Parlament.

e. Cetatenii. Ca persoane fizice, cetatenii pot aparea in raporturile de drept constitutional cand urmaresc realizarea drepturilor si libertatilor fundamentale. Si atunci cand cetatenii romani ocupa o functie de demnitate publica in cadrul unor autoritati sau institutii publice, precum cea de parlamentar, consilier local sau judetean, primar etc., ei se afla in aceste autoritati intr-un raport de reprezentare directa (parlamentar, consilier) sau de reprezentare prin numire. Mai exista si cazul cand cetatenii - singuri, titulari ai drepturilor politice - participa la alegerea Parlamentului sau a sefului statului.

f. Strainii si apatrizii. Romania ca stat de drept democratic si-a deschis larg portile strainilor sau apatrizilor care, in conditiile legii romane si ale acordurilor internationale la care tara noastra este parte, doresc sa obtina cetatenia romana, protectie juridica prin azil politic sau drept de sedere indelungata la noi, iar in perspectiva sa devina cetateni romani.

Sectiunea 3. Izvoarele dreptului constitutional

Notiunea de izvor de drept constitutional

In teoria generala a dreptului, atunci cand se analizeaza izvoarele dreptului sunt avute in vedere doua sensuri ale acestora: izvor de drept in sens material ce desemneaza conditiile materiale, economice, politice, sociale din societate care determina formarea unei anumite ordini juridice si, izvor de drept formal, care inseamna formele de exprimare a normelor juridice, ca reguli de conduita instituite sau acceptate de stat.

Cat priveste notiunea de izvor de drept constitutional si in acest caz vom avea in vedere conditiile materiale care stau la baza edictarii normelor de drept constitutional.

Identificarea izvoarelor formale ale dreptului constitutional poate fi facuta dupa mai multe criterii, respectiv autoritatea emitenta a actului si continutul normativ al actului . Desi dreptul roman este unitar si intre normele juridice, institutiile juridice si ramurile de drept exista interferente profunde totusi se impune a face urmatoarea precizare: constituie izvoare ale dreptului constitutional numai acele norme juridice adoptate sau emise de autoritatile reprezentative cu precizarile ce se vor face pe parcurs.

In ceea ce priveste cutuma sau obiceiul juridic aceasta reprezinta izvor de drept, chiar principal in unele state , mai ales ca inca sunt state care nu au o constitutie scrisa, fapt ce conduce la urmatoarea concluzie fireasca ca obiceiul juridic in aceste state este asezat pe un loc important .

Prezentarea izvoarelor dreptului constitutional adoptate de stat

a) Constitutia este izvorul principal al dreptului constitutional, in conditiile in care toate normele Constitutiei sunt in principal norme de drept constitutional. In privinta normelor cuprinse in legile de modificare a Constitutiei trebuie precizat ca in practica tehnico-legislativa romaneasca legile de modificare a Constitutiei se integreaza organic in textul Constitutiei asa cum s-a intamplat cu prilejul primei revizuiri a Constitutiei, in 2003 cand s-a dat articolelor o noua numerotare. Ca izvor formal de drept constitutional, Constitutia reflecta raportul firesc dintre fortele politice din momentul adoptarii ei, chiar daca in final este supusa aprobarii prin referendum national.

b) Legea ca act juridic normativ al Parlamentului

Fundamentul juridic al statului de drept are la baza o Constitutie democratic adoptata si o legalitate desavarsita fundamentata pe constitutionalitatea legilor. Din acest principiu se naste concluzia ca imediat dupa Constitutie, ca forta juridica, se situeaza legea. Potrivit art. 67 din Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul Parlamentul (n.a.) adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor, iar art. 75 stabileste categoriile de legi care pot fi adoptate de Parlament: legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. Daca legile constitutionale sunt prin natura lor izvoare ale dreptului constitutional, legile organice si cele ordinare sunt izvoare ale dreptului constitutional numai in masura in care reglementeaza relatii sociale esentiale care privesc activitatea de instaurare, exercitare si mentinere a puterii in stat.

Domeniile de reglementare prin lege organica sunt expres prevazute in Legea fundamentala si majoritatea acestor legi organice constituie izvoare de drept constitutional.

c) Regulamentele Parlamentului.

In Constitutie, cu privire la Parlament, sunt trecute numai elementele esentiale, definitorii, revenind acestuia ca prin intermediul Regulamentelor fiecarei Camere sau al Camerelor reunite sa-si stabileasca in detaliu si in concret structura organizatorica, procedurile de functionare etc. Regulamentele sunt acte cu caracter intern ale Parlamentului si au continut normativ.

d) Ordonantele Guvernului.

Desi am afirmat ca reprezinta izvoare ale dreptului constitutional numai actele adoptate sau emise de autoritatile reprezentative, trebuie precizat ca si Guvernul poate sa adopte izvoare de drept constitutional insa cu respectarea celor doua conditii instituite de Legea fundamentala, respectiv delegarea legislativa prin abilitare expresa de catre Parlament, dar numai in domenii care nu fac obiectul legilor organice (art. 115 alin. 1) sau, in situatii extraordinare cand Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. In privinta ordonantelor de urgenta, dupa adoptare ele trebuie supuse aprobarii, prin dezbatere si in procedura de urgenta de catre Camerele Parlamentului (art. 115 alin. 4 si 5) .

e) Tratatele internationale.

Tratatele internationale reprezinta acte normative incheiate de doua sau mai multe state cu posibilitatea de aderare si a altor state ulterior, daca in continutul initial al acestora se prevede expres o astfel de posibilitate. Asemenea acte consacrate sub titulatura generica de "tratate" pot avea diferite denumiri: tratat, conventie, Acord, Pact etc.

Adoptarea tratatului are loc dupa o procedura reglementata dublu: pe plan international exista o Conventie , iar pe plan intern exista o lege ce reglementeaza procedura de reprezentare la negociere, limitele imputernicirilor acordate Guvernului.

Tratatele se negociaza de Guvernul Romaniei in numele Romaniei si se semneaza de Presedintele Romaniei, dupa care sunt supuse ratificarii de catre Parlament(art. 91 alin. 1 din Constitutie).

Din momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a legii de ratificare, tratatul produce efecte juridice, cu respectarea dispozitiilor art. 15 (2) din Constitutia Romaniei. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului, acesta face parte din dreptul intern roman .

f) Acquis-ul comunitar

Cursurile de drept constitutional editate dupa februarie 1995 omit in mod frecvent sa inscrie in randul izvoarelor dreptului constitutional acquis-ul comunitar, in conditiile in care Romania a incheiat in anul 1993 un Acord de asociere cu statele membre ale Uniunii Europene si cu Comunitatile europene, Acord prin care s-a angajat sa implementeze in legislatia interna o serie de norme juridice comunitare, in cadrul procesului de armonizare legislativa si de pregatire a conditiilor pentru aderare. Sunt izvoare ale dreptului constitutional roman, izvoarele privare ale dreptului Uniunii Europene, cum ar fi: Tratatul de la Roma din 1957, Tratatul de la Maastricht din 1992, Tratatul de la Amsterdam din 1997, Tratatul de la Nisa din 2001, iar in perspectiva, daca va fi adoptata, Constitutia pentru Europa .