Dreptul proprietatii intelectuale - subiectii dreptului de autor

UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" -SIBIU-

FACULTATEA DE DREPT "SIMION BARNUTIU"

-DREPTUL PROPRIETATII INTELECTUALE-

SUBIECTII DREPTULUI DE AUTOR

Prin institutia juridica a dreptului de autor se intelege ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale care se nasc din crearea, publicarea si valorificarea operelor literare, artistice sau stiintifice.

Expresiile "drept de autor" sau "drepturi de autor" sunt folosite si cu alte intelesuri, cel mai frecvent fiind acela care identifica "dreptul de autor" cu drepturile patrimoniale cuvenite creatorilor operelor protejate.

I. Natura juridica a dreptului de autor

Natura juridica a dreptului de autor a facut si continua sa faca obiect de controversa, desi in privinta continutului dreptului de autor exista aproape consens.

O lunga perioada, dreptul autorului de opere literare si artistice a fost considerat si protejat ca o aplicatie a proprietatii. In Franta ideea este formulata pentru prima data de catre Louis d'Hericourt si reluata in 1777 de un alt avocat, Cochu, care considera proprietatea autorilor asupra operei lor ca fiind "cea mai sacra". Diderot sustinea ca "ori autorul este proprietarul operei sale, ori nimeni nu este stapanul bunurilor sale", iar Lamartine considera dreptul scriitorului ca fiind cea mai sacra dintre proprietati cerand, in Parlament, prelungirea drepturilor patrimoniale ale mostenitorilor la 50 de ani. Au existat in epoca si glasuri izolate care afirmau ca dreptul de autor nu poate fi asociat cu notiunea de proprietate, acest drept nefiind decat o recompense pentru serviciu social.

Legea presei adoptata in Romania la 13 aprilie 1862 reglementand si drepturile autorilor de opera literare si artistice, pare a fi fost sensibila la disputele pe marginea naturii dreptului de autor, pentru ca recunoaste scriitorilor, compozitorilor si creatorilor de opera nu un drept de proprietate asupra operei ci, "dreptul de a se bucura ca de o proprietate, in tot timpul vietii lor, de dreptul de a reproduce, vinde sau ceda operele lor.

II. Examenul teoriilor privind natura juridical a dreptului de autor

Dreptul de autor a fost calificat pe rand, ca un drept de proprietate, un drept de clientela, un drept asupra unor bunuri imateriale, un drept al personalitatii, nici una dintre acestea nefiind la adapost de critici.

Dreptul de autor-drept de proprietate:

In aceasta teorie, drepturile autorului asupra operei sale sunt assimilate dreptului de proprietate, creatia intelectuala fiind considerate cea mai personala, mai legitima, mai sacra dintre toate proprietatile.

Acesta teorie, criticata pentru ca nu se poate justifica protectia drepturilor nepatrimoniale ale autorilor de opera, a despartit solutiile de protectie adoptate, care au urmat doua linii distincte: cea a dreptului continental in care prioritare sunt considerate drepturile morale ale autorilor si sistemul anglo-saxon, in care dreptul de autor este conceput ca un drept de proprietate autorul avand posibilitatea de a dispune de proprietatea sa si de a negocia transmiterea dreptului sau catre alte personae.

Dreptul de autor-drept de clientela:

In aceasta teorie, drepturile recunoscute autorului tind la formarea unei clientele care procura titularului anumite avantaje in raport cu concurenta. Dreptul de clientela este un drept care asigura titularului, fata de toti, exclusivitatea reproducerii unei creatii noi sau a folosirii unui semn distinctive. Creatiile noi se impart in creatii de forma, numite in mod obisnuit in dreptul francez, proprietatea literara si artistica si in creatii de fond din care fac parte, in primul rand, inventiile.

Dreptul de autor-drept asupra unor bunuri imateriale:

Teoria pleaca de la constatarea ca opera, creatie a spiritului, nu are o existenta materiala, iar protectia si drepturile recunoscute autorului se intemeiaza pe utilitatea sociala si reprezinta o recompensa pentru serviciu social. Operele de arta, operele stiintifice, inventiile, au o existenta pur intelectuala, proprie si originala, inainte chiar de orice materializare.

Dreptul de proprietate intelectuala-drept al personalitatii:

In acesta teorie, se considera ca dreptul autorului isi are izvorul in activitatea de creatie intelectuala, iar aceasta este o prelungire a personalitatii. Adversarii acestei teorii sustin ca ea urmareste subordonarea drepturilor patrimoniale elementului moral, ca opera este, intr-adevar, exprimarea gandirii autorului, dar ca ea apartine autorului in exclusivitate doar atat timp cat nu este materializata. Din momentul in care opera imbraca o anumita fosrma, ea se detaseaza de persoana creatorului, avand propriul sau destin.

III. Cazurile in care dreptul de autor apartine altor personae decat autorul

Principiul adevaratului autor cunoaste unele exceptii reglementate chiar de lege, care determina cazurile in care dreptul de autor este exercitat de alte personae decat autorul. Acesta realitate sta la baza clasificarii subiectilor dreptului de autor in subiecti originari sau primari si subiecti derivati sau secundari.

Subiect primar: este autorul nemijlocit, creatorul operei, adevaratul autor al acesteia;

Subiect secundar: este persoana care a dobandit unele prerogative ale dreptului de autor in temeiul legii, al unor acte intre vii sau pentru cauza de moarte. Autorul unei opera derivate nu este subiect secundar, ci subiect primar al dreptului de autor asupra unei opera derivate.

Subiectii secundari ai dreptului de autor ii intalnim in urmatoarele cazuri:

Succesori in drepturi ai autorului. Acestia exercita unele prerogative ale dreptului de autor, in care se include si nele drepturi morale, drepturile patrimoniale fiind recunoscute, in persoana lor pe durata limitata;

Cesionarii conventionali ai drepturilor patrimoniale;

Cesionarii legali ai drepturilor de autor. Este in cazul autorilor de opera realizate in cadrul unor obligatii de serviciu, cand drepturile patrimoniale de autor se exercita de angajatori;

Organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor. Acestea gestioneaza drepturile patrimoniale de autor, dar, in anumite conditii ele pot exercita si unele drepturi morale;

In cazul operelor collective dreptul de autor apartine si se exercita de catre persoana fizica sau juridical din initiative, sub responsabilitatea si sub numele careia a fost creata;

In cazul operelor aduse la cunostinta publica sub forma anonima sau sub pseudonym care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercita de catre persoana fizica sau juridical ce o face publica avand consimtamantul autorului, atat timp cat autorul nu-si dezvaluie identitatea.

IV. Pluritatea de autori si raporturile dintre acestia:

Unele sisteme de drept clasifica operele in opera de colaborare, colective si compozite. Legea noastra, prin prisma acestui criteriu, clasifica operele in commune si colective.

Opera comuna:

Opera comuna este rezultatul unei colaborari creatoare commune, a doua sau mai multor personae, care realizeaza o opera unitara. Opera comuna se caracterizeaza printr-o pluralitate de autori asupra unei opera unitare. Aceasta opera este rezultatul unei comunitati de inspiratie avand acelasi scop.

Dreptul de autor asupra operei coumne apartine creatorilor acesteia, intre care unul poate fi autorul principal. In lipsa unei conventii contrare, coautorii nu pot exploata opera decat de comun acord, functionand aici regula unanimitatii.

Opera colectiva:

Este o opera colectiva, opera create din initiative unei personae fizice sau juridice care o editeaza, o publica si o divulga pe responsabilitatea si sub numele sau si in care contributiile personale ale autorilor formeaza un tot, fara a fi posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinctive vreunuia dintre couatori asupra ansamblului operei create.

Operele colective se caracterizeaza printr-un obiect unitar, care poate fi insa complex prin reuniunea unor elemente de natura diferita si, mai ales, printr-o pluralitate de contributii personale ale coautorilor, fara posibilitatea atribuirii vreunui drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.

BIBLIOGRAFIE:

Viorel Ros, Dreptul proprietatii intelectuale, Bucuresti;

Victor Ursa, Dreptul proprietatii intelectuale, Cluj;