DREPTURILE OMULUI IN ACTE SI DOCUMENTE ADOPTATE IN CADRUL CONSILIULUI EUROPEI

* Origini si membri
Consiliul Europei este cea mai veche organizatie politica a continentului, fiind infiintat in 1949.

Acesta:

▪  grupeaza 47 de state, si a acordat statut de observator altor 5 state (Vatican, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia si Mexic),

 ▪ se deosebeste de Uniune Europeana a celor 27, dar nici o tara nu a aderat vreodata la Uniune fara ca mai intai sa adere la Consiliului Europei,
 ▪ are sediul la Strasbourg (Franta).

* Scopuri
Consiliul a fost infiintat pentru :
▪ a apara drepturile omului, democratia parlamentara si suprematia legii,
▪ a dezvolta acorduri pe intregul continent pentru a standardiza practicile sociale si juridice ale tarilor membre,
▪ a promova constientizarea unei identitati europene bazate pe valori impartasite si care strabate peste diferite culturi.

Din 1989, principala sa sarcina a devenit:

▪sa actioneze ca ancora politica si caine de paza al drepturilor omului pentru democratiile post-comuniste din Europa,
▪ sa asiste tarile Europei Centrale si de Est in realizarea si consolidarea reformei politice, juridice si constitutionale in paralel cu reforma economica,
▪ sa furnizeze expertiza in domenii precum drepturile omului, democratia locala, invatamant, cultura si mediul ambiant.

Scopuripolitice
Intalnirea la nivel inalt a Consiliului Europei de la Viena, din octombrie 1993, a stabilit noi directii politice. Sefii de stat si de guvern au atribuit Consiliului Europei rolul de paznic al securitatii democratice bazate pe drepturile omului, democratie si suprematia legii. Securitatea democratica este un complement esential al securitatii militare si o conditie necesara pentru stabilitatea si pacea continentului.

Cu ocazia celui de-al doilea Summit, care a avut loc la Strasbourg, in octombrie 1997, sefii de stat si de guvern au adoptat un plan de actiune pentru intarirea activitatii Consiliului Europei in patru domenii: democratia si drepturile omului, coeziunea sociala, securitatea cetatenilor, valorile democratice si diversitatea culturala.
Cea de-a treia intalnire la varf a sefilor de stat si de guvern, desfasurata la Varsovia, pe 16 si 17 mai 2005, s-a incheiat prin adoptarea unei declaratii politice si a unui plan de actiune care au stabilit sarcinile principale ale Consiliului Europei pentru aniiurmatori:
-promovarea valorilor fundamentale comune ale drepturilor omului, statului de drept si democratiei;
- intarirea securitatii cetatenilor Europei, in principal prin combaterea terorismului, a crimei organizate si a traficului de fiinte umane;
- dezvoltarea colaborarii cu alte organizatii europene si internationale.

Astazi, Organizatia continua sa se extinda, asigurandu-se in acelasi timp ca toti membrii sai isi respecta obligatiile si angajamentele pe care si le-au asumat in momentul aderarii.

Realizariconcrete
- 200 tratate sau conventii europene cu putere de lege, multe dintre ele fiind deschise statelor nemembre, in domenii ca: drepturile omului, lupta impotriva crimei organizate, prevenirea torturii, protejarea datelor sau cooperarea culturala.
- recomandari catre guvernele statelor membre care stabilesc principiile directoare din materie de: drept, sanatate, educatie, cultura si sport.

Drepturile omului in acte si documente adoptate in cadrul Consiliului Europei



Conventia Europeana a Drepturilor Omului



- semnata la 4 noiembrie 1950 la Roma si intrata in vigoare in 1953- constituie primul tratat international care prevede o garantie colectiva din partea statelor ce apartin comunitatii europene pentru respectarea drepturilor omului. Conventia obliga statele semnatare sa garanteze drepturile omului si libertatiile fundamentale definite in text si instituie un sistem international de protectie: un mecanism judiciar de garantare internationala a drepturilor si libertatiilor consacrate, alcatuit din Comisia europeana a drepturilor omului si Curtea europeana a drepturilor omului(create in 1955)

Conventia consacra :

 dreptul la libertate si securitate ,

dreptul la respectarea vietii particulare si familiale;

 la domiciliu, corespondenta, libertatea de exprimare a opiniei ,

 libertatea de reuniune ,

 libertatea de asociere;

dreptul la proprietate ;

interdictia de a expulza proprii conationali,

interdictia torturii si a pedepselor inumane sau degradante.

Orice persoana fizica, considerandu-se victima unei incalcari a drepturilor sale conform drepturilor mentionate in Conventie, poate depune plangere, la forumurile europene , daca toate caile de recurs interne au fost epuizate.Din 1950 si pana in prezent au fost depuse peste 30.000 plangeri. Nu numai persoanele fizice au acest drept, ci si organizatiile neguvernamentale sau grupuri de cetateni.

Aceste plangeri trebuie sa urmeze o procedura bine pusa la punct si numai dupa ce Comisia le accepta, ea poate sesiza Curtea europeana de o eventuala violare a drepturilor omului. Curtea dezbate cazul, iar hotararea ei este definitiva. Curtea poate acorda o indemnizatie precum si restituirea cheltuielilor facute de reclamantul care a avut castig de cauza.

Mecanismele puse la punct potrivit prevederilor Conventiei nu sunt insa menite sa inlocuiasca sistemele nationale de protectie a drepturilor omului. Obiectivul de baza al Conventiei si al mecanismelor sale este de a adauga o garantie internationala sistemului national de protectie, respectiv dreptului fiecarei persoane de a se adresa justitiei din tara sa pentru restabilirea unui drept violat.

O a doua cale de functionare a mecanismului de protectie o constituie dreptul fiecarui stat de a sesiza Comisia Europeana daca apreciaza ca un alt stat parte nu isi indeplineste obligatiile pe care si le-a asumat.

Comisia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana a Drepturilor Omului , Adunarea Parlamentara si Comitetul Ministrilor ale Consiliului Europei sunt singurele organisme responsabile cu supravegherea respectarii Conventiei. Sistemul de examinare alcatuit din Comisie si Curte a fost rationalizat o data cu intrarea in vigoare a Protocolului nr.11, la 1 noiembrie 1998, prin care se instituie o Curte Unica a Drepturilor Omului.

Carta sociala europeana

-din 1961, si revizuita in 1996 cu protocolul aditional, este echivalentul Conventiei Europene a Drepturilor Omului in domeniu! social. Obiectivul sau este de a proteja 23 de drepturi fundamentale in domeniul social (dreptul la munca, la negocieri colective, dreptul la greva, dreptul la asigurare sociala etc.) si de a incuraja dezvoltarea adevaratelor politici sociale in Europa. Prin protocolul aditional s-au stabilit inca 4 drepturi, printre care dreptul la sanse si tratament egal al femeilor si barbatilor in materie de profesie si angajare in munca, dreptul muncitorilor la informare si consultare si protectia sociala a persoanelor in varsta. Un sistem international de control vegheaza la buna aplicare a Cartei de catre statele care au ratificat-o. in numeroase cazuri, aplicarea Cartei a avut ca efect ameliorarea legislatiei si practicii sociale a statelor in cauza. Controlul aplicarii prevederilor Cartei a fost incredintat mai multor structuri ale Consiliului Europei:[3]

 Comitetul de experti independent care se pronunta asupra conformitatii sau neconformitatii diferitelor situatii nationale fata de dispozitiile Cartei;

 Comitetul Guvernamental, pe baza concluziilor Comitetului de experti si a rapoartelor nationale, pregateste un raport adresat Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei;

 Adunarea Parlamentara intervine, la randul ei, in procedura de control si elaboreaza un aviz in atentia Comitetului Ministrilor;

 Comitetul Ministrilor adreseaza orice recomandare necesara fiecarei parti contractante.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Unica a Consiliului Europei

-functioneaza in permanenta si substituie Comisia Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Reforma institutionala intreprinsa urmareste sa permita accelerarea procedurilor , sa le eficientizeze si sa faciliteze accesul la Curte. Curtea Unica a Drepturilor Omului confera un caracter unitar si permanent sistemului jurisdictional instituit de Conventia mentionata, asigurand o procedura simplificata.

La 3 noiembrie 1998, la Strasbourg, a avut loc inaugurarea oficiala a Curtii Europene a Drepturilor Omului, organism unic si permanent, alcatuita din 40 de judecatori alesi de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

Fiecare guvern prezinta o lista de trei candidati " care sa se bucure de cea mai inalta consideratie morala si sa indeplineasca toate conditiile necesare pentru exercitarea inaltelor functii judecatoresti sau sa fie juristi cu o competenta unanim recunoscuta". Cel care reprezinta Romania este Corneliu Barsan.

Presedintele Curtii este Luzius Wildhaber (Elvetia), vicepresedinti Elisabeth Palm (Suedia) si Christos I. Rozakis (Grecia), iar presedinti de sectiuni Nicholas Bratza (Marea Britanie) si Matti Paavo Pelonpaa (Finlanda).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului este organizata in patru sectiuni, fiecare cu 10 judecatori, pentru adoptarea unei hotarari valabile fiind nevoie de prezenta a sapte dintre ei. In afara de aceasta instanta, mai exista o Camera largita, cu 17 judecatori, care poate fi convocata atunci cand problemele discutate sunt foarte ample si au o relevanta internationala certa. Este un organism care, la sesizarea unui aplicant, a unui partid sau a unui guvern, continua dezbaterea organizata de catre instanta initiala a celor 10 judecatori. Cele 4 sectiuni au dreptul de a judeca admisibilitatea plangerilor formulate, ceea ce duce la fluidizarea si accelerarea procesului juridic. In termen de sase luni de la prezentarea cazului, sectiunea trebuie sa se pronunte daca in cazul respectiv exista elemente care cad sub incidenta prevederilor Conventiei sau sunt compatibile cu prevederile sau cu sensul general al Conventiei, deoarece nu toate cazurile de incalcare a drepturilor omului sunt specificate sau definite ca atare, foarte multe elemente aparand o data cu noile evolutii politice.

Este stabilita totodata o delimitare foarte clara intre zona juridicului si cea a politicului. Competentele Curtii sunt exclusiv de natura juridica, plangerile solicitantilor fiind analizate numai din acest punct de vedere. Rolul politic revine Comitetului de Ministri, care este insarcinat sa urmareasca punerea in aplicare a hotararilor Curtii de catre statele respective.

Comitetul de Ministri a decis numirea, incepand din luna mai 2000, a unui Comisar pentru drepturile omului 'tocmai pentru a se da o dimensiune politica problemei prioritare a apararii drepturilor omului in cele 40 de tari membre ale Consiliului Europei'. Aceasta functioneaza ca o institutie independenta, ales de catre Adunarea Generala cu mandatul de a promova si a proteja drepturile omului separat de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, avand astfel o functiune specifica legata de relatiile politice cu statele membre.

Conventia-cadru privind protectia minoritatilor nationale.

- a fost adoptat in forma definitiva la reuniunea Comitetului de Ministri din 10 noiembrie 1994 si deschisa spre semnare la 1 februarie 1995. Mecanismul de control prevazut in aceasta Conventie a intrat in vigoare in I998. Alcatuita din cinci sectiuni si avand 32 articole, Conventia-cadru defineste principiile si obligatiile care trebuie respectate in scopul de a asigura protectia efectiva a drepturilor si libertatilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale, cu respectarea statului de drept, a integritatii teritoriale si suveranitatii nationale a statelor in cauza. Reafirmand principiul potrivit caruia protectia drepturilor si libertatilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale face parte integranta din protectia internationala a drepturilor omului, si reprezinta responsabilitatea statului unde traiesc aceste persoane, constituind un domeniu al cooperarii internationale, documentul consemneaza angajamentul partilor de a concretiza obligatiile asumate cu buna-credinta, in spirit de intelegere si toleranta. in conformitate cu principiile de buna vecinatate, relatiile de prietenie si cooperare intre state, partile se angajeaza sa promoveze conditiile menite sa permita persoanelor apartinand minoritatilor nationale sa isi pastreze si dezvolte propria cultura, precum si elementele esentiale ale identitatii lor: religia, limba, traditiile, patrimoniu! cultural. Vor fj create conditiile necesare pentru participarea efectiva a persoanelor apartinand minoritatilor nationale la viata culturala, sociala si economica, la treburile publice, indeosebi cele care le vizeaza direct. Partile la Conventie se vor stradui sa incheie, daca este necesar, acorduri bilaterale si multilaterale, in special cu statele vecine, pentru a asigura protectia persoanelor apartinand minoritatilor nationale respective. Documentul prevede, in acelasi timp, ca 'in exercitarea drepturilor si libertatilor care decurg din principiile consacrate in Conventia-cadru, orice persoana apartinand unet minoritati nationale trebuie sa respecte legislatia nationala si drepturile celorlalti, in special drepturile persoanelor apartinand majoritatii sau altor minoritati nationale' si ca 'nici una din dispozitiile Conventiei-cadru nu va fi interpretata ca implicand vreun drept de a se angaja intr-o activitate sau de a indeplini vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului international si, in special, ale ceior privind egala suveranitate, integritatea teritoriala si independenta politica a statelor'.

Conventia-cadru trateaza in primul rand aspectul egalitatii, in special egalitatea in fata legii. Persoanele apartinand minoritatilor nationale trebuie sa se bucure, fara nici o deosebire, de aceleasi drepturi ca si restul cetatenilor, interzicandu-se discriminarile bazate pe apartenenta la o minoritate nationala. Documentul acorda, totodata, minoritatilor drepturi destinate sa le pastreze specificul, cum ar fi caracterul etnic, cultural, lingvistic sau religios. Minoritatile au obligatia sa fie loiale statului din care fac parte (pana in prezent, notiunea de loialitate nu a fost definita din punct de vedere juridic, astfel incat ea nu implica obligatii clare de drept). Conventia-cadru urmareste sa puna de acord principiul protectiei minoritatilor cu principiul respectului integritatii teritoriale a statelor, pentru a evita ca recunoasterea drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale sa poata fi invocata de acestea din urma pentru a se ajunge la autonomii pe baze etnice sau pentru a se revendica o modificare a frontierelor. in plus, Conventia-cadru impune minoritatilor si obligatii, pe de o parte pentru a se descuraja tendintele iredentiste, iar, pe de alta parte, pentru a se asigura coeziunea nationala a statelor, stabilitatea acestora. Nu se regasesc in conventie prevederi care ar permite tolerarea unor actiuni secesioniste, de natura sa. aduca atingere securitatii in tara si in zona geografica respectiva.

De fapt, conferindu-se minoritatilor garantii importante, se respinge ideea ca acestea ar avea dreptul de a se separa de statul din care fac parte. Pentru acest motiv, Conventia-cadru stipuleaza in art. 21 ca protectia minoritatilor - pe care documentul o instaureaza - nu implica 'pentru un individ nici un drept care i-ar permite desfasurarea unei activitati sau a unui act contrar principiilor fundamentale ale dreptului international si, mai ales, contrar egalitatii suverane, integritatii teritoriale si independentei politice a statelor. Interzicerea activitatilor secesioniste este subliniata de art. 2 al Conventiei-cadru care stipuleaza ca dispozitiile pe care le contine trebuie aplicate cu buna-credinta, intr-un spirit de intelegere si toleranta si vizand, intre altele, respectul principiilor bunei vecinatati, al relatiilor prietenesti si de cooperare intre state.

Interpretarea generala corecta a Conventiei conduce la concluzia ca aceasta nu include 'drepturi colective' si nici posibilitatea acordarii unui statut de autonomie pe baze etnice, ceea ce scoate in evidenta tocmairesponsabili-tatea statului in care traiesc astfel de minoritati pentru protectia persoanelor apartinand acestor minoritati.

Obligatia de a arata loialitate statului din care fac parte presupune, pe de alta parte, respectarea, de catre persoanele apartinand minoritatilor nationale, a constitutiei si a legislatiei nationale. Aceste persoane trebuie, de asemenea, sa respecte drepturile celorlalti - fie ele ale majoritatii sau ale altor minoritati nationale. Aceasta obligatie se aplica, bineinteles, si in cazuf in care minoritatea este majoritara intr-o parte a teritoriului unui stat.

r           Conventia pentru prevenirea torturii si pedepselor sau tratamentelor inumane

- semnata in 1987 si intrata in vigoare in februarie 1989) a initiat un mecanism nejudiciar cu caracter preventiv care prevede controlul inopinat in locurile de detentie (inchisori, comisariate de politie, institutii psihiatrice etc., in statele care au ratificat-o. Ea a instituit un comitet de experti alesi pentru independenta si impartialitatea lor. Dupa fiecare vizita, Comitetul remite statului in cauza un raport confidential care contine de regula recomandari care au ca scop o mai buna proiectie a drepturilor persoanelor private de libertate. Daca o parte contractanta refuza sa remedieze o situatie descrisa in recomandarea comitetului, aceasta poate face o declaratie publica asupra problemei in cauza.

Conventia Europeana referitoare la statutul juridic

al muncitorului migrant

-introduce principiul de tratare egala intre muncitorii migranti si cei nationali si recunoaste dreptul regruparii familiilor sub controlul unui comitet consultativ.

Un proiect pluridisciplinar referitor la relatiile dintre comunitatile de imigranti si comunitatile care ii gazduiesc a condus la adaptarea in consecinta a invatamantului, serviciilor sociale si mijloacelor de comunicate la exigentele unei societati multietnice. Pentru o mai buna analiza a problemelor de discriminare si rasism in 1992 a fost initiat un proiect privind egalitatea de sanse a imigrantilor.

 Codul european de securitate sociala si protocolul sau

fixeaza anumite limite minime de protectie in diferite domenii de prestatie a securitatii sociale (pensii, somaj, invaliditate, ingrijiri medicale, prestatii pentru urmasi etc.)

Comitetul director pentru egalitatea dintre femei si barbati,

-creat in 1979, asigura promovarea cooperarii interguvernamentale in acest domeniu. Egalitatea efectiva dintre femeie si barbat nu este inca o realitate, cu toate ca acest principiu este, in general, recunoscut si admis. Consiliul Europei cauta sa elimine discriminarile intre sexe si sa asigure egalitatea sanselor. In acest scop, el adreseaza recomandari guvernelor si difuzeaza pe scara larga studii asupra unor probleme specifice: participarea in mod egal a femeilor si barbatilor la viata politica si publica; violenta in cadrul familiei; inegalitatile in fata legii .

II.4Drepturi si libertati garantate prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Adunarea Generala proclama :

Prezenta Declaratie Universala a drepturilor omului, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avand aceasta declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atat in sanul popoarelor statelor membre, cat si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.

Articolul 1. Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.

Articolul 2. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.

Articolul 3. Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4. Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6. Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7. Toti oamenii sunt egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8. Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9. Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.

Articolul 10. Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotara fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.

Articolul 11. 1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.

Articolul 11. 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care constituiau, in momentul cand au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decat aceea care era aplicabila in momentul cand a fost savarsit actul cu caracter penal.

Articolul 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13. 1. Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat.

Articolul 13. 2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni in tara sa.

Articolul 14. 1. In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azol in alte tari.

Articolul 14. 2. Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15. 1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie.

Articolul 15. 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16. 1. Casatoria nu poate fi incheiata decat cu consimtamantul liber si deplin al viitorilor soti.

Articolul 16. 2. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17. 1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociatie cu altii.

Articolul 17. 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.

Articolul 18. Orice om are dreptul la libertatea gandirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atat in mod public, cat si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.

Articolul 19. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20. 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica.

Articolul 20. 2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21. 1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.

Articolul 21. 2. Orice persoana are dreptul la acces egal la functiile publice din tara sa.

Articolul 21. 3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii in stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aibe loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmand o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22. Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinandu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23. 1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului.

Articolul 23. 2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.

Articolul 23. 3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atat lui, cat si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.

Articolul 23. 4. Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

Articolul 24. Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti in cadrul unei casatorii sau in afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala.

Articolul 26. Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamant pentru copii lor minori.

Articolul 27. 1. Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.

Articolul 27. 2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28. Orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta declaratie pot fi pe deplin infaptuite.

Articolul 29. 1. Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.

Articolul 29. 2. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30. Nici o dispozitie a prezentei declaratii nu poate fi interpretata ca implicand pentru un stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vre-o activitate sau de a savarsi vre-un act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta declaratie.

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a publica in mod solemn textul declaratiei si ,,pentru a face astfel ca el sp fie distibuit, afisat, citit si comentat, in principal in scoli si in alte institutiide invatamant, indiferent de statutul politic al tarilor sau teritoriilor".